Sunt total de acord cu tine!

wax, eu nu pot trai fara prieteni, fie si virtuali

O data ce ti-ai dovedit de multe ori ca nu merita sa ai prieteni, o sa poti trai fara ei.

Daca mai te pricopsesti cu niste prieteni ...care profita de bunatatea ta si observa ca esti un om influent ...e absolut normal sa apar ca ciupercile dupa ploaie acesti prieteni care-ti vor binele,defapt ei profita de pe urma .

Prietenia, asa cum o inteleg eu este un lucru rar, si totusi.nu se poate fara ea, macar o aparenta de prietenie tb sa existe, cred ca toti simtim nevoia sa avem prieteni, persoane apropiate cu care sa putem discuta orice si cu care sa impartim si bunele si relele

Am si eu o nedumerire in ceea ce priveste conceptul de prietenie:

Fie situatia urmatoare - 2 persoane se cunosc de 2-3 luni, deci de relativ putin timp, dar se inteleg ok si se infiripa un asa zic sentiment de amicitie. Amicitia asta da dreptul uneia dintre persoane sa o bata la cap pe cealalta cu discutii pe ym, confesiuni de toate feluri, cererile de imprumut de bani, telefoane, etc?

Eu cred ca totul depinde de cealalta persoana: cat de dispusa e sa o asculte pe prima, sa ii imprumute bani, sa vorbeasca la telefon, etc. si in ce masura ii face placere.... Daca pentru cealalta persoana chestiile astea sunt neplacute (si cel mai probabil sunt) ar trebui sa retraseze limitele cu prima. Si mai cred ca de cele mai multe ori nu e vorba nici de drepturi, nici de datorie, e pur si simplu vorba de persoana.

Da, asa e prietenia.
Fiind reciproca, incearca si tu similar la persoana cealalta, chiar daca nu ai nevoie de bani, telefoane etc. Ia incearca si spune-mi rezultatul. Si Inca ceva: pune si 5-10 vaiete. Astept raspuns!

Pai da, da.... dar nu exista o diferenta, totusi,intre prietenie si amicitie?

Ba da. Morfologica.

cam asa.

Prieteniile au o viata a lor proprie. Ca orice ce este viu si ele se nasc, traiesc cand activ cand estompat si mor.
Pentru mine prietenul e cel ce nu pretinde de la mine ceea ce nu pot oferi, adica cel ce nu-mi trece peste limitele personale.
Cu cat inaintez in varsta cu atat prieteniile mele sunt mai trainice, mai sanatoase si au o viata mai lunga. Ok, poate nu e varsta de vina, poate e un anumit proces prin care am trecut si cu care inca mai cresc

Da, da, ca orice "este viu", ele "este moarte" De fapt, ele (prieteniile alea) se schimba cand se schimba si omu'. Iar omu' se schimba des, in functie de anturaj, de realizarile dorintelor, de anotimp, samd. Numa' omu' prost ramane statornic si stabil, dar e pacat sa-l vrem de prieten, nu ?
Diferenta intre prietenie si amicitie este de cum ti-o faci. Diferenta. In general "prietenia" se bazeaza pe afinitati, "amicitia" pe obligatii; dar, cum nu putem generaliza chiar de fiecare data, exista diferente.. cum s-a zis mai sus, "morfolite". "Morfologice". Mda.

Acest topic a fost editat de simonsays: 28 Oct 2008, 05:07 PM

Mie cam acum un an mi s-a intamplat ceva ce nu credeam sa se intample. M-am certat definitiv cu un prieten foarte bun, cu care ma stiam inca din scoala generala. Practic eram best friends, pana la un moment dat in care prietena lui i-a bagat in cap tot felul de chestii despre mine (la un moment in care ma certasem cu ea din alte motive). Nici nu am apucat sa ne certam calumea ca ruptura s-a facut si cam asta a fost tot. Asa ca prieteniile mor si se racesc repede si cand nu te astepti.

De-aia 'prietenia' e o notiune strans legata de notiunea de 'prezent'. 'Friends Forever' si 'mereu va fi alaturi de mine' sunt sperante, in nici un caz certitudini.

Oare a fost "forever" asta vreo certitudine vreo data, indiferent de timpul si tipul relatiei? Si aici ma refer la cazuri generale, alea la care lumea face referire cand zice "de regula....", nu la exceptii, pentru ca o exceptie stiu si eu... Din pacate doar una...

Oh, daca ai stii cati traiesc cu 'certitudinile' astea....

Mama, ce concluzie emo... Prostii... Generalizeaza pt tine, nu pt toti. De ce spui asta? C-a fost ala dobitoc si a crezut-o? Daca era prietena lui trebuia sa inteleaga ca nu ar fi frumos din partea ei sa se bage intr-o alta, mai ales ca, din cate vad, mare lucru nu le-ai pricinuit. Vechiul cliseu de prietena intre prieteni, ca tu sa ne dai apoi din ce ai inteles, si anume ca mor repede prieteniile. Relatia a facuta de oameni, iar daca oamenii sunt niste dobitoci (cum de multe ori sunt), cred si eu ca vedem prin jur numai prietenii part-time. Auzi, ca a fost unu' fraier, gata, relatiile de prietenie mor repede... N-a fost din prima daca a renuntat asa.. ca a zis o fata. Nu mai da replici de genul: le citesc din ce in ce mai mult (drept dovada ca lumea-si atribuie alte trairi, crezandu-le)

]
ALoo... nu toate prieteniile. Vroiam sa zic ca se pot raci foarte repede.



Nu, e un exemplu ca lucrurile se pot intampla asa.

Se mai poate intampla ca prietenul tau sa fie homosexual, sau criminal, sau sa-i placa de prietena ta, sau sa fie o reincarnare a lui Hitler, sau sa-i placa lubrifiantul ratelor etc. Ma urmaresti? Normal ca orice se poate intampla! Dar daca punem eterna relativitate drept conditie sine qua non, nu vor exista reguli stabile privind prieteniile si tot ce vom concluziona va fi "Orice e posibil" - ceea ce este fals in materie de conduita a relatiilor.

AKA

Sunt anumite tipare ce guverneaza o relatie de prietenie de-o face stabila. Din nou, se pot intampla multe, dar noi nu vorbeam de asta. Asa ca spunand ca "se pot raci repede" sau ca "lucrurile se pot intampla si asa" nu este relevant. Cred ca stim cu totii ca multe se pot intampla. Incercam sa gasim trasaturi obiective pe cat posibil a unei relatii ideale.

PS: Cand spui "Asa ca prieteniile mor si se racesc repede si cand nu te astepti." anexeaza si-un addendum gen... hmmm... "Ma refeream la prieteniile mele", caci eu nu vad sa te fi referit doar la cazul tau in prima expresie.

Acest topic a fost editat de nevvermind: 31 Oct 2008, 12:11 AM

Ratelor?


Stabilitatea respectiva nu inseamna neaparat apropiere. De exemplu am prietenii stabile cu oameni cu care nu m-am vazut de foarte mult timp, desi inainte obisnuiam sa ne intalnim destul de des.

Care-i prostu' care-a zis apropiere?! Eu vorbeam de prietenie. Care, intr-adevar, nu necesita neaparat proximitate.

PS: Da, rate. Ce?! Erau gaste?!

Nu ma refeream la apropiere in spatiu.. duuuhh...



You're just sick

Daca prin "apropiere" nu te refereai la spatiu, atunci la ce? Fiindca de "apropiere spirituala" este nevoie pentru relatia de prietenie.

"Stabilitatea respectiva nu inseamna neaparat apropiere. De exemplu am prietenii stabile cu oameni cu care nu m-am vazut de foarte mult timp, desi inainte obisnuiam sa ne intalnim destul de des."
Ai facut o ciorba spatialo-spirituala aci.

Hai sa-ti traduc: "Prietenia nu inseamna neaparat apropiere spatiala. De exemplu eu sunt apropiat spiritual de unii, desi nu mai sunt apropiat spatial de respectivii." Este? Uite ca tu chiar te refereai la spatialitate (interactionari), altfel nu mai spuneai "desi inainte obisnuiam sa ne intalnim destul de des". Ca apoi sa-mi urli "duuuuh.. duuuuuuh... duuuuuh...". Pai, na, ti-am demonstrat ca tu esti sursa confuziei care mi-o atribui. Duuuuuh!

Da, putem avea prieteni si la distanta sau interactionari rare. (sub tutela a cu totul altor conditii, printre care si "uitarea"). Asta sa devina mai clara discutia. Vorbim despre acelasi lucru. Si te rog citeste inainte sa postezi. Tot am senzatia ca ma citezi necitindu-ma. Stiu, stiu, asa spui si tu despre mine...

eu sint unu' care nu am prieteni desi doresc sa am. am multi cunoscuti, sint foarte comunicativ si deschis dar am standarde foarte ridicate in a defini un prieten

este clar ca cu un prieten trebuie sa ai o relatie simetrica. unul care-ti cauta prietenia nu este in fapt decit un prieten de interes, la fel ca si cel care-ti cere favoruri sau lucruri care nu se pot realiza in limitele normale....

cred ca principala cerinta pentru un prieten este interesul pentru un domeniu al cunoasterii sau de actiune (de la meserii asemanatoare sau complementare la interese generale comune...).

cred ca in lumea reala in care traim, trebuie sa coborim stacheta si sa acceptam ca ne sint prieteni cei cu care putem sa mai schimbam o vorba, indiferent daca sintem sau nu intelesi....si sa nu uitam dictonul, fereste-ma doamne de prieteni ca de dusmani ma feresc si singur (evident ca in lumea in care traim termenul de "dusman" este can ne-la-locul-lui....)

Nu cauta prieteni. De asta nici n-ai. Si nu trebuie sa coboram nici un milimetru "stacheta". Aia cu care schimbam vorbe nu sunt prieteni, ci oameni de care ne folosim sa nu ne simtim singuri sau oameni-receptor carora sa ne confesam. Si in caz ca urma sa scrii "Dar nu asta este prietenia?" voi scrie ca nu.

De asta tu te multumesti cu orice fiinta care sa te asculte - fiindca ai cedat in a gasi adevarate valori ale prieteniei si, decat deloc, mai bine astia... Dar si un tampit te poate asculta dar asta nu-l face un prieten, ci un vas in care te reversi tu si-a ta frica de singuratate.

Avand standarde foarte inalte precum spui, asta nu va face decat sa lase loc multor specimene de oameni care te vor amagi, dar ii vei considera prieteni - caci s-au incadrat in limitele impuse de tine. Coboara-l si filtreaza oamenii. Nu e intrunire aici. E vorba de fericirea ta, omule, ca animal social. Ai tot dreptul sa fii pretentios.

Ceva e gresit in gandirea celor care considera ca au multi "prieteni". Or fi ei extravertiti, dar sunt niste idioti daca au senzatia ca toti sunt prieteni. Acum depinde ce numesc ei amici... Si eu nu ma refer la ocazionala iesire in oras. Daca ii iei la puricat pe fiecare, la pariu ca abia daca raman doi.

Intai de toate: "Bine v-am gasit!"

Sunt oameni pe care ii crezi prietenii tai si care nu ezita sa te uite atunci cand nu le mai esti de folos sau cand isi inchipuie ca esti un pericol. Ca exemplu, fete pentru care visul vietii este sa gaseasca un tip care sa se faca pres in fata lor, si care, in momentul in care l-au gasit, uita ca inainte erati prietene. Si brusc nu te mai suna. Nu iti raspund la mail-uri sau la telefon. Fara sa va fi suparat. Inebunesti stiind ca tu nu ai gresit cu nimic si te doare, pentru ca aveai impresia ca sunteti aproape surori si ca si ea era de acord.

In acelasi timp exista si oameni de la care nu te astepti la nimic si care iti sunt chiar antipatici dar care nu ezita sa-ti intinda amandoua mainile atunci cand ai nevoie, fara sa-ti ceara nimic.

Din pacate nu poti sti daca un om iti va intoarce spatele fara un cuvant dupa ce ani de zile ati fost cei mai buni prieteni dintr-o privire. Poate dupa un sac de sare mancat impreuna... si de obicei nu mai ajungi acolo.

Ei, asa sunt fetele... daca ai grija nu patesti nimic.

Eu cred ca "prietenia" tine foarte mult de anumite chestii (nevoi, etc.) contextuale... care, daca dispar, s-ar putea sa dispara si prietenia. Incep sa devin tot mai cinica, din pacate, in ceea ce priveste chestia asta.

O sa ma dau pe mine ca exemplu, ca e cel mai usor. Eu sunt o persoana care se ataseaza extrem de mult de ceilalti si se sacrifica destul de mult atunci cand e nevoie. As putea fi considerata o foarte buna prietena. Din pacate eu am ajuns sa vad chestiile astea ca pe o incercare de a compensa niste lipsuri, o cautare a unui anumit sentiment de siguranta, sau a satisfactiei de pe urma faptului ca am ajutat, etc. Asta face facultatea de psihologie din om Gaseste explicatii de genul asta, si ajungi sa nu mai crezi intr-o legatura bazata numai pe sentimente de simpatie, stima, afectiune, altruism, atasament reciproc, etc. Mai ales atunci cand te-ai ars de nenumarate ori crezand in asta.

"O legatura bazata numai pe sentimente de simpatie, stima, afectiune, altruism, atasament reciproc.... Logic ca nu numai de asta suntem prietene, ci si pentru ca avem nevoie una de cealalta... Nevoie sa ne spunem pasul si durerile ce nu le putem striga in gura mare, nevoie sa mai dam drumu si la rautati din cand in cand, pentru a ne curata sufletul de ele, nevoia de a stii ca cineva te-asculta cand trebuie si daca vrei iti da si sfaturi sau solutii. Prietenia si dragostea fara o nevoie, alea de noi le numim atat de plastic "dragoste, prietenie pura", alea in care doar oferi si nu astepti nimic in schimb - alea's basme inventate ca sa ii faca pe oameni sa se simta vinovati cum sunt si sa incerce sa fie mai buni.
Nu te vei imprieteni niciodata cu cineva doar pentru ca are ochii verzi si-ti plac iar lui/ei ii pac ai tai caprui... Intotdeauna va fi un motiv in spatele prieteniei, o nevoie ce se vrea a fi alinata
Nu e nimic rau in a avea nevoie de oameni in jurul tau, de oameni pe care sa te poti baza oricand = prieteni.
Nu se exista prietenii pe lumea asta fara nevoi! Ca unele prietenii is false datorita nevoilor si dispar cand dispar nevoile asta e alta mancare de peste"

Doar o bucatica dintr-o discutie legata de prietenie ce-am avut-o in seara asta (discutia ) Asta e parerea mea si a prietenei mele. Discutia e mult mai lunga, dar dat fiind ca nu am apucat sa ii cer acordul, am postat doar parerea mea.

Sere, te-a prins 'deformatia profesionala', bine ca nu esti politista...

Foarte interesanta observatia... Pina cind iti asumi lipsurile, recunosti nevoia, ba chiar dorinta, exista riscul de a cadea in situatia omului "perfect" care este nehotarit (fara dorinte, nevoi) si care nu are nevoie de nimeni. Eu cred ca in directia aceasta, a unei prea inaintate detasari si "mentalizari" a vietii merg si cei care ajung sa nu mai pretuiasca iubirea, prietenia, ca realitati suprapersonale, la care participam, dar nu ni le putem revendica. Inchid astfel unele canale, intorc la sine energiile orientate spre altii, pun un perete al unei false intelegeri in care nu vad decit reflexii personale reci in locul spiritului viu si a fortei care se poate scurge/trece de la unul la altul.
Nu a intelege e problema ci a intelege gresit. O nevoie supraindividuala redusa/confundata cu una individuala se autodistruge. Daca recunosc sincer nevoia de comunicare, de iubire si actionez in sensul implinirii lor asa cum sunt proiectate, prin relatii mai bune cu altii, cresc. Daca le intorc spre interior, reducind existenta la individ, e ca si cum radacina ar lua seva din ea insasi.

Eu nu imi pot imagina o viata autentica fara prieteni, comunicare profunda cu alte fiinte. Fara acestea o pot vedea doar chinuita, intr-un nonsens total...

Asta numesti tu "nehotarat"? Fara dorinte, nevoi? Pai, stai, nu e tocmai invers? Cum sa fie nehotarat daca nu are dorinte? Asta cred c-o spune "omul bisericii" din tine, care nu-si poate iesi din pielea moralista. Orice tip de atasament va duce la suferinta. Prin finalul tau sau al obiectului exterior. Si nu-mi spune "teribilist" sau "nihilist" etc. E-un fapt. Orice relatie cu un obiect/fenomen/persoana exterioara este rodul unei nevoi, unei dorinte. Pe cat de inuman vi se pare voua, eu consider ca asceticul fericit este cel mai puternic om. E puterea intruchipata. E-un ubermensch.

"Eu nu imi pot imagina o viata autentica fara prieteni, comunicare profunda cu alte fiinte. Fara acestea o pot vedea doar chinuita, intr-un nonsens total..." - tocmai si asta e problema, ca tu nu ti-o poti imagina. Este practic imposibil ca o fiinta umana sa traiasca intr-o absoluta solitudine, recunosc, dar, daca s-ar simti bine, ar fi, cred, cel mai ferit de suferinte tipic umane (despartiri sau dezamagiri).

Acum continuati cu "da' ce-i omu' fara iubire? ce poti face daca nu ai vreo relatie de orice tip" bla bla yada yada. Eu ziceam altceva.

"pun un perete al unei false intelegeri in care nu vad decit reflexii personale reci in locul spiritului viu si a fortei care se poate scurge/trece de la unul la altul."
Nu le mai zi asa. Prietenia este insasi propria reflexie - sau ma rog, cat mai apropiata. Nu-l poti considera prieten daca nu te vezi in el. Lasa rauri si parauri spirituale, ca mai mult incurci. E-o relatie umana, ce naiba; poate fi descrisa ceva mai psihologic. Macar aci abtine-te. Am si eu un stil emfatic, dar barem sunt mai putin ambiguu.

Si-acuma hai sa te incurc putin:
1. "Eu nu imi pot imagina o viata autentica fara prieteni, comunicare profunda cu alte fiinte. Fara acestea o pot vedea doar chinuita, intr-un nonsens total..."
2. "O nevoie supraindividuala redusa/confundata cu una individuala se autodistruge."

Te-ai prins de ce te minti, crestinule? E viata ta care-i chinuita in lipsa de prieteni/relatii. Pana la urma e-o nevoie individualista. Poate spui "supraindividuala" in sens de cautare in exterior. Aici ai dreptate, dar cautarea in afara ta are ca scop fericirea interioara, fericirea sinelui (orice ar insemna asta) - deci viata ta. Stii care-i cea mai dependenta specie de pe Terra in materie de nou-nascuti? Si aia e nevoie "supraindividuala", nu?

Cat despre tine, Serenity... ce patesti tu cu facultatea aia este analog cu scena din "Matrix" cand Neo a fost adus prima data pe nava lui Morpheus. Compensarea lipsurilor si asigurarea unui sentiment de siguranta este TOT ce va fi prietenia. N-ar trebui privita ca pe-o mutatie a ei, ci insasi relatia. Cred si eu ca-i nasoala revenirea dupa atatea filme, povesti de dragoste, "pana la adanci batraneti" si "the notebook" etc. Pffff...

Nev'... ce sa mai zic? Bine ca esti tu dashtept

Atomii, moleculele, etc. tind spre configuratii stabile. Asa tind si oamenii stabilind relatii intre ei, la fel ca atomii. Nevoia de relatie am numit-o supraindividuala deoarece nu se poate satisface decit prin relatii exterioare. De aceea probabil e mai lunga copilaria oamenilor, ca sa poata se pregateasca mai bine pentru relatiile din viitor.
Acuma evident ca nevoia supraindividuala este resimtita individual, asa cum protonul atrage dar la rindul sau resimte atractia electronului. Dar atractia este supraindividuala, nu se atrage protonul pe sine.
Deci nu cred ca e vorba de minciuna ci de un alt mod de a intelege lucrurile. Fiecare fiinta umana se simte bine in felul ei... Unii se simt mai bine in relatii, altii cu cit mai putine... Dar, de obicei, suferinta si dezamagirea sunt rezultatul atasamentelor si al dorintelor subiective proiectate asupra celuilalt, ramase nesatifacute.

Acest topic a fost editat de IoanV: 11 Nov 2008, 02:13 PM