Am o problema. De fapt mai multe. De fapt cred ca e intr-adevar doar una.

Se da urmatorul enunt: Un tip, (nu dam nume, persoana importanta) lucreaza intr-o companie de vreo 16 ani. E, ca sa zic asa, un dinozaur. Face parte din cultura organizatiei. Nu are o super pozitie ca si functie, insa are salariul de 2 ori mai mare decat al sefilor care il conduc. E unul din cei 3 prieteni ai patronului.
Tipul nostru e casatorit, are 2 copii mici, si are o situatie materiala generala buna (casa, masina cont in banca etc...stiti voi), are intr-un cuvant cam tot ce-i trebuie. Tipul are in jur de 40 ani.

Drept pentru care il mananca in ... si vrea sa plece de la job-ul respectiv. De fapt nu-l mamanca, insa nu mai vrea sa munceasca pentru altii, facand lucruri care nu-i plac. Vrea sa inceapa o afacere pe cont propriu. Problema este ca afacerea respectiva, avand in vedere ca nu are rezultate remarcabile la noi, nu i-ar asigura nici pe departe venitul pe care il are acum (in treacat fie spus, nefacand mare lucru). El insa este dispus sa riste si crede in viitorul afacerii. Mai trebuie subliniat ca nevasta-sa castiga destul de bine, astfel incat sa familia lor sa nu moara de foame daca el ar renunta la actualul job.

Faptul ca nu se poate decide, il afecteaza pe toate planurile.
La servici nu-l mai atrage nimic, vrea cu orice pret sa nu se mai duca.
Pe parte de afacere personala , nu se poate ocupa 100% si pierde timpi importanti pe care ii regreta (stand la servici).
Pe parte de familie, nelinistea si nesiguranta asta ii afecteaza comunicarea cu cei de langa el.

Cam astea ar fi datele problemei. Drept pentru care, am sa va solicit sprijinul perntru tipul asta. Voi ce parere aveti:
- V-ati risca job-ul pentru a face o incercare pe cont propriu? ( Salariul depaseste 1000 EUR/luna)
- Merita sa ramai sluga la stapan (aici e legatura cu titlul topicului) chiar daca nu-ti place sub nici o forma ce faci?
- E mai important sa te gandesti la stabilitatea financiara a familiei, decat sa incerci sa-ti iei destinul in propriile maini?

Raspunsul meu e: da.

cine nu risca nu castiga...

" Cine nu risca nu castiga..."
Da, dar nici nu pierde. Citeam recent intr-un sondaj ca mai bine de 50% din intreprinzatorii particulari nu-si pot asigura traiul zilnic din veniturile obtinute. Asta ar trebui sa ma puna serios pe ganduri...

Ce fel de sluga e, daca, asa cum spui, nu face mare lucru?

sondajul ăla ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru guvernanţi, nu pentru intreprinzători. Prea se ia de la IMM-uri cu şapte mâini, aşa că în loc să se însănătoşească economia oficială, înfloreşte cea subterană, doar nu crezi că întreprinzătorii ăia mor de foame...

de acord... dar daca esti foarte sigur pe tine si sti ce faci.. ai putea castiga

E destul de usor sa spui da sau nu cand privesti problema de la exterior, insa eu cred ca persoana descrisa nu a ajuns la varsta de 40 de ani degeaba si...cu salariul pe care il are ar putea gasi o cale de mijloc, spre exemplu: sa incerce sa le faca pe amandoua in sensul ca problema cu afacerea proprie ar trebui sa o imparta cu cineva apropiat, sa fie ajutat de cineva si abia atunci cand afacerea prinde cat de cat cheag sa renunte la job.

cam greu sa le faci pe amandoua... mai ales daca experienta pe care o ai iti permite sa deschizi o afacere care oarecum concureaza cu cea pentru care deja lucrezi

pe de alta parte.. iti garantez ca daca nu stai cu ochii pe afacere ca hotul pe butelie, pierzi tot inainte sa clipesti

Jonathan, succesul intr-o afacere pe cont propriu consta in etuziasmul cu care o abordezi. In felul in care te simti pregatit sa i te dedici.
Cineva spunea odata ca daca intr-o scara de bloc sunt 10 cizmari particulari care se bat intre ei pe clientela asta nu e niciun motiv ca un al unsprezecelea sa nu apara si/sau sa nu prospere.

Va reusi doar cel care crede in potentialul afaceri sale si care ii intelege misiunea.

Exista si o vorba din batrani care spune:

"FORTES FORTUNA JUVAT sau AUDACES FORTUNA JUVAT. Norocul favorizeaza pe cel puternic/curajos ..."

Si o alta: "Cel mai bun dascal e patania..Catre'ncercare e chemarea sa"


Nu e bine sa fi sluga la stapani pe niciun pret.


daca personajul de care ne spui are dointa (the will ) sa incerce, eu zic ca acum el e cel mai pregatit de asta.
...si vorba lui Oscar Wild: "When there is a will, there is a way..", adica, acolo unde exista dorinta exista si o cale spre indeplinirea ei

Da , asta ziceam eu, sa apelezi la cineva de incredere, cineva din familie, un frate etc

de obicei cand apelezi la cel mai bun prieten risti sa il pierzi...
la fel apar si certurile intre frati

daca tii cu ursul............in orice caz mie asta mi se pare solutia cea mai buna, deocamdata, insa in nici un caz nu as renunta la job pentru ceva incert, nu in prima faza cel putin.

Stii ce-as face eu, Jonathan?

M-as uita in contul de economii (ca pana la 40 ani, cu salariu bun, tre' sa fie ceva acolo!): buun, am suma X.

As vorbi cu nevasta (in cazul lui, ca la mine ar fi sotul ): femeie, ce salariu ai in mana? Ce cheltuieli avem? Facturi, intretineri, ipoteci, etc. plus ce nimicuri cumparam zilnic, saptamanal, lunar. Se ajunge la suma Y. (salariul ei e X1)

M-as gandi asa: castig suma A pe luna, o cheltui in modul cutarica pe alte cele. => sunt angajat.

Incep afacerea pe cont propriu. Imi consuma timp - dar il am, deci e ok. Consuma bani: suma W. La suma W de cheltuieli pe luna cu firma, am suma B de venituri. B minus W imi da suma C de profit, pe care-l pot lua ca si salariu sau il pot lasa in firma (integral sau partial).

Suma asta C pe luna este egala cu salariul A? Daca e egala, atunci clar as porni afacerea. Daca suma C e si mai mare, logic ca nu as mai sta pe ganduri. Dar daca suma C e mai mica, atunci ma gandesc asa: [X(economiile) + X1 (salariul ei) + C (profitul)] - Y(cheltuielile lunare din casa) = ?
Suma C, chiar daca e mai mica decat salariul de-l are acum, poate fi totusi indeajuns, in primele luni de afacere. Daca nu e indeajuns si nici cu economiile nu te scoti la liman, atunci ori mai astepti si mai faci eonomii, ori iei un imprumut de la banca sa te ajute sa pui firma pe picioare.

Insa nu uita ca o firma e fix ca un bebelus: iti mananca timp, nervi, bani. Trebuie s-o "hranesti" constant, s-o imbunatatesti constant, sa fii sigur ca ai clienti multumiti, sa fii dispus sa te adaptezi pietii si schimbarilor pietii si daca ai de gand sa te lupti cu toate astea, inainte de-a incepe, vorbeste cu nevasta si copii. Fa un sfat familial, in care toti stati la masa tratativelor, tu explici ce ar insemna toata treaba si cum ai nevoie de ajutorul si suportul lor. Nu uita sa mentionezi ca primele 3-6 luni sunt grele si ca suportul din partea lor trebuie sa fie constant in primele 12 luni.

Daca toate astea ies pe plus, atunci da-i bataie! Daca nu... Cautam solutii

Multa bafta (tie sau prietenului )!

Eu sunt infipt cu totul, oricum exterior este intotdeauna daca nu esti tu cel implicat direct.

Un prieten ( ) a inceput o mica afacere lucrand in paralel si la stat (sluga cu pozitie foarte buna) si la mica lui afacere (baga credite de la banca din start, etc). A fost fortat sa obtina rezultate, altfel ramanea fara un apartament si o masina. Dupa 6-7 luni s-a lasat de slujba la stat.
Insa acum cativa ani se mai putea face asta. Acum si la stat sunt multi cu ochii pe tine, dar , cel mai important, o afacere inceputa acum cere mult mai mult timp din partea patronului mic.

Oricum placerea de a obtine ceva facut de tine nu se compara cu un salariu bunicel.

Se pare ca omul vrea sa dea vrabia din mana pe cioara de pe gard. Numai ca din cate descrii tu, cioara aia nu e pe gard, ci e deja zburata (afacerea respectiva, avand in vedere ca nu are rezultate remarcabile la noi).

Tindand cont ca are familie, are copii, n-as vrea sa fiu in papucii nevestesii

Asta e una.
Ca intreprinzator trebuie sa te astepti a infrunta un milion de probleme care apar.
Daca nu esti pregatit cu o vointa, o putere de munca si un suflet puternice - e mai bine sa nu te apuci...

Problema e ca dupa ce ai stat ani de zile intr-un job in care n-ai facut prea multe lucruri (cum descrie autorul topicului), d-a cam dus draq puterea de munca... Adica te inveti sa nu muncesti.


Da, dar se merita doar cand ai perspective de mai bine. Dar cand, conform autorului topicului, perspectivele (si speranta asociata lor) nu exista...
In plus, cand ai 40 de ani, nevasta si copii, nu iti permiti sa muncesti 100 de ore pe saptamana pe bani foarte putini si sa mananci ramen.
Nu-ti permiti asta nici la 20 de ani, cat timp nu exista perspective de mai bine

eu cred ca ar trebui sa incerce.Omul are un vis si vrea sa-l puna in realitate,atata timp cat nu o va face nu-si va gasi pacea interioara,aceasta inhibitie ii va afecta relatiile cu ceilalti din jur si nu e exclus ca acest lucru sa-l puna in conflict cu familia,sefii,colegii etc.Uneori in viata tre' sa dam frau liber acelei doze de nebunie,sa ne aruncam.In linii mari si eu ma regasesc in aceasta siuatie,am o slujba ce-mi asigura un venit mai mult decat multumitor,dar vreau sa renunt si sa ma intorc in tara.Nu e prima oara cand fac asta,cand eram in tara lucram pe salariul mediu plus ciubucuri,aveam o slujba super,orarul era de 6 ore(vindeam articole de pescuit si vanatoare)avand in vedere ca imi place pescuitul imbinam placutul cu utilul,dar mi-am depus actele pentru pasaport si imediat ce am avut pasaportul in mana am urcat in prima masina pentru italia si iata-ma aici.Nu vorbeam o iota de italiana,nu cunosteam pe nimeni si toata averea mea erau niste haine de schimb si un cartus de tigari.Am cunoscut adevarata disperare cand am constientizat timpenia ce o facusem dar era prea tarziu,nu-mi ramanea altceva de facut decat sa o repar,sa rezist...si sa reusesc sa ma ridic.A fost extrem de greu la inceput,pana sa invat limba,pana sa le gastig increderea,respectul,amicizia,dar am reusit.Ideea e ca tre' sa fii motivat pentru a reusi,daca respectivul e invatat sa frece menta si sa astepte sfarsitul de luna mai mult ca sigur o sa dea chix,dar daca e dispus sa investeasca toate fortele pentru a reusi e imposibil sa nu reuseasca.Acu mai trebuie avut in vedere un aspect,in romania multi dintre "patronii de tarabe"au aere de SEFI si au pretentia ca sunt destui prosti care sa munceasca pentru ei,aici treaba sta putin altfel,seful munceste mai mult decat angajatul si indubitabil nu are un somn linistit,angajatii nu sunt angajati ci colaboratori si sunt tratati cu manusi.

Va mutumesc tuturor pentru raspunsuri. Speram, dar nu credeam ca sunteti asa profunzi!
Hai s-o luam in ordine cronologica:

Abis: - NU e chiar un tip ce nu face mare lucru, ci mai degraba si-a castigat un statut in care lumea vine si il intreaba " si acum ce facem?" si el le spune ce trebuie facut. Si asta nu se refera la un singur domeniu(sa-i zicem marketing) ci la administrativ, management, HR, PR etc. Si ast pentru ca cunoaste organizatia mai bine decat fondatorul ei.

Anca M: A incercat sa le faca pe amandoua in paralel sau separat, dar ambele solicita implicare 100%. Altfel iese o varza in fiecare parte. In viata, cine triseaza, si-o fura. Am simtit-o pe pielea mea. Si mai exista un aspect: Nu sunt multi cei care stiu sa fac ceea ce se pregateste el sa inceapa. Exista o specificitate foarte mare si o pregatire ce nu o poate face oricine si in plus costa o gramada de bani.

The Dude: Ai dreptate!

Afrodita: O firma e intr-adevar ca un bebelus, dar una e sa fie bebelusul tau, pentru care esti in stare sa nu dormi noptile iar dimineata sa-ti para bine ca a mancat tot biberonul, si alta e baby-sitting. Ar trebui sa adaug ca sprijinul sotiei il are.

Axel: Arghezi a cunoscut celebritatea la 47 ani! Niciodata nu e prea traziu. Iar aici iarasi trebuie sa fac o clarificare. Omul asta a muncit la greu, pana si-a castigat statutul e a nu face nimic. Deci nu va imaginati ca a fentat job-ul pe care l-a avut. dimpotriva

Piedicile sunt multe, aşa că sunt perfect de acord cu ceilalţi că sunt necesare toate cele, dar, pentru că deja am trecut prin aşa ceva, pot spune din proprie experienţă că nu se compară satisfacţiile obţinute prin propriul efort cu cele din vremea când eram angajat, ceea ce am avut ca şi capital de pornire au fost nu banii ci clienţii care m-au urmat. Omul nostru a descoperit o nişă, aşa că eforturile cred că vor fi mai mari decât într-o afacere unde baza de clienţi potenţială este mult, mult mai largă. Este esenţial ca să cunoască bine de la început toate problemele existente şi pe parcurs să găsească soluţii studiind ce se face in alte părţi unde activitatea respectivă este deja dezvoltată... Mă întreb dacă pentru el nu ar fi mai simplu să încerce o franciză la o societate specializată din afară?

Eu cred totusi ca s-ar putea face in paralel cu sprijinul cuiva, repet tot timpul de sprijinul cuiva pentru ca in cazul meu spre ex. daca m-as apuca de ceva l-as avea(sprijinul), dar binenteles asta este doar ce as face eu chiar daca , poate...n-ar fi cea mai buna solutie.

M-ai inteles gresit. Eu ma refeream la faptul ca deja de ceva vreme s-a invatat sa munceasca putin. Nu ma refeream ca n-a muncit mult niciodata.


As rezuma punctul meu de vedere in felul urmator: merita sa renunti la job-ul staibl pe care il ai si sa pornesti propria ta afacere daca:
1. ai experienta necesara
2. beneficiul potential inmultit cu sansa de a avea succes e mai mare decat ce obtii daca nu iti asumi riscul (iar la beneficii intra totul: beneficii substantiale, satisfactie, etc)
3. iti permiti costurile
4. iti permiti riscurile

Dupa cum ai descris cazul:
1. omul probabil are experienta necesara (daca nu se apuca sa faca total ceva nou, care n-a facut in viata lui). Oricum, la capitolul acesta, e absurd sa vii cu gogomanii gen nu e bine sa fi sluga la stapani pe niciun pret. Pentru ca experienta o castigi fiind angajat de cineva care stie mai bine decat tine cum stau lucrurile.
2. beneficiul zici ca nu prea poate sa vina, decat pe partea satisfactiei. Dupa cum ziceai tu ca sta situatia, probabil omul o sa munceasca foarte pe bani putini, pentru clienti foarte probabil capriciosi, fara sanse ca sa puna pe picioare o afacere, ci doar sa fie freelancer (asta am inteles eu din Problema este ca afacerea respectiva, avand in vedere ca nu are rezultate remarcabile la noi, nu i-ar asigura nici pe departe venitul pe care il are acum).
3. costurile se pare ca si le permite. Daca nevasta-sa lucreaza, daca au suficient capital pus deoparte. Cat timp familia accepta ca el sa lucreze 80 de ore pe saptamana pentru cativa ani de-acum inainte. Sau mai mult decat cativa ani.
4. riscurile probabil nu si le permite. Are nevasta, are doi copii. Asta inseamna ca are obligatii fata de familie. Care nu se pot lasa la o parte cu un simplu asta e, n-a fost sa fie in caz ca afacerea esueaza.

Cred ca omu' s-a plictisit de stat.

Jonathan ma bucur ca imi dai dreptate si nici nu sti cat de bine faci.

Eu insumi m-am confruntat cu aceasta dilema relativ recent, iar conditiile de care spui imi sunt inca proaspete in minte.
Sunt insa inginer de profesie, iar acest mod al meu de a fi m-a facut sa tratez problema metodic.

Recomand cu strictete aceiasi abordare personajului despre care vorbesti.
Acum, ca sa nu cazi in plasa sfaturilor facile, de cafenea si stupide (de tip axel) iti propun o cale cu cateva etape precise, care pe mine m-ar fi dus la o reusita rapida si sigura daca nu as fi facut pe parcurs tot felul de ocolisuri. Chiar si asa eu am reusit, de asta imi permit sa te sfatuiesc:

1. Orice afacere se incepe cu un plan de afaceri pe o perioada definita.
Lipsa acestui plan, intocmit dupa criterii precise iti va periclita initiativa inca din start, iar pe parcurs, aproape de fiecare data.
Un plan de afaceri tip se poate procura contra cost si apoi adapta la situatia ta particulara, sau se poate comanda de la un cap la altul unei societati de consultanta.

2. Aloca afacerii tale numai maxim 75% din banii pe care i-ai prevazut initial pentru ea. Nici cel mai abil plan prestabilit nu va putea sa anticipeze o serie de cheltuieli neprevazute, desi exista un astfel de capitol si in interiorul sau.

3. Incearca sa faci afacerea pe alti bani decat banii tai. Incearca sa obtii un credit pentru ea, gajand chiar cu afacerea in sine (daca nu se poate, atunci gajaza cu banii pe care ii detii). Un plan de afaceri bine intocmit iti poate deschide usi pe care nici nu le banuiesti. Incearca sa accesezi fondurile europene de dezvoltare . E mult mai simplu decat se crede, si foarte la indemana zilele astea. Nu te increde in planurile guvernamentale sau neguvernamentale de promovare a IMM-urilor.
O finantare externa, alaturi de un plan de afaceri competent nu iti va da voie sa te lasi pe tanjala sau sa cazi prada euforiei primelor incasari.

4. Pregateste-te sa muncesti din greu. Cand o faci doar pentru tine nu mai e cale de tertipuri, scuze, fente cu sefu...
Fa-ti din deviza asta lozinca ta: "Nu e bine sa fi sluga la stapan pe niciun pret" si nu lua in seama speculatiile celor care, fiind slugi o viata intreaga isi despagubesc lipsa de curaj suspectandu-i verdicitatea. Experienta anterioara intr-o afacere, atunci cand nu exista poate fi usor compensata.
Prevede-ti in planul de afacere un treining adecvat, daca ce isi propune ea sa faca nu e ceva la care te pricepi, si ia-ti inca din prima faza angajati cu experienta. I-ai ca colaboratori si plateste-i substantial. In felul asta nu vor incerca sa te traga pe sfoara pe de o parte, iar pe de alta iti vor furniza in doze mici secrete ale meseriei ce nu se pot cunoaste decat din practica.

Nu uita nicio clipa ca experienta ta intrun domeniu sau altul nu trebuie sa fie o prioritate.
Pana la urma toate afacerile, de pe treapta de pe care tu ai ales sa faci abordul, sunt la fel.

Invata mai intai sa iti gestionezi afacerea si abia aapoi sa o imbunatatesti

Acest topic a fost editat de The Dude: 5 Mar 2008, 11:56 AM

Statutul meu de angajat se rezuma, cred, la maxim 2 ani in campul muncii, dar, daca imi permiti, ti-as da cateva sfaturi pt prietenul tau:
- daca tu crezi ca slujba actuala nu te multumeste ca realizare profesionala, daca ai sprijinul familiei, si daca esti dispus sa pierzi tot ce ti-ai calculat in "worse case scenario", eu zic sa incerci. Daca dai chix, te poti angaja oricand.
- "Stabilitatea financiara a familiei tale" este un refugiu pe care mintea ti-l ofera de teama necunoscutului. Intr-o economie de piata, firma la care lucrezi este expusa la aceleasi riscuri la care s-ar expune si firma nou infiintata.
- "sluga la stapan" este mentalitatea pe care trebuie sa o schimbi - daca vrei sa meaga bine, trebuie sa iti tratezi angajatii ca si colaboratori, nu ca slugi.
- inarmeaza-te cu rabdare; sunt la a doua afacere, am pornit-o de la zero absolut, am facut credite ca persoana fizica, pe care le-am folosit ca avans la leasingul de echipamente. Sfatul meu este sa te duci la firme de leasing, nu la banci. Eu am fost cu planul de afaceri la toate bancile din judet (vorbesc serios), discutand cu top-managementul sucursalelor respective, si toti acelasi raspuns: "nu aveti activitate, nu va dam bani". Pana la urma, de-abia la a patra firma de leasing am reusit sa obtin contractul.
- sa nu disperi, in primele sase luni (in caz fericit) vei crede ca ai facut greseala vietii tale. Dar nu e asa. Si un lucru important - daca situatia ti-o permite, sa nu ii iei banii afacerii (faceti profitul 50/50), o lasi sa creasca frumos si vei avea si satisfactii pe masura.

PS-u....

Am recitit intregul post si l-am inteles mai bine abia acum.
Personajul de care zici e in plina criza de varsta. In patologie chiar asa se si numeste "criza varstei 40".

....nimic nu il multumeste, nu isi gaseste locul, ar vrea o schimbare dar nu stie cum si n-are idee de unde poate veni ea...

E cel mai bun moment sa faca ceea ce i-a trecut prin cap.

Nu exista afaceri proaste dupa cum nu exista nici afaceri fulminante...Astea sunt doar superstitii in mintiile celor care privesc de pe margine (axel).
Exista doar afaceri bine duse si afaceri prost duse.

Am mai spus asta undeva: cel care se pricepe la afaceri vinde si gheata la eschimosi

Stiu si cum e criza aia...de aceea zic...Omul tau e obligat sa incerce...N-are alta alternativa.
Daca nu va face asta acum angoasa lasitatii sale are sa il doboare...va aluneca cel mai probabil in alcool, vor aparea problemele cu familia.....


E musai sa incerece.

E si o vorba (un paradox) in legatura cu asta : "Cateodata trebuie sa se schimbe ceva pentru ca lucrurile sa ramana la fel"

Daca tipul tau vrea ca armonia din familie si linstea vietii lui sa continue, trebuie sa schimbe ceva..Acum..ca pentru el e cam ora 12...

Succes....

Acest topic a fost editat de The Dude: 5 Mar 2008, 02:32 PM

Excelent zis Subscriu in totalitate.....



Aici nu mai sunt de acord. Sigur eu am avut niste ponturi, dar acolo unde eu am venit cu o informatie preluata ocult am gasit persoane care au fost pe faza si n-au avut nevoie de nicio scurtatura.
Exista proiecte finantate de banci de la un cap la altul, cu studii de piata si cu planuri de afaceri gata intocmite.
Nu trebuie decat sa faci impresie buna la un interviu si sa ai un trecut juridic si finaciar curat (la capitolul impresie buna vezi topicul "insemnele distinctiei" )
Banii sunt de la Banca Europeana de Dezvoltare si interesul e sa te ajute sa pornesti o afacere spre binele tau, al Romaniei si in ultima instanta al Europei.
Nu zic mai mult ca si-asa m-a luat gura pe dinainte..




..eu as merge un picutz mai departe si as zice sa nu disperi in primul an...Si as mai adauga sa nu iti propui numai banii..
Chiar nu te uita la ei..Iti fura privirea si te abate de la afacere.

Urmareste atent afacerea...banii au sa vina singuri, pentru ca e ca la fotbal: uitate la picioarele celui pe care vrei sa il deposedezi, nu la fitele pe care le face cu corpul

de credite m-am cam ferit,am preferat sa fac lucrurile cu sudoare ca sa zic asa,ideea unui credit sau imprumut in banca imi da fiori si nu-i vad sensul.Poate ca am o mentalitate invechita dar prefer trainicia lucrurilor.

şi eu zic că e bine să te fereşti de credite, cel puţin până treaba prinde cheag, până obţii nişte contracte, dacă te poţi dispensa de ele e mai bine să lucrezi pe banii tăi, altfel cotizezi direct din profit, nu numai la stat ci şi la instituţiile de credit. Dar, când activitatea presupune utilaje, spaţii comerciale sau de producţie, terenuri, maşini, nu ai incotro.

Nope, e o optica gresita. Dar nu condamn pe nimeni, eu insumi gandeam la fel sub influenta unui personaj nefast care mi-a inoculat inca din tinerete falsul concept "eu imi apar saracia si nevoile si neamu", sau zicerea din strabuni : "sa nu fi niciodata dator la nimeni" care e la fel de defecta.

In activitatile comerciale banul face regula. Initierea unui credit trebuie inteleasa in acest fel.
Pe de-o parte bani pentru afacere sunt salvati si pot folosi pentru orice oportunitate care apare in afara planului de afaceri, iar pe de alta un plan de afaceri bine pus la punct, adica ceva pe care banca sa iti acorde un credit, contine in el resursele rambursarii creditului alaturi de un profit minimal. Daca n-ar fi asa banca n-ar finanta acel credit.

Acuma, creditul se spala cu afacerea care il gireaza, iar banii pe care i-ai pus la inceput de o parte pentru afacere iti pot folosi "la plesneala", adica in actiuni scurte, neprevazute si cu profituri imediate..In felul asta ei se pot dubla sau tripla cu mare usurinta...creditul isi vede de-ale lui, se amortizeaza constant si la final mai aduce si el un profit acolo.

In tot timpul asta banca mai are rolul si de a te trage de maneca ori de cate ori te cuprinde lenea sau multumirea de sine; bashca, pentru creditul pe care ti-l da banca iti acorda si o asistenta de specialitate gratuita...Nu pentru ochii tai frumosi ci din grija pentru banii pe care ti i-a imprumutat..

Ideea este urmatoarea: atata timp cat banii imprumutati iti produc mai mult decat dobanda de la banca, e totul bine si frumos. Iar banii personali ii poti folosi pe parcurs pt cheltuieli neprevazute, cheltuieli care cu siguranta apar in afara cashflow-ului gandit de tine la inceput (oricat de drastic ti-ai calcula cheltuielile la proiectarea planului, ele se vor mari cu cel putin 20-30% cand incepi sa derulezi afacerea) si pe care bancile nu le finanteaza, ceea ce iti va ingreuna accesul la credite, si , cu siguranta, vei obtine credite mult mai scumpe pt cheltuieli curente/linii de credit, decat pt investitii.

Dudule, deh, eu nu am avut acces la info d-alea, bre, am facut si eu cum m-am descurcat. Probabil sa mearga cum zici tu la capitala, dar directorasii astia de sucursale nu au nici cunostintele, nici tupeul sa finanteze planuri de afaceri ale firmelor noi, chiar daca nu m-am prezantat in tenisi la discutiile cu ei.

Acest topic a fost editat de Cucu Mucu: 6 Mar 2008, 10:57 AM

avand in vedere haosul de pe piata economica din rom plus faptul ca eu ma intorc dupa cativa ani oarecum desprins de realitate nu-mi pot permite sa ma arunc la un credit. Mi-am cumparat de aici scule de vreo 4000 de euro(in tara le-as fi platit cam 5500-6000)costul actelor nu-i exagerat,imi mai trebuie o masina si putere de lucru.

Tin sa va multumesc tuturor pentru raspunsuri. Va asigur ca il ajuta foarte mult. Problema personajului in cauza este ca intr-adevar, stie ce are de facut dar nu are suficient curaj sa o faca. Din nefericire, din cauza unui caracter mai docil, in viata i-a fost foarte greu sa spuna nu. Spun asta pentru ca, desi a incercat de mai multe ori sa plece, daca seful l-a rugat sa ramana, n-a putut sa refuze.

Intr-adevar, cea mai buna metoda de schimbare este cea radicala.