De ce vrem sa ne justificam , sa ne cerem scuze ca respiram? De ce folosim cuvintele daca nu credem in ele? De ce ne mai nastem daca nu credem in nimic?

...

Numai prostituata iti poate spune adevarul despre familistul onest si despre parohul caruia ne spovedim. Dar cine o va asculta pe cea care prin ceea ce face si ceea ce stie sfideaza miturile societatii ? Ea, care prin cunoasterea viciilor noastre a inteles suferinta noastra si ne vinde extaze simulate, fericiri imposibile, spasme ale umbrelor, leacuri improvizate pentru tumori maligne. Prostituata ,prin ironia sortii, concureaza cu inteleptul prin cunoasterea iluziilor pe care se cladesc destinele si prin trairea la marginea societatii. Ea se uraste pe sine pentru ca s-a oglindit prea mult in partenerii ei grotesti . Carnea i-a revelat ceea ce sfintei i-a revelat credinta : amandoua se cred cele mai pacatoase ,ele cunosc mila si sila de conditia umana, lacrimile lor incearca zadarnic sa spele rusinea unei Creatii de mantuiala.

In portofelul unei prostituate se ascunde mai mult adevar dacat in cartile sfinte.

Schroedinger,Plank,Heisenberg,Pauli,De Broglie,Einstein...au incercat sa imblanzeasca materia cuprinzand-o in formule ,au cautat
palpabilul lui Democrit si au dat peste platonica Lume a Formelor ...si au ingenunchiat in fata necunoscutului,tremurand la fel ca
pitecantropul inspaimantat de tunet. Adevarul se afla in oasele tremurande si numai frica iti dicteaza acea ultima deductie.

Mergem spre "adevar" ca vitele spre sacrificare.
Vita - ca orice animal domesticit traieste doar ca sa ne sature pe noi…
Omul - un animal pe care constiinta de sine l-a desfigurat si care traieste doar ca sa traga concluzii (intotdeauna ridicole),fara un adevar,oricat de frivol,nu poate respira. Lumea ca abator metafizic.
Teama de absurd ne indeamna sa cautam adevaruri si cauze ultime.Cine isi pune intrebari ultime are deja raspunsul; cautarea lui e doar o formalitate.
Si de ce nu s-ar supune si "Cunoasterea" primei legi a termodinamicii? Dincolo de mai buna manuire a umbrelor care ne inconjoara nu stim cu nimic mai mult decat grecii antici sau stravechii intelepti orientali .

Mecanica cuantica - Vedanta pentru tocilarii scrupulosi lipsiti de lirism.
Vedanta - cea mai reusita scuza pentru inventarea cuvantului "adevar".

Cum sa nu admiri pustnicul care nu mai vrea sa stie nici de lume, nici de ritualurile monastice, nici de carti,nici de trecerea timpului? L-a negat chiar si pe Dumnezeu ca sa imbratiseze neantul .Si-a pierdut orice credinta si a sfidat prin luciditate toate dorintele de devenire. Nici in singuratatea lui nu mai crede. A ales atentia ca sa se nimiceasca odata cu nimicirea oricarei iluzii.
Legile naturii - superstitii mai josnice decat religiile. Universul – un mit , o idee.
El este singurul demn sa fie numit om. Singurul demn de "a fi".

Noi – larve care se tarasc pana la serviciu si inapoi acasa...sclavi ai propriei marginiri … traim prin sisteme filosofice sau dogme religioase ,abstractiuni ale vidului din noi … vorbim despre libertate,valori,etica - rumegatori de iluzii… animale izgonite din copacii nepasarii si aruncate in vartejul neputintei… Un ovul fecundat care va trebui sa aibe si el o opinie,sa faca ceva,sa actioneze, sa urmeze un ideal,sa fie cetatean . Cu indatoriri si obligatii.

Nu stim cine suntem,ramanem perplecsi in fata oglinzii…Ne incropim o imagine despre noi insine cu ajutorul parerilor celorlati despre noi. Sau mai exact, noi suntem ceea ce credem noi ca cred ceilalti despre noi. Un sine care nu ne apartine,o imagine de imprumut. Cand, sub calmul noptii,cu capul pe perna, incercam sa cuprindem acel cuvant imposibil "meu"/"mea" din sintagme ca trupul "meu",mintea "mea", emotia "mea", viata "mea" ,simtim o spaima suspecta : limba ne joaca o farsa,la fel ca si oglinda…
Cel ce are sperante nu se poate gandi la sine… proiectam totul in viitor ca sa fugim de "eu sunt" …
Plictisul insuportabil este intalnirea cu noi insine.
"Eu" – un plictis care se neaga pe sine prin subterfugiile oferite de relatiile cu oameni sau obiecte. De unde atata putere pe pustnici sa reziste absurditatii gasirii sinelui?
Secretul iubirii: sa ti se spuna ca esti special,sa ti se confirme ca existi. Timpul insa distruge iluziile iar plictisul alaturi de partener/partenera se va dubla… doua nulitati plictisite de atata fals si atata impostura …nici unul nu-i va ierta celuilalt ca a fost prins cu garda lasata , ca i-a fost descoperita prostratia tampa a eului… fiecare isi va cauta alt vesmant efemer in care sa-si ascunda rusinea si ridicolul eului… Shakespeare a stiut prea bine de ce Romeo si Julieta trebuiau sa moara inainte de a intra in detaliile mincinoase ale iubirii...Altfel sfarseau intr-o banala casnicie imbibata de sila si resentimente si de amintirea stearsa a unei inflacarari juvenile ridicole.

Cum sa nu ramai uimit in fata unui pustnic ce si-a invins plictisul si oroarea de a trai cu si prin sine insusi?

Intr-un fel bine zici, inainte sa se nasca spiritului, un om trebuie sa moara lumii ... O moarte "reala" hotarita... Cind nu mai are nimic de pierdut nu poate decit sa cistige.

PS daca mesaujul meu e inoportun aici, pot renunta la el .

Acest topic a fost editat de IoanV: 28 Mar 2007, 10:00 AM

"Un soir, j'ai assis la Beauté sur mes genoux. - Et je l'ai trouvée amère. - Et je l'ai injuriée." - Arthur Rimbaud




Distrugi tot ce atingi.
Atingerea e un sacrilegiu. Atingerea unei femei frumoase este iesirea trogloditului din pestera instinctelor la care societatea l-a condamnat. Senzualitatea – resortul intim al esteticii si totodata pangarirea ei. Cream ca sa avem ce distruge. Toti ascundem cate un Shiva in adancul inimii.

Misterul de ghiata al femeii se topeste sub atingerea infierbantata a dorintei. Un Toma care distruge si se auto-distruge cedand tentatiei concretului.
Dupa ce ai devorat-o nu mai poti sa o iubesti… Iti devine stapana sau sclava intr-o relatie in care posesivitatea si obedienta fac din pat un camp de lupta,martor al limbajului nearticulat al hormonilor si al victoriilor si infrangerilor la fel de dulci,la fel de iluzorii.
...

Visez o femeie tanara si frumoasa care s-a retras pe o insula pustie pentru ca a perceput iminenta imbatranirii si a pierderii farmecelor ca pe o jignire personala. S-a retras din lume pentru motive frivole, nu din nelinisti metafizice si nici din deliruri mistice. Un Dorian Gray fara portret si fara iluzia duratei. Maria Egipteanca s-ar prosterna in fata ei.

Doar adierea vantului ii atinge buzele ca apoi sa delireze prin tornade pasionale imitand extaze pe care ea si le-a refuzat. Orgoliului ranit al femeii nu ii rezista nici Dumnezeu... Marea nu mai are rabdare sa o mangaie din nou si se rusineaza ca e singura fiinta la care nu are ce sa spele,ce sa curete. Lumina lina a serii ,melancolia pangarita prin toate manastirile ,ma va fi purtat pana la ea si printre suspinele marii vom fi plutit pana in adancuri ca sa ingropam iubirea noastra si cu ea suferinta si iluzia fiintei.

Fara mituri nu existam.
Constiinta este panza pe care societatea picteaza mituri. Fara mituri constiinta dispare. De cand ne-am negat natura nu mai putem trai decat prin iluzii. Fara iluzii cadem in capcana si evidenta neantului,a plictisului…Suntem niste depresivi si ne drogam cu minciuni ca sa facem fata ridicolului de a ne uita in oglinda. Mitul iubirii,al familiei,al renasterii,al progresului,al eroului,al mantuirii,al sacrificiului,al devenirii,al absolutului…Maimute condamnate sa speculeze in jurul "spiritualitatii" pana mor,condamnate la ipocrizie .Barul,bordelul sau biserica sunt remedii efemere, prelungiri ale "eurilor" noastre iluzorii... Un om care nu se minte e necunoscut pamantului. Individul nu va accepta niciodata ca este un simplu vehicul al unor molecule si se afla aici doar ca sa supravietuiasca si sa se reproduca. Se minte ca are un suflet ,ca face si el parte dintr-un plan transcendental, isi proiecteaza pasiunile in religie,cultura sau vreo echipa de fotbal, si numeste realitate ceea ce rezulta din chimia creierului care are strategii nenumarate ,individualizate,pentru a-l prinde in "jocul vietii".
Societatea – un azil de nebuni… Cu totii spalarti pe creier si impregnati cu obsesia devenirii… vrem sa devenim mai buni,mai bogati,mai faimosi, mai destepti,mai respectati… Jalnic spectacol: pentru ca nu putem sa traim in prezent ,in ACUM, facem apel la trecut ,la memorie si ne proiectam sperantele de devenire in viitor…traim intre amintiri si sperante pentru ca prezentul este de necuprins,este o creatie a mintii ,ea insasi un mit,o iluzie. Maine ne vom realiza visele,iar daca nu maine, intr-o viata viitoare … de cata auto-iluzionare este in stare creierul uman!…Atata timp cat iti furnizeaza valori,motive,sensuri,sperante,oricat de arbitrare si stupide,el si-a indeplinit misiunea: afirmarea vietii.

Pana si materia o percepem in dezechilibru,in stare de conflict cu sine insasi, si ea vrea sa devina altceva decat este : Atomii fac si desfac legaturi intre ei pentru a imita echilibrul gazelor nobile,"vor" sa fie la fel de nereactivi,impasibili,neafectati…

Electronegativitatea atomilor este expresia "dorintei", a nefericirii materiei ; Gazele nobile – materie in nirvana.

Gandirea mistifica totul.
Cand a aparut constiinta de sine in om ,a dat nastere fricii ,angoasei,pentru ca prin ea omul s-a instrainat ,s-a despartit nu numai de celelalte animale ci de intreg universul. Omul s-a separat in momentul cand a spus "EU" …Acest cuvant este inceputul suferintei umane. Gandirea este responsabila de toate problemele omului pentru ca prin ea, omul se separa,interpreteaza,mistifica. Gandirea nu poate rezolva probleme,ea poate doar sa le creeze: Vrand sa scape de povara falsului "eu" ,omul mai rau isi accentueaza iluzia. Nu mai suntem niste senzatii ci suntem cei care simt,nu mai suntem niste imagini ci suntem cei care vad,nu mai suntem niste dorinte ci suntem cei care doresc…astfel gandirea creaza acel agent numit "sine" pe care insa niciodata nu-l va putea justifica. Gandirea are la baza frica si este in esenta de natura religioasa…curiozitatea stiintifica sau de orice alta natura se naste din frica si creeaza o stare nevrotica pe care omul nu o va putea parasi decat odata cu terminarea farsei numite viata. Atata timp cat traiesti tot ce poti sa faci este sa inlocuiesti o iluzie cu alta. Creierul uman a evoluat pentru a ne ajuta sa supravietuim si sa ne reproducem ,iar legile functionarii lui conditioneaza gandirea, limba,sentimentele si determina astfel cultura si intreg sistemul de valori al umanitatii. Conditia nevrotica a omului este datorata ruperii produse de gandirea lui "eu",de fictiunea numita "individ". Nevoia de identitate personala (si astfel evidenta iluziei individului) da nastere unui conflict datorat imperativului devenirii,al inscrierii in sistemul de valori .

A acumula cunoastere inseamna a acumula suferinta prin atasarea de iluzia a ceea ce cunosti si de orgoliul cunoasterii (cunoasterea fiind pe cea mai inalta treapta a sistemului uman de valori, deci orgoliul tau fiind legitim).Nu poti cunoaste nimic nou pentru ca tot ceea ce cunosti (descoperi) trebuie gandit si exprimat prin ceea ce cunosti deja, adica prin notiunile si conceptele deja avute...si apoi trebuie filtrat prin legile gandirii,ale epistemologiei,ale cognitiei asupra carora tu nu ai nici un control. Iluzia ca ai cunoaste ceva este evidenta pentru ca actul observatiei este o urmare a falsei prezumtii ca ar exista un observator si astfel tu de fapt nu observi ci creezi,mistifici, pentru simplul fapt …ca gandesti. Mulezi pe legile gandirii si pe imperativele "eului" ceea ce "este".
A vorbi despre realitate si iluzie inseamna a avea un punct de reper pe care iti bazezi "realitatea" insa ceea ce tu numesti realitate este de fapt mistificare ,fiind produs al gandirii care la randul ei este un produs al "constiintei de sine" care naste conflictul falsei dihotomii ,al separatiei .

Iata limitele gandirii: paradoxul si contradictia.
Neavand nici un punct de reper ,spulber tot ce am scris pentru ca tot ceea ce se poate pune in limbaj este conditionat de gandire…Gandirea nu poate produce decat sisteme filosofice abstracte,dialectica impersonala,silogisme, postulate si deductii ridicole…Gandirea nu va atinge niciodata Viata,Existenta …pentru ca e moarta.
Acrobatia metafizica carteziana "cuget deci exist" e nejustificata…"cuget CA exist" e tot ce se poate spune.

Sa ai curajul de a fi singur,de a-ti arunca acele carjele de care nu ai nevoie…

Cand tema de a nu sti va disparea ,cand nevoia de a schimba societatea (care nu e decat o extensie si o creatie a ta si a carei extensie si creatie esti) va inceta,cand nu vei mai cauta sa te schimbi si vei avea putinta de a nu trage nici o concluzie,atunci conflictul din tine va disparea odata cu toate intrebarile si angoasele,atunci vei fi intr-o "stare naturala" in care cunoasterea pe care o ai despre nastere si moarte se dezvaluie ca superstitie triviala,la fel ca tot ceea ce sti depre tine ,despre lume si despre tot ceea ce se poate exprima,comunica in cuvinte sau in orice alt fel.

Pentru a comunica sau pentru a iubi e nevoie de doi. De doi indivizi…de doua fictiuni.

Acest topic a fost editat de entropy: 28 May 2007, 11:56 PM

Gandirea discursiva nu este instrumentul care va scoate vreodata la lumina vreun adevar.

A incerca sa iti clarifici ,adica sa pui in limbaj , sa dai un contur rational intuitiei tale inseamna a silui acea intuitie,a o suprasolicita prin incercarea de a o face manifesta,adica de a o impartasi comunicand-o.
Nimeni nu vorbeste pentru a-si clarifica siesi ceea ce nu are nevoie de argumente rationale sau de claritate discursiva . Daca ar fi existat un singur om pe pamant el nu ar fi inventat niciodata vorbirea pentru ca nu ar fi avut ce si cu cine sa comunice. Comunicarea verbala asigura supravietuirea speciilor la fel cum comunicarea inter-celulara este o conditie vitala a oricarui organism multicelular. Asadar, comunicarea neaga individul ci afirma specia…Ca orice manifestare a omului,comunicarea izvoreste din frica… Orice intrebare se naste din teama.

Comunicarea nu iti apartine…ea apartine unei culturi,unui sistem de referinta care te precede,iar comunicand nu faci decat sa imiti sunete,cuvinte,sentimente,ganduri,trairi,emotii omenesti servind astfel singurului „adevar“ al vietii: supravietuirea.
Vorbirea creaza iluzia ca ar exista un sine si ca ar avea loc vreo iesire din acel sine prin vorbire,prin comunicare. Ori cauza acelui sine iluzoriu este tocmai „celalalt“,cu care comunica si care il confirma. Daca „celalalt“ nu ar fi existat nu ar fi fost nevoie sa spui „eu“ pentru ca nu ar fi fost nevoie sa te diferentiezi fata de nimic. Astfel daca faptul ca tu devi constient de tine si te distingi de ceea ce este in jurul tau numai datorita faptului ca exista ceva in jurul tau (pentru ca daca nu ar exista ,discriminarea ar fi imposibila) inseamna ca tu esti un produs al lucrurilor care intra in campul tau de perceptie. Daca nu ar exista nimic care sa poata fi perceput ,atunci nu ar exista nici perceptie pentru ca nu ar avea sens.Dar perceptia nu ar exista daca nu ar exista cineva care sa perceapa,iar cel care percepe depinde de ceea ce este de perceput. La fel si cu vorbirea,daca nu ai avea cu cine sa vorbesti nu ai spune nici „eu“ ,nici „tu“,nici „bine“ si nici „rau“. Gandirea discursiva discriminatorie ar fi imposibila.
Atunci ,daca vorbirea inseamna comunicare iar comunicarea este un imperativ biologic al animalelor sociale, a vorbi despre adevar este o invartire in jurul cozi atata timp cat nu poti vorbi coerent decat de supravietuire. A vorbi despre adevar inseamna a te infunda in etica si in morala. Filozofii,oamenii de stiinta si teologii nu sunt decat instrumentele prin care specia isi mareste sansele de supravietuire largindu-si spatiul cunoasterii (de orice natura si prin orice metode),spatiul posibilitatilor.
Geniile si nebunii reprezinta limitele in care societatea se poate misca.Ei ingradesc masa imensei majoritatii a mediocrilor fara de care organizarea si astfel supravietuirea ar fi puse in pericol. Comportamentul geniului si al nebunului ghideaza si informeaza masa mediocra indicandu-i directia propice supravietuirii prin eliminarea modelelor comportamentale anti-sociale …ei reprezinta albia flexibila in care raul mediocritatii curge si pe care elitele o erodeaza permanent largind-o.
Geniul,nebunul,elitistul si mediocrul pot fi pusi intr-o ierarhie doar in masura in care supravietuirea este singura valoare.( A pune elitistul mai presus de mediocru este ca si cum ai pune creierul mai presus de inima. Ele nu exista una fara cealalta ; organismul pe care il compun nu ar exista fara ele iar ele nu ar exista fara organism. ) Piramida valorica a societatii este expresia dinamicii supravietuirii organizate.

A vorbi despre adevar dincolo de etica este imposibil.
Supravietuirea este spatiul si conditia adevarului comunicabil.
Libertatea este spatiul si conditia adevarului inefabil.

Adevarul este ca nu exista nici un adevar si tocmai aceasta conditie face posibil ca orice adevar relativ sa devina adevar absolut intr-un anume timp si spatiu ca apoi sa fie inlocuit de un altul si asa ai departe. Aceasta dinamica a facut posibila evolutia inteligentei umane ,iar daca inteligenta este trasatura pe care selectia naturala a favorizat-o la om,in mod logic, tot inteligenta este si instrumentul autodistrugerii speciei.Crearea este imposibila fara distrugere.Nu exista nastere fara moarte si totusi nici una din ele nu poate fi experimentata de nimeni.

Nu exista nici o certitudine ca viata noastra are un inceput si un sfarsit.

Credem ca ne-am nascut pentru ca avem poze sau filme de la nasterea noastra ,avem parinti care ne asigura ca ne-am nascut candva, si la urma urmei este o credinta de bun simt faptul ca ne-am nascut candva pentru ca vedem noi insine cum oamenii se nasc si mor iar o exceptie de la aceasta lege a naturii ar rasturna nu numai modul nostru de a interpreta lumea ci lumea intreaga odata cu bazele epistemologice care o oglindesc.
Totusi,eu nu am experimentat nasterea mea,desi sunt sigur ca m-am nascut. Dar cum as fi putut sa o experimentez daca inainte de nastere eu nu existam? Cine sa experimenteze nasterea daca inainte de nastere nu exista o entitate care sa experimenteze un fenomen.Daca totusi exista o entitate latenta ,atunci trebuie sa postulez o „existenta potentiala“ nemanifestata.O entitate care vine din afara timpului in ceea ce se chiama viata,in lumea manifesta. Si daca postulez asa ceva ,ce am castigat eu? Stiu eu mai mult despre fenomenul care sunt? Exista multe postulate si dogme,teorii ontologice si la fel de multe motive pentru a le accepta sau a le respinge. Ele primesc valoare doar in masura in care investesti credinta in ele. Iar credinta pe care o poti investi intr-o teorie abstracta este determinata de multi factori ( inteligenta,experienta personala,temeri,asteptari,etc.). Insa cu credinta nu ai rezolvat nimic,doar ai reusit sa inabusi o angoasa…teama de a nu sti. Este o imbatare cu apa rece fara de care omul nu poate sa traiasca. Deci,a crede ca tu personal ai un inceput este pe cat de banal pe atat de paradoxal. Daca este imposibil sa spui cand anume ai experimentat tu „inceputul“ tau atunci ce sens are sa spui ca tu ai un inceput? In ce sens se poate experimenta o nastere ? Ceva care se naste inseamna ceva care nu exista inainte de a se naste.Daca exista ca potential ,atunci aceasta existenta potentiala are ea insasi un inceput? Daca existenta potentiala nemanifestandu-se este dincolo de timp si spatiu atunci nu numai ca nu poate fi exprimata dar nici macar gandita, gandirea avand nevoie de timp si depinzand de experienta care necesita timp si spatiu.O discutie despre ceea ce „este“ dincolo de timp si spatiu este incoerenta. [Trairea mistica este incomunicabila,unica,irepetabila. Tacerea este singura forma de manifestare a misticii.]

In acest sens ,eu care experimentez si imi explic lumea prin prisma legii cauzalitatii (inceput,dezvoltare si sfarsit) imi sunt un mister mie insumi.Iar legea cauzalitatii care ma ghideaza este de nejustificat…astfel ceea ce noi numim „bun simt“ este de fapt o viziune metafizica. Cauza si efectul nu pot fi despartite decat in mod conventional. Daca efectul are loc dupa ce se termina cauza atunci inseamna ca nu are nici o legatura cu cauza ,ea nemai existand in momentul in care efectul apare,astfel relatia dintre cauza si efect este contingenta. Daca insa cauza si efectul reprezinta o trecere liniara,neintrerupta de la un fenomen la altul ,atunci cum se poate explica momentul tranzitiei de la cauza la efect? Acel moment este un „miracol“,iar acel moment este fiecare moment. Legea cauzalitatii nu poate explica momentele tranzitorii de la ceva la altceva…le poate doar constata si masura (asta face stiinta) dar nu poate explica particularitatea schimbatoare a fenomenelor.
A crede ca tu ai un inceput si un sfarsit nu este mai putin fantastic decat orice alta credinta oarba. Insa omul fara credinta nu poate functiona, pentru ca ,iata,el nu are nici o garantie ca va mai trai pana maine si totusi isi planifica chiar si viitorul indepartat.

A cere siguranta pentru orice inseamna a paraliza de frica (nejustificabila).
A nu cauta certitudini si siguranta inseamna a delira sub aripa protectoare a bunului simt (nejustificabil).

Frica si Delirul sunt adevaratii nostri parinti .

Pratitya samutpada- ce revelatie!

Sa ai curajul sa te opresti o clipa din goana neintrerupta in care te afli de cand te sti,din totdeauna... si sa intelegi ca nu exista alta iesire decat prin distrugerea ignorantei,distrugerea egoului si a falsei imagini despre "sine", despre identitate si diversitate.

Intelepciunea e de neconceput fara compasiune. Compasiunea este cea mai inalta forma de intelepciune. Un intelept nu are grija doar de cap lasandu-si picioarele sau mainile sa degere sau sa arda. E adevarat,sistemul nervos ne arata unde se termina eul nostru,unde incep durerile si placerile noastre. E nevoie de contemplare profunda pentru a inceta sa ne mai identificam (doar) cu corpul sau gandurile noastre si atunci vom depasi temerile si angoasele care alimenteaza ignoranta.

Un om care nu si-a gasit linistea va cauta intotdeauna sa aiba dreptate in dezbateri teologice sau filozofice , fara sa stie ca speculatiile de orice natura sunt doar stratageme de aparare a unui ego fictiv care a imbratisat o anume credinta sau convingere fara de care ar disparea. Fara a gasi o liniste interioara nu poti vedea lucrurile clar iar fara claritate te vei identifica cu opiniile tale si le vei apara in numele unui ego iluzoriu. Suntem atat de atasati de propria ignoranta incat devenim alergici la orice chemare la linistire,toleranta,compasiune, etichetand imediat ca visator,idealist,moralist pe oricine incearca sa ne scoata din imbufnarea noastra,din lupta noastra neincetata. Opreste-te o clipa si ai sa intelegi ca nu te minti decat pe tine insuti,te ranesti singur, furi de la tine insuti,te urasti pe tine insuti. Nimeni nu imparte pedepse si recompense pentru faptele si gandurile tale,ele insele iti aduc suferinte sau bucurii...atitudinea ta este lumea in care traiesti,lumea pe care o creezi.
Opreste-te o clipa si priveste norii fara sa te identifici cu ei .Cerul senin si nesfarsit esti tu iar norii sunt trecatori,nu incerca sa te agati de ei.

PS: Fenomenologi ca Husserl,Heidegger,Merleau-Ponty, Sartre s-au oprit acolo unde incepe Dharma,la Vacuitate. Vacuitatea fiind obiect de meditatie ci nu de speculatie filosofica a devenit astfel "neant" si a luat pentru un timp rolul de "dumnezeu al filozofilor".

Stiinta este frumoasa cand e facuta cu sinceritate si isi cunoaste limitele metodologiei sale si a putintei de a explica realitatea.
Religia este frumoasa cand este blanda si isi cunoaste limitele putintei de a comunica ceea ce stie.

O viziune pur materialista asupra mortii este la fel de hazardata ca si una pur spiritualista. A spune ca sursa a ceea ce tu esti este creierul (sau intregul corp) iar dezintegrarea lui inseamna dezintegrarea ta este la fel de nefondat (neverificabil) ca si opusul, anume ca spiritul este "ceva" ce nu moare odata cu corpul. Afirmatiile cu privire la "dupa moarte" nu au mai mult sens decat cele cu privire la "inainte de nastere" .

Misterios este doar ceea ce este evident. Ceea ce se afla in fata ochilor este chiar ceea ce nu se vede.

Priveste o fotografie de cand erai copil si spune cine este in acea fotografie. Nici macar un atom nu mai este identic intre tine si cel ce este in fotografie. In ce sens mai exista acel copil ? In ce sens nu mai exista acel copil? Cert este ca o transformare dramatica s-a produs cu acel corp si una mult mai dramatica se va produce dupa moarte. Este incoerent sa spui ca esti identic cu ceea ce "erai" acum cativa ani (sau ,la rigoare, chiar si cu ceea ce erai cu o secunda in urma) la fel cum este incoerent sa spui ca esti diferit de acela .

Cuvintele sunt simboluri functionale si nu au mai multa putere revelatiorie decat , sa zicem, o privire ,un gest, o picatura de ploaie, un anumit peisaj. Toate acestea sunt simboluri care pot (sau nu) sa atinga realitatea netulburata a fiintei noastre . Insa fara a ajunge la aceasta liniste interioara nu poti vedea limpede lucrurile asa cum sunt ci vei fi purtat de angoasele , sperantele si limitele tale intelectuale catre diverse opinii cu care te vei identifica si prin care iti vei sedimenta ego-ul,sursa ignorantei.

O minte limpede are un orizont foarte larg spre deosebire de mintea neclara care vede lumea si isi cauta fericirea prin ferestrele inguste care nutresc iluzia ego-ului: invidia,gelozia,lacomia,gandirea discursiva,etc.. Toate acestea dau nastere fricii iar frica te coboara la nivelul animalului haituit, gata sa atace ,aparand o himera creata de simturi.


Compasiunea inseamna maturitate emotionala ,intelegere profunda... inseamna a vedea lucrurile asa cum sunt.
Compasiunea inseamna sanatate mentala.

te stresez putin

sunt obsesiile tale si le iau ca atare si vroiam doar sa zic ca mi-ar fi placut ca acolo unde se presupune ca tragi o concluzie sa nu apara cuvantul compasiune care se asociaza de obicei (si in mintea mea la ora asta) cu mila.bineinteles,mult mai complex,vast bla bla dar ramane sentimentul ala aiurea de superioritate.cand simti compasiune pentru cineva deja il percepi ca inferior si daca se intampla asa unde naibii mai e intelegerea aia numita intelepciune de care vorbeai?(dincolo de oamenii nu sunt egali,sunt diferiti etc)

daca poti sa vezi lucrurile asa cum sunt nu cred ca te mai raportezi la simturi(ex compasiune).ai depasit etapa si ai ajuns sa locuiesti in globul de cristal.doar privesti.

sau nu trebuia sa zic nimic?

"Si-atunci ma apropii de pietre si tac,iau cuvintele si le-nec in mare." Nichita Stanescu

Compasiunea nu are nimic de a face cu privitul de sus pentru ca inseamna o intelegere profunda a interdependentei universale ,dizolvarea ego-ului si astfel a sursei diferentierilor.
Compasiunea nu este nici sentimentalism si nici nu isi are sursa in simturi.
Intoarce-te in tine si gaseste-ti linistea profunda si vei intelege ce este compasiunea.Fara rabdare si fara a ajunge sa privesti adanc in tine te vei lega de conditii exterioare indepartandu-te de adevarata problema, adevaratul miracol care este subiectivitatea ta. Astfel te vei crampona in definitii livresti si in silogisme. In posturile de mai sus se vede unde m-a purtat pe mine gandirea discursiva. Nu e rea in sine si nici nesincera dar se invarte in cercul vicios al sintetizarii logice a datelor simturilor ...si cum am mai spus ,gandirea discursiva este manevrata in mod subtil de sperantele si angoasele noastre. Drept dovada este prima ta fraza in care spui ca in "concluzia" mea se regaseste un cuvant care tie nu "ti-ar fi placut sa apara".

Avocatul si omul de stiinta se folosesc de cuvinte ca si poetul si misticul insa cei dintai le folosesc cat se poate de rational si se simt in largul lor atunci cand sun cufundati in limbaj , iar cei din urma le folosesc cum folosim noi gesturile in jocul acela in care trebuie sa aratam o situatie sau un cuvant fara a ne folosi de cuvinte sau sunete iar celalalt trebuie sa intuiasca ce vrem sa comunicam prin acele gesturi; Unii intuiesc ce vrem sa comunicam ,altii spun ca suntem incoerenti...si au dreptate.
Cred ca Wittgenstein ,in a doua parte a operei in care s-a ocupat de "jocurile de limbaj", a tratat genial problema sensului,folosirii si a limitei limbajului formal.
.....

"Noi stim ca unu ori unu fac unu,
dar un inorog ori o para
nu stim cat face.
Stim, noi stim ca opt
impartit la opt fac unu,
dar un munte impartit la o capra
nu stim cat face.
Stim ca unu plus unu fac doi
dar eu si cu tine,
nu stim, vai, nu stim cat facem.

Ah, dar o plapuma
inmultita cu un iepure
face o roscovana, desigur,
o varza impartita la un steag
face un porc,
un cal fara tramvai
face un inger,
o conopida plus un ou,
face un astragal...

Numai tu si cu mine
inmultiti si impartiti
adunati si scazuti
ramanem aceeasi...

Pieri din mintea mea!
Revino-mi in inima!"

Nichita Stanescu

In lumea noastra tridimensionala ,umbra este un fenomen bidimensional ... Asa cum umbra nu poate prin natura ei bidimensionala sa "experimenteze" lumea tridimensionala nici noi nu putem experimenta o lume cu patru dimensiuni. A patra dimensiune este timpul. Noi il percepem intr-un mod liniar . Aici este bariera peste care numai intuitia poate trece. Gandirea noastra este liniara iar deductiile si concluziile rationamentelor noastre nu pot transcende natura lor vectoriala. Gandirea, miscandu-se intr-un spatiu determinat de limbaj , nu este gresita insa este ca si geometria euclidiana: reda destul de corect proprietatile spatiului fizic doar cand campul gravitational nu e prea puternic si e nevoie de teoria generala a relativitatii,adica un alt sistem de referinta. Facand o analogie, resimtirea "campului gravitational" al gandirii liniare ar putea fi reprezentata de aparitia intrebarilor metafizice. Cam atat poate sa faca gandirea liniara : sa ne aduca in pragul unui alt sistem de referinta. A incerca sa raspunzi la intrebarile metafizice printr-o gandire liniara este ca si cum ai vrea sa te ocupi de astrofizica folosindu-te doar de geometria euclidiana pe care o stapanesti perfect si prin care ti-ai explicat toate problemele de geometrie plana.
Nu cunosc dialectician mai subtil decat Nagarjuna care a aratat ca logica dusa la paroxism se anuleaza pe sine si te lasa suspendat. Gandirea are un orizont ingust , cuvintele nu sunt de ajuns. Mintea trebuie eliberata din stramtoarea cuvintelor si a notiunilor ,a dualitatii daca vrem sa cunoastem a patra dimensiune ,timpul. Cine cunoaste natura timpului isi va cunoaste mintea ,iar cine isi cunoaste natura mintii este mai presus de cunoastere. Cine va transcende notiuni ca materie si energie,corp si suflet ,acela a gasit ceea ce cautam cu totii pe diferite cai.

...Cine va intui ca de fapt nasterea si moartea, inceputul si sfarsitul,cauza si efectul sunt fenomene circulare ci nu liniare ,iar pana la urma iluzorii acela va cauta practicarea linistirii mintii pentru a-i patrunde profunzimea. Cine va ramane la pozitivismul logic sau va da misticilor diagnostice care tin de psihiatrie , va avea si el dreptatea lui ,dar va suferi. Nimeni nu trebuie jignit sau fortat sub nici o forma sa accepte ceea ce nu poate accepta.

Dar iata ce spun misticii despre necesitatea eliberarii mintii de sub tirania gandirii liniare ,rationalizarii:

Evagrie Ponticul
"Sa ai in rugaciunea ta ochi neimprastiat si, lepadandu-te de trupul si sufletul tau, traieste prin minte".

Antonie cel Mare
Sufletul se afla in lume fiind nascut. Mintea este mai presus de lume fiind nenascuta.

Calist Catafygiotul
"Fiecare dintre fapturile existente se bucura de cele proprii ale sale si se odihneste in chip natural in ele. Dar ele toate au preexistat mai inainte dupa cauza, in cauzatorul cel atotoriginar. De aceea, mintea va ajunge in chip firesc la bucuriile adevarate si va avea fericirea netrecatoare si se va odihni desavarsit, cand, strabatand si lasand in urma toate, se va intinde la cauza aceea originara, unica si cu totul prima si va ajunge, printr-o intoarcere intelegatoare, acolo de unde au luat fiinta toate inceputurile, mijlocurile si sfarsiturile tuturor; la cauza in care si-au avut de mai inainte temeiul si sunt tinute toate si prin care sunt duse spre tinta proprie cele ce se desavarsesc; la cauza pentru care dobandesc patimirea cea buna cele ce se impartasesc de aceasta buna patimire si de catre care a fost zidita si mintea insasi, asa cum este. Caci, in oarecare chip, mintea intorcandu-se spre cauza proprie a tuturor, se intoarce spre sine insasi, intrucat cauza aceea este prototipul ei. De fapt, fiecare se iubeste pe sine in chip firesc si mai ales mintea patimeste de aceasta iubire."

"Mintea se afla acolo golita de intelesuri, de notiuni, nu pentru ca s-ar fi saracit cu totul, ci pentru ca le-a depasit pe toate, sau e mai presus de toate. Toate intelesurile au devenit nevazute prin covarsire. La ce mai folosesc harburile, pentru cel ce are vasul intreg? Dar vasul cuprinde toate harburile insa si nesfarsit mai mult: cuprinde armonia lor, stralucirea acestei armonii in soare, capacitatea vasului de a tine un continut."

"Daca cuvintele obisnuiesc sa faca mintea sa propaseasca si sa inainteze, ele o inalta in aceasta inaintare pana acolo unde cuvantul nu mai ajunge, adica pana la lucrarea care se savarseste in tacere. Iar daca ar folosi mintea pururi cuvinte si sufletul ar avea pururi trebuinta de ele, eu nu vad care ar fi inaintarea mintii prin graire. Dar grairea nu este folositoare numai pentru faptuire, ci si pentru contemplatie, intrucat mintea urca de la cuvintele despre lucrurile ce au un chip, la Unul cel fara chip, cel simplu mai presus de cuvant, dezlegat de toate si propriu, unde orice cuvant apare fara rost, sau, mai drept vorbind, este chiar o piedica."

"O argumentare prin reducere la absurd: daca mintea ar avea pururi trebuinta de cuvinte, ea n-ar mai avea propriu zis trebuinta de ele, caci n-ar ajuta-o la o inaintare pana dincolo de ele, ci ar tine-o mereu in tinutul lor marginit. Un exemplu asemanator: daca avionul n-ar tinde pe tot parcursul zborului spre pista de aterizare, n-ar mai zbura. Cuvintele ajuta mintea sa se inalte pana dincolo de tinutul lor. Acesta este folosul teologiei catafatice sau afirmative, pentru cea apofatica, sau a tacerii."

"Daca cuvintele sunt pentru lucruri cunoscute, iar ascunsul e necunoscut, urmeaza ca ascunsul e in afara de cuvant. Caci daca necunostinta ascunsului e mai presus de cunostinta, iar ce-i mai presus de cunostinta nu are lipsa de cunostinta, cu atat mai putin are lipsa de cuvant. Deci, mintea care s-a urcat la Unul ascuns si simplu, pastreaza tacerea in chip firesc. Si daca nu tace prin fire si nefortat, inca n-a urcat la Unul cel ascuns si mai mult decat simplu."

"Toate cele ce sunt si au primit miscarea de la Cel ce le-a facut, potrivit cu ratiunea si cu firea lor, deci si mintea. Dar miscarea mintii tine pururi, ceea ce inseamna ca e fara sfarsit si fara hotar. Deci e impotriva vredniciei si a firii ei, sa se miste in chip marginit si hotarnicit. Iar aceasta se intampla cand se misca intre cele marginite si hotarnicite. Caci nu se poate ca obiectul sa fie marginit si hotarnicit, iar miscarea mintii privitoare la el sa inainteze la nesfarsit. Deci miscarea neincetata a mintii are nevoie de un obiect nesfarsit si nehotarnicit spre care sa se miste potrivit cu ratiunea si cu firea ei."

Pe marginea controversei privind predarea religiei in scoli .

Orice materie de studiu care propune absolutizarea anumitor speculatii metafizice ar trebui respinsa. A face catehism confesional (ortodox) in scoli sub masca generica "ora de religie" este un abuz ... la fel cum abuz ar fi si o ora de fizica sau biologie in care s-ar pretinde explicarea exhaustiva a realitatii prin intermediul stiintei pornind de la premize metafizice ce depasesc obiectul stiintei. Cred totusi ca amatorismul si modul caricatural in care se pare ca se preda religia in Romania ( "Dumnezeu i-a tras scara lui Gigel..." ) este mana cu care ora de religie isi trage singura scara .
Insa exista extreme in care si stiintele naturii pot cadea si care sunt mai putin perceptibile. Incarcatura metafizica / ontologica a stiintei radiaza din premizele si metodele sale principale : Substantialismul , Reductionismul , Holismul.
Nevoia de absolutizare este o nevroza de care suferim toti mai mult sau mai putin.
Orbecaind prin intunericul necunoasterii avem nevoie de un punct fix (Dumnezeu,o forta primordiala,vacuitatea,etc.) sau macar de confirmarea ca suntem pe calea cea buna (reductionimul,holismul,etc.). Fiind in cadere libera ne apucam cu disperare de concepte,de crengi uscate care se rup imediat cand sunt confruntate cu viata traita. Angoasa si nesiguranta ne imping sa ne agatam de idei ,de opinii si de concluzii firave.Absolutizarea este inceputul intolerantei si agresivitatii.

Atata timp cat va exista nesiguranta si confuzie va exista si simptomul absolutizarii...ore de religie dogmatica sau ontologie stiintifica in scoli normale.

Insa cum spunea K. Popper, "Sa fim seriosi, trimitem copiii la scoala doar ca sa nu stea pe strada cand suntem noi la serviciu. Educatia se face acasa."

Es gibt keine Tatsachen, es gibt nur Interpretationen. - Friedrich Nietzsche



Un hermeneut italian contemporan (G.Vattimo) argumenta ca dupa "Era lui Dumnezeu" care a fost urmata de "Era Ratiunii" am intrat in "Era Interpretarii". Este usor de recunoscut cine a fost marele initiator al acestei "Ere" actuale.
Nietzsche are meritul de a fi rupt-o definitiv cu modul traditional de a face filosofie pe linia Platon-Kant (desi incercasera si altii inainte,insa fara vigoarea intelectuala a lui Nietzsche).

Realitatea cu "R" mare se dizolva in concluzia ca "nu exista fapte ci doar interpretari" iar Adevarul cu "A" mare devine " O aramata miscatoare de metafore, metonimii, antropomorfisme, pe scurt, o suma de relatii umane care au fost, poetic si retoric, adaugite, tranferate, impodobite si care dupa o indelunga folosinta, apar unui popor drept stabile, canonice si obligatorii:adevarurile sunt iluzii, despre care s-a uitat ca sunt asa ceva, metafore tocite si care si-au pierdut puterea sensibila, monede care si-au pierdut efigia si care acum intra in discutie ca metal, si nu ca monede."

Era post-metafizica pe care Nietzsche a inaugurat-o (desi Heidegger il numeste "ultimul mare metafizician") este cea la care Vattimo se refera ca la "Era Interpretarii". Transvaluarea si perspectivismul fiind intreprinderi idiosincratice nu mai depind de autoritati si concepte absolute ci doar de contingente ca educatie,talent,inteligenta,fantezie,etc. Astfel,a vorbi astazi in limbaj idealist-platonic despre "realitate-aparenta", "esenta-emanatie" sau in limbaj dualist-cartezian "spirit-materie","suflet-corp" ori despre a folosi termeni kantieni ca "imperativ absolut" ,"lucru in sine" etc. este pentru gandirea contemporana ceea ce ar fi pentru muzica contemporana sa compui muzica in stilul lui Mozart sau Bach; lucru inutil,nu pentru ca nu ai fi la fel de talentat ca cei doi compozitori geniali, ci pentru ca ar insemna sa compui muzica tonala (care are anumite reguli de armonie si contrapunct) ,tonalitate pe care Wagner a epuizat-o. Deci ,dupa Nietzsche, nu mai poti sa reiei stilul pre-nietzscheean de a face filosofie si sa fi coerent si interesant la fel cum dupa Wagner nu mai poti sa compui muzica pre-romantica si sa fi ascultat (cu atat mai putin bagat in seama de critica de specialitate). Dupa Wagner au reusit destui sa vina cu discursuri muzicale interesante ,Schoenberg,Berg,Stockhausen,Boulez,etc. La fel, dupa Nietzsche , filosofia nu mai putea admite decat discursuri inedite si stimulante ca cele propuse de Heidegger , Wittgenstein , Quine , Kuhn , Davidson , Rorty , Derrida, etc. Astazi,atat filosofia analitica cat si cea continentala sunt in mare parte descotorosite de conceptele si temele clasice ale filosofiei platonice si aristoteliene care au reprezentat fundamentele si au dictat metoda si obiectul cercetarii filosofice(cum spune Wittgenstein "Spune-mi cum cauti si iti spun ce cauti.").

Daca s-a realizat ceva important in gandirea post-nietzscheeana este cel putin faptul ca s-a argumentat si s-a nuantat insistent( si convingator ,zic eu) ca metafizica a ajuns intr-un cul-de-sac la fel cum ajunsese teologia in epoca Iluminismului (Era Ratiunii).

Nu se ascunde. Sta purtat. In buzunar.