Versiunea pentru tiparit a acestui topic

Trimis de: annacrin pe 29 Jan 2008, 02:10 PM

De aproape trei saptamani am renuntat la drumul cu masina catre birou si m-am intors la plimbarea cu metroul. Evident aglomerat si dincolo de orice conditie umana, insa am hotarat sa pastrez calmul unei detasari usor de controlat. In masina beneficiez de spatiu, care uneori ma izoleaza periculos de mult. Imi era dor sa fiu in mijlocul oamenilor, sa ii privesc ca si cum adevarul vietii se afla in fata mea. Sa meditez asupra perechilor de ochi inteligenti cu sclipiri contrastante, sau asupra chipurilor anoste, de parca in spatele lor stau niste sfori invizibile si nimic mai mult. Oamenii din jurul meu sunt oameni buni. Pacat de confilctele nascute dintr-o reactie mai degraba de grup, depersonalizata, fara ca cineva sa gandeasca. Sunt convinsa ca luati individual sunt oameni dedicati, cu simturi asemanatoare, care apreciaza faptele bune si sunt in stare de ele. In multime insa comportamentul de schimba, de parca omul este singur impotriva unui zid, totul devine lupta dintr-un mecanism fara logica, instinctiv. Mai grav este ca se intampla des, se intampla zilnic, iar repetitia conduce la obisnuinta si obisnuinta la plafonare. Zidul exista asadar, noi il construim, numai pentru ca el este realitatea noastra din acea clipa.
Aflata aseara in metrou, ma apropiam de casa. Eram intr-un capat de vagon putin mai liber si mai aerisit. M-am sprijinit cu spatele de un perete din placaj si relaxata am privit. Intai de-a lungul lui, trecand fugitiv printre oameni, apoi privirea mi s-a intors ca prin zbor pe deasupra lor. Ca si cum as fi filmat o scena. Mi-am dat seama ca era o scena, reala, un moment din viata noastra, a tuturor celor din vagon. Un moment ce merita constientizat, apreciat si trait. Nu stiu daca cineva ar avea revelatia acestor clipe irosite de dragul preocuparilor din viitorul apropiat. Ne gandim la destinatii fara sa ne bucuram de drum. Destinatie la care ajungem fara indoiala oricum si care apoi ne indreapta mereu si mereu catre alta, si alta, si alta...Ce pacat, mi-am spus. Timpul ne daruieste trairi in fiecare secunda, insa noi le irosim sperand mereu, in avans. Suntem in stare sa ajungem oriunde trebuie sa ajungem, pot sa ne preocupe scopurile, dorintele, placerile noastre, dar cum ramane cu rabdarea de a ajunge pana la ele? In acelasi uitat, irosit si invizibil timp. In care am putea sa zambim, sa ne bucuram ca existam, pur si simplu.

Trimis de: Energie pe 29 Jan 2008, 02:17 PM

E frumos ce ai scris tu aici.
Si eu m-am gandit la toate lucrurile astea.
Si cred ca, de fapt, cand ne permitem un scurt ragaz, cu totii ne gandim la asta.
Ramane sa aplicam.

Trimis de: Rehael pe 29 Jan 2008, 03:12 PM

Frumos, annacrin! Mai scrie-ne! Si .

Trimis de: annacrin pe 29 Jan 2008, 03:15 PM

Iti multumesc pentru urare si pentru mesaj! Posibil ca cei care asculta muzica in metrou sa fie mai aproape de momentul prezent, prin faptul ca sunt mai detasati. In rest, desi as vrea sa cred ca toti gandim si ne gandim la prezent, nu sunt deloc convinsa. A aplica este una si exercitiul este necesar, de asemenea.

Trimis de: Energie pe 29 Jan 2008, 03:45 PM

Eu ascult muzica in metrou (cand merg singur), dar asta nu inseamna mereu ca sunt aproape de prezent, ci,uneori, chiar dimpotriva.
Ma pierd in ganduri pana uit sa cobor. Noroc ca merg pana la capatul de linie.

Trimis de: freeman pe 30 Jan 2008, 11:18 AM

Si eu am incercat experienta de a merge cu metroul din cand in cand, cam din acelasi motive. Mie imi place sa-i privesc pe ceilalti.
Insa am cautat orele mai putin aglomerate pentru a avea o oarecare perspectiva.

Trimis de: annacrin pe 30 Jan 2008, 09:05 PM

Ai dreptate, este doar o alta perspectiva, in care probabil oamenii sunt ceva mai relaxati. Eu incerc sa surprind problemele oamenilor, asimiland si incercand sa dau mai departe rezultatul meditatiei mele, in speranta de a ajuta...

Trimis de: Blakut pe 31 Jan 2008, 01:19 PM

Trimis de: annacrin pe 31 Jan 2008, 02:06 PM

et voila...asa apare zidul de care spuneam . Evident nimeni nu suporta inghesuiala din metrou, ignoranta insa nu este o solutie. Ce muzica asculti?

Trimis de: calfa pe 31 Jan 2008, 05:27 PM

QUOTE(annacrin @ 29 Jan 2008, 02:10 PM)

De aproape trei saptamani am renuntat la drumul cu masina catre birou si m-am intors la plimbarea cu metroul. Evident aglomerat si dincolo de orice conditie umana, insa am hotarat sa pastrez calmul unei detasari usor de controlat. In masina beneficiez de spatiu, care uneori ma izoleaza periculos de mult. Imi era dor sa fiu in mijlocul oamenilor, sa ii privesc ca si cum adevarul vietii se afla in fata mea. Sa meditez asupra perechilor de ochi inteligenti cu sclipiri contrastante, sau asupra chipurilor anoste, de parca in spatele lor stau niste sfori invizibile si nimic mai mult. Oamenii din jurul meu sunt oameni buni. Pacat de confilctele nascute dintr-o reactie mai degraba de grup, depersonalizata, fara ca cineva sa gandeasca. Sunt convinsa ca luati individual sunt oameni dedicati, cu simturi asemanatoare, care apreciaza faptele bune si sunt in stare de ele. In multime insa comportamentul de schimba, de parca omul este singur impotriva unui zid, totul devine lupta dintr-un mecanism fara logica, instinctiv. Mai grav este ca se intampla des, se intampla zilnic, iar repetitia conduce la obisnuinta si obisnuinta la plafonare. Zidul exista asadar, noi il construim, numai pentru ca el este realitatea noastra din acea clipa.
Aflata aseara in metrou, ma apropiam de casa. Eram intr-un capat de vagon putin mai liber si mai aerisit. M-am sprijinit cu spatele de un perete din placaj si relaxata am privit. Intai de-a lungul lui, trecand fugitiv printre oameni, apoi privirea mi s-a intors ca prin zbor pe deasupra lor. Ca si cum as fi filmat o scena. Mi-am dat seama ca era o scena, reala, un moment din viata noastra, a tuturor celor din vagon. Un moment ce merita constientizat, apreciat si trait. Nu stiu daca cineva ar avea revelatia acestor clipe irosite de dragul preocuparilor din viitorul apropiat. Ne gandim la destinatii fara sa ne bucuram de drum. Destinatie la care ajungem fara indoiala oricum si care apoi ne indreapta mereu si mereu catre alta, si alta, si alta...Ce pacat, mi-am spus. Timpul ne daruieste trairi in fiecare secunda, insa noi le irosim sperand mereu, in avans. Suntem in stare sa ajungem oriunde trebuie sa ajungem, pot sa ne preocupe scopurile, dorintele, placerile noastre, dar cum ramane cu rabdarea de a ajunge pana la ele? In acelasi uitat, irosit si invizibil timp. In care am putea sa zambim, sa ne bucuram ca existam, pur si simplu.

Trimis de: Zikkă pe 31 Jan 2008, 05:37 PM

ta naaaaaaaaaaaaa

sar'na
s'traiti

io sunt omu din metrou

ma ofer pen studiu
dati ceva?

Trimis de: calfa pe 31 Jan 2008, 05:41 PM

Iar eu sunt altu om din metrou. De dat, cred ca putea sa ne dam binetze cand ne intalnim.

Trimis de: Zikkă pe 31 Jan 2008, 05:47 PM

a ie clar
suntem frati daca ios un om si tu altu
si inpartim castigu
ca ie mare castig sa te salute cineva in loc sat dea un sut in fund

iar io care sunt la nivelul palmei deo iau mereu tare mai ma bucur cand ma baga in seama un fratelo

Trimis de: milimetru pe 31 Jan 2008, 08:23 PM

QUOTE(annacrin @ 29 Jan 2008, 02:10 PM)

Trimis de: Blakut pe 31 Jan 2008, 09:05 PM

Trimis de: annacrin pe 31 Jan 2008, 11:27 PM

Am o rugaminte la tine: cum vezi tu "bucuria de a exista pur si simplu" ? Adica cum se transpune ea in practica?...
[/quote]


Iti multumesc, este o intrebare dorita. Aveam de subliniat ca nu am exclus importanta destinatiilor. Totul tine de capacitatea noastra de inota cu rabdare catre acele arhipelaguri, pe care fara indoiala le cautam si le lasam apoi in urma noastra (o carte foarte buna de citit in acest sens este Egipteanul). Concret, abia astept sa ajung acasa, sa fac un dus, sa mananc, sa ascult muzica mea, sa citesc, etc. Insa trebuie sa trec pret de 30-40 de minute printr-o multime galacioasa sau posaca, civilizata sau mai putin educata si imi setez ca acest timp va fi un calvar, un pret care trebuie platit pentru a ajunge acolo. Evident asa va fi. Sau, varianta a doua: ma indrept spre casa, timpul ramane o constanta, la fel si comportamentul celor din jur, insa in mintea mea sunt calma, ma detasez. Este exact senzatia pe care am descris-o, caut dincolo de sirul cuvintelor auzite, dincolo de privirile incruntate. Faptul ca ma aflu acolo este realitatea, depinde de mine cum o traiesc, ce simt si ce gandesc. In general caut sa ajut, sa invat si sa iubesc. In orice clipa. Este linistea din mine pe care o aud.

Trimis de: freeman pe 31 Jan 2008, 11:30 PM

Aglomeratia din tren e un disconfort usor trecator.
Insa fetzele si gestica raman tributare gandurilor care si-au facut loc prea intens pe chipuri.
Bucuria o vezi in majoritate la tineri.

Trimis de: annacrin pe 31 Jan 2008, 11:38 PM

QUOTE(Blakut @ 31 Jan 2008, 09:05 PM)

Trimis de: annacrin pe 31 Jan 2008, 11:53 PM

QUOTE(calfa @ 31 Jan 2008, 05:27 PM)

Trimis de: Blakut pe 31 Jan 2008, 11:59 PM

Trimis de: milimetru pe 1 Feb 2008, 10:43 AM

QUOTE(annacrin @ 31 Jan 2008, 11:27 PM)

Trimis de: annacrin pe 1 Feb 2008, 12:21 PM

QUOTE(milimetru @ 1 Feb 2008, 10:43 AM)

Trimis de: andra_v pe 1 Feb 2008, 04:08 PM

Un post superb, annacrin!
De multe ori mi-am reprosat ca am pierdut timpul privindu-i pe ceilalti ca pe niste obiecte de care te folosesti, sau constituie obstacole spre destinatia ta. Intrand in acest mecanism depersonalizant, ratam intalnirile. Deduc ca ai folosit o metafora, metroul, care simbolizeaza, de fapt, viata.
O intamplare similara: eram la intr-un Carrefour super-aglomerat cu niste colege. Dupa 30-40 de minute de chin, ajungem la casa. Casierul nu stiu ce tampenie a facut ca primul impuls era sa-l reped. Prietena mea insa a iesit rapid din situatie, zambind si coportandu-se calm. Subliniez, nu servil. A lasat comoditatea de-o parte, vazand omul de sub masca, un om care muncea de 10 ore pentru a-si intretine familia, stresat, care se confrunta zilnic cu n probleme. Sa treci dincolo de masca sociala, de rolul client, calator intr-un metrou/autobuz si sa-i oferi celuilalt un strop de compasiune, intelegere.
Milimetru, scopul nu este sa iti faci calatoria mai suportabila, ci pur si simplu sa TRAIESTI. Sa nu pierzi clipa. Ca unul din efectele acestei atitudini este obtinerea unei stari de liniste interioara, evitarea stresului e alta poveste.

Trimis de: calfa pe 1 Feb 2008, 08:14 PM

QUOTE(annacrin @ 31 Jan 2008, 11:53 PM)

Trimis de: annacrin pe 2 Feb 2008, 09:25 PM

QUOTE(calfa @ 1 Feb 2008, 08:14 PM)

Trimis de: calfa pe 2 Feb 2008, 10:59 PM

Dincolo ... vrei sa stii ? Si eu ... Dincolo si ... dincoace. Dincolo sau dincoace de stroke-uri ar putea fi ... Campuri Magnetice. Tot ele ar putea fi si aici ...

QUOTE(annacrin @ 29 Jan 2008, 02:10 PM)

Trimis de: LINICA pe 3 Feb 2008, 02:04 AM

...

Rabdarea de a trai...
Mereu suntem subiectivi cand vine vorba de firul vietii noastre. Atat de subiectivi, incat ne grabim sa ajungem la concluzia ce credem noi ca este rezolvarea. Si mereu tragem concluzii. Concluzii bazate doar pe enunturi. Fara ipoteze, fara demontratii, deseori fara variante.. Asa suntem aproape toti, noi, oamenii. Imi vine sa zic ca sfintii au perceput altfel "drumul". Au stiut sa asculte. Au stiut sa astepte... Imi trece prin urechi un pasaj ce m-a impresionat inca din adolescenta, cand acultam predicile de la biserica: "Si Maria pastra toate acestea in inima ei." Nu am timp sa explic acum, dar probabil unora va este familiar. Cred ca e frumos sa stii sa le aduni pe toate cu rabdare.

Spune un proverd italian ca trei sferturi in iubire este rabdare. Viata este un drum in care invatam sa iubim, asadar, rabdarea este indispensabila. Dar ce inseamna ea tradusa in fapte!?

Interesant topic si interesant moment de a-l citi...

In ceea ce priveste analiza tranzactionala... am fost la niste cursuri doi ani la rand, in timpul facultatii. Da, cred ca ajuta sa intelegem unde sa ne pozitionam in relatie cu ceilalti si cu noi insine. Mi-ar face placere sa imi reamintesc cate ceva. Am facut niste exercitii practice tare utile.

Ma gandesc la rabdarea de a trai si la "arta de a convera". Exista o relatie stransa intre cele doua. Daca am costientiza conversatia ca arta, ne-am dori sa ne-o insusim. Am avea atunci echilibrul in priviri si in gesturi si ne-am molipsi inima cu dorinta de a fi mai buni, mai sociabili, mai zambitori - tineri...

Trimis de: calfa pe 3 Feb 2008, 03:28 PM

QUOTE(LINICA @ 3 Feb 2008, 02:04 AM)

Trimis de: gypsyhart pe 4 Feb 2008, 04:22 PM

Mie nu imi place cum suna aceasta sintagma "rabdarea de a trai". Ai rabdare in vederea a ceva. Sa treaca orele de la serviciu ca sa ajungi acasa...Un fel de "viata e in alta parte". Mai finut poate, dar tot o eschiva e.

Prezenta este suficienta....

Trimis de: calfa pe 4 Feb 2008, 05:54 PM

Vezi gypsi, bine poate ca nu suna ea, sintagma asta (nici mie nu mi s-a parut cea mai buna alegere, dar fiecare cu alegerile lui) si totusi tocmai asta ne-a atras sa scriem (si astfel sa ne intalnim ) pe acest subiect.

Nu intotdeauna cel mai bun titlu, pentru audienta si vizibilitate cel putin, este cel mai potrivit.

Prezenta este importanta ...

Trimis de: Rehael pe 4 Feb 2008, 06:32 PM

QUOTE(gypsyhart @ 4 Feb 2008, 04:22 PM)

Trimis de: calfa pe 4 Feb 2008, 07:42 PM

Rabdarea pare a fi pe cale de disparitie.

Aici cred ca e implicata subtila suprapunere de sensuri a sintagmei "a trai in prezent".

gypsi are in vedere constientizarea prezentului, "prezenta efectiva in prezent".

Celalalt sens ar fi "traieste clipa", care pe multi (inclusiv subsemnatu' ... din cand in cand) ii indeamna spre graba de a le face pe toate deodata, ratand de fapt de multe ori clipa.

Ups ! Am cam prea filozofat-o pe asta. Dar asta e, daca la Filozofie e standardele foarte stiintifice, ne mai refugiem si noi prin alte odai pentru a filozofa ... ca de la om la om.

Trimis de: Rehael pe 4 Feb 2008, 08:12 PM

Intr-o perioada de stres foarte mare, cineva m-a sfatuit: - Fa-ti o lista cu cel putin 10 lucruri bune din viata ta(zice, imposibil sa nu le gasesti) si una cu 10 nesolutionate, care te preocupa/streseaza. Pentru prima lista incearca sa multumesti ori de cate ori iti amintesti, iar din a doua alege-ti cate o problema si incearca sa-i gasesti rezolvarea...
Multumind pentru binecuvantarile din viata mea, ... nu mai stiu daca mi-am solutionat lista de probleme sau doar am uitat de ele.

Trimis de: annacrin pe 5 Feb 2008, 09:14 AM

QUOTE(gypsyhart @ 4 Feb 2008, 04:22 PM)

Trimis de: calfa pe 5 Feb 2008, 11:29 AM

Doar carcase, dar in ziua de azi carcasele sunt cele care "promoveaza" ...

Spun asta din perspectiva unuia care e foarte atens la intelesuri ... prea atent poate ...

Cuvantul e totusi ... Cuvant

Trimis de: Leonardo pe 5 Feb 2008, 12:49 PM

QUOTE(annacrin @ 5 Feb 2008, 08:14 AM)

Rabdarea este o virtute, cat timp nu este asteptare. Ai rabdare in vederea a tot, nu pentru ceva specific si efemer. Iar asta implica si prezenta.

Cat despre titlu, cuvintele sunt doar carcase, intelesul lor este important.

Trimis de: milimetru pe 5 Feb 2008, 01:42 PM

La asa un tablou de sumbru nush zau ce-ar mai lipsi... Poa' fo' citeva bombe de alea atot-distrugatoare de Pamint ( ) care sa fie ciresele de pe tort... sau bomboanele de pe coliva...

Leonardo, ce spui tu e o "realizare" recenta sau oamenii au fost dintotdeauna asa?

Trimis de: Leonardo pe 5 Feb 2008, 01:54 PM

probabil ca au fost mereu asa din moment ce ne izolam din ce ince mai tare de natura. Ne-am temut de ea desi facem parte din ea. Nu am incercat prea tare sa o intelegem si sa ne integram, am preferat sa ne izolam in 'caverne de otel'. Lupta pentru supravietuire ne-a marcat si in trecut si acum, forma de manifestare difera. Pare cam putin pentru un animal inteligent, poate singurul.

Te zbati ca sa traiesti, incerci prea putin sa intelegi de ce si te bucuri prea putin de faptul ca traiesti, asta e tot. Lupta pentru existenta materiala preocupa prea tare societatea ca sa mai ramana mult timp pentru existenta spirituala. Nu avem rabdare pentru asa ceva. Dar nu e nimic sumbru, e un mod de viata acceptat si convenabil pentru majoritate. De aceea si functioneaza in continuare.

Trimis de: annacrin pe 5 Feb 2008, 02:02 PM

[quote name='milimetru' date='5 Feb 2008, 01:42 PM' post='610093']
La asa un tablou de sumbru nush zau ce-ar mai lipsi... Poa' fo' citeva bombe de alea atot-distrugatoare de Pamint ( ) care sa fie ciresele de pe tort... sau bomboanele de pe coliva...

Tabloul nu este deloc sumbru, si nici distructiv. Dimpotriva.
La dolce vita a existat si ea dintoteauna, fara contributii majore .

Trimis de: milimetru pe 5 Feb 2008, 02:07 PM

@Leonardo
Pai daca nu vezi nimic sumbru in ce spui eu cred ca era bine sa te faci chirurg, ori militar de cariera ori... killer profesionist... ceva

Sau sa-mi pun eu o pereche mai potrivita de ochelari, hm?!

Oricum, in exprimarea:

Trimis de: Leonardo pe 5 Feb 2008, 04:33 PM

e ceva in neregula ca am dubii? deocamdata e singurul cunoscut, nu am dovezi definitive ca ar fi singurul existent.

nu vad nimic sumbru, e o situatie pe care trebuie sa o gestionam. Unii incearca sa o remedieze in sensul discutiilor de aici, pentru altii e ok. Unii simt ca pierd ceva, altii doar constata starea de fapt, altii nu sunt nicidecum interesati de subiect si-si continua drumul. Nimeni nu moare in final, e happy end pentru toti.

Personal incerc sa am 'rabdare' cu viata mea (mi-a placut extraordinar asta) si chiar daca mi se pare un pic trist nu pot spune ca mi se pare chiar sumbra situatia. E de remediat

Dar poate ca ai dreptate si trebuia sa merg la facultatea de killeri. Din start am refuzat o cariera militara, am preferat un sistem mai liber si mi-a placut sa am parul lung. Ca si chirurg ar fi trebuit sa accept deasemenea o viata riguroasa. Killer...nu sunt prea documentat in domeniu dar pare totusi o meserie mai liberala.

Trimis de: milimetru pe 6 Feb 2008, 09:08 AM

Bun. Daca nu e nimic sumbru si trebuie doar sa gestionam "situatia" atunci poate ca ar fi nimerit sa subliniem si faptul ca rabdarea nu e ceva la indemina oricui (bine, ca pe unii nici nu-i intereseaza chestiunea... e problema lor). De asemenea ca poate fi usor confundata (cu incapatinarea, de exemplu). Ca se obtine cu efort si se pierde usor, ca si cum n-a fost. Ca trebuie exercitiu si vointa de a persevera intru rabdare. Ceea ce e destul de dificil de pus in practica...

Parerea mea: printre celelalte calitati umane rabdarea ar fi cam ca un diamant valoros intr-o montura de pietre pretioase...

ps: nimeni nu moare in final, spui, happy end pt toti? Ok, ok, fie precum graiesti. Nu vreau sa te contrazic mereu si cu orice pret!

Trimis de: Leonardo pe 6 Feb 2008, 09:56 AM

QUOTE(milimetru @ 6 Feb 2008, 08:08 AM)

Ok, ok, fie precum graiesti. Nu vreau sa te contrazic mereu si cu orice pret!

Trimis de: freeman pe 6 Feb 2008, 11:08 AM

La dolce vita a existat si ea dintoteauna, fara contributii majore Perfect adevarat:thumb:
Pacat ca sunt unii pesimisti insistenti nevoie mare...

Trimis de: LINICA pe 6 Feb 2008, 12:21 PM

Ma gandesc ca pozitionarea "cu rabdare" in fata situatiilor de zi cu zi-ora de ora-inseamna a pasi pe puntea care trece peste trecut, prezent si viitor. (punte de legatura-in fine, eu am in minte imaginea ). Si poate nu e gresit deoarece aceasta virtute iti aduce un fel de echilibru premergator luarii unei decizii, mentine speranta in realizarea/materializare acelei decizii si ajuta la optimizarea lucrului asumat. De exemplu, pentru a merge cu metroul ai nevoie de rabdare in luare deciziei(fara sa spui de-odata: da, aleg metroul, sau nu, nu renunt la masina mea confortabila...), rabdare in calatoria cu metroul(...) si o viziune optimista a urmatoarei calatorii(...). Ciclul se repeta cand esti pus in fata unei noi situatii de a alege (ce sa vorbesti/cum sa actionezi, ce sa conchizi).

Trimis de: gypsyhart pe 6 Feb 2008, 03:41 PM

QUOTE(annacrin @ 5 Feb 2008, 11:14 AM)

Rabdarea este o virtute, cat timp nu este asteptare. Ai rabdare in vederea a tot, nu pentru ceva specific si efemer. Iar asta implica si prezenta.

Cat despre titlu, cuvintele sunt doar carcase, intelesul lor este important.

Trimis de: freeman pe 9 Feb 2008, 10:45 PM

Daca intelegi, nu te simti ranit fals! dar poti uita...
Daca intelegi, nu te simti ranit etc Linica. prea complicat vezi o secventa simpla. Nu e un experiment al unui bogatas, care renunta la o masina pentru a merge cu un tren, e doar o revelare simpla.

Trimis de: Erwin pe 9 Feb 2008, 11:07 PM

răbdarea e aşteptare... aşteptarea poate fi plăcută, dacă în loc să baţi din picior şi să te enervezi îţi petreci acel timp de răgaz gândind pozitiv, la ceva cu totul deosebit de lucrul pe care-l aştepţi, mintea se eliberează de chinul aşteptării, poţi să asculţi muzică dacă altceva mai bun nu ai, să studiezi oamenii din jur dacă stai la o coadă sau în mijlocul de transport, e o chestiune de comportament corect în faţa unei situaţii stresante... am experimentat ambele feluri de aşteptări şi chiar dacă sunt conştient că varianta a doua e cea mai bună, tot mi se întâmplă uneori să-mi pierd răbdarea...

Trimis de: Ovidius pe 11 Feb 2008, 10:36 AM

Trimis de: exergy33 pe 11 Feb 2008, 10:45 AM

QUOTE(Ovidius @ 11 Feb 2008, 12:06 PM)

QUOTE

să studiezi oamenii din jur dacă stai la o coadă sau în mijlocul de transport

...mai ales daca e vreo gagica misto prin zona

Trimis de: milimetru pe 12 Feb 2008, 08:39 AM

QUOTE(Erwin @ 9 Feb 2008, 11:07 PM)

Trimis de: Leonardo pe 12 Feb 2008, 01:27 PM

QUOTE(milimetru @ 12 Feb 2008, 07:39 AM)

Da. Numai asteptare? Uite, Erwin, eu as spune ca rabdarea mai poate fi si... digerare. Ce spui?...

Ma uit la ce s-a scris (in special gypsyhart: "nu exista rabdare in sine, fara asteptare") si chiar ma intreb: asa sa fie?...

Trimis de: LINICA pe 12 Feb 2008, 02:54 PM

QUOTE(freeman @ 9 Feb 2008, 10:45 PM)

Trimis de: annacrin pe 12 Feb 2008, 03:14 PM

Din filosofia orientala:

Karma este inceputul cunoasterii. Mai departe vine rabdarea. Rabdarea este foarte importanta. Sunt puternici cei care au rabdare. Rabdarea inseamna sa-ti infrangi pornirea catre cele sapte simtaminte: ura, adoratie, bucurie, neliniste, manie, tristete, teama. Daca nu te lasi cuprins de ele inseamna ca ai rabdare, ca esti linistit si atunci vei incepe sa intelegi tot mersul lucrurilor si vei fi in armonie cu Eternitatea.

Trimis de: LINICA pe 12 Feb 2008, 03:34 PM

QUOTE(annacrin @ 12 Feb 2008, 03:14 PM)

Trimis de: Ovidius pe 12 Feb 2008, 06:08 PM

Rabdarea de a trai exista atunci cand vezi viata ca pe o insiruire finita de momente de succes.

Trimis de: Leonardo pe 12 Feb 2008, 09:43 PM

QUOTE(Ovidius @ 12 Feb 2008, 05:08 PM)

Trimis de: andra_v pe 12 Feb 2008, 09:54 PM

QUOTE(Leonardo @ 12 Feb 2008, 02:27 PM)

Corect ce spui aici. Rabdarea de a trai se refera mai mult la 'digestie' vietii decat la asteptare. Daca astepti ceva de la viitor inseamna ca nu ai suficienta rabdare cu prezentul. De fapt asteptarea permanenta a evenimentelor viitoare si graba cu care alergam dupa ele ne priveaza sa digeram cum trebuie prezentul, este 'nerabdarea de a trai'.

Trimis de: freeman pe 13 Feb 2008, 12:36 PM

Karma este inceputul cunoasterii. Mai departe vine rabdarea. Rabdarea este foarte importanta. Sunt puternici cei care au rabdare. Rabdarea inseamna sa-ti infrangi pornirea catre cele sapte simtaminte: ura, adoratie, bucurie, neliniste, manie, tristete, teama.
Asta poate fi adevarata integral, oricum e foarte inteleapta.
Totusi, bucuria exclude rabdarea?

Trimis de: Leonardo pe 13 Feb 2008, 04:40 PM

bucuria si rabdarea nu se exclud si nici nu sunt conditionate una de alta.
textul citat se refera mai degraba la impulsurile extreme ale unei stari anume, sa nu te lasi dominat de starea de spirit ci sa fii capabil sa o controlezi.

altfel as putea spune ca te bucuri mai mult daca o faci pe indelete, cu rabdare.

Trimis de: gypsyhart pe 14 Feb 2008, 04:10 PM

Trimis de: IoanV pe 14 Feb 2008, 08:35 PM

Imi place topicul asta, filozofie amestecata cu poezie...

Trimis de: andra_v pe 14 Feb 2008, 09:21 PM

Superb spus, Ioane! Rabdarea, singura arma pt. a iesi invingatori in lupta cu timpul.

Trimis de: IoanV pe 14 Feb 2008, 09:54 PM

Mai usor Andra ca nu sunt obisnuit decit cu criticile ... .

Trimis de: Erwin pe 14 Feb 2008, 10:02 PM

contemplare,
digestie,
linişte interioară,
echilibru,
stabilitate,
tenacitate,
mirare,
ascultare,
aşteptare,
cugetare,
poză (la vals )
admiraţie...

standing humbling at the crossroad, slow decide to run

Trimis de: annacrin pe 18 Feb 2008, 01:53 PM

QUOTE(Erwin @ 14 Feb 2008, 10:02 PM)

contemplare,
digestie,
linişte interioară,
echilibru,
stabilitate,
tenacitate,
mirare,
ascultare,
aşteptare,
cugetare,
poză (la vals )
admiraţie...

standing humbling at the crossroad, slow decide to run

Trimis de: Rehael pe 19 Feb 2008, 06:18 PM

Pai atunci sa "mestecam"/"rumegam" pe indelete si cu rabdare mai inainte de a "digera"...
Impresia mea a fost ca la "rumegare" s-a gandit milimetru cand a facut asemanarea cu actul digestiei. Cand "rumegi" inca mai poti face alegeri, deosebiri... Cand "digeri" deja toate-s amestecate.

Trimis de: Vidra pe 19 Feb 2008, 07:25 PM

QUOTE(Zikkă @ 31 Jan 2008, 05:47 PM)

ca ie mare castig sa te salute cineva in loc sat dea un sut in fund

iar io care sunt la nivelul palmei deo iau mereu tare mai ma bucur cand ma baga in seama un fratelo

Trimis de: freeman pe 21 Feb 2008, 07:51 AM

QUOTE(annacrin @ 18 Feb 2008, 01:53 PM)

Trimis de: IoanV pe 21 Feb 2008, 02:45 PM

@ annacrin

Chiar, ce e aceea vigilenta? Are legatura cu timpul, cu constiinta, cu valorile, etc.?

Trimis de: vvv@li pe 30 Mar 2008, 03:35 PM

Citez:
"Ce pacat, mi-am spus. Timpul ne daruieste trairi in fiecare secunda, insa noi le irosim sperand mereu, in avans..."




Vi s-a intamplat vreodata sa tot asteptati , si sa asteptati ...In speranta ca vi se va implini mai stiu eu ce dorinta.
Sa sa spuneti : De-abea astept sa reusesc odata / sa vina ..... / sa scap din situatia asta . etc. etc.


Si dupa un timp sa se implineasca.
Si sa nu mai simtiti o bucurie / multumire / implinire totala. Ci mai degraba sa spuneti : in sfarsit, pai era si timpul...
Oare daca s-ar fi indeplinit mai repede ne bucuram mai mult. Sterge timpul o parte din satisfactie. Sau ne schimbam noi intre timp??????? Sau poate nici nu mai vrem " acel ceva", dar continuam sa asteptam doar .......din obisnuita.

Ma amuza la un moment dat o replica haioasa ( cel putin pana in momentul in care te apuci sa o analizezi...):

DOAMNE!!!!! DA-MI RABDARE! DAR REPEDEEEEEEEEE : CA NU AM TIMP SA ASTEPT.


Si eu m-am intrebat de multe ori : " oare de ce vor oamenii tot mai mult. ", de ce atatea planuri ....
Asta e firea lor? Vor mereu ceea ce nu au ( INCA) si uita ceea ce au ( CONCRET).

Trimis de: annacrin pe 30 Mar 2008, 04:48 PM

QUOTE(vvv@li @ 30 Mar 2008, 04:35 PM)

Trimis de: annacrin pe 2 Apr 2008, 02:05 PM

http://www.youtube.com/watch?v=T6i8HHrz2BI

el condor pasa...

Trimis de: annacrin pe 3 Apr 2008, 08:58 AM

http://www.youtube.com/watch?v=Dgua41v7esE

Ceata...

Trimis de: SORIN pe 4 Apr 2008, 02:16 PM

QUOTE(annacrin @ 2 Apr 2008, 03:05 PM)

Trimis de: alexei pe 4 Apr 2008, 05:25 PM

azi am auzit-o pt. prima oara,e putin trista dar e frumoasa...in ton cu ploaia de afara... http://www.trilulilu.ro/LucasFolk/1c01ecf148b6a8

Trimis de: annacrin pe 5 Apr 2008, 07:22 PM

QUOTE(SORIN @ 4 Apr 2008, 03:16 PM)

Prima mea dragoste a fost legata de acest song super.....eram copii, eu roman si ea Colombianca! Din start, cantecul m-a dus inapoi la clipele care din pacate nu au stagnat!!

annacrin..habar nu am cine esti, dar iti multumesc

All best regards....

Sorin.

Trimis de: annacrin pe 5 Apr 2008, 07:54 PM

http://www.youtube.com/watch?v=1V71MQEUJKY&feature=related

time - pink floyd

Am sa postez aici muzica pe care o ascult si care ma inspira.
"Toate piedicile care ne stau in fata (castig si pierdere, bun si rau, bucurie sau suferinta) isi au originea in noi. In toata imensitatea cerului si a pamantului nimic nu valoreaza mai mult decat propria noastra esenta, osteneala de a-ti fi cunoscut tie."

Interesant, despre fiecare, ar fi sa aflam ceea ce suntem. Ce, nu cine. Diferenta o vad data ca raport intre interior si exterior. Despre cine sunt as putea raspunde repede, alegand elemente de comunicare standard, uzuale. Nume, prenume, varsta, cateva preocupari si aspiratii. Despre ce sunt, inca nu am aflat raspunsul tot. Sunt in miscare, adun. Sunt trecut, fara sa fi fost prezent. Sunt ganduri, pe care le asez tot mai clar in minte, gresind tot mai putin. Sunt tacerea care se aude. Sunt linistea care se naste in mine. Sunt zambetul pe care-l daruiesc. Doar fiind.

http://www.youtube.com/watch?v=sC01sAyQQEY

dire straits - ticket to heaven

Acum voi ce sunteti?

Trimis de: annacrin pe 8 Apr 2008, 10:42 PM

Tranzactie sau transfer

Citeam deunazi dintr-o carte de marketing, in scopuri stiintifice. Nu cautam ceva in mod deosebit, mai degraba era o lectura de reacomodare cu anumiti termeni de care ma voi folosi curand. Altfel spus, rasfoiam. Privirea ma poarta la un moment dat catre definitia celor doua: tranzactie si transfer. Tranzactia – un schimb de valoare, transferul – trecerea valorii dintr-un singur sens, fara a astepta sau a primi in schimb. Tranzactia si transferul. Incep sa ma gandesc la ele. Pentru echilibru, dar si pentru crestere, completare, tranzactia este de preferat. Transferul este limitat si poate limita, la randu-i. Fara sa-mi dau seama incep sa extrapolez. Cate tranzactii (de valoare) adevarate exista intre doua persoane? Cate transferuri? Cati oameni stiu sa ofere? Dar sa primeasca? Pana azi, daca as fi descris sumar iubirea sau macar o relatie reusita intre doi oameni, as fi spus ca inseamna sa oferi si sa fie bine primit. Acum as spune ca o tranzactie intre transferuri este raspunsul. Greu de inteles, greu de atins, greu de pastrat. Dar adevarat.

Transferul dauneaza, isi cere pretul, mai devreme sau mai tarziu.
Tranzactia reuseste, dar are si ea un sfarsit.

Trimis de: annacrin pe 10 Apr 2008, 10:57 AM

http://www.youtube.com/watch?v=lRcQZ2tnWeg&feature=related

Trimis de: annacrin pe 11 Apr 2008, 04:12 PM

http://www.youtube.com/watch?v=bQ70RVDprqc&feature=related

Excuse me but can I be you for awhile,
My dog won't bite if you sit real still,
I got the anti-Christ in the kitchen yellin' at me again
Yeah I can hear that
Been saved again by the garbage truck
I got something to say you know but nothing comes
Yes I know what you think of me you never shut up
Yeah I can hear that

But what if I'm a mermaid, in these jeans of his
With her name still on it
Hey but I don't care 'cause
Sometimes, I said sometimes
I hear my voice and it's been here
Silent all these years

So you found a girl who thinks really deep thoughts
What's so amazing about really deep thoughts
Boy you best pray that I bleed real soon
How's that thought for you
My scream got lost in a paper cup
I think there's a heaven once the screams have gone
I got 25 bucks and a cracker do you think it's enough
To get us there 'cause...

What if I'm a mermaid in these jeans of his
With her name still on it
Hey but I don't care 'cause
Sometimes, I said sometimes
I hear my voice and it's been here
Silent all these -

Years go by, will I still be waiting
For somebody else to understand
Years go by if I'm stripped of my beauty
And the orange clouds raining in my hand
Years go by, will I choke on my tears
'Til finally there is nothing left
One more casualty you know
We're too easy easy easy...

Well I love the way we communicate
Your eyes focus on my funny lip shape
Let's hear what you think of me now
And baby don't look up, the sky is falling
Your mother shows up in a nasty dress
It's your turn now to stand where I stand
Everybody lookin' at you
You take hold of my hand
Yeah I can hear them...

But what if I'm a mermaid, in these jeans of yours
With her name still on it
Hey but I don't care 'cause
Sometimes, I said sometimes
I hear my voice
I hear my voice
I hear my voice and it's been here
Silent all these years

I've been here
Silent all these years
Silent
All these
Silent all these years

Silent All These Years - Tori Amos ft. Leonard Cohen

Trimis de: annacrin pe 15 Apr 2008, 08:47 AM

Tot...in metrou. Aglomerat si foarte cald, sufocant. Privind in jur am observat ca cei care transpirau cel mai mult erau cei care se agitau, nervosi. Asadar, daca simti ca te sufoci solutia este sa nu te agiti. Nu se intampla decat sa te ineci. Nici macar cand este vorba de dor

http://www.youtube.com/watch?v=rf36v0epfmI

Trimis de: costelino1967 pe 17 Apr 2008, 12:05 PM

[font="Arial Black"][/font]Mie imi place foarte mult sa observ oamenii. In fiecare dimineata la aceeasi ora(06,30) ma aflu in statia de autobuz, ii cunosc aproape pe toti cei care fac acest lucru in mod frecvent si chiar s-au legat intre noi mici discutii. Omul nu este acelasi mereu intr-o zi poate sa fie cu multa dispozitie, in alta zii mai putin dispus. A analiza din priviri caracterul unui om e foarte normal totul este sa nu fii observat, intrucat atunci devii mai mult sau mai putin vulgar. Astfel trec foarte repede cele 8 statii si ajung bine dispus la birou. Viata e frumoasa si traita.

Trimis de: annacrin pe 17 Apr 2008, 09:21 PM

http://www.youtube.com/watch?v=XSKgrRLPRT0

Trimis de: annacrin pe 17 Apr 2008, 09:24 PM

http://www.youtube.com/watch?v=cYKRFJFRbHs

Trimis de: annacrin pe 17 Apr 2008, 09:36 PM

O zi care a inceput greu. Acum trebuie sa imi reglez ceasul intern dupa ritmul in care respir. Uneori aud un ceas batand, dar sunetul lui ma linisteste. Tic-tac, tic-tac...Este o completare. Totul se petrece in acelasi loc, in mine. Viata, ganduri si tic...tac. Cu toata straduinta, azi abia il aud.
Ma bantuie o imagine. O clipa in care incremenesc. Doar in clipirea ochilor se mai afla secretul. Privesc in jur si constat miscarea lucrurilor, cu sau fara mine. Nu conteaza daca eu stau sau merg, ele se misca oricum. Astfel, ma desprind si ma las chemata. Acum sau niciodata.

Trimis de: annacrin pe 19 Apr 2008, 09:33 AM

http://www.youtube.com/watch?v=-i-zf0b9Ufg

Un moment de creatie....

Trimis de: annacrin pe 21 Apr 2008, 04:52 PM

Am fost la mare, duminica. Am privit primul rasarit de soare in acest an. Un moment etern, vazut intr-o clipa. Nascut din mare, soarele a atins cerul. Lasati-mi trupul sa fie ars de mare... (un vers). In drum spre mare peste nori si ploaie statea luna amara si plina. Rabdarea mi-a fost rasplatita din plin, am trait momente magice, culminand cu mangaierea sufletului de catre un copil cuibarit in bratele mele. Teodora, o fetita minunata.




Rasarit de soare - 20 aprilie 2008, Vama Veche (Anna)

Trimis de: annacrin pe 21 Apr 2008, 09:57 PM

http://www.youtube.com/watch?v=7bsalWK9_UY&feature=related

Trimis de: annacrin pe 21 Apr 2008, 11:00 PM

Viata este ceea ce suntem, in fiecare clipa.

Sfarsitul
Incerc sa-mi imaginez viata traita in sens invers, dinspre moarte inspre primul tipat, nasterea. Batrani bantuiti de amintiri, invataminte si regrete. Impacarea dinspre moarte, tulburata de ultimele dorinte. Dor-inte. Dor...Iesire dintr-o lume in care atunci am conchis deja daca ne-am implinit sau nu menirea. Iar daca am trait degeaba stim mai departe ca ne vom intoarce in viata in zadar, numai pentru a ne naste. Frumosii invinsi (inspirata de cartea lui Leonard Cohen), o degradare fizica sustinuta printr-o cunoastere bogata, probabil putin impartasita, nu am aflat raspuns la intrebarea de ce? Toamna vietii, cu frunzele cazand pe claviatura crengilor prin care ne gasim sprijinul. De obicei ni le intindem catre copii, trunchiuri puternice, carora le ingreunam cresterea. Suntem agatati complet de ramurile lor, intr-un schimb de cuvinte, exemple, sfaturi si aceleasi obsedante amintiri. Nu le-am trait inca, dar ne urmaresc in fiecare moment, le simtim, sunt pretutindeni cu noi. Investitia care va urma isi cere pretul. Tratamente pentru corpuri care dau semne de oboseala si lentoarea unei oboseli acumulate. Oare cand vom fi tineri? Dintr-o data auzim o puternica liniste (alaturare de cuvinte perfecta, auzim linistea). Suntem doar noi, cei doi parinti, cei doi straini, necunoscand mai nimic despre cum au venit anii. Un fragment din viata zgomotos. Larma din jur creata de tipatul copiilor, loviturile, notele, joaca lor. Si noi alergand timpul. Fiorul mortii, de aici a inceput. Aici se va termina. Tineri indragostiti. Motivati, naivi. De undeva dintre poezii, calatorii, melodii se iveste adolescenta. Durerea din ochi tradeaza declinul ei, ramasa totusi atat de frumoasa. Scoala, lupta pentru suprematie. Ma grabesc sa ajung iar copil. Cu mintea deschisa si sufletul pur. Pana nu este prea tarziu, ma intreb daca vreau sa ma nasc...Inceput.

Trimis de: annacrin pe 24 Apr 2008, 04:10 PM

http://www.youtube.com/watch?v=TWhEJX2meic&feature=related



Un prinţ din Levant îndrăgind vânătoarea
prin inimă neagră de codru trecea.
Croindu-şi cu greu prin haţişuri cărarea,
cântă dintr-un flaut de os şi zicea:

- Veniţi să vânăm în păduri nepătrunse
mistreţul cu colţi de argint, fioros,
ce zilnic îşi schimbă în scorburi ascunse
copita şi blana şi ochiul sticlos...

- Stăpâne, ziceau servitorii cu goarne,
mistreţul acela nu vine pe-aici.
Mai bine s-abatem vânatul cu coarne,
ori vulpile roşii, ori iepurii mici ...

Dar prinţul trecea zâmbitor înainte
privea printre arbori atent la culori,
lăsând în culcuş căprioara cuminte
şi linxul ce râde cu ochi sclipitori.

Sub fagi el dădea buruiana-ntr-o parte:
- Priviţi cum se-nvârte făcându-ne semn
mistreţul cu colţi de argint, nu departe:
veniţi să-l lovim cu săgeată de lemn!...

- Stăpâne, e apa jucând sub copaci,
zicea servitorul privindu-l isteţ.
Dar el răspundea întorcându-se: - Taci...
Şi apa sclipea ca un colţ de mistreţ.

Sub ulmi, el zorea risipite alaiuri:
- Priviţi cum pufneşte şi scurmă stingher,
mistreţul cu colţi de argint, peste plaiuri:
veniţi să-l lovim cu săgeată de fier!...

- Stăpâne, e iarba foşnind sub copaci,
zicea servitorul zâmbind îndrăzneţ.
Dar el răspundea întorcându-se: - Taci...
Şi iarba sclipea ca un colţ de mistreţ.

Sub brazi, el strigă îndemnându-i spre creste:
- Priviţi unde-şi află odihnă şi loc
mistreţul cu colţi de argint, din poveste:
veniţi să-l lovim cu săgeată de foc!...

- Stăpâne, e luna lucind prin copaci,
zicea servitorul râzând cu dispreţ.
Dar el răspunde întorcându-se: - Taci...
Şi luna sclipea ca un colţ de mistreţ.

Dar vai! sub luceferii palizi ai bolţii
cum stă în amurg, la izvor aplecat,
veni un mistreţ uriaş, şi cu colţii
îl trase sălbatic prin colbul roşcat.

- Ce fiară ciudată mă umple de sânge,
oprind vânătoarea mistreţului meu?
Ce pasăre neagră stă-n lună şi plânge?
Ce veştedă frunză mă bate mereu?...

- Stăpâne, mistreţul cu colţi ca argintul,
chiar el te-a cuprins, grohăind, sub copaci.
Ascultă cum latră copoii gonindu-l...
Dar prinţul răspunse-ntorcându-se. - Taci.

Mai bine ia cornul şi sună întruna.
Să suni până mor, către cerul senin...
Atunci asfinţi după creste luna
şi cornul sună, însă foarte puţin.

Trimis de: annacrin pe 25 Apr 2008, 10:20 AM

Jurnal pe motocicleta
Ernesto Che Guevara


Cartea a fost ecranizata de Universal Studios, in regia lui Walter Salles, si a cistigat in 2005 un Oscar pentru coloana sonora, dar si prestigiosul premiu BAFTA pentru cel mai bun film intr‑o limba straina.

Desi doar o aventura de tinerete, calatoria nebuneasca a lui Ernesto Guevara si Alberto Granado prin America de Sud ar fi fost, pentru oricine altcineva, punctul culminant al vietii. Dar pentru cel care avea sa devina el Che, ea a reprezentat doar inceputul unor nesfirsite peregrinari in jurul lumii, momentul cind s‑a configurat un destin remar­cabil prin idealism si ardoare. Nici un studiu biografic despre Che Guevara nu ar fi complet fara lectura acestui minunat jurnal.

„Jurnal pe motocicleta este povestea unei descoperiri a lumii si, totodata, a unei descoperiri a sinelui. Este povestea alegerilor de ordin personal si politic pe care fiecare dintre noi sintem nevoiti sa le facem intr-un moment sau altul al vietii noastre. Este o poveste despre prietenie si solidaritate. Si, mai presus de orice, este o poveste despre aflarea lucrurilor in care sa crezi – si pentru care sa te lupti.” -..- Walter Salles, regizorul filmului The Motorcycle Diaries

Dr. Ernesto Rafael Guevara de la Serna (1928‑1967), mai cunoscut sub porecla sa de Che Guevara sau el Che, este una dintre cele mai populare figuri ale anilor ’60‑’70, adevarat mit cultural si politic, revendicat de generaţii succesive de rebeli cu si fara cauza. Pentru contribuţia sa la instaurarea regimului comunist in Cuba, Castro i‑a acor­dat lui Che Guevara gradul de Il Coman­dante, cel mai inalt din cadrul trupelor de gherila, si i‑a conferit, la 29 de ani, Steaua Jose Marti, pe care Guevara o va pune pe bereta sa neagra. Aceasta imagine a revoluţio­narului cu bereta si stea va deveni celebra in lumea intreaga, datorita foto­grafului cubanez Alberto Korda. La 8 octombrie 1967, Che Guevara a fost capturat in Bolivia de trupe contra­revolu­ţionare. A fost executat o zi mai tirziu.



...si o melodie frumoasa:

http://www.youtube.com/watch?v=NEi_5HghCcw&feature=related

If you knew that you would die today,
Saw the face of God and love,
Would you change?
Would you change?

If you knew that love can break your heart
When you're down so low you cannot fall
Would you change?
Would you change?

How bad, how good does it need to get?
How many losses? How much regret?
What chain reaction would cause an effect?
Makes you turn around,
Makes you try to explain,
Makes you forgive and forget,
Makes you change?
Makes you change?

If you knew that you would be alone,
Knowing right, being wrong,
Would you change?
Would you change?

If you knew that you would find a truth
That brings up pain that can't be soothed
Would you change?
Would you change?

How bad, how good does it need to get?
How many losses? How much regret?
What chain reaction would cause an effect?
Makes you turn around,
Makes you try to explain,
Makes you forgive and forget,
Makes you change?
Makes you change?

Are you so upright you can't be bent?
If it comes to blows are you so sure you won't be crawling?
If not for the good, why risk falling?
Why risk falling?

If everything you think you know,
Makes your life unbearable,
Would you change?
Would you change?

If you'd broken every rule and vow,
And hard times come to bring you down,
Would you change?
Would you change?

If you knew that you would die today,
If you saw the face of God and love,
Would you change?
Would you change?
Would you change?
Would you change?

If you saw the face of God and love
If you saw the face of God and love
Would you change?
Would you change?

Trimis de: annacrin pe 25 Apr 2008, 01:45 PM

Despre Dogville - film în regia lui Lars von Trier:

Ochiul şi obrazul
de Cristian Tudor POPESCU | 25 APRILIE 2008

O fată, blondă şi gracilă, pe nume Grace, urmărită de gangsteri, se refugiază într-un orăşel american din anii ’30. Decorul, mai puţin decât teatral, compus mai degrabă din semne, reuşeşte să pună intens în lumină oamenii. Nişte oameni obişnuiţi, ca în orice orăşel al lumii, un pomicultor, un camionagiu, o menajeră negresă, o mamă cu şapte copii, un inventator pensionar, frumoasa locului, o roşcată, precum şi un „scriitor”. Tom nu scrie nimic, nu câştigă nimic, este un tânăr de vise multe care adună oamenii duminica la un soi de colocvii pe teme morale unde vorbeşte mai mult el. *** Altfel, nimic deosebit, oameni normali, cu păcatele lor veniale.
Pentru a fi acceptată în comunitate, Grace dă dovadă de o solicitudine, de o toleranţă, de o bunătate împinse la extrem. Această femeie este imaginea nu a ideologului, a propagandistului Iisus, ci a creştinului ideal, aşa cum îl conturează textele sfinte, tot aşa cum comunismul definea „omul nou”. Grace dă impresia că trăieşte simetria bilaterală a fiinţei umane ca pe o limitare, dacă ar avea şapte obraze, nu două, ar întoarce şase ca să fie lovită. Bunătatea ei supraomenească, fragilitatea, totala lipsă de apărare acţionează însă ca un cocteil excitant pentru „blânzii” locuitori ai Oraşului Câinilor.
În cele două ore şi ceva ale filmului – Dogville, în regia lui Lars von Trier, primul mare film anticreştin pe care îl cunosc -, ei se transformă în nişte monştri, în nişte torţionari pe lângă care soldaţii romani care-l biciuiesc la nemurire pe Iisus par comici. De fapt, nu se transformă, ci ies la lumină, ca într-un film cu aliens, creaturile dinlăuntrul lor. Monstruozitatea nu e rodul unor alterări psihice, al unor porniri excepţionale spre răutate şi cruzime, ci ţâşneşte din chiar ţesutul existenţei lor banale de zi cu zi, de oameni „cu frica lui Dumnezeu”. Mama cu 7 copii îi sparge lui Grace cele 7 figurine care însemnau contractul ei sufletesc cu oraşul şi o face cu o înfiorătoare cruzime domestică, străbătută de mici spasme de plăcere: „Dacă poţi să te abţii să plângi, nu mai sparg. Dacă nu, nu”. Toţi bărbaţii cât de cât potenţi din oraş o posedă pe Grace ca pe un animal, după ce i-au legat de gât un lanţ având la capăt o roată grea pe care trebuie s-o târască tot timpul pe pământ ca să nu fugă. Ca unei leproase, i-au pus şi un clopoţel de gât. Dar cel mai ticălos dintre toţi este Tom scriitorul. El o minte că vrea s-o salveze, că o iubeşte, aruncă asupra ei nu numai palavre „literare”, ci şi vinovăţia lui pentru un furt, pretinde că astfel îi face un serviciu, fiind până la urmă preocupat doar cum s-o aibă şi el. Când, chemaţi de laşul Tom, gangsterii se întorc, în frunte cu tatăl lui Grace, un nemilos cap mafiot, ea are o clipă tentaţia asumării păcatelor tuturor şi a iertării. Dar în lumina lunii butaforice a studioului sărăcăcios numit Dogville, ea vede oamenii dintr-o dată altfel, razele astrului mort parcă pătrund prin ei... Grace mai spune doar atât: „Ei omorâţi-i copiii pe rând şi spuneţi-i că vă opriţi dacă e în stare să nu plângă. Îi datorez asta”. Iar pe Tom îl împuşcă în cap cu mâna ei. Rămâne în viaţă doar câinele Moise, ca un remember pentru acel „Ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte” de dinaintea creştinismului.
A întoarce şi obrazul celălalt nu mi s-a părut niciodată un gest moral în lumea oamenilor. Mai degrabă, printre animale el poate să capete un astfel de sens: aşa cum menţionează Konrad Lorenz, etologia lupilor conţine o mişcare de expunere voluntară a gâtului în luptă, care e interpretată ca un semn de cedare: lupul învingător nu-şi sfâşie adversarul, îi ia prada, dar îl lasă să trăiască. (Câţi oameni sunt capabili de echivalentul acestui gest?) Omul care întoarce obrazul celălalt fie este masochist, fie are o anumită tactică în gând. Învăţătura aceasta a lui Iisus nu e morală, e o instrucţiune politică. În lumea sclavilor şi a popoarelor subjugate de romani, e o armă eficientă şi silenţioasă de dezumflare, de descurajare a asupritorului pentru a-l lua apoi prin învăluire. Extinsă la mase, ea poate copleşi chiar şi un imperiu. După ce s-a instituţionalizat şi a înşfăcat puterea, ce treabă a mai avut creştinismul cu obrazul celălalt, cu ruga pentru binele duşmanului? Ca bun creştin, în faţa Bisericii care te decreta vinovat, nu mai aveai ce obraz să întorci, căci ţi se lua capul.
A lua asupra ta păcatele tuturor presupune mai degrabă dezordine etică. Fiecare trebuie să răspundă pentru partea lui de vină. Morala nu e o creanţă transferabilă. Nu întâmplător, ţapul ispăşitor din Levitic 16 nu este închinat lui Dumnezeu, ci lui Azazel, adică Diavolului. Ritualul de Yom Kipur, denumit Jertfa împăcării, presupune doi ţapi: primul este ucis, adus jertfă lui Dumnezeu pentru iertarea păcatelor. Al doilea, ţapul ispăşitor, nu este omorât, ci trimis ca un soi de vidanjă morală să deverseze nelegiuirile fiilor lui Israel în pustia demonică. Iisus face o încrucişare nepermisă, după părerea mea, între cei doi ţapi: se duce la Dumnezeu cu păcatele destinate Diavolului. El legitimează astfel ideea extrem de periculoasă a răspunderii morale cumulativ-transferabile. Ce altceva decât ţapi ispăşitori au fost evreii de atâtea ori de-a lungul istoriei? Dar vrăjitoarele? Dar ţiganii? Bogaţii, săracii, comuniştii, capitaliştii? Istoria genocidurilor din ultimii două sute de ani este istoria uciderii ţapilor ispăşitori fără ca păcatele omenirii să se împuţineze cu o câtime, dimpotrivă.
„Ochi pentru ochi” ar duce la o lume întreagă de orbi, spunea Mahatma Gandhi, un alt ideolog şi practician strălucit al revoltei în genunchi. Aşa este, dar şi obrazul celălalt, şi transferul păcatelor duc la o lume la fel de crudă şi nedreaptă până la absurd. Încerc să schiţez umbra unei soluţii: nu e neapărat necesar răspunsul cu aceeaşi monedă, dar fiecare trebuie să plătească pentru vina sa, nu pentru ale altora, şi nici alţii nu trebuie să plătească pentru el.

http://agenda.liternet.ro/articol/625/Distribuitor-Independenta-Film/DOGVILLE.html

Trimis de: annacrin pe 26 Apr 2008, 05:22 PM

M-am intors din nou in timp. Acum un an, noaptea de Inviere, eu si lumina lumanarii, acelasi tablou, statornic tablou.

Asadar a mai trecut un an, culorile s-au mai inchis, pe ici pe colo umezeala le-a sters, de tot. Doar sangele curs a mai pastrat rosul aprins.

Trimis de: annacrin pe 26 Apr 2008, 05:29 PM

Paste luminat, intelepciune si rabdare, tuturor!

Trimis de: annacrin pe 29 Apr 2008, 09:46 PM

http://www.youtube.com/watch?v=mdd7k28Q8gw

Trimis de: annacrin pe 30 Apr 2008, 05:37 PM

http://www.youtube.com/watch?v=vjfI3uSN8DQ&feature=related

Trimis de: annacrin pe 1 May 2008, 11:29 AM

Alexis Zorba (http://atelier.liternet.ro/articol/1355/Cornel-Mihai-Ungureanu/38-Alexis-Zorba.html)

Cornel Mihai Ungureanu

1 februarie 2001
"În realitate, un om întreg şi o societate sănătoasă au nevoie în acelaşi timp de beneficiile subzistenţei şi de cele ale reflexiei, de şosete şi vise, de pîinea zilnică şi de utopii" – Pleşu, pe o foaie din Dilema pe care, de aceea, am păstrat-o. Şi pentru: "A finanţa instalarea lui Newton sub măr sau navigaţia utopică a lui Columb s-a dovedit rentabil. Oamenii nu devin mai săraci dacă, din cînd în cînd, consimt să dea de mîncare serafimilor..."

Mă întreb cînd şi cum voi reuşi să-mi cîştig "pîinea cea de toate zilele". Într-un fel, apropo de finanţările de mai înainte, şi Zorba poate fi amintit. Port filmul în gînd. Nu mai ştiu ce prieten al meu remarca naivitatea englezului. Zicea că Zorba îl păcăleşte. Privirea aia de la început, printr-un geam ud de ploaie, i se părea edificatoare: Zorba îşi găsise "fraierul". Dar mie nu asta mi-a spus, evident. Relaţia nicicum n-a fost una deformată, ci una extraordinară. A fost nu doar o întîlnire iniţiatică, a fost o rară prietenie.

Îmi vin în minte toate: cum englezul îl îngrijea pe vapor, la început, cînd lui Zorba îi era rău. Bine, cuvintele alea le tot ştiam de pe casetă (nevastă, copii, the full catastrophy; dacă o femeie doarme singură, păcatul e al tuturor bărbaţilor; cum să nu le iubesc? etc.; cărţile care vorbeau despre agonia oamenilor care nu-şi pot răspunde la astfel de întrebări; puţin îmi pasă de agonia lor).

Dar filmul mi-a părut a avea în el toată umanitatea: englezul şi văduva, singuri pe drum, întîlnire din sensuri opuse, trec unul pe lîngă altul; Zorba risipind bani pe caviar şi şampanie cu o prostituată; Bubulina – îndrăgostită, visurile ei, moartea, babele aşteptînd să moară. Jaful ce-a urmat. Logodna, ventuzele, "voi bărbaţii sunteţi atît de cruzi", "viaţa înseamnă necazuri" (să nu te fereşti de ele). Uciderea văduvei. Nebunul. Zorba îmi place mult.

Cînd am ieşit atunci de la întîlnirea mozaicarilor, un poet care a scris un vers care îmi place ("singurătatea într-o barcă anulînd barca") zicea, despre un critic, că el chiar credea (criticul) că poetul şi un prieten de-al lui vorbeau despre scriitori şi cărţi în termeni de "îmi place; nu îmi place". Ori ei o făceau ironic. Nu aşa judecau o carte, dar voiau să-i lase criticului această impresie. Se amuzau. Ei bine, încerc să-ţi spun că pot spune despre o carte doar "îmi place". Nu simt nevoia unei argumentări, nu mă pricep la critică, la teorie, n-am noţiuni de hermeneutică, nu mă interesează ce face un profesor de literatură comparată. Îmi dau perfect de bine seama că eu îţi comentez un film la un nivel superficial, fără să aprofundez, fără să caut nu ştiu ce deosebite sensuri, dar mă simt bine aşa.

Îmi place Zorba, personajul, pentru că are spirit de iniţiativă, pentru că e înţelept (aproape tot ce spune e un adevăr important), pentru că e liber, pentru că înţelege femeile (desenul pe care i-l face Bubulinei, de Crăciun), pentru că e curajos (e singurul care îşi riscă viaţa: în mină, în apărarea văduvei), pentru că-l avertizează pe englez: te pot distruge, nu sunt întreg la minte, englezul îi răspunde că-şi asumă riscul, prilejuindu-i un dans de bucurie (pentru încrederea acordată) pînă cade jos şi o confesiune: cum a dansat cînd i-a murit băiatul, parcă de trei ani, cum numai dansul i-a alinat durerea (oamenii au zis: Zorba a înnebunit); "dacă unghiul nu va fi perfect va fi o catastrofă"; condiţia pe care o pune de la început: în privinţa cîntatului, să fie liber; "vorbeşti ca un profesor, gîndeşti ca un profesor" (Era vorba despre turci şi despre greci. Despre oameni – buni sau răi. Şi cum de la o vreme nici măcar asta nu mai conta – "bun sau rău – ce mai contează?"); celebrul dram de nebunie fără de care un om nu poate rupe frînghia şi nu poate fi liber; "nu fi delicat"; "nu am iubit vreun bărbat mai mult decât pe tine", logica prăbuşire din final. Ceilalţi fug şi ei mănîncă, în tăcere, miel. Beau vin. Zorba zîmbeşte. Ghiceşte: totul va fi bine; vom trăi o mie de ani. Vede o călătorie lungă. Ai să pleci şi ai să rămîi la cărţile tale (la începutul filmului, după un : "Fii prieten! Nu mă face să vorbesc" şi după o întrebare la care englezul îi răspunde "I'm single", urmase "I guess too many books").

"Ai văzut vreodată o harababură mai mare? întreabă Zorba şi încep rîsul acela fantastic, rîsul acela sănătos, care nu e hazul de necaz al românilor, e mai mult (mie aşa mi se pare). Şi desigur "Teach me to dance, will you?" "Did you say: dance?". Şi iată că îmi place mult un film care se termină cu un dans.


Zorba the Greek - Zorbas Dance (Movie Scene)




Dacă aş fi scris "Alexis Zorba" n-aş mai fi încercat să mai scriu altceva. Deşi eu am vorbit numai despre film, cartea nu poate fi mai rea. Îmi pare rău că literatura română răspunde cu "Ion", că nu avem o astfel de carte, profund românească dar capabilă să fie universală. Rămîn la părerea că nici Simona Popescu, nici Mircea Cărtărescu nu vor scrie universal. Visez o carte românească best-seller în Statele Unite. Tradusă peste tot. Visez un scriitor român care să cîştige premiul Nobel, într-o manieră categorică; pentru o carte care să nu poată fi sărită...Nu cred că avea dreptate Cioran, pînă la capăt (pentru că în parte avea) în ce priveşte neşansa de a te naşte într-o cultură mică.

Dar am scris despre toate astea, pornind de la ideea de mai înainte a lui Pleşu. Fără îndoială că descoperirea Americii sau a legii gravitaţiei au fost proiecte rentabile; finanţarea lui Zorba însă este unul asemenea?

Trimis de: annacrin pe 3 May 2008, 07:56 PM

Pescarusul (Jonathan Livingston)

15.4.2007 | Dana, Lit. contemporana

Autor: Richard Bach

Pescarusul Jonathan Livingston este, dincolo de toate, o poveste frumoasa pentru oamenii mari, care inca mai cred in povesti. Simplist spus, este despre zbor, dar de-adevaratelea este despre cum un pescarus poate fi mult mai mult decit conditia sa de pescarus sau, extrapolind, cum un om poate fi mult mai mult decit turma, despre cum poti sa vezi dincolo de micimea vietii pina in profunzimea spiritului sau cum in loc sa te tirasti poti sa zbori la ceruri. Este despre un ideal, despre a dori sa deschizi ochii larg pentru a privi inauntrul tau si in afara ta, despre a trai deplin, despre limite sau de fapt doar despre un “pescarus adevarat care traieste in noi toti”.

Faptul ca Richard Bach a fost pilot imbogateste descrierea tehnica, dar aici zborul este doar o metafora filozofica pentru a vorbi despre desavirsire si inaltare, spirit si creatie, limite si redefinirea lor, vazutul dincolo de realitatea imediata, provocare si cale interioara “cei mai multi pescarusi nu cauta sa invete decit elementele de baza ale zborului - cum sa ajunga de pe mal pina la hrana si inapoi. Pentru cei mai multi pescarusi nu zborul conteaza ci hrana. Dar pentru acest pescarus zborul era totul, nu hrana. Mai mult decit orice pe lume, pescarusului Jonathan Livingston ii placea sa zboare”.

Pescarusul Jonathan Livingston iti vorbeste despre ceea ce simt poate multi dintre noi - greutatea de a fi ca ceilalti atunci cind lucruri se nasc si prind viata inauntrul nostru - “De ce Jonathan, de ce? il intreba mama lui. de ce iti vine atit de greu sa fii la fel cu ceilalti din stol?” - nevoia de a schimba si a genera modificari in lumea ce ne inconjoara - ” Pescarusul Jonathan descoperea ca pescarusii traiesc atit de putin din cauza plictiselii, fricii si miniei, ca odata alungate din minte, viata urma sa fie lunga si frumoasa” - dar mai ales curajul si determinarea interioara de a-ti urma calea si de a o arata si celorlalti - “..un pescarus este ideea nelimitata a libertatii, imaginea Marelui Pescarus, iar intregul vostru trup de la o aripa la alta nu este decit gindul vostru insusi”.


Jonathan Livingston Seagull



Pescarusul Jonathan Livingston ar fi in opinia mea una din cartile obligatoriu de citit copiilor si adultilor intr-o programa care din pacate nu exista in nici o scoala - dezvoltarea interioara a individului. Invatam despre matematica, fizica, literatura, ne imbogatim cu cunostinte exterioare, dar din pacate nu ne invata nimeni despre cum sa ne imbogatim interior. Cum sa ne gasim calea si cum sa o crestem, cum sa fim, cum sa traim sau cum sa murim pentru ca “zborul inseamna mult mai mult decit sa dai din aripi de colo-colo. Asta poate sa faca si un tintar!”

Trimis de: annacrin pe 3 May 2008, 09:39 PM

E mai şi încă mă simt tânăr sub înălţimea înstelată…
Halucinat când este-auzul, vederea este fermecată;
Aud ce spune firul ierbii, şi văd un cer de aripi plin,
M-aşez privind în clarul lunii sub transparenţa atmosferei
Şi-n aeru-mbătat de roze sfidez atingerea durerei
Cu cântece nălucitoare cum sunt candorile de crin.

(Noapte de mai)

Trimis de: annacrin pe 4 May 2008, 04:19 PM

La intrebarea "ce-mi place sa fac cel mai mult?", candva raspunsul meu era "sa visez".
Acum am aflat "sa fiu". Si ieri m-am trezit...

http://www.youtube.com/watch?v=bkEvy-9yVyQ

Trimis de: annacrin pe 4 May 2008, 05:04 PM

http://www.youtube.com/watch?v=O_ABOlsl1X4&feature=related

From the darkness, I walk into the light
From the day, I walk into the night
From the shadows, I will appear
With a message, for all who will hear

For the weak of heart, I will be strong
To the defenders of faith, I will belong
To the last of us, fight till we die
Till the keys, of the kingdom, are mine

All stand together
For the world to see
Now the time is right
To live out all our dreams
Say the words forever
Your strength will never leave
If you want to win the fight
Say, "I Believe"

From the darkness, I walk into the light
From the day, I walk into the night
From the shadows, I will appear
With a message for all, who will hear

For the weak of heart, I will be strong
To the defenders of faith, I will belong
To the last of us, fight till we die
Till the keys, of the kingdom, are mine

All stand together
For the world to see
Now the time is right
To live out all our dreams
Say the words forever
Your strength will never leave
If you want to win the fight
Say, "I Believe"

Trimis de: annacrin pe 5 May 2008, 10:27 PM

Straduinta de a ocoli adevarul - cel mai usor prin confuzie . Se intampla, indeosebi in dialogurile forului interior:




PINOCHIO

Trimis de: annacrin pe 6 May 2008, 08:22 AM

In fiecare zi in mine descopar si inalt un templu. Am sa-l numesc templul cunoasterii.

Trimis de: annacrin pe 8 May 2008, 02:44 PM

Las lumea sa dispretuiasca
Ascunsa taina dintre noi
Prejudecata omeneasca
Arunce-n cale-ti cu noroi

In fata idolilor lumii
Nu plec genunchii, nu cersesc
La fel cu tine gandul nu mi-i
Nici sa iubesc nici sa urasc

M-afund fara sa caut rostul
In chefuri nici voios nici trist
Vorbesc cu prostul, cu neprostul
Dar pentru sufletu-mi exist

In larma lumii ne-ntalniram
O zi ca orice alta zi
Fara de bucurii iubiram
Fara tristeti ne-om desparti

Si pretuim in viata toata
Doar oamenii, atata tot
Nu ne-om minti noi niciodata
Nici altii-a ne minti nu pot



http://www.trilulilu.ro/diBiagio/a0ec7d0940f906

Trimis de: annacrin pe 8 May 2008, 02:58 PM

Frica de ceea ce putea să nu fie - Tudor Octavian

În dialogurile cu oamenii celebri, dar foarte bătrîni, ziariştii sînt tentaţi să pună întrebări care unor interlocutori tineri li s-ar părea inoportune. De pildă: „A existat în viaţa dumneavoastră un moment care a decis totul?”. Unei notorietăţi de cincizeci de ani nu se cade să-i adresezi o astfel de întrebare, pentru că i se mai pot întîmpla încă multe. La cincizeci de ani, oricît de mare ar fi gloria, tot mai aştepţi schimbări importante în mai bine. Dar la nouăzeci de ani, ce să mai aştepţi?
Oricît de educat ar fi ziaristul care abordează un nonagenar, întrebările sale sînt însemnate de un soi de curiozitate morbidă. Parcă i-ar sta pe limbă să spună: „Amîndoi ştim că asta a fost tot. Haideţi să dăm lucrurile pe faţă!”.
„Dragul meu - i-a răspuns un universitar vîrstnic ziaristului care l-a întrebat în ce zi i s-a hotărît soarta -, îmi amintesc nu doar ziua, ci şi clipa, în 26 aprilie 1933, pe la amiază, un coleg de facultate, găsindu-se în Vaslui şi ştiind că m-am întors acasă, ca să profesez în oraş şi să stau cu părinţii, a trecut să mă vadă. Să mai schimbăm cîteva vorbe. Din una-n alta, am aflat că 27 aprilie, adică chiar ziua ce avea să vină, era ultima cînd mai puteam candida în Bucureşti, pentru o bursă la Paris. Eu tocmai mă aşezasem de două săptămîni în Vaslui. Era la mijloc şi o fată bogată, care aştepta s-o iau de nevastă. Şi cu toate că aş fi putut să încropesc la repezeală un dosar pentru bursă, n-aş fi putut să dau fuga pînă-n Capitală, fiindcă n-aveam un sfanţ. La şapte, trecea prin Vaslui un accelerat. În Bucureşti, cei care-şi făcuseră dosare pentru bursa cea mare avuseseră grijă să-şi pună în mişcare şi neamurile: miniştri, moşieri, deputaţi. La şase şi un sfert fix, m-am dus, cu geamantanul în mînă, la tatăl logodnicei şi i-am cerut bani de tren. Toată familia credea că am venit să aranjăm căsătoria, iar eu îi anunţam că amîn întreaga poveste, fără să precizez pentru cîtă vreme. Ba îi mai şi solicitam să mă ajute să plec! Fata şi mama au izbucnit în plîns, însă viitorul meu socru a scos banii şi mi-a zis doar atît: „Na, fă-ţi damblaua!”. Nu ştiu de ce mi s-a acordat bursa. Nu aveam nici o şansă. Totuşi, am plecat la Paris.
De la un timp însă, am coşmaruri. Visez că sînt iarăşi tînăr, că mă găsesc cu geamantanul în mînă, în drum spre casa unde mă aşteaptă viitoarea mea soţie, dar că nu am curaj să duc pînă la capăt ce mi-am propus.
Că am o criză de bun-simţ. Cum să săvîrşesc eu asemenea măgărie, să le cer bani, ca să-i părăsesc? E împotriva a tot ce am fost învăţat să fac în viaţă! În vis, mă întorc acasă, la părinţii mei. Şi, pe drumul de întoarcere, prin faţa ochilor, mi se perindă toată studenţia la Paris. Şi tot ce a urmat după aceea: catedra, profesia, congresele unde eram vedetă, cărţile pe care le-am publicat. Într-o noapte, cred că n-am să mai pot şi am să mă sfîrşesc în somn, de frică. De groază la gîndul a ceea ce putea să nu se întîmple dacă, în 26 aprilie 1926, la orele şase şi un sfert după-amiază, nu mi-aş fi călcat, într-o clipă de inconştienţă, toate principiile.”

Trimis de: annacrin pe 8 May 2008, 04:43 PM

Alexandru Andries - Casanova

nimeni nu poate să-ţi smulgă vreun zîmbet
ochii tăi tac chiar şi-atunci cînd vorbeşti
stai la distanţă şi crezi că e bine
poate c-ar fi dac-ai şti unde eşti

fără greşeli mă strecor lîngă tine
văd cum respiri şi aud ce visezi
iau o felie din buza ta mică
şi o şuviţă de păr - ca dovezi

prima greşeală e cea mai plăcută
cînd ştii c-ai pierdut, dar mai crezi în cîştig
stă în balanţă părerea ta bună
şi - fără momeală - tot trage-n cîrlig

tu îţi închipui c-a fost o-ntîmplare
stai şi fumezi şi miroşi a cafea
hoţul din mine se bucură tare
şi face listă cu tot ce-ar mai vrea

hărţile mele te-arată perfectă
făcută să-mi placi, fericită să vrei
sînt desenate de cei dinainte
mă vor rătăcit şi bolnav - ca şi ei

cînd vin înapoi toată lumea vrea poze
fără trofee nu poţi fi erou ...
eu ascund tot şi spun iar o minciună :
n-am luat nimic, mă duc mîine din nou

http://www.trilulilu.ro/JuliaAgripina/074ccf84bfbfd7

Trimis de: annacrin pe 8 May 2008, 04:59 PM

Suna ceas tarziu, spre asfintit.
Ziduri se inchid, umbre-au rasarit.
Suier cu venin, trupul incoltit,
Suflet sugrumat, deznadajduit.

Ceas tarziu, ceas tarziu ...

Ziduri, va blestem, trupul l-ati zidit.
Jertfa voi ati vrut, suflet ce-i sfarsit.
Suna ceas tarziu, zidu-i ispravit
Si sa cada-n jos steaua s-a pornit...

Trimis de: annacrin pe 11 May 2008, 06:00 PM

http://www.youtube.com/watch?v=JMkKbjm7Haw&feature=related

Trimis de: annacrin pe 11 May 2008, 06:49 PM

http://www.youtube.com/watch?v=SYFV6St02gk&feature=related

All around me are familiar faces
Worn out places, worn out faces
Bright and early for their daily races
Going nowhere, going nowhere
Their tears are filling up their glasses
No expression, no expression
Hide my head I want to drown my sorrow
No tomorrow, no tomorrow
And I find it kind of funny
I find it kind of sad
The dreams in which I'm dying
Are the best I've ever had
I find it hard to tell you
I find it hard to take
When people run in circles
It's a very, very
Mad World
Mad world
Children waiting for the day they feel good
Happy Birthday, Happy Birthday
And I feel the way that every child should
Sit and listen, sit and listen
Went to school and I was very nervous
No one knew me, no one knew me
Hello teacher tell me what's my lesson
Look right through me, look right through me
And I find it kind of funny
I find it kind of sad
The dreams in which I'm dying
Are the best I've ever had
I find it hard to tell you
I find it hard to take
When people run in circles
It's a very, very
Mad World
Mad World
Enlarging your world
Mad World.

Trimis de: annacrin pe 17 May 2008, 12:35 PM

Circuitul apei in natura
Imi amintesc refrenul unui cantec in care se spunea ca totul este trecator. Noi, cuvintele, gandurile, faptele, totul, asa este. Mai putin apa in care inotam. Ea ramane pentru a-i scalda si pe cei care vor urma. Si pe urmasii urmasilor lor. Nu este suficient sa facem copii pentru a lasa din noi acolo. Fie ca sunt ai nostri, fie ca nu. Apa ramane, apa vietii. Insetati cum suntem, nu facem decat sa o bem, pana ne saturam, amagindu-ne ca astfel suntem nemuritori, ca ea. Altii isi fac plute, se arunca si zac, pana se usuca, se ofilesc. Acestia nu traiesc, doar mor. Prin ceea ce suntem (un om deosebit m-a invatat ca se numeste constiinta) apa trebuie purificata. Este datoria noastra, singura. Nu sa bem, ci sa o lasam sa treaca prin noi. Fara a arunca deseuri, fara a o vicia. Deasupra, soarta ne este scrisa din stele. In caldura soarelui troneaza iubirea. Cand norii se aduna inseamna ca am distrus echilibrul, armonia universului. Dar va veni furtuna si va aseza din nou lucrurile in ordinea lor fireasca.
Despartirea nu exista. Am mai scris, oamenii nu abandoneaza oameni, ci situatii. Pentru simplul fapt ca nimic nu ne apartine, nimic nu posedam. Am fi vanitosi daca ne-am asuma ca pe o avere oamenii alaturi de care traim. Ne-am transforma in colectionari daca i-am imobiliza si aseza intr-o vitrina cu trofee. Suntem legati unii de ceilalti prin tot felul de sfori si fire invizibile. Cat timp existam nu ne vom dezlega, si nici dupa aceea. Important este ce alegem sa tinem cu mainile noastre. Dintre toate eu am ales iubirea. Un fir pe care il vreau tesut din mine, fragil si rezistent in (acelasi) timp. Eu tin de un capat, tu de celalat si ne vom uni prin leganari si unduiri, cu pasiune, intr-un dans al cautarilor si al descoperirilor. Intr-un dans al minunilor, cat timp le facem loc.

Trimis de: annacrin pe 17 May 2008, 01:22 PM

http://www.trilulilu.ro/Asta_Micka/aeb3cabfb4f4ad

Pus la încercare, voi m-aţi crezut pierdut
Plecat în lumea mare, eu am fost dat dispărut
În sufletul meu, am avut mereu
O rază de lumină, un curcubeu.


Şi-mi pare, o nouă cale
Ivită în zare
Un alt început, un drum de alţii nebătut
În faţa mea,
O lume s-a deschis
O lume dintr-un vis, de alţii neatins.

Am avut răbdare s-o iau de la început
Cu aripi pân' la soare, ce larg le-am desfăcut
În sufletul meu, am avut mereu
O rază de lumină, un curcubeu.

Trimis de: annacrin pe 23 May 2008, 12:40 PM

-Ti-ai iubit tatal?
-Da!
-Demonstreaza!


Momentul adevarului, contemplare launtrica, revelatie a ceea ce exista si nu-ti poate fi luat.

Trimis de: exergy33 pe 23 May 2008, 04:17 PM

QUOTE(annacrin @ 17 May 2008, 02:35 PM)

Trimis de: annacrin pe 9 Jun 2008, 08:34 AM

http://www.youtube.com/watch?v=2vZZERUAVpg

I look into the mirror
See myself, I'm over me
I need space for my desires
Have to dive into my fantasies

I know as soon as I'll arrive
Everything is possible
Cause no one has to hide
Beyond the invisible

Trimis de: annacrin pe 9 Jun 2008, 10:10 AM

Sacred Hour




Ah, make the most of what we may yet spend,
Before we too into the Dust descend;
Dust into Dust, and under Dust, to lie;
Sans Wine, sans Song, sans Singer, and -- sans End!
(Omar Khayyam)



Spirit Rising



Ah, my Beloved, fill the Cup that clears
To-day of past Regrets and future Fears --
To-morrow? -- Why, To-morrow I may be
Myself with Yesterday's Sev'n Thousand Years.
(Omar Khayyam)

Trimis de: annacrin pe 9 Jun 2008, 03:05 PM

http://www.trilulilu.ro/sad_butterfly/2f5179737b935b

If life is a river and your heart is a boat
And just like a water baby, baby born to float
And if life is a wild wind that blows way on high
Then your heart is Amelia dying to fly
Heaven knows no frontiers
And I've seen heaven in your eyes

And if life is a bar room in which we must wait
'Round the man with his fingers on the ivory gates
Where we sing until dawn of our fears and our fates
And we stack all the deadmen in self addressed crates
In your eyes faint as the singing of a lark
That somehow this black night
Feels warmer for the spark
Warmer for the spark
To hold us 'til the day
When fear will lose its grip
And heaven has its way
Heaven knows no frontiers
And I've seen heaven in your eyes

If your life is a rough bed of brambles and nails
And your spirit's a slave to man's whips and man's jails
Where you thirst and you hunger for justice and right
Then your heart is a pure flame of man's constant night
In your eyes faint as the singing of a lark
That somehow this black night
Feels warmer for the spark
Warmer for the spark
To hold us 'til the day when fear will lose its grip
And heaven has its way
And heaven has its way
When all will harmonise
And know what's in our hearts
The dream will realise

Heaven knows no frontiers
And I've seen heaven in your eyes
Heaven knows no frontiers
And I've seen heaven in your eyes

...atat pentru un timp, inainte de meci

Trimis de: annacrin pe 10 Jun 2008, 04:56 PM

http://www.trilulilu.ro/sad_butterfly/26f26e8e6933ed

O Lyubvi malyu otchayanno
Say it on your knees

Trimis de: annacrin pe 15 Jun 2008, 08:28 PM

http://www.trilulilu.ro/sad_butterfly/8151a750fef17a

Dans!

Trimis de: annacrin pe 26 Jun 2008, 09:34 PM

Motto: "Ce e val, ca valul trece"

Film: Original sin (Vals in intuneric)

"Pornind de la clasicul thriller al lui Cornell Woolrich, Walz Into Darkness (Vals in intuneric), scenaristul si regizorul Michael Christofer, castigator al premiului Pulitzer, arunca o privire provocatoare asupra teritoriului misterios unde pasiunea si dragostea ii arunca pe oamenii obisnuiti intr-un vartej de minciuni... si crima."

http://filme.acasa.ro/original-sin-2001/rezumat


Carte: Calomnii mitologice, ultima carte a lui Octavian Paler


"Daţi-i omului o mască şi vă va spune cine este".

Şi iluziile îmbătrânesc
"Încă mai cred că modestia e o ipocrizie sau o gafă; că ea asigură bazele mediocrităţii şi îi da chiar prilejul să pară virtuoasă. În fond, cine s-a suit din modestie pe Everest? Şi, oare, modestia l-a împins pe Michelangelo să vrea să sculpteze munţii? Eu aş zice că tot ce a dat demnitate sau măcar un sens trecerii noastre sumare prin această lume n-are nici o legatură cu modestia. Nici Icar, când a pornit spre soare, n-a fost modest. Nici cei care au gândit piramidele.
Bătrâneţea mi-a impus însă un alt gen de modestie. O modestie care n-are nimic comun cu virtuţile, ci cu tisteţea de a descoperi că timpul nu se mulţumeşte să treacă. El uzează. Şi uzează nu doar oasele. Uzează şi melancoliile. Te sileşte să afli ca şi iluziile îmbătrânesc. La un moment dat, nu mai găseşti forţă să te minţi. Începi să vezi - uneori, chiar prea bine! - adevăruri şi eşecuri, în faţa cărora, n-ai încotro, devii modest." - Calomnii mitologice

.....


"Dintre defectele mele cel pe care îl destest cel mai mult este reflexul de a fi prea rezonabil. Tot ce e mediocru în viaţa mea se datorează prejudecăţii că e bine să fi “înţelept” în orice împrejurare. În fond, ce ne recomandă înţelepciunea? Să fim atenţi, evitând riscurile, imprudenţele si excesele. Să facem totul “cu măsură”. Şi tocmai această “măsură” o găsesc la originea tuturor regretelor mele, a pasiunilor ratate, a “nebuniilor” netrăite. N-am avut inteligenţa sau norocul de a pricepe la timp că adevărata “măsură” a vieţii unui om nu se poate obţine decât prin “lipsa de măsura”, dorind “fără măsură”, îndrăznind “fără măsură”, iubind “fără măsură”. Nu ştiu dacă aveam calităţile necesare pentru a pune în practică ideea mea (de la bătrâneţe) că “nebuniile” sunt mai recomandabile într-o viaţă (atât de scurtă!) decât o “înţelepciune” searbădă şi cuminte. Am unele îndoieli în privinţa asta. Şi nu mici. Dar mi-ar fi plăcut să ştiu mai demult că înţelepciunea e o virtute bătrâncioasă."

Muzica: dedicatie http://www.trilulilu.ro/ArTiStul/2e25b305fc17ee



Privitor ca la teatru
Tu în lume sa te-nchipui:
Joace unul si pe patru,
Totusi tu ghici-vei chipu-i,
Si de plânge, de se cearta,
Tu în colt petreci în tine
Si-ntelegi din a lor arta
Ce e rau si ce e bine.


Viitorul si trecutul
Sunt a filei doua fete,
Vede-n capat începutul
Cine stie sa le-nvete;
Tot ce-a fost ori o sa fie
In prezent le-avem pe toate,
Dar de-a lor zadarnicie
Te întreaba si socoate.

Trimis de: annacrin pe 26 Jun 2008, 10:10 PM

http://www.youtube.com/watch?v=ZFSbddpubQc

Armies have conquered
And fallen in the end
Kingdoms have risen
Then buried by sand
The Earth is our mother
She gives and she takes
She puts us to sleep and
In her light we'll awake
We'll all be forgotten
There's no endless fame
But everything we do
Is never in vain

We're part of a story, part of a tale
We're all on this journey
No one is to stay
Where ever it's going
What is the way?

Forests and deserts
Rivers, blue seas
Mountains and valleys
Nothing here stays
While we think we witness
We are part of the scene
This never-ending story
Where will it lead to?
The earth is our mother
She gives and she takes
But she is also a part
A part of the tale

We're part of a story, part of a tale
We're all on this journey
No one is to stay
Where ever it's going
What is the way?
We're part of a story, part of a tale
Sometimes beautiful and sometimes insane
No one remembers how it began.

Trimis de: annacrin pe 11 Jul 2008, 09:02 AM

Ada Milea şi Don Quijote - o minune de spectacol

Iulia Blaga

România Liberă, iunie 2005


Nu pierdeţi cadoul Adei pentru cei ce au curajul să mai fie visători.







"Cititorule, am vrut să-ţi spun cea mai frumoasă poveste, dar povestea seamănă cu mine" - şi chiar că seamănă cu Ada Milea acest Don Quijote, cîntat împreună cu Dorina Chiriac (voce - doar la varianta în română), Romulus Chiciuc (vioară), Adrian Cristescu (pian) şi BOBO (chitară). Spectacolul a mai avut cîteva reprezentaţii pînă la cea găzduită de curtea şi mirosul de tei de la Green Hours. Un spectacol "cu curtea plină", cu bisuri şi aplauze în picioare.

Nu prea ştii cum să scrii şi ce să scrii despre Don Quijote-ul Adei Milea. Este atît de complet, încît nu mai ai nevoie de cuvinte. Şi este al ei, chiar dacă autoarea s-a "documentat" pe rupte, l-a buchisit pe Cervantes mai multe luni pentru ca pe urmă să scrie propriile texte în versuri, vesele şi triste, absurde şi reale, supra- şi superrealiste, "subterane" şi "suverane" (după cuvintele lui Sancho - Dorina Chiriac referindu-se la absenta Dulcinee). Din experienţa de descoperire a spectacolului face parte, pe lîngă întîlnirea cu Cervantes, şi cea cu motanul negru puchinos (cel mai puchinos dintre cei posibili) pe care Ada Milea l-a înfiat, botezîndu-l Sancho. Pentru că realizarea oricărui spectacol e o călătorie în sine, şi Sancho-motanul a ajuns acum, dacă nu la Green Hours, măcar în curtea plină de verdeaţă a bunicii Adei, unde se pare că şi-a găsit Dulcineea.

Spunea Ada Milea într-un interviu din Suplimentul de cultură că ea a vorbit şi pînă acum în cîntecele ei despre dragoste, chiar dacă noi nu ne-am dat seama. Or, Don Quijote-le ei este în mod evident un spectacol asumat despre dragoste. Dar şi despre singurătate, iluzie, prietenie, putere, oi şi mori de vînt. Cei patru interpreţi (care interpretează de fapt două personaje, şi Don Quijote, şi Sancho, avînd fiecare un dublu, o umbră) plus BOBO fac cît o armată întreagă. BOBO ţine chitara pe genunchi şi bate în ea cu degetele, Romulus Chiciuc prăjeşte vioara la foc mic, dar mai dă şi nişte "strigăte" din picioare la care publicul înnebuneşte, Adrian Cristescu ţine umorile sub control şi face cărare ritmului, apropiindu-se cîteodată de şoseaua lui Philip Glass. Dorina Chiriac şi Ada Milea, după ce au fost anterior Apolodor şi Povestitor, par din nou una umbra celeilalte. Chiar ai uneori impresia că vocile lor sunt foarte asemănătoare.

Don Quijote e cel mai elaborat spectacol de pînă acum al Adei, cel mai amplu şi cel mai rotund. Se termină la fel cum începe - şi ar putea să înceapă din nou şi să se termine tot aşa. Călătoria se termină departe. Dacă se termină.


http://www.trilulilu.ro/dedate/0227ececab79f0



http://www.trilulilu.ro/dedate/99127a86e437b7


E soare...undeva!

Trimis de: annacrin pe 25 Jul 2008, 04:27 PM

http://www.trilulilu.ro/Epaminonda/066dee0f95824f

...pentru imagini