Colectia De Vorbe, [Jurnalul Colectionarei] Optiuni

[Mihai]

Amintiri, opinii, ganduri din viata Colectionarei veti putea citi aici. O "colectie de vorbe" pentru o colectionara pasionata.

Lectura placuta!

[torex]

A propos de improvizatie...
Binet Impro
I-am vazut pe oamenii astia la lucru, cand am fost in Weekendul de Dezintegrare; sunt geniali; era primul spectacol de improvizatie vazut de mine.
Sub forma unui concurs: cineva, oricine, din sala, spune un cuvant; dupa 30 de secunde, fiecare din participanti (membri ai clubului de improvizatie), trebuie sa inceapa un prototip de piesa, nu mai lung de 10 secunde. Persoana care a propus cuvantul alege una din variante; in 30 de secunde (aproximativ), membrii binetului discuta si stabilesc cam ce vor sa faca; repartizeaza roluri, caractere...
Apoi incepe sketch-ul; care, ca intr-un Role-Play-Game, este periodic intrerupt de moderator, care propune publicului 1-4 variante de continuare; totul dinamic, plin de poante, de gaguri, de spontaneitate; fara repetitie; un joc grozav, atat pentru public, cat si pentru actori.

[colectionara]

Insuportabila usuratate a fiintei mele

Inca imi permit sa o pornesc dupa poezie, dupa glume, dupa joaca, dupa oameni dupa voie. Inca ma rasfat si nu ma gandesc la viitor, decat la un viitor teoretic care nu imi apartine mie, cat unui domeniu interesant, numit viata, pe marginea caruia imi face placere sa discut si sa emit teorii lucide. Am o neseriozitate si o lipsa de responsabilitate structurale, care nu se scuza decat prin aceea ca nu sunt vreodata rauvoitoare. Mi-ar placea sa ma stiu si sa fiu recunoscuta ca fermecatoare si inutila. Mi-ar placea sa traiesc palavragind, jucandu-ma, vanand provocari, experimentand hobbyuri, flirtand cu toate profunzimile de la nivel superficial. Sunt facuta sa fiu calma, zambitoare, toleranta cu mine si cu toti, glumeata si usor absurda, cineva care nu invinuieste si nu poate fi invinuit de nimic.

E chiar pacat ca nu se poate trai asa la infinit. Ca pana si eu trebuie sa pregatesc un final autoironic si sa ma apuc sa cresc mare. "Gata cu iluziile de simplitate, gata cu iluziile de complexitate" - incerc sa imi spun dar totul deviaza intr-un joc de cuvinte, o poanta inteligenta care ma amuza si imi aminteste ca sunt tot eu si inca imi permit sa dau din umeri si sa rad.

Ca fapt divers, mie imi pare extrem de suportabila usuratatea fiintei mele.

[Promo Contextual]

[colectionara]

Raceala

S-a intamplat candva in intervalul dintre seara de vineri si dimineata de sambata. Am racit. Acum imi port cu demnitate durerea de cap si ametelile, suflandu-mi nasul cu indiferenta de fiecare data cand mi se reproseaza, pentru a cata oara, ca nu am grija de mine. Sigur ca nu am facut-o intentionat, ba nici nu am "vazut-o venind", insa nu am chef sa explic asta acum. Se intampla ceva mult mai interesant, incepe sa imi dea tarcoale dulcele delir al racelii. I-am simtit lipsa iar acum incerc sa nu il sperii, sa nu cumva sa il pun pe fuga. Mi-a fost dor de invalmaseala de idei, idei frumoase de o logica desavarsita doar ca nu si persistenta in timp. Si dor mi-a fost de "o logica", asa, fara articol hotarat. Pachetul de servetele este unul cu surprize, contine dezlegarea la glume absurde, la autoironii, la idei mici cu mare potential de hiperbolizare. Iar eu am voie sa ma transform intr-un mic spectacol uman. Un diminutiv de victima care rade de diminutivul sau de drama. Ma amuza hiperluciditatea de acum, din care, in hiperluciditatea mea, stiu ca maine nu imi voi aminti nimic. De fapt, ma amuza orice. Seriozitatea oamenilor care dau din cap dezaprobator in directia abstracta a sanatatii mele, tipul de pe scari care isi mustruluieste prietena pentru ca e ilogica (am un chef nebun sa ii arat (mai bine, sa ii demonstrez) ca nu ar vrea una logica, dar ma abtin) sau calculul pe care l-am facut azi si care spune ca, dandu-se 3 fete la Politehnica, fiecare creditata cu probabilitatea 0.5 sa se marite (vreodata), probabilitatea ca macar una din ele sa o faca si pe asta este 0.875.

[qiu]

[colectionara]

Libertatea unui spirit liber

Libertatea unui spirit liber nu este libertatea.
Spiritul liber este melancolic in libertate, caci ea nu inseamna decat vechea lui detasare de orice.
Spiritul liber este suferind in lipsa libertatii, caci el are o ura involuntara fata de orice constrangere, chiar daca adesea intelege ca are de-a face cu o constrangere buna.
Spiritul liber este neputincios in fata constrangerii de a fi un spirit liber, despre care adesea are senzatia ca este o constrangere buna.
Libertatea unui spirit liber este libertatea de a imi oferi libertatea.

[mememe]

I like YOU nu ca ar conta dar mai dai culoare si doar stii ca nu esti singura care s-a simtit in toate felurile astea doar ca tu ti-ai confruntat ( oarecum ) fricile( si asta te face speciala ). Yeah , I think I really like you .

bye bye

[colectionara]

Week-endul meu cel de toate zilele

Este o vacanta pe care mi-am dorit-o de mult, din vremea in care ma nemultumea nu atat proiectul de diploma cat obligatia de a ii acorda atentie, in dauna bridgeului, forumului si a libertatii mele de a face mereu ce am chef. Marti o sa plec din nou pentru o luna, o frigaruie de trenuri, orase, oameni vechi si noi si aventuri cu fiecare din ele, asa cum imi place mie. In asteptare, ma bucur de senzatia de leneveala amestecata cu o alta care imi spune ca am o gramada de lucruri de facut. Prieteni de vazut, datorii dinainte de plecare de reglat, planuri de calatorie, bridge de jucat si de citit... sau urmaritul evolutiei lui Catalin la mondialele de tineret la (acelasi) bridge, care s-au terminat azi dimineata si pe care, daca se juca numai runda a treia, le-ar fi castigat . Iata si un link la rezultatele acestei runde pentru toti cei care vor sa se mandreasca cu performantele membrilor forumului :

http://www.worldbridge.org/tourn/NewYork.0...=447&qroundno=3

[flu]

Catalin...

E timpul sa trec si eu de la jocuri de carti la sporturi... Dupa ce invat bine-bine sa joc va provoc pe amandoi...
Bucura-te de leneveala ca altii lucreaza de le sar ochii pe monitor

[colectionara]

Vorbe-n vant si vorbe-n gand

Trebuie sa dorm. Sunt prea obosita ca sa mai stau la calculator, dar prea multe ganduri treze s-au intins la vorba in camera mea iar compania lor nu imi da pace. As vrea sa trag cu urechea, dar nu le pot distinge ideile. Se simte totusi ca e o palavrageala calma, amicala, fara scop; in noaptea asta au chef de filosofie. E bine ca nu le sta in fire sa discute politica, nu am chef de conflicte, nu am chef de zgomot. Si asa, sunt tare vorbarete. Mi s-a reprosat de multe ori ca gandurile mele vorbesc prea mult.

[colectionara]

Din cand in cand

Din cand in cand imi vine sa scriu si reusesc, sau nu. Din cand in cand sunt trista sau ma gandesc ca - nu in general - ci acum, viata e o porcarie. Din cand in cand mi se pare ca nu fac nimic bine, mai ales lucrurile la care tin cel mai mult. Din cand in cand gresesc, devin absurda, apoi ma enervez si ma imbufnez, mai degraba in interior. Din cand in cand imi vine sa plang dar ma pot abtine, din cand in cand insa nu reusesc. Din cand in cand ranesc pe cineva si, poate la fel de des, cineva ma raneste pe mine. Dar din cand in cand uit sa imi pese. Din cand in cand uit sa nu imi pese, desi stiu ca asa trebuie. Din cand in cand ma prefac numai ca am uitat. Din cand in cand sunt un om bun, sper eu ca des. Dar din cand in cand asta nu este de ajuns. Din cand in cand am nevoie de alti oameni buni, macar des. Si macar din cand in cand buni cu mine. Din cand in cand reusesc sa imi las ochii sa se inchida in ciuda nelinistii, poate rar... dar macar in noaptea asta.

[colectionara]

Compromisuri

A fost o data ca niciodata un cel mai mic membru al familiei, in lupta sa isi afirme personalitatea. Ii placeau lucrurile radicale, isi cauta principii si idealuri de la care sa nu se abata cu nici un pret si statea la panda dupa orice ocazie de a arata ca ea nu face compromisuri.

Ii placeau cartile de capa si spada. Acolo se gaseau principii, idealuri, eroi care intepau si cu arma si cu vorba, emanand superioritate. Plecau ca niste cei mai mici membri ai familiei si sfarseau prin a isi etala o valoroasa originalitate in fata cohortei de personaje secundare - si toate astea fara a face vreodata compromisuri.

I-a placut sa creasca jongland cu principiile si ideile si incercandu-le pe rand, cu generozitate. I-a placut mult sa intepe cu vorba si sa pandeasca ocaziile de a isi etala superioritatea. Ii placea sa se simta desteapta, dar mai ales mai desteapta decat ceilalti... si se simtea bine scriindu-si propria carte de capa si spada, fara compromisuri.

Dupa pagini si pagini, i-a devenit tot mai greu sa fie si autor si personaj. Nu si-a dat seama exact cand a renuntat la a scrie si a ramas cu aventura. Stilul cartii s-a schimbat, iar personajele au castigat in veridicitate si au pierdut din forta. Au inceput sa fie destepte si proaste pe rand, s-au indragostit si au primit lectii de modestie unele de la altele si au invatat despre o serie de compromisuri acceptabile.

Cel mai mic membru al vechii familii a facut atunci un compromis, pe care l-a numit in sinea sa "o noua intelepciune". O intelepciune care ii spunea ca familia e de fapt foarte mare si ca important e sa iti gasesti locul potrivit in ea. A cautat acest loc si a avut impresia ca l-a gasit de cateva ori, insa nu a reusit sa se aseze acolo si, cum al doilea compromis e mereu mai usor decat primul, a admis ca trebuie sa existe nu unul, ci o serie de locuri potrivite. Aceasta noua intelepciune a multumit-o pe deplin si paginile au trecut, lasand sa se ghiceasca astfel de locsoare mai mult sau mai putin potrivite. Prin unele a trecut dar nu a putut ramane, prin altele a ramas dar nu a fost de ajuns, prin unele si-a dat seama ca ar vrea macar sa poata trece putin, chiar de nu e dat sa ramana... Intelepciunea a inteles aceasta afundare in compromis si a conchis, toleranta ca de obicei, ca totul e sa iti asumi compromisurile, sa accepti ca ele sunt o expresie a unei nevoi de confort si sa dai paginile mai departe dar cu atentie - pentru ca pe acolo s-ar putea sa intalnesti totusi sansa de a deveni erou.

Adesea propria intelepciune ne pare neinteleapta pentru ca adesea ea face compromisuri pentru a tine cont de cum suntem noi.

[colectionara]

Oboseala (sau un turist ratacit, ratacit...)

Nu ma mai cheama senzorialitatea, nu ma mai seduce rafinamentul, am nevoie de relaxare. Vreau sa simt firescul din lucruri. Ma hartuieste nefirescul din mine. Stiu sa il recunosc, stiu sa il demasc dar nu stiu sa il alung. Din ce in ce mai des am senzatia ca mi-as lasa capul sa atarne pe un umar, insotita de un nefiresc care imi sopteste ca nu se poate. Nu sunt trista, nu vreau sa plang, vreau doar sa ma las in grija cuiva si sa imi risipesc oboseala acolo. Si sa imprastii putina afectiune neconditionata peste cineva pentru care chiar o simt. Mi-e dor de un anume fel de liniste, aceea ca o chitara clasica sau ca o noapte lenesa in care stai usor prabusit in taverna cu mana pe o cana de vin fiert. Am chef sa ma simt om - cu fiorul pe care mi-l trezeste din cand in cand umanitatea asta. Ma simt fata...

[colectionara]

Peisaj citadin

In orasul sufletului meu a venit toamna. O toamna blanda, in care dimineata soarele nu uita sa rasara iar peste zi nu isi aminteste sa incalzeasca. Aerul e plin de frunze parca prabusindu-se, parca agatandu-se de vant in speranta ca isi vor regasi caminul de peste vara. In urechea dreapta imi rasuna un fosnet linistitor. In urechea stanga, un alt fosnet imi strecoara tulburare. Un sentiment odinioara drag mie sta ascuns in pardesiu si se intreaba daca il mai caut. Din cand in cand i-as putea trimite o vorba buna printr-o pasare migratoare, dar n-are rost. El asteapta de fapt sa ii trimit vara, silind pardesiul sa dispara.

[colectionara]

Viata ca-n filme

Demult, nu tare demult, imi facea mare placere sa ma uit la filme. Le cautam, le incercam, le comparam, savuram provocarea de a le gasi un mesaj. Mi se facea periodic dor de senzatia de dupa un film bun, caci ma invatasem sa imi potolesc prin ele nevoia de profunzime. Stiam ca e o greseala sa iti croiesti realitatea dupa modelul vietii ca-n filme dar eu nu greseam pentru ca eu nu cautam o realitate, ci numai multe fantezii care sa imi hraneasca sufletul avid de simtire.

Candva am pierdut aceasta rutina binefacatoare, nu in dauna unei vieti ca-n realitate, ci pentru a face loc altor rutine pasionante, chiar obsedante in momentele fericite. Sufletul mi-a ramas insa avid de mai mult decat a stiut sa obtina vreodata, a devenit tot mai des agitat, capricios, pofticios, un adevarat tiran pentru tot corpul meu care in cele din urma a obosit, nemaifiind dornic sa faca fata.

Asa zaceam adineauri, cand am inceput sa ma uit la "Buena Vista Social Club". Am fost impresionata. Am regasit ideea de simplitate, in cel mai bun sens al sau, in niste cubanezi batrani si cu mult, mult suflet. Probabil nu m-am uitat la film cu toata atentia cuvenita, caci mi-a scapat o buna parte din poveste. M-am bucurat insa de fiecare voce blanda si de fiecare privire senina care imblanzise suferinta candva demult si o invatase sa fie muzica. Am vazut entuziasmul lor in fata unor zgarie-nori, m-au induiosat superstitiile lor de care in mod normal ar fi ras, am urmarit descrierea fiecarui instrument nu din interes, ci din fascinatie pentru dragostea cu care era facuta. Si sufletul meu nu s-a mai comportat ca un tiran ci s-a bucurat si el sa vada atatia oameni care isi iubesc tara, femeile, muzica. Am gandit impreuna ca nu e neaparat o greseala sa iti croiesti realitatea dupa modelul vietii ca-n filme.

[colectionara]

Nothing's gonna change my world

M-am trezit dintr-un vis impanzit de popi, dame si valeti intrebandu-ma ca de obicei de ce oare nu visez si asi si, tot ca de obicei, am lasat intrebarea sa curga. Era cald, deci eram acasa, deci nu aveam net, deci eram usor nerabdatoare sa plec, daca nu cumva hotaram ca as mai putea dormi putin. Nu mai puteam, asa ca mi-am pus pantalonii, geaca si adidasii si am luat-o spre usa. Neintelegand de ce am mai venit acasa, mi-am amintit ca ieri mi-am uitat telefonul si de data asta l-am luat satisfacuta ca sunt mai putin aiurita. Am iesit cu capul in nori si, din pacate, cu adidasii rupti in zapada. A fost o surpriza de care mi-am dat seama abia cand am alunecat si era sa cad. Am identificat cu satisfactie doua lucruri bune in faptul ca mama nu era in oras sa ma vada si in acela ca aveam sosete groase. Daca ar fi fost in oras, ar fi putut vedea ca am ajuns cu bine la metrou, unde am inceput sa astept desenand traditionalele oua. Mi s-a parut estetic sa fac ture in forma de oua de Craciun si mi-am propus ca de Pasti, daca voi fi la metrou, sa ma plimb in forma de brad. Metroul a venit repede, cred, iar eu am fost intrerupta din oua si din visare. Cineva zicea strident si fara sentiment "deschide usa, crestine" iar o voce de sus raspundea "atentie, se inchid usile". Mi-a placut ca era o voce "de sus", era din nou estetic si putin crud. Aparent pentru a restabili dreptatea, am inceput sa ma gandesc la un as. Am recunoscut repede ca nu e tocmai just, caci dilema cuprindea in plus un truc si o dama. Am coborat la Semanatoarea si am mai stat nitel, pentru ca simteam nevoia sa vad luminita de la capatul tunelului, de incurajare. Mintea mea i-a explicat unui ascultator imaginar cum o pot vedea cand chiar am nevoie - si trebuie numai sa astept in medie vreo 5 minute. Am iesit tot cu capul in nori si cu adidasii rupti in zapada si am intrat un pic mai tarziu in camera de camin, unde norii si adidasii nu sunt o extravaganta. Era frig, deci aveam net, dar nu aveam mancare. Era 24 decembrie, toate magazinele campusului inchise, si am inteles ca in curand trebuie sa merg iar acasa, si de data asta sa nu uit nici telefonul si nici mancarea. Mi-era foame si era tarziu, trecut de 3 dupa ceasul meu, deci trecut de 2 in realitate. Am pus Winamp-ul sa cante "Across The Universe" cu al sau "Nothing's gonna change my world" - pentru ca, in context, era estetic.

[colectionara]

E soare afara

Vremea s-a incalzit, iar de sub pardesiu a iesit o fericire ciudata. In loc de senzatia ca poate sa zboare oricand, imi da senzatia ca pot sa zbor, mereu .

[axel]

Something changed your world.

[colectionara]

Formula magica

Au fost mereu foarte discreti. Nu i-am vazut zburand pe matura, nu i-am vazut studiind ierburi si animale magice, nici vanturand baghete prin aer. Dar i-am recunoscut pentru ca ma imblanzeau si ma faceau sa ma simt bine fara sa ma pot opune. I-am urmarit cu drag si curiozitate, incercand sa ii surprind rostind un "abracadabra", un "hocus-pocus" ori o expresie latina complicata, dar vrajitorii mei imi vorbeau bland si firesc, fara sa se lase descoperiti. Si am colectionat multe asemenea vorbe pana sa imi dau seama ca atat de simpla si evidenta e formula magica.

[colectionara]

Cum ma vad eu pe mine

Toceste des drumul intre casa, gara si Regie cu un pas poate prea rapid, nitel adusa de spate si cu gandurile mereu aiurea. Nu vede nimic in jur si, desi stie ca e oarecum absurd, se simte multumita de asta, mai putin cand chiar se loveste de cate ceva si este adusa brutal inspre realitate. Nu foarte rar o poti vedea zambind, ori aleator catre oameni, ori distrata de propriile ganduri - banale, insa pe care a invatat sa le transforme in adevarate aventuri. Pare ca se grabeste spre o treaba importanta insa de fapt nu prea face nimic, traieste jongland cu fantezii si sentimente. S-a obisnuit sa simta ceva, o face mai mereu, poate de aceea de multe ori nu are stare pentru nimic altceva - o senzatie sau un sentiment o tine nelinistita, ocupata, adesea fara motiv. Inima i se incalzeste des si atunci o apuca un chef nebun de vorba, de viata boema, de oameni... insa de cele mai multe ori nu e in stare sa isi potoleasca pofta asta. Atunci sufera putin si se scufunda in acest sentiment ca si in toate celelalte. Intotdeauna i-a fost mai usor sa sufere putin decat sa rezolve problemele si intotdeauna a stiut ca nu e bine. Si totusi o face mereu, din lipsa de spirit practic poate, ori dintr-un idealism prost aplicat care ar vrea ca unele rezolvari sa vina de la sine. Este blanda si nu judeca pe nimeni, ii place blandetea si uraste sa fie judecata. Se uita cu uimire si cu putina invidie la radicalismul altora, ii plac umorul, poantele absurde, inutilitatile. Crede ca superficialitatea nu e neaparat rea, ii plac oamenii relaxati. Ii plac cei stanjeniti dupa ce au facut o gluma proasta. Ii plac cei langa care faptul ca ceva a mers prost nu e o problema. Are multe de oferit unora, foarte putine altora si i se pare un dezechilibru nedrept dar firesc. Are degete lungi cu care isi scrie mai mereu gandurile prin aer, prin buzunare, pe cracul drept de la pantaloni sau pe coltul fetelor de masa. Cel mai des scrie "ce mai faci?" cu un semn de intrebare foarte arcuit, parca incercand sa dea o roata in cautarea destinatarului intrebarii. E o intrebare fundamentala, in opinia ei, si e dezamagita de fiecare raspuns de "bine". Nu poate explica, dar in acel "mai" ii pare ca se strange un munte de duiosie, de interes, de povara dulce a faptului ca stii ca nu exista un raspuns corect la intrebarea asta, ca intrebarea e mai raspuns decat raspunsul. Desigur, nu mereu, doar uneori. Asa ii sopteste tendinta de a-si infrana excesele de romantism. Are mult bun simt si multa aptitudine pentru logica astfel incat poate reveni mereu la o atitudine neexcesiva. Simte ca e datoria ei sa o faca, desi uneori chiar nu are chef. Are impresia ca o face pentru altii, caci ei i-o cer - si le reproseaza putin asta in sinea ei. Dar nu ii place sa faca reprosuri, asa ca sublimeaza totul intr-un sentiment, il consuma si apoi trece mai departe.

[colectionara]

Hotel

S-a asternut seara si e momentul sa inchid vechile ferestruici verzui ale hotelului. Toti locatarii mei se vor culca deodata, amestecand ca de obicei fantezii greu de rostit, cufundati in anonimat si in bruiajul lumilor din jur.

La parter sta un individ ciudat. Patul i se pare mereu incomod, iar el pocneste din degete a nemultumire, sperand de zeci de ani ca cineva va invata sa interpreteze acest cod prostesc. Cand se inchid ferestrele este napadit de un elan oratoric salbatic, tirada sa este coerenta, convingatoare, spectaculoasa si mereu muta. Fantezia lui este sa intalneasca pe cineva care ii va intelege vorbele ascunse in pocnete de degete, moment in care vraja neputintei de exprimare se va rupe iar tiradele lui vor avea in sfarsit un public real, dupa care tanjeste de atata timp. Adoarme cu incredere intr-o irealitate mai buna.

Vis-a-vis de el sta o individa ciudata. Ea crede ca il intelege si ca ii seamana, insa ea crede asta despre fiecare. Se identifica imediat cu oricine si isi face un titlu de noblete din usurinta inchipuita cu care ii intelege pe toti. Ziua priveste strada prelung si analizeaza tot. Sunt cativa trecatori pe care i-a invatat foarte bine si pentru care simte un fel de dragoste bolnavicioasa. Fantezia ei este ca unul dintre aceia sa se opreasca din marea sa trecere si sa se uite brusc la ea, facand sa apara fulgere. Adoarme cufundata intr-un sentiment placut, dureros si cat mai nedeslusit, fara dorinta de a-si detalia amestecul de basm si telenovela.

Intr-o camera aleasa ostentativ ca fiind foarte retrasa sade un individ ciudat. Isi spune cu mandrie scriitor ratat, pronuntand prelung si cu accent simulat cuvantul "ratat", care il umple de voluptate si despre care crede ca are aceeasi rezonanta fabuloasa in mintile tuturor. Fantezia lui este sa uneasca omenirea intr-o frenezie a ratarii pe care apoi sa o savureze impreuna. Mintea ii este framantata de universuri si valori rasturnate in mod estetic, se mandreste cu un simt cromatic deosebit, si ii place enorm sa vada frunzele cazand intr-o armonie deplina cu ratarea pe care el o propovaduieste. Nu poate privi natura fara sa ii caute un sens, nu poate citi o poezie fara sa speculeze despre sentimentele poetului si nu suporta sa nu gaseasca o imagine poetica in orice. Aceasta este adesea falsa, iar el isi da seama si sufletul i se umfla ridicol de sentimentul unei ratari autentice. Adoarme macinand senzatii in gol, strangand in somn energie pentru o noua zi in care sa macine acelasi nimic.

Pe undeva prin hotel se ascunde si o menajera ciudata. Nu are drag de munca, ai crede chiar ca nu are drag de nimic, insa ar fi o nedreptate. Are mult, foarte mult drag de ceva ce inca nu a gasit. Se ataseaza usor de animalute mici, pe care dupa o vreme le abandoneaza cu nedisimulata si extrem de scurta durere. Isi simte limitele, stie ca ar putea lupta cu ele, insa o opreste un amestec de lene si intuitie a inutilitatii. Gandeste mult si fara obiect si, cand nu mai suporta, rabufneste scurt, stingandu-si apoi exagerarea pasionala in rutina. Fantezia ei este nemarturisita dar bine stiuta. Adoarme plina de scepticism, facand un efort sustinut sa se convinga ca nu mai spera in nimic, caci superstitia ii spune ca numai astfel mai poate fi surprinsa de ceva bun.

La etaj se mai gaseste un tanar ciudat. Seara il prinde usor obosit de fuga de orice responsabilitate pe care o practica fara incetare in timpul zilei. Oboseala este insa la fel de superficiala ca el insusi. Ii place sa se joace de-a iubirea si de-a orice altceva si de multe ori ia jocul in serios. De fiecare data cand jocul se termina insa, el accepta victoria sau infrangerea mai usor decat s-ar astepta chibitii si trece la urmatorul. Isi zice amuzat ca betia le rezolva pe toate si se imbata si cand are nevoie, si cand nu, ajungand adesea sa incurce jocurile intre ele. Fantezia lui este sa gaseasca un joc suficient de excitant, macar la fel de excitant ca aceasta fantezie. Adoarme imediat, cu sentimentul ca si somnul e un viciu savuros, ca toate celelalte care ii alcatuiesc lumea.

La receptie stau eu, probabil ciudata. Ma foiesc nelinistita, asteptandu-ma la cine stie ce comportament periculos al unuia dintre locatari. Ei sunt produsul meu si al fanteziilor mele. Mai am si altele. Fantezia cea mai mare e un amestec de tanjire, basm, telenovela, celebrare a imperfectiunii impartasite, invingere a pesimismului, excitatie a vietii, respingerea tuturor celor de mai sus si multe, multe altele. Adorm cu sufletul gata sa dea pe dinafara, stie el de ce, inca nu vrea sa spuna, dar fantezia ii promite ca intr-o zi o va face.

[colectionara]

Prieteni vechi si noi

Jurnalul meu era menit sa fie o lume paralela. O lume in care ma adresam cuiva care nu ma citea dar exista mereu senzatia ca ma va citi odata si ma va recunoaste intr-un fel aparte. Nu neaparat brusc, ca in povesti.

Am comunicat de multe ori de dragul comunicarii, la fel cum am baut bere de dragul locvacitatii sau am cantat un cantec prea putin emotionant, prinsa fiind de atmosfera. Jurnalul meu a fost menit sa fie o lume paralela si la asta - si de aceea uneori mi s-a parut un jurnal agresiv sub aparenta sa dorit blanda. Nu am palavragit in el ci am cerut fara incetare cititorului sa ma inteleaga intr-un fel mai profund. Mi-a placut acest loc in care puteam sa cer fara sa oblig catusi de putin.

In realitate e mult mai greu si uneori am atata nevoie de realitate incat sunt silita sa imi resping vechiul prieten, jurnalul, ori el este silit sa ma respinga pe mine.

De ceva vreme ma tot respinge si ma trimite la un prieten mai nou. Un prieten care nu ma citeste dar exista mereu speranta ca ma va citi si intelege cu felul meu aparte. Nu neaparat brusc, ca in povesti.

[colectionara]

Graffiti

Au trecut aproape 2 ani de cand stateam cu Tobias pe banca intr-un parc din Viena. Ne cunosteam de cateva ore si, dincolo de piedicile impuse de accentele noastre in engleza, mai ales al lui, impartaseam acelasi elan tineresc in a critica banalitatea si cliseele. Zambitori, urmaream 2 chinezi care isi faceau pe rand poze in fata aceluiasi strat cu flori. De cum ii vazuse apropiindu-se, Tobias ma anuntase ca se vor opri acolo si vor face fiecare o poza, fiecare cu un zambet neutru pe fata, provenit parca din faptul ca a mai bifat un peisaj in album. Cand chinezii au plecat am facut si eu o poza similara, in joaca.

Viata imi parea un graffiti extrem de colorat. Aveam o uriasa pofta de neobisnuit, chiar si de acela pe care nu il puteam intelege. Ma bucurau constructiile oblice, cladirile asamblate artistic din deseuri, petele de culoare aruncate cu un ciudat simt geometric prin orase, expozitiile de arta moderna in care mustea o dorinta de exprimare si de protest fata de tot ce ar fi adus a chinezi care fac poze banale. M-am banuit in treacat de snobism, de ipocrizie si de alte cuvinte pretentioase si care isi doreau sa ma readuca la pertinenta, insa nu era cazul. Sufletul meu era un mare graffiti, in care cineva raspandise, cu un ciudat simt geometric, un noian de senzatii si sentimente neobisnuite, multe pe care nu le puteam intelege. El ma urca energic in trenuri si ma tara prin orase si expozitii excentrice si se bucura copilareste de regasirea cu cei asemenea lui; iar eu nu opuneam rezistenta, ignoranta dar bucuroasa de bucuria sufletului.

Graffiti-ul nu imi pare decat celebrarea acelui neobisnuit care ma cheama si pe care nu il pot pe deplin intelege sau controla. Asa ca acum mi-am faurit altul, pictat tot din sentimente, dorinte si senzatii, pentru ca asa stiu eu cel mai bine. Nu as putea sa-mi interpretez desenul, doar ma las coplesita de senzatia ca este cel mai grozav pe care l-am trait vreodata.

[bufnitza]

Cu teama de a te invada , fara a fi necesar o "invadatoare" ....
Ma simt insignifianta in lumea pe care o vezi atit de "altfel" ... Voiam sa-ti spun "multumesc" pentru ca mi-ai aratat unele puncte de vedere ( si auz) de care nu eram constienta ca exista .

Descarca fisierul/ele

 t32.jpg ( 4.34K ) Numar descarcari: 59

 

[Chime of Night]

Cat de frumoase sunt gingasele flori ale gandului tau colectionara draga si cat de dulce ti-e graiul prin care le daruiesti lumii. Iti multumesc inca o data ca mi-ai facut o mare bucurie. Cu voia ta, o sa ma cuibaresc si eu aici, printre-ale tale slove, asteptand cu-nfrigurare sa mai scrii...

[colectionara]

Izul cel mai dulce

Bebelus fiind, am descoperit ca lumea de afara e plina de obstacole si de parinti, adesea resimititi, pe vremea aceea, ca un alt soi de obstacole. Fiecare ciocnire de podea, de mobila, de mama sau de tata (ori de alti indivizi ciudati care pareau ca vor sa ajute pe mama sa fie mama ori pe tata sa fie tata) se solda cu un ricoseu al meu intr-o alta lume, lumea dinauntru. Aici nu erau obstacole, iar mamele, tatii si substitutele lor veneau si plecau dupa voia mea. Pe vremea aceea, suferinta de afara se transforma usor intr-o suferinta putin mai dulce, caci de fiecare data cand ceva ma supara obisnuiam sa il duc in lumea mea, sa il transform intr-un gandac dezgustator si sa ma bucur de decadenta sa.

Pe masura ce am crescut am cunoscut tot mai bine lumile a caror granita era numai trupul meu. A devenit mai greu sa ii transform pe toti in gandaci, caci multe din cele ce ma raneau afara erau tot mai dezirabile, iar simplitatea si puritatea lumii dinauntru au disparut practic pe de-a-ntregul. Suferinta insa isi gasea mereu acel iz dulce, insa din ce in ce mai putin prin pedepsirea obstacolelor si din ce in ce mai mult prin savoarea descoperirii si intelegerii lor.

Cel mai mare obstacol pe care l-am intalnit a fost natura mea de om. Aducatoare de slabiciuni, dorinte, instabilitate, vicii ori mizerie - cum ar spune poetii, ea a stiut mereu sa imi pastreze contactul cu lumea aceea dinauntru, in care ma arunca de fiecare data cand incepeam sa cred ca am gasit fericita lejeritate a vietii.

De fapt chiar ea mi-a faurit aceasta lume, iar mai apoi s-au protejat reciproc si m-au convins si pe mine ca natura umana, oricat de grea, si oricata ciuda pe sine imi poate trezi din cand in cand, este singura care stie sa ia suferinta si sa ii dea acel iz dulce de care am devenit atat de dependenta. Si singura care imi arata ca orice alt obstacol poate fi transformat in gandac, ca pe vremuri, prin a-l accepta si a-l exprima cu toata puterea de care sunt in stare, faramitandu-l in cuvinte, senzatii, gesturi, (deja) noi sperante si momente de viata.

Si, mai presus de orice, ea este singura care ma poate face sa adulmec si sa iubesc un alt iz, si mai dulce, acela de alt om.

___
P.S. Si sa ma bucur enorm de fiecare data cand ma simt... adulmecata .

[colectionara]

@!$@$^%$^

Ma simt furioasa, neputincioasa si fara vorbe.

[SORIN]

Cine te-a enervat in asa hal??

Sorin.

[colectionara]

Colectia de fluturi

Oamenii din jur au un mare dar de a schimba viata. Din cauza lor ea pare ba plina de responsabilitati, ba usoara ca fluturii, ba frumoasa, ba ingusta, ba a mea si ba parca deodata mai degraba a lor.

Unii nu lasa pe nimeni sa le-o schimbe (iar eu inca ma straduiesc sa accept asta), altii ii lasa pe toti, eu las mereu pe cate unul si numai unul. Cred ca exista si alte cai, de mijloc, dar oamenii aceia imi sunt straini.

Ma intreb, nu din orgoliu, cati fluturi am adus sau am alungat din vietile celor din jur. Poate pe langa Maria am chemat cativa, dar ea oricum era menita sa creasca intr-o floare. M-a bucurat mult cand mi-a zis ca am contat in viata ei. Acum nu cred ca mai contez asa mult, dar am fugarit atatia fluturi impreuna cat sa nu ajungem prea usor la mai putin.

Inca ne leaga un soi special de fuga dupa tot felul... Sunt uimita sa vad ca altii nu alearga la fel, sunt debusolata cand in jur viata e altfel. Zic eu ca mi-au schimbat-o oamenii noi, necolectionarii, dar tot eu revin mai tarziu si conchid ca gresesc. Mi-au schimbat-o aparitia responsabilitatilor, alunecarea pe un drum mai ingust si cativa fluturi care mi-au rascolit stomacul, facandu-ma sa ma intreb pe unde zburatacisera de fapt cei dinainte.

Exista oameni in jur cu un mare dar de a schimba viata fluturilor.

[colectionara]

Nechibzuinta

Obisnuiti si increzatori in lipsa de consecinte grave ale faptelor noastre, actionam cu totii manati de o persistenta nechibzuinta. Ne punem in pericol sanatatea, viata, aruncam fara intentie de cenzura cu vorbe grele sau dam frau liber unor fapte care lovesc. Rutina ofera o ridicola garantie ca se poate si asa, iar noi ne punem cu gratuita virtuozitate in slujba unor idei si principii mai complicate, mai nobile, mai interesante. Mai interesante decat cea mai simpla grija pentru bunastarea noastra si cea a celor de langa noi.

Din cand in cand, parca la intamplare, o astfel de fapta se razbuna si rascoleste universul nostru nechibzuit. Atunci castigam un pic de intelepciune si murim mai mult sau mai putin. Invatam pe calea grea despre un lucru care este intr-adevar important, apoi continuam sa ne ocupam de idei abstracte, moderne, interesante.

Nenumaratele nechibzuinte din sine si din jur sunt lasate, in mod cu totul nechibzuit, sa ne modeleze sufletele.

[calfa]

La multi ani !

[colectionara]

Singuratate

Nici nu imi mai amintesc daca mi-am dorit cu adevarat sa locuiesc singura, ori daca fugeam de ceva, ori daca fugeam inspre altceva care speram ca va veni cat de curand. Au trecut mai bine de opt luni de cand traiesc in casa mea si numai a mea si ma simt periculos de schimbata. Tanjesc dupa o rutina impartasita, tanjesc dupa o familie asa cum de fapt nu am avut niciodata, tanjesc dupa glasuri si atingeri si grija cuiva pentru mine sau macar a mea pentru cineva. In singuratate nu e nimeni care sa vada daca esti vesel ori trist si, lipsit de acest echilibru pe care ti-l ofera alti doi ochi, devine cumplit de usor sa aluneci in orice extrema. Simt cum valoarea lucrurilor se schimba atunci cand le arat cuiva, simt cum incep sa vorbesc un pic prea mult cand ies in lume, caci am mult de recuperat. Ma induioseaza familiile, copiii, vad sensuri cu totul noi in cartile pe care le citesc - si nu o pot face cu vechea voluptate de a fi descoperit senzatii noi, nu pot decat sa ma gandesc ca toate sunt o deviatie, o manifestare a bolii insuficientei sinelui.

In linistea apasatoare din lumea mea, luciditatea si idealismul se dueleaza amical, fara a forta deznodamantul. Prima imi spune ca trebuie sa ma deprind sa fiu autosuficienta, a doua imi spune sa nu cumva sa o fac pana la capat, stim noi de ce. Noi si speranta...

[colectionara]

Jurnalul unei despartiri

Se stie ca-nceputu-i cel mai greu si se stie ca totul e sa ai curaj si vointa sa mergi mai departe. Desi nu cred cu tarie in rugaciuni, ma rog mult sa am putere si incerc sa alung refrenul mincinos din capul meu care imi spune ca imi vine sa mor. Obisnuinta e ceva cumplit, iar eu am multe obisnuinte de alungat. Rutina trebuie sa se schimbe cu totul - iar eu trebuie, pur si simplu trebuie sa ma fortez sa vad ceva bun in asta. Nu am voie sa imi fie dor, trebuie sa imi amintesc ca am avut dreptate sa plec, ca am facut-o din iubire, ca sa nu avem ceva urat si rau. Si trebuie sa invat sa am macar atatea resentimente cat sa pot sa dau vina pe el pentru ca s-a descotorosit de mine in fata unui targ de doi bani. Trebuie sa imi repet ca mi-a spus ca nu merit efortul, asta ma va ajuta sa nu dau inapoi.

Am pierdut si bridge-ul, ceea ce face sa fie mult mai greu. Aveam cumplit de multe sperante si acolo. Acum nu stiu daca sa mai joc din cand in cand sau sa incerc sa ma las de tot. Orice as alege, e un compromis pe care il urasc. As vrea sa am pofta sa dansez din nou sau sa urc muntii. As vrea sa imi doresc sa fac ceva bun la scoala. Nu stiu ce sa fac ca sa ma fereasca de amintiri si analogii. Probabil ca trebuie sa le infrunt in fata. Ma rog sa am putere, ma rog sa gasesc prieteni, ma rog sa am pe cineva alaturi cat mai repede pentru ca nu stiu cat timp ma pot baza pe mine.

[colectionara]

Adio, dar cu o infinitate de "o"

Am dormit mult si am visat incontinuu ca joc sau ca facem dragoste. Ca de obicei am amanat vointa pe mai tarziu si am inceput sa ma intreb chestii inutile, precum cum as fi jucat duminica daca as fi stiut ca e ultima oara, sau cum o fi sa faci dragoste cu cineva stiind ca e ultima oara. Oare mai poti da drumul acelui corp? Oare nu te temi sa il provoci in orice fel? Oare ar fi altceva decat o agatare continua, o mangaiere continua, un dor dupa contopire continua... Oare cat de mult rau imi fac mie cu aceste ganduri, cu aceasta despartire continua?

Toata lumea care a aflat a ras de mine. Nimeni nu crede in aceasta despartire, probabil pentru ca ei o asociaza cu vointa mea. Eu stiu ca nu am vointa, dar de data asta am avut metoda. M-am legat de maini si de picioare in asa fel incat sa nu mai pot face nimic. Iar el, el niciodata nu face nimic, m-am invatat cu asta pe calea cea grea.

Si, desi m-am invatat cu asta, nu ma pot abtine de la dorinta ca el sa regrete alegerea facuta. Imi doresc prea mult sa isi dea seama ca a fost ceva stupid si apoi ma simt rau. Chiar daca si-ar da seama, cel mai probabil eu nu as afla niciodata. Asa ca de ce sa imi doresc asta, doar ca sa sufere si el? Nu e bine... chiar daca ar fi mai echitabil.

Oricum nimic nu va fi echitabil. El are disciplina sa umple toate golurile mai repede. Eu pot numai sa rationez ca asa ar trebui sa fac.

[colectionara]

Nu neaparat eterna reintoarcere

Ezit daca sa scriu din nou aici. Mi-e drag sa ma uit in urma si ma tenteaza sa revin, pentru ca imi va placea mereu sa ma intorc la sufletul meu asa cum era, asa cum va ramane macar intr-o masura, si sa il contemplu.

Cand eram mica am aruncat multe scrieri de moment de care la recitiri ulterioare m-am rusinat. O sa scap oare vreodata pe de-a intregul de acest soi de rusine? Lipsa ei se afla de mult in idealurile mele, iar eu ma simt adaptabila, capabila sa cresc, sa deprind o intelepciune pentru care nu am fost neaparat construita.

Nu am in mine interesul nestavilit pentru cultura, iar gustul meu artistic imi pare indoielnic. Am un creier care ma face sa simt deopotriva multa recunostinta si mult regret ca nu vine insotit de interese stiintifice care sa ma faca sa ma realizez profesional asa cum se zice ca pot. Dar, asa cum am citit de curand, lumea e a celor ce vor, nu a celor ce pot.

Eu vreau lucruri de care adesea mi-e rusine, din orgoliu, orgoliul care m-a invatat sa caut sa fiu speciala, cea mai speciala. Vreau pe cineva langa care sa nu mai am pic de rusine. Vreau sa deprind intelepciunea aia care sa ma faca sa ma simt bine, linistita ca omul care intelege ceva din viata si stie de unde sa ia orice vine. Vreau sa fiu iubita, sa imi fac o familie, sa invat sa ii bucur pe cei de langa mine. Vreau sa imi foloseasca la ceva tot ce am trait pana acum, sa imi foloseasca sa imi arat mie si catorva care nu cred - ca se poate sa iti cresti mult calitatea de om.

Nu sunt insa obisnuita sa reflectez organizat asupra acestor lucruri, iar elanurile de moment sunt sterile, mereu mai putin pe moment. Mi-as dori mai intai si mai intai sa ma deprind sa gandesc cu adevarat, nu inteligent-speculativ, cum imi sade asa de bine, ci constant si cu bun simt.

Oare cat o sa ma tina acest elan de moment? - sopteste dracusorul autoironic. Sper din toata inima ca, multumita si unui strop de experienta, va fi motivat sa insemne mai mult decat nimic. Si daca o fi sa nu fie asa, promit ca ma voi mobiliza cat pot sa nu simt nicio rusine.

[colectionara]

Picaturi

Ma gandeam nu demult ca adevarata performanta nu e sa nu ai prejudecati, ci sa continui sa nu le ai dupa ce devii un om cu experienta, idei si gusturi bine formate.

Ma mai gandeam cat am iubit flexibilitatea si cum ea nu m-a ajutat intotdeauna, pentru ca uneori, daca nu as fi crezut cu atata tarie ca fiecare situatie in parte e speciala si nu trebuie sa stii deja ce ai face in ea, ci sa o traiesti in toata "specialitatea" ei, as fi inteles ca nu fac decat sa ma complac.

Ma mai gandeam ca acceptarea nu ar trebui sa insemne ca il lasi pe om sa fie asa cum e, ci ca reusesti si sa ii vezi punctul de vedere ca pe unul valid.

Ma gandeam deloc demult ca astea sunt putinele picaturi - din lucrurile profund personale care imi ploua mintea si sufletul zilele astea - pe care le mai pot lasa aici.