Sotii, Poante, Inscenari !, victime sau autori, cu totii le-am trait Optiuni

[Hampu The Great]

Eram in liceu. Liceul nostru era in vecinatatea unui cimitir. Cand nu aveam chef de scoala, sau cand nu eram prea bine pregatiti pentru ea, ori atunci cand pur si simplu aveam ceva urgent de discutat sau de comentat chiuleam de la ore si saream gardul in cimitir.

Povestea pe care urmeaza sa o relatez are in centrul ei un personaj destul de important al acelor vremuri: "Albina" pe porecla sa. Numele ii venea pe de o parte din cauza unei boli de care suferea (era albinos..lipsit de orice pigment al pielii, al parului..) dar si din cauza stilului sau extrem de agresiv de a se adresa.

Eu eram unul din putinii amici buni ai lui Albina, si chiuleam de mute ori impreuna, in cimitirm, pentru a purta lungi si contradictorii discutii pe teme filozofice, muzicale, literare si artistice..
Nu de putine ori discutiile se sfarseau destul de prost, fie intr-un potop de injuraturi, fie mai rau prin jigniri directe sau chiar prin mici incaierari.

In ziua despre care povestesc, chiuleam iarasi impreuna, de data asta de teama matematicii. Eram lansati intr-o disputa vie despre chitara lui Robert Fripp (eu sustineam ca e un Gibson, iar Albina zicea ca Fripp are mult mai multe chitari intre care si Fender) de la King Crimson, cand dintr-o data Albina m-a anuntat ca are de gand sa se cace. Pana sa apuc sa imi dau eu seama daca nu cumva e vorba de vreo figura de stil sau doar de o necesitate fiziologica, Albina era cu pantalonii in vine in plin procedeu.

Mi s-a parut o mare lipsa de bun simt fata de mine si o adevarata impietate fata de Robert Fripp, asa ca m-am apropiat, si cum era el asa in pozitia "pe oate" l-am atins pe umar impingandu-l spre inapoi.
Albina a batut aerul cu mainile incercand astfel sa isi recapete echilibrul dar nu a mai reusit, asa ca fleasc s-a prabusit cu fundul direct in proaspatul sau produs.
Vreau sa va spun prieteni ca "produsul" era ceva cu totul deosebit...Era ditamai placinta si mirosea de iti muta nasul.
Albina cand a realizat ce s-a intamplat a capatat mai intai ceva culoare in obraji (mai intai verde, mai apoi sacojiu), apoi a inceput sa ma injure in gura mare de toti mortii si de toate rudele pana la gradul trei...Nemultumit cu asta intr-un gest total necontrolat a inceput sa isi adune de sub fund bucati de rahat pe care le tot arunca dupa mine, manjind crucile si catafalcele mormintelor din jur.

Cocotat pe varful unui gard incercam sa il readuc pe Albina in lumea rationalului facandu-l sa inteleaga pe de-a intregul situatia jalnica in care se afla: singur, in cimitir, plin de rahat si cu pantalonii in vine..
Albina trebuia sa priceapa ca nu a fost decat o gluma si ca singura lui speranta ca vroia sau nu sa accepte sunt tot eu...
Adica cine altcineva ar fi putut sa ii aduca apa sa se spele, cine altcineva ar fi putut sa uite sa povestasca intreaga patanie colegilor ??

Era o zi torida de vara, vacanta era aproape iar Albinea era tot mai irascibil. In mijocul crizei lui de isterie a mai si alunecat in propriul rahat manjindu-se acum si pe pantaloni.
Cu ochii iesiti din orbite si cu mana tinandu-se de chiloti Albina profera cele mai cumplite amenintari...nu era nici un chip de reconciliere.
--Dumnezeule cacatul asta a inceput sa se usuce pe mine...urla disperat Albina in mijlocul unui roi de muste in mod misterios alertate..

In capatul aleeii era o mica cismea, dar ca sa pot ajunge la ea ar fi trebuit sa trec ori prin fata lui Albina, ori sa fac un ditamai ocolul imposibil, asa ca era periculos sa incerc sa il ajut fara o intelegere prealabila.
Intr-un alt acces de initiativa Albina a decis sa isi sacrifice chilotii pentru a ii putea folosi drept carpa de curatat, dar era deja prea tarziu, caldura isi facuse efectul si de acuma nu se mai putea face nimic fara apa, asa ca Albina si-a luat inima in dinti si a iesit in alee, mergand atata cat ii permiteau pantalonii lasati in vine spre cismea..
Dar n-a fost sa fie, pentru ca de pe un drumeag lateral si-au facut aparitia doua babe care l-a vederea acelei privelisti au ramas inlemnite nestiind ce interpretare sa dea evenimentului.

Eu cand am vazut ca se lasa si cu martori, am tulit-o imediat inapoi peste gard si la ore.
Albina era in clasa paralela asa ca deznodomantul l-am aflat ceva mai tarziu de la altii. Albina a ajuns la ore spre sfarsitul programului. Reusise sa scape de mizeria de pe haine dar putea ingrozitor.
E de prisos sa mai adaug ca in doua zile intreaga istorie a facut inconjorul intregii scoli si a intregului cartier, dupa cum nu are rost sa mai adaug ca razbunarea lui Albina a fost crunta, imediata si pe masura.

Din acea zi insa, si pana azi, si foarte probabil pentru tot restul vietii sale naturale, Albina a ramas cunoscut de toti prietenii sai sub noua porecla : "Nicu cacat" (pe care ne-o datoreaza mie si parintilor sai in mod egal).

Acest topic a fost editat de Hampu The Great: 28 Jun 2004, 03:43 PM

[Hampu The Great]

O alta intamplare plina de hohote de ras, s-a petrecut cam prin anul trei al liceului.
Eram la ora de sport si faceam cu o super profesoara, care era foarte tanara, foarte frumoasa, si care facuse si performanta.
Se straduia saraca sa scoata din noi niscaiva talente la atletism, da noi ioc !!
Ora avea loc in curtea din spatele liceului si incepea cu o incalzire usoara, continua cu sarituri, alergaturi...ma rog tot tacamul, si se inchia cu o miuta pe terenul de hanbal. Echipamentul obligatoriu consta in tricou alb, sort negru (se purta foarte stramt), sosete si tenisi (chinezesti, care putea).
Profa era plina de poante si se dovedise extrem de comunicativa intr-una din excursiile la care participase.

Nu a fost de loc greu sa ne gandim sa ii facem o poanta.
Aveam pe unul "Ardei" (porecla prescurtata de la Ardei Umplut), caruia ii ziceam asa pentru ca era mic si bondoc. Daca i-ai fi turnat un borcan de smantana in cap nu ar mai fi fost nici o problema sa ghicesti de unde ii venea porecla asta.

"Ardei" era insa inzestrat de la natura, prin compensatie, cu un super membru ("organul barbatesc al facerii"-cum l-a denumt Nichita Stanescu).
Era ceva imens chiar si in stare latenta. Din cauza lui "Ardei" in liceul nostru nu s-au tinut niciodata concursuri din alea de lungime, si nici intreceri la facut "lumanarea", asa cum se intampla in mai toate celelate licee.

Ideea poantei ne-a venit asadar privindul pe Ardei in costumul lui sportiv.
Eram cam 14 sau 15 elevi, si peste drum de liceu era o Alimentara.
Nu am mai stat prea mult pe ganduri, in pauza de dinainte de ora de sport am plecat la raionul de mezeluri si am cumparat cam trei kile de polonezi (un fel de crenvursti mai grosi), pe care apoi i-am impartit intre noi, si pe care am inceput sa n-i indesam in sorturile de sport.
Unul Oprica, mare pisicher si-a ales un carnat super-size care, la anumite miscari isi mijea capatul pe sub cracul pantalonasului.

Sa fi vazut cum aratam asezati in linie, picai pe jos nu alta...

Dumnezeu, care fara indoiala pusese la cale cu atentie intreaga sotie ne-a mai dat o mana de ajutor.
In ziua aia Doamna Profesoara s-a prezentat la ora intr-un superb costum aerobic...astfel ca atunci cand a observat umflaturile din pantalonasii nostrii, a crezut ca e vorba despre un compliment colectiv pe care grupa il aducea "in corpore" calitatilor ei fizice cu totul deosebite, si pentru prima dat expuse in asemenea masura.

Totusi se rusinase vizibil si era destul de rosie la fata... Oprica nu o ierta nici el de loc.... facea tot felul de miscari de incalzire, sarea in sus si lovea cu capul o minge imaginara...bineinteles ca de fiecare data pantalonasul mai dezvelea privirilor cate o bucatica din carnat...

Pana la urma Profa a decis ca e mult mai sanatos sa renunte la ora din ziua aia si ne-a dat program de voie, iar noi am tulit-o la fotbal.
De indata ce ne-am vazut singuri, am scos polonezii din pantaloni, i-am jupuit de piele si am inceput sa ii mancam. Niste pusti de cativa anisori care urmareau scena din spatele gardului de plasa, au ramas foarte contrariati...Se tot uitau la ce faceam noi...Mai bagau mana in pantaloni, se chinuiau sa scoata si ei ceva de acolo bun de mancare...da nu iesea nimic.

Pe la intrarea in liceu isi faceau veacul niste tiganci care vindeau seminte, tigari la bucata, poze porno, guma de mestecat si alte nimicuri ce aveau cautare printre elevi.
Oprica in mare forma, a iesit pe poarta liceului in tinuta aia, si a inceput sa intre in vorba cu o tiganca mai tanara. Se tot misca de colo colo in asa fel incat aia sa ii poata observa barbatia.
Nu trecusera decat cateva minute si acum tigancile erau grupate toate se tavaleau de ras si aratau cu degetul spre pantalonii lui Oprica.
--Ce radeti fa, ce radeti...ce voi nu stiti ca atunci cand e soare si caldura la toti se face mai mica ??
Tigancile se tavaleau pe jos de ras si se intrebau probabil in capul lor cum ar fi trebuit sa arate asa ceva atunci cand era mare ??

Poanta s-a incheiat partial abia peste cteva zile. A fost evident ca povestea asta s-a comentat intens in cancelarie, pentru ca imediat dupa faza, toate doamnele profesoare care ne scoteau la tabla ne priveau intr-un mod cu totul nou, si concentrate doar intr-o anumita directie.
--Elev Hampu intoarce-te cu fata spre mine cand iti vorbesc !!
--Elev Hampu cand te strig, te ridici in picioare si faci un pas lateral stanga pe culoarul dintre banci, in asa fel incat sa te pot vedea cum trebuie !!
Numai d'astea auzeam....


Finalul adevarat a venit atunci cand pe Oprica au inceput sa il astepte pe la poarta cativa macrauani (tigani de Giulesti-extrem de periculosi) care isi auzisera pirandele povestind intre ele despre maretia lui, si care acum erau curiosi sa afle de unde stiau alea ce are Oprica in pantaloni.

[OMU'BUN]

Hampule, am ras de m-am c...cocosat!... Probabil ca le mai si infloresti, dar oricum, e de tot rasul! Doar o nedumerire: unele detalii imi rascolesc amintiri. Unde ai facut liceul in Bucuresti? Te "aud" vorbind de un cimitir, sau de Giulesti... Sa fie vorba de "Tehnometal"?

[Promo Contextual]

[Hampu The Great]

Sigur ca frazele mai trebuiesc rotunjite pe ici pe colo, asa cum apa lustruieste piatra peste care curge, asa cu secolele lustruiesc o sentinta...
In amintire toate intamplarile vechi tind sa se amestece intre ele, dar eu iti zic tie ca toate astea s-au intamplat aevea...
In plus am folosit doar nume si porecle adevarate.

E posibil sa vorbim toti de acelasi liceu, pe vremea mea el era cunoscut ca liceul Nr.25 (poate fi regasit sub aceasta denumire si pe "colegi.ro")

Ma bucur daca am reusit sa va amuz si multumesc tuturor (si celor care mi-au adresat aprecierile pe PM).
Voi continua.

Acest topic a fost editat de Hampu The Great: 30 Jun 2004, 06:46 AM

[secunda]

aplauze omule!!!

de ce oare mi-ai amintit de Amintirile lui Creanga?!
zau, scrie-le domnle, scrie-le sa se bucure si altii de frumusetea adolescentei tale! mai ales ca ai un stil atat de reusit de a relata intamplarile!

[Hampu The Great]

Mi se tot sopteste in casca (citeste PM) sa nu o mai dau cotita, si sa povestesc pe sleau in ce a constat concret razbunarea lui Albina din primul episod.
Nu am cum sa ma mai eschivez, si am sa raspund amintind insa inca odata tuturor celebra maxima "Razbunarea e arma prostului !!"

Sigur ca necesitatea unei replici immediate a incoltit in mintea lui “Albina” inca din momentele in care se tara plin de rahat uscat prin cimitir.
Avea deja ceva pregatit de mai multe luni pentru Dl. Profesor Palaseanu. Albina era ferm convins ca Plasanu il persecuta si ca ii poarta o ura personala; pusese la cale un atentat cu bomba de zeama de varza putrezita si realizarea planului diabolic nu mai era decat o problema de conditii optime, adica locul, ora, modul de aplicare.

Luat cam pe nepusa masa de evenimente Albina, de acum deja “Nicu Cacat”, a adaptat in goana planul la persoana mea si a trecut imediat la stabilirea detaliilor.

Nu a fost de loc greu. In fiecare zi eu treceam spre liceu pe o straduta ingusta strajuita pe una din laturi de un bloc-turn.
Nicu Cacat nu avea decat sa se suie pe terasa blocului, sau sa apeleze la Clapacioaca (un coleg care locuia la unul din etajele blocului), asa cum s-a si intamplat, si sa isi lanseze de acolo bomba ecologica direct in capul subsemnatului.

Inevitabil au aparut insa si unele probleme. Rezerva de zeama de varza contaminata a fost descoperita cu ceva timp inainte de mama lui Nicu si aruncata imediat de aceasta.
Plin de mahnire Nicu a incercat sa inlocuiasca zeama de varza cu rahat, asa ca inarmat cu o punga a inceput sa colinde parcul si stradutele din jur in cautarea pretiosului ingredient, dand motive de comentarii clevetitorilor care vazandu-l susoteau intre ei: “ ba frate asta s-a naravit !!” sau “saracul de el, a devenit dependent”.

Am avut marele noroc ca Nicu nu a reusit nici sa gaseasca, nici sa produca rahatul in cantitatea si mai ales de calitatea necesara planului sau.
Pentru ca nu mai putea astepta nici o clipa, a inlocuit rahatul cu vopseaua.
Doua pungi de vopsea una alba (defapt crem, cu gust acru), si alta rosie (cu miros de ou stricat), varate amandoua intr-o a treia punga, au constituit bomba ce ar fi reusit poate sa ma omoare pe loc daca m-ar fi lovit in cap in aceea dimineata de iunie.

Nu are nici un rost sa va stric ziua povestind cum aratam…

Au fost si multe alte victime colaterale, si ele au facut ca atacul sa devina obiectul unei anchete oficiale al carui rezultat nu s-a mai aflat niciodata din cauza vacantei ce a intrerupt cercetarile.

Trei saptamani dupa atac, pe plaja din Vama Veche inca mai descopeream cate o pata ratacita de vopsea desi intram in mare de cateva ori pe zi.
Costumul de haine a foste definitiv compromis, asta nefiind o paguba prea mare pentru ca oricum anul urmator trebuia sa imi cumpere un altul…

Albina, respectiv Nicu Cacat a mai fost lovit de cateva ori la randul lui…

In ultimul an, pe cu totul alte considerente a fost exmatriculat irevocabil.
A emigrat in Franta si a reusit sa isi termine studiile acolo, urmand universitatea de la Sorbona.

Porecla l-a urmat peste tot…..

Acest topic a fost editat de Hampu The Great: 30 Jun 2004, 06:36 PM

[OMU'BUN]

No, apoi sa stii tu, draga Hampule, ca "cacatul" lui Nicu i-a purtat mare noroc!...
Ma bucur tare mult ca am studiat in aceleasi locuri. Eu, prin anii '77-'79...

Acest topic a fost editat de OMU'BUN: 30 Jun 2004, 06:53 PM

[Clopotel]

Draga Hampu esti fantastic
M-ai facut sa rad cum nu am mai ras demult... thanks
Intamplarile povestite de tine sunt cu adevarat hazlii, dar felul cum le expui tu le mareste de 10 ori umorul.
De aceea respect cu adevarat umorul tau fin si pot sa afirm, fara doar si poate ca daca ar fi vreun concurs pe aici cu arta de a povesti, eu te-as vota imediat pentru primul loc... locurile 2 si 3 neputand fi ocupate de cineva,.... urmatorul va fi undeva pe la mentiuni ...

Acum, am sa incerc si eu, cu umilele mele cuvinte, sa va spun o intamplare din facultate. Pe langa ce a spus Hampu mai sus, evident, ca intamplarea mea va parea banala, posibil trista, chiar fara rost, in acest context, dar o sa-l rog cumva pe Hampu sa o rescrie el, cu mai mult haz

Prin urmare, student fiind, locuiam in camin, cu 3 colegi in camera. E adevarat ca de regula dormeam vreo 7 sau 8, dupa caz, si printre acestia se numarau si colege, evident...
Ei bine, unul din colegii mei, Vasilica, avea patima bauturii. Ei bine, cum a venit el intr-o noapte pe la 1, beat crita, s-a proptit in tocul usii, si-a luat avant si s-a pravalit in pat. N-a mai contat ca a cazut cu picioarele pe perna si cu capul "la picioare". Oricum noi eram multumiti ca a nimerit patul si ca nu mai trebuia sa-l asezam noi. La ora aceea, ca de obicei, noi jucam carti si beam bere... Pe la 2 ne-am hotarat sa ne culcam. Pe la 2:15 ne-ar ridicat toti din pat si am aprins lumina. Nu se putea dormi sub nici un chip deoarece Vasilica al nostru sforaia de se miscau paturile. Ce sa facem cu el? L-am luat frumos cu tot cu pat si l-am scos afara pe hol. Si ne-am culcat la loc. Dupa vreo 15 minute auzim agitatie pe hol. Toti taceam chitic si ascultam ce se intampla. Dupa vreo alte 10 minute s-a facut liniste deplina. Linistiti am adormit si ne-am trezit abia dimineata pe la 10. Cand ne-am trezit, fuga pe hol sa-l aducem pe Vasilica inapoi in camera. Dar surpriza: Vasilica disparuse cu pat cu tot. Unde e Vasilica? De acum eram foarte ingrijorati... Daca a patit ceva? Am inceput sa-l cautam prin camin, pe holuri si prin alte camere... Dupa ceva cautari... fiind la capatul unui coridor, am auzit un sforait... venea de afara... de pe balcon . Deschid usa si intr-adevar, Vasilica al meu, dormea dus in patul lui. Si era o zi destul de racoroasa, ca era inceput de primavara. I-am strigat pe ceilalti, si l-am dus in camera. Cum ajunsese el in balcon? Ati ghicit... colegii de la camerele vecine, neputand sa doarma de sforaitul lui, l-au scos pe balcon
Ce credeti ca ne spune Vasilica cand se trezeste pe la 12? Ca a visat ca dormea sub un cer senin, si era asa de frumos, dar cam racoare .... Asta e....

[Clopotel]

Si o alta intamplare, tot cu Vasilica, colegul de camera... dar cam la o luna de la faza cu balconul...
Conditiile sunt aceleasi, el vine beat pe la 1, isi gaseste cu greu patul si adoarme...
Uneori, e adevarat destul de rar, el reusea sa sforaie destul de silentios... adica se putea dormi. De cele mai multe ori era imposibil...
Ei bine, in noaptea aceea, dupa ce terminam noi de jucat carti, vrem sa ne culcam dar nu putem...de sforaituri, evident Ce sa facem? Nu mai doream sa-l scoatem pe hol, ca ne era teama sa nu patim ca data trecuta, sa-l cautam prin tot caminul

Unuia din noi ii vine ideea sa-l urcam pe masa... cu tot cu pat. Zis si facut... apropiem doua mese, le punem langa geam, si-l urcam pe Vasilica cu tot cu pat pe mese. Vasilica dormea dus... nu avea el treaba. Fara vreo explicatie, Vasilica odata cocotat pe mese, nu mai sforaia. Grabiti sa prindem acel moment de linsite, daruit cu atata generozitate de Vasilica, ne-am grabit sa adormim. Dimineata, pe la ora 9, eu ma trezesc primul. Uitasem de Vasilica, dar deschizand ochii, il vad in dreptul geamului. Ceilalti colegi ai mei dormeau. Pe mine ma distra situatia, si radeam ca prostu singur... asa culcat in pat cum ma trezisem...
Vasilica era intors cu fata la geam, intr-o parte, si dormea adanc, dar, surprinzator, fara sa sforaie. Inaltimea la care era suit se afla aproape de marginea de sus a geamului. Eu imi faceam griji ca ce se va intampla daca se va roti si va cadea din pat de la acea inaltime. Dar daca va cadea peste geam, noi fiind la etajul 4. Gandurile acestea imi dadeau oarece fiori, si nu mai imi ardea de ras...
Ei bine, tot gandindu-ma eu la aceste scenarii de groaza, si ce ar trebui sa fac, deodata, un porumbel vine in viteza si se aseaza pe pervaz. Pervazul fiind din tabla, face destul de mult zgomot. Vasilica atunci, probabil, (el era cu spatele la mine) deshide putin ochii. In acel moment, un al doilea porumbel, vine in picaj si se aseaza langa primul. Dar cum statea Vasilica asa, cu fata aproape lipita de geam, a avut senzatia ca acel porumbel intra chiar in plin in el. Dragii mei, atunci s-a produs o scena, pe care daca o filmam, acum eram mai bogat ca Bill Gates. Vasilica a sarit ca ars din pat, dar cu spatele. De la inaltimea aceea, la care oricum nu se astepta sa fie, a cazut in picioare, dar usor pe spate, s-a rostogolit pe spate si a nimerit sub masa. Din inertie, corpul a continuat miscarea de rostogolire, iar Vasilica a antrenat si masa dupa el, masa care evident, s-a rasturnat si ea. Toate acestea au produs un zgomot si niste vibratii foare mari. Instantaneu, toti colegii mei au sarit din paturi, speriati ca nu stiau ce se intampla. Iar eu muream de ras... si nu ma puteam ori sa le explic ce se intamplase. Dupa vreo 10 minute de la intamplare, colegii sa chinuiau sa ma linsiteasca, sa nu mai rad, si sa le explic ce s-a intamplat. Cam intuiau ei dar, doreau amanunte. Vasilica nu putea articula nici un cuvant si statea cu ochii bulbucati langa usa, acolo unde se oprise din rostogolire. Eu de cate ori incercam, sa explic ceva... mai mult de 2 cuvinte nu puteam zice, caci iar ma apuca rasul. Abia, cred, dupa vreo jumatate de ora, am reusit sa explic, mai mult prin semne, ce se intamplase...

[(Afrodita)]

Clopotele Vasilica asta al tau e de pomina mama , mai ai aventuri de-ale lui?

[Clopotel]

Draga Afrodita, evident ca Vasilica nu s-a limitat doar la aceste doua intamplari. Ar fi fost si pacat la potentialul lui

Dar din pacate, toate fazele vesele le facea turmentat fiind... lucru pe care eu nu prea il agreez...

[Hampu The Great]

Clopotel iti mutumesc mult pentru aprecierile alea....Cred insa ca sunt putin exagerate, si ca ar putea ranii unele sentimente..
Sunt foarte muti povestitori buni pe han...Chiar tu esti unul dintre ei (in orice caz unul din preferatii mei)..

Sustin cererea afroditei....Mai baga cu Vasilica !!!


OMU'BUN ma bucur mult ca am reusit sa te amuz in asemenea masura....Nu stiu de ce simteam eu ca avem un punct comun (ma rog si altul in afara parerilor despre vanatoare).

In perioada de care spui...In liceu ar mai fi trebuit sa existe cateva figuri marcante:

--Dintre elevi: Micutul Poly (Paulica), Jartea (unul care in '75 era prin anul 2...mare baschetbalist), Fane Baraca era sef cu excursiile la btt...Preda Mircea, Dan Mihai, Zgarci (Alexandrescu, mare olimpic sau ceva)

--Dintre profesori: Suhaianu (la mate), Tufescu (la romana), Chishu (la fizica), Murariu (la istorie), Deleanu (la sport, aia din povestea cu polonezii)

Mama... ia uite ca tot incercand sa imi amintesc nume mi-am mai amintit de una tare de tot...
Am sa revin si eu cu inca o poveste...dar cred ca pe luni incolo.

Acest topic a fost editat de Hampu The Great: 2 Jul 2004, 11:12 AM

[Hampu The Great]

Intamplarea asta s-a petrecut tot prin anul trei si sfarsitul ei nu a fost tocmai unul placut.
Nici povestea nu e prea amuzanta asa ca daca ai alta treaba nimeni nu se supara stimate user daca ai sa abandonezi acest topic acum.

Eu nu am fost niciodata unul din liderii gruparilor ce functionau in paralel si care isi tot disputau suprematia in liceul in care am invatat.
Am facut insa parte din grupul "Mana" fiind degetul acuzator al acesteia; un grup format din cinci elevi destepti, cu multa influenta asupra profesorilor, si asupra celorlalte grupari.

Nu aveam practic un sef, insa cel mai respectat dintre noi era Mielu’, elev permanent premiant, super minte, capacitate de olimpiada, dar si un mare poznas recunoscut.

Lumea interlopa era reprezentata in liceu de unul “Al Spaghetone” , un tip plin de relatii in toate mediile si capabil sa rezolve contra cost absolut orice problema.
Spaghetone avea doi frati mai mari, unul in primarie altul carciumar, care prin simpla lor existenta ii asigurau o imunitate perfecta in fata oricarei amenintari; se stia foarte bine cu toate clanurile de tigani care aveau ceva putere in zona liceului, si era un obisnuit al casei Doamnei Directoare unde prin mijlocirea secretarei acesteia intermedia tot contra cost rezolvarea a tot felul de corigente, posibile sanctiuni, eventuale exmatriculari…alte necazuri scolare.
Noua Spaghetone, Spaty pentru prieteni, ne asigura in primul rand protectie.

Al Spaghetone avea si o sora emigrata in Italia unde se prostitua pe bani grei din care o mare parte o trimitea familiei de acasa.
Cu un astfel CV nu a fost de mirare pentru nimeni ca Al ajunsese in foarte scurt timp sa controleze cea mai mare parte a activitatilor subterane ale liceului.
Micul comert cu tigari straine B.T. , Ariberia, Goden Dear, sau cu cele de calitate PallMall, Kent, Salem,Dunhill, scutirile medicale in alb, comertul cu napolitane, dulciuri albaneze si cafele aduse la termos si vandute la preturi exorbitante, “en detail” la pauze, in wc, dar si afaceri mai serioase precum sprijinul pentru obtinerea unui costum de haine pentru liceu la prêt subventionat de rezerva statului pentru elevii nevoiasi, sau livrarea de carnete de note “albe” si stampilate, sau gata inscrise cu notele solicitate de client si cu toate semnaturile de rigoare; toate treceau cumva pe la Al Spaghetone.

Ca personaj, Al il copia atat cat putea pe Nasul lui Copolla. Din pacate pentru el treaba asta ii reusea destul de prost, pentru ca era foarte slab, si pentru ca vorbea extrem de pitigaiat (ai fi zis ca a respirat heliu).
Avea si un office amenajat intr-o debara situata chiar linga cancelaria profesorilor (in mod ostentativ si insinuant), unde isi primea partenerii de afaceri ocazionali.


Intr-una din zile Spaghetone l-a invitat (convocat ar fi un cuvant mai potrivit) la o intrevedere pe Mielu’. Imi pot doar imagina ca urmatoarea discutie a atunci loc:

“--Ciao, Mielo ! ….. Ma come stai ??..... Tutto a posto ??
--Sigur Al, totul merge …S-a intamplat ceva, a facut unul din baietii nostrii vreo boacana ?? a intrebat Mielu’ nelinistit
--Mielo’….Ci a una brutta noticia per lei !! Quelo ragatzzo, quelo disgratzziato….ma come se dici…quelo “Piersicuta”….He is a talkin’ to much….He is a mother father…if you know what I mean !
--Come on Al, … da Piersicuta e smerenia intruchipata….nimeni nu l-a bagat niciodata in vreo combinatie…Ce te face sa crezi una ca asta ?
--Io non ci credi niente…Io soi sicuro….capisci ??
This guy…this Piersicuta …you have to slow him down..
…quelo parla tropo.
--Ok, daca tu spui Al…o sa facem ce trebuie facut. Ma ocup eu de asta..
-- Lei personlmente Mielo,…ti prego….I have to keep a low profile …..I don’t wanna get involved…Ci vediamo Mielo !”

Va urma...

[Hampu The Great]

episodul II

Chiar in acea zi Mielu ne-a transmis mesajul lui Al, si cu totii am stiut ca Spaghetone nu gresea cu nimic. Ba mai mult decat atat povestea asta a lui ne oferea pe tava raspunsul la o intrebarece ne chinuia rau in ultimul timp.
De prea multa vreme afacerile noastre ba se blocau, ba cadeau din cauza unor schimbari de ultim moment, ba erau descoperite de profesori.

Judecati singuri.
Obisnuiam sa mituim paznicul salii de sport in fiecare Sambata seara ca sa ne lase usa salii deschise. Treaba dura de luni de zile. Ne duceam uneori cu fete, alteori cu cate o sticla de vin, dar intotdeauna cu un casetofon.
Intr-o zi, pe nepusa masa s-a dat dispozitie ca toate cheile salii sa ramana de Sambata pana Luni la Secretariat.
Trei razii inopinate s-au petrecut exact cand distribuitorii nostrii de poze porno (reprodceri effectuate chiar in laboratorul foto al liceului) pentru clasele a noua (cele mai productive) aveau asupra lor o cantitate maxima de material.
Cineva vorbise si despre faptul ca in wc nimeni nu mai putea sa fumeze atunci cand se dadea cu var cloros (fumul se combina cu emanatia clorului si iti lasa in gat un gust imposibil), si de atunci wc-ul era clorinat de trei ori pe zi.
Profi pe care ii stabileam coordonatori si supraveghetori ai unei excursii erau schimbati cu una doua zile inainte de plecare.
La intrarea in liceu erau controlati cu strictete numai carausii nostrii cei mai importanti in asa fel incat ajungeau la canal o gramada de produse precum tigari, sticlute de rom sau coniac, gume de mestecat, pocnitori, reviste deocheate…

Toate astea nu puteau fi intamplatoare.

Piersicuta pe de alta parte era in acea perioada in tandreturi mari cu fata profei de chimie. Era un tip suficient de prost ca sa nu isi dea seama la ce se expune atunci cand il ia gura pe dinainte, si era intr-adevar atins de sindromul incontinentei verbale.
Prin pauze, pe strada, la cinema toata lumea il evita pentru renumele asta al lui de “vorba lunga”.
Era insa un baiat dragut, blond cu ochii albastrii, inalt si cu un comportament extreme de elegant.
Daca turna o facea inconstient, cu asta am fost toti de accord.

Sigur din secunda imediat urmatoare acestei analize, Piersicuta a intrat in atentia serviciilor noastre de inteligenta fiind inlaturat de la orice informatie si inclus intr-un plan de intoxicare a adversarilor ce avea ca scop secundar si pedepsirea altor grupari.

Asta nu rezolva insa problema de onoare.
Piersicuta trebuia pedepsit exemplar.

Ne tot sfredeleam capul ce metoda ar fi mai nimerita, cand in wc-u si-a facut intrarea “Melte”, unul din membri grupului nostru de cinci ducand in mana victorios un teanc de harti.
Erau buletine de analize medicale ale viitorilor participanti la un concurs de orientare turistica ce urma sa aiba loc peste o saptamana in Padurea Cernica.
Melte era foarte bucuros ca toti cei doisprezece candidati reusisera sa treaca cu bine exigentele de sanatate, si venise intins sa stabilim cat mai repede componenta celor trei echipe.

Urmarea in postul viitor....

Acest topic a fost editat de Hampu The Great: 8 Jul 2004, 11:40 AM

[Hampu The Great]

episodul III


Am decis sa amanam pentru moment urzelile noastre, si preluand hartiile aduse de Melte am pornit sa facem propunerile necesare.
Micutul Poly, alt membru al grupului nostru, era cel mai interesat de problema asta si am fost oarecum surprinsi sa constatam ca in locul manifestarilor pline de exuberanta care il caracterizau ori de cate ori venea vorba de orientare turistica, Polly isi freca acum tacut si ingandurat barba, cu ochii pironiti pe una din fisele pe care o avea in mana.
"—Ia te uita…..Se pare ca turnatoria face bine la organism ...Piersica dracu sta beton la capitolul sanatate "

A urmat un schimb de priviri de cateva secunde, si la capatul lui, fara nici un cuvant rostit, fiecare dintre noi a stiut imediat in ce va consta pedepsirea lui Piersicuta.

Nu a fost deloc greu nici sa ii realizam, si nici sa ii substituim lui Piersicuta buletinul medical de control in vederea participarii la concurs.
De dragul detaliilor, s-a mers pana acolo incat si fisa medicala curenta a elevului, aflata in evidentele Cabinetului Medical a fost in mod corespunzator modificata.
Dupa ce Mielu s-a consultat si cu tatal sau, medic militar de profesie, am ales pentru Piersicuta o boala destul de rara si cu o diagnostiare dificila in conditii normale.
Ea afecta plamanul, era greu de depistat pe o radiografie si avea efecte directe asupra sistemului nervos central, manifestanduse prin stari de confuzie, ameteli, cefalee, slabiciune, greata si varsaturi, senzatii pe care Piersicuta le-ar fi atins cu usurinta printr-un tratament adecvat ce urma sa fie obtinut prin mici pastile vomitive strecurate in cafea, si prin inducere progresiva a unei psihoze adecvate.

Inca inainte de a stabili si ultimele detalii, primele faze ale diabolicului proiect au fost deja initiate.
Ori de cate ori aveam prilejul nu uitam sa ii spunem victimei noastre:
"Vai Piersica, dar ce e cu tine ?... arati ca dracu !!"

Am antrenat in joc si pe profa de sport, careia intr-o zi i-am spus ca suntem ingrijorati de starea de sanatate a colegului nostru, si care luand nota de solicitarea noastra, i-a interzis efortul la una din ore pe motivul ca arata mult prea slabit, pentru asa ceva.

Cand Piersicuta tocmai incepuse sa isi puna unele intrebari, i-am dat prima lovitura adevarata.
Melte l-a luat intre patru ochi si i-a spus pe un ton compasional, dublat de multa tristete, ca analizele pentru concurs au iesit prost.
I-a aratat buletinul, si l-a incurajat asigurandu-l ca asta nu inseamna nimic si ca e necesar sa faca si alte analize mai aprofundate si mai competente care sigur vor infirma rezultatele de aici. Vazuse el multe confuzii din astea….
Ca sa il mai imbarbateze Melte l-a tratat si cu un pahar de Pepsi facut din esenta, in care nu a uitat sa introduca subtil si cateva pastile, asa ca Piersica si-a petrecut tot restul acelei zile inchis in cabina wc-ului, borand in mai multe reprize. In acest timp in pauze, ca si cum nu ar fi stiut cine se afla in spatele usii, mai multe conversatii legate de starea lui precara (aranjate cu atentie in prealabil) au reusit sa ii ajunga "intamplator" la urechi.

Pana sa se dezmeticeasca bine, victima noastra a primit si a doua lovitura majora.
In calitatea lui de sef al echipei de Orientare, Melte se simtise obligat sa anunte situatia elevului Piersica si Dirigintei (o persoana extrem de prapastioasa si pasionala)...
Melte a adaugat in relatarea lui cateva date legate de seriozitatea si gravitatea bolii, dar si faptul ca maladia este incurabila si diagnosticul greu de infirmat (varianta asta era exclusiv pentru diriga).
Ca sa fie si mai convingator Melte a propus deschiderea imediata a unei liste de subventii si donatii in sprijinul nefericitului coleg (si de a carei existenta, printr-o "neglijenta condamnabila" a aflat si Piersicuta).

Urmarea in episodul viitor..............

[Hampu The Great]

ultimul episod....

Dupa prima ora de dirigentie, in care am fost oficial anuntati ca Piersicuta v-a murii curand , si in care toti elevii cu ochii plini de lacrimi au fost rugati sa se poarte cat mai frumos cu colegul lor..." in aceste momente de grea cumpana", lucrurile au inceput sa scape de sub control.

Piersicuta slabea vazand cu ochii, si bora de acuma zilnic fara nici un ajutor. Parintii ravasiti il luau in fiecare zi de la scoala, desi locuia la numai trei blocuri distanta de liceu.
Iubita il parasise, iar el abandonase cu totul studiile.
Analizele medicale tot mai complicate si tot mai dificile, confirmau sau infirmau pe rand, in termini la fel de categorici existenta bolii inventate de noi.
Falsul din fisa medicala pentru concursul de orientare nu fusese recunoscut nici macar de catre cel care efectuase prima data analizele, in ciuda faptului ca parafa era sculptata pe guma de sters, si ca orice medic care pune un diagnostic atat de neobisnuit, ar fi trebuit macar sa isi aminteasca de el.
Incercarile noastre de a da pe fata intreaga farsa au fost interpretate in prima faza ca o incercare colegiala de a abate atentia bolnavului de la starea lui reala si de a ii ridica moralul. Apoi a devenit prea periculos sa mai insistam in aceasta directie.

Al Spaghetone are astazi un magazin privat in zona Salii Palatului. Dupa revolutie a fost mult timp plecat in Italia la sora sa. Are si o casa de vacanta la Snagov si nu a renuntat niciodata la afacerile necurate.

Prietenii din grupul Mana sunt care prin strainatati, care bine cocotati pe functii si situatii.


Piersicuta a pierdut acel an.
In toata vacanta care a urmat s-a tratat la Sanatoriul de plamani din Moroeni.
Si-a revenit greu de tot, si nu a aflat niciodata pe deantregul adevarul in legatura cu necazul care l-a lovit atunci.
Acum este specialist IP si adminstreaza reteaua unei mari firme din Bucuresti. Are si un site propriu, dar nu ii stiu numele……..

Dumnezeule…daca cumva Master Mihai s-a recunoscut in personajul despre care am povestit am festelit-o definitiv !!!

Intr-o atare sumbra situatie imi iau de pe acum adio de la toti ……
Have a nice life !!

Acest topic a fost editat de Hampu The Great: 8 Jul 2004, 02:48 PM

[Clopotel]

Hampu draga, nu te supara pe mine, dar tu nu esti sanatos.... auzi si m-ai imbolnavit si pe mine de atata ras....

PS: sper sa nu-ti ia astia prea curand urma ...

[LigiaB]

Si eu m-am imbolnavit de ris!!!! Terapie curata Hampu' nostru...

Mie nu imi vine sa cred ce scrie aici, dar daca am crezut ca Hampu are fantoma, cred si ca cele relatate s-au intimplat cindva. Esti incredibil Hampu! Super umor!

Mi-au placut si istorisirile lui Clopotel , am dat linku' la prieteni sa citeasca...

Mi-a placut si schimbul dragut de amabilitati intre cei doi povestitori... Va asemanati mult si numai la povestit...poate va pun la Ying-Yang

Dar ce nu imi iese mie din cap, e faptul ca elevului Hampu, ii place sa se joace cu focul... Reiese asta f bine, cind il impinge pe Albina in propriile excremente! Ce curaj, ce tupeu!! Mare aventurist...mare prapadit... Apoi tie nu iti trebuie carti cu povesti sa le spui copiilor tai, tu ai 'amintirile lui Hampu'

Hampule mai scrie, orice....ca nu poti sa o dai in bara...

[Ovidius]

I-am zis si eu la bolnavul asta de Hampu ca poate linistit sa se faca scenarist! O sa aibe succes! In viata mea am mai intalnit o singura persoana ca si el, era un coleg de facultate care povestea la fel de frumos. Cu acelasi umor a povestit si aventurile lui din spital. Tipul traise o mica tragedie, si inca o mai traieste, dar povestea lui e o adevarata parodie. Efectiv nu stiam ce sa fac, sa rad sau sa plang...

[Hampu The Great]

Ma bucur inca odata ca am reusit sa va mai fac sa uitati din necazuri...

Clopotel frate ar cam fi randul tau de multisor....Eu m-am tot jenat, da acu tre s-o spun de la obraz !!

Ligia, eu ti-am mai zis odata sa si injuri...e musai sa faci si treaba asta, si daca trebe mai bine o faci cu un prieten decat cu un necunoscut.
Ai vazut ca pe undeva, cineva zicea ca ai putea fi acuzata de lingusire pentru ca lauzi prea mult.
Eu zic ca pofta asta a ta de viata, ca optimismul asta contaminant al tau o sa ajunga sa ii cucereasca pe toti pana la urma...
Da pana atunci trebuie sa arati ca esti si tu facuta din carne si oase ca toti ceilalti, asa ca zi-mi de mama, zi-mi de muiere, zi-mi de ce vrei tu numa zi-mi odata !!! Fa-mi mie aceasta onoare..

Zoro pe bune crezi ca ar merge treaba cu scenristul ??
Hai sa ne bagam daca sti ceva ...facem juma-juma...!!

De ce nu spui si tu aici povesti cu prietenul ala al tau ???
Hai frate sa nu mai fim asa de incruntati, asa de risipiti in tot felul de cotroverse apasatoare, hai sa instituim legea rasului si a bunei vointe pe tot cuprinsul Hanului !!
Hai sa incepem treaba asta de aici si de acum !!!


P.S. Stiu prieteni ca multe din cele povestite de mine aici par sa fie simple fantezii.
Ele v-au placut insa si asa; si v-au placut poate tocmai pentru ca ati crezut ca sunt in cea mai mare parte fabulatiile unui tip bogat in imaginatie.
Am prieteni o stire foarte proasta pentru voi toti: totul s-a intamplat cu adevarat.
Toate personajele alea au existat 100%.
Eu chiar ma astept din clipa in clipa ca cineva sa recunoasca una sau alta din povesti, si sa isi reaminteasca de ea..
Eu zic ca asta e o veste proasta, pentru ca una e sa palavragesti asa despre un personaj ipotetic, si alta e sa ii devi intim unuia real; ori prin povestile mele eu tocmai relatia asta am stabilit-o intre voi si fiecare din aia despre care v-am relatat.
Sigur ce stiu eu daca lui Bum-Bum chiar i s-au rupt in fund pantalonii la faza aia din povestea de pe "Traznai liceene", ce stiu eu ce au discutat Mielu si Spaghettone cand au fost fata in fata, ce stiu eu cum a murit gandacul in flegma lui Storfete...
Eu nu stiu mare lucru din chestiile astea, dar intamplarile ca atare au existat aevea. Tocmai asta imi da mie usurinta sa le povestesc intr-un mod placut pentru ca eu povestesc intamplarea asa cum a fost, sau asa cum mi-a ajuns mie la urechi (pentru cea pe care nu am trait-o).

Prieteni eu nu mai sunt adolescent de multisor. Viata a fost pentru mine atat de bogata in evenimente haioase si neobisnuite incat nu ii pot reprosa nimic.
Daca e sa iau numai ultima perioada de timp, cu numai cateva luni in urma m-am procopsit cu o fantoma in podul casei, luna trecuta cu un puternic accident auto, mai acu doua saptamani cu o poveste lacrimogena cu un mic pisoiasi, si chiar zilele astea mi se pregateste o calatorie tocmai in Nigeria unde cu siguranta ma asteapta alte intamplari caraghioase...

Am atatea alte povesti minunate de spus incat pe langa ele astea de pana acum sunt numai fleacuri....
Tot inaintand in viata si in intamplari neobisnuite am ajuns odata sa ma intreb: ori eu sunt un ales al sortii, ori eu vad lucrurile obisnuite intr-o lumina aparte...
Nu am reusit sa imi dau un raspuns multumitor la intrebarea asta pana acum. Poate ma veti ajuta voi !!!

[Ovidius]

[Hampu The Great]

OK...Zorro am sa incerc...daca se leaga ceva ai procentul tau din afacere pentru impresariat !!!


Uite alta din vremuri ceva mai apropiate:

Era prin 1992 si lucram la un Institut National...nu dau nume ce e institutie inca in viata si s-ar putea sa ii dauneze.
Cladirea administrativa, cea in care aveam biroul era in fundul unui parc imens, si era o poveste intreaga sa ajungi de la poarta pana la ea, mai ales daca era iarna si daca era zapada.
Aveam o viata foarte usoara...Trebuia sa verific niste devize facute de unii si verificate deja de cineva inaintea mea. Eram practic un supervaiser care controla doar prin sondaj, si daca ceva imi scapa nimeni nu putea sa ma acuze de nimic (asta ar veni tradus in banii nostrii cam asa: munceam numai cand aveam chef ).

Cel mai periculos lucru care ni-se putea intampla la venire si plecarea de la munca erau cainii vagabonzi. Parcul era bine ocupat de ei, si trebuia mereu sa ai la tine ceva de mancare cu care sa le poti cumpara bunavointa.
De multe ori, atunci cand reuseam sa ne grupam ne insoteau portarii si la dus si la intors.

Aveam un coleg pe nume Toma care era de o inteligenta sub medie, dar altfel foarte jovial si plin de simtul umorului. Intre el si cainii din curte existau legaturi speciale, necunoscute.
De el toti cainii se bucurau, nici unul nu il latra, si daca li s-ar fi parut ceva in neregula toti cainii i-ar fi sarit in ajutor .

De la o vreme in parc aparuse un catel nou. Era monstruos...semana cu un Dog German si era destul de bine intretinut. Nu mai stiu cine l-a botezat imediat Rex.
Se vedea ca e proaspat fugit de pe undeva de unde beneficiase de o viata buna si de ceva educatie.
In ciuda aspectului lui fioros era un caine destul de pasnic, dar atunci cand era infuriat avea accese de o violenta iesita din comun.
Se facuse remarcat imediat prin cele cateva pisici sfasiate care au aparut in jurul cladirii in discutie odata cu venirea lui .

Oricum eu eram in perioada aia in cautarea unui caine pentru curte si l-am rugat pe portar sa il ademeneasca pe Rex in una din camerele de la parter ale casutei aleia, astfel ca aducandu-i mancare zilnic sa ne obisnuim unul cu altul si sa il pot in final duce linistit acasa.
A doua zi dupa faza asta l-am gasit pe portarul in cauza facut varza. Ademenise cainele in casa dar cand a dat sa plece de acolo animalul a simtit ca urma sa fie inchis si a reactionat cu o forta iesita din comun.
"Asta nu e caine de rand Domn' Hampu, asta e tata la toti zovozii !!" m-a informat omul care tocmai pleca la spital pentru vaccinul antirabic necesar in astfel de situatii.

In fine dupa mai multe incercari am atins concluzia ca Rex era un caine cuminte, bine educat, dar care suferea de claustrofobie. Nu putea ramane calm intr-un spatiu inchis cu nici un chip...

Ce era de facut ??
Sigur ca raspunsul era la Toma. Fara sa ii spun despre rezultatul incercarilor mele l-am rugat pe Toma sa aduca cainele in casa, si usor, usor, azi putin maine mai mult sa dezbaram cainele de boala de care suferea si sa il facem apt pentru transportul cu autoturismul ce se impunea pentru a il putea duce la casa mea.

Toma insa avea asa si o relatie speciala cu divinitatea si a simtit imediat ca ceva nu e la locul lui in toata povestea asta, dar nefiind prea istet a acceptat.
Planul presupunea ca el sa aduca animalul pe una din usi, eu sa ii las sa inainteze pe hol pe amandoi pana cand dispareau din campul vizual, apoi sa blochez usa in urma lor, Toma urmand sa paraseasca culoarul in mare viteza pe usa din celalat capat al culoarului si odata iesit sa o blocheze la randul lui.
Cainele ar fi ramas astfel inchis pe culoar intreaga noapte, singur fata in fata cu toate temerile sale pe care in felul asta ar fi trebuit sa si le infranga si depaseasca.

Zis si facut.

Numai ca aghiuta ma indeamna sa ii joc un renghi colegului meu, si astfel in timp ce el era ocupat cu ademenitul dulaului, eu am blocat discret “the get away door”.

Incontinuare planul se desfasoara conform celor stabilite: Rex il urmeaza cuminte pe Toma, are o scurta ezitare atunci cand depaseste pragul primei usi dar isi continua drumul; dispar amandoi pe hol, iar eu blochez usa principala care in partea de sus avea un cadru decupat si un geam.
Trec cateva secunde bune, se aude din interior o usa zgaltaita cu putere, apoi un duduit de pasi si in cadrul geamului de deasupra usii principale apare chipul descompus de groaza al colegului Toma.
Cand l-am vazut cum arata m-am inspaimantat la randul meu…
Doamne ce am putut sa fac ???....
Cainele ala are sa il sfasie pe bietul Toma si toata lumea are sa ma condamne pentru asta !!!
De emotie si de teama nu mai nimeream gaura cheii, in timp ce din spatele usii incepusera sa se faca auzite latraturi groase si repetate, iar Toma batea cu pumnii cu toata puterea de care poate sa dispuna un om disperat..
Pana sa reusesc eu ceva geamul de deasupra usi a zburat tandari in toate partile si in secunda a doua prin gaura ramasa a trecut fulgerator si Toma....Ziceai ca e la proba aia de "metrii garduri" de la atletism...



Va urma imediat:

Acest topic a fost editat de Hampu The Great: 15 Jul 2004, 06:36 AM

[Hampu The Great]

Alta patanie cu Toma s-a petrecut la scurt timp dupa tarasenia asta.
Primisem de la un amic un reportofon Tehnics cu caseta normala. Ma tot jucam cu el, si ia uite-l pe Toma cum isi impune ca de obicei prezenta inoportuna la primele ore ale diminetii, in speranta ca ai sa il serveti pana la urma si pe el din cafeau ta.
Ma deranja purtarea asta a lui, dar el era totusi singurul cu care imi puteam permite tot felul de libertati asa ca trebuia sa il accept asa cum era.
In dimineata aia insa l-am provocat la mai multe discutii ce vizau ceilalti colegi, sefii, relatiile de serviciu, echitatea gradului de salarizare, simpatiile si antipatiile reciproce ce existau in cadrul compartimentului, etc.

Ca orice alt om care are dimineata in fata sa o cafea aburinda, Toma se confesa fara nici o retinere iar noi, eu si reportofonul il ascultam cu multa atentie.
Momentul cel mai important a venit atunci cand Toma a inceput sa il barfeasca pe director, aducand in discutie si aspecte de care nu auzisem niciodata privind viata personala a acestuia si relatiile lui intime cu dna Popescu de la personal.

Dupa ce si-a inchiat monologul, printr-o simpla manevrare de butoane, Toma a putut sa isi reasculte cateva pasaje ale discursului, dupa care am pornit amandoi cu mine in frunte sa dam cateva ture in mare viteza, in jurul biroului meu.
Cum incercarea "in forta" a esuat, am convenit cu Toma conditiile unei predari imediate, neconditionate si totale.
Potrivit pactului semnat imediat, incepand chiar de a doua zi (si probabil pana la sfarsitul timpului lui, sau al meu) Toma ar fi trebuit sa ma astepte in fiecare dimineata la poarta pentru a ma escorta si asigura in vederea vreunui eventual atac canin.
Intr-o astfel de situatie Toma avea obligatia de a se oferii pe sine haitei astfel ca eu sa ma pot extrage nevatamat.
Deasemenea, pe toata durata calatoriei de la poarta la birou (circa 8 min.) Toma avea datoria sa imi faca conversatie printr-un dialog placut care sa contina fraze de genul:
"Buna dimineata selenisime principe atotstapanitor....Lumina a ochilor mei nevrednici...!!!"
"Cum a dormit bunul meu stapan azi noapte...s-a bucurat el de vise frumoase...a avut el un somn linistit....a avut el o erectie matinala deosebita ???"
La birou Toma mai trebuia sa imi faca cafeaua si sa aiba grija ca ea sa imi fie servita in conditii optime de consum (nici prea calda nici prea rece). Sigur trebuia sa se ingrijeasca si de procurarea ingredientelor necesare, precum si a biscuitilor cu cocos si cacao care sa insoteasca fiecare ceasca (un capriciu pe care il visam de mai mult timp si care a devenit posibil de indeplinit in aceasta situatie).
In fine dupa ce terminam masa de pranz Toma mai avea si sarcina de a iesi afara in fata cladirii birourilor, si de a striga pe rand catre cele patru zari o sintagma din care reiesea ca de vreme ce eu am terminat de mancat, toti ceilalti regi, imparati sefi de state si guverne, pot insfarsit si ei sa se aseze la masa..(in mod particular corvoada asta ii amuza teribil pe ceilalti colegi care vedeau schimbarea, dar nu intelegeau nimic din ce se intampla).
Perioada traiului bun in care Toma m-a slugarit neconditionat a durat cam doua saptamani.
Eu a trebuit sa returnez reportofonul, lucru pe care Toma l-a aflat tragand cu urechea la o convorbire telefonica, si apoi cu orice risc el nu mai putea suporta pozitia ce ii fusese rezervata de aceasta traznaie..


EPILOG ...adevarul este ca Toma aflase intre timp de la cineva care ma cunostea de mai multi ani ca nu as fi fost niciodata capabil sa duc santajul ala pana la capat...Nu, atunci nu as fi fost in stare de asa ceva...acum insa...ia stai frate ca daca stau sa ma gandesc bine caseta aia mai trebuie sa fie pe undeva prin casa...Toma nu a murit, directorul institutiei aleia e acelasi ca si atunci...Cred ca de maine poimaine incep iar sa beau cafeaua cu biscuiti alaturi...

[Hampu The Great]

Pai sa tot fie vreo 15 ani de atunci....Doamne cum mai zboara vremea !!
Eram la 2 Mai si ma alaturasem unui grup bine rodat, care il avea in frunte pe localnicul Petea.
Erau numai baieti unul si unul, iar poantele si sotiile se tineau lant.

Am foarte multe de povestit din aceea vacanta (care a durat vreo sase, sapte saptamani).

Pentru cei care nu cunosc 2 Maiul anului 1989, trebuie spus ca el era o plaje neorganizata, fara nici o alta amenajare decat un fel de chiosc format din placi de beton prefabricate (din acelea ce se utilizeaza la confectionarea unui gard) unde se putea cumpara bere la halba, un fel de dusuri cu apa rece, si un fel de wc construit pe culmea unui deal, de fapt o groapa de rahat peste care cineva construise o punte gaurita si un acoperis.

Corturile erau puse direct pe plaje, si orice persoana care se instala devenea automat membru al acelei comunitati...Toti ii spuneau direct pe nume, sau i se adresau cu apelativul "frate" sau "coane", ca si cand l-ar fi cunoscut de cand lumea, indiferent de varsta, sex, rasa, pozitie sociala, pretentii sau alte rigori impuse de regulile convietuirii.
Petea era specialist in asta, din trei vorbe reusea imediat sa ridice barierele ce exista ideobste intre oamenii care nu se cunosc intre ei.

Cei mai multi faceau plaje in costumul lui Adam (si al Evei desigur...pentru ca erau si Eve pe acolo)

Seara de seara ne adunam in jurul focului, cantam la chitara, ne aghesmuiam cu vodca din besug, povesteam, filozofam, prajeam sunca in varf de bat, sau jucam interminabile partide de wist sau de septica.

Din intamplarile de atunci voi povesti in cele ce urmeaza numai cateva.

1.

In ziua despre care vreau sa vorbesc acum, tocmai venisera unii cu o Dacia.
Erau clar outsideri...nu cunosteau nimic din regulile 2 Mai-ului, se vedea dupa felul cum se miscau.
Erau politicosi, respectosi si erau curatei, de genul celor care isi cumpara haine noi special pentru concediul de la mare.

Aveau aragaz de voiaj, oale si cratiti...si culmea culimilor chiar si pahare...
Nimeni nu mai vazuse asa ceva pe acolo.

Petea, un lipovean bine facut cu pletele blonde care ii ajungeau pana la jumatea torsului dar pe care peste zi le purta stranse intr-un fel de coc, i-a mirosit de cum au oprit masina.
Dupa moda locului a intrat in vorba cu ei, oferindu-se mai intai sa le indice cel mai bun loc pentru instalarea cortului.
Cand tinerii s-au apucat de treaba asta au constatat insa cu amaraciune ca nu le iesea la socoteala unul din cuiele de ancorare asa ca l-au rugat pe Petea daca nu cumva are el unul in plus (mare stupizenie) sau daca nu are el vreo idee cum poate fi depasit impasul...
"Sigur prieteni, no problemo, noi aici suntem ca fratii, noi aici trebuie tot timpul sa ne ajutam intre noi...i-a asigurat Petea apoi fara nici o ezitare s-a indreptat spre cel mai apropiat cort (al unor polonezi pe la 40 de ani, care tocmai lipseau),
i-a smuls astuia una din ancorele infipte in pamant si victorios le-a donat-o proaspetilor lui prieteni care il urmareau consternati:
-Uite asta e numai bun, ....cu asta puteti rezolva cazul ! a mai adaugat Petea...fericit peste poate ca a putut fi de ajutor".

Cand s-a lasat seara tinerii s-au adunat cuminti in jurul unui primus ce dadea o lumina chioara si au pus de o partida de canasta dupa toate regulile.
Noi, la celalat capat al plajii ne certam iar, ca in fiecare seara, cu patrula pazei de coasta pe tema stingerii focului....ca de..ziceau ei....puteau sa ne vada submarinele occidentale din larg, si astea de indata ce aflau cam pe unde e Romania, odata puneau de un atac fulger, ocupau tara si o umpleau de umilinte.
Ca sa creem deruta dupa plecarea militarilor am aprins mai multe focuri razlete...Asa ca atunci cand patrula s-a intors n-a mai avut ce zice...Doar nu era sa se ia in gura cu toata plaja.
Au acceptat insa sa cinsteasca cu noi un gat de vodca, asa ca s-au instalat in jurul focului si s-au alaturat grupului, punand si ei la bataie din ranita doua jumatati de jamaica.

Petea ii tinea mereu la curent pe prietenii nostrii "civilizati" despre tot ce se intampla...
La prima venire a patrulei din acea seara, Petea le-a atras tinerilor atentia ca pazei de coasta nu prea ii plac focurile si felinarele pe motiv de posibila debarcare inamica si invazie, recomandandu-le la randul lui sa reduca lumina.
Dupa ce s-au aratat destul de mirati de existenta unei astfel de posibilitati, luand insa in calcul si prezenta patrulei echipate in uniforma completa si cu tot armamentul, au fost deacord sa mai lase din lumini si sa ramana vigilenti.

Se facuse ora unu, poate unu si ceva...Toti ai nostrii erau de acum muci...Cel mai rau erau cei doi militari. Nu mai stiau de ei...Pe unul, Berteanu il dezbracase la piele si acum incerca sa il convinga sa faca baie in mare, ...."deoarece cam puti, camarade...nu se face sa te asezi la bautura cu mine si sa puti in halul asta a transpiratie"...il admonesta el. Soldatul saracu’ nu zicea nimica...capul i se balabanea in toate partie, ochii ii luceau ca doua stele, iar picioarele pur si simplu nu mai vroiau sa il sustina incercand fiecare sa isi urmeze o directie proprie cat mai indepartata de un asemenea stapan.
Petea lua de pe foc cate o scandura fumeganda si apoi culegand funinginea de pe ea isi picta chipul cu dungi negre zicand ca e Alice Cooper in concert la Royal Albert Hall.
Eu si cu Samir ne jucam "roaba" in jurul focului, fiecare incercand sa impuna roabei lui, atunci cand se afla la carma o viteza cat mai mare...Desi la fiecare tura luam cel putin o gura de nisip, radeam de simteam ca imi plesnesc falcile.

Cam pe la vremea asta lui Petea i-a venit in cap ideea unei poante numai bune pentru proaspetii nostrii vecini. Asa cum era cu chipul brazdat de dungile alea negre, a pus pe el fara sa il inchida vestonul soldatului dezbracat, si-a desfacut parul carliontat lasandu-l sa ii fluture liber pe umeri, apoi indesandu-si pe crestet una din bonete si cu unul din pistoalele mitraliera ale militarilor intr-o mana, a pornit tarasi spre locul unde acestia isi organizasera tabara.

Se misca destul de incet folosind cu grija ca paravan fiecare denivelare...Cand a ajuns pe la cinci, sase metrii de tinta, s-a oprit si a asteptat o clipa de neatentia a celor din jurul primusului pentru a putea realiza scena finala a sotiei puse la cale.
Momentul propice nu a intarziat sa apara...Se facea un total la punctajele obtinute la canasta, si toata lumea era cu ochii pe socotitor...Petea a ajuns astfel la cativa centimetrii de ei pur si simplu neobservat.
S-a ridicat brusc in picioare si tinand automatul cu cele doua maini in modul cel mai amenintator cu putinta si a ragnit cat il tineau puterile :
"BA....CE P…A MEA FACETI AICEA BA !!!! .....
…BA VA'MPUSC PE TOTI BA ……….!!!!"

In cateva fractiuni de secunda in jurul lui Petea s-a facut gol....cei mai inceti dintre protagonistii partidei de canasta erau deja la sute de metri distanta convinsi ca fug cu scopul real de a isi salva viata…bunul lor cel mai de prêt…
Unul dintre tineri nici nu a mai vrut sa se mai intoarca in noptea aia la cort, preferand sa doarma in sat la un localnic.

Acest topic a fost editat de Hampu The Great: 23 Jul 2004, 10:52 AM

[Hampu The Great]

[Hampu The Great]

Prieteni, voi lipsi de la Hanu Ancutei pana dupa Sfanta Maria....
Va doresc tuturor o sedere placuta pe acest site, si toate cele bune.

Inchei offtopic cu o inscriptie ce a dainuit un sezon intreg pe peretele wc-ului unei carciumi din 2 Mai (la Dobrogeanu).
Era scrisa cu un creion de desen gros si era situata chiar deasupra unui pisoar.
Ca sa poata fi inteleasa pe de-a intregul, trebuie avut in vedere spiritul boem al acelor vremuri si al acelor locuri:

" Va rugam sa nu mai aruncati chistoace de tigari in pisoar. Au un miros ingrozitor, si sunt imposibil de reaprins"

Acest topic a fost editat de Hampu The Great: 23 Jul 2004, 12:51 PM

[Hampu The Great]

Gata...am revenit si aici.

"Pentru cei care nu cunosc 2 Mai-ul anului 1989, trebuie spus ca el era o plaje neorganizata, fara nici o alta amenajare decat un fel de chiosc format din placi de beton prefabricate .....
...Seara de seara ne adunam in jurul focului, cantam la chitara, ne aghesmuiam cu vodca din besug, povesteam, filozofam, prajeam sunca in varf de bat, sau jucam interminabile partide de wist sau de septica."

Tot intr-una din serile petrecute in jurul focului, a venit in grupul nostru unul de la Bucuresti care s-a prezentat ca fiind ziarist la "Baricada", o publicatie postdecembrista care s-a remarcat prin faptul ca a fost printre primele ziare (reviste) ce au publicat fotografii cu femei dezbracate, imediat dupa revolutie.

Tipul era OK, dar era o sugativa clasa intai.
In seara de care povestesc, la putin dupa ce ne-am adunat am ramas imediat, dintr-o greseala de organizare, fara trascau asa ca intrasem deja in sevraj cand individul asta, de al carui nume nu imi mai amintesc acum, a scos din rucsac o sticla de un kilogram cu alcool dublu rafinat “original”.
Eticheta albastru cu alb zicea ca are 90 de grade, si era destul de clar pentru toate lumea ca nu se putea consuma ca atare.
Am inceput sa facem tot felul de calcule legate de cantitatea de apa ce ar trebui adaugata pentru ca lichidul obtinut sa poata avea un numar de grade convenabil.
Cred ca asta a fost ultimul moment de luciditate al lui Berteanu din acea seara.

Am diluat pana la urma alcoolul facand apel si la doua sticle de bauturi racoritoare, si ne-am asternut pe bautura.
Licoarea functiona din plin asa ca imediat au inceput chitarile, oracaiala de rigoare, si toate celelalte excese ce insotesc in general o petrecere de pomina...

Cum petreceam noi asa, apare la un moment dat o doamna infasurata intr-un sal care ne roaga sa lasam galagia mai incet ca are in cort o fetita cu temperatura mare ce are nevoie de odihna.
Noi sigur, serviabili si bine crescuti ne-am angajat sa petrecem incontinuare in tacere, si dupa ce i-am oferit un pahar si doamnei (pe care aceasta l-a golit dintr-o sorbitura) ne-am mai oferit sa fim si de vreun alt ajutor daca era posibil.

Nu, nu puteam ajuta altfel cum. Sa pastram linistea si atat...



urmarea in postul viitor....

Acest topic a fost editat de Hampu The Great: 16 Aug 2004, 03:13 PM

[Hampu The Great]

Bautura insa nu este un partener nici intelegator, nici cumsecade si in nici un caz unul de cuvant, asa ca pe masura ce ea se instala cat mai confortabil in noi, zgomotul petrecerii incepea iar sa se faca auzit.

Din starea lui avansata de plutire Berteanu se mai "trezea" din cand in cand facand scurte comentarii incoerente legate de numarul de grade al uneia sau a alteia dintre bauturile numite de el "strajnice"...

Patrascu, Shonii, Samir si inca cativa cantau de zor tinandu-se pe dupa umeri un cantec legionar:
"Tu Codrene esti nadejdea......." ................Nici unul nici altul nu aveau nimic in comun cu Legiunea, dar cantecul asta pe langa ca suna destul de bine facea intotdeauna impresie.
Alina se certa iar cu prietenul ei pe acelasi subiect al incompatibilitatii sexuale (el vroia cu perversiuni, ea nu voia deloc; tema era reluata in fiecare seara in gura mare si in dezbatere publica, imediat dupa al doilea pahar), iar Petea isi povestea de data asta singur pentru a suta mia oara pataniile din perioada in care a lucrat ca recuperator la o intreprindere de distributie a presei.
Alice, o tanara din Dej rasa in cap multe antecedente de coma alcoolica unele petrecute chiar pe plaje, atrasese iar in jurul ei cativa gura casca ce ii ascultau patrunsi, si cu limbile pana la pamant monologul privind dilema "existentiala" ce o macina de cativa ani de zile: “E bine sa devina curva profesionista, sau sa ramana doar o amatoare ??”

Apare iar doamna in cauza care dupa ce accepta o noua tratatie isi reia rugamintea cu pastrarea linistii:
"Fetita mea este foarte bolnava, are fierbinteala mare...va rog mult opriti galagia sa poata sa se linisteasca.
Toata ziua a durut-o capul si burta si acum trebuie ca are peste 38 de grade temperatura...!!!"
La faza asta Berteanu se ridica brusc intr-un cot si intreaba devenit dintr-o data serios si profund:
"Cate grade zici ca are ??"
"Are 38 de grade pe putin"..... zice mama...
"Da ?", raspunde interesat Berteanu....apoi dupa un moment de gandire, care judecand dupa mimica fetei il consumase teribil de mult, adauga:
"Daca are 38 de grade ad-o incoa' s-o bem si pe aia.........."

va continua.....

Acest topic a fost editat de Hampu The Great: 16 Aug 2004, 05:42 PM

[Hampu The Great]

....ultima parte


Dupa ce rasul starnit de replica lui Berteanu s-a mai domolit, cu ochii carpiti de somn si imbracata intr-o pajama din doua piese, cu o bluza super decoltata si cu niste pantalonasi care se terminau mult prea repede peste solduri, si-a facut aparitia si “fetita” bolnava…

Avea inspre douazeci de ani si era marfa de marfa…
Nu puteam sa imi dezlipesc ochii de pe decolteul ei.

La 2Mai pe plaja poti vedea in fiecare zi cu mult mai mult decat atata.... Defapt daca vrei cu adevarat asta, si daca iti alegi un unghi favorabil intr-o zi buna de plaje poti admira chiar si anumite organe interne prin deschizatura aia despre care, in mod normal se face atata caz….

Dar nimic din ce se poate vedea fara nici o opreliste ziua pe o plaje de nudisti nu valoreaza nici pe sfertul privelistii unei jumatati de san furate direct printr-un decolteul unei fete, noaptea la lumina focului si a lunii.

In linistea care s-a asternut odata cu aparitia nimfei singura mama ei mai sporovaia cate ceva.
Am retinut astfel ca “fetita” suferea de fapt de unele indispozitii femeiesti, si ca tot ce se putea face in atare situatie este sa astepti ca ele sa isi faca damblaua si apoi sa treaca asa cum au venit.

Patrascu insa stia mai multe. “Trece cu tuica !” a declarat el savant.
Adica bolnava trebuie sa bea doua, trei paharute cu tuica originala de pruna, si durerea avea sa dispara “luata cu mana”.
Nu stiu cine a confirmat: “si sora mea patea la fel, si odata s-a tratat cu tuica si totul a fost cum nu se poate mai bine….”
Mama fetei si-a amintit si ea ceva, dar cum era deja la al treilea pahar ea era ferm convinsa ca tuica nu poate face bine fetei daca este bauta de mama.

Nu stiu daca am apucat sa zic dar noi, in afara de faptul ca eram asa, adica niste zurbagii un pic derbedei si foarte mari betivani, aveam cu totii inimi din aur de 24….
Vreau sa spun ca toate gesturile alea pe care le faceam, toate glumele si toate sotiile, chiar impinse pana dincolo de o anumita bariera nu depaseau niciodata ultima limita.
In cazul de fata am considerat imediat ca lucrurile nu pot sa ramana asa…Nici o fata de pe planeta nu va suferii vreodata de vreun rau atata timp cat noua ne-ar fi stat in putere, prin orice effort, sa curmam asta.

Nu exista decat o singura solutie: Volodea.
Unicul localnic care avea tuica adevarata in pivnita si singurul care ar fi fost gata sa isi puna la bataie rezerva pentru un caz "umanitar" asa cum era asta.

Adevarul adevarat era ca Volodea ar fi fost oricand gata la orice actiune, indifferent de ora, sau de conditiile in care urma ea sa aiba loc, atata timp cat avea un motiv si atata vreme cat avea cu cine cinsti un pahar.
Volodea un munte de om, locuia in una din primele case de la iesirea din 2 Mai, deci relativ aproape de plaja unde ne aflam noi.
L-am sculat din somn (tocmai se intorsese de la carciuma din sat, unde nu reusise sa se abtiguiasca cum trebuia); i-am explicat cazul, si a fost de acord sa dea si el o mana de ajutor.
Cand am ajuns la rafturile cu tuica Volodea a ales pe indelete, si cu multa grija una din sticle.
Intr-un gest simultan si eu si Patrascu am insfacat alte doua butelci, chiar sub privirile mirate si acuzatoare ale lui Volodea, asa ca Patrascu a simtit nevoia sa se explice: "...este vorba de un caz foarte grav…"


Pe la 4 dimineata intreaga poveste se cam terminase.
Si mama si fica, fusesera conduse aproape pe brate la cortul in care locuiau.
Nu mai erau in masura sa spuna daca le doare sau nu ceva…

Noi cu inca o noapte de nesomn la activ, am plecat incolonati spre limita dinspre dig a plajii ca sa apucam de acolo rasaritul..
Prin zona aia peste vreo doua ore, urmau sa treaca si taranii din Limanu , comuna apropiata, care aduceau pentru turisti oua proaspete, branza si lapte, pepeni sau porumbi fierti..
Tot pe acolo urmau sa se intoarca si pescarii plecati cu noaptea in cap sa curete navoadele intinse in largul marii.
Cu vorba buna si prin cunostintele pe care le avea in sat Petea mai reusea sa ne faca rost pe datorie de cate un ou (pe care il consumam crud si pe loc), de cate un pepene, sau de cate o mana de pestisori gata prajiti; din toate astea, puse cap la cap aveam si noi asigurat micul nostru “bufet suedez” matinal.

Trecuse o noapte grea. Mahmureala de dupa alcoolul dublu rafinat, combinat cu tuica originala (cumplita) a ramas pana spre seara …dar nu a contat; una peste alta eram fericiti.

Am ajutat un semen in nevoie, si asta conta cel mai mult…..

Acest topic a fost editat de Hampu The Great: 16 Aug 2004, 05:38 PM

[(Afrodita)]

Pai de-asa ajutor am si io nevoie acuma Unde ziceai ca sta Volodea?

[Hampu The Great]

afro.....Chestia cu tuica e pe bune. Au trecut ceva ani de la povestea relatata mai sus si am avut timp sa verific.
Acum eu am o nepoata care are dureri foarte mari de fiecare data cand "ii vine vremea".
I-am vandut si ei pontul desi e o antialcoolica convinsa, si desi tuica ii repugna mai mult decat orice pe lume.
Acu' nu mai are de ales si desi se stramba de parca ar bea nisip, se drege de fiecare data cu cate un paharut doua.

Maica-sa inca se mai intreaba daca asta e de bine sau e de rau...

Tu fa cum crezi, da io zic ca decat sa te chinui mai bine sa incerci cu una mica...ochii lui Dobrin.

[(Afrodita)]

Acu', oricat as vrea nu pot, pt ca iau antibiotice Dar de faza cu tzuica stiu de la prietena mea si ea se drege la fel Ma gandesc ca senzatia de amorteala ce ti-o da tzuica te face sa nu mai simti durerile si de aia se drege asa bine
Oricum , istorioara e super haioasa, mai ales faza cu "Are 38 grade? Hai s-o bem"

[Hampu The Great]

afrodita, daca tot ai facut greseala sa ma bagi in seama, mai na o povestire...


...in unele zile de vara ale copilariei mele ne adunam cu totii, copii de sapte pana la zece ani, pe o patura in spatele blocului si ne intindeam la joaca.
Cel mai mult ne placea sa jucam carti, si asa s-a intamplat si in dimineata despre care vreau sa povestesc acum.
Asadar eram adanciti intr-o partida de septic american (un fel de macao), cand pe drumeagul de langa locul unde intinsesem patura tocmai si-a facut aparitia un popa.
Cand a ajuns in dreptul nostru, noi toti asa cum fusesem invatati am inceput:
-Sau'mana tata popa...Saru'mana parinte !!!
Popicul placut impresionat:
-Buna ziua copii, buna ziua la toata lumea....da ce jucati voi acolo, va jucati cu cartile de joc ?...a intrebat parintele asa mai mult de dragul conversatiei decat ca l-ar fi interesat..
-Popa prostu'... a raspuns sec unul ceva mai hatru (Zgabeata) punand astfel capat oricarui dialog.

[(Afrodita)]

Mai, n-am facut nici o greseala, ce-i al tau i-al tau, tre sa recunosc, imi place cum povestesti, desi unele nu au fost chiar amuzante Da' asta cu popa prostu' e tare

[Ovidius]

Citind faza cu popa, mi-am adus aminte de o traznaie facuta de un amic de-al meu, sa-i zicem Gicu. Se intampla intr-una din clasele mici, 5-6 parca, cand datorita faptului ca scoala se afla la cativa pasi de biserica catolica, se intalneau foarte des cu preotul care mergea sau venea de la slujbe. Copii respectuosi de felul lor, il salutau intotdeauna pe preot, dar dintre ei se distingea o vecina de-a lu' Gicu care saluta lung si se mai si apleca putin in fata lui: sarnaaaaaa Intr-una din zile, ii trece lu' Gicu prin cap sa ii spuna lu vecina-sa ca preotul este neamt si ca nu prea stie romaneste, si ca ar fi foarte frumos sa il salute in germana. Vrand sa iasa in evidenta, vecina musca momeala si de la urmatoarea intalnire incepe sa-l salute pe preot in germana cu acelasi gest de placaciune scurta: leck meinnn aaaarsch. Aici trebuie sa fac o paranteza si sa spun ca leck mein arsch inseamna linge-ma-n c*r. Trece o zi, trec doua si se trezesc cu preotul la scoala care se plange la diriginta de ofensa unei fetite. De la plangere pana la bataia zdravana ce-au luat-o nu a fost decat un singur pas. Omorul l-a primit intai vecina lu' Gicu, ea fiind autoarea injuriilor, dar nu a trecut mult timp pana cand a fost descoperit si coautorul care a primit si el omorul de rigoare.