Insula Nevazuta, [Jurnalul anushca] Optiuni

[Mihai]

Scrieri, ganduri, amintiri din viata anushca veti putea citi in cadrul acestui nou jurnal.

Lectura placuta!

[anushca]

Insula pe care va invit am descoperit-o intr-o zi intamplator. Pe atunci insulele imi pareau… inspaimantatoare. Aveam in minte multe lucruri cumplite pe care le citisem despre Insula mistrioasa, Insula Piratilor…

Cert este ca stateam pe taburet, soarele imi incalzea ceafa si savuram inghetata de menta, cand un gand mi-a incoltit in minte: as vrea sa pot pleca undeva departe, sa fiu complet nevazuta oamenilor mari!

Asa a inceput totul. Am luat cele mai ciudate lucruri din apartament si m-am urcat intr-un vapor care m-a clatinat usoooor, purtandu-ma intr-o calatorie fantastica pana la lumea plina de veselie si lacrimi, aventura si emotie care s-a dovedit a fi Insula Nevazuta.

Pentru ca aici nimeni nu te vede iti poti permite orice: sa plangi, sa razi, sa spui povesti copacilor sau greierilor, sa tragi cu ochiul in gradina vecinei sau in camarile palatului, sa joci sotron cu copii, sa-ti transformi seful intr-un brotac si colegul cel dolofan care-ti face curte intr-o pusculita roz in care sa arunci monede ruginite…
Nici o zi nu seamana cu alta, intotdeauna este ceva nou si, de semenea, mereu sunt asteptati vizitatori.

[Hashaspire]

Tare frumoasa introducerea!

Acest topic a fost editat de Hashaspire: 11 Aug 2006, 02:38 PM

[Promo Contextual]

[anushca]

Acum ce sa va spun... primul care l-am intalnit era Vornic pe insula. Mergeam agale, cu nasul (nu spun capul, stiti voi de ce ) in nori si nu ma dezmeticisem bine cand a dat "badia" peste mine.
Ziua buna, Hashaspire! (nu ma intrebati de unde i-am stiut numele), am vrut sa-i zic dar el nici nu m-a lasat sa deschid gura si hop a sarit la mine:

"Tare frumoasa introducerea! "

N-a pozna! Cum sa fac si sa desfac sa spun ceva interesant cand dumnealui ghiceste ce nu rostesc?
Nu ma ajuta nici vremea: soare nu era, nor nu... Ce era sa zic? Norocul meu ca aveam o tigare la mine si tot el m-a scos in impas. Auzindu-i dilema am ras c-o pofta... Ascultati si voi:

"ceri un foc pe strada, sa-ti aprinzi tigara. Cand zici "merci"? Daca iei bricheta din mana omului fara sa zici nimic, pare ca te porti ca si cum ti se cuvenea, iar daca zici merci cand o iei, ce faci cand dai bricheta inapoi? Pleci mai departe fara sa zici nimic? Parca e nepoliticos. Cand dai bricheta inapoi, simti nevoia sa-i zici ceva. Cel mai simplu e sa dai din cap, cred. Un fel de "bis". Oricum, cand iti aprinzi tigara, tragi din ea, asa ca in momentul cand o dai inapoi, esti cum fumul in gura/plamani si e si un pic dificil sa zici merci. Asa ramane, deci: merci cand o iei, dat din cap cand o dai inapoi. Si daca bricheta omului nu merge si tu i-ai zis merci deja?"

Interesant personaj, nu stiu daca am sa-l mai zaresc dar musai as vrea sa stie ca mi-a placut tare.
Asa ca, incantata de insula mea am continuat drumul pe bicicleta, cantand in acelasi timp voioasa la chitara

[anushca]

Ziua urmatoare am petrecut-o in jurul colibei si pe plaja. Prima oara dupa multi ani ma simteam debarasata de griji si ganduri; si sorbeam chemarea nelamurita, care se intalnea undeva, in adancul meu, cu amintirile netraite. Nisipul frigea si eu lasam semne pentru ca cineva sa ma poata urma: o crenguta rupta, o sageata de scoici, o frunza purpurie, cu cateva pietre deasupra sa n-o ia vantul...
Deodata malul s-a ridicat si mergeam pe marginea unei faleze inalte, la picioarele careia spumega si se sfarma in spuma si stropi un fel de ocean din lacrimi albastre si verzi-albastre. Se separau si se amestecau iar ecoul lor repeta ultimele versuri soptite unui vis:

Iubite,
lasa-ma sa muşc din tine
am îmbatrânit atât de sfioasa

Prea-i multa ninsoare de vise...
ne aşezam mereu cuminţi pe bordura
îmi strângi mâna şi scriem poveşti de dragoste
apoi ridici ochii albaştri
şi vânt spalat de ploi îţi tremura-n pleoape
scuturându-şi vuietul în sângele meu
eu pipăi piatra rece
şi degetele-şi pun dorinţe ameţitor de dulci

Aş putea fi copac
cu trupul două rădăcini
sa numar încet fiecare secunda
s-o recompun atent din batai ale singurei inimi
dar strânge-ma-n braţe
şi nu ma mai lasa

Dumnezeule
îmbatrânesc atât de sfioasa!

Pe urma, la orizont, drept in fata mea, a aparut un punct negru, si in curand, am deslusit doua stanci, ca doua maini ce nu puteau fi alaturate, strangand intre ele corpul candva zvelt al unei corabii cu catargele prabusite

[anushca]

Am ajuns pe cele mai înalte stânci de pe insulă, liniştea era aproape apăsătoare. Mergeam rumegându-mi gândul şi adierea vântului îmi părea urlet, tunet... În ochi îmi intra fiecare bob de lumină şi devenea insuportabil. Apoi... te-am văzut: veneai cu zâmbetul acela ce-ncărunţea livezi. Erai mire-ngemănat cu ploile şi eu alergam să-ţi gust lacrimile
Una, şi două, şi trei...
Te vedeam preschimbând vântul în semne şi... speram să nu mă priveşti. Am inventat chiar un adânc de vară, apoi mi-am amintit că oamenii mari nu mă văd şi-am îngenuncheat copilăresc la margini de fântâni
Vino, vino! abia şopteam...

Acest topic a fost editat de anushca: 14 Aug 2006, 08:34 PM

[anushca]

E... ma intrec acum cu vorba si nu v-am povestit cum am intrat azi in centrul atentiei, ba chiar am fost invidiata de cei din jur

Mergeam incet pe ulita, cu nasul in pamant si cu varful pantofiorilor mutam o pietricica de colo-colo. Planuisem sa o duc pana acasa, sa o pun temelie castelului pe care-l construiesc in curtea din fundul curtii. Si cum mergeam asa, am dat nas in nas cu... Maria Alexandra. Purta aceeasi rochie ca in ziua in care am cunoscut-o, cu flori minuscule, cu frunze bizar rasucite si cu tulpini de plante nemaivazute, imprimate pe panza subtire. Ma uitam la ochii ei si sclipirea privirii m-a scotocit, m-a ascuns in cel mai departat ungher si m-a scos la iveala. Am ramas buimaca, parca deodata se facuse mai multa lumina. Mirosea a primavera proaspata in soarele acesta fierbinte.
-Fata asta poate sa zboare! am spus celor din jur si ei priveau peste umerii mei nedumeriti
-E un fel de inger! le-am explicat… si incetul cu incetul, tot mai multi au zambit privind-o.
-A fost pajul meu - am continuat- dar, intr-o zi… mi-a furat-o alt inger. Ce va mirati? Inca pastrez o imagine cu zborul lor de vis

Sub privirile tuturor a rosit sfioasa apoi, ca un vantisor de primavara, s-a aplecat incet m-a sarutat pe pistrui si s-a facut nevazuta. In jurul meu au ramas doar trecatorii curiosi a afla de e chiar inger sau o zana mandretea aceea de fata. A trebuit sa le spun tot: cat vorbeste, ce suflet frumos are... Ce s-o lungesc am devenit vedeta! Unii m-au rugat cand mai vine sa-i chem si pe ei s-o mai admire ca tare, tare draga le-a cazut

[Hashaspire]

Maria Alexandra?
anushca, tu povesteşti frumos-frumos-frumos!
Sper si fii veselă mai mult decât tristă.

Acest topic a fost editat de Hashaspire: 16 Aug 2006, 02:17 PM

[anushca]

Sper sa imi amintesc acest lucru, Hashaspire

Ma plimbam pe strazi marginite de case rotunjite de ani si vopsite proaspat in culori pastelate. Aici nu ajungea asfaltul, prin mijlocul drumului curgea un parau limpede, saltand in albia de pietre rotunde si scotand la iveala temelia de granit negru a muntelui. Simteam sub talpile incaltarilor neregularitatile drumului. Strada se afunda in brazi, mai era o casuta de barne, neagra, aproape intrata in pamantul padurii din care iesise. Am luat-o pe o carare mai putin umblata, drumul se afunda intr-o poiana mica si rotunda
Am privit inapoi si am oftat: ce saraca eram, aveam picioare zdravene, in stare sa ma aduca pana aici, sa ma poarte dincolo de munte, dar intotdeauna sirul talpilor va ramane neinsotit. Asta-i, se mai intamplase si alta data, dar nu atat de brusc si de complet.
Am inchis ochii. Simtea sarutul, sarutul acela care tinea un sfert de veac incandescent, si ma plimba prin tinuturi stranii, cu lungi si zvelte coloane albastre sustinand cerul de un rosu aprins, aripi moi imi atingeau fruntea si singurul lucru care nu-l intelegeam era goana de animal haituit a lacrimilor. Am deschis ochii, se strangea ceva in mine, am ridicat mana si-am indreptat crenguta aceea tanara de alun
"am inteles atunci cu-amaraciune
ca poti cu gandul sa-mi patrunzi in viata
si m-a cuprins o teama ca de gheata
sa nu-ti vadesc prin ochii-mi slabiciune" (Dante Alighieri)

[anushca]

Azi insula e pustie iar eu plâng, si râd, si strig de bucurie. S-a implinit un vis care se potrivea atat de frumos pentru noi si noi...
...insula e pustie iar eu plâng, si râd

[anushca]

Ascult de câteva zile povestea unui menestrel şi totul îmi duce gândul către toamnă, greieri şi trubaduri. Am găsit pe insula chiar umbra unui vechi vis...
Pământul se învârte cu mine şi simt mirosul de paiaţă al soarelui orb şi bătrân. Aştept să fiu cumva sculptată cu primitivul obiect al gerului.
Dincolo de poezie, gustul toamnei mi-a împrumutat ceva din neliniştea arborilor când aud căderea frunzei. E ca o frică. Mă simt un bătrân ţinând în palme un colţ de copilărie.
Mai trece un sentiment... Uite, el e târziul "îmi eşti dragă". Zâmbesc trist. Nu, nu aştept pe nimeni. Pământul se învârte cu mine şi-n jur pe crengi, rece, trist toamna pune metal în frunze.
Mai trece un sentiment... Durerile se prefac în must dulce.
"Cri- cri- cri"...
E dar ascultaţi mi bine povestea:

Să-mi daţi un strop de vin şi pâine,
ca unui menestrel hoinar.
Eu doar trăiesc de azi pe mâine,
de griji şi soartă n-am habar.

Am fost odată om cu stare,
aveam nevastă şi copii,
dar m-au gonit în lumea mare,
războaie crude şi urgii.
Am fost în lupte, printre leşuri
privind la câmpul plin de sânge,
am dobândit noi înţelesuri
şi am pornit pe strune-a plânge.
Eu am văzut putreziciunea
nenorocirii şi durere
şi-am înţeles deşertăciunea
vieţii fără mângâiere!
A povestit întreaga seară,
de vremuri aspre, de războaie,
acordurile de ghitară,
scânceau prin picurii de ploaie.
Un strop de vin şi-un colţ de pâine
i-au dat ferindu-l de şiroaie,
ca oaspete de azi pe mâine
în şură, pe un braţ de paie.
Dormea chircit, visând pesemne
la viaţa lui cea zbuciumată,
şi pe obraz îi lasă semne,
o lacrimă adevărată.
Atât a plâns, un bob de jar
cât răul din întreaga viaţă.
De griji, de chinuri şi amar,
el uită până dimineaţă.
În zori se-nchină şi porneşte.
Nu ştie unde-l duce pasul.
Din loc în loc îl omeneşte,
mulţimea să-i asculte glasul:

- Eu nici nu cânt, doar povestesc
de câte-am reuşit să strâng.
Prin lumea largă rătăcesc
şi traiul meu pierdut îl plâng.

(Menestrelul - de pârâu)

[anushca]

si pe insula m-a ajuns din urma viata. sunt anumite "lucruri"de care nu poti scapa, nu poti a te face... nevazuta.
si macar de n-ar fi asa curvistina conita asta! de ani buni imi indeplineste dorintele numai cand imi aduc durere. bunaoara duminica o sa colind prin orasul medieval. de trei ani imi doresc sa am timp sa-l vad si sa povestesc despre el cu un anume trubadur...
acum merg in orasul lui pe care atat de mult mi-am dorit sa-l vizitez. am visat ca ajunsi acolo sa ne plimbam de mana pe strazi, eu sa ma invart si sa ma transform intr-o florareasa... iar el sa-mi cante asa cum isi dorea pana cand am sa ma simt mai bogata ca o regina... dar trubadurul meu a plecat...
de-as pune intr-o zi mana pe pramatia asta de cucoana...

[anushca]

Cetatea era plina de negustori ce-si insirau oale, obiecte de podoaba ori altele trebuincioase omului si placute ochiului. Turnul din piata batea de 3 ale amiazii si eu nu stiam daca sa mai zabovesc alaturi de porumbeii incantati de "averea" din punguta ce-o tineam in mana sau sa trec in a-mi lua cele trebuincioase. M-au salvat doi prichindei, putin trecuti de genunchiul broastei, care au cucerit pe loc inima zburatoarelor (pentru care eu reprezentam doar sursa de hrana)
Asa am intrat (putin amarata ca fusesem abandonata) in mijlocul forfotei.
Negustorii erau de toate felurile: unii tacuti, altii trambitandu-si marfa… oricum fiecare cautandu-ti privirea si incercand sa te cucereasca prin zambet au bunatatea chipului.
Si nu plecai fara sa targui, luai dupa socoata de-acasa, ba scoteai si-un gologan-doi de la chimir pentru cine stie ce moft drag privirii
Si eu m-am ales c-o mandrete de opait, o traistuta de ierburi aromate, blide din cele mandru impodobite si halbe noi sa am in ce pune oaspetilor. Iar in drumul spre casa, pe o funie subtirea, mestesugita de o mandruta rosie-n obraji, trasei cativa covrigi calzi.
Off de-ar fi fost vremea mustului…
Oricum eram vesela si mandra de legaturica mea asa ca in loc sa tai drumul spre casa, cum ma-ndemnau initial picioarele, numai ce m-am trezit in plina dumbrava. Era spre amurg si linistea doar cand si cand se lasa parca intrerupta de zborul unei pasari, susurul timid al apei sau caderea unei ghinzi. M-am asezat pe un ciot ramas dintr-un arbore batran si pret de cateva secunde am visat mangaind incet apa cu o nuielusa uscata. Cat de frumos ar fi fost in apusul acela cald si galbui sa imi las capul obosit pe umarul drag…

Acest topic a fost editat de anushca: 5 Sep 2006, 10:37 PM

[anushca]

Rascoleam cu privirea stelele ce se ascund timid... ziua a venit ca o evadare. O zi de relaxare intr-o barcuta ce ma conducea pe valuri cu dantelarie de spuma zgomotoasa. Priveam din larg insula mea: era atat de frumoasa cu parfumul ei de basm medieval, cu pajisti intinse, cu podul dintre cele doua stanci...
Am privit-o cum o mangaia soarele amiezii, imprumutandu-i culoarea mierii si, mai tarziu, incendiata de acelasi soare la apus. Nu imi doream sa o parasesc, nu inca. Am lasat vaslele si barca sa pluteasca mai departe si m-am lasat sa alunec in valuri... pluteam spre casa, spre casa mea nevazuta

Daca singurul lucru
Pe care poti sa-l faci
Este sa pasesti
Pe valurile marii
Paseste fara sfiala
Fara teama
Poti sa inchizi ochii daca vrei
Visand la alte orizonturi
Negasite decat in mintea ta
Dar nu gandi
Ca si altii o pot face
Totul ar deveni prea banal
Esti unic prin ceea ce visezi

Acest topic a fost editat de anushca: 8 Sep 2006, 07:31 AM

[anushca]

S-a inserat. E o seara calda si linistita cu cer galben-rosu. Dar nu seamana cu galbenul acela de gutuie, mai degraba ma duce gandul la pere-altoite, la ciorchinii purpuri si grei in bob. Cat mi-as dori sa stau la racoarea unui vechi gorun si sa mai aud barbatul ostenit care soptea: "acusica ma strecor langa tine si poate descopar niste bratisoare dragi in care sa ma cuibaresc, langa o inimioara calda si plina de iubire de care sa imi lipesc buzele si sa adorm asa"
Uff, era sa uit: pe insula nevazuta nu sunt oameni mari! Poti rade si plange, dar niciodata nu vei da de cel care desena saptele tau cu palarioara de mexican. Poti sta murdara de creta acum, poti zbura deasupra marelui canion, sau adormi pe lei in burg, dar niciodata...

[anushca]

Umblam nauca prin zona cutand ceva care sa-mi stearga lacrima pret de cateva clipe. Uneori insula e prea mare si ma ratacesc printre umbre si umbre... Am gasit un anunt... deosebit:
"Te-ai săturat să faci piaţa, să duci gunoiul, să speli vasele, să suporţi aglomeraţia şi mîrlănia controlorilor din tramvai, să priveşti emisiunea "Surprize-Surprize", s-aştepţi calificarea echipei de fotbal a României la Mondiale? Vrei un loc spaţios, curat şi îngrijit, cu iluminare nocturnă, cu pază 24 de ore din 24, cu servicii complete de întreţinere, cu locuri de parcare generoase, cu alei aerisite, mărginite de bănci şi copaci, cu grupuri sanitare igienice şi personal calificat care îţi răspunde la toate problemele tale?... "Psst!... Vrei servicii funerare de calitate? Vino la Eternity Memorial! Acum... Pentru toate întrebările tale există un singur răspuns: Cimitirul Municipal Constanţa!"
trista fiind primul gand a fost ca e o oferta tentanta, apoi am ras si...am ras. Doamne pana unde duce publicitatea! (... e un anunt serios)

[anushca]

...în aşteptarea unui zgomot, a unei voci, pătrundeam adânc în mine, mergeam printre spaimele copilului singur, prin labirinturile subterane ale unor memorii de demult. Deschideam uşi, coboram pe zidurile vâscoase ale subteranelor în galerii pline de jivine solzoase şi băloase, forţam încuietorile unor sentimente uitate. Simţeam că lumea aceea putea să se reverse nestingherit asupra celei prezente şi mă îngrozeam de visele adormite acolo. Mă zăream alergând pe o pantă în timp ce ploaia se infiltra viclean şi surpa, putrezea, ducea cu ea crenguţele ca nişte degete cerând îndurare ale viselor.
Ploaia, cât de bine cunoştea ploaia asta din fluvii de lacrimi! Auzeam paşii târşiţi şi oftatul copilului solitar bântuindu-mi aleile tâmplelor. Spaima m-a învăluit ca o plasă, în pupile mi se întipărise un foc strălucitor, încercam să strig dar ceţurile înăbuşeau strigătele...

Habar n-am ce m-a izgonit într-un târziu de acolo, azvârlindu mă afară. Şi totuşi ceva adusesem cu mine, mult mai nou dar la fel de dureros: prima seară de august a acestui an, apăsătoare şi caldă seară de vară. O uram, vara era pierdută pentru totdeauna din calendarul sufletului meu. Cât îmi doream să nu mi-o amintesc...

Şi ploaia, oare când se opreşte ploaia?

[anushca]

Astazi, pe insula am intalnit-o pe soricuta. Inca ma feresc de ea. N-am stiut niciodata sa o mint iar povestea ei...
Dar mai bine o redau asa intr-o suflare. Am sa revin poate alta data sa o mangai...

Se zice ca era un greierus mic care nu stia niciodata cat este de dulce, pentru ca mai tot timpul era suparatel pe el. Pe vremuri, fusese unul dintre cei mai frumosi visatori ai noptilor cu luna, fie ele de vara, de toamna, de iarna sau de primavera. Era pur si simplu un greierus fermecat
Demult, a cunoscut o soricuta si impreuna cu ea a plecat spre zana cea buna a padurii sa isi repare vioara, pe care a spart-o dintr-o prostioara la inceputul verii, sau sa ceara macar un pic de praf magic ca sa faca strune de vis din el.
Ce s-a intamplat pe drum… fara sa stie sentimentele pentru soricuta lui dulce, cu ochisori vii ca doua margelute si cu un nasuc dulce si miscator ii daduse darul de a canta tot timpul anului. Asa ca zana nu a trebuit sa mai faca nimic in privinta viorii sau a prafului magic dar, simtind ca s-au indragostit unul de celalalt i-a fermecat sa uite de infatisare si sa poata sufletele sa zburde fericite impreuna.
Si sufletelul greierusul asta stia sa cante si sa viseze atat de frumos... numai ca o vrajitoare rea si urata era geloasa pe iubirea lui pentru soricuta dulce si vrajitoarea aceea a facut ea ce a facut, farmece si magie neagra, cu labute de radasca si aripi de liliac vampir... si incet incet a inceput sa otraveasca inimioara greierusului, plantand acolo, in pieptul lui si in mintea lui, numai ganduri urate si amintiri otravitoare... pana cand greierusul a inceput sa se poarte ciudat si a inceput sa isi supere soricuta dulce.
Cand era singur gandea ca e un rau si un urat si ca nu stie sa cante si sa iubeasca, ca nu stie sa inteleaga ce e in inimioara si in mintea soricutei.
Soricuta nu prea stia ce sa faca: il dojenea si il alinta, doar doar i-or trece greierusului traznaile…
Dar cel mai rau dintre toate a fost cand intr-o zi, a adunat toata iubirea din ea, a pus-o in palma si a vrut sa atinga greierasul. Atunci acesta a fugit si s-a ascuns intr-o scobitura in pamant si a stat acolo ascuns o gramada de vreme printre ierburi. Soricuta nu mai stia ce sa faca si a inceput sa planga de a crezut ca nu o sa se mai opreasca
In tot acest timp, castigand tot mai mult teren, vrajitoarea cea rea otravea inima visatorului, ii spune ca e rau, ca nu a fost niciodata bun… El o credea si plangea pentru iubita lui, il dureau tot mai tare zilele, si noptile, si singuratatea, si se perpelea ca nu mai stie sa viseze
S-a rugat soricuta florilor sa daruiasca iubitului ei parfum, sa aiba vise linistite, poate asa o sa ii revina increderea si florile i-au daruit… dar visele n-au venit. S-a rugat ierbii sa-i gadile nasucul poate va zambi si vraja se va rupe dar zambetul nu s-a aratat. A rugat pamantul sa trimita mesaj de iubire catre greieras, dar greierusul credea ca nu-i demn de iubirea soricutei si s-a ascuns si mai tare. Atunci a indreptat nasucul spre cer si a cerut ingerilor sa o ia alaturi de ei, sa-l poata mangaia de sus, sa-l alinte cu aripa noptii si sa aiba grija ca intr-o zi sa-si gaseasca o inima frumoasa si calda ca a lui. Si ingerii au incuviintat dar, ca un facut, greierasul a scos nasucul de dupa un fir de iarba si soricuta l-a zarit si nu a rezistat sa plece inainte de a mangaia obrajorii obositi. Si iar nu stiu cum s-a facut dar in ochisorii dragi ai greierusului a crezut ca vede umbra unui zambet si soricuta s-a pierdut in fata acelor ochisori si nu a mai stiut ce sa faca: sa stea alaturi de ingeri, sa stea lipita de umbra acelui zambet?
Greierasul era tot cu otrava in inimioara si se ascundea de ea iar soricuta plangea si pendula intre doua lumi… fara sa stie cui apartine si din care loc il va ajuta mai bine pe greieras.

(poveste adunata din durerea greierasului si a soricutei in egala masura)

Acest topic a fost editat de anushca: 18 Sep 2006, 12:42 PM

[Hashaspire]

, soricuta mica. Nu mai plange. Zi-i greierasului ce ai pe suflet si vei intelege cum sa procedezi in continuare. Poate te opresti din plans maine, sau poate azi. Dar te vei opri si vei sti.

[anushca]

Multumesc, prietene (sper ca nu te superi ca am scris asa). M-a bucurat mult popasul pe care l-ai facut astazi... e atat de bine cand mai vezi un sufletel pe insula! Cat despre dumneaei: are sa se opreasca negresit din plans. N-am auzit inca soricei care sa indrageasca... miorlaitul
Sa ai numai zile asemeni sufletului tau, Hashaspire!

Acest topic a fost editat de anushca: 18 Sep 2006, 07:08 PM

[ilie]

melancolie si tristete trezeste insula ta...oare de ce?

[anushca]

"melancolie si tristete trezeste insula ta...oare de ce?", intreabi, draga Quantum. Eu zic ca nu este multa tristete... e doar umbra unui gand trecator care nu-mi da voie uneori sa admir viata in toate detaliile ei. poate ai nimerit in dimineata in care am tras un ochi peste gardul vecinului si nu m-am putut abtine sa nu oftez
Sunt plantute pe care le sadesti in curtea ta, le mangai si le alinti in fiecare dimineata, le dai tot ce crezi ca au nevoie si intr-o zi vezi ca mladitele lor s-au strecurat si... infloresc in vecini. Intai nu intelegi, nu poti sa crezi ca ti se intampla tie, simti ca ele sunt atat de frumoase pentru ca iubirea si mangaierea ta le-au dat viata... dar toate astea nu te pot indemna a le smulge de acolo. Nu poti si nu vrei pentru ca realizezi nevoia lor de soare... Stiu ca plantuta mea creste libera doar in lumina din curtea vecina dar inca nu am invatat sa o admir si sa zambesc fara retinere in fiecare dimineata.

Acest topic a fost editat de anushca: 20 Sep 2006, 01:07 PM

[anushca]

Strigăt dincolo de legământ
Visam gama
În care ce cauţi
Se caută deodată cu tine
Mergeam desculţă peste ape
Cu tălpile arzând de căutare
Îngânând tăcerea intre doua inimi
Un dincolo de gând
Pipăind în briza nopţii
Lacrima ascunsă în iarbă

... trup tălmăcit de-andoaselea
Mă strecor între voi
Literă cu literă
O nimica toată desigur
Dansând peste nori
Într-o seară de culoarea ţipătului

[anushca]

atarnau nopti tot mai ovale de toamna
ploaia-si intindea bratele pe obrazul pietrelor
incercam din rasputeri sa renasc
s-ajung glorios la buzele tale
sa te musc cu dintii de cuvinte

rastigniti ochii mei pandeau din lanul de stele
dragostea devenea dulce necesitate
doar tu adormeai
mahnit ca-ncercam sa-ti schimb
aceesul la acel vis… virtual

Acest topic a fost editat de anushca: 1 Oct 2006, 09:34 PM

[anushca]

Vântul din Nord

îmi perforează auzul

În crispare

doar firavele frunze

mai adulmecă

palmele mele

Toamna

aduce odata cu ea

sabia Vestitorului de Ger

Şi

în inima singuratică

e tot mai percutant

foşnetul



Mă duc în vechea

cameră albă

să ascund ziua în riduri

Nimeni nu-i

să aducă

râvnitul pumn de căldură

Cineva înfăşoară

pâna şi visul

şi-l aruncă

în tomberoanele

timpului

Privirile

se-ngroapă în ele însele



Mâine?

... o altă zi

ce mă va găsi

cu ochii şi sufletul

cargând

[anushca]

Exista timp fara ferestre, fara usi
apoi linistea, culoarea...
intoarce-te sa renasti

[anushca]

...era pe inserat, soarele se strecura printre copaci de pe creasta si aurea, asfintind, zidul vechi.
Parca-l vedeam stand cu capul aplecat si asfintitul ii juca in apele ochilor amplificand lumina aceea misterioasa.
M-am asezat pe un pietroi turtit, cu genunchii la gura si cu bratele inel in jurul genunchilor. Nu puteam sa vorbesc, nu puteam sa ma misc. Dealurile se topeau domoale in limpezimea amurgului. Parca nu se potriveau zidurile aspre cu verdele dealurilor. Ma scotea din mine si ma facea sa ma privesc dinafara, neinsemnata, anulata de timp, simplu gest al punerii pietrei peste piatra...
Nu mi-a fost greu să te recunosc
Un greier îmi cânta pe gene-n amurg
de la capăt de lume
Ningea cu petale de zarzăr
şi nu ştiu când
am învaţat să plâng de fericire
Din zăpadă-n zăpadă
deveneam o singură tinereţe
Vara mirosea a lut ars şi-a abur de sulfină
mergeam în susul apelor
lăsam ofrandă anii mei
şi culegeam roadele trupului şi-ale dragostei
Apoi toamna, cerul părea mai îngust
frunzele ardeau în castan
şi simţeam că universul întreg
devenise al meu şi albastru
Iar într-o zi, ţi-am spus:
am învăţat să te cunosc dintre fulgi
şi inima-mi bătea la fel ca la-nceput

Şi ce dacă aici e capâtul lumii
...îl vom alunga mai departe
cât să câştigam o clipă
în care să ningă cu petale de zarzăr
şi noi să nu ştim
c-am învaţat să râdem mereu
plângând de fericire
Ma incovoiau sub apasarea lor ascuns cuvintele, incepeam sa simt ce inseamna timp- acela scurs peste pietrele mute...

[Kristin]

[anushca]

Ma bucur ca ti-a placut, Kristin si iti multumesc deasemenea pentru frumosul dar. Te astept oricand cu bucurie in insulita mea.

Cand a rasarit soarele nu se mai vedea decat alb. Imi muscam buzele: venise iarna, in curand sarbatorile... Am iesit cu un fular aruncat la repezeala peste bluzita subtire si cu parul in bataia vantului. Nu se intampla nimic? Trebuia sa se intample... mirosea a cozonac si a nuci coapte, a placinta cu urda... Asta insemna ca azi e zi de visat in fata caminului cu un vin fiert aproape si... Am simtit un freamat in stanga. Il cunosteam, am invatat sa recunosc gandurile prietene. Se adunau ziua si noaptea in albastrul deschis al unei sfere catifelate, se roteau suprapunandu-se, intersectandu-se, uneori dispareau topindu-se intr-o pacla fierbinte, rasareau iar din nimic. Lasau un zambet, un vers, un cuvant...
Mi s-au imbujora obrajii si o lacrima se zbatea agatat in varful genelor. Am inchis ochii si le-am strigat... Doamne, cate imagini dragi erau! Am strans fularul si ne-am intors. Le-am chemat pe toate in camaruta cu foc jucaus si iz de iasomie, le-am zambit. Nu a trebuit mai mult si s-au adunat iar in albastru. Atunci am inceput istorioara:

Se povestea...
că îmi creşteau aripi
în ochiul stâng
acolo unde
ploaia cade blând
şi ne dăruiam
unul altuia
culorile găsite
în drum

Si se mai spunea
că în ochiul drept
îmi era frig
până la gânduri
când ningea
cu petale de zarzăr
şi nările mă dureau
neştiindu-te
nevăzându-te

Acum...

încerc
să deschid ochii
pentru a clipi
singura lacrimă

Nu stiu daca le-a placut. Niciodata n-am stiut cat le plac povestile mele.
Am clipit, asteptam ceva ca atingerea unei aripi de fluture pe obraz, nu m-a atins, pe pereti jucau reflexe rosii, palide, mai mult banuite, se ingustau si se intareau. Incercam sa zaresc mesajul ascuns in imagini... Am traversat un coridor si m-am pomenit in pragul unei incaperi luminate de focul aprins intr-un camin. Cu spatele la mine, asezat la masa, manca un om. Din cauza umerilor l-am crezut masiv si greoi, asta pana s-a ridicat; era neobisnuit de subtire si drept. Era... imi jucau iar lacrimile. Ochii aceea albastri tinteau patrunzandu-mi drept in pupile, pe urma alunecau brusc intr-o parte parca temandu-se sa-mi sustina privirea, si se intorcea iar, gravi, inexistenti... Am zambit imaginii daruite de sfera... era atat de cald acum si afara totul era alb...

[anushca]

...mă aşez pe marginea ferestrei şi privesc cum se joacă luna printre nori
somn...? nu, nu îmi este somn
... ascult şoaptele nopţii şi iau aminte la adevăruri ce se rostesc când nimeni nu stă să le asculte
să mai sper...?

am
ochii
găuriţi
de ploi
trec
plângeri
prin mine
născând
goluri
de aer
din care
vântul
modelează
mereu
zăpezi

[anushca]

în locul unde nu mai există mare
norii se joacă de-a neputinţa
cu anotimpurile
firele de nisip se zvârcolesc
la fiecare secundă
pietrele se transformă în torţe
iar de-ţi pui sufletul pe o urmă de paşi
sarea îţi roade tihna culorilor
cuvintele...
se opresc la o palmă de inimă
şi doar păsările vin
şi-mprăştie vântul
de la facerea lumii

[anushca]

Sub stelele negre simt o tacere infricosata. Vine frigul peste noi si peste mainile nervoase trece raspelul vantului. Cuvintele nu-s decat simpli functionari disciplinati ce se-nnamolesc in rutina, consumandu-si viata in registre voluminoase.
Sufletul nu va mai avea libertate, ma tem sa-mi aud glasul...
uneori
poemele
poeţii
nu există
un fel
de deznădej
de obsesie
fără nume
ceartă
zvâcneşte
vibrează

ochiul
suferind
la repezeală
ia locul
inimii
şi caută
nebun
în artere
cuvinte
care
pălmuiesc
şi râd

la o distanţă oarecare
bufonii îngânându-şi cuvintele râd:
în seara asta plouă şi-i prima dată
linişte!

Acest topic a fost editat de anushca: 4 Dec 2006, 10:24 AM

[anushca]

Bun regasit, jurnalule!

Nu stiu cum a fost Craciunul aici dar la mine pomii n-au avut strai alb ci gatiti sunt de primavara. In curti troneaza toporasii si ici-colo ghiocei
'Satul' este gatit insa de sarbatoare si, daca umbli fara rost(asa ca mine azi), vezi cum scapat din hornuri fumul alearga ca un copil descult catre cer. Ba pot spune ca si vantul a dat in mintea copiilor: acum saruta crengile si se gudura, acum topaie si se impiedica.
Si cum hoinaream cu nasul pe sus, asteptand un fulg ce nu vrea sa apara, mi s-a oprit privirea la orologiul de pe turla Bisericii Catolice. Anunta dragutul ca mai sunt cateva ore si...
Asa se face ca am grabit pasul sa apuc a ura: An bun, sanatate si impliniri tuturor celor care-mi vor calca pragul, celor care au poposit pe insula si celor care-mi sunt gazde aici
M-am bucurat sa zaresc oameni calzi in preajma, m-am bucurat sa simt gandul vostru aproape, m-au bucurat cuvintele care mi-au insotit uneori pasii ezitanti

Sa aveti viata pe care o meritati si sa va bucurati de cei apropiati.

[calfa]

La Multi Ani, anushca, tie si insulei tale !

[anushca]

N-am mai trecut pe-aici demult.... de când au revărsat râurile din matcă şi au şters urmele noastre neîmpietrite – paşii mei încrustaţi în pământul cald, paşii tăi tăcuţi, prinşi undeva între frunzele de toamnă şi clipe.

Ne redefineam – tu – eu, eu – tu, contopindu-ne undeva la picioarele universului, jucându-ne de-a infinitul cu iubirea, aruncând din ea bulgări mari de lumină; tu gândeai că sunt stele căzătoare şi îţi puneai dorinţe ameţitor de dulci, şoptite atât de încet încât doar eternitatea să le poate îngâna, ameţitor de dulci...

Încrustam amândoi în fericire – tu – eu, eu – tu.

(...)N-am mai trecut pe-aici demult.... (D.P)

Acest topic a fost editat de anushca: 15 Jan 2007, 12:49 AM