Jurnalul Lui Genicon |
Bine ati venit ca musafir! ( Logare | Inregistrare )
Daca doriti si dumneavoastra un Jurnal, trimiteti un mesaj in acest sens in cadrul topicului Detalii Forum.
Nou: Autorul unui jurnal are dreptul de a decide ca un mesaj scris in cadrul Jurnalului sau de catre altcineva sa fie sters. Daca doriti acest lucru, trimiteti-mi un PM cu adresa mesajului in cauza si acesta va fi sters (bineinteles, atat timp cat nu se exagereaza).
Jurnalul Lui Genicon |
6 Jun 2003, 02:32 PM
Mesaj
#1
|
|
Gazda Hanului Grup: Admin Mesaje: 8.578 Inscris: 22 February 03 Din: Hanu Ancutei Forumist Nr.: 1 |
Bine ati venit la Jurnalul lui Genicon!
Impresii, pareri, legate de viata sa si nu numai veti citi aici -------------------- |
|
|
7 Jun 2003, 10:51 AM
Mesaj
#2
|
|
Cronicar oPsedat Grup: Moderator Mesaje: 3.227 Inscris: 8 March 03 Din: Din sud Forumist Nr.: 45 |
Hmmm... iata-ma intrat in "Jurnalul lui Genicon"...
De multe ori, copil fiind (ultima data acum vreo doi ani, printr-a 10-a) am incercat sa imi tin un jurnal. De fiecare data esuam, cel mai mult tinandu-ma unul de vreo 4 luni. De ce? Pentru ca scriam zilnic si incepuse sa devina plictisitoare formularea, zi de zi: "Astazi nu s-a prea intamplat mare lucru" Si tot asa... Deci, in viata mea, sau cu viata mea nu se prea intampla multe... M-am bagat si aici... Ce voi scrie, nu stiu. Ce voi face, nu stiu. Cert este ca in cele din urma bunul Dumnezeu imi va da probabil inspiratia necesara. Asadar, voi, cei interesati, stati aproape! VOI REVENI! -------------------- Am incalcat cel putin 5 din 10 porunci/Ma pocaiesc la 90 de ani, pacatuiesc pana atunci
PreaoPsedatul genicon |
|
|
8 Jun 2003, 12:34 PM
Mesaj
#3
|
|
Cronicar oPsedat Grup: Moderator Mesaje: 3.227 Inscris: 8 March 03 Din: Din sud Forumist Nr.: 45 |
Voi incepe cu o chestie filozofica, pot spune... dar nu voi continua asa. Nu sunt un filozof. Dar este ceva ce am descoperit de mult timp, si nu imi place. Ce am descoperit? Ca lucrurile marunte ne influenteaza viata. Lucrurile alea lipsite de importanta. La fel cum si in jurnalul meu, de aici incolo, nu vor fi prezentate decat lucruri marunte, nimicuri
De ce lasam lucrurile marunte sa ne influenteze viata, sa ne-o schimbe, cand exista deja lucruri gigantice care o fac? De ce stam cateva ore sa stergem un fir de praf, cand din fatza vine o furtuna de nisip? Cam astea ar fi lucuri lipsite de importanta... carora le dam o prea mare valoare. Daca am sta sa ne gandim cu atentie, cam tot ce ni se intampla noua, zi de zi, cam tot ce ni se intampla noua in viata este... un mare zero! NIMIC! Si noi adunam nimicurile astea, le hiperbolizam si le lasam sa ne distruga. Ne pierdem portofelul, sau ni se fura. Suntem distrusi. Dar asta nu-i nimic! Am pierdut 30, 50, 100 000... Asta e un lucru marunt. Sefii nostri, oamenii cu functii importante in stat, ne fura sute de miliarde... Dar noi preferam sa plangem 50 000... Omul este cel mai mare si important animal de pe pamantul asta. Dar omul lasa lucrurile marunte sa il influenteze, si asa devine si el un nimic. Nu ne mai ramane decat ca peste cativa ani sa rada si babuinii de noi... Halal oameni mai suntem! Stam sa plangem ce ni s-a intamplat... Ce a fost, a fost! Nu se mai poate schimba... Ne macina ganduri de genul: "Vai, ce rau imi pare ca am mers in loc sa stau, ca am facut aia in loc de cealalta..." cand trebuie, de fapt, sa ne intereseze ce va fi... De ce sa fim doar niste oameni de nimic, pierduti in umbra, ascunsi in ceata? De ce sa acordam atat de mare importanta lucrurilor marunte? Imi amintesc - acum vreo luna, am vazut pe Pro Tv o stire ce m-a lasat masca - Presedintele, cand a coborat din avion, a calcat intru-n rahat de caine. Intr-adevar, o stire ce merita mentionata la ora 19:00... Exact cum ziceam... Mai stiti? Poate de asta am trimis noi trupe in Irak. Gandindu-ne ca daca noi, romanii, dam importanta atat de mare lucrurilor marunte, asa va face toata lumea. Ne gandeam ca va fi luat in seama nimicul de a trimite o mana de oameni cu pistoale Carpati ce explodeaza in mana... Dar... nu va fi. Cel putin, nu va avea nici un impact. Mereu nimicurile nu au fost si nu vor fi decat nimicuri... Aceasta a fost, haideti sa-i zicem, introducerea. Pentru ca aici, in urmatoarele posturi, nu veti vedea altceva decat nimicuri - o viata de nimic, ganduri de nimic, un om marunt, care spera doar sa poata trai si maine, si care va veni aici sa povesteasca "scoala de viata de nimic". Asa se va numi jurnalul meu - "Scoala vietii de nimic" Eu sunt autorul, si sunt convins ca suntem multi aceia care o traim. Hai macar sa fim optimisti! LA MAI MARE, FRATI ROMANI! -------------------- Am incalcat cel putin 5 din 10 porunci/Ma pocaiesc la 90 de ani, pacatuiesc pana atunci
PreaoPsedatul genicon |
|
|
Promo Contextual |
8 Jun 2003, 12:34 PM
Mesaj
#
|
ContextuALL |
|
|
|
9 Jun 2003, 08:05 PM
Mesaj
#4
|
|
Cronicar oPsedat Grup: Moderator Mesaje: 3.227 Inscris: 8 March 03 Din: Din sud Forumist Nr.: 45 |
Oamenii mici fac lucruri maretze. Insa, NICIODATA, lucrurile mici nu ii fac pe oameni "mari"... Asta ca sa fie un fel de continuare la ce am scris eu in topicul anterior.
Tocmai am citit posturile/ subiectele lui Sorin de la "Supravietuitorul" ... care mi-au placut enorm. Adevarate lectii de viata, pot spune. Si acum, nu ca as avea eu cine stie ce varsta, dar am realizat ca este pe bune faza cu: omul cat traieste invata.... Chiar mi-a ramas gandul la ceea ce scrie acolo... mai ales la spusele lui Sorin - pentru a supravietui, omul poate face orice. Si am incercat sa ma gandesc putin la viata mea... Chiar as face orice pentru a supravietui? Probabil... insa sper din tot sufletul sa nu fiu vreodata pus in situatii de genul acesta... Imi vine sa rad si acum cand imi amintesc momentele mele de cand eram mic si doream sa devin supererou, ca in filme, sa salvez oameni.... Se pare ca am crescut si m-am prostit... Adio, scopuri nobile! Pentru ca am realizat ca aproape totul este pe interes in lumea noastra... Am realizat-o acum 3 ani, cand mi-am pierdut ceea ce era pentru mine cel mai bun prieten la ora respectiva, din cauza banilor. A inceput sa aibe din ce in ce mai multi si... eu nu mai eram bun... Bine a zis cine a zis: "Banul este ochiul dracului" ... Si uite ca din nou mi-am pierdut un prieten - chiar miercurea trecuta. Cel care era al doilea prieten adevarat din viata mea... a plecat la Craiova... ne vom vedea mult mai rar... si e groaznic sa fi singur... sa ai multa lume in jur, unii care te pupa in ***, altii pe care esti nevoit sa ii pupi tu, cu care te simti, aparent, bine... dar care nu inseamna, de fapt, nimic... E groaznic. Atat voiam sa scriu acum... pentru ca m-au pus pe ganduri spusele lui Sorin... sper ca pe viitor sa pot termina cu patetismul acesta si ma voi apuca de chestii mai interesante... poate vin si cu amanunte mai picante din viata mea... (pacat ca n-am ) -------------------- Am incalcat cel putin 5 din 10 porunci/Ma pocaiesc la 90 de ani, pacatuiesc pana atunci
PreaoPsedatul genicon |
|
|
9 Jun 2003, 09:44 PM
Mesaj
#5
|
|
blue-eyed dreamer Grup: Moderator Mesaje: 1.367 Inscris: 14 April 03 Din: Cluj / Bucuresti Forumist Nr.: 192 |
scuza-ma ca ma bag in jurnalul tau...dar stiu ca o vorba buna intotdeauna ajuta.
viata de pana acum m-a invatat ce dupa fiecare moment dificil vine unul bun. fiecarei suferinte ii urmeaza o fericire. totul e sa ai puterea sa te ridici si sa continui...sa speri, asta e important. ca tot vorbeam pe undeva de asemanarile dintre noi....acum ca am citit ce ai scris aici mi-am adus aminte de unele lucruri invatate, mai mult sau mai putin voit, de la viata. mi-am adus aminte cum prieteni buni m-au dat uitari cand am inceput sa nu mai prezint interes pentru ei. mi-am adus aminte de faptul ca s-ar putea ca distanta sa ma faca sa mai pierd inca un prirten bun. ultimul. stiti ce inseamna sa-ti dai seama ca totul in lume se bazeaza pe egoism? sa realizezi ca toti oamenii sunt egoisti, inclusiv tu? cel mai mult cred ca asta m-a lovit: certitudinea ca sunt egoist si ca nu pot fi altfel. gata, nu mai aberez pe jurnalul tau, cred ca il voi ruga pe Mihai sa-mi faca si mie unul... ma duc sa citesc si eu "Supravietuitorul"....si sa schimb melodia. Acest topic a fost editat de black ice: 9 Jun 2003, 09:46 PM -------------------- "Mai bine o noapte eternă decât o zi fadă, mai bine obscuritatea decât o lumină ştearsă" (E. Cioran)
|
|
|
12 Jun 2003, 01:12 PM
Mesaj
#6
|
|
Cronicar oPsedat Grup: Moderator Mesaje: 3.227 Inscris: 8 March 03 Din: Din sud Forumist Nr.: 45 |
Black ice... nu ai aberat, si sti f bine asta. Oricum, am si eu o rugaminte pentru persoanele care, eventual, vor dori sa scrie ceva aici: fara mesaje monosilabice, sau dintr-un cuv. Va rog!
Black ice are mare dreptate, zic eu. Mai mult decat orice, omul este egoist. Poate ca inca suntem prea animale si ne intereseaza in continuare mai mult supravietuirea INDIVIDULUI decat armonia... dar asta este, nimeni nu este perfect, si parca prea plictisitor ar fi totul perfect... Parerea mea totusi este ca cel mai avantajos pentru om in viata este sa fie egoist... egoist si nesimtit. Da! Cel putin la mine asa este, privind in special relatia cu fetele (insa totul se poate extinde). La inceput, probabil si din cauza faptului ca eram la inceput, eram genul timid. Si cu foarte mult bun simt. Credeam si simteam eu ca asta vor fetele... eram un bun ascultator, sfatos, toate cele - cum citisem si vazusem eu prin filme ca sunt barbatii. Nu pot zice - putin, la inceput, a mers. Cu timpul, lumea de langa mine a inceput sa imi spuna ca trebuie sa fiu mai nesimtit... si mai cu tupeu. Baiatul care a plecat la Craiova mereu imi zicea: "Nu te duce la fata gandindu-te ca te refuza, si ce rau va fi... Gandeste-te ca nu ai nimic de pierdut - daca zice nu, ramai ca inainte de a te duce. Daca zice da - e si mai bine!" Mie, unul, imi era greu sa gandesc asa. Dar... totul s-a schimbat cand o fata s-a despartit de mine pentru ca "nu-i faceam faze". Asta mi-a zis ea, si m-am mirat... O deranja faptul ca nu eram nesimtit, ca nu ii faceam faze, ca nu o suparam... Nu am facut greseala sa generalizez, dar mi-am zis - hai, ma, sa incerc si eu - o mica schimbare. Hai sa fiu putin mai nesimtit. Si m-am schimbat. E clar ca in adancul sufletului meu sunt acelasi, dar noua mea "imagine" da roade. Am observat si eu ca fetele vor SIGURANTA. Vor un baiat sigur pe el, care are raspuns la orice, mereu stapan pe situatie. Si de multe ori unul nesimtit lasa false impresii. Bune, spre surprinderea mea... Asa ca - iata-ma! Sunt altul. Nu mai sunt ce am fost... Dar e mai bine asa. Stau insa si ma intreb - chiar este mai bine? Nu conteaza oare mai mult cum ma simt eu in pielea mea, decat ce simt altii cand ma vad pe mine in aceasta "piele"? Nu este oare mai important ca eu sa fiu eu si sa spun: "ma placi asa cum sunt" decat sa zic "nu-s eu asta, dar ma place toata lumea" ? Se pare ca, momentan - nu! Nu la varsta asta cand parerea prietenilor/cunostintelor poate influenta parerea prietenilor/cunostintelor lor si tot asa.... Stau insa si ma intreb... ce se va intampla oare daca redevin ceea ce am fost? -------------------- Am incalcat cel putin 5 din 10 porunci/Ma pocaiesc la 90 de ani, pacatuiesc pana atunci
PreaoPsedatul genicon |
|
|
12 Jun 2003, 03:45 PM
Mesaj
#7
|
|
blue-eyed dreamer Grup: Moderator Mesaje: 1.367 Inscris: 14 April 03 Din: Cluj / Bucuresti Forumist Nr.: 192 |
Si eu eram genul timid. De fapt, inca sunt. Nu cred ca voi scapa vreodata de aceasta timiditate. Intr-un fel pe aceasta trasatura de caracter cred ca mi s-a construit marea parte a personalitatii. Sunt timid, ceea ce se reflecta imediat in faptul ca sunt retras, izolat. De asemenea nu-mi place sa vorbesc decat atunci cand chiar am ceva de comunicat si stiu ca interlocutorul meu va pricepe ce-i voi spune. Altfel, mai bine ma abtin si aprob, mai mult sau mai putin vizibil, in sila pe celalalt. Acest lucru se vede cel mai bine in momentul in care cineva care ma cunoaste si in real life vorbeste cu mine pe...mirc, sa zicem. Virtual, sunt mult mai vorbaret decat in real life. Iar asta desigur, tot din cauza timiditatii se intampla. Cu toate acestea eu ma simt bine in pielea mea. Nu sunt multumit de mine (cine ar putea vreodata spune ca este?) dar ma simt bine asa cum sunt. Nu simt nevoia unei schimbari. Desi, acum cateva luni, am fost oarecum nevoit sa ma schimb putin. Am devenit mai comunicativ cu cei din jurul meu. Si nu vorbesc despre acele "gratuitati inutile" sau mai simplu zis banalitati, ci de niste aspecte legate mai mult de suflet. Asta, desigur, cu cei apropiati. Riscam sa pierd niste persoane importante din cauza lipsei mele de comunicare. Cu timpul, am incercat sa devin mai deschis, sa-mi exprim ceva mai clar sentimentele si ceea ce vreau. Daca va puteti imagina asa ceva, eu nu spuneam clar ca imi trebuie "aia" sau imi place "aia" ci trebuia sa o cer intr-un mod mult mai subtil. Arare ori sunt direct. Si inca ceva: eu nu pot sa spun "nu". Daca cineva imi cere de ex. telefonul pt a se juca in ore decat sa refuz ii spun ca nu'l am la mine. Asta, asa, ca sa vezi genicoane ca se poate si mai rau...
Si mie multi imi ziceau sa am mai mult curaj ca nu am nimic de pierdut, ca ar trebui sa fiu ma tupeist...Am incercat o vreme sa fac cum zic ei. Sa fiu mai..."bagaretz" insa nu ma simteam bine. Nu eram eu si in plus intotdeauna mi-am dorit sa fac ceva diferit, sa fiu deferit de ceilalti iar prin schimbarea mea ma indepartam destul de mult de dorinta mea. Deveneam unul printre altii. O data chiar m-am surprins intr-o stare de ignoranta acuta...Atunci mi-am zis ca nu se mai poate asa. Tot in acel timp cand cineva apropiat mi-a spus ceva de genul "nu te mai recunosc" mi-am dat seama ca o singura masca mi-e de ajuns. Nu sunt actor. In legatura cu egoismul...multa vreme m-am considerat o persoana buna, altruista si mi se pareau niste tampenii foarte mari chestiile de genul "toata lumea e egoista". Nu exista persoana pe care sa o refuz, careia sa-i spun "nu". Ii ajutam pe toti cu cat puteam. Pe scurt, eram convins ca sunt o persoana buna, altruista. Viitorul, insa, mi-a demonstrat intr-un mod putin ironic ca nu e deloc asa. In urma unor intamplari, ce nu are rost sa le detaliez aici intrucat implica si alte persoane, mi-am dat seama de adevarata realitate a naturii umane. Mi-am dat seama ca la baza tuturor actelor umane stau niste instincte primare foarte greu de suprimat prin ratiune sau orice alta modalitate. Unul dintre ele este instinctul sexual iar altul instinctul de conservare. Freud zicea ca totul e sexual si tare inclin sa-i dau dreptate. Instinctul de conservare ce e daca nu tot o forma a egoismului? Frica si lupta sunt efecte. Egoismul e cauza. Cand mi-am dat seama de aceste lucruri a fost pentru mine, ca sa zic asa, strike one. Mi-am dat seama ca nu ma cunosc deloc. Ca tot ce credeam ca stiu despre mine e fals. Toti anii aceia am fost o masca. Purtasem o masca atat de mult timp incat nu mai puteam distinge adevarul de falsitate. Nu mai stiam cine sunt. Eram confuz, dezorientat, intr-o continua cautare a..."E"-ului....In fine, deja asta nu mai e doar un reply ci chiar..o fila de jurnal...Poate voi continua alta data...acum trebuie sa ma pregatesc pentru banchet... Ziceai de festivitate genicon...iti dai seama ca mi s-a facut pielea de gaina cand, dupa Gaudeamus-ul din fata salii profesorale, am inceput sa cantam: "Dupa ani si ani, Ma voi intoarce, Dupa ani si ani, Singur voi veni, Dupa ani si ani, Vom fii impreuna mereu, Primul nostru gand, Ne va regasi plangand..." [Compact - Dupa ani si ani] ...a fost o surpriza placuta...eu nu stiam ca vom canta si asta... doar inca un lucru: in legatura cu schimbarea si daca aceasta e benefica sau nu am scris ceva acum ceva timp...poate postez la Editoriale... PS: vezi ce se intampla daca ma incurajezi? -------------------- "Mai bine o noapte eternă decât o zi fadă, mai bine obscuritatea decât o lumină ştearsă" (E. Cioran)
|
|
|
13 Jun 2003, 12:43 PM
Mesaj
#8
|
|
Cronicar oPsedat Grup: Moderator Mesaje: 3.227 Inscris: 8 March 03 Din: Din sud Forumist Nr.: 45 |
black ice - nu as/am avea de pierdut daca am incuraja persevernta in prostie...
Am citit, din pacate, destul de fugitiv postul tau... nu stiu daca voi reusi sa ating toate problemele din el, dar voi incerca... (Si eu am ceva scris despre schimbare, insa n-o voi pune la Editorial - este mult prea personala pentru a putea fi inteleasa si... destul de lunga) Oricum, am mai zis eu lucrul asta pe undeva - Diogene, celebrul nebun al Greciei antice, care umbla intr-un butoi, se plimba intr-o zi prin Atena, cu o lumanare aprinsa in mana (ziua!) si zicea: "Caut un om!" Mi se pare extraordinar ceea ce zicea el... Ca o intarire la o la fel de celebra maxima: "Cunoaste-te pe tine insuti". Am mai zis - noi nu stim cine suntem, dar dorim atat de mult sa ii cunoastem pe ceilalti... Totul pare uneori o minciuna. Ne mintim pe noi, ii mintim pe ceilalti, mintim... Totul pare un vis. Chiar ma gandeam deseori la asta - daca noi, intreaga umanitate, nu suntem decat rodul unui vis al unui EU superior, care la randul lui este un vis al unui EU superior si tot asa? Deloc plauzibil, dar foarte clar Ziceai tu ceva de subtilitate. Nu stiu cum ti-a mers... dar hai sa iti zic ceva... Eu fac de ceva timp o emisiune la radio - un post local, bagat adanc in cenzura si auto-cenzura, controlat de politica si partide, in care nu prea ai voie sa zici nimic. Nu ca ti se interzice, ba din contra, nu am fost niciodata intrebat inainte de emisiune despre ce voi vorbi, dar se simte in aer. Si... eu nu prea eram de acord cu nimic. Voiam schimbarea, protestam, eram impotriva. Nu puteam sa o zic direct. Asa ca am apelat la subtilitati - se pare ca prea multe pentru o emisiune. Si, desi nu sunt eu genul de om subtil, s-a dovedit ca altii sunt mult mai rau (asta si referitor la "vezi ca se poate si mai rau"). Am ramas uimit si scarbit cand am observat ca foarte putina lume intelegea intr-adevar ceea ce doream eu sa zic, majoritatea intelegand exact contrariul. De atunci incerc eu sa ma conving ca mai bine este sa fi direct, dar sigur de rezultat... chiar daca trebuie sa induri niste consecinte... Cu totii suntem oameni, cu totii gresim... niciodata insa nu trebuie sa ne multumim cu asta. Se zice ca cel mai bine este sa inveti din greselile altora... dar, cel putin la mine, este imposibil. Nu pot. Sunt prea incapatanat. Si daca, pentru a-mi sustine o idee trebuie sa ma arunc de pe un bloc, o fac. Si daca aud o tampenie, nu mai pot sa tac... nu mai pot fi subtil. Sunt atatia oameni dementi, stupizi, rau-voitori si parsivi in lumea asta incat nu te poti ridica deasupra lor decat daca ai un par la indemana sau o vointa de fier. Si eu mereu am considerat ca violenta nu este cea mai potrivita metoda... Asa ca... nu iti raman la indemana decat perseverenta si vointa... Si... oricum, va veni inevitabilul sfarsit... Era un rege, nu-i retin numele, dar care isi incheia fiecare zi spunand: "Am mai pierdut o zi". In general, este un lucru valabil pentru toti, indiferent ce am face. Haideti insa sa incercam ca, pe patul de moarte, inainte de "obtescul sfarsit" sa nu punem capat vietii zicand: "Am pierdut o viata!"... -------------------- Am incalcat cel putin 5 din 10 porunci/Ma pocaiesc la 90 de ani, pacatuiesc pana atunci
PreaoPsedatul genicon |
|
|
22 Jun 2003, 11:46 AM
Mesaj
#9
|
|
Cronicar oPsedat Grup: Moderator Mesaje: 3.227 Inscris: 8 March 03 Din: Din sud Forumist Nr.: 45 |
Stress... nu-mi vine sa cred... Pur si simplu am uitat de jurnal... Mi-e rusine de mine! Bine ca mi-am amintit aici. GOD DAMN THIS BAC! Maine incepe...
De mult nu am mai simtit emotiile pe care le simt acum. Dar continui cu incapatanarea mea fara margini - refuz sa invat, vreau sa las impresia ca nu imi pasa, ca nu ma intereseaza. Este o simpla masca. De fapt imi pasa... mult! Dar nu asta conteaza. In general lucrurile mari sunt mult prea mici pentru mine, iar cele mici devin imense (mi se pare ca am discutat mai mult pe tema asta intr-un post anterior) M-am saturat de "Bafta!" "Totul o sa fie bine!" ... totul tinde sa devina cliseu. Nu stiu cat de subiectiv sau cat de mult generalizez zicand astea... important este ca o fac. Si mi se pare ca totul devine cliseu, asa cum am mai zis. E un fel de salut... Cam cate lucruri din cele pe care le zicem sunt, intr-adevar, reflectarea sentimentelor noastre? Cate chestii din tot ce zicem noi, zi de zi, sunt adevarate? Cand un prieten are gripa si ii zici "Insanatosire grabnica!" - ii zici asta pentru ca o simti din tot sufletul, sau pentru ca asa se zice si te considera nepoliticos daca nu o faci? Hmmm... ciudat. Dar nu asta conteaza. Ieri m-am intalnit cu (deja) fostii mei colegi - am iesit in oras, ne-am simtit superb impreuna. Rareori ne-am simtit atat de bine in acesti patru ani care au trecut. Si mi-a fost confirmat un lucru - realizezi importanta unui... eveniment, sa-i zicem, abia cand este prea tarziu. In cazul de fata este vorba despre anii de liceu. Abia acum, cand s-au terminat, ne-am dat si noi seama cat de frumosi au fost, cate lucruri minunate s-au intamplat, prin cate am trecut si... cel mai important, probabil, lucru pe care mult timp nu l-am vzut - IMPREUNA! Acest cuvant a devenit unul... regretat. Pentru ca eram impreuna... si acum fiecare e de capul lui, e singur. Nu mai e la fel. De ce? De ce nu se poate continua ceea ce ai inceput? Hmmm... Nu vreau totusi sa o dau iar in "filozofie ieftina" ... Mai bine va povestesc o intamplare pe care ne-am amintit-o ieri, cu drag, si pe care, din pacate, o uitaseram: Eram in clasa a 9-a si abia incepeam sa ne cunoastem intre noi si, mai ales, abia incepeam sa ne cunoastem profesorii. Si imi amintesc si acum profa de biologie care era un cosmar devenit realitate. Ne teroriza, pur si simplu. Si, ne-am hotarat noi, in cele din urma sa i-o "facem". Asa ca, nervosi, am rupt picioarele scaunuli de la catedra si am asteptat momentul - profa a intrat in clasa, ne-a salutat, si s-a dus sa se aseze. Cum s-a asezat - BOOOM! Gramada pe jos. Noi toti eram cu capul bagat sub banca, abia abtinandu-ne sa nu radem. Profa nu a zis nimic, s-a ridicat, si-a luat ochelarii, i-a sters si s-a indreptat spre calorifer, unde puseseram noi singurul scaun cu picioarele rupte (dinainte) din clasa. Abia am apucat sa ne ridicam in masa in picioare, strigand "NUUUUU!" ca ea s-a si asezat si a cazut pentru a doua oara... S-a ridicat in picioare, rosie de nervi, si se indrepta spre mine si colegul meu (banuia ea ceva, si banuia bine ) Cand am vazut-o, am luat-o la fuga si am iesit din clasa. Ea dupa noi, si in alergare si tipete, a prins un ghiozdan de pe o banca, cu care a aruncat dupa noi pe scari. Ne-a ratat. Dupa cateva minute insa, ne-a prins secretarul liceului care ne-a adus in clasa. Nu puteti sa va imaginati zambetul de satisfactie de pe fata profei noastre... Pana la sfarsitul anului eu si colegul meu a trebuit, la fiecare ora de bilogie sa ne ducem in cabinet, sa luam TOATE glastrele cu flori, sa le udam, sa le ducem in clasa, si la sfarsitul orei sa le ducem inapoi in cabinet. -------------------- Am incalcat cel putin 5 din 10 porunci/Ma pocaiesc la 90 de ani, pacatuiesc pana atunci
PreaoPsedatul genicon |
|
|
28 Jun 2003, 02:17 PM
Mesaj
#10
|
|
Cronicar oPsedat Grup: Moderator Mesaje: 3.227 Inscris: 8 March 03 Din: Din sud Forumist Nr.: 45 |
Tare intors pe dos azi...
In zona in care locuiesc eu sunt si destul de multi tigani, rromi - oameni, intr-un cuvant. Nu sunt de-aia care sa fure, care sa faca tot felul de porcarii, asa cum ii stie lumea... Si am ramas inmarmurit, distrus, plin de ura, dupa ce am auzit ce li s-a intamplat. (bunica mea are o mica afacere - vinde cafea intr-un chiosculetz improvizat in casa, asa ca afla totul...) Pe doi copilasi (undeva inte 11-14 ani) i-a ridicat politia, pe motiv ca ar fi furat ceva. I-au dus la sectie si au inceput "interogatoriul". Ei nu furasera nimic, lucru pe care il repetau in continuu. Suparati ca sunt, citez, "jmecheri cu mine, ma?" au inceput sa ii bata, pentru a recunoaste. Au inceput sa bata niste copii! Cu pulane, cu pumni, cu tot ce aveau la indemana. Unul dintre ei are buza sparta, ochii umflati, e plin de vanatai. Celalalt, saracul, a fost batut mai rau si acum este in spital la reanimare.... Ce fel de oameni sunt acestia? Cum pot ei sa reprezinte legea? Ii urasc, pur si simplu... Si, colac peste pupaza, ca ziua de azi sa fie complet sub semnul "ura si dispret" mama mea, care este avocat, mi-a povestit ce s-a intamplat acum cativa ani, ceva tot de genul acesta... Voi povesti totul asa cum stiu eu... in ordine cronologica. Pe cand eram eu mic, mic, undeva pe la 5-6 ani, in fatza blocului ne strangeam, seara de seara, toti copiii, de la mic la mare, pentru ca venea un tip - Popica - ii ziceam noi (il alintam asa de la "popa" - copii...) Si ne vorbea mereu despre Dumnezeu, ne invata sa facem numai bine, sa iubim pe toata lumea, chestii de genul asta. Ne povestea despre viata lui, cum fusese inainte (un paria) si cat de mult il ajutase descoperirea lui Dumnezeu. Era un om care ne invata, asa cum putea el, si noi, copii fiind il ascultam cu tot interesul din lume. Venea si ne dadea carticele, ne invata rugaciuni, decupa cartoane de diferite culori, in forma de inimioara, scria pe fiecare cate un mesaj si ni le impartea. Seara de seara. Un om care facea atatea eforturi, pentru niste copii... Ani buni mai tarziu (azi am aflat) cand mama s-a dus la tribunal, l-a vazut pe el. Petrecuse cateva luni in arest. Tot pentru un furt. Mama mi-a zis ca de fapt nu el ar fi fost vinovat, dar aveau nevoie de un tap ispasitor. Si il gasisera pe el. Si, saracul Popica, nu putea sa indure viata de puscarias. Intrase de cateva saptamani in greva foamei, si incerca sa dovedeasca cum putea ca nu este vinovat. Si chiar nu era. La acea infatisare a povestit tot ce ii faceau colegii din puscarie, a povestit cum se simte el, om nevinovat, in inchisoare, a povestit ca el nu poate sta inchis, ca adora si iubeste libertatea. Nu era un om bogat, ba era chiar foarte sarac. Nu avea casa, dar voia libertate. Era un nimeni. Probabil de aceea el fusese ales tapul ispasitor. La acea infatisare, s-a hotarat sa se faca o expertiza pentru a se stabili daca poate sau nu sa indure viata de puscarias. Doua saptamani mai tarziu, o noua infatisare. Se stabillise - putea indura, putea suporta. Asa zisesera "expertii"... A inceput sa planga, sa tipe, ca el nu poate suporta asa ceva, a inceput sa se tavaleasca pe jos si sa se loveasca cu capul de tot ce prindea, zicand ca mai bine moare... Mama nu a mai putut suporta sa vada "spectacolul" si a plecat. Doua zile mai tarziu, a aflat - Popica se spanzurase.... De atunci si pana acum, nu am mai auzit de o persoana ca el sa vorbeasca copiilor, sa ii iubeasca si sa propavaduiasca iubirea. Cu ce gresise acest om? Era un om bun, dar sarac. Cei care au dreptul de a face legea, o fac dupa bani. La fel cum s-a intamplat si cu cei doi copii, astazi. Ii urasc. Ii urasc mai rau decat orice pe lume! Cand va fi in tara noastra onoarea si moralitatea pe primul loc? -------------------- Am incalcat cel putin 5 din 10 porunci/Ma pocaiesc la 90 de ani, pacatuiesc pana atunci
PreaoPsedatul genicon |
|
|
28 Jun 2003, 09:22 PM
Mesaj
#11
|
|
Cea Mai Impaciuitoare Forumista din 2003 Grup: Moderator Mesaje: 2.395 Inscris: 25 April 03 Forumist Nr.: 240 |
Nu vreau sa pun paie pe foc, dar nu am auzit de nici un loc (tara) din lume unde onoarea si moralitatea sunt pe primul loc. Oriunde si oricand ai sa auzi de multe nedreptati, unele si mai cumplite decat ce ai povestit tu aici.
Dar ce vreau sa-ti spun si eu cred ca este important pentru tine: penultima ta propozitie. Gandeste-te la el si gandeste-te la ce propavaduia Popica si incearca sa intelegi ce ar putea sa fie o lectie de viata: Popica a existat in viata ta ca sa te invete dragostea sau ura? Si mai departe tac. Te las sa reflectezi. Acest topic a fost editat de Mistinguett: 28 Jun 2003, 09:23 PM -------------------- Life is what happens to you while you're busy making other plans.
"An eye for an eye makes a blind world" - Ghandi |
|
|
28 Jun 2003, 10:30 PM
Mesaj
#12
|
|
Domnitor Grup: Membri Mesaje: 4.344 Inscris: 8 March 03 Forumist Nr.: 41 |
Salut Olteneeeee Cu toate ca sant doar cu 'doua zile ' mai mare ca tine, am sa-ti dau un sfat pt. toata viata: Tot ce are nevoie omul in viata e: Un medic bun, un contabil bun si un avocat bun. In rest totul vine de la sine....nu conteaza cat de de sanatos, bogat sau nevinovat ai fii!!! Din pacate viata e un spectacol si noi santem doar actorii. Nu prea stiu cum e cu ura...dar daca poti razbuna un suflet nevinovat...fa-ua fara remuscari.... ca de "frumosi de suflet "e lumea plina. Doar un sfat de la alt oltean... Sorin. -------------------- When you have to shoot, shoot, don't talk.
Mai usori ca vulturii, mai tari ca leii. |
|
|
28 Jun 2003, 10:45 PM
Mesaj
#13
|
|
blue-eyed dreamer Grup: Moderator Mesaje: 1.367 Inscris: 14 April 03 Din: Cluj / Bucuresti Forumist Nr.: 192 |
ete, na!
nu ajungi nicaieri cu razbunarea. parca mai bine ar suna sfatul in felul urmator: daca poti ajuta sau impiedica rautatea unora fa-o! ps: Misti mi-a furat reply-ul...din tastatura. Daca nu vorbeam la telefon il furam eu pe al ei -------------------- "Mai bine o noapte eternă decât o zi fadă, mai bine obscuritatea decât o lumină ştearsă" (E. Cioran)
|
|
|
28 Jun 2003, 11:06 PM
Mesaj
#14
|
|||
Domnitor Grup: Membri Mesaje: 4.344 Inscris: 8 March 03 Forumist Nr.: 41 |
Draga Gheata .. cu parere de rau ca nu ai inteles...poate cu varsta o sa-ti treaca!! Sorin. -------------------- When you have to shoot, shoot, don't talk.
Mai usori ca vulturii, mai tari ca leii. |
||
|
|||
28 Jun 2003, 11:49 PM
Mesaj
#15
|
|
blue-eyed dreamer Grup: Moderator Mesaje: 1.367 Inscris: 14 April 03 Din: Cluj / Bucuresti Forumist Nr.: 192 |
pai explica-mi, nu ma lasa asa, in ceatza...
-------------------- "Mai bine o noapte eternă decât o zi fadă, mai bine obscuritatea decât o lumină ştearsă" (E. Cioran)
|
|
|
1 Jul 2003, 12:14 PM
Mesaj
#16
|
|
Cronicar oPsedat Grup: Moderator Mesaje: 3.227 Inscris: 8 March 03 Din: Din sud Forumist Nr.: 45 |
Parerile sunt diferite... si este un lucru normal. Fiecare vede si simte in felul sau. Si, pot eu sa zic, oricat m-as chinui eu sa povestesc de bine intamplarile, tot nu le-ati trai si simti ca mine, pentru simplul motiv ca eu ii cunosc sau i-am cunoscut pe acei oameni. Poate tocmai asta e motivul pentru care de la voi vin cele mai bune sfaturi.
Toata ura din mine era la momentul la care am scris amplificata pentru ca totul era atat de proaspat in mintea mea... Pana acum mi-a mai trecut... De razbunare nu poate fi vorba. Nu acum. Nu am cum... Si, Misti - ai dreptate... Insa la rautate gratuita si la prostie nu poti raspunde decat coborand un nivel mai jos... Un om mai slab de minte nu intelege daca esti subtil, nu este jenat daca il faci de ras. Trebuie sa ii raspunzi cu aceeasi metoda, poate chiar mai rau, ca sa aiba un efect. Cel putin, asta este parerea mea, acum. Si, asa cum am mai zis - nu pot sa o fac. Asta am realizat eu - sunt mic. Sunt mult prea mic. Sunt un nimeni. Si, cel mai rau ma deranjeaza faptul ca am inceput sa ma obisnuiesc cu ideea asta... sa o accept. Cand eram ceva mai mic, probabil ca toata lumea, visam cu ochii deschisi cum voi ajunge eu un mare si celebru jucator de baschet in NBA. Imi imaginam ore intregi, la mine in camera, meciuri de-ale mele, bucuria pe care o aduceam fanilor, celebritatea mea... Inaintand in varsta, am realizat ca nu va fi mai mult decat un vis, o amintire pe care candva o voi povesti-o zambind. Am inceput apoi sa visez altele si altele - de fiecare data lucruri din ce in ce mai mici, din ce in ce mai marunte. Am inceput sa regresez. Nu mai aveam aspiratiile alea gigantice din copilarie, nu imi mai doream totul, voiam din ce in ce mai putin - adica incepusem sa ma obisnuiesc cu gandul ca "nu prea e de mine". Nu sunt un luptator, in adevaratul sens al cuvantului. Sau, depinde de cum interpretez - sunt realist si nu imi place sa ma lupt cu morile de vant. Insa, un lucru nu pot sa realizez - ce era mai bine? Sa fiu visator si sa ma doresc "mare" sau sa fiu mic si sa imi doresc putin?.... -------------------- Am incalcat cel putin 5 din 10 porunci/Ma pocaiesc la 90 de ani, pacatuiesc pana atunci
PreaoPsedatul genicon |
|
|
15 Jul 2003, 02:00 PM
Mesaj
#17
|
|
Cronicar oPsedat Grup: Moderator Mesaje: 3.227 Inscris: 8 March 03 Din: Din sud Forumist Nr.: 45 |
De acum in colo, voi povesti cateva momente pe care le pot numi "cruciale" in existenta mea... Uneori vorbele mele vor putea fi considerate "lipsa de modestie" insa nu aceasta este intentia.
Am citit niste versuri... care m-au dus cu gandul la o anumita fata... lucru care, mai departe, mi-a reamintit de jurnal... Astept de Emil Isaac Astept mereu si nu stiu ce-astept Astept o fata sa-mi vie la piept Astept un blestem, ori un cantec astept Si nu stiu ce-astept. Cu ochii aprinsi astept. Si tot nu vine Nu vine nici rau, nu vine nici bine. Mor toate mortile-n mine Si renasc toate vietile. Si tot nu vine... Astept, astept. Si nu stiu ce-astept. Astept - lumina ori noapte? Astept - viata ori moarte? Astept, astept. Si de departe Ma cheama ale beznei soapte. Laila Prima iubire nu se uita niciodata... Probabil... nu stiu la altii cum e, dar la mine cu siguranta e asa. Mai ales cand acea prima iubire, practic, nu s-a terminat si nu se va termina niciodata. Mai ales atunci cand acea iubire este ceva ce putin lume isi poate imagina, ce putina lume a trait. Mai ales atunci cand acea prima iubire te face... desi baiat... sa plangi, sa plangi, sa suferi... Imi amintesc - slabisem ingrozitor, nu mai aveam chef de mancare, nu mai aveam chef de nimic - voiam doar sa ma autodistrug... fara ea, nu mai avea rost. Acum doi ani de zile, liceul meu a avut un schimb de experienta cu un liceu din Spania. 10 fete au venit in oraselul nostru, care au reusit in doar 10 zile cat au stat sa schimbe mai multe vieti... sau cel putin una. Imi amintesc si acum ce copil am putut sa fiu: spre norocul meu (hmmm) cea care urma sa fie desemnata "cea mai frumoasa fata din grup" statea la o colega de-a mea si, normal, a venit si in clasa noastra. S-a facut liniste. Era pauza. Eu si cu unicul meu coleg, pana atunci, zbieram, ne agitam... cand am vazut-o, pur si simplu ne-am asezat unul langa altul pe o banca si ne uitam la ea. Imi amintesc si acum intrebarea lui: "Auzi, nu crezi ca suntem penibili?" Si raspunsul meu: "Lasa, ca nu intelege romana" Nu credeam in dragoste la prima vedere, nu iubisem pe nimeni pana atunci (fata, normal) si nici nu credeam ca as avea vreo sansa la acea fata. Dar era ceva ce ma facea sa o privesc... si o priveam, si nu ma saturam. O priveam, o admiram si tot ce puteam sa fac era sa oftez... O priveam si nu imi venea sa cred ca asa ceva exista... Au urmat zile intregi (si timpul trece atat de repede...) in care am privit-o. Toata lumea stia ca imi place. Toata lumea imi zicea ca mai bine as face un dus rece. Toata lumea vorbea, dar nu ii puteam asculta. Eram prins intr-o vraje, si simteam ceva ce nu mai simtisem pana atunci... Nici acum nu stiu exact ce am facut, cum am facut... dar s-a intamplat - primul sarut... intr-un club care lor le-a placut cel mai mult si care, dupa plecarea lor s-a reprofilat pe muzica spaniola (ziceam ceva inainte de influenta pe care au acut-o...). De foarte putie ori am mai avut curajul sa merg in acel club si sa privesc masa care imi va ramane mereu in memorie... Si doar atat... Nu a fost o relatie... nu mai ramasesera decat 2 zile... si ea pleca... stiam ca nu o sa o mai vad vreodata. Stiam ca totul se va termina. Si asta pur si simplu ma macina... Poate ca era mai bine sa nu se fi intamplat nimic.. De fapt, nu! E mai bine asa. Am suferit groaznic... mereu ma trezeam, dupa plecarea ei, gandindu-ma la ea si dandu-mi lacrimile. Nu imi pot explica cum, practic in doua zile am putut sa ma atasez intr-un asa fel de o fata... Greu de explicat... Tin minte insa ziua plecarii... Parca era inmormantare in liceu... toata lumea plangea, era jale, si bietul autocar care urma sa le duca la Deva (faceau un popas de 2 zile acolo) si-a luat o gramada de injuraturi... de parca era vina lui... Venisera toate fetele... Numai Laila nu venise. Nu aparea, si simteam timpul cum trece, cum se apropie momentul plecarii... simteam ca nici macar ultimele clipe cu ea nu o sa existe. Insa si de acea data Dumnezeu a fost langa mine... Am vazut-o, si ea trista, venind... spre mine, spre masina, spre grup... nu stiu. Am vazut-o. Deja nu imi mai pasa de nimic...si, spre norocul meu, lumea si in special profesorii ma intelegeau... Erau inca ore in liceu, dar eu deja fumasem aproape un pachet de tigari... nu imi zisese nimeni nimic... In momentul in care am imbratisat-o si am auzit-o spunandu-mi "Plec. Ramai cu Dumnezeu si sa nu ma uiti" nu mi-am mai putut controla lacrimile. Am izbucnit in plans. Era toata lumea care ma stia prezenta, toti care ma stiu cu totul si cu totul altfel... dar nu conta - plangeam si nu imi pasa de nimic. EA pleca... Atunci insa a aparut in capul scarilor directorul si ne-a zis ca in autocar mai sunt 5 locuri - daca vrem, putem merge cu ele la Deva si ne intoarcem noaptea. Deja nu mai stiam de ce plang - o mixtura ciudata de tristete si fericire luase nastere in sufletul meu... Am inceput sa alerg, si am fugit in secretariat, cu inca o fata care plangea la fel de tare. Nu am cerut voie, nu am intrebat nimic, am luat telefonul si am sunat acasa. nu stiu cum, dar si acum am in minte privirile dezorientate ale celor din jur... Am vorbit cu ai mei... nu le-am cerut voie sa ma lase sa ma duc cu ea, le-am spus ca plec, ca nu se poate altfel... Si am plecat. A fost cel mai frumos drum din viata mea... Am facut de multe ori haz de necaz... numindu-l ultimul drum... era groaznic. Dar era si bine in acelasi timp... Nu mancasem, aveam 5000 de lei la mine, dar nu conta... Am murit de foame, de sete, ma durea capul, eram total intors pe dos... dar a fost extraordinar. O "relatie" de doua zile a insemnat probabil mai mult dect toate relatiile mele de pana acum la un loc. A fost ceva ce nu se va mai intampla cu siguranta. A fost ca un vis frumos, care din pacate s-a terminat. Din momentul in care am vazut-o in Deva, afara, facandu-mi cu mana, cu ochii in lacrimi, in timp ce autocarul se indeparta, am inteles ca nu ne vom mai vedea. Ne-am scris... dar scrisorile au inceput sa fie din ce in ce mai rare pana cand... nu au mai fost de loc... DAr nu mai conteaza asta. Conteaza ce a fost... Si... pe drumul spre casa, gandindu-ma la ea si la faptul ca nu o voi mai vedea... am plans. Iar. De atunci insa, nu am mai plans... Voi mai plange oare vreodata? -------------------- Am incalcat cel putin 5 din 10 porunci/Ma pocaiesc la 90 de ani, pacatuiesc pana atunci
PreaoPsedatul genicon |
|
|
(Afrodita) |
15 Jul 2003, 04:07 PM
Mesaj
#18
|
Guests |
Extraordinar de sublim!!! Genicon, fii bucuros ca ai trait asemenea clipe!!
Din pacate tre' s-o intind repede de-acasa, dar revin cu mai multe ganduri! |
|
|
15 Jul 2003, 10:16 PM
Mesaj
#19
|
|
blue-eyed dreamer Grup: Moderator Mesaje: 1.367 Inscris: 14 April 03 Din: Cluj / Bucuresti Forumist Nr.: 192 |
Da, vei mai plange...Afirmatie sau certitudine....ia-o cum vrei. Ziceai de lacrimi...o mica intrebare ceva mai indiscreta am sa indraznesc acum: cand ai scris aceste randuri de mai sus...nu ti-a intrat nimic in ochi, chiar nimic?
E o ciudata senzatie "la mine" acum. Simt o oarecare jena... faptul ca am citit ceva ce desi e public simt ca n-ar fi trebuit sa citesc ca si cand "n-ar fi fost voie".....e ciudat sa citesti in sufletul cuiva atat de clar. genicoane, voi "raspunde" cu aceeasi "moneda" - pe jurnalul meu... -------------------- "Mai bine o noapte eternă decât o zi fadă, mai bine obscuritatea decât o lumină ştearsă" (E. Cioran)
|
|
|
16 Jul 2003, 12:12 PM
Mesaj
#20
|
|
Cronicar oPsedat Grup: Moderator Mesaje: 3.227 Inscris: 8 March 03 Din: Din sud Forumist Nr.: 45 |
Afrodita - daca ai ceva de zis, nu te jena!
Black ice - Am citit, inainte de a-ti citi raspunsul de aici, si noua ta insemnare din jurnal... Tu ai fost mult mai subtil... nu imi dadusem seama daca tu chiar vorbesti despre viata ta... sau este o creatie literara... Acum inteleg... Nu e problema ca ai citit... asa cum am zis... toata lumea stie ce s-a intamplat... Voi de ce sa nu stiti? Asta este - viata... cu bune, cu rele, cu fericiri, cu necazuri... mereu se intampla ceva. Chiar daca este personal... lumea poate sa stie... Referitor la intrebarea ta... de mult nu imi mai intrase nimic in ochi... Acum, desi pare din piatra comparatia... alta nu gasesc - inainte imi intra in ochi un elefant.... acum nu a intrat decat o furnicuta... Dar... au trecut doi ani de atunci... si tot am poza ei langa calculator - unde imi petrec cea mai mare parte a timpului... mereu o vad si mereu imi amintesc de ea... sunt anumite lucruri care nu mor niciodata... Si, imi amintesc si acum de mine ignorand ceea ce imi ziceau apropiatii - "Ochii care nu se vad se uita"... nu se uita niciodata! -------------------- Am incalcat cel putin 5 din 10 porunci/Ma pocaiesc la 90 de ani, pacatuiesc pana atunci
PreaoPsedatul genicon |
|
|
(Afrodita) |
16 Jul 2003, 04:37 PM
Mesaj
#21
|
Guests |
Genicon, nu mai stiu ce voiam sa-ti zic ieri...Decat ca m-a impresionat foarte tare povestea ta si mi-am amintit de-a mea...Si da, mi-au dat lacrimile citindu-te, pt ca intr-adevar e trista..Si da, fii bucuros ca ai cunoscut o asemenea dragoste, chiar daca a durat putin, pt ca sunt oameni care in viata lor nu au parte de asa ceva....Pastreaza doar amintirile frumoase...Si incearca sa mergi mai departe..Va fi bine, stiu eu
Un pupic , sa-ti mai aline dorul P.S.: Sunt convinsa ca "okii care nu se vad, se uita" nu e adevarata in toate cazurile.Si io ma incapatanez sa nu cred zicala asta... |
|
|
17 Jul 2003, 05:41 AM
Mesaj
#22
|
|
Cea Mai Impaciuitoare Forumista din 2003 Grup: Moderator Mesaje: 2.395 Inscris: 25 April 03 Forumist Nr.: 240 |
Genicon,
Povestea ta este foarte frumoasa. Si povestita duios, se simte durerea in cuvintele tale. Dar stii ce zic eu, facand un pic de aritmetica (si un pic de psihologie) aici? Aveai 16 ani cand ai cunoscut-o pe fata asta timp de 4 zile (am inteles eu oare corect?) Sper sa nu te superi pe mine, dar nu pot sa cred ca te poti indragosti realmente de cineva in 4 zile. Atractie, "crush", da. Dragoste, nu. Ai vrut sa o iubesti, probabil ca erai intr-un moment unde simteai nevoia sa iubesti, si de-aici impresia de iubire nemuritoare. Iar la asta se adauga si dorinta neimplinita - asta e motivul pentru care amintirea ei e inca vie. Nu iti minimalizez sentimentele, sper ca intelegi - stiu prin ce treci. Dar imi vei ierta interventia asta intr-o zi cand ai sa iubesti total si adevarat, cand ai sa simti cum sufletul iti este geaman cu al EI, cand nu ai sa intelegi de ce ai spus vreodata ca ai iubit pana la EA... In ziua aia iti vei aduce aminte de Misti si ai sa spui "poate ca a avut dreptate..." Intre timp, deschide-ti sufletul pentru o dragoste noua. Nu il tine inchistat in trecut. -------------------- Life is what happens to you while you're busy making other plans.
"An eye for an eye makes a blind world" - Ghandi |
|
|
18 Jul 2003, 12:17 PM
Mesaj
#23
|
|
Cronicar oPsedat Grup: Moderator Mesaje: 3.227 Inscris: 8 March 03 Din: Din sud Forumist Nr.: 45 |
Misti... nu am de ce sa ma supar in vreun fel pe ce ai spus... oricum, este destula lume care mi-a zis, intr-un fel sau altul, acelasi lucru. Totusi, nu iti face probleme - nu sunt inchis in mine, si nu vreau sa traiesc doar din amintirea ei... E drept, 2 zile (de fapt atat am fost impreuna) nu inseamna nimic, 2 zile suna mai mult a "aventura"... Dar uite ca pentru mine aventura asta a insemnat foarte mult... in nici un caz insa nu as refuza sau nu as cauta "sufletul pereche"...
-------------------- Am incalcat cel putin 5 din 10 porunci/Ma pocaiesc la 90 de ani, pacatuiesc pana atunci
PreaoPsedatul genicon |
|
|
18 Jul 2003, 01:38 PM
Mesaj
#24
|
|
Vornic Grup: EmailInvalid Mesaje: 316 Inscris: 6 May 03 Forumist Nr.: 263 |
Genicon , maaa , fratilor , voi sunteti pusi pe mine ,dati cu lacrimogene dupa mine , o sa va inund !!
Citesc si eu de ieri in jurnalul meu , de acum 15 ani ! Unele le-am uitat , altele parca au fost ieri ! 15 ani si parca am trait ieri totul . Probabil nu ai sa o uiti niciodata , nici eu nu am uitat mutle lucruri , dar experienta asta stii ca te inalta , nu ? |
|
|
19 Jul 2003, 11:06 AM
Mesaj
#25
|
|
Vornic Grup: Membri Mesaje: 308 Inscris: 3 April 03 Forumist Nr.: 160 |
Uite Genicon, poate o sa para o aiureala ce o sa spun eu acum, dar dupa ce am citit ce ai scris, nu ma pot abtine sa nu scriu ce simt eu. Nu am de gand sa povestesc despre mine aici, atat vreau sa iti spun ca am facut destule lucruri nebunesti (nu rele) la viata mea. Si cunosc atat de bine sentimentul care te macina pe dinauntru, ceva inexplicabil cand o persoana de care te-ai legat intr-un timp asa de scurt, pe nesimtite trebuie sa plece si esti constient ca procentul de a te reintalni cu ea este aproape inexistent. Chiar daca nu pot explica de ce, iti inteleg atat de bine framantarea. Ei, si acum urmeaza sa spun un lucru pentru care probabil voi fi considerata imatura, nerealista etc. Nu-mi pasa. Lumea iti spune sa o uiti, sa move on, sa iti deschizi sufletul pentru dragoste si e bine si asa. Pentru mine asta e ca un fel de resemnare. Dar tu ai sa ramai toata viata cu ea in minte. Daca-as fi pentru o clipa TU, mi-as lua bilet de avion si as bate la usa ei. E nebunesc dar as face asta fara sa ezit. Ce am de pierdut? Care e lucrul cel mai rau care se poate intampla? Sa fie casatorita si sa aiba trei copii? Putin probabil. Sa arate foarte nasol sau sa spuna ca de-abia isi mai aduce aminte de tine si ca ce cauti la usa ei? Macar stii ceva SIGUR. Sa fie amazing dar sa aiba un prieten pe care il iubeste. Si asa e posibil. Dar tu nu ai de unde sa stii. Poate ca e o dulce si o draguta si tocmai s-a despartit de cineva, sau pur si simplu, e singura. Poate isi va aduce aminte de clipele alea (daca le-a uitat) si te va saruta de n-ai sa stii unde esti. Nu imi dau seama de ce s-au rarit scrisorile.. poate fiindca v-ati gandit amandoi ca oricum nu ati avea un viitor impreuna si ca nu v-ati putea vedea. Dar daca gasi-o singura si ai sa o placi la fel de mult, de ce sa nu dai sansa unei cunoasteri si a unei relatii. (poti sa obtii o bursa acolo si oricum nu costa mult facultatea la ei, eu am o multime de cunostinte care s-au dus acolo). Nu sunt tacanita, pe cuvantul meu, si nici nu este imposibil sa faci asta. Daca tu dupa atata timp scrii pe forum ce ai simtit si ce simti acum, de ce nu lasi inima sa aleaga pentru tine? Ce te costa? Sau ti se pare de-a dreptul irealizabil? Mai ca ti-as fi luat eu bilet, numai sa stiu ca vrei sa te duci sa o vezi.
-------------------- Success usually comes to those who are too busy to be looking for it.
|
|
|
19 Jul 2003, 12:17 PM
Mesaj
#26
|
|
Cronicar oPsedat Grup: Moderator Mesaje: 3.227 Inscris: 8 March 03 Din: Din sud Forumist Nr.: 45 |
Foarte frumoase vorbe, Iarina... si tocmai acum, cand am inceput sa scriu... primesc PM-ul de la tine. Sa fie vreun semn?
Ma bucura faptul ca esti alaturi de mine, ca incerci sa intelegi sau poate chiar intelegi in totalitate ceea ce simt... ce s-a intamplat. Insa, este foarte greu sa fac ce zici tu. Si, crede-ma, am incercat. Unicul meu scop in viata, dupa plecarea ei, era sa ajung in Spania. Se facea o piesa de teatru care urma sa participe la un festival din Sevilla (orasul ei). L-am facut pe dracu in patru si am primit un rol. In sfarsit, parea ca visul meu devine realitate. Incepusem sa ma gandesc din ce in ce mai mult cum va fi... incepusem chiar sa imi fac probleme (daca are pe altcineva, daca mai vrea sa fie cu mine...) dar parca nu mai conta. Insa, si de data aceasta destinul nu a fost de partea mea... au aparut niste probleme si piesa de teatru pe care am pregatit-o aproape doi ani de zile... nu a mai putut fi prezentata in Sevilla... si asa am ajuns eu in Austria. Asta mi-a dat din nou de gandit... dupa atata timp, dupa atatea incercari (ca au mai fost si altele) singurul lucru cu care puteam ramane era amintirea. Am inteles acest lucru si l-am acceptat. Poate nu este bine, poate a fost o greseala, poate trebuia sa fiu un luptator dar nu am fost. Imi pare rau intr-un fel, dar poate e mai bine asa. Poate daca ma duceam acolo si lucrurile nu stateau asa cum simteam eu ca trebuie... poate atunci mi-as fi schimbat parerea, poate atunci s-ar fi dus si amintirile astea care, in ciuda greutatii lor, sunt foarte frumoase. Mai bine asa decat nimic.... -------------------- Am incalcat cel putin 5 din 10 porunci/Ma pocaiesc la 90 de ani, pacatuiesc pana atunci
PreaoPsedatul genicon |
|
|
19 Jul 2003, 05:06 PM
Mesaj
#27
|
|
Vornic Grup: EmailInvalid Mesaje: 316 Inscris: 6 May 03 Forumist Nr.: 263 |
Nu te da batut , genicon !
|
|
|
19 Jul 2003, 06:30 PM
Mesaj
#28
|
|
Vornic Grup: Membri Mesaje: 308 Inscris: 3 April 03 Forumist Nr.: 160 |
Nu se poate sa fie prea tarziu Geni, doar n-au trecut decat doi ani. Te inteleg ca ai incercat si nu a mers, ca vrei acum sa ramai cu acea amintire frumoasa, chiar daca dureroasa pentru tine, insa atat timp cat iti poti permite o excursie in Spania de ce n-ai face-o? Nu stiu daca ai vazut filmul Serendipity, eu nu cred in coincidente, ci cred ca nimic nu este intamplator. Stiu, filmul e categorisit de multi ca fiind tampitel, ieftin etc. Dar mai stiu ca se poate intampla asa ceva fiindca am fost martora si participanta unor lucruri mai deosebite in ceea ce priveste dragostea, finding the righ person si stiu ca a meritat tot ce am facut pana acum. Gandeste-te ca ar fi trecut mai multi ani si tu ai avea o prietena cu care te intelegi foarte bine, cu care ai o relatie stabila si poate chiar planuiti nunta. Si apare EA intr-o zi si iti spune ca a trait in toti acesti ani gandindu-se la tine, ca nu a venit pana acum fiindca i-a fost teama, fiindca era sigura ca ai uitat-o si te intreaba daca vrei sa te duci cu ea pentru ca altfel o sa se intrebe toata viata cum ar fi fost daca…. Ce i-ai raspunde? Uite si tu la ce ma gandesc eu… stiu, pare atat de ciudat si sansele sunt aproape inexistente ca ea sa vina la tine asa, deodata, dar gandeste-te ce i-ai raspunde in cazul de mai sus, ca sa stii ce vrea inima ta si daca mai vrea sa lupte pentru acest amazing dream.
Nu vreau sa insist, iti respect decizia si poate ca orice om „cu scaun la cap” ar fi lasat-o balta in cele din urma dupa acele incercari. Eu nu as fi putut. But it’s just me, u know… Si mai cred ca exista intre anumiti oameni acel feeling ca sunt facuti unul pentru celalalt, desi s-au cunoscut de doua zile. Nu e nimic logic in asta si nici nu e nevoie sa fie. Nu cred in dragoste la prima vedere, fiindca dragostea e mult mai complexa si e nevoie de cunoastere, dar cred in acel „am ramas cu gura cascata” si ca nu iti mai poti lua ochii de la cineva, si ca o/il doresti asa cum it never happened before si o iei un pic razna fiindca esti capabil sa faci lucruri nebunesti in acea stare febrila in care gandurile iti curg… numai despre ea/el. Nu am mai scris atat de mult cuiva pe forum si sa simt atat de intens. Ceea ce ai povestit tu m-a facut sa-mi aduc aminte de atatea lucruri frumoase care mi s-au intamplat pentru ca am contribuit si eu la ele. Eu am invatat un lucru: atunci cand imi doresc ceva si cu-atat mai mult cand e vorba de o persoana e uneori nevoie sa lupti, cateodata mai mult decat crezi ca poti fiindca ai sa vezi mai tarziu ca a meritat si esti fericit. Si chiar daca nu ar merita, stii ca ai facut absolut tot ce ai putut. Nu orice poveste de iubire „se intampla” pur si simplu ca in romanele ieftine. E nevoie de speranta, incercari care dau gres si vointa. La capatul carora vei gasi multumirea de a vedea ca nimic nu e intamplator, ca ai invatat ceva si la capatul carora poti gasi o bucata de fericire care sa te faca sa zambesti Universului si sa ai sansa unui nou inceput. -------------------- Success usually comes to those who are too busy to be looking for it.
|
|
|
19 Jul 2003, 07:21 PM
Mesaj
#29
|
|
Cea Mai Impaciuitoare Forumista din 2003 Grup: Moderator Mesaje: 2.395 Inscris: 25 April 03 Forumist Nr.: 240 |
Imi place sfatul Iarinei, si imi retrag (partial) cuvintele.
Am facut asta. Nu m-am dus intr-o tara straina, ci la un capat opus de tara. Rezultat negativ, dar care m-a facut sa inteleg ca era ceva cam unilateral si asta m-a ajutat sa trec peste amintiri si dorinte. Amintirile nu dispar, dar sentimentul de dragoste neimplinita da, si e mare lucru. Si mai cred ca atunci cand ceva e sa fie, va fi, chiar daca peste ani si ani. Dar stii ce m-am gandit, Geni? Dupa ce treci de inscrierea la facultate si restul stressului cu mutatul in Bucuresti, intr-o seara cu inspiratie, ce-ar fi sa-i scrii o scrisoare frumoasa, asa cum stii tu sa scrii, in care sa-i spui ca nu ai uitat-o? Anyway, ia 2 aspirine si pregateste-te de drum. Bafta si sa nu ne uiti, sa ne tii la curent cu facultatea. -------------------- Life is what happens to you while you're busy making other plans.
"An eye for an eye makes a blind world" - Ghandi |
|
|
19 Jul 2003, 08:51 PM
Mesaj
#30
|
|
Batranul Cronicar Grup: Moderator Mesaje: 1.491 Inscris: 5 June 03 Din: Romania Forumist Nr.: 360 |
Nu stiu, e bine oare ca intru si eu? Mi-e jena, mi-e rusine, mi-e nu stiu cum... Fiecare are cate ceva de spus si saracu', numai Geni stie ce simte cu adevarat. Parerea mea este categoric NU, Sevilia. Misti poate intelege mai bine de ce , desi dupa cate stiu, in SUA nu prea se fac discriminari intre albi mai ales. Iubita pe care o vei redescoperi tu, Geni, nu cred ca va mai fi cea pe care tu o stiai din Romania. Pentru ea, acesti 2 ani au trecut cu alta intensitate decat ai tai. Nu ma intelege gresit. Daca-ti spun si eu ca si ceilalti ca STIU CE SIMTI, nu e doar o biata compasiune. ( Eu am plans de bucurie, la 31 de ani cand cea care urma sa-mi fie sotie, si pentru care as fi fost in stare sa ma bat si cu-n balaur - tocmai pleca de la mine, dupa o noapte pe care o dorisem cu toata fiinta mea!) Bucurii vor mai veni si vor mai trece. Imaginea care ti-a ramas va ramane vesnic sublima. Daca o vei revedea, ma tem ca scenariul nu va avea un happy end! Ai viata inainte, Geni. Te asteapta o multime de fete frumoase pe care urmeaza sa le cunosti "in lumea ta" si care te vor face sa gusti mai intens clipele tineretii. Ea a avut dreptate. N-ai s-o uiti niciodata. Dar din pacate asta a fost TOT ! Dincolo, daca incerci sa fortezi, vei darama toata vraja amintirilor voastre!
Asta a fost parerea mea sincera, traiesc intr-o lume unde VAD imaginea Romaniei din exterior, dar nu neaparat ma rezum numai la acest motiv... Pe celelalte nu vreau sa le scot in evidenta... Poate unii le subinteleg... Imi cer scuze , Geni, inca o data pentru interventie. Sunt sigur ca va veti mai intalni, daca doriti amandoi acest lucru, dar ... cu alte perspective, fiecare dintre voi. Tu poate vei avea o iubita langa tine, ea vreo 2-3 prichindei... cine stie?... Acest topic a fost editat de OMU'BUN: 19 Jul 2003, 11:47 PM -------------------- Dincolo de inocenta e alunecare !
|
|
|
20 Jul 2003, 09:47 AM
Mesaj
#31
|
|
Vornic Grup: Membri Mesaje: 308 Inscris: 3 April 03 Forumist Nr.: 160 |
Am citit ce a scris Omul Bun si il inteleg si pe el. Te asteapta intr-adevar o multime de fete frumoase si te mai asteapta o multime de bucurii. Ai sa intri la facultate si ai sa iubesti… din nou. Dar ce te faci daca oricine ti s-ar oferi tu porti in suflet tot fata aceea minunata pe care nu poti uita? Misti a avut puterea sa se duca sa vada „cum ar fi daca” si chiar daca a avut rezultat negativ, sentimentul dragostei neimplinite sau a framantarilor care ar fi fost daca nu se ducea, a trecut. Fa macar ce ti-a sugerat Misti, scrie o scrisoare asa, ca niciodata… Asta a fost tot?? nu Geni, se poate sa fi fost nimic din ce are sa fie. Spaniolii nu sunt atat de diferiti de romani in comparatie cu alte natii. Am un prieten care este de doi ani, la liceu acolo. Peste ea a trecut timpul ca si peste tine. Poate sa aiba un prieten sau poate nu. Si ea se pregateste pentru o facultate, fii sigur. Doamne, doar nu e ca si cum ar fi in Australia si ar fi mai mare decat tine cu 10 ani.
Am promis ca nu mai insist si nu mai trebuia sa scriu, dar iata-ma tot aici, cu flacara acestei povesti in suflet, o poveste care poate deveni realitate. Am innebunit eu? Nici in jurnalul meu nu mai pot scrie si as vrea sa te pot convinge sa nu renunti…. Macar o scrisoare ar merita, nu crezi? Nu am vrut sa te tulbur Genicon, imi pare rau daca am facut-o, acum trebuie sa te concentrezi pe reusita la facultate fiindca noi vom fi tot aici, langa tine. Iarta-ma daca ti-am invadat jurnalul cu mesajele cam lungi si cam multe. E fiindca am trait, mai mult sau mai putin, ceea ce ai scris tu aici. Sunt sigura ca vei avea succes la examen, esti o persoana deosebita si meriti asta. In rest, tot binele din lume ti-l doresc. -------------------- Success usually comes to those who are too busy to be looking for it.
|
|
|
1 Aug 2003, 12:04 PM
Mesaj
#32
|
|
Cronicar oPsedat Grup: Moderator Mesaje: 3.227 Inscris: 8 March 03 Din: Din sud Forumist Nr.: 45 |
genicon si teatrul
Initial imi doream sa scriu despre admitere si momentele petrecute acolo. Voiam sa retraiesc emotiile si satisfactia, frica si nesiguranta. Dar mi-am amintit de alte clipe care, cel putin pentru prezentul trecut au insemnat foarte mult... Eram in clasa a X-a cand o fetita cu doi ani mai mica a venit la mine si mi-a spus ca o anumita profesoara de engleza are neaparata nevoie de mine. Nu banuiam nimic. M-am dus si am aflat - voia sa stie daca vreau sa fac parte din grupul cu care urma sa participe la un festival de teatru (Festivalul International de Teatru de la Arad). Bine-nteles ca am acceptat, eram pur si simplu entuziasmat. Urma sa facem o piesuca de 30 de minute, toata in limba engleza despre ce voiam noi. S-a numit Life is Life - prezentam viata, incepand de la copilarie, terminand cu moartea. Umor. Si totul in doar 30 de minute. Hehehe... ce scurta pare viata asa... Si au inceput repetitiile. Bine-nteles ca nu aveam unde, aproape tot timpul teatrul fiind ocupat. Repetam, 15 oameni cati eram in piesa, fie prin sali de clasa, fie in biblioteca, fie in parc. Era foarte greu. Muzica nu se potrivea niciodata, neavand la dispozitie decat un casetofon, lumea mereu se oprea si ne privea, razand, facand ceea ce stiau mai bine - baza. Dar nu ne-am lasat. Puteam sa clacam oricand, oricare dintre noi. Dar nu am vrut. Eram cel mai entuziast grup din lume. Strangeam din dinti si repetam. Zilnic. Ne-am apucat tarziu de piesa si nu am avut decat 2 luni de repetitii. Niciodata nu am avut ceva scris pe foi. Totul se baza pe spontaneitate. Intr-un fel... pentru ca ne ajutam reciproc, ne ajuta profesoara si pe masura ce piesa noastra crestea, din ce in ce mai multa lume dorea sa ne ajute... Si am plecat in aprilie, de Pasti, la Arad. Nu aveam nici cea mai mica idee ce o sa se intample acolo. Tin minte si acum socul pe care l-am avut cand am intrat in sala de teatru ca simplu spectator - era imensa, plina de lume care urmarea atenta. Nu ma asteptam. Credeam ca o sa fie o sala pe sfert plina, si plina de oamenii care vin sa faca misto. Dar nu era asa. Aradenii erau extraordinari. Am urmarit piesa - era cea a Iesenilor, care urma sa fie desemnata cea mai buna piesa din concurs. Am ramas mut. Priveam captivat. Era pentru prima data cand asistam la o piesa de teatru, a unor elevi si eram pur si simplu fascinat. Dar... nu prea aveam timp sa ma gandesc la asta. Am fost cazati in internatul unui liceu - toti 15 inghesuiti in 2 camere, murdare, jalnice. Noi trebuia sa repetam si din nou nu aveam unde. Am mutat toate paturile intr-o camera si una ne-a ramas ca scena. In sfarsit, aveam si noi scena noastra. Nu ne venea sa credem... A doua zi urma reprezentatia. Am repetat pana tarziu in noapte. Parca cele mai bune idei ne veneau atunci. Nu ne doream decat sa le tinem minte pana a doua zi. Cand s-a ridicat cortina, am simtit ca inlemnesc. Am privit pentru prima data publicul, si de atunci mult timp nu am mai facut-o: erau atat de multi incat mi se muiasera picioarele. Era o liniste deplina... deprimanta, inspaimantatoare. Nu imi venea sa cred ca atatia ochi sunt atintiti asupra noastra... nu stiam ce gandesc, si imi era frica de reactia pe care o vor avea... A venit in cele din urma si randul meu. Prima replica, una pe care o pusesem la punct chiar cu o seara inainte. Toata sala rade. Am simtit inima cum creste in mine, am simtit pulsul atingand viteze nebanuite. Mi-au trecut emotiile... eram bucuros si am inceput sa joc. Cu totii am dat ce era mai bun din noi. Sala a ras, ne-a aplaudat, si de fiecare data simteam inima cum creste in noi... Intreaga piesa a fost, din punctul nostru de vedere, perfecta. SIncronizarea cu muzica la fel, publicul a fost excelent. Eram singurii participanti total amatori, ceilalti venind de la licee de arta... Cel mai important moment si cel care m-a impresionat cel mai mult a fost finalul. Cam cu vreo 5 minute inainte de final, publicul a inceput sa aplaude. Deja nu mai erau replici, era doar joc de scena. Atmosfera este de nedescris. Eu, nu mai tin minte nimic din ultimele 5 minute. Eram atat de emotionat, auzeam pe toata lumea aplaudand, ma simteam extraordinar. Si acum simt cum se zburleste pielea pe mine cand imi amintesc... Ne-am strans in linie, pentru plecaciunea de final. SImteam cum imi dau lacrimile. Simteam ca explodez de fericire. Eram cu totii mana de mana si am facut plecaciunea. Publicul era in picioare si ne aplauda. Atunci am reusit sa ii privesc a doua oara. Ii vedeam complet altfel - oameni bucurosi, care aplaudau din suflet. A iesit cea mai frumoasa poza din viata mea - toti strangandu-ne puternic de mana, vizibil si in poza, toti cu lacrimi in ochi si cu un zambet nesperat pe buze... A cazut cortina... Publicul bisa, dar noi deja nu mai puteam fi adunati. Fugiseram care pe unde apucaseram, ne imbratisam, fetele plangeau. A fost extraordinar... Dupa reactia publicului, ne asteptam sa castigam multe premii. Dar nu am luat decat unul - premiul I la creativitate. Si chiar daca nu l-am fi luat, experienta a fost atat de frumoasa incat sunt convins ca ar trebui foarte mult ca sa pot spune ca am trait o satisfactie mai mare... -------------------- Am incalcat cel putin 5 din 10 porunci/Ma pocaiesc la 90 de ani, pacatuiesc pana atunci
PreaoPsedatul genicon |
|
|
23 Aug 2003, 12:54 AM
Mesaj
#33
|
|
Cronicar oPsedat Grup: Moderator Mesaje: 3.227 Inscris: 8 March 03 Din: Din sud Forumist Nr.: 45 |
Uf.... marea.....
Am fost azi la o bere... care s-a transformat in ceva mai multe, cu prietenii si... povestind despre mare m-a apucat tare, tare, tare, tare etc rau nostalgia... adica nush cum sa zic... MAREA, dom'le, marea! E prea frumos acolo! Nu cred ca e prea interesant ce si cum am facut cat timp am fost singur... avan in vedere ca m-am intalnit cu una dintre cele mai importante prezente de pe han - Afrodita. Asa ca... mai mult pe intalnirile cu ea mi se va axa povestioara... In primul rand am ramas cel putin uimit cand, cu o seara inainte de a pleca am vorbit cu ea pe yahoo messanger si, desi eram practic un necunoscut, s-a oferit sa vina sa ma ia din gara (cu iubi, normal ) si sa ma duca la hotel. Un lucru pe care eu nu prea il credeam posibil... Dar, avand in vedere ca s-a intamplat, sa imi mai zica mie acum cineva ca romanii nu sunt ospitalieri si super de treaba, ca il/o iau la paruit Deci... zis si facut! Ne-am intalnit in gara - doi necunoscuti. Eu - rupt de somn, dupa 10 ore de mers cu trenul, Ea - cu mare chef de vorba (mi-am dat seama mai tarziu ca asa este ea de fapt tot timpul). Destul de "timida" prima intalnire, probabil pentru ca abia ne vazuseram, eu eram tare obosit, ma rog... chestii de astea. Ne-a dus la hotel si... am stabilit noi sa ne intalnim seara. A fost o seara superba. Prima seara care prezicea o vacanta extraordinara, o seara care ma facea deja, din pacate, sa ma gandesc la cat de grea si dureroasa va fi despartirea... Dar chestiile triste la final... Am stat la o terasa, afrodita, eu, iubi al ei si... "iubi" al meu (nu, Cain sau bdl - nu sunt fata), adica Dragos... am baut bere, am vorbit (ca de obicei, mai mult afrodita) Dar al naibi sa fiu eu daca iti mai vine sa vorbesti cand o auzi pe ea povestind. E ceva extraordinar.... Am ras, am ras, am baut. Ma rog, in cele din urma iubi lu' afrodita a trebuit sa plece, am mai stat si noi ce-am mai stat si am mers pe plaja. Era cam 20-21, si pentru prima data de cand eram la mare, am intrat in apa. Bine-nteles, cu afrodita. Ca s-au udat pantalonii mei, ca era apa rece, nu mai conteaza. Important e ca am vorbit sa facem candva un gratar pe plaja, noaptea, sa intram in apa. Nu s-a intamplat in cele 10 zile pe care le-am petrecut eu acolo, dar "candva"-ul inca nu a expirat, sper. Au urmat cateva zile de pauza, in care nu ne-am vazut, zile care au prevestit revenirea in forta. Ne-am intalnit, asadar, din nou, am fost la o terasa, unde Afrodita a mancat o prajitura - cu siguranta o prajitura foarte buna, pe care o va uita cu greu, asta daca o va uita vreodata... apoi am fost la ea acasa si, toti patru, consumand bere si vin am vizionat cu placere si in hohote de ras vreo 2 filmulete, asta dupa ce ne-am facut incalzirea cu "neste barfa... ca-ntre femei" Urmatoarea intalnire s-a petrecut jumate-jumatate- intai la ea acasa, apoi la noi acasa. Nu, nu va ganditi la prostii, e vorba de Constanta si Mamaia! Ca niste oameni buni la suflet ce eram, si mai ales din cauza ca ne ramasesera multe bonuri de masa i-am invitat pe Afro si iubi la cina. Mie mi s-a parut unul dintre cele mai frumoase momente. Din nou s-a vorbit, pana tarziu, cand in restaurant nu mai eram decat noi si niste clienti necunoscuti - cei de la Varza, cele de la Hora si o fetitza de la Extra. Numai vedetele... hehehe Ultima zi... ultima zi este.... exact asa cum trebuie sa fie o ultima zi... de pe la 2 pana... nu mai stiu exact cand, am fost la plaje. Eu si Afrodita ne-am intalnit cu Lilith. Cel putin pentru mine era o senzatie extraodinara. Stateam pur si simplu in acelasi loc cu oameni care in mod normal sunt atat de departe de mine... stateam, vorbeam, beam bere... Ne simteam super. Saracuta Lilith ne-a facut poze cu aparatul ei dar... ne revansam noi cumva, candva... Am intrat in apa, am vorbit mult, am avut si niste tentative de dans... a fost chiar frumos. Imposibil de explicat dar frumos... Trenul meu urma sa plece la 20:10... iar noi pe la 20 fara zece eram in taxi, Afrodita zicand taximetristului: "Da' nu puteti merge mai repede?" La faza asta au fost, cele doua fete, superbe - au mers cu mine pana in gara, au stat cu mine pana au plecat. Nu trebuia sa faca asta... Dar ma bucur ca au facut-o. Atunci nu prea realizam ca plec. Nu prea realizam ce inseamna asta... acum insa, in fata monitorului si departe de mare... incep sa realizez. Mi-am zis ca nu are rost sa existe regrete, mi-am zis ca o sa ne mai vedem. Sper sa nu ramana doar un "mi-am zis" care sa pluteasca mereu in gol... Credeti-ma! Este pur si simplu superb sa te intalnesti cu persoane pe care le cunosti virtual, si pe care le consideri extraordinare. Mai ales atunci cand descoperi ca live sunt mai mult decat te asteptai. Of... de ce e lumea asta asa mare? Ma rog... am zis, am baut ceva bere, probabil a iesit o mare, mare prostie ce am scris eu aici... de fapt nu am scris mai nimic... dar asta e... eu macar ma simt bine, imi amintesc totul. Ce sa va fac, daca voi n-ati venit? :smily care scoate limba: Haideti sa fac si mici caracterizari, in ordinea in care i-am cunoscut la mare: Afrodita: O fata care pe forum, din cauza tastelor si a racelii monitorului nu poate fi imaginata asa cum este ea in realitate. O fata de nota 10, o vorbareata, o glumeata. Mereu ar putea intretine voia buna si buna dispozitie, iar daca aveti norocul sa o prindeti razand, apai tineti-va bine, ca 20 de minute radeti impreuna cu ea. Este un om cu care poti discuta absolut orice, de la ultimele noutati de pe han (pai ce, credeati ca despre han nu am vorbit?) pana la eclipsa totala de soare. E o persoana cu care iti doresti sa-ti petreci cat mai mult timp, e persoana care te face sa intelegi cat de putin inseamna 10 zile... Iubi: Abia dupa ce l-am cunoscut am inteles "obsesia" ei pentru el. Pe bune, daca eram fata, afro ar fi avut un adversar de nadejde in mine. Dar asa, nu pot zice decat ca este un tip super-simpatic, cu care poti glumi la nesfarsit si caruia ii place muzica house... Mai multe nu zic, sa nu i se duca din vraja misterioasa care il invaluie... Lilith: Imi pare tare rau ca nu am apucat sa stam impreuna decat o jumatate de zi. Si, fiind ultima zi, eram si tare obosit.... "Pasagerul clandestin" de pe gogosi este genul de om pe care sa ti-l pui la rana. Nu imi pare rau decat de faptul ca a trebuit sa-si strice, saraca, o gramada de poze pe noi... Si, pe deasupra, a mai si venit cu mine si afrodita in gara si a stat pana am plecat. Ei... zicea ea ca isi ia o batista alba sa-mi faca "pa-pa" dar... avand in vedere ca eram tare grabiti, o iert ca a uitat :smily care rade: Deja nu prea mai stia ea ce si cum e faza cu banii (nu prea facea diferenta intre bancnote) dar mi-am dat eu seama ca ii placea muzica buna.... Cam atat. Imi cer scuze pentru stupidele randuri, dar multe, pe care le-am scris, asta daca le va citi cineva. DAr... asa cum am zis, am ceva beri la activ. Mai bine asa, pentru ca nu as fi fost niciodata multumit de ce as fi scris - macar acum am o scuza... pentru ca ceea ce s-a intamplat si ceea ce a fost acolo nu ar fi putut fi descris cu exactitate altfel decat... daca am fi avut o camera video la noi. Poate la anu'.... -------------------- Am incalcat cel putin 5 din 10 porunci/Ma pocaiesc la 90 de ani, pacatuiesc pana atunci
PreaoPsedatul genicon |
|
|
23 Aug 2003, 01:12 AM
Mesaj
#34
|
|
Batranul Cronicar Grup: Moderator Mesaje: 1.491 Inscris: 5 June 03 Din: Romania Forumist Nr.: 360 |
Frumos! Foarte frumos ! Si...putin trist ! Eu in locul tau cred ca as mai fi amanat plecarea macar cu o zi, numai de dragul...pasagerului clandestin ! Din pacate tu nu simti ce simte un subcapitan...
-------------------- Dincolo de inocenta e alunecare !
|
|
|
23 Aug 2003, 01:14 AM
Mesaj
#35
|
|
Domnitor Grup: Membri Mesaje: 4.344 Inscris: 8 March 03 Forumist Nr.: 41 |
La cat mai multe " randuri stupide " Oltene Sorin. ps. ai vazut ca-m citit?? -------------------- When you have to shoot, shoot, don't talk.
Mai usori ca vulturii, mai tari ca leii. |
|
|
Versiune Text-Only | Data este acum: 14 November 2024 - 08:49 AM |