{Enc.} Manca-v-ar Raiul!, Viata si Familia Parintelui Cleopa Optiuni

[Mihai]

Prezentul material este preluat din cadrul cartii "Manca-v-ar RAIUL!", editie ingrijita de monahia "Ecaterina Ciocan", 1999

Cuvant Inainte

De ajungi prin muntii Neamtului si de colinzi de la poalele Ceahlaului si o iei pe la Grinties si Poiana Largului, pe la Pipirig si Vanatori, vei ramane profund impresionat de ceea ce ai sa simti calcand pe aceste meleaguri pe unde in vechime, cu sute de ani in urma, traiau pustnicii isihasti, calugari batrani cu barba alba si lunga pana la genunchi ce se nevoiau in chilii de lemn sapate in pamant, despre care astazi au ramas doar legendele. Pe aceste locuri veti gasi azi numeroase schituri si manastiri ridicate de ascetii de atunci, de cei care au urmat dupa ei si asa mai departe.
Unul dintre promotorii renasterii monahismului acestor meleaguri este Sfantul Paisie Velicikovschi, care prin trairea, scrierile si traducerile sale lasa in urma un bogat tezaur spiritual pe care multi duhovnici calugari imbuntatatiti il duc pana astazi mai departe, lasand in urma o temelie solida a credintei ortodoxe prin valori ce se succed din generatie in generatie sau dupa cum randuieste Dumnezeu pentru a-si indeplini proorocia "Pe aceasta piatra voi zidi biserica Mea si portile iadului nu o vor birui pe dansa".
Nici nu stim daca am putea noi sa apreciem valoarea unui traitor de talia parintelui Cleopa si de aceea poate ca nu am gresi daca L-am lasa pe Dumnezeu sa aprecieze dupa dreapta Lui socoteala pe fiecare in parte. Dupa cum spunea spunea parintele Dimitrie Bejan "E greu sa lauzi un calugar imbunatatit fara sa-i stirbesti modestia. Multa lume l-a cautat si il cauta pe parintele Cleopa. El a invatat crestinismul si duhovnicia, ciobanind la oile manastirii. Se vede cat colo ca a citit mult, fara dascali. Cunoaste ai mult decat toti calugarii viata marilor monahi, iar credinta o traieste sentimental.
Este sigur ca la Dumnezeu ajung mai usor cei curati la inima. Se bucura de mult har si de o vadita putere de convingere. Aceste daruri il apropie foarte mult de cei care pun intrebari. La Dumnezeu este mult, ca un talant sa-l faci doi, ca cinci talanti sa-i faci zece. Parintele Cleopa ii intoarce Bunului Dumnezeu la capatul vietii sale cei unsprezece talanti!"

monah Teodosie Chirila, 5 Februarie 1999


Va Urma

[clara04]

Extrase din VIATA PARINTELUI CLEOPA, scrisa de parintele Ioanichie Balan:



FRATELE CONSTANTIN, PARACLISIER

Pe când era paraclisier, în anul 1932, Pãrintele Cleopa a fost martor ocular la câteva minuni petrecute în timpul Sfintei Liturghii, în biserica Schitului Sihãstria. Iatã ce ne povestea el:

''Sã vedeti ce-am pãtit aici cu un preot foarte bun, Calistrat Bobu. Ca duhovnic, a trecut odatã pe la o maicã care se nevoia în pãdure. Pe atunci în pãdure erau vreo 50 de pustnici. Ea i-a spus Pãrintelui Calistrat: ''La voi nu se pogoarã Duhul Sfânt, cã ati trecut pe stilul nou!'' De atunci, Pãrintele Calistrat era în îndoialã.

Odatã, pe când eram paraclisier, am observat cã anafora de la staret era albã si dulce, iar cea de la Pãrintele Calistrat era verzuie si acrã. Atunci l-am întrebat pe Pãrintele Ioanichie:

- Pãrinte staret, de ce când slujeste pãrintele Calistrat, anafora este verzuie si acrã?

- Mãi, bãiete, slujeste cu îndoialã! S-a dus la o pustnicã din pãdure si ea i-a spus cã nu vine darul Duhului Sfânt la Liturghie din cauza calendarului. Si i-am spus cã are s-o pãteascã, fiindcã el se îndoieste cã nu vine Duhul Sfânt!

Odatã Pãrintele Calistrat sãvârsea Sfânta Liturghie si când a chemat harul Duhului Sfânt, numai ce vede cã agnetul s-a fãcut carne si curgea sânge pe Sfântul Disc si pe Sfântul Antimis. Iar când s-a uitat în Sfântul Potir a vãzut sânge. Atunci m-a chemat pe mine:

- Frate Constantin, ia vino încoace! Ce vezi?

- Vai, pãrinte Calistrat! Sfânta Împãrtãsanie s-a fãcut carne si sânge!

Atunci m-a trimis sã-l chem pe pãrintele staret. Staretul, când a venit, a pus sã se citeascã Psaltirea la stranã si a zis:

- Ei! Pãrinte Calistrat, acum crezi cã vine Duhul Sfânt si preface Darurile?

- Iartã-mã, pãrinte! Si a cãzut în genunchi.

- Ia uite! A venit Duhul Sfânt? S-a fãcut carne? S-a fãcut sânge? Te mai îndoiesti de acum, pãrinte?

- Cred, pãrinte staret. Te rog, iartã-mã!

- Ia si strânge Sfintele Taine!

Apoi a fãcut cu dalta o gaurã în piciorul Sfintei Mese, cã Sfânta Masã este Mormântul Domnului, si a îngropat acolo Sfintele Taine, cum ne învatã Sfintii Pãrinti. Iar potirul l-a sfintit din nou si l-a spãlat la spãlãtoarea din Altar împreunã cu Sfântul Antimis. Si am stat câteva ore pânã s-a citit Psaltirea toatã. Apoi a început din nou rânduiala Sfintei Liturghii, continuând de la Proscomidie: ''Si unul din ostasi cu sulita coasta Lui a împuns…''. Si asa s-a sãvârsit Sfânta Liturghie si nu s-a mai repetat acea minune.

- Acum crezi? i-a zis staretul.

- Cred, pãrinte!

Apoi, Pãrintele Ioanichie i-a dat canon 40 de zile si i-a zis: ''De ce nu crezi, când eu îti spun, si te duci la babe sã te învete despre calendar?'' Asta s-a petrecut în anul 1932.

Tot pe atunci am fost martor la o altã întâmplare minunatã în timpul Sfintei Liturghii.

Odatã, când slujea staretul Ioanichie Moroi, dupã sfintirea Darurilor, a sãrit din Sfântul Potir un strop din Sfântul Sânge pe Sfântul Antimis. Acel strop a început sã strãluceascã, apoi sã rãspândeascã raze. Atunci Staretul Ioanichie a strigat cãtre mine:

- Frate Constantin, ia vino încoace!

Venind eu, mi-a zis staretul:

- Ce vezi aici pe Sfântul Antimis?

- Vãd o picãturã din Sfântul Sânge. Strãluceste atât de tare, încât aproape nu mã pot uita.

Atunci staretul mi-a zis:

- Vezi cui îi slujim noi? De aceea sã fii cu mare fricã si evlavie în Sfântul Altar!

Apoi, egumenul Ioanichie s-a împãrtãsit cu acea picãturã din Sfântul Sânge.

Mai târziu, pe când aveam tot ascultarea de paraclisier, în mãnãstire era un preot care slujea si avea ulcer. Din aceastã cauzã nu putea suferi fumul de la cãdelnitã.

Acest preot de mai multe ori mi-a spus sã fiu mai atent si sã pun tãmâie mai putinã; dar eu, din neatentie, greseam mereu. Preotul, vãzând aceasta, nu mi-a mai spus, dar se mâhnea în sinea lui. De aceea, într-o noapte, dupã ce am venit de la Utrenie si m-am culcat, am avut o vedenie înfricosatã si l-am vãzut pe preot înconjurat de raze de luminã.

Atunci mi-am dat seama cã avea o viatã sfântã, am alergat repede la el si i-am cerut iertare. Apoi am mers la staret, atunci noaptea, si m-am mãrturisit, spunându-mi greseala''.


FRATELE CONSTANTIN, PICTOR DE ICOANE

Povestea Pãrintele Cleopa, zicând: ''Pe când eram frate, aveam talent la picturã. Mã învãtase pictura icoanelor un cãlugãr, Nil, de la Mãnãstirea Secu. Dupã ce am deprins desenul si pictura cu acuarele, am început cu vopsele. Uneori venea egumenul la chilia mea, se uita cum pictez si îi plãcea. Dar eu începusem sã mã ispitesc de bani, cã singur îmi cumpãram vopselele si cele de nevoie pentru pictarea sfintelor icoane.

Odatã a venit pãrintele staret la mine si m-a ispitit:

- Ce pret are icoana aceea?

- Nu are pret, preacuvioase! i-am rãspuns.

- Pe aceea, frate Costicã, s-o tii la pret cã este frumoasã! mã încerca bãtrânul.

Când am vãzut eu cã trebuie sã mã tocmesc cu oamenii si sã am bani, m-am temut sã nu mã biruiesc de mândrie si de iubire de argint. Apoi, într-o zi a venit Pãrintele Chiriac, economul schitului, la chilia mea si mi-a zis: ''Frate Costicã, lasã pictura si hai la ascultare!'' Deci am lãsat toate si am fost trimis sã pasc oile.

Asa m-am izbãvit atunci de douã pãcate - de mândrie si de iubirea de argint!''

[clara04]

MONAHUL GALACTION ILIE, CEL DINTÂI PARINTE DUHOVNICESC AL FRATELUI CONSTANTIN

Acest cãlugãr îmbunãtãtit, originar prin strãmosii sãi din Sãlistea Sibiului, s-a nãscut în comuna Pipirig-Neamt, din pãrinti sãraci. În tinerete a fost cioban la oile satului.

Apoi, dorind sã urmeze lui Hristos, în anul 1918 a intrat în nevointa cãlugãreascã la Schitul Sihãstria, primind tunderea în monahism în anul 1925. Aici a avut aceeasi ascultare binecuvântatã, pãstorind oile schitului timp de 25 de ani. Acest cuvios pãrinte era un mare nevoitor. El a contribuit mult la formarea duhovniceascã a fratelui Constantin Ilie - viitorul Pãrinte Cleopa -, care i-a fost ucenic la stânã între anii 1930-1942.

Iatã câteva din ostenelile acestui bãtrân binecuvântat de Dumnezeu:

Spunea ucenicul sãu, fratele Constantin, cã pãrintele Galaction nu mânca niciodatã, pânã nu-si fãcea obisnuitul canon cãlugãresc. Când îl chemau fratii la masã, bãtrânul rãspundea: ''Iertati-mã, fratilor, eu nu mi-am fãcut pe astãzi datoria cãtre Dumnezeu. Deci cum sã mãnânc dacã nu mi-am fãcut datoria?''

Apoi pãrintele se retrãgea în pãdure, îsi termina rugãciunile si metaniile si pe urmã stãtea la masã.

Spunea iarãsi ucenicul sãu cã bãtrânul nu mânca miercurea si vinerea pânã seara, dupã ce rãsãreau stelele. Atunci pãrintele îsi fãcea semnul Crucii, cerea iertare de la toti, lua anaforã si apoi mânca linistit. Odatã l-a întrebat ucenicul:

- Pãrinte Galaction, ziua este mare si sfintia ta esti slab si bãtrân. Nu ar fi bine sã dezlegi cu masa mai devreme?

- Frate Constantin, ascultã ce mi-a spus pãrintele Atanasie din Mãnãstirea Neamt. Odatã, un sfânt a vãzut cum era dus un mort la groapã, iar înaintea si în urma sicriului mergeau doi îngeri frumosi. Atunci sfântul i-a întrebat: ''Cine sunteti voi?'' Iar îngerii au rãspuns: ''Eu mã numesc ''Miercurea'' si eu ''Vinerea''! Am venit aici cu porunca Domnului sã ajutãm acest suflet, care în toatã viata a postit miercurea si vinerea în cinstea patimilor lui Hristos''. De când mi-a spus pãrintele Atanasie istoria aceasta, n-am mai mâncat nimic în aceste zile, ca sã-mi ajute si mie Sfânta Miercuri si Sfânta Vineri în ceasul mortii.

Acest smerit pãrinte, dacã vedea pe cineva trecând pe lângã stânã, îndatã zicea ucenicului sãu:

- Du-te, frate Constantin, si cheamã pe omul acela sã stea la masã cu noi, cã aici la oi este izvor si, dacã nu dai deloc din el, izvorul seacã. Iar dacã dai câte ceva, Dumnezeu tine oile sãnãtoase si nu se cunoaste de unde dai, cã este binecuvântarea Domnului peste noi.

Mai spuneau ucenicii lui cã n-au vãzut niciodatã pe pãrintele Galaction sã mãnânce singur sau pe ascuns. Dacã primea ceva de mâncare din mãnãstire, nu gusta nimic pânã nu venea la stânã. Aici îi chema pe toti si împãrtea egal la fiecare.

- De ce nu mãnânci niciodatã singur, pãrinte Galaction? îl întrebau fratii. Iar el le rãspundea:

- Mare primejdie este pentru cãlugãr sã mãnânce pe ascuns! Apoi, cu inima plinã de pace, adãuga:

- Ei, fratilor, dragostea si cu frãtia mult întrece bogãtia!

Pãrintele Galaction era cel mai sãrac cãlugãr din mãnãstire. Avea un singur rând de haine, un cojoc si câteva schimburi. Odatã l-a întrebat ucenicul:

- De ce nu-ti faci si sfintia ta niste haine bune, cum au ceilalti pãrinti? Iar bãtrânul i-a zis:

- Frate Constantin, eu m-am spovedit la un pustnic pe care l-am întâlnit umblând cu oile pe munte. Acela mi-a spus: ''Pãrinte Galaction, sã ai atâta avere cât sã o poti duce odatã în spate, când te muti dintr-un loc în altul''. Apoi mi-a adãugat: ''Sã nu-ti rãmânã niciodatã canonul de metanii, sã zici neîncetat rugãciunea lui Iisus si sã te împaci cu toti mai înainte de asfintitul soarelui! De vei pãzi toate acestea, Dumnezeu îti va face parte de mântuire!''

Altã datã a întâlnit bãtrânul în pãdure un pustnic sfânt si l-a întrebat:

- Spune-mi, pãrinte, când va fi sfârsitul lumii?

Iar cuviosul sihastru, suspinând, i-a rãspuns:

- Stii când va fi sfârsitul lumii? Când nu va mai fi cãrare de la vecin la vecin! Adicã atunci când va lipsi dragostea dintre oameni!

Seara, obisnuia Pãrintele Galaction sã punã pe frati la citit, din Pateric si din Sfânta Scripturã, cã foarte mult dorea sã asculte cuvântul Domnului.

Odatã a zis ucenicului sãu:

- Frate Constantin, te rog mai citeste din Sfânta Scripturã despre rãbdarea lui Iov!

Cât timp fratele Constantin citea, Pãrintele Galac-tion lãcrima. Apoi a adãugat:

- Iatã, acesta a fost un om mare pe lume, cã n-a cârtit înaintea lui Dumnezeu când i-a luat atâtea oi, atâtea vite si copii. Dar eu, pãcãtosul, cât sunt de slab în credintã! Cã dacã se îmbolnãveste sau piere vreo oaie, nici nu pot mânca în ziua aceea!

- De ce nu poti mânca atunci, Pãrinte Galaction? îl întreba ucenicul.

- Apoi mai am curaj sã mãnânc, când vãd cã Dumnezeu pedepseste turma pentru pãcatele mele?

Dupã 12 ani de ascultare la oile mãnãstirii si la alte ascultãri, în vara anului 1942 monahul Cleopa Ilie a fost ales loctiitor de egumen la Sihãstria, iar bãtrânul Galaction a rãmas cu alti ucenici la oi.

În toamna anului 1946, dupã aproape 30 de ani de ascultare, Pãrintele Galaction si-a rupt un picior. Pe când zãcea în pat si îsi astepta sfârsitul, a auzit cã a murit un cãlugãr, anume Nazarie. Deci a spus fostului sãu ucenic, Pãrintele Cleopa, care acum devenise staret:

- Vã rog, pãrinte staret, sã nu-l îngropati pe Pãrintele Nazarie fãrã mine! Nu faceti cheltuialã de douã ori! Mâine searã, la ora sase, mã voi duce si eu din viata aceasta!

A doua zi, la ora prevestitã, Pãrintele Galaction, bunul ostas al lui Hristos si-a dat duhul în mâinile Domnului. În ziua aceea împlinea 64 de ani! Asa s-a sãvârsit acest fiu al ascultãrii, pãrintele sufletesc de la oi al Arhimandritului Cleopa Ilie!

[Promo Contextual]

[clara04]

LA OILE SIHASTRIEI

Pãrintele Cleopa ne povestea: ''În anii în care am fost cioban la oile schitului împreunã cu fratii mei, am avut mari bucurii duhovnicesti. Stâna, oile, trãirea în liniste si singurãtate pe munte, în mijlocul naturii, mi-au fost scoalã de cãlugãrie si teologie.

Atunci am citit eu Dogmatica Sfântului Ioan Damaschin, Teologhicon sau Descoperirea adevãratei credinte ortodoxe. Mãi bãiete, atât de drag mi-era. Când se încãlzea vremea, cârlanii, berbecii, se bãgau în tufe. Era otavã în Poiana Ciresului si stãteau acolo. ''Stati acolo!'' le ziceam eu si citeam Dogmatica.

Când vedeam cele scrise despre Preasfânta Treime, deosebirea între înger, om si Dumnezeu, despre însusirile Preasfintei Treimi, când citeam despre Rai, despre iad - dogmele Sfântului Ioan Damaschin - uitam ziua sã mãnânc.

Era un bordei vechi în care mã adãposteam si unde îmi aducea cineva din mãnãstire mâncare. Si seara când veneam, mã întrebam: ''Eu oare am mâncat azi?'' Vedeam mâncarea acolo si ziceam: ''N-am mâncat!'' Toatã ziua mã ocupam cu Dogmatica Sfântului Ioan Damaschin. Erau brânduse pe acolo, cã era toamnã, si puneam câte o brândusã zãloagã la carte. Cât am fost la oi si la vaci, am citit: Sfântul Macarie Egipteanul, Sfântul Macarie Alexandrinul, Vietile Sfintilor - care le aveam toate 12 volumele cumpãrate de acasã, de la Mãnãstirea Cozancea. Le-am avut în traistã când am venit la mãnãstire. Citeam si mi se pãrea cã trece ziua ca un ceas. Si Vietile Sfintilor, foarte te întãresc. Foarte.

Asa, mãi copii, totdeauna sã ai o carte cu tine. Citeste Acatistul Mântuitorului, a Maicii Domnului, zi rugãciunea ''Doamne Iisuse''. Si sã ai si ceva de ploaie.

În acesti ani m-am rugat mult si am citit Sfânta Scripturã si alte numeroase scrieri ale Sfintilor Pãrinti, precum: Patericul, Scara Sfântului Ioan Scãrarul, cãrtile Sfântului Teodor Studitul, Sfântului Isaac Sirul, Sfântului Efrem Sirul, Putul Sfântului Ioan Gurã de Aur, Exaimeronul Sfântului Vasile cel Mare si altele. Cãrtile acestea le împrumutam din bibliotecile Mãnãstirilor Neamt si Secu si le purtam cu mine în desagã, cu oile pe munte.

Dupã ce terminam pravila, scoteam cãrtile Sfintilor Pãrinti si citeam lângã oi pânã seara. Si parcã-i vedeam pe Sfintii Antonie, Macarie cel Mare, Ioan Gurã de Aur si ceilalti cum îmi vorbeau. Pe Sfântul Antonie cel Mare îl vedeam cu barbã albã, mare, cu un chip luminat si îmi povestea, încât tot ce-mi spunea se întipãrea în mintea mea, precum ai scrie cu degetul pe cearã. Tot ce am citit atunci nu mai pot uita.

Mai târziu am început si eu sã scriu cãrti, dar, fiindcã le-am scris fãrã binecuvântare, le-am dat foc. Mergând la pãrintele staret Ioanichie si spunând ce-am fãcut, el mi-a dat binecuvântare, zicând: ''Sã scrii tot''''.

RUGACIUNE SI ASCULTARE

Pe când era la oi, fratele Constantin a citit într-o carte cã orice cãlugãr trebuie sã citeascã cele sapte Laude. De aceea le-a învãtat pe de rost. Dar nu putea sã le zicã, cãci oile îl necãjeau. Atunci s-a dus la pãrintele staret Ioanichie si i-a spus cã nu poate face Ceasurile (Laudele). Iar staretul l-a întrebat: ''Cu a cui binecuvântare le-ai învãtat si cine te-a pus sã faci Ceasurile? Tu sã citesti Rugãciunile de dimineatã si Acatistul Maicii Domnului, iar seara Rugãciunile spre somn si Paraclisul Maicii Domnului, si în tot timpul sã zici ''Doamne Iisuse…''. Iar Ceasurile le sãvârseste Biserica pentru toti, cãci se citesc zilnic la stranã''.

[clara04]

O MINUNE A SFÂNTULUI IOAN CEL NOU

Odată, fratele Constantin a plecat peste munte la sora sa, Ecaterina, de la Mănăstirea Agapia Veche. În pădure, la locul numit Poiana Trapezei, s-a văzut înconjurat de o turmă mare de porci mistreti, fiind amenintat de moarte. Văzând că se apropie de el, a început să cânte cu voce tare condacul Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava: ''Apărătorului si sprijinitorului crestinătătii…''.

În clipa aceea nu a mai văzut nimic în jurul său. După ce a mai urcat putin si a ajuns în vârful dealului, de spaimă si de oboseală a căzut la pământ. După ce si-a revenit, cu mare greutate a ajuns la Mănăstirea Agapia Veche.


ÎNTÂLNIREA CU RASOFORUL ILIE IACOB
(SFÂNTUL IOAN IACOB DE LA NEAMT)

Cuviosul Ioan Iacob de la Neamt a intrat în viata monahală mai întâi la Mănăstirea Neamt, în anul 1933, fiind orfan de ambii părinti. Staretul Mănăstirii Neamt de atunci era Episcopul Nicodim Munteanu, viitorul Patriarh al României.

Episcopul Nicodim, după ce l-a binecuvântat si l-a închinat la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului din biserica lui Stefan cel Mare, i-a rânduit să facă ascultare la farmacia mănăstirii cu monahul Iov, care ducea viată sfântă. Apoi a fost numit ajutor de bibliotecar al Mănăstirii Neamt unde se îngrijea de buna păstrare a vechilor manuscrise si dădea cărti pentru citit monahilor din obstea lavrei si a schiturilor din împrejurimi.

La acest cuvios frate, ajuns mai târziu la Locurile Sfinte, venea si fratele Constantin Ilie de la Schitul Sihăs-tria să ceară cărti duhovnicesti din biblioteca mănăstirii. Odată, prin anul 1934, fratele Constantin a împrumutat de la rasoforul Ilie Iacob cartea ''Alfavita sufletească'', scrisă de Sfântul Dimitrie al Rostovului. În vara aceluiasi an, rasoforul Ilie, venind la Sihăstria împreună cu economul marii lavre, l-a întrebat pe fratele Constantin, care păstea oile pe vale:

- Frate Constantin, ai terminat de citit cartea ''Alfavita sufletească''?

- Mai am de citit putin si, după ce termin, o aduc la bibliotecă.

- Bine, frate Constantin, Dumnezeu să-ti ajute pe calea mântuirii! La Mănăstirea Neamt sunt multe cărti sfinte. Citeste-le acum cât esti tânăr, că la bătrânete vei avea alte griji!…

PLECAREA LA ARMATA

În anul 1935, fratele Constantin Ilie a fost chemat la armată. Deci, lăsând oile pe munte, a coborât în schit, s-a spovedit la părintele egumen, s-a împărtăsit cu Trupul si Sângele Domnului si, după ce s-a rugat îndeajuns, a cerut binecuvântare si a plecat la Botosani, fiind încorporat într-un regiment de transmisiuni.

Acolo a continuat cu rugăciunea si cu înfrânarea. A făcut si o cerere specială precum că este vietuitor de mănăstire si nu are voie să mănânce carne. Comandantul regimentului i-a aprobat să ia de la cantină ceea ce îi convine. Iar el s-a înfrânat si s-a rugat mult si de aceea, cât timp a fost în armată, nu a avut nici o necurătie trupească în somn.

Multă vreme a purtat haină monahală în cadrul armatei, fiind rânduit la infirmerie. Aici ajuta pe cei bolnavi, îsi făcea pravila rânduită, se ocupa de c*rătenie si era cinstit de toti, atât de ofiteri, cât si de soldati.

Comandantul regimentului se bucura de prezenta sa si îl proteja întru toate, căci făcea rugăciune seara si dimineata în capela regimentului cu soldatii, iar în sărbători îi ducea pe toti la biserică. Astfel multi se bucurau de prezenta si de viata sa închinată lui Hristos.

De aceea, de multe ori era pus de cadrele militare să vorbească celorlalti soldati. Chiar si ofiterii se adunau să-l asculte si multi se foloseau de cuvintele lui.

În cazuri speciale, când unii soldati bolnavi aveau nevoie urgentă de preot, fratele Constantin le aducea preotul militar să-i spovedească si să-i împărtăsească. Ba unii dintre ei îi cereau sfat duhovnicesc, cum ar putea să intre si ei în viata monahală.

La terminarea stagiului militar, i s-a propus să rămână în cadrul armatei: ''Stai aici, căci cu memoria pe care o ai, vei ajunge general!'' Dar el a refuzat, spunând că este ''soldat în armata lui Hristos, Împăratul Împă-ratilor''.

În anul 1936, tânărul caporal Constantin Ilie, fiind eliberat din armată, s-a reîntors din nou la Schitul Sihăstria, dând laudă lui Dumnezeu si Maicii Domnului pentru toate.



LEGăMÂNTUL SCHIMONAHULUI PAISIE CU FRATELE CONSTANTIN

Povestea Părintele Cleopa ucenicilor săi:

''Când eram militar si mai aveam câteva luni până la eliberare, am stat la Părintele Paisie în concediu si l-am ajutat la lucru, deoarece construia o chilie nouă cu paraclis. Aici avea ca ucenic pe un unchi al meu, Părintele Ghenadie, un om al lui Dumnezeu, care a fost toată viata cioban la oi si nu s-a mai căsătorit, iar la bătrânete s-a retras la Schitul Cozancea.

Părintele Paisie, văzând că termin concediul si trebu-ie să mă întorc la regiment, m-a luat deoparte si mi-a zis:

- Spune-mi, frate Constantin, dacă te eliberezi din armată, nu vii aici la mine?

La aceasta, eu i-am răspuns:

- Preacuvioase Părinte Paisie, nu vreau să te mint. Eu sunt legat sufleteste de Schitul Sihăstria, unde m-am dus întâi si unde au adormit fratii mei în Domnul. Aici în Cozancea este prea aproape de satul meu si as vrea să fiu mai străin si necunoscut de rudele mele. După eliberarea mea, mă voi întoarce tot la Sihăstria!

El, auzind, a lăcrimat si a zis:

- Eu am nădăjduit că voi avea un ucenic din familia voastră. Dar dacă nu ai de gând să vii aici după armată, atunci si eu, nu după multă vreme, voi merge tot la Sihăstria!

- Bine, Părinte Paisie! Eu acum mă întorc la regiment…

- Dacă pleci, merg si eu să te conduc!

Am mers împreună până la locul de unde se vedeau câmpiile si dealurile spre satul meu. Atunci părintele a zis cu lacrimi în ochi:

- Hai să facem un jurământ! Să facem mai întâi trei metanii!

- Da, Părinte Paisie! Să facem!

După ce am făcut trei metanii amândoi, el a zis această rugăciune: ''Preasfântă Treime, Dumnezeul nostru, pentru rugăciunile Preacuratei Născătoare de Dumnezeu si ale tuturor sfintilor Tăi, rânduieste ca, de va muri fratele Constantin înaintea mea, să fiu eu la capul lui; iar de voi muri eu mai înainte, să fie el la capul meu! Amin''.

După aceea, cu multe lacrimi ne-am luat rămas bun unul de la altul. Această despărtire a noastră s-a întâmplat în vara anului 1936''.

Acest legământ s-a împlinit după 54 de ani, adică la 18 octombrie 1990, când marele duhovnic al Moldovei, Ieroschimonahul Paisie Olaru, îsi dădea duhul în mâinile lui Hristos în Mănăstirea Sihăstria, la orele 4 dimineata. În acel ceas de plecare către viata de dincolo, Arhimandritul Cleopa Ilie a stat lângă capul bătrânului si s-a rugat cu lacrimi pentru el, citindu-i molitfele de dare a sufletului.

După mai bine de opt ani de la mutarea Ieroschi-monahului Paisie la cele ceresti, adică la 2 decembrie 1998, si Arhimandritul Cleopa Ilie îsi dădea duhul în mâinile lui Hristos, lăsând orfani duhovniceste sute de călugări si zeci de mii de credinciosi care îi erau fii sufletesti. Suntem încredintati că acesti mari părinti duhovnicesti ai monahismului românesc sunt împreună astăzi în raiul desfătării si se roagă cu toti sfintii pentru mântuirea noastră, a tuturor!

[Inorog]

La topicul "resurse crestine online" eu am pus un link spre site-ul: www.sfaturiortodoxe.ro

Spre tristetea mea, tare multi de pe forum s-au legat de recomandarea mea, criticand-o furtunos. Imi pare rau pentru ei. Eu am indicat legatura tocmai pentru ca acolo, la capitolul "carti" exista o puzderie de lucrari ortodoxe extraordinar de valoroase pentru sufletul crdinciosilor. Inclusiv viata, convorbiri si predici ale parintelui Cleopa.

Cartea "Manca-v-ar Raiul" despre care ne povesteste Mihai nu se gaseste inca online, fiind mai noua. De aceea Mihai, asteptam continuarea cu extracte din aceasta carte.

Am fost acum ceva vreme la manastirea Sihastria. Era un mare gol acolo. Tacute, in apropierea chiliei, stateau bancile pe care mai demult credinciosii il ascultau pe Parintele Cleopa. Golul se poate insa suplini. Cu credinta ca parintele ne vegheaza inca si citind carti, cat mai multe carti despre el.

[clara04]

Din Manca-v-ar Raiul!, editia 2002:

Parintele Cleopa s-a nascut la 10 aprilie 1912 in comuna Sulita, judetul Botosani, intr-o familie de tarani drept credinciosi, Alexandru si Ana Ilie, zisi Tarlea, cu zece copii, primind la Botez numele de Constantin.

"Noi am fost zece frati la parinti, din care cinci (patru frati si o sora) am venit la manastire. Fratele cel mai mare, Mihai, a fost la Manastirea Durau. Sora mea, Ecaterina, a fost dusa la manastire pe cand avea doar 11 ani, iar eu si cu inca doi frati mai mari, Gheorghe si Vasile, am venit la Sihastria. Pana in anul 1935 mi-au murit de tineri toti fratii. Apoi a murit si tata, Alexandru. Mai traiam eu, ca staret la manastirea Sihastria si mama, acasa, in comuna natala Sulita - Botosani. In anul 1946 am adus pe mama la Sihastria, am calugarit-o si am dus-o la Agapia Veche, unde a trait pana in anul 1968, cand s-a dus la Domnul in varsta de 92 de ani".

Ne povestea Parintele Cleopa ca in ziua cand s-a nascut, parintii sai aveau la lucru un tamplar care punea dranita pe o cladire noua. Cand a auzit ca s-a nascut un baiat a spus: "Acest copil va mosteni casa aceasta". Dupa mai bine de treizeci de ani proorocia s-a implinit odata cu moartea tatalui sau, Alexandru, caci toti ceilalti frati ai Parintelui Cleopa murisera, iar mama sa a mers la manastire.

Alexandru Ilie lumina ca un sfesnic, prin credinta sa, in mijlocul familiei, lucru pe care Parintele Cleopa nu l-a uitat in intreaga sa viata, oferind tuturor celor ce-l vizitau un exemplu demn de urmat ca model de viata.

Astfel, povestind, spunea: "Dumnezeu sa-l ierte pe tatal meu. Era un om inalt, plesuv, cu barba alba. Alexandru il chema. Nu stia carte, dar avea frica de Dumnezeu. Il auzeam cum se ruga: "Ma inchinTatalui si Fiului si Sfantului Duh". Sa adoarma seara unul neinchinat? Sau sa stea la masa pana nu zice Tatal nostru? Sau sa nu se duca Duminica la biserica? Sau sa auda c-a injurat sau a fumat sau a furat careva din noi? Ca nu-l vedeai pe el cu astea in veac; dar daca te-a prins, fereasca Dumnezeu!

El a fost in casa sfesnic. El a fost stapan peste noi.

Mama in schimb era foarte milostiva. Dadea tot ce avea. De multe ori il auzeam pe tata cum ii zicea: "Baba hai, ce aduc eu cu carul, tu imparti cu traista!". Avea si darul lacrimilor. Plangea din orice. Sa o fi vazut cum se vaita dupa noi inainte de a pleca la manastire! Mergea prin cerdac si incepea sa planga: "Puiu mamii, dragu mamii, ca se duc la manastire si io raman singura. Puiu mamii, dragu mamii...". Vecinii il intrebau pe tata: "Mos Alexandru, cine a murit la voi? Pe cine boceste baba Ana?". "N-a murit nimeni, da' baba-i boceste pe copii ca vor sa mearga la manastire", le raspundea tata".

[clara04]

(continuare)
VREAU SA-L CUNOSC PE CLEOPA

De multe ori, chiar in situatii care nu pareau a putea fi rezolvate, parintele Cleopa a vazut purtarea de grija si ajutorul Maicii Domnului, Ocrotitoarea sa din copilarie.

"Dupa ce a ars manastirea si apropiindu-se ziua hramului, eram ingrijorat ca nu aveam nimic cu ce sa facem hramul. M-am sfatuit cu parintele Ioil ce sa facem, asa ca am plecat la Manastirea Neamt sa imprumut ceva bani sa cumparam farfurii, linguri, alimente si tot ce-ar mai trebui. Cand am ajuns la Neamt mi-au spus ca ne ajuta dar prima data trebuie sa faca Consiliu, sa aprobe Consiliul. Sedinta avea loc saptamana cealalta, iar hramul era peste doua-trei zile. Eram tare suparat si nu stiam ce sa fac, unde sa ma duc sa imprumut. Poate la cineva din Tg. Neamt.

Cum eram asa suparat si ma gandeam ca n-o sa putem face hram in cinstea Maicii Domnului, ma vede un parinte si-mi zice:
- Ce faci pe aici, parinte Cleopa?
- Am venit cu niste treburi, ii raspund eu.
- A venit un director mare de la Bucuresti, care e la mine, si mi-a zis ca: "Vreau sa-l cunosc pe Cleopa, ca am auzit de el." Hai sa-l vezi ca nu stiu ce vrea, da e un om credincios, il cheama Valsan.

Cand am ajuns la domnul Valsan mi-a spus ca e director la telecomunicatii, ca a auzit de Sihastriasi a vrut sa ma cunoasca. M-a intrebat cum de am venit pe aici tocmai acum si, cand i-am povestit motivul, mi-a zis:
-Nu te necaju, uite, iti dau eu 100.000 lei sa aveti pentru hram.

Eu nu stiam cum sa-i mai multumesc pentru ajutor, da el imi zice:
- Mai tine 100.000 lei!

Ce sa mai spun! Nu stiam cum sa-i mai multumesc Maicii Domnului si domnului Valsan! Ba il cheama si pe sofer ca sa ma duca cu masina pana la Secu, ca de la Secu pana la Sihastria nu mai era drum de masini. Dar minunea Maicii Domnului a fost mare, caci la despartire mi-a mai dat 100.000 lei.

Eu, acuma, ma gandeam ce-o sa fac de la Secu pana la Sihastria, unde sa ascund banii, daca ma intalnesc cu Balta si-mi ia toti banii?

Cand am coborat la Secu, alta minune! Soferul imi da si el 60.000 lei. In total 360.000 lei! La asa ceva nu m-am asteptat niciodata!

Am ascuns banii prin ciorapi, pe unde am putut, si am lasat ceva si in buzunar, pentru Balta..., daca ma intalnesc cu el. Da' m-a ajutat Maica Domnului si nu m-am intalnit cu nimeni pe carare.

A doua zi am mers cu caruta la Tg. Neamt si am cumparat de toate pentru hramul Maicii Domnului, ba ne-au ramas bani de am facut si un corp de chilii pentru calugari, care este si astazi.

Domnul Valsan a venit mai tarziu la manastire si i-am dat o chilie din cele facute cu banii pe care mi i-a dat atunci cand l-am cunoscut."


STARET LA MANASTIREA SIHASTRIA

Fiind hirotonit, dupa trecerea la cele vesnice a staretului sau, ieromonahul Cleopa Ilie devine staretul manastirii, ascultare care, dupa cum ne marturiseste, nu i-a fost deloc usoara.

"Dupa incendiul din 1941, cand i-a dat foc banditul Balta, manastirea era in reparatie, nu aveam chilii pentru calugari, iar fratii noi se adunau mereu. Era greu cu hrana si materialele, ca dupa razboi si foamete. Obstea, insa, in cativa ani s-a dublat, ajungand la 80 de parinti si frati. La inceput nu aveam preoti suficienti la biserica, paraclisul de iarna era ars si nu aveam fonduri de reparatii. Dar ne-a ajutat Dumnezeu, ca ne-a trimis credinciosi buni din Radaseni si am mers inainte. Ne-au ajutat si Manastirile Secu si Neamt cu bani, hrana si un paraclis pentru iarna. Apoi am facut calugari, am hirotonit preoti noi si am intarit programul slujbelor la biserica. Ce-am adaugat in plus la biserica au fost privegherile de toata noaptea la cele douasprezece praznice imparatesti, privegherea la Acoperamantul Maicii Domnului, marti seara, si citirea neincetata a Psaltirii in biserica de catre toata obstea, incepand cu staretul manastirii, traditie care se mai pastreaza si astazi".

Desi anii petrecuti ca staretla Sihastria nu au fost multi, dar ispitele prin care a trecut au fost nenumarate. Insa, de fiecare data a simtit ajutorul Maicii Domnului care l-a ajutat sa treaca peste ele sau sa gaseasca sfatul cel mai potrivit spre a ajuta pe fratii din manastire.

[gio19ro]

Ce inseamna drept credinciosi? Exista si stramb credinciosi?
Asta da CV, s-a nascut intr-o familie de drept credinciosi.
S-ar putea spune intr-o familie de oameni evlaviosi, sau cucernici. O astfel de formulare nu exclude modul altora de a crede si a se ruga dar la acest mod, cu drept credinciosi.....spun din start:
- La baie!

[Inorog]

Astfel, povestind, spunea: "Dumnezeu sa-l ierte pe tatal meu. Era un om inalt, plesuv, cu barba alba. Alexandru il chema. Nu stia carte, dar avea frica de Dumnezeu. Il auzeam cum se ruga: "Ma inchinTatalui si Fiului si Sfantului Duh". Sa adoarma seara unul neinchinat? Sau sa stea la masa pana nu zice Tatal nostru? Sau sa nu se duca Duminica la biserica? Sau sa auda c-a injurat sau a fumat sau a furat careva din noi? Ca nu-l vedeai pe el cu astea in veac; dar daca te-a prins, fereasca Dumnezeu!

El a fost in casa sfesnic. El a fost stapan peste noi.

Mama in schimb era foarte milostiva. Dadea tot ce avea. De multe ori il auzeam pe tata cum ii zicea: "Baba hai, ce aduc eu cu carul, tu imparti cu traista!". Avea si darul lacrimilor. Plangea din orice.

Daca din cele de mai sus nu rezulta ca parintele Cleopa a avut parinti drept credinciosi, atunci nu stiu care parinti se pot numi asa.

Acest topic a fost editat de Inorog: 7 Oct 2004, 07:03 AM

[gio19ro]

De ce drept credinciosi si nu cucernici, evlaviosi sau piosi?
Termenul asta de drept credincios e unul ideologic. Prin acest termen ortodoxia cauta sa se substantiveze fata de alte credinte sau chiar religii. Asa ca.... tind sa cred ca e o scriitura propagandistica.

[noi]

Ortodox inseamna drept-credincios, drept-slavitor.

[gio19ro]

Aha!

[TriRegnum]

[clara04]

Paranteza: De ce oare nu puteti sa nu cautati mereu nod in papura si trebuie sa va legati mereu de cate un cuvant? E atat de greu? Nu puteti pur si simplu sa cititi si sa-l urmati daca e bun, iar daca nu atunci sa va vedeti linistiti de viata voastra? Unde ajungem daca tot ne luam unul de altul si folosim fiecare detaliu pentru a mai face putina propaganda confesiunii pe care o reprezentam, sigur, punand mereu si mereu accentul pe mai putina deplinatate a celorlalte confesiuni? Un soi de picatura chinezeasca - unde credeti ca ajungeti cu asta? Si mai vreti sa va numiti ecumenici!! Si va mai plangeti (unii) ca sunteti oprimati! Sau vreti sa ne testati rabdarea si puterea de a va ingadui?

Undeva scrie in dreptul denumirii "Ecclesia", ca o explicatie, "Apropiere spirituala a crestinilor de diferite confesiuni". Pai numai apropiere spirituala nu e asta! Tot ce reusesc cei care sa se poarte asa nu e decat sa sifoneze imaginea confesiunii pe care zic ca o reprezinta (cel putin in ochii mei).

Revenind... Continui:


RABDARE, TANASE!

"Odata a venit la mine chelarul manastirii. Eu ii ziceam Tanase, ca era venit de tanar in manastire si acesta ii era numele de familie. L-am vazut ca era tare suparat si-i zic:
- Ce-i, Tanase? Ce s-a intamplat?

El imi arunca cheile pe masa si-mi zice:
- Uite cheilie! Eu nu mai fac la chelarie. Fratele X (mi-a spus el numele) a venit la mine, m-a imbrancit, mi-a luat cheile si a luat ce a vrut el din chelarie. Eu nu mai fac la chelarie!

Pe masa aveam pus un ziar desfacut, in loc de fata de masa. Acolo vad o fotografie cu un artist de comedie, Constantin Tanase, si un titlu mare "RABDARE, TANASE!" Atunci ii zic lui Tanase al meu:
- Bine, mai Tanase, da ia vino si citeste ce scrie aici. Vezi? Ia citeste cu voce tare sa aud si eu.

Cand a citit el "RABDARE, TANASE!" a inceput sa rada si a luat cheile inapoi".

***

Din propria-mi experienta pot sa spun ca parintele Cleopa stia sa foloseasca pe un frate, aflat in ispita, cu cele mai neasteptate raspunsuri.

Odata am avut o mare ispita. Eram foarte tulburat incat nu stiam ce sa mai fac, asa ca am mers la chilia parintelui Cleopa sa-i spun necazul meu si sa-mi dea un sfat. Eram hotarat sa fac orice mi-ar spune, chiar sa plec in alta manastire.

Dupa ce am cerut binecuvatare si am intrat in chilia parintelui, am vazut ca era la rugaciune si citea la Psaltire (pe slova veche, chirilica). Vazzand ca sunt tulburat, mi-a zis:
- Ce-i cu tine? Manca-te-ar raiul sa te manance! Ce s-a intamplat? Ia spune-mi.

Am inceput sa-i spun necazul prin care treceam, deoarece nu puteam sa fac ce mi se cerea. Dupa ce i-am povestit tot, l-am intrebat:
- Preacuvioase, acum ce sa fac?

Parintele Cleopa, privind spre Psaltire, imi zice:
- Uite ce scrie aici: "Nedreptatea am vazut si m-am scarbit".

Am aruncat privirea spre Psaltire si cum stiam putin sa citesc slova veche, am vazut ca era deschisa la Psalmul 118, si pe la stihul 163 era scris asa ceva, dar nu eram multumit de raspuns. Eu asteptam sa-mi spuna ceva clar, sa stiu ce sa fac mai departe, asa ca am inceput din nou sa-i povestesc cele intamplate si sa-l intreb a doua oara:
- Parinte Cleopa, ce sa fac?

Dar, raspunsul a fost acelasi:
- Asa scrie aici: "Nedreptatea am vazut si m-am scarbit".
- Bine, bine, asa scrie in Psaltire, dar eu, acum, in situatia asta, ce sa fac?

Si a treia oara am auzti acelasi raspuns:
- Asa scrie aici: "Nedreptatea am vazut si m-am scarbit".

Cunoascandu-l de mai multi ani pe parintele Cleopa am stiut ca alt raspuns nu voi mai auzi de la sfintia sa, asa ca am plecat putin mahnit, dar in minte cu acel stih din Psaltire: "Nedreptatea am vazut si m-am scarbit".

A doua zi, m-am dus din nou la parintele Cleopa si i-am cerut sfatul in problema mea. I-am spus si ce as vrea sa fac si daca imi da binecuvantare pentru aceasta. A fost de acord, si asa, cu rugaciunile cuviosiei sale, pentru un timp, aceasta ispita s-a indepartat de la mine. Acum am inteles si de ce in prima zi nu mi-a dat alt sfat.

[clara04]

Felicit partial pe TriRegnum pentru ca si-a editat propriul mesaj. Nu apucasem sa citesc asta inainte de a trimite mesajul meu precedent. Insa tot consider ca nu e corecta practica de a face mereu referinta la superioritatea propriei confesiuni, chiar si atunci cand nu se preteaza.