Ortodoxia, Calea Întru Hristos, sa ne cunoastem religia - pag 1 index Optiuni

[edinide]

Clopotel,
Multe ti se pot reprosa, dar nu rea vointa. Cu toate acestea, bunavointa nu este totul... Daca nu ai permis de conducere si te urci la volan, ai toata bunavointa sa mergi drept, dar tot vei calca pe cineva...
Pentru tine Crestinismul este o teorie frumoasa, bine descrisa de Dogma, dar in realitate, Crestinismul este practica, desi nu promovata de Dogma.

[Bolt]

@edinide :

[edinide]

[Promo Contextual]

[Bolt]

Multumesc pt. intentia de a raspunde dar raspunsul unde este ? Repet intrebarea, unde scrie in Biblie de purgatoriu ? Cine la instituit si de ce ? Care-i scopul si rolul acestui ? Unde spune Biblia ca asa este ?

Acest topic a fost editat de Bolt: 30 Mar 2006, 07:57 AM

[edinide]

Un raspuns nesolicitat, cuiva nepregatit a-l primi, sau chiar pregatit a nu-l primi, este piatra pretioasa data porcilor, n-o vor aprecia ca atare... Dar daca este dorit, este cu toul altceva, asa ca va veni...

[Clopotel]

Deoarece s-a pornit aici o discutie despre purgatoriu, am precizat deja, ca dogma ortodoxa, nu recunoste asa ceva, neavand baza nici in Biblie si nici in Sfanta Traditie...
O sa prezint putin mai detaliat, viziunea ortodoxa, asupra sufletului dupa moarte, din lucrarea Invatatura de Credinta Ortodoxa:

Ce se intimpla cu sufletele dupa moarte
Indata dupa moarte si inca mai inainte de invierea trupurilor, sufletele celor credinciosi si curatiti de pacate se duc la viata fericita. Dar ce se intimpla cu sufletele celor care mor in necredinta si pacate?
Sufletele celor necredinciosi sint indata osindite. Aceasta ne-o spune insusi Mintuitorul Iisus Hristos prin pilda despre bogatul nemilositiv si saracul Lazar. De sarac se spune ca a murit si a fost dus de ingeri in sinul lui Avraam, iar de bogat, ca a fost dus in iad (Luca 16, 22-23).
Ce se intimpla cu sufletele dupa moarte si mai inainte de invierea trupurilor si de judecata cea de obste?
Primul lucru ce se intimpla fiecarui suflet, indata dupa moarte, este o judecata. Aceasta judecata care se face cu fiecare suflet in parte se numeste judecata particulara si ea se deosebeste de judecata cea de obste, sau universala, care se va face cu toti oamenii, in acelasi timp, la sfirsitul lumii dupa invierea trupurilor. Prin aceasta judecata particulara se cerceteaza starea in care iese omul din viata paminteasca; si daca aceasta stare este buna, sufletul este dus de ingeri la fericire, iar daca este rea, e luat de duhurile cele rele si dus la chinuri. Fericirea la care sint dusi cei gasiti vrednici se numeste "Sinul lui Avraam" (Luca 16, 22), sau "Rai" (Luca 23, 43), iar chinurile la care sint supusi necredinciosii si pacatosii se numesc "Iad" (Luca 16, 22). Ca aceasta judecata si trimitere a sufletelor la rai sau la iad are loc indata dupa moarte, vedem si din cuvintul Mintuitorului catre tilharul de pe cruce: "Astazi vei fi impreuna cu Mine in Rai" (Luca 23, 43), sau din cuvintele Sfintului Apostol Pavel: "Rinduit este oamenilor odata sa moara, iar dupa aceea sa fie judecata" (Evr. 9, 27), cu si din locurile unde se spune ca e cuprins de dorinta de a muri, pentru a petrece cu Domnul (II Cor. 5, 6-8; Filip. l, 21). Unul din vechii scriitori bisericesti, care vorbesc despre judecata particulara deosebita de cea de obste, zice: "Sufletul (pacatosului dupa moarte) cel dintii trebuie sa incerce judecata lui Dumnezeu, ca unul ce a fost pricinuitorul tuturor celor ce le-a facut, dar el trebuie sa astepte si trupul sau, ca sa primeasca rasplata si pentru ceea ce a facut eu ajutorul trupului, care s-a supus poruncilor lui".
Cine este judecatorul la aceasta judecata particulara a sufletelor si cum se face ea?
Judecata particulara o face Mintuitorul nostru Iisus Hristos, Care va face si judecata cea de obste. "Ca Tatal nu judeca pe nimeni, ci toata judecata a dat-o Fiului" (Ioan 5, 22). Dar Mintuitorul Se serveste la aceasta judecata pe de o parte de constiinta omului, pe de alta de Sfintii ingeri si de duhurile rele.
De ce si cum Se foloseste Mintuitorul de constiinta omului la judecata particulara?
De constiinta omului Se foloseste ca sa nu poata spune omul ca a fost judecat pe nedrept, insasi constiinta lui il va osindi, atunci, pe omul pacatos si tot ea ii va da pace si liniste, daca nu se gaseste in el nimic de osindit. Constiinta este judecatorul omului si in timpul vietii pamintesti. Dar in timpul mortii si mai ales dupa moarte ea va fi luminata in chip deosebit de Dumnezeu, ca sa-si poata cistiga si spori toate fortele sale de patrundere si de judecata nemincinoasa a omului: "Fiecare in vremea mortii isi cunoaste pacatele lui".
Osindirea din partea constiintei va produce sufletului o spaima grozava, iar neosindirea din partea ei, o mare liniste si indrazneala. Un scriitor din Filocalie, Teognost, spune: "Lupta-te sa iei arvuna mintuirii in chip ascuns inlauntrul inimii tale, ca o siguranta neindoielnica, ca sa nu afli in vremea iesirii tulburare si spaima neasteptata. Si atunci ai luat-o, cind nu mai ai inima osinditu-te pentru lipsuri si constiinta intepindu-te pentru suparari... si cind primesti cu bucurie si cu inima pregatita moartea cea infricosata de care fug cei multi".
De ce si cum Se foloseste Mintuitorul de Sfintii ingeri si de draci la judecata particulara?
De Sfintii ingeri Se foloseste Mintuitorul din milostivire fata de noi, pentru ca atunci ei se straduiesc sa ne apere, marturisind toate gindurile, cuvintele si faptele noastre, din care poate multe ne sint noua ascunse sau uitate. Prin aceasta ei ne dau mult curaj. Iar pe draci ii admite, pentru ca vrea ca judecata ce se face cu noi sa fie desavirsit dreapta, luind toate in considerare, deci si greselile pe care noi le-am uitat, sau am vrea sa le uitam. Deci, ii lasa pe draci sa vina ca parasi, care scot toate cele rele ale noastre la iveala, intr-un fel, atit ingerii cit si dracii ajuta constiintei omului sa-si aduca aminte de toate cele bune si de cele rele ale sale. Scriitorii din Filocalie descriu astfel acesta lucrare a Ingerilor si dracilor la iesirea sufletului: "Cind sufletul iese din trup, vrajiimasul, da navala asupra lui, razboindu-l si ocarindu-l si facindu-se piris amarnic si infricosat al lui, pentru cele ce a gresit. Dar atunci se poate vedea cum sufletul iubitor de Dumnezeu si prea credincios, chiar daca a fost mai inainte ranit adeseori de pacate, nu se sperie de navalirile si amonintarile aceluia, ci se intareste si mai mult intru Domnul si zboara plin de bucurie si incurajat de Sfintele Puteri care il conduc si imprejurat ca de un zid de luminile credintei, strigind si el cu multa indrazneala diavolului viclean: Ce este tie si noua, instrainatule de Dumnezeu? Ce este tie si noua, fugarule din Ceruri si sluga vicleana? Nu ai stapinire peste noi, caci Hristos, Fiul lui Dumnezeu, are stapinirea peste noi si peste toti. Lui I-am pacatuit, Lui ii vom raspunde, avind zalog al milostivirii Lui fata de noi si al mintuirii noastre cinstita Lui Cruce. Iar tu fugi departe de noi, pierzatorule. Zicind acestea sufletul cu indrazneala, diavolul intoarce spatele, tinguindu-se cu glas mare, neputind sa stea impotriva numelui lui Hristos. Iar sufletul, aflindu-se deasupra, zboara asupra vrajmasului, palmuindu-l, ca pasarea numita Oxipteri (repede zburatoare) pe corb. Dupa aceasta e dus cu veselie de dumnezeiestii Ingeri la locurile hotarite lui, potrivit cu starea lui".
(voi continua imediat)

[Clopotel]

Ce se va avea in vedere la aceasta judecata?
Credinta omului in Domnul nostru Iisus Hristos (Marcu 16, 16) si faptele lui bune izvorite din credinta (II Cor. 5, 10). Cel ce le are pe acestea va merge la fericire, cel ce nu le are, la nefericire. Dar aceasta nu inseamna ca se vor pune in cumpana faptele rele si bune dupa numarul lor. Caci se poate ca unii oameni sa fi savirsit foarte multe fapte rele si apoi s-au cait cu toata puterea de ele, fara sa mai aiba vreme sa faca tot asa de multe fapte bune. Acestia, totusi, se vor mintui. Sau se poate ca unii sa fi facut multe fapte bune, dar spre sfirsitul vietii sa fi cazut in necredinta si necuratie. Acestia se vor pierde. Ceea ce se are in vedere la judecata este starea cu care se duce omul din aceasta lume. Starea de credinta si de iubire fata de Domnul nostru Iisus Hristos ii aduce omului fericirea, iar starea din care lipsesc acestea ii aduce pierzania. Starea de credinta si de iubire care se cere nu inseamna insa numai o simtire plapanda, ci o stare intarita, incit omul acela aproape sa nu mai poala sa cada din ea. Cu alte cuvinte, se cere ca omul sa fi ajuns la virtuti, adica credinta lui sa nu-l fi minat numai din cind in cind la cite o fapta buna, ci faptele bune, in toate privintele, sa-i fi devenit deprinderi statornice.
Patimile alcatuiesc necuratia omului. Virtutile, curatia lui. Cu cit a dezradacinat mai mult patimile din el si cu cit a pus in locul lor mai mult virtutile, cu atit e mai curat. Sau cu cit iese sufletul din trup mai inflacarat de iubire fata de Dumnezeu si de semenii sai, sau cu mai multa smerenie, cu atit e mai sigur ca va merge la fericire, linga Dumnezeu. Starea aceasta se poate cistiga uneori si numai spre sfirsitul vietii, printr-o cainta cutremuratoare, ca in cazul tilharului. Dar e bine ca omul sa nu se lase in nadejdea aceasta, caci pacatuirea indelungata il face nesimtitor si anevoie va mai putea birui aceasta nesimtire spre sfirsit.
Asadar, la judecata, Dumnezeu ia aminte la curatia sau la necuratia cu care te-ai dus de aici, caci numai daca esti curat poti sta in preajma Lui, esti in stare sa te apropii de curatia Lui. Dam numai un citat din Teognost, in care se vorbeste atit de nepatimire, cit si de smerenie: "Iti spun un cuvint strain si nu te minuna: chiar daca nu ai dobindit lipsa de patimi, pentru obisnuintele care, poate, te stapinesc, daca te afli in vremea iesirii in adincul smereniei, te vei inalta, nu mai putin ca cel fara de patimi, mai presus de nori. Caci desi comoara celor nepatimitori s-a adunat din toate virtutile, piatra pretioasa a smereniei e mai de pret decit toate. Ea nu prilejuieste numai impacare de la Dumnezeu celui ce o are, ci si intrare impreuna cu cei alesi in locasurile de nunta ale imparatiei Sale".
Dar in omul virtuos ia chip insusi Domnul nostru Iisus Hristos, caci fiecare virtute e o trasatura a chipului Lui si se face cu puterile Lui. In omul virtuos Se arata tot mai bine Hristos care lucreaza dinlauntrul omului. Caci spune Sfintul Maxim Marturisitorul: "Fiinta virtutii din fiecare este Cuvintul lui Dumnezeu; caci fiinta tuturor virtutilor este insusi Domnul nostru Iisus Hristos". Sau, tot el spune ca prin virtuti "Dumnezeu Se face neincetat om in cei vrednici". La judecata, Domnul nostru Iisus Hristos va lua linga Sine pe cei ce se vor infatisa cu pecetea chipului Sau pe fiinta lor, pe cei ce vor fi devenit prin viata lor asemenea Lui. Asa spune Sfintul Apostol Pavel (Rom. 8, 29).
Putem sti de la ce treapta a virtutilor sau a curatiei sau a lipsei de patimi, in sus, merge cineva la rai, si de la ce treapta in jos, merge cineva la iad?Aceasta n-o putem sti intocmai. Dar e de crezut ca daca cineva s-a inaltat din ce in ce mai mult pe calea virtutii, acela merge la fericire si, dimpotriva, daca s-a coborit din ce in ce mai mult in necuratie, merge la iad.
Nu ramin vreunii intr-un loc de mijloc, intre rai si iad?
Nu. Pentru ca nu exista om care sa se afle exact la mijloc intre necuratie si virtute. Inima lui tot are o pornire principala, chiar daca se mai misca uneori si altfel. Sau daca ar fi un om cu totul nehotarit, acela n-ar fi vrednic de Dumnezeu.
Dar cei ce se duc in rai sau in iad sint cu totii pe aceeasi treapta de fericire sau de chinuri?
Nu. Despre rai, Domnul nostru Iisus Hristos a spus: "In casa Tatalui Meu sint multe locasuri" (Ioan 14, 2). Iar despre cei din iad a spus. "Iar sluga aceea care a stiut voia Domnului sau si nu s-a pregatit, nici n-a facut dupa voia Lui va fi batuta mult; iar cea care nu a stiut, dar a facut cele vrednice de batai, va fi batuta putin" (Luca 12, 47-48).
(voi continua...)

[Clopotel]

In ce consta fericirea sufletelor din rai?
Noi nu ne putem da seama de felul si de marirea acestei fericiri. Toata fericirea vine din petrecerea sufletului cu Dumnezeu, cu Sfintii Ingeri, cu Sfintii si Patriarhii, in lumina si in slava lui Hristos (Matei 8,11, Luca 13, 28, 29; Evr. 12, 22, 23; Ioan 14, 3; Luca 16, 23; II Tim 2, 12) Hristos, Care Se uneste tainic inca din aceasta viata cu cei credinciosi, Isi va face atunci vadita unirea Lui cu ei, putind fi vazut fata catre fata umplindu-i de stralucire, de iubire si de cunoastere, adica desavarsindu-i (I Ioan 3, 2; 4, 16; I Cor. 13, 12). Atunci vor fi indumnezeiti dupa har , adica vor cunoaste fericirea, stralucirea si toata lucrarea si viata pe care o are Dumnezeu in Sine, dupa fiinta, si se vor impartasi de razele Soarelui dumnezeiesc. Nu va mai fi in ei nici o durere, intristare, trebuinta, grija, ci isi vor fi gasit in Dumnezeu desavirsita odihna si multumire (Apoc. 7, 16-17; Evr. 4, 3, 11).
Si in ce constau chinurile celor pacatosi?
Nici acestea nu ni se descriu de Sfinta Scriptura in intelesul lor propriu, ci numai in icoane. Locul celor pacatosi se numeste iad (Luca 16, 23), gheena (Matei 5, 22, 29, 30), departare de la fata lui Dumnezeu (Matei 7, 23), locul de chinuri, cuptorul de foc (Matei 13, 42-50), focul nestins (Matei 3, 12), iezerul de foc (Apoc. 19, 20), intunericul cel mai din afara (Matei 8, 12; 22, 13), adincul (Luca 8, 31). Se poate spune ca nefericirea aceasta e o viata in intunericul mintii, departe de Hristos, "Luminina lumii", o viata slabanogita, o viata in moarte, departe de Hristos care e Izvorul vietii, o viata fara de iubire, caci Dumnezeu este iubire.
Toate puterile sufletului vor fi atunci intepenite, caci osinda lui Dumnezeu va fi povara cea mai grea, sub a carei apasare pacatosii isi vor vedea toata slabiciunea mintii, a vointei si a simtirii, pe care au avut-o pe pamint.
Ei insisi au facut totul ca sa-si ruineze aceste puteri: puterea de a crede, puterea de a voi, puterea de a intelege adevarul, puterea de a iubi pe Dumnezeu si pe semeni, puterea de a se insufleti pentru ce este bun. De aceea sufletul ajuns la chinuri nu mai poate face nimic pentru indreptarea lui si deci pentru iesirea de acolo. Asa tilcuieste Teofilact al Bulgariei cuvintele de la Matei 22, 13: "Legindu-i miinile si picioarele": "Caci in veacul de acum se poate face si lucra ceva, iar in cel viitor se leaga toate puterile de lucru ale sufletului si nu se poate face ceva bun spre ridicarea pacatelor". Asadar, "plinsul si scrisnirea dintilor" (Matei 22, 13) nu trebuie intelese ca pricinuite de pocainta, ci de disperare. E disperarea neputintei de a schimba ceva in starea sufletului sau.
Deci invatatura Bisericii romano-catolice despre purgatoriu, ca un foc curatitor de pacate, este cu totul gresita si de aceea noi nu o primim. Chinurile de acolo ar putea curati sufletul numai daca ar putea naste in el o pocainta, o innoire. Dar am vazut ca puterile sufletului sint legate, sint paralizate in iad. Se spune aceasta si in alte locuri ale Sfintei Scripturi: "Si in iad cine Te va lauda pe Tine?" (Ps. 6, 5) sau: "Nu cei morti Te vor lauda pe Tine, Doamne, nici toti cei ce se pogoara in iad" (Ps. 113, 25).
Dar atunci, nu e nici o putinta sa scape vreunii din cei ce ajung la chinuri?
Este cu putinta. Unii din ei pot scapa de acolo prin rugaciunile Bisericii si ale fiecaruia dintre noi, precum si prin milosteniile noastre pentru ei. In Sfinta Scriptura se pune mare pret pe rugaciunea unora pentru altii. Sfintul Apostol Pavel spune: "Va indemn, deci, inainte de toate, sa faceti rugaciuni, cereri, fagaduinte, multumiri pentru toti oamenii" (I Tim. 2, 1). Iar Sfintul Iacov spune: "Marturisiti-va unul altuia pacatele si va rugati unul pentru altul ca sa va vindecati. Ca mult poate rugaciunea staruitoare a dreptului" (5, 16). Sfintul Apostol Pavel cere sa se faca rugaciuni si pentru el (Efes. 5, 19). Dar daca folosesc rugaciunile noastre semenilor nostri vii, de ce n-ar folosi si celor morti, odata ce ei traiesc cu sufletul si odata ce acelasi Dumnezeu le asculta si pe unele si pe altele? La marturisirile acestea indicate se adauga si unele marturii directe din Vechiul Testament. Astfel, in II Mac. 12, 42-45 se aduce jertfa pentru ostasii morti si apoi se zice: "Drept aceea, sfint si cucernic gind a fost, ca a adus jertfa de curatie pentru cei morti ca sa se slobozeasca de pacat" (v 46). Iar in Baruh se spune: "Doamne atottiitorule, Dumnezeul lui Israil, auzi rugaciunea celor ce au murit ai lui Israil... Nu iti aduce aminte de nedreptatile parintilor nostri..." (3, 4, 5). in chipul cel mai limpede vorbeste de aceste rugaciuni intreaga Sfinta Traditie, incepind din primele timpuri ale Bisericii, cum arata Sfintele Liturghii. Sfintul Ioan Gura de Aur spune ca, chiar Apostolii au rinduit sa se faca la Liturghie pomeniire de cei morti: "Nu degeaba au rinduit Apostolii sa se faca asupra Tainei celei infricosate pomenirea celor plecati. Stiau ca mult le foloseste, multa binefacere aduce celor multi. Cind sta poporul, plinatatea preoteasca, cu miinile intinse si in fata sta jertfa infricosata, cum nu vor indupleca pe Dumnezeu cei adormiti? Dar aceasta numai pentru cei plecati in credinta".
Pot fi scoase sufletele din iad?
Da. Deoarece nu se spune nicaieri ca sufletele se pot mintui prin suferintele purgatoriului, dar se spune limpede:
1) ca Jertfa rascumpam rii e pentru toti, vii si morti, si
2) ca Dumnezeu are puterea sa scoala sufletele din iad, nu omul (Rut 2, 20; III Regi 2, 6; Ps. 48,16; Matei 12,32, Rom. 14, 9; I Cor. 15, 19; I Tim. 2, 6; Evr. 9, 22; I Ioan 2, 2 si Apoc. 1, 18). Puterea si iertarea lui Dumnezeu, Care implineste "orice" vom cere de la El(Marcu 11, 24;Ioan 14,13), sint fara margini, iar bunatatea Lui e ata de mare, ca numai El poate schimba osinda vesnica a omului.
Se poate sti sigur de un suflet ca va fi scos de la chinuri datorita rugaciunilor Bisericii si ale celor vii?
Nu. Intii, pentru ca nu se cunoaste care e starea in care s-a dus un suflet de aici. Al doilea,pentru ca Biserica nu scoate cu de la sine putere e un suflet de la chinuri, cum se lauda papa de la Roma ca face cu suflelele din purgatoriu. Caci asupra sufletelor de acolo singur Dumnezeu are putere. Biserica se roaga numai lui Dumnezeu, ca El sa faca aceasta si nadajduieste tare in mila si atotputernicia Lui. Caci noi stim ca Dumnezeu ne cere sa iubim pe semenii nostri si priveste cu placere la aceasta iubire a noastra. Si nu e fapta mai mare de iubire decit sa ne rugam unu pentru altii. Rugaciunea Bisericii gaseste cu atit mai mare ascultare la Dumnezeu, cu cit in rugaciunea ei se impletesc glasurile Sfintilor din cer cu ale credinciosilor de pe pamint si insusi glasul Maicii Domnului."Biserica e intr-o nesfirsita rugaciune pentru madularele sale: se roaga pentru noi toti ingerii si Apostolii si Mucenicii si Patriarhii si cea mai presus de toti, Maica Domnului nostru, si aceasta sfinta unire e viata Bisericii". In rugaciune se arata dragostea si creste dragostea si unirea tuturor intreo-lalta. Rugaciunea, dupa cum zice scriitorul crestin Homiakov, din care am citat si mai inainte, este singele Bisericii.
Iar Cel ce intretine aceasta dragoste, din care izvoraste rugaciunea de obste a tuturor pentru fiecare si a fiecaruia pentru toti, e Dumnezeu. Caci unde e iubire, acolo e Dumnezeu. Dar daca Dumnezeu indeamna la orice rugaciune din iubire si El o incalzeste (Rom. 8, 26), desigur ca El ne da si El ne incalzeste si rugaciunea pentru cei morti. Si atunci nu va gasi aceasta rugaciune ascultare la El? Caci El insusi a zis: "Toate cite cereti, rugindu-va, sa credeti ca veti lua si va fi voua" (Marcu 11, 24). Rugaciunea pentru morti este, asadar, nu numai un semn si o intarire a iubirii, ci si o proba a credintei. Caci tot Mintuitorul zice: "De poti crede, toate sint cu putinta credinciosului" (Marcu 9, 23).
Se poate spune ca credinta tare si iubirea staruitoare a Bisericii se revarsa ca un val de putere peste pacatosul din iad, izbutind, cind binevoieste Dumnezeu sa-si adauge si mila Sa deosebita, ceea ce nu poate pacatosul prin sine insusi: o reinnoire a puterilor sale amortite.
Nu se poate sti macar in general care pacatosi se pot folosi de rugaciunile Bisericii?
Am vazut ca Sfintul Ioan Gura de Aur spune ca rugaciunile ajuta numai celor adormiti in credinta. La Proscomidie (la Sfinta Liturghie), se pomenesc toti cei adormiti "intru nadejdea invierii si a vietii de veci". Se poate spune deci ca rugaciunile folosesc numai sufletelor acelora care au plecat de aici nu de tot moarte, ca madulare ale Bisericii, ci avind in ele o anumita credinta ca radacina a virtutilor si oarecare silinte de a o dezvolta in virtuti; celor ce au savirsit, asadar, unele fapte bune ca inceput al virtutilor si al slabirii patimilor, dar nu au facut binele asa de statornic, sau asa de mult timp, incit sa fi ajuns la deprinderi bune sau virtuti care sa cumpaneasca asupra patimilor. Cu alte cuvinte, rugaciunile folosesc celor ale caror puteri nu s-au ruinat slujind numai patimilor, ci au avut si o oarecare obisnuinta a binelui, cu care s-au dus de aici. Ele folosesc chiar si celor ce n-au dus o viata de credinta si n-au avut fapte bune, dar la sfirsitul vietii au gasit puterea sa se caiasca, insa nu asa de cutremurator ca sa li se prefaca fiinta dintr-o data si intregime, ca a tilharului de pe cruce, in care caz s-ar fi dus in rai. Mitropolitul Nicolae spune: "Domnul nostru Iisus Hristos este atit de milostiv ca nu lasa fara iubirea Lui de oameni nici acele suflete gresite, care stau inaintea Lui cu credinta slaba si numai cu inceputuri de credinta, sufletele care nu-si intaresc credinta si nici nu se pocaiesc in timpul vietii lor pamintesti. Prin rugaciunile Bisericii, prin puterea Jertfei celei nesingeroase,aduse pentru acesti raposati, prin milosteniile date pentru ei, li se usureaza soarta. Acesti pacatosi nu sint lipsiti de nadejdea iertarii si a bunurilor vesnice".
Avem noi acum vreo legatura cu sufletele dreptilor din cer?
Da, este o strinsa legatura de iubire si de rugaciune intre ei si noi. Ne rugam cu ei, slavim pe Dumnezeu impreuna cu ei. Facem parte din acelasi Trup tainic al Domnului, din Biserica, traind o viata duhovniceasca comuna. Desi ei alcatuiesc Biserica biruitoare din cer, iar noi cea luptatoare de pe pamint, acestea doua nu sint despartite, ci unite. E o necontenita trecere de la una la alta. Sfintii sint cu puterea lor printre noi. Precum stam in legatura cu Domnul nostru Iisus Hristos, macar ca e nevazut, asa stam si cu Sfintii din cer. Sfintul Apostol Pavel zice: "V-ati apropiat de muntele Sion si de cetatea Dumnezeului celui viu, de Ierusalimul cel ceresc si de zeci de mii de ingeri, in adunare sarbatoreasca, si de Biserica celor intii nascuti care sint scrisi in ceruri si de Dumnezeu Judecatorul tuturor, si de duhurile dreptilor celor desavirsiti" (Evr. 12, 22-23). Iar Fericitul Augustin spune: "Sufletele credinciosilor care au murit nu sint despartite de Biserica... ele sint madulare ale lui Hristos".

Acest topic a fost editat de Clopotel: 1 Apr 2006, 08:51 PM

[edinide]

Clopotel,
Spui ca "purgatoriul" nu exista... dar...:

[edinide]

Clopotel,
Se pare ca Filocalia contine lucruri interesante, ai vre-o legatura catre aceasta? Ce este de fapt Filocalia?

[Clopotel]

Draga Edinide,

[Clopotel]

Ca sa intelegem mai bine vietuirea si invataturile Sfintilor Parinti, o sa prezint acum cateva fragmente din viata Sfantului Ierarh Nifon...
Sfantul Nifon a fost Episcopul Constantianei, langa Alexandria Egiptului, si a trait in veacul al IV-lea, in aceeasi vreme cu Sfantul Atanasie cel Mare, Patriarhul Alexandriei... In viata Sfantului Nifon, pe langa invataturi si purtari dumnezeiesti, mai gasim si cateva rugaciuni deosebite...

VALOAREA POCAINTEI
Intr-o zi, mergand sa-l vizitez, l-am gasit in chilia sa citind. S-a bucurat din toata inima cand m-a vazut. M-a primit cu deosebita dragoste, apoi s-a aplecat din nou asupra cartii. Eu l-am intrerupt de la citire si am inceput sa-l intreb despre pocainta, la care el mi-a zis:
- Crede-ma, frate, ca Bunul Dumnezeu nu va judeca pe crestini pentru ca au pacatuit.
M-am mirat mult de aceste cuvinte si l-am intrebat surprins:
- Atunci, dupa cum spuneti, pacatosii nu vor fi judecati? Trebuie adica sa credem ca nu este judecata?
- Este si prea este, mi-a raspuns el.
- Atunci cine va fi judecat?
- Asculta, fiule, sa ti-o spun limpede:Dumnezeu nu judeca pe crestin pentru ca greseste, ci pentru ca nu se pocaieste. Pentru ca a pacatui si a se pocai este omeneste, dar a nu se pocai este semnul diavolului si al slugilor lui. Fiindca nu traim necontenit in pocainta, de aceea vom fi judecati.
Mi-a povestit apoi cu multa intelepciune un fapt vrednic de cunostinta, pe care auzindu-l, ramai uimit de negraita iubire de oameni a lui Dumnezeu. Atunci cand l-a cercetat pentru prima oara harul lui Dumnezeu si l-a adus la pocainta, i s-a intamplat ceva asemanator fiului risipitor din parabola. Se afla intr-un loc numit "al lui Aristarh" si se gandea la pacatele sale. Deodata, harul Mangaietorului i-a atins inima si el si-a zis intru sine: "Pacatosule Nifon, sa mergem sa ne marturisim lui Dumnezeu pacatele. Nu stii daca vei mai trai pana maine; alearga dar acum. Ne asteapta acolo Tatal milostivirilor, preainduratul Dumnezeu. Ca El asteapta pocainta noastra, a ticalosilor si intinatilor". Cu aceste ganduri alergand la casa lui Dumnezeu, si-a ridicat mainile spre cer si a suspinat din adancul inimii: "Primeste, Parinte, pe mortul care si-a pierdut sufletul! Primeste pe cel ce este groapa pacatelor! Primeste pe hulitorul, vicleanul, nerusinatul, inrautatitul, pe cel intinat cu sufletul si cu trupul! Primeste pe cel robit de toate puterile dracesti! Miluieste-ma pe mine nelegiuitul, talharul, lepadatul, uraciunea pacatului! Miluieste-ma, Izvorule al tamaduirii, al milostivirii, si nu-ti intoarce de la mine fata Ta cea preabuna! Nu spune, Doamne: "nu te cunosc!" Nu ma intreba: "unde ai fost pana acum?" Nu ma trece cu vederea pe mine, tarana, fumul, stricaciunea, nelegiuirea, ocara, uraciunea, gunoiul, salasul dracilor si sminteala oamenilor! Nu ma lepada de la Tine, Stapane, ci indura-Te si ma miluieste! Pentru ca stiu, Iubitorule de oameni, ca nu voiesti moartea pacatosului, ci sa-l intorci si sa-l faci viu. Nu Te voi lasa pana nu ma miluiesti si ma ajuti". Apoi a mai adaugat cu suflet amarat si alte cuvinte pe langa acestea.
Deodata un sunet a coborat din cer si a fulgerat o infricosata raza de lumina. Acea lumina in chip de doua brate, s-a pogorat din inaltimea cerului si s-a infasurat in jurul cuviosului. "Bine ai venit, fiul Meu cel pierdut! Acum ai reinviat, copilul Meu. Ti s-au luminat ochii, ti-a inflorit din nou tineretea si de acum Ma vei slavi cu faptele tale".
Zicand acestea, a disparut in nori, iar cuviosul, din bucuria vedeniei, a venit in rapirea mintii. Iar dupa putin, revenindu-si in sine, a strigat: "Slava tie, Doamne, slava tie!" si asa zicea mereu, pentru ca inima lui era plina de dumnezeiasca mireasma si gura plina de dulceata duhovniceasca. Apoi, dupa aceasta negraita vedenie, s-a rugat multa vreme. Si in chilia sa nu-si gasea loc, cuprins de aceeasi rapire si uimire a dumnezeiestii imbratisari. De atunci, precum spunea, a calatorit cu usurinta pe calea vietii, slujind Domnului.
Aceasta neobisnuita minune am auzit-o din insasi gura lui. Ochii ii erau plini de lacrimi, cand cu teama, dar si cu o tainica bucurie, mi-a povestit-o. Pentru ca eu mereu il rugam staruitor si-l necajeam ca sa-mi povesteasca ceea ce i se intampla; iar el, fiindca ma iubea mult, nu-mi ascundea niciodata nimic.
A petrecut deci in rugaciune ziua aceea, in care l-a imbratisat Preamilostivul Dumnezeu. Seara, Cuviosul Nifon s-a rugat iarasi lui Dumnezeu cu aceste cuvinte: "Doamne, Tu, Care ai intins cerul ca o piele si-l impodobesti cu stele, cu soare, cu luna si cu nori, impodobeste-ma si pe mine! In loc de stele cu smerenie, iar in locul soarelui sa-mi straluceasca Duhul Sfant inauntrul meu. Drept luna, intelepciunea Ta sa-mi lumineze mintea; iar in loc de nori, imbraca-ma cu blandete, cu cuviosie si cu dreptate, incalta picioarele mele cu gatirea Evangheliei pacii Tale. Dumnezeul meu, Dumnezeul meu! Tu, Care ai umplut vazduhul cu bogatia aerului, ca sa-l respire si sa se bucure oamenii, revarsa cu imbelsugare si in mine harul si darul Sfantului si de viata Facatorului Tau Duh, ca sa devin asemenea cu Dumnezeu, curat si luminos, smerit si bland, plin de har si de adevar, inzestreaza-ma, Doamne, cu intelepciune si duhovniceasca cunostinta".
Cand a terminat aceste cuvinte, iarasi l-a imbratisat lumina cereasca, in acelasi timp, s-a aratat un inger al lui Dumnezeu, tinand un vas plin de mir, pe care l-a varsat peste capul lui, de unde, curgand, i-a udat tot trupul si locul s-a umplut de buna mireasma. Multa vreme apoi din hainele lui se revarsa acea mireasma si prietenii lui se mirau si se intrebau de unde vine aceasta, la care el le raspundea cu smerenie: "Eu, una stiu, ca sunt cu totul cufundat in pacate, iar ce este aceasta nu stiu".

[Clopotel]

INALTIMEA SMERENIEI
Raspundea asa, pentru ca avea intelegere smerita si fugea de slava desarta si de mandrie, si necontenit se ruga lui Dumnezeu, zicand: "Doamne, Tu, Care ai aratat pe Prea Curata Maica Ta mai cinstita decat puterile ceresti, cu rugaciunile ei iarta-mi pacatele mele si izgoneste de la mine toata necuratia, faradelegea, osandirea, razbunarea, mania, nedreptatea, nepasarea, slava desarta, mandria, iubirea de argint, nemilostivirea, betia, reaua impatimire si mai ales inselatoarea si amara slava a oamenilor. Da, Doamne, fa ca oamenii sa ma socoteasca ca pe un nimic, sa ma urasca, sa nu fie om pe pamant care sa ma laude sau sa ma cinsteasca, lubitorule de oameni. Nimeni, Doamne, sa nu spuna ca Nifon este sfant, ca sa nu fiu osandit din pricina lui. Izbaveste-ma de slava oamenilor, Dumnezeul cerului si al pamantului; izbaveste-ma de desertaciunea cinstirii ce vine de la oameni". Cu astfel de rugaciuni isi ducea viata foarte smerita.
Intr-o zi, vorbea despre slava desarta si de smerenie unor credinciosi care venisera la dansul. Cand a terminat, acestia i-au facut metanie si au plecat, dupa care eu l-am intrebat:
- De ce, parinte, cand cineva iti face metanie, te uiti tinta la pamant?
- Fiule, mi-a raspuns el, cand un frate mi se inchina, cand cade la picioarele mele, eu in mintea mea ma cobor mai jos, pana la iad si stau acolo, pana cand omul se ridica. Atunci si eu ma ridic din iad si-i raspund. Pentru ca nu sunt vrednic eu,
necuratul, ca fiii lui Dumnezeu sa cada la picioarele mele.
Am ramas uimit de aceste cuvinte ale lui si suspinand din adanc am strigat: "Doamne miluieste!"
- Nu te mira, fiule, mi-a zis, ci mai bine straduieste-te sa faci si tu la fel.
- Dar cum cobori in iad? l-am intrebat eu cu nedumerire.
- Daca nu poti cobori in iad, intra cu mintea ta sub picioarele fratelui. Daca nici aceasta nu o poti face, zi macar asa: "Eu sunt mai pacatos decat toti oamenii!" si, daca nici aceasta nu poti s-o faci, atunci pleaca-ti capul spre pamant, zicand: "Pamant sunt si in pamant ma voi intoarce". Si daca-ti vine greu, zi mereu acest dumnezeiesc cuvant: Dumnezeule, milostiv fii mie pacatosului si ma mantuieste!

[edinide]

Multumesc pentru legatura la Filocalia, trebuie sa fie interesant...

[Clopotel]

Edinide,

[TriRegnum]

[cactus]

@ TriRegnum - in sfarshit ai reaparut - makar acuma putem sta de vb... Ma bucur mult de tot. Diana - Maria imi spusese ca ai sa revii

[Clopotel]

Draga TriRegnum,
Bine ai revenit si sper ca de data asta definitiv... Avand in vedere ca esti preot, consider dosebit de utile discutiile cu tine....

[edinide]

TriRegnum,
Bine ai (re)venit! Se pare ca ti s-a simtit lipsa...

[edinide]

[edinide]

[Artanis]

Cateva comentarii daca mi se ingaduie...

[TriRegnum]

[Artanis]

[coconut]

Scuzaţi că-ntrerup... Nu am vechime pă Forum şi-ncerc să mă acomodez şi eu din mers! Nu vă fie cu supărare, dar eu nu-nţeleg acest titlu Numai otodoxia este calea întru Cristos? Mi se pare cam exclusivist şi dogmatic titlul! Sper că nu am dat cu bâta-n baltă?

[Artanis]

Exista si un mic subtitlu: "sa ne cunoastem religia". Deci daca ai ceva de spus ontopic f.bine, pt. dezbateri insa, sunt alte topicuri.

[coconut]

[Artanis]

Din pacate nici acum nu ai nimerit-o. Exista un topic despre ecumenism, aici. Foloseste cu incredere functia "cauta"

[coconut]

Complicat pentru mine! De câte ori vreau să folosesc butonul caută îmi răspunde : eroare!

[edinide]

[TriRegnum]

Edinide

Iti inteleg punctul de vedere si nu te contrazic, tu nu esti nici ortodox si nici catolic, ai alta viziune pe care multi o impartasesc.

Artanis

Cruciadele, acel document de care spui nu intra in infailibilitate deoarece nu sunt documente care sa confirme ceva din Sf. Scriptura sau Sf. Traditie. Pot spune ca de la Paul VI incoace nici un papa nu a mai dat nici un document infailibil. Documentele infailibile sunt acelea care cuprind un mesaj din cele doua surse infailibile ale Bisericii (Parintii si Biblia) si au in vedere morala, dogma etc.

Ceea ce enumeri tu sunt niste pareri personale ale Papilor care de altfel pot fi gresite (Petru nu a gresit niciodata in materie de credinta dupa ce Mantiotorul l-a numit Pastorul turmei SALE, a gresit doar ca om cand nu sta la masa cu crestinii proveniti din neamuri si a fost mustrat - asa cum unii Episcopi atrag atentia Papei cand face ceva gresit.).

[Artanis]

[edinide]

[Clopotel]

Draga Edinide,

[Clopotel]

Draga TriRegnum,