Ortodoxia, Calea Întru Hristos, sa ne cunoastem religia - pag 1 index Optiuni

[Clopotel]

Din cartea Sfantul Serafim de Sarov :

Era într-o joi. Ziua era posomorâtă. Zăpada se înălţa ca de o palmă deasupra pământului, iar deasupra fulgii se cerneau destul de des. Aşa era în momentul când părintele Serafim a început să stea de vorbă cu mine, în grădiniţa lui singuratică de lângă chilia de pe malul râului Sarovka, sub colina ce se înclină spre malul apei. M-a aşezat mai întâi pe rădăcina unui copac pe care nu demult îl tăiase, iar el a stat în faţa mea.
"Domnul mi-a descoperit, a început marele Părinte Serafim, că încă de când erai copil ai dorit cu multă osârdie să afli care este anume scopul vieţii noastre creştine, lucru pentru care în repetate rânduri ai întrebat pe mulţi duhovnici şi oameni învăţaţi".
Şi într-adevăr, trebuie să mărturisesc aici, că, încă de la vârsta de doisprezece ani, acest gând mi-a frământat necontenit sufletul şi eu, ce-i drept, m-am îndreptat către multe feţe bisericeşti cu această întrebare, însă răspunsurile lor nu m-au mulţumit. Dar acest lucru eu nu l-am spus niciodată Părintelui Serafim.
"Insă nimeni, a continuat el, nu ţi-a dat un răspuns potrivit şi hotărât la această întrebare. Ei ţi-au spus: cercetează biserica, roagă-te lui Dumnezeu, îndeplineşte poruncile Lui, fă binele; iată scopul vieţii creştine. Ba unii chiar s-au supărat pe tine că te îndeletniceşti cu asemenea curiozităţi neplăcute lui Dumnezeu şi ţi-au spus: "Nu căuta cele mai presus de tine". Dar ei n-au vorbit aşa cum s-ar fi cuvenit. Şi de aceea, iată, eu, sărmanul Serafim, am să-ţi lămuresc acum în ce anume stă scopul vieţii noastre creştine:
Rugăciunea, postul, privegherea şi orice alte fapte creştineşti, oricât ar fi de bune prin ele însele, totuşi scopul vieţii noastre creştine nu poate sta numai în îndeplinirea acestora, cu toate că ele pot servi ca mijloace absolut trebuitoare la ajungerea acestui scop. Adevăratul scop al vieţii creştine constă în dobândirea Duhului Sfânt a lui Dumnezeu. Iar postul şi rugăciunea, privegherea şi milostenia, precum şi orice altă faptă bună săvârşită pentru Hristos sunt numai mijloace pentru dobândirea Duhului Sfânt. Ţine minte, frăţia ta, că orice faptă bună, numai atunci ne poate procura roadele Duhului Sfânt, când este făcută pentru Hristos. Iar tot ce nu este făcut pentru Hristos, deşi este bun, nu ne procură nici o răsplătire în viaţa veşnică şi nici în această viaţă pământească nu ne câştigă harul Duhului Sfânt. Iată pentru care motiv şi Domnul nostru Iisus Hristos a spus: Tot cel ce nu adună cu Mine, risipeşte. Fapta cea bună nu poate fi numită altfel decât adunare, agoniseală, fiindcă ea, chiar dacă nu se face pentru Hristos, totuşi rămâne în sinea ei bună, fără însă ca ea să fie valorificată în acest înţeles.
In Sfânta Scriptură se spune: în orice neam, cel ce face dreptate şi se teme de Domnul, îi este Lui plăcut. Şi după cum vedem în continuarea acestor cuvinte din Sfânta Scriptură, acest cel ce face dreptate, este un prieten atât de plăcut lui Dumnezeu, încât lui Cornelie Sutaşul, care se temea de Dumnezeu şi făcea dreptate, i s-a arătat îngerul Domnului în timpul rugăciunii şi i-a zis: Trimite la Iope, la Simon Curelarul şi acolo vei găsi pe Petru, care-ţi va descoperi cuvintele vieţii veşnice; în ele te vei mântui tu şi toată casa ta. Şi astfel Dumnezeu foloseşte toate mijloacele Sale dumnezeieşti ca să procure unui astfel de om posibilitatea de a nu se lipsi de răsplătire în viaţa renaşterii (celei din apă şi din duh), însă pentru aceasta trebuie să punem început de aici, prin dreaptă credinţă în Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care a venit în lume să mântuiască pe cei păcătoşi, precum şi prin osârdie întru dobândirea harului Duhului Sfânt, care aduce în inimile noastre împărăţia lui Dumnezeu şi ne înlesneşte calea spre dobândirea fericirii în viaţa viitoare. Dar acest lucru nu-L face pe Dumnezeu să înceteze a iubi faptele cele bune care sunt făcute pentru Hristos. Ziditorul ne dă mijloace pentru înfăptuirea lor, omului rămânându-i numai hotărârea de a le săvârşi sau nu. Iată pentru ce Dumnezeu a spus iudeilor: Dacă aţi fi orbi, păcat nu aţi avea; acum însă ziceţi: noi vedem, de aceea păcatul vostru rămâne asupra voastră.Aşa că, de se va folosi omul, ca şi Cornelie Sutaşul, de dragostea pe care o are Dumnezeu faţă de fapta cea bună, chiar nefăcută pentru Hristos, şi va crede în Fiul Său, atunci şi fapta bună a unui astfel de om i se va socoti ca făcută pentru Hristos, dar numai în schimbul credinţei în El. Astfel, omul nu va avea dreptul să se plângă că lucrul lui bun nu s-a schimbat în faptă bună. Acest lucru nu se întâmplă niciodată la săvârşirea unei fapte bune pentru Hristos, deoarece fapta bună pentru El, nu numai că procură cununa dreptăţii în viaţa viitoare, dar şi în această viaţă umple pe om de darul Duhului Sfânt şi aceasta, după cum s-a spus: Dumnezeu nu dă Duhul Sfânt cu măsură, căci Tatăl iubeşte pe Fiul şi dă totul în mâinile Lui.
Aşa stau lucrurile, bucuria mea! în dobândirea acestui Duh a lui Dumnezeu se cuprinde adevăratul scop al vieţii noastre creştine, iar rugăciunea, postul, privegherea, milostenia şi toate celelalte fapte bune săvârşite pentru Hristos sunt numai mijloace pentru dobândirea Duhului Sfânt".

"Dar cum este această dobândire, am întrebat eu pe Părintele Serafim, că nu înţeleg ce va să zică asta?"

"Dobândire este tot una cu agonisire sau câştigare, mi-a răspuns el. Pricepi tu oare, bucuria mea, ce înseamnă în înţeles obştesc "dobândire"? Scopul vieţii lumeşti pentru oamenii de rând este dobândirea sau câştigarea de bani, iar la un om de viţă nobilă mai presus de aceasta este câştigarea onorurilor, a cinstei şi a altor răsplătiri pentru slujbele aduse ţării sale. Dobândirea Duhului Sfânt este de asemeni o agonisită, numai că aceasta este o „agonisită" binecuvântată şi veşnică, dar şi ea, întocmai ca agonisitele lumeşti, se dobândeşte pe aceleaşi căi. Domnul nostru, Dumnezeu-Omul, Iisus Hristos, aseamănă viaţa noastră cu un bâlci (târg, piaţă) şi fapta vieţii noastre pe pământ o numeşte negustorie, spunându-ne tuturor: Cumpăraţi până voi veni, răscumpăraţi vremea, că zilele rele sunt. Câştigaţi adică timpul pentru dobândirea bunurilor cereşti, cu ajutorul lucrurilor pământeşti. Şi mărfurile pământeşti sunt faptele bune săvârşite pentru dragostea lui Hristos şi care ne procură harul întru tot Sfântului Duh.
In pilda celor cinci fecioare înţelepte şi a celor cinci nebune, când celor nebune nu le-a ajuns untdelemnul, s-a spus: Mergeţi la cei ce vând şi vă cumpăraţi. Dar până să cumpere ele, uşile cămării de nuntă s-au închis şi ele n-au mai putut să intre înăuntru. Unii, tălmăcind acest loc din Sfânta Scriptură, spun că lipsa untdelemnului la fecioarele cele nebune, înseamnă lipsa faptelor bune din timpul vieţii. Dar o asemenea tălmăcire nu este dreaptă. Căci în ce fel a fost această lipsă a lor de fapte bune când ele, deşi neînţelepte, totuşi sunt numite toate fecioare? Şi desigur, fecioria este cea mai înaltă faptă bună, ca una ce imită starea îngerilor şi ar putea să înlocuiască prin sine toate faptele bune.
Eu, sărmanul, socot însă că ele n-au fost lipsite de fapte bune, ci de harul întru tot Sfântului Duh a lui Dumnezeu. Săvârşind faptele cele bune aceste fecioare au socotit în simplitatea inimii lor că numai în aceasta constă şi fapta creştină, ca să săvârşească doar fapte bune. Am făcut, zice, fapta bună şi prin aceasta am făcut lucrul lui Dumnezeu. Dar prin aceasta au dobândit ele oare harul Duhului Sfânt? Căci în caz că n-au dobândit o astfel de vieţuire, cei ce se bizuiesc numai pe săvârşirea faptelor bune, fără o cercetare mai amănunţită, primesc ei oare harul Duhului lui Dumnezeu? în caz că-L primesc atunci în ce măsură?
In Sfânta Scriptură se spune: Unele căi par drepte în ochii omului, dar sfârşitul lor sunt căile morţii (Pilde 14, 12). Sfântul Antonie cel Mare, în scrierile lui către monahi, spune despre astfel de fecioare: „Mulţi monahi şi fecioare nu au nici o cunoştinţă despre deosebitele voiri care lucrează în om şi nu ştiu că în el lucrează trei voiri deodată: cea dintâi este voia lui Dumnezeu, cu totul desăvârşită şi atotmântuitoare; a doua este cea omenească, a noastră proprie, care, dacă nu este pierzătoare, în orice caz, nu este nici mântuitoare; iar a treia este voia satanei, cu totul pierzătoare. Această din urmă voire, cea vrăjmaşă, este aceea care-l învaţă pe om, fie să nu facă nici o faptă bună, fie să le facă din îngâmfare, fie să le facă numai aşa pentru binele în sine (ca un imperativ categoric), dar nu pentru dragostea lui Hristos.
Voirea cea de-a doua, a noastră proprie, ne povăţuieşte să facem totul pentru împlinirea poftelor noastre, lucru care este întocmai cum învaţă şi vameşul, adică a face binele pentru bine, fără să dea vreo atenţie harului care se poate dobândi prin acest bine. Cea dintâi însă este voia dumnezeiască atotmântuitoare, care tocmai în aceasta constă: în a face binele pentru Dumnezeu, cu scopul de a dobândi harul Duhului Sfânt, comoara cea veşnică, neîmpuţinată şi care cu nimic nu poate fi preţuită pe deplin şi după vrednicie.
Ea, această dobândire a Duhului Sfânt, se şi numeşte în chip propriu acel untdelemn, de care erau lipsite fecioarele cele neînţelepte, căci au uitat de roadă cea lăuntrică a faptelor bune care este neapărat trebuitoare, anume de Harul Duhului Sfânt, fără de care nimeni nu se poate mântui, deoarece: „Prin Sfântul Duh tot sufletul viază şi prin curăţie se înalţă, se luminează prin Unimea Treimii cu sfinţenie de taină", însuşi Duhul Sfânt Se sălăşluieşte în sufletele noastre şi însăşi această sălăşluire a Sa, a Atotţii-torului, în sufletele noastre şi locuirea împreună a Unităţii Sale Treimice cu duhul nostru, se dă nouă numai prin dobândirea, pe orice cale din partea noastră, a Duhului Sfânt, Care şi pregăteşte în sufletul şi trupul nostru un altar viu pentru împreună petrecerea lui Dumnezeu Atotcreatorul cu duhul nostru după neschimbatul Său cuvânt: Mă voi sălăşlui întru ei şi voi veni şi voi fi lor Dumnezeu şi ei vor fi poporul Meu.
Iată acesta este untdelemnul din candelele fecioarelor celor înţelepte care a putut să ardă luminat vreme îndelungată, aşa că ele au putut să aştepte cu candele aprinse Mirele, Care a venit la miezul nopţii şi să intre împreună cu El în cămara cea cu bucurie. Iar cele neînţelepte, văzând că se sting candelele lor, deşi au mers în piaţă să cumpere untdelemn, n-au reuşit să se întoarcă la vreme şi, când au venit, uşile (cămării de nuntă) erau închise. Piaţa este viaţa noastră. Uşile cămării de nuntă închise, care nu le-au îngăduit să intre la Mire, închipuiesc moartea trupească. Fecioarele înţelepte şi neînţelepte sunt sufletele creştinilor. Untdelemnul nu închipu-ieşte faptele bune, ci harul Duhului Sfânt primit înlăuntrul fiinţei noastre prin mijlocirea faptelor bune şi prin a cărui lucrare fiinţa noastră se transformă din aceasta în aceea, adică din stricăcioasă în nestricăcioasă, din întuneric în lumină, din moarte sufletească în viaţă duhovnicească, din peşteră pustie - unde patimile mişună ca jivine şi fiare sălbatice -, în Biserica lui Dumnezeu, în camera prealuminată a veşnicei bucurii cu Hristos Iisus, Domnul nostru, Ziditorul şi Mântuitorul şi veşnicul Mire al sufletelor noastre.
Cât este de mare îndurarea lui Dumnezeu faţă de sărăcia noastră, adică faţă de nebăgarea de seamă pe care o avem faţă de purtarea Lui de grijă cea către noi, când Dumnezeu spune: Iată, Eu stau la uşă şi bat, înţelegând prin uşă cursul vieţii noastre încă neînchis de moarte.
O, cât aş dori eu, bucuria mea, ca şi tu să fii în această viaţă umbrit întotdeauna de Duhul lui Dumnezeu! Căci m ce te vei afla în aceea te voi judeca, zice Domnul. De aceea, vai, grozavă nenorocire de ne va afla robiţi de grijile şi de plăcerile acestei vieţi trecătoare, pentru că, cine va putea să stea împotriva mâniei Lui? Iată de ce s-a zis: Privegheaţi şi vă rugaţi ca să nu cădeţi în ispită, adică să nu vă lipsiţi de harul Duhului lui Dumnezeu, fiindcă privegherea şi rugăciunea aduc îndeosebi acest dar al Său. Desigur, orice faptă bună făcută pentru Hristos este aducătoare a harului Duhului Sfânt; dar mai mult decât oricare faptă foloseşte la aceasta rugăciunea, deoarece ea totdeauna este în mâinile noastre, întocmai ca o armă pentru dobândirea Duhului Sfânt.
Ai vrea, de exemplu, să mergi la biserică şi, fie că nu este nici o biserică prin apropiere, fie că este, dar s-a terminat slujba; ai vrea să miluieşti pe săraci şi nu-i nici unul în cale, sau, dacă este, nu ai ce să-i dai; ai vrea să-ţi păzeşti fecioria, dar din cauza firii tale slabe sau din cauza încordării împotrivirilor vrăjmaşe, cărora, din pricina neputinţelor omeneşti, nu-i poţi sta împotrivă, te vezi lipsit de puterea trebuitoare pentru îndeplinirea acestei dorinţe; ai vrea să faci şi altă faptă bună oarecare pentru Hristos şi de asemeni te vezi lipsit de putere sau nu poţi găsi vreme prielnică. Dar toate aceste piedici nu se potrivesc nicidecum pentru rugăciune. Căci pentru îndeplinirea ei oricine şi oriunde are posibilitatea, şi bogatul, şi săracul, şi cel înălţat şi cel simplu, şi cel tare în putere ca şi cel slab, şi cel sănătos şi cel bolnav, şi cel drept şi cel păcătos. Aşa, bucuria mea, rugăciunea o poate face oricine şi puterea ei este aşa de mare, încât cel ce o îndeplineşte cu sârguinţă dobândeşte mai mult decât prin oricare faptă bună Darul Duhului Sfânt.
Fericiţi vom fi dacă Domnul Dumnezeu ne va găsi priveghind, adică rugându-ne în plinătatea darurilor Duhului Sfânt. Atunci vom putea cu bună îndrăzneală să nădăjduim că vom fi răpiţi în nori întru întâmpinarea Domnului în văzduh, Care va veni cu slavă şi cu putere multă să judece vii şi morţii şi să dea fiecăruia după faptele lui. Prin rugăciune, noi ne învrednicim a sta de vorbă cu El însuşi, cu întru tot Bunul şi Dătătorul de viaţă Dumnezeu şi Mântuitorul nostru, însă şi aici trebuie să ne rugăm numai până atunci, până când Dumnezeu-Duhul Sfânt revarsă în sufletul nostru, după măsura ştiută numai de El, harul Său ceresc. Şi când El binevoieşte să ne cerceteze, atunci trebuie să încetăm cu rugăciunea, căci de ce să mai continuăm a zice: "Vino şi Te sălăşluieşte întru noi", când El deja a venit să ne mântuiască pe noi, care am nădăjduit în El şi am chemat întru adevăr numele cel sfânt al Lui, ca să vină înlăuntrul cămării sufletului nostru însetat şi flămând de puterea Lui. Eu am să explic aceasta dragostei tale printr-un exemplu.
Iată, să presupunem că tu m-ai poftit să vin la tine ca oaspete şi eu, după această poftire, am venit şi am voit să stau de vorbă cu tine. Iar tu, cu toate acestea, ai continua să mă pofteşti mereu, zicând: "Poftiţi, poftiţi la mine". Atunci chiar şi nevrând ar trebui să zic: "Oare ce-i cu el? Iată eu am venit deja la dânsul şi, cu toate acestea, el continuă să mă cheme".
Aşa stau lucrurile şi în privinţa Domnului Dumnezeu-Duhul Sfânt. De aceea s-a şi spus: Părăsiţi-vă, (eliberaţi-vă) şi înţelegeţi că Eu sunt Dumnezeu, care M-am înălţat pe pământ..., adică Acela care Mă arăt şi Mă voi arăta oricui crede în Mine şi Mă cheamă şi voi vorbi cu el cum am vorbit oarecând cu Adam în Rai, cu Avraam şi cu Isaac şi cu ceilalţi robi ai Mei, cu Moise, cu Iov şi cu cei asemenea lor.
Mulţi, tălmăcind acest loc, spun că prin această „părăsire" se înţelege numai lepădarea lucrurilor lumeşti, adică în timpul rugăciunii trebuie să ne debarasăm, să ne eliberăm de cugetarea la lucrurile lumeşti. Eu însă îţi spun după Dumnezeu, că deşi se cuvine ca şi de acestea să ne eliberăm în timpul rugăciunii, dar în momentul când, prin puterea cea atotbiruitoare a credinţei şi a rugăciunii, Domnul Dumnezeu Duhul Sfânt binevoieşte să ne cerceteze şi vine la noi în deplinătatea negrăitului Său har, atunci trebuie să ne eliberăm chiar şi de rugăciune: trebuie să încetăm a ne mai ruga.
Sufletul vorbeşte şi se află în grai când săvârşeşte rugăciunea, iar în momentul venirii Duhului Sfânt trebuie să fie deplină tăcere, să asculte lămurit şi cu înţelegere toate cuvintele vieţii veşnice pe care EI atunci binevoieşte să i le vestească. Trebuie să fii în acel moment în deplină trezvie a sufletului şi a duhului şi în deplină curăţie a trupului. Aşa s-a întâmplat în timpul călătoriei prin pustie, când li s-a spus israeliţilor că, până la arătarea Domnului pe Muntele Sinai, timp de trei zile să nu se atingă de femei, fiindcă Dumnezeul nostru este foc arzător, mistuitor a toată necurăţia şi în legătură cu El nu poate să intre nimeni, fiind întinat cu trupul sau cu sufletul".

[edinide]

[Clopotel]

Draga Edinide,

[Promo Contextual]

[IoanV]

[edinide]

IoanV,

[IoanV]

In privinta "ortodoxiei de la nastere", Parintele Arsenie Boca (poate dupa altii,nu stiu) spune ca acestia, care uita de botezul ce l-au primit, sunt cei care primesc talantul dar nu il dezvolta, de aceea se va lua de la ei si se va da altora, care nu l-au primit.

Puterea apei sfintite, etc. nu e atit in ea insasi cit in inima celui care o primeste. Iisus nu e Mintuitor pt. cei ce nu il recunosc, Duhul Sfint nu exista pt. necredinciosi. Dar pt cei care pot sa creada apa sfintita poate face minuni, iar prin Duhul Sfint dobindesc nemurirea. Nu ma pricep la detalii, stiu doar ca puterea credintei misca si muntii.

Hai sa lamurim citeva lucruri.
Eu incerc sa inteleg ce vrei sa indrepti, poate iese ceva bun. Daca Ortodoxia e buna ca invatatura si doar popii sunt de vina sau si popii si ortodoxia sunt in eroare?
Infaptuind pacatul generalizarii si a faptului ca sunt acuzati slujitorii bisericii, ce nu sunt de fata sa se apere (deci e ca un fel de birfa la adresa lor- ceea ce nu e crestinesc), nu cred ca ne comportam onest. Nici eu nu sunt de acord ca toti preotii isi trateaza cu responsabilitaite menirea, dar majoritatea pe care ii stiu nu sunt chiar asa pacatosi cum ii zugravesti tu. Eu de la ei am invatat si despre mintuitor, ei mi-au indicat si unde pot afla mai multe decit imi puteau ei spune, iar unii dintre sfintii si duhovnicii pe care eu ii respect f. mult au fost si ei preoti si episcopi.

[edinide]

[IoanV]

[Clopotel]

Dragii mei,
As vrea sa fac unele precizari, ca tot a adus vorba Edinide - adica e si el bun la ceva...

[edinide]

[edinide]

@IoanV

[Clopotel]

Draga Edinide,

[IoanV]

@edinide
Nu il poti arunca pe "popa" afara, asa cum vrei tu. Pe mine si pe multi alti ne dezleaga de pacate prin puterea pe care a primit-o de la Iisus, nu prin vrednicia lui. Bijutierul poate face minunanatii cu aurul, chiar daca nu este al lui. Daca as crede ca prin vrednicia preotului scap de pacate as gresi. Ce m-as face eu daca macar periodic nu as putea scapa de greutatea lor? Ca tu nu crezi ca asta e posibil, sau ca nu sunt vrednici ei de misiunea data apostolilor, e problema ta. Eu nu am aceasta problema pt. ca vad altfel lucrurile.

Bine ca suntem de acord ca daruirea se face din Iubire nu din nevoie. Din preaplin nu din gol. Daca nu sunt eu induhovnicit cum o sa ii ajut pe altii? Tu spui ca si cum eu ma induhovnicesc invatindu-i pe altii. Relatia personala cu Iisus prin dobindirea duhului ne imbogateste, nu eforturile disperate de ai convinge pe altii si de ai pune sa faca ceea ce credem noi ca e bine. Sfintii au facut eforturi uriase, taindu-si voile prin ascultare si suferinta, asa au cistigat Duhul. Am mai dat citate din Sf. Serafim de Sarov. Nici nu se prea inghesuie sa iasa apoi in lume ca sa trezeasca pe altii, caci Dumnezeu prin acei putini pe care ii trimite la ei, duce apoi la multi, daca e ceva de dus.

Dar sa pui boii inaintea carului si sa spui ca omul trebuie sa invete pe altii inainte de a sa imbogati pe sine la o masura inalta, seamna cu activitatea de martor a lui Iehova (no ofence, nu am nimic cu nimeni, arat fenomenul), care fara desavirsire vine sa te desavirseasca si sa te invete la tine in poarta. Inainte de a vedea ce spune despre propovaduirea adevarului, sa vedem ce spune Iisus despre propria desavirsire.

[edinide]

IoanV,

Raspunsul este aici

Acest topic a fost editat de edinide: 21 May 2006, 12:24 AM

[abcd]

[edinide]

[IoanV]

[Clopotel]

Draga Ioan,

[Clopotel]

Din lucrarea Scrierile Sfantului Simeon Noul Teolog, redau urmatoarele:

Că Duhul Sfânt rămâne la cei ce au păzit curat Sfântul Botez, dar Se depărtează de cei care-l întinează

Mă ştii, Hristoase, lucrător a toată fărădelegea şi cu adevărat vas a tot felul de rele, lucru pe care-l ştiu bine şi eu şi de aceea sunt plin de ruşine, durerea tulburării şi necazului mă stăpâneşte şi un chin insuportabil domneşte în inima mea. Dar strălucindu-mi tainic, lumina feţei Tale [Ps 4, 7] a alungat gândurile, a risipit chinul şi în locul lor a adus bucurie în sufletul meu. Vreau deci, Hristoase, să fiu necăjit, şi necazul nu se lipeşte de mine, şi mă necăjesc ca nu cumva din pricina lui să pier şi să fiu lipsit de bucuria viitoare. De aceasta însă să nu mă lipseşti nicicând, Stăpâne, nici acum, nici în veacul viitor, împărate al meu! Pentru că bucuria e vederea feţei Tale, Dumnezeul meu, căci nu numai că eşti tot binele, ci celor ce Te văd le dăruieşti tot binele, pe cei pe care-i priveşti îi umpli de împărtăşirea Ta nu numai în veacul viitor — vai, celor ce grăiesc aceasta! — ci şi acum în trup îi vezi pe cei ce sunt vrednici [de Tine], adică s-au curăţit prin pocăinţă, şi le dai şi lor să Te vadă limpede, nicidecum într-o imaginaţie sau într-o reflecţie a minţii, nici numai într-o simplă amintire, cum gândesc unii, ci în adevărul unei realităţi dumnezeieşti şi al unui lucru înfricoşător spre plinirea cu adevărat a economiei dumnezeieşti; fiindcă Tu, Dumnezeule, Care eşti mântuirea tuturor păcătoşilor [/ Tim l, 15], faci aici o unire a celor distanţate. Căci cei ce au primit de prunci Botezul Tău şi au dus o viaţă nevrednică de el au mai mare osândă decât cei nebotezaţi, cum ziceai [Evr 10, 29], fiindcă au ocărât haina Ta sfântă. Şi Tu, Mântuitorule, cunoscând aceasta ca pe un lucru sigur şi adevărat, ai dat pocăinţa spre a doua curăţire şi drept definiţie a ei ai pus harul Duhului Sfânt pe care l-am primit mai întâi în Botez, căci harul este, ai spus [Mt 3, 11], nu numai prin apă, ci mai degrabă prin Duhul cu chemarea Treimii. Deci fiind noi botezaţi ca prunci nesimţitori ca nişte nedesăvârşiţi primim în chip nedesăvârşit şi harul luând dezlegarea călcării dintâi, şi numai pentru aceasta, pe cât mi se pare, ai poruncit, Stăpâne, să se săvârşească această baie dumnezeiască; cei botezaţi în ea intră înăuntrul viei [Mt 20, 1] fiind izbăviţi de întuneric şi iad şi eliberaţi în întregime de moarte şi stricăciune. Via e înţeleasă de mine şi este raiul, din care căzând am fost chemaţi în el din nou; şi aşa cum a fost atunci Adam înainte de păcat, aşa se fac toţi cei ce s-au botezat în mod conştient [en gnosei], dar nu cei ce n-au primit fără să simtă simţirea minţii [noeran aisthesin] pe care o face venind Duhul prin lucrarea Lui. în chip asemănător toţi am primit ca şi Adam poruncile ca să le lucrăm şi păzim [Fc 2, 15] în duhul ca pe unele ce sunt o lege duhovnicească şi dumnezeiască săvârşită trupeşte cu fapta în trup. Căci omul fiind fiinţă dublă, are nevoie de o dublă lege, deoarece fiind nepăsător faţă de una, cade şi din cealaltă. Fiindcă sufletul singur nu poate lucra cele bune, iar trupul care făptuieşte fără o cunoaştere dumnezeiască e socotit ca un bou care osteneşte sau un animal de tracţiune. Deci aceia care au fost rechemaţi prin Botezul Tău în vie, adică în rai, şi au intrat aici cu totul lipsiţi de păcat sau chiar sfinţiţi, au ajuns ca întâiul Adam, dar mai apoi s-au făcut nepăsători faţă de o atât de mare mântuire [Evr 2, 3], nesocotind atât de negrăita Ta purtare de grijă, Hristoase, făcând lucruri mai rele decât Adam, dispreţuind şi iubirea Ta de oameni şi nesocotind baia botezului [Tit 3, 5] în Duhul Sfânt drept lucrul unei economii înfricoşătoare. Dar este oare cu putinţă, aşa cum socotesc mulţi oameni, ca ei să fie înăuntru [în rai] şi să păcătuiască? E cu putinţă să fie sfinţi cei ce şi-au întinat şi au pătat rău [Ap 3, 4; Iuda 23] haina Ta, Mântuitorul meu? Vei primi oare Tu, Cel Curat şi Sfânt, să locuieşti fie şi numai câtuşi de puţin înăuntrul unei inimi întinate? „Nicidecum! — a zis Dumnezeu. Să nu fie aceasta, copilul Meu! Căci ştii că şi tu ai fost botezat, dar te-ai întinat şi ca un copil ai păcătuit, ca un nebun ai fost dus în rătăcire, şi ştii cât ai plâns, cât te-ai zdrobit şi cum ai tăgăduit lumea toată. Şi cu anevoie înduplecat de rugăciunile lui Simeon, părintele tău, te-am învrednicit la început numai în minte, în simţirea minţii, de un glas, apoi şi de o rază, iar după aceasta M-am arătat ţie cu iubire de oameni ca o fulgerare; după care M-am făcut un mic nor în chip de foc care s-a aşezat de sus peste capul tău şi ţi-am dat numai vederea acestui chip şi, în uimire, multe lacrimi cu multă străpungere a inimii care ardea grosimea trupului şi bezna capului tău, aşa încât din ele s-a ridicat ca un miros de carne arsă în foc, cum ştii. Iar relele şi strâmtorarea pe care le-ai suferit după acestea, tu le-ai uitat cu totul. Dar Eu, Care cunosc ca un Dumnezeu toate, ştiu credinţa ta, smerenia ta faţă de părintele tău, tăgăduirea în întregime a voii tale care pentru Mine e socotită şi este un martiriu; căci cel ce n-are voie proprie negreşit moare, dar se află în voia Mea şi este viu. Deci cu anevoie, după ce tu ai fost aşa, iar acela Mă silea în fiecare zi prin lacrimi pe Mine, Cel Bun prin fire, am început să Mă arăt mai des ţie, precum ştii, curăţind câte puţin sufletul tău prin pocăinţă şi arzând materiile puse deoparte ale patimilor — nu spinii trupeşti, nici materiali, ci cei imateriali — ca pe nişte nori, ca pe o beznă groasă, o pâclă şi un întuneric, întrucât te subţiaseşi prin post şi prin ostenelile privegherii, rugăciunii şi a tot felul de rele pătimiri, şi erai necontenit plin de lacrimi fierbinţi la rugăciune, la mâncare, şi mai ales la băutură. Şi cu anevoie te-am făcut astfel un vas cuprinzător, şi nu numai cuprinzător, dar şi curăţit şi care să poată rămâne nears în mijlocul focului — ia aminte! Deci făcându-te pe tine aşa, lumina pe care ai văzut-o odinioară zburând de jur-împrejurul tău şi încercuindu-te a intrat întreagă înăuntrul tău fiind neapropiată [inaccesibilă] prin fire şi te-a schimbat în chip străin cu schimbarea cea bună. Dar dacă nu-Mi vei sluji prin toate faptele tale, ci vei lăsa să intre în inima ta un mic gând sau un sentiment de neplăcere faţă de cineva, fie el întemeiat sau nu, precum şi, pe lângă aceasta, atacul unui cuvânt sau al unui înţeles rău, dacă nu te vei căi fierbinte cu lacrimi şi nu vei alunga de la tine acestea prin pocăinţă, dar şi orice cuget rău al inimii, lumina nu poate să rămână în tine, căci este Duh Dumnezeiesc Care, ca Unul de-o-fiinţă cu Mine, este împreună cu Mine şi cu Tatăl, ci dispare în ascuns dintr-o dată aşa cum apune soarele şi, ascunzându-se, într-o clipită nu se mai vede. Căci cum va exista ea într-un suflet necurăţit cu totul şi care n-a ajuns niciodată la simţirea pocăinţei? Sau cum va suporta sufletul firea acestui foc insuportabil, atunci când este plin de spinii patimilor şi ai păcatului? Cum va cuprinde el o Fiinţă cu totul de necuprins? Cum se va amesteca, fiind întuneric, cu Lumina cea neapropiată [inaccesibilă; l Tim 6, 16] şi nu va dispărea prin venirea/prezenţa ei? Nu este cu putinţă acest lucru, nu este cu putinţă nicidecum! Fiindcă Eu sunt separat de toate făpturile, dar când Eu, Creatorul a toate, M-am făcut creatură cu trup, am fost asemenea oamenilor luând un suflet şi o minte asemenea lor. Fiindcă nu i-am făcut în acelaşi timp pe toţi oamenii dumnezei, ci Eu M-am făcut om, iar prin credinţă şi paza poruncilor Mele, dar şi prin Botez şi Dumnezeiasca împărtăşanie a înfricoşătoarelor Taine, îmi dărui Viaţa tuturor; iar spunând Viaţă am arătat Duhul Meu Dumnezeiesc. Dar ei să ştie aceasta: că, aşa cum spunea Pavel, cei care au pe Duhul în inimile lor îl au pe Acesta strălucind şi grăind către Tatăl Meu şi prin ei El spune spre Mine: Avva, Părintele Meu! [Ga 4, 6]. Căci s-au făcut copii ai lui Dumnezeu şi, cunoscându-Mă, Mă văd şi Mă numesc cu îndrăzneală Părinte, iar El spune fiecăruia din cei care-L au acum în chip prea-adevărat în ei înşişi: «Nu vă temeţi [Mt 28, 20], copii! Iată Eu sunt, cum vedeţi, înăuntrul vostru împreună cu voi, vă eliberez o dată pentru totdeauna de stricăciune şi de moarte şi vă arăt ai Cui copii şi prieteni v-am făcut. Bucuraţi-vă întru Domnul [Flp 3, 1]!» Căci acesta va fi pentru oameni adevăratul semn că s-au făcut fii şi moştenitori ai lui Dumnezeu [Ga 4, 7]: că primindu-L au pe Duhul Meu Dumnezeiesc şi de aici sunt cu adevărat creştini în adevăr şi realitate, nu numai cu numele." - Toate aceste sunt vrednice de crezare şi dorire, Hristoase ale meu; celor pe care i-ai preştiut în chip limpede şi le-ai dat să se facă conformi chipului Tău [Rm 8, 29] în Duhul Cel Dumnezeiesc acestea le sunt cu totul cu putinţă [Mc 9, 23] ca unora chemaţi de Tine la bucuria negrăită în veci. Tuturor celorlalţi însă, acestea le par a fi cu neputinţă; defăimându-le, ei nu le cred deloc, amăgindu-se pe ei înşişi ,sau socotesc că se mângâie astfel pe ei înşişi, smintiţii, cu nădejdi deşarte făcând paradă ca nişte fanfaroni cu cuvintele înalte şi, alegorizându-le pe acestea în sensul celor plăcute lor, dispreţuiesc cu totul poruncile Tale înfricoşătoare. Căci nu vor să Te caute pe Tine pentru că li se pare că Te au, iar dacă mărturisesc că nu Te au pe Tine, Dumnezeul meu, atunci propovăduiesc tuturor că eşti cu totul insesizabil, că nici un om nu poate să Te vadă [l Tim 6, 16] şi nu există cineva care să-i depăşească în cunoaştere. Căci îi învaţă pe alţii sau că eşti sesizabil şi accesibil oamenilor, sau că eşti insesizabil şi inaccesibil; dar greşesc în amândouă, neînţelegând cele dumnezeieşti şi cele omeneşti ca unii ce sunt întunecaţi. Acestora dă-le lumina cunoştinţei, dă-le mâna fricii dumnezeieşti, dă-le să se scoale din groapa relei lor presupuneri şi să vină la simţirea faptului că zac în groapă şi şed în întuneric, nevă-zând lumina dumnezeiască! E ceea ce dau mărturie ei înşişi, e ceea ce recunosc ei înşişi, dar nu cred că acum există oameni care Te văd pe Tine! Dacă nu le străluceşti acestora lumina Ta şi dacă nu o vor vedea în chip conştient, cum vor crede oare că Te arăţi în mod limpede celor vrednici, că grăieşti şi locuieşti împreună cu ei acum şi în veci ca şi cu nişte prieteni, ca şi cu nişte robi ai Tăi, precum a zis [In 15, 15]? Dar Tu eşti Dumnezeu al credincioşilor, nu al necredincioşilor, drept pentru care nu priveşti deloc spre aceştia. Căci celor ce Te tăgăduiesc şi spun că lumina Ta veşnică nu străluceşte în sufletele celor vrednici, cum le vei arăta lumina feţei Tale, Mântuitorul meu? Nicidecum, dacă nu-şi vor agonisi credinţă multă, precum ai zis [Mt 15, 28], şi nu vor păzi cu râvnă legea Ta dumnezeiască până la moarte dedicându-se pe ei înşişi pentru Tine lucrării adevărate a poruncilor Tale înţelepte. Aceasta este deci mântuirea celor mântuiţi şi altă cale nu este, precum ai zis, Dumnezeul meu [Mt 7, 14]. Dă milă, dă milă celor ce se roagă Ţie, Mântuitorule, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

[Clopotel]

Cateheza 4

Lacrimi şi împărtăşanie pe urmele lui Simeon Evlaviosul
( Simeon Studitul sau Evlaviosul (Eulabes, H15, 207) fusese părintele duhovnicesc al Sfântului Simeon. Născut în 927, monah la Studios în 942, decedat în 986-987, Simeon Evlaviosul este autorul unei scrieri ascetice - Logos polymeres asketikos)

Despre căinţă [metanoia] şi străpungere [katanyxis], Şi din care fapte se poate dobândi aceasta. Şi că fără lacrimi e cu neputinţă să ajungă cineva la curăţie şi nepătimire.

„Să nu ne cuminecăm fără lacrimi!"
Deoarece, părinţilor şi fraţilor, citiţi scrierile cele insuflate de Dumnezeu ale sfântului părintelui nostru Simeon Studitul, scrieri care ne vorbesc despre faptele lui cele sublime şi pe care el însuşi le-a alcătuit spre folosul multora mişcat fiind de Duhul Cel dumnezeiesc; iar aici laolaltă cu celelalte isprăvi mai presus de fire ale lui a scris şi a învăţat limpede, precum a păzit de altfel neabătut în întreaga sa viaţă, şi acest lucru zicând: „Frate, fără lacrimi să nu te cumineci vreodată!" şi auzind aceasta ascultătorii — şi ei erau mulţi —, nu numai mireni, ci şi monahi — dintre cei mai renumiţi şi slăviţi pentru virtutea lor —, s-au mirat de acest cuvânt, şi, uitându-se unii la alţii, au spus într-un suflet şi cu un singur glas, pe jumătate ironic: „Atunci să nu ne mai cuminecăm niciodată, ci să rămânem cu toţii necuminecaţi!" Auzind deci aceasta cu, nenorocitul şi ticălosul, şi aducându-mi aminte în parte de cei ce spuneau acestea şi de cuvintele lor, cuprins fiind de durere, am plâns cu amar grăind în mine însumi întru durerea inimii mele aşa: „Oare aceştia au spus ceea ce spuneau având într-adevăr o astfel de dispoziţie faţă de acest lucru şi judecând într-adevăr şi din tot sufletul lor că el este cu neputinţă? Sau au râs oare de acest cuvânt, mai degrabă socotind că faptul de a plânge numai în vremea cuminecării e doar o mică ispravă?" Fiindcă, negreşit, dacă nu va avea cineva înaintea lui Hristos Dumnezeu plânsul ca lucrare de fiece zi şi de fiece noapte, acela nici atunci când va voi să se cuminece cu dumnezeieştile Taine nu va putea plânge câtuşi de puţin potrivit lui Dumnezeu, nici nu va putea vărsa picături de lacrimi. Căci cum i-ar putea veni cuiva aşa ceva dacă nu printr-o economie negrăită sau din întâmplare, dintr-o cauză oarecare şi doar arareori? Ceea ce nu mi se pare de mirare, când mulţi plâng sau lăcrimează în chiar clipa ieşirii sufletului din trupul lor (eu însă socot că aceştia nu sunt mulţi, ci mai degrabă foarte puţini şi uşor de numărat). Iar dacă aceştia socotesc că este negreşit cu neputinţă şi acest lucru: şi anume faptul de a te împărtăşi în fiecare zi vărsând lacrimi cu înfricoşătoarele Taine, atunci vai de neştiinţa lor, vai de nesimţirea, vai de lipsa de minte şi de nebunia celor ce grăiesc acestea, vai de nepăsarea şi învârtoşarea lor! Căci dacă s-ar fi judecat ei înşişi, n-ar mai fi judecaţi de propriile lor cuvinte; dacă s-ar fi îngrijit de pocăinţă, n-ar mai fi proclamat vreodată sus şi tare că acest lucru e cu neputinţă; dacă ar fi avut o făptuire roditoare, n-ar fi fost lipsiţi cu totul de gustarea unui asemenea lucru bun, a unui asemenea dar al lui Dumnezeu; dacă ar fi dobândit frica de Dumnezeu în inima lor, ar fi dat mărturie că este cu putinţă şi să plângi şi să lăcrimezi nu numai în vremea împărtăşirii cu dumnezeieştile Taine, ci şi în tot ceasul.

Străpungerea inimii ţine de voinţa, nu de firea omului

De aceea, vrând să încredinţez şi iubirea voastră despre acest lucru, am ales să vă pun unele întrebări, ca şi cum aş vorbi chiar cu aceia care spuneau unele ca acelea: „Spuneţi-mi, fraţi preaiubiţi, de ce e cu neputinţă acest lucru?" „Pentru că, zic aceştia, unii sunt predispuşi prin fire şi fără osteneală, ca de la sine, să aibă străpungerea [inimii]; alţii însă, fiind mai aspri la inimă şi cu inimi de piatră, nu sunt străpunşi nici chiar atunci când sunt loviţi. Aşadar, cei ce sunt aşa cum vor putea plânge sau cum se vor putea cumineca întotdeauna cu lacrimi? încă şi preoţii ce săvârşesc dumnezeiasca Liturghie şi Jertfa fără de sânge cum vor putea ei plânge?" „Deci însuşi acest fapt, şi anume acela de a fi, cum spuneţi, aspri şi cu anevoie de mişcat spre străpungere, de unde vine, spuneţi dacă ştiţi? Iar dacă nu ştiţi, atunci, pogorându-vă puţin fără nici o ruşine din înălţimea voastră şi plecându-vă binevoitor urechea, să nu socotiţi un lucru nevrednic de voi să învăţaţi de la mine, cel din urmă dintre toţi; căci scris este: «Dacă s-a descoperit celui de pe urmă, cel dintâi să tacă» [7 Co 14, 30]."

„De unde, zic ei, vine faptul că unul este aspru, iar altul uşor înclinat spre zdrobire?" „Ascultă! Acest lucru vine din alegerea liberă a voinţei fiecăruia, care la unul este bună, iar la altul rea; din gândurile fiecăruia, care la unul sunt rele, iar la altul nu; şi din faptele fiecăruia, care la unul sunt potrivnice, iar la altul iubitoare de Dumnezeu. Şi dacă vrei, bagă de seamă şi vei afla că toţi cei din veac sunt cum sunt numai din aceste trei pricini, fiindcă mulţi s-au făcut din buni răi şi din răi buni. Dar ca să încep numărătoarea dinainte de aceştia, de ce anume a căzut Lucifer [îs 14, 12]? Oare nu pentru că s-a învoit prin alegere liberă cu un gând rău? De ce s-a făcut Cain ucigător de frate? Oare nu pentru că în alegerea Iui rea s-a ales şi preferat pe sine însuşi în locul Făcătorului şi, urmând gândurilor lui rele, s-a predat invidiei făcând ucidere? De ce a căutat Saul să-l prindă şi să-l ucidă pe David, pe care mai înainte îl cinstea ca pe sine însuşi şi-l iubea ca pe binefacătorul lui [l Rg 18]? Acest lucru îi vine din fire sau din alegerea lui rea? Este vădit însă că-i vine dintr-o alegere rea, căci din fire nimeni n-a fost făcut rău, fiindcă Dumnezeu nu este făcător de lucruri rele, ci de lucruri „bune foarte" [Fc 1,31], fiind El însuşi bun nu prin dispoziţie şi alegere, ci prin fire şi realitate. Pe lângă acestea, de unde vine şi faptul că unul din tâlharii răstigniţi împreună cu Stăpânul lisus Hristos a zis: „De eşti Fiul lui Dumnezeu mântuieşte-Te pe Tine însuţi şi pe noi", iar celălalt i-a răspuns: „Nu te temi de Dumnezeu? Pentru că noi am primit după dreptate pedeapsa cuvenită pentru câte am făcut, Acesta însă n-a făcut nimic rău" [Le 23, 39-41]? De unde vine că unul a spus acestea, iar celălalt acelea? Că unul s-a îndreptat, iar celălalt a fost osândit? Nu din alegerea şi gândurile fiecăruia, bune la unul şi rele la altul. Căci din acestea unul a dobândit necredinţă iar celălalt credinţă, zicând: „Pomeneşte-mă, Doamne, întru împărăţia Ta!" [Ic 23,42].

[Clopotel]

Tot despre Sfantul Botez vorbeste si SFANTUL CHIRIL AL IERUSALIMULUI (313-386)
CATEHEZA A III-A
CĂTRE CEI CARE AU SĂ SE LUMINEZE Rostită în Ierusalim
Despre Botez. Citire din Epistola către Romani: 'Sau nu ştiţi că oricâti ne-am botezat in Hristos Iisus, ne-am botezat întru moartea Lui? Ne-am îngropat prin botez împreună cu El întru moarte' #1, şi celelalte.
1. "Veseliti-vă, ceruri şi să se bucure pământul!" #2, din pricina acelora care se vor stropi cu isop şi se vor curaţi cu isopul cel spiritual, prin puterea Celui care în timpul patimilor a fost adăpat cu isop şi trestie #3! Şi puterille cereşti să se bucure! Iar sufletele care au să se unească cu Mirele cel spiritual, să se pregătească! Că, iată: "Glasul celui care strigă în pustie: Gătiţi calea Domnului!" #4.
Mu este vorba de un lucru mic şi nici nu este vorba de o unire fără de judecată şi obişnuită a trupurilor, ci este alegerea Duhului, Care cercetează totul #5, alegere făcută pe temeiul credinţei. Căsătoriile şi înivoielile din lume nu se fac negreşit pe temeiul judecării; ci acolo unde este bogăţie sau frumuseţe, acolo unclină iute mirele. Aici însă Mirele nu înclină acolo unde este frumuseţe trupească, ci unde este o conştiinţă nepătată a sufletului; nu unde este mamona cel osândit, ci unde este bogăţia sufletului evlavios.
---------
1. Rom. 6, 3-4.
2. Isaia 49, 13.
3. Matei 27, 48; Marcu 15, 36; Luca 23, 36; loan 10, 29.
4. Isaia 40, 3; Matei 3, 3.
5. I Cor. 2, 10.
-------
2. încredeţi-vă, copii ai dreptăţii, în Ioan care îndeamnă şi spune: "îndreptaţi calea Domnului" #6, îndepărtaţi toate piedicile şi smintelile, ca să mergeţi drept spre viaţa veşnică! Curăţiţi vasele sufletului prin credinţă nefăţarnică pentru primirea Sfântului Duh! începeţi să spălaţi veşmintele voastre prin pocăinţă, pentru ca să fiţi găsiţi curaţi atunci când sunteţi chemaţi în cămara Mirelui #7! Mirele cheamă pe toţi fără deosebire, pentru că harul este îmbelşugat, iar vocea crainicilor cu mare glas îi adună pe toţi. Mai târziu însă, Mirele îi desparte pe aceia care au intrat cu nevrednicie la nunta cea duhovnicească. Să nu se întâmple ca cineva dintre cei ale căror nume s-au înscris acum să audă: "Prietene, cum ai intrat aici neavând haină de nuntă?" #8. Să dea Dumnezeu ca toţi să auziţi: "Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincios, peste multe te voi pune; intră întru bucuria Domnului tău" #9. Acum încă stai înaintea uşii. Să dea Dumnezeu ca toţi să spuneţi: "M-a dus Impăratul în cămara Sa" #10. "Să se bucure sufletul meu de Domnul, că m-a îmbrăcat cu haina mântuirii şi cu veşmântul veseliei; ca unui mire mi-a pus pe cap cununa şi ca pe o mireasă m-a împodobit cu podoabă" #11. Sufletul vostru al tuturor să fie găsit "fără pată sau zgârietură sau altceva de acest fel" #12. Nu spun înainte de primirea harului (căci oare cum ar fi cu putinţă aceasta o dată ce voi sunteţi chemaţi spre iertarea păcatelor?), ci, după ce s-a dat harul, conştiinţa curată să meargă împreună cu harul.
----------------------
6. Ioan l, 23.
7. Matei 22, 9-10.
8. Matei 22, 12.
9. Matei 25, 21.
10. Cânt. l, 3.
11. Isaia 61, 10.
12. Efes. 5, 27.
----------------------
3. Cu adevărat, fraţilor, mare este lucrul acesta; de aceea apropiaţi-vă cu luare-aminte de el. Fiecare dintre voi are să se înfăţişeze înaintea lui Dumnezeu în prezenţa nenumăratelor oştiri de îngeri. Duhul cel Sfânt are să pecetluiască sufletele voastre. Veţi fi înrolaţi în armata marelui împărat! Pentru aceea pregătiţi-vă, fiţi gata! Nu vă îmbrăcaţi cu veşmintele foarte strălucitoare ale hainelor, ci cu evlavia cea cu bună conştiinţă a sufletului. Nu te uita că #13 apa botezului este #14 apa obişnuită, ci uită-te la #15 harul duhovnicesc dat împreună cu apa! După cum darurile aduse pe altarele idoleşti sunt prin natura lor daruri obişnuite, dar se pângăresc prin invocarea idolilor asupra lor, tot astfel, în chip contrar, apa obişnuită, dacă primeşte invocarea Duhului Sfânt şi a lui Hristos şi a Tatălui, capătă putere de sfinţire.
4. Pentru că natura omului este dublă, el fiind alcătuit din suflet şi trup, dublă este curăţirea: una netrupească pentru suflet, iar alta trupească pentru trup. Apa curăţeşte trupul, iar Duhul pecetluieşte s'ifletul ca să ne apropiem de Dumnezeu, fiindu-ne stropită inima de Duhul şi fiindu-ne spălat trupul cu apă curată #16. Aşadar, când te vei coborî în apă, nu te uita numai la apă, ci primeşte mântuirea prin lucrarea Sfântului Duh! Căci fără amândouă este cu neputinţă să te desăvârşeşti. Nu sunt eu care-ţi spun aceasta, ci Domnul lisus Hristos, Care are stăpânire peste această taină. El spune: "Dacă cineva nu se va naşte de sus" şi adaugă: "din apă şi din Duh, nu poate să intre întru împărăţia lui Dumnezeu" #17. Nu are harul desăvârşit nici cel care este numai cufundat în apă, dar n-a fost învrednicit cu Duhul, şi nici nu va intra în împărăţia cerurilor acela care, oricât de virtuos ar fi în fapte, nu va primi prin apă pecetea. Cuvântul este îndrăzneţ, dar nu-i al meu, lisus este Cel care a hotărât.
------------------------------
13. Nu te apropia de [C. - A.].
14. este] ca de o [C. - A.].
15. uită-te la] apropie-te de [C. - A.]
16. Evr. 10, 22.
17. Ioan 3, 3, 5.
----------------------------
Iar dovada cuvintelor ia-o din dumnezeiasca Scriptură! Corneliu era un bărbat drept18; a fost învrednicit să vadă pe îngeri; şi s-au ridicat din ceruri, înaintea lui Dumnezeu, rugăciunile şi milosteniile sale ca o coloană măreaţă #19. A venit la el Petru şi Duhul s-a revărsat peste cei credincioşi şi au vorbit în alte limbi şi au profeţit #20. Scriptura spune că după primirea harului Duhului "Petru a poruncit să se boteze in numele Iui Iisus Hristos" #21. Aceasta, pentru ca să aibă părtăşia harului, prin apă, şi trupul, o dată ce sufletul s-a renăscut prin credinţă.
5. Dar dacă cineva ar dori să cunoască pentru ce harul se dă prin apă, nu printr-un alt element, acela să ia dumnezeieştile Scripturi şi va găsi răspuns. Apa este mare lucru şi cel mai nobil dintre cele patru elemente care sunt în lume. Cerul este locuinţa îngerilor, iar cerurile sunt din apă. Pământul este locul de locuit al oamenilor, dar din apă este şi pământul, înainte de facerea tuturor lucrurilor săvârşite în cele şase zile, "Duhul Lui Dumnezeu Se purta deasupra apei" #22. Apa este începutul lumii, iar Iordanul, începutul Evangheliilor. Prin mare se eliberează Israel din mâna lui Faraon, iar prin baia apei în cuvântul lui Dumnezeu se eliberează lumea de păcate. Oriunde este vreo alianţă cu cineva, acolo este şi apa. După potop s-a făcut legământul cu Noe #23. Legământul din Muntele Sinai cu Israel s-a sfinţit tot cu apă, cu lână roşie şi cu isop #24. Ilie se înaltă la cer, dar nu fără apă, căci mai întâi trece Iordanul, apoi conduce spre cer carul tras de cai #25. Arhiereul se spală mai întâi, apoi tămâiază. Aaron s-a spălat mai întâi, apoi a ajuns arhiereu #26. Căci cum era cu putinţă să se roage pentru alţii unul care nu era curăţit cu apă? Un simbol al botezului era spălătorul ce se găsea înlăuntrul cortului #27.
-------------------
18. Fapte 10, 1-2.
19. Fapte 10, 3, 31.
20. Fapte 10, 44.
21. Fapte l O, 48.
22. Fac. l, 2.
23. Fac. 9, 9.
24. Evr. 9, 19.
25. IV Regi 2,8, 11.
26. Lev. 8, 6-7.
27. Ieş. 40, 7, 27-28.
----------------------

[Clopotel]

6. Botezul era sfârşitul Vechiului Testament şi începutul noului Testament. Ioan este începătorul, Ioan decât care mai mare nu este nici unul între cei născuţi din femei #28. El este sfârşitul profeţilor, deoarece "Toţi proorocii şi Legea au proorocit până la Ioan" #29. Ioan este începutul faptelor evanghelice, în Evanghelia după Marcu este scris: Inceputul Evangheliei lui Iisus Hristos" #30 şi celelalte; apoi: "Ioan boteza în pustie" #31. Chiar dacă ai spune că Ilie Tesviteanul a fost urcat la cer, totuşi nu-i mai mare decât Ioan. Şi Enoh a fost mutat #32, dar nu-i mai mare decât Ioan. Moise este cel mai mare legiuitor şi toţi profeţii sunt minunaţi; totuşi nu sunt mai mari decât Ioan. Nu sunt eu cel care îndrăznesc să fac comparaţie între profeţi, ci Stăpânul lor şi al nostru, Domnul Iisus, a spus-o #33: "Nu s-a ridicat între cei născuţi din femei mai mare decât Ioan" #34. N-a spus: "între cei născuti din fecioare", ci: "din femei". Comparaţia se face între robul cel mare şi cei împreună robi; dar superioritatea şi harul sunt cu neputinţă de comparat între Fiul lui Dumnezeu şi robi. Vezi ce fel de om a ales Dumnezeu ca să fie începătorul acestui har al botezului? Era un om sărac. Iubea pustia, dar nu ura pe oameni. Mânca lăcuste #35, şi-şi întraripa sufletul #36. Se hrănea cu miere sălbatică, şi cuvintele sale erau mai dulci decât mierea şi mai folositoare. Se îmbrăca cu haină de păr de cămilă şi se arăta pe el însuşi exemplu de asceză.
------------------
28. Matei 11, 11.
29. Matei 11, 13.
30. Marcu 1,1.
31. Marcu 1,1.
32. Fac. 5, 24.
33. a spus-o + că [C. - A.].
34. Matei 11, 11.
35. Marcu l, 6.
36. Isaia 40, 31.
---------------------------
El este acela care a fost sfinţit de Duhul Sfânt încă de pe când era purtat în pântecele mamei sale #37. Şi Ieremia a fost sfinţit #38, dar n-a proorocit în pântece; numai Ioan, pe când era în pântece, a săltat de bucurie #39 şi, cu toate că nu vedea cu ochii trupului, totuşi a cunoscut prin Duhul pe Stăpân. Pentru că era mare harul botezului, era nevoie şi de un mare începător al botezului.
7. Ioan boteza în Iordan şi tot Ierusalimul se ducea la el ca să se bucure de pârga botezului #40; căci în Ierusalim este vrednicia tuturor bunătăţilor. Dar voi, ierusalimitenilor, cunoaşteţi în ce chip erau botezaţi de către Ioan cei care mergeau la el #41! "Ei îşi mărturiseau, spune Scriptura, păcatele lor" #42. Mai întâi îşi arătau rănile, apoi acela le dădea leacurile şi-i izbăvea pe cei credincioşi de focul veşnic. Şi dacă vrei să te convingi că botezul lui Ioan este izbăvire de îngrozirea focului, atunci ascultă-l pe el, care spune: "Pui de viperă, cine v-a arătat să fugiţi de mânia ce va să fie?" #43. Nu mai fi deci pe viitor viperă! "Ci, cu toate că ai fost altădată pui de viperă, spune Ioan, dezbracă înfăţişarea primei vieţi păcătoase. Orice şarpe când intră într-un loc strâmt îşi leapădă bătrâneţea; dezbrăcându-şi prin strâmtorare bătrâneţea, întinereşte cu trupul. Tot astfel intră şi tu, zice Ioan, prin uşa cea îngustă şi strâmtă #44. Strâmtorează-te prin post! Sileşte pierderea! Dezbracă pe omul cel vechi dimpreună cu faptele lui #45 şi rosteşte acele cuvinte din Cântarea cântărilor:
---------------------------
37. Luca 1,15.
38. Ieremia l, 5.
39. Luca l, 44.
40. Matei 3, 5; Marcu l, 5.
41. cei ce mergeau la el] ierusalimitenii de atunci care mergeau la el [C. - A.].
42. Matei 3, 6.
43. Matei 3, 7.
44. Matei 7, 13-14.
45. Col. 3, 9.
---------------------------
"M-am dezbrăcat de haina mea, cum mă voi mai îmbrăca cu ea?" #46. Dar poate că este cineva printre voi făţarnic, unul care doreşte să placă oamenilor, care se preface că este evlavios, dar nu crede din inimă, care este făţarnic ca şi Simon Magul, care nu se apropie ca să se facă părtaş harului, ci ca să iscodească darul. Unul ca acesta să asculte ce spune Ioan: "Iată şi securea stă la rădăcina pomilor. Orice pom care nu face roadă bună se taie şi în foc se aruncă" #47. Judecătorul este neîmblânzit, îndepărtează făţărnicia!
8. Aşadar, ce este de făcut? Care sunt roadele pocăinţei? "Cel care are două haine să dea celui care n-are" #48. (Cel care a dat această învăţătură este vrednic de credinţă, pentru că este primul care a pus în practică învăţătura sa; nu se ruşina de spusele sale, iar conştiinţa sa nu punea piedici limbii). "Şi cel care are merinde să facă la fel" #49. Vrei să te bucuri de harul Duhului Sfânt, dar nu învredniceşti pe săraci de merindele cele pământeşti? Cauţi pe cele mari, dar nu dai din cele mici? Chiar de-ai fi vameş, chiar de-ai fi desfrânat, nădăjduieşte în mântuire! "Vameşii şi păcătoasele intră înaintea voastră în împărăţia lui Dumnezeu" #50. Martor este Pavel, care spune: "nici desfrânaţii, nici idolatrii, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomiţii, nici furii, nici lacomii, nici beţivii, nici batjocoritorii, nici răpitorii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu. Şi aşa aţi fost unii; dar v-aţi spălat, dar v-aţi sfinţit" #51. N-a spus: "sunteţi unii", ci: "aşa aţi fost unii". Păcatul făcut din neştiinţă se iartă, dar este osândit cel care stăruie în răutate.
-----------------------
46. Cânt. 5, 3.
47. Matei 3, 10.
48. Luca 3, l l.
49. Luca 3, l 1.
50. Matei 21,31.
51.1 Cor. 6,9-11.
------------------------
9. Ai ca laudă a botezului pe însuşi Fiul Unul-Născut al lui Dumnezeu. Ce pot să mai spun încă despre un om?
Mare este Ioan! Totuşi ce este el în comparaţie cu Domnul? Sublimă #52, vocea sa! Totuşi ce este ea în comparaţie cu Cuvântul? Cu totul strălucit era crainicul #53! Totuşi ce este el în comparaţie cu Impăratul? Bun este cel ce botează cu apă! Totuşi ce este el în comparaţie cu Cel care botează cu Duhul Sfânt şi cu foc #54? Mântuitorul i-a botezat pe apostoli cu Duhul Sfânt şi cu foc, când "s-a făcut fără de veste, din cer, vuiet ca de suflare de vifor ce vine repede; şi a umplut toată casa în care şedeau. Şi li s-au arătat limbi împărţite ca de foc; şi au şezut pe fiecare din ei şi s-au umplut toţi de Duhul Sfânt" #55.
10. Dacă cineva nu primeşte botezul, nu se mântuie; afară numai de mucenici, care primesc împărăţia şi fără apă. Mântuitorul, când a mântuit lumea prin cruce şi când l s-a împuns coasta, a slobozit sânge şi apă, ca să se boteze cu apă cei care se botează în vreme de pace şi să se boteze cu sângele lor cei care se botează în timpul persecuţiilor. Mântuitorul numeşte şi mucenicia botez, căci zice: "Puteţi să beţi paharul pe care îl beau Eu şi să vă botezaţi cu botezul cu care Mă botez Eu?" #56. Mucenicii şi-au făcut mărturisirea lor de credinţă "făcându-se privelişte lumii şi îngerilor şi oamenilor" #57. Şi tu îţi vei face după puţin timp mărturisirea ta de credinţă. Dar nu este încă timpul să ti se vorbească despre aceasta.
---------------------
52. mare [C. - A.].
53. Ioan l, 23.
54. Matei 3, l l.
55. Fapte 2, 2-4.
56. Marcu 10, 38.
57. I Cor. 4, 9.
-----------------------

[Clopotel]

11. Iisus a sfinţit botezul când însuşi s-a botezat. Dacă Fiul lui Dumnezeu s-a botezat, este oare evlavios cel care dispreţuieşte botezul? Iisus nu s-a botezat ca să ia iertare de păcate (căci era fără de păcat), ci, cu toate că era fără de păcat, s-a botezat ca să dea har dumnezeiesc şi vrednicie celor care au să se boteze. După cum "pruncii s-au făcut părtaşi sângelui şi trupului, iar EI S-a împărtăşit asemenea acestora" #58; ca să ajungem părtaşi harului lui Dumnezeu, o dată ce suntem părtaşi venirii Lui în trup, tot astfel Iisus s-a botezat pentru ca să căpătăm iarăşi, prin participare la botez, împreună cu mântuirea, şi cinstea. După cartea lui Iov, în ape era balaurul care primeşte în gura lui Iordanul #59. Prin urmare, de vreme ce trebuia să zdrobească El capetele balaurului #60, Iisus S-a pogorât în ape, a legat pe cel puternic #61, ca să luăm putere de a călca peste şerpi şi peste scorpii #62. Balaurul nu era o fiară mică, ci groaznică, nici o corabie pescărească nu putea să ducă pielea cozii lui #63, "înaintea lui alerga pierzarea" #64, nimicind pe toţi pe care îi întâlnea. Spre botez deci a alergat viaţa, ca să reducă Ia tăcere moartea şi ca toţi cei mântuiţi să spunem: "Unde-ţi este, moarte, boldul? Unde-ti este, iadule, biruinţa?" #65. Prin botez se distruge boldul morţii.
12. Te pogori în apă purtând păcatele; dar invocarea harului, pecetluindu-ti sufletul, nu mai îngăduie să fii înghiţit de înfricoşătorul balaur. Te cobori mort întru păcate, şi te urci înviat întru dreptate. Dacă ai fost împreună sădit prin asemănarea morţii Mântuitorului, atunci vei fi învrednicit şi învierii Lui #66.
-----------------------
58. Evr. 2, 14.
59. Iov 40, 23.
60. Ps. 73, 14.
61. Matei 12, 29.
62. Luca 10, 19.
63. cf. Iov 40, 16.
64. Iov 41, 22.
65. Osea 13, 14; I Cor. 15, 55.
66. Rom. 6, 5.
--------------------------------
Căci după cum Iisus a murit luând păcatele lumii, ca să te învie întru dreptate omorând păcatul, tot astfel şi tu, când te cobori în apă şi eşti oarecum îngropat în apă ca şi Acela #67 în mormânt de piatră, te scoli iarăşi, "umblând întru înnoirea vieţii" #68.
13. Când vei fi învrednicit de har, atunci Dumnezeu îţi va da puterea să lupţi cu puterile cele potrivnice. Căci după cum Domnul, după botez, a fost ispitit patruzeci de zile #69 (asta nu înseamnă că nu putea să biruiască pe vrăjmaş şi înainte de ispitire, ci că voia să le săvârşească pe toate în ordine şi după rânduială), tot astfel şi tu înainte de botez nu îndrăzneai să lupţi cu potrivnicii, dar după ce ai luat harul şi după ce te bizui pe viitor pe armele dreptăţii #70, luptă şi, dacă vrei, vesteşte Evanghelia!
14. Iisus Hristos era Fiul lui Dumnezeu, totuşi El n-a vestit Evanghelia înainte de botez! Dacă însuşi Stăpânul întrebuinţa timpul cu rânduială, oare noi, robii, se cade să îndrăznim să facem ceva fără de rânduială? Atunci a început Iisus să propovăduiască, atunci "când S-a pogorât peste El Duhul cel Sfânt, în chip trupesc, ca un porumbel" #71. Asta nu s-a făcut pentru ca Iisus să vadă pentru întâia oară Duhul (căci îl cunoştea înainte de a veni în trup), ci ca să-L vadă Ioan Botezătorul. "Eu, spune Ioan, nu-L cunoşteam, dar Cel care m-a trimis să botez cu apă. Acela mi-a spus: Peste Care vei vedea Duhul pogorându-Se şi rămânând peste EI, Acela este" #72. Dacă #73 şi tu ai credinţa nefătarnică, Se pogoară şi peste tine Duhul cel Sfânt, şi glasul Tatălui va răsuna deasupra ta. Nu-ţi va spune: "Acesta este Fiul Meu" #74, ci: "Acum acesta a ajuns fiul Meu".
-----------------------------
67. Acela > în [C. - A.].
68. Rom. 6, 4.
69. Luca 4, 2.
70. II Cor. 6, 7.
71. Luca 3, 22; Matei 3, 16.
72. loan l, 33.
73. DacâJ Aşadar dacă [C. - A.].
74. Matei 3, 17.
--------------------------
Numai despre Iisus s-a spus: "este", deoarece "dintru început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul" #75. Despre Iisus s-a spus: "este", fiindcă totdeauna este Fiu al lui Dumnezeu. Despre tine, însă, "acum a ajuns", pentru că nu eşti fiu prin fire, ci prin har. Acela este Fiu din veşnicie, pe când tu primeşti acest har în timp.
15. Pregăteşte-ti deci vasul sufletului ca să ajungi fiu al lui Dumnezeu şi împreună-moştenitor al lui Hristos #76. Dacă te pregăteşti pe tine însuti, ai să şi iei; dacă te apropii cu credinţă, ai să fii încredinţat; dacă vei lepăda pe omul cel vechi cu propria ta voie, ţi se vor ierta toate faptele tale, fie desfrânarea, fie adulterul, fie orice alt fel de destrăbălare. Care păcat este mai mare decât acela de a răstigni pe Hristos? Şi pe acesta îl curăţeşte botezul! Când cei trei mii de bărbaţi, care au răstignit pe Domnul, s-au apropiat de apostoli şi i-au întrebat spunând: "Ce să facem, bărbati fraţi?" #77. Mare este rana noastră! O, Petre, ne-ai zguduit în căderea noastră prin cuvintele tale: "Pe începătorul vieţii L-aţi omorât!." #78. Ce plasture este potrivit pentru o rană atât de dureroasă? Ce mijloc de curăţire avem pentru o pată atât de mare? Care este mântuirea unei asemenea pierzări?", Petru le-a spus #79: "Pocăiţi-vă, zice el, şi fiecare dintre voi să se boteze in numele lui Iisus Hristos, Domnul nostru, spre iertarea păcatelor, şi veţi lua darul Sfântului Duh" #80. Cu adevărat, nu se poate povesti iubirea de oameni a lui Dumnezeu! Acei bărbaţi nu nădăjduiesc să se poată mântui, dar sunt învredniciţi de darul Duhului Sfânt! Vezi puterea botezului? Dacă cineva dintre voi, prin cuvinte de hulă, a răstignit pe Hristos; dacă cineva dintre voi L-a tăgăduit, din neştiinţă, înaintea oamenilor; dacă cineva dintre voi, prin fapte urate, a facut sa se huleasca invatatura crestina, acela pocaindu-se sa aiba buna nadejde! Si acum este de fata acelasi har.
--------------
75. Ioan 1,1.
76. Rom. 8, 17.
77. Fapte 2, 37.
78. Fapte 3, 15.
79. Petru le-a spus > în [C. - A.].
80. Fapte 2, 38.
-----------------------

[IoanV]

Clopotel
unii sfinti parinti recomanda sa nu stai de vorba cu cei care vin cu incercari diverse de a submina credinta.
Motivul este destul de simplu de identificat, posibilitatea de a fi scos de pe calea dreapta.
Eu imi asum acest risc si incerc sa arat si alte fete ale lucrurilor celor care le distorsioneaza. E destul de greu pt. mine caci singur nu reusesc sa ma indoiesc atit de bine incit sa caut asa de adinc fundamente ale credintei mele. Berdiaev spunea ca ar fi bine daca preotii ar "gusta" din ateism tocmai pt. o buna intemeiere a credintei lor. De aceea gust si eu din unele ispite, ca sa ies deasupra lor.
Dincolo de faptul ca deseori discut cu lupi in piele de oaie, exercitiul este pentru mine de mare ajutor intarindu-ma.
Nu deznadajduiesc si nu fac din a converti pe altii un tel. De aceea nu ma supar tare (ramine sentimentul asociat deziluziei) cind dupa discutii indelungate ajung iar in locul din care am plecat. Am macar multumirea sufleteasca de a fi incercat ce mi-a fost in putinta.
Dincolo de acestea, ai sesizat bine indignarea destul de serioasa care ma cuprinsese dimineata. Amestecul de adevar si minciuna sau incercarea de a folosi un adevar pt. a distruge un altul mi se pare cea mai josnica modalitatea de a face rau. Daca la mijloc este si o pretentie de cunoastere, nejustificata, adica o jumatate de masura in a-ti face datoria de a cerceta pina la capat, mi se pare ca inca odata minciuna incearca sa iasa deasupra. Atunci, de, recunosc, mai dau si eu cu cite ceva dupa ea... macar sa o fac vizibila. Ce sa-i faci, am si eu pacatele mele....

Acest topic a fost editat de IoanV: 23 May 2006, 10:36 PM

[edinide]

IoanV

[edinide]

[edinide]

[IoanV]

[Clopotel]

Draga Ioan,

[Clopotel]

Edinide,

[edinide]

[IoanV]

[edinide]

[edinide]

[Clopotel]

Draga Edinide,