Ortodoxia, Calea Întru Hristos, sa ne cunoastem religia - pag 1 index Optiuni

[edinide]

[Artanis]

Eu nu am inteles de ce scrii "Burtos", "Burti Viscerale", "Domnul Matzelor", "Somatic", "Vesminte", "Unghiuri" si cate si mai cate cu majuscule...dar recunosc, nici nu te-am urmarit mereu, poate pe undeva este data explicatiunea

[Clopotel]

Draga Edinide,

[Promo Contextual]

[IoanV]

[Clopotel]

Constatand anumite lucruri ce se intampla, m-am gandit ca nu ar strica sa dezvoltam un subiect legat de unele strategii si viclenii diavolesti care ne ataca "frateste" la tot pasul...
Despre amagirile satanei...
Sub pretextul ca sfarsitul bate la usa, si ca Apocalipsa e aproape, au aparut si apar pe zi ce trece multe secte, bineinteles zise crestine, care propovaduiesc cu siguranta atat sfarsitul imediat al lumii, ba mai mult avanseaza si date precise, pe care apoi, cand acele date trec, le retracteaza si... baga altele la inaintare... Pe langa acestia mai sunt unii care au revelatii, sustin ei de la Dumnezeu... Astia sunt mai periculosi ca primii, caci ei infiinteaza dogme satanice si ataca cu dinadinsul Dreapta Credinta Ortodoxa pe toate partile...
Despre primii, nu trebuie sa ne fie deloc teama, doar sa fim atenti la jocurile lor, ca cine stie ce le mai da prin cap...
Un crestin a venit la avva Paisie Aghioritul si i-a spus: "Ma tem ca va veni Antihristul" Si avva Paisie l-a intrebat:" O fi oare mai infricosator decat diavolul? Sfanta Marina s-a batut cu diavolul, Sfanta Iustina a izgonit dracii, atatia si atatia sfinti s-au luptat, ori prin rugaciune, ori fata catre fata, cu puterile intunericului. Si le-au birut."
Noua ortodocsilor trebuie sa ne fie straina teama si disperarea ca Antihrist va veni. Domnul este luminarea mea şi mântuirea mea; de cine mă voi teme? (Ps 26,1), Că de voi şi umbla în mijlocul morţii, nu mă voi teme de rele; că Tu cu mine eşti.(Ps 22,1)
Singurele lucruri de care sa ne fie teama sunt caderile si patimile noastre...
Despre cei ce critica Ortodoxia si sustin ca au revelatii si puteri deosebite etc... pot spune fara doar si poate ca aceste puteri si revelatii sunt reale, si tot fara doar si poate ca sunt deja sub puterea satanei si satana lucreaza prin ei...Aici am in vedere in special vrajitorii, descantatorii unii sectanti, inclusiv asa numitii yoghini crestini si multi altii... Toti acestia apeleaza la tot felul de viclenii ca sa atraga oamenii mai slab in credinta sau mai putin informati cu diverse tertipuri... Cam toti insa, desi fac spume la gura criticand dreapta credinta Ortodoxa si hulind-o, folosesc insa mijloace ortodoxe pentru a amagi si a atrage oamenii in barlogurile lor... De ex. cruci, icoane, numele lui Dumnezeu si al lui Iisus... Va rog sa urmariti ca aproape fara exceptie, toti acesti slujitori satanici care hulesc Ortodoxia pun la intrare si in altarele lor pagane, fie o cruce fie o icoana ortodoxa...
Acestia incearca musai sa faca analogii intre ortodoxism si practicile yoga, numind anumite lucruri ortodoxe cu termeni yoghini, ca de ex. Sfanta Cruce sau binecuvantarea data de preot ca fiind mudra, sau pe duhovnic ca fiind guru, sau rugaciunea inimii ca fiind mantra, sau anumite icoane ca fiind yantre, sau anumite puncte de pe corp, in special cele unde se face Sfanta Cruce ca fiind chackre, sau metaniile ca fiind asane, sau calugarul ascet cu sadhu etc etc... Lasand la o parte ca nici unul dintre ei nu se duc la yoghini sa le spuna lor sa adopte ei termenii ortodocsi, ci doar noua sa le adoptam pe ale lor, eu va spun ca practic nu exista legatura intre acesti termeni si nici intre ceea ce face un ortodox si un yoghin de ex. Nu imi propun aici sa spun vreo critica la adresa yoghinilor sau a vreunei religii orientale, ci doar afirm clar si raspicat ca aceia care doresc sa amestece Ortodoxia cu yoga si cu alte religii, hulind si denigrand pe fata atat Ortodoxia cat si preotii sau Biserica, aceia sunt satanisti pentru ca sunt sub puterea satanei...Acestia nu doresc de fapt ca noi sa invatam yoga, ci ei doresc doar, ca prin anumite cuvinte pompoase, nici chiar de ei intelese, prin anumite puteri, sa deruteze omul credul si slab credincios si sa-l departeze de dreapta Credinta Ortodoxa... Multi au cazut in aceasta capcana si au fost inselati de diavol si numai cu eforturi enorme din partea lor, si cu mila lui Dumnezeu, isi mai pot reveni.... Am constatat ca nici un sectar care s-a lepadat de ortodoxie, nu a fost inainte de a se lepada un bun crestin ortodox, pentru ca in primul rand nu-si cunostea bine dogma, iar a doua nu practica nimic... Toti acestia acum sustin ca au fost ortodocsi, dar nici unul nu a indraznit sa sustina ca atunci cand erau ortodocsi au tinut macar odata cu adevarat postul Pastelui de ex., cel de 40 de zile, cu adevarat... Si nici prin vreun alt indiciu ca ar fi trait cu adevarat ca un ortodox...
Nu exista un crestin ortodox adevarat care sa se lepede de credinta ortodoxa, eu cel putin nu am intalnit si nici nu am auzit de vreunul, in schimb stiu atatia oameni care si-au dat chiar viata in chinuri dar nu s-au lepadat de Hristos: Brancoveanu si alte mii de Sfinti Mucenici stau marturie...
Multi dintre acestia, care s-au lepadat de credinta ortodoxa, acum sunt prinsi intocmai ca un pui de gaina in fata sarpelui: nu mai pot face nici o miscare desi multi vad clar pericolul de langa ei...
O alta strategie de derutare este ca acesti asa zisi yoghini crestini sustin ca multi dintre Sfintii Ortodocsi de fapt nu sunt ortodocsi ci ca de fapt ar fi yoghini de-ai lor, iar cand le aduci ca argument ca totusi au fost preoti in Biserica Ortodoxa, ei sustin ca au fost fortati sa fie preoti...
Cel mai grav lucru pe care il practica acesti sectari sunt sa amestece adevarul cu minciuna, altfel daca ar spune doar minciuna pe fata, desigur nu ar putea amagi usor... O sa enumar doar cateva lucruri pe care le-am constatat:
- ei sustin ca omul nu trebuie sa mearga la Biserica, nici sa se boteze, nici sa se spovedeasca si nici sa se impartaseasca, si evident ca nu au nevoie de preot, pentru ca totul se afla inlauntrul omului...
Ei abuzeaza aici de un citat biblic:
21 Şi nici nu vor zice: Iat-o aici sau acolo. Căci, iată, împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru. (Luca 17)
Numai ca ei uita ca Iisus le raspundea fariseilor astfel si ii indemna sa se cerceteze pe ei insisi, lucru pe care oricum trebuie sa-l facem toti, caci de la a te cunoste intai pe tine, intrand inlauntrul tau, si cercetandu-te cu bagare de seama, incepe adevarata carare a Imparatriei lui Dumnezeu... Daca toata Imparatia si Dumnezeu Insusi ar fi inlauntrul fiecaruia asa cum ratacit sustin ei, atunci la cel bun ar mai fi venit Iisus, la ce bun a mai propovadut si a avut ucenici? Daca Sfintii Apostoli au fost ei insisi ucenici si au avut si ei la randul lor ucenicii lor pe care i-au invatat cuvantul Domnului si cum sa urmeze credinta cu fapta, oare nu tot despre inlauntrul lor era vorba? Si atunci noi daca ii urmam pe ei cu ce gresim? Evident ca ei desi sustin ca nu au nevoie de Biserica Ortodoxa ca totul este inluntrul omului, incheie prin a zice ca e bine sa mergi la biserica lor...
- un alt lucru grav este ca ei sustin ca satana de fapt nu exista, ci ca doar firea slaba a omului face ca omul sa cada singur in ispite si pacate, si de aici ar rezulta ca satana ar fi in sens figurat... Asa cum se spune: cea mai mare realizare a satanei a fost sa convinga omul ca el nu exista... Si tot normal este ca si aceia care sunt sub influenta lui sa propovaduiasca la fel...Cercetati si vedeti singuri cate secte nu propovaduiesc ca satana este de fapt o chestie figurativa, un simbol prin care se identifica pacatul omului...
Referinte despre natura existentiala reala a satanei avem in Biblie si in VT si in NT:
1 Şi mi-a arătat pe Iosua, marele preot, stând înaintea îngerului Domnului, şi pe Satana, stând la dreapta lui ca să-l învinuiască. (Zaharia 3)
13 Şi a fost în pustie patruzeci de zile, fiind ispitit de satana. Şi era împreună cu fiarele şi îngerii Îi slujeau. (Marcu 1)
18 Şi le-a zis: Am văzut pe satana ca un fulger căzând din cer. (Luca 10)
3 Şi a intrat satana în Iuda, cel numit Iscarioteanul, care era din numărul celor doisprezece. (Luca 22)
27 Şi după îmbucătură a intrat satana în el. Iar Iisus i-a zis: Ceea ce faci, fă mai curând. (Ioan 13)
Si din acest verset mai putem trage si invatatura cat de ratacita este credinta unor sectari care zic ca Sfanta Impartasanie este doar la modul figurativ, caci iata Iuda s-a Impartasit cu nevrednicie si i-a fost spre osanda, caci satana a intrat in el dupa Impartasania cu Trupul si Sangele Mantuitorului...
Iar pentru cei cu revelatiile impotriva lui Dumnezeu desi ei zic ca sunt de la Dumnezeu, gasim la 2 Cor 2:
11 Ca să nu ne lăsăm covârşiţi de satana, căci gândurile lui nu ne sunt necunoscute.
Si inca la 2 Cor 11:
14 Nu este de mirare, deoarece însuşi satana se preface în înger al luminii.
Iar in Apoc 12:
9 Şi a fost aruncat balaurul cel mare, şarpele de demult, care se cheamă diavol şi satana, cel ce înşeală pe toată lumea, aruncat a fost pe pământ şi îngerii lui au fost aruncaţi cu el.Iar ca satana si demonii lui sunt cat se poate de reali, mai vedem si la Luca 8:
33 Şi, ieşind demonii din om, au intrat în porci, iar turma s-a aruncat de pe ţărm în lac şi s-a înecat.

... Mai sunt multe de spus.... Va rog si pe voi, in limita timpului desigur, sa va expuneti punctul de vedere ortodox ce-l impartasiti, despre amagirile satanei...

Acest topic a fost editat de Clopotel: 31 May 2006, 10:13 AM

[IoanV]

[abureala]

pt IoanV,

extraodrinare cuvintele sfantului Simeon Noul teolog, destul pentru a cuprinde esenta necunoasterii de Dumnezeu si nebunia lumii.

[IoanV]

@ abureala

Eu nu sunt prea intelept si stiu destul de putine din cele sfinte. Insa stiu in cine sa am incredere, cine ma invata cele bune. Dar nu trebuie sa ne-o luam in cap ca suntem pe calea buna. Caci nimeni nu poate face eforturile necesare pentru dezpatimire in locul nostru, chiar sfint sa fie. Avem de dus o cruce pe care nu ne-o pot lua altii.
Discutiile pe forum sunt o ocazie suplimentara ca sa mergem si sa vedem ce spun cei care stiu mai bine ca noi. Chiar daca nu gasim imediat raspunsurile Sfintilor la diverse probleme, calatoria in cautarea lor e foarte instructiva.

Acest topic a fost editat de IoanV: 1 Jun 2006, 08:35 AM

[Clopotel]

Draga Ioan,
Mi-a placut tare mult ce ai scris...

Exista o lucrare: Razboiul crestinilor cu diavolii, din care doresc sa redau cateva citate....

[Clopotel]

Din lucrarea: Razboiul crestinilor cu diavolii...

Cele trei cete diavoleşti

Diavolii, fiind mai înainte de cădere duhuri şi căzând din imaterialitatea lor, au căpătat o oarecare grosime (materialitate), după ispitele pe care le lucrează şi de care sunt îmbibaţi. „Pierzând diavolii bucuria duhovnicească-îngerească, pătimesc şi ei voluptatea pământească, la fel ca şi oamenii, prin deprinderi şi patimi trupeşti" (Sfântul Grigorie Sinaitul).
Din această cauză şi sufletul omenesc, zidit după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, raţional şi gânditor, a devenit, din păcate, dobitocesc şi nesimţitor duhovniceşte şi aproape fără de minte, iar prin plăcerile de lucrurile materiale nu mai cunoaşte pe Dumnezeu. Pentru că deprinderile rele şi păcatele prefac firea şi schimbă lucrarea firii. Astfel, s-au format şi cele trei cete diavoleşti:
I. Prima ceată diavolească este ceata duhurilor desfrânate , care acţionează ca nişte lipitori asupra puterii poftitoare a oamenilor. Ei se hrănesc cu putoarea plăcerilor desfrânate ale oamenilor. Aceşti diavoli plutesc în puterea poftitoare a oamenilor, în desfrânare, lăcomia pântecului, în lene, în oceanul băuturii, ca unele care sunt lunecoase prin fire şi se bucură de umezeala plăcerilor neraţionale. Ele ridică asupra omului valuri de gânduri de întinăciune.
II. A doua ceată diavolească o reprezintă ceata diavolilor mânioşi, care este mânioasă şi răzbunătoare, ca nişte fiare mâncătoare de tmpuri, ca nişte câini care ling sânge şi se hrănesc cu putreziciuni. Ea are ca locuinţă puterea mânioasă a oamenilor.
III. A treia ceată diavolească este ceata diavolilor raţionali-arhiconi, care sunt cei mai apropiaţi slujitori ai satanei şi se ocupa în special cu interpretarea eretică a Sfintelor Scripturi. Ele sunt duhuri uşoare şi subţiri, ca nişte duhuri aeriene şi acţionează asupra puterii raţionale, contemplative a sufletelor omeneşti, aducând în minţile oamenilor ereziile, filozofiile înalte, nălucirile, vrăjitoriile... Uneori se arată în chipuri de păsări şi de îngeri (2 Corinteni 11,14) ca să amăgească pe creştini (Filocalia VII, p. 143).

Ceata diavolilor poftelor
Diavolul din ceata diavolilor poftitori se ridică împotriva creştinului, care se roagă în inimă, ca unul ce-şi are puterea îndreptată spre pofta de la brâu la buric a omului. El aruncă asupra creştinilor puterea arzătoare a săgeţilor sale, având poftele din om ca pe un adânc în care pătrunde, făcându-1 să fiarbă şi umplându-1 de necuraţii. Apoi îl aprinde cu desfrânari şi plăceri păcătoase.
Dar cum sunt războiţi creştinii de aceşti diavoli? Ei le insuflă oamenilor gânduri necurate de desfrânare, de lene, de mâncare şi băutură, de iubire de bani şi somn peste măsură, fiind ajutaţi în ispitele lor de poftele şi păcatele oamenilor, de filme, de muzică, de oameni desfrânaţi, beţivi...
Slujitorii cei mai puternici ai acestor cete diavoleşti sunt propovăduitorii patimilor trupeşti: regizori, actori, scriitori, cântăreţi, care prin filme, cărţi, reviste, casete şi videocasete ispitesc pe creştini ca să-i prindă în mrejele lor. Acest soi de diavoli pot fi alungaţi cu ajutorul lui Dumnezeu, prin înfrânarea poftelor, post, rugăciune, priveghere, spovedanie, Sfânta împărtăşanie, participarea regulată la Sfânta Liturghie, ascultare de duhovnic şi muncă binecuvântată.

Ceata diavolilor mâniei
Puterea mânioasă pe care o are creştinul pentru a lucra fapta bună creştină şi pentru a se împotrivi diavolilor, această ceată diavolească o schimbă spre ura şi distrugerea aproapelui. Aceşti diavoli sunt înaintcmergătorii mâniei, urii, invidiei, pizmei, zavistiei, uciderii, asupririi săracilor, sodomiei, păcatelor împotriva firii, răzbunării...
Când muncim fizic şi efectuăm un efort mare, puterea mânioasă pe care o avem în acele momente îi luptă şi îndepărtează pe diavoli. De aceea, aceşti diavoli aduc în mintea noastră cuvinte de hulă împotriva lui Dumnezeu şi a Bisericii şi ne îndeamnă la înjurături, ură, ceartă şi agresiuni asupra aproapelui. Trebuie să ne rugăm cu rugăciuni scurte când muncim, pentru ca puterea mânioasă pe care o avem în acele momente şi Harul lui Dumnezeu să izgonească pe diavoli de la noi şi de la aproapele nostru. Dacă nu ne vom ruga. diavolii vor transforma puterea mânioasă pe care o avem în gânduri si cuvinte de hulă împotriva lui Dumnezeu şi aproapelui.
Când suntem mânioşi, cineva (diavolul) ne îndeamnă să lovim. Când diavolul se îndepărtează şi mânia trece, ne pare rău
de faptele rele pe care le-am făcut. Cel mai tare luptă diavolii pe cei care construiesc biserici ortodoxe, aducând ispite mari asupra preoţilor, atât prin oamenii necredincioşi, cât si prin ceilalţi. Aceşti diavoli sunt îndepărtaţi cu ajutorul Harului lui Dumnezeu prin rugăciune şi muncă binecuvântată, prin iertare şi dragoste sfântă creştină, smerindu-ne în ispite.
(se continua in postul urmator...)

[Clopotel]

Ceata diavolilor raţionali (arhiconi)
Diavolii arhiconi ispitesc pe oameni cu iubirea de sine, cu mândria, slava deşartă, erezia, necredinţa (ateismul), nebunia, deznădejdea şi sinuciderea. Satana este „teologul iadului" şi se ocupă în mod special cu interpretarea greşită a Sfintelor Scripturi, având în ajutor ceata diavolilor arhiconi. Diavolii raţionali sunt foarte puternici şi acţionează rapid asupra minţii oamenilor mândri, inspirându-le idei potrivnice învăţăturii de credinţă ortodoxe, a revelaţiei dumnezeieşti.
Aceşti diavoli raţionali sunt învăţătorii sectarilor, ai schismaticilor, ai ereticilor, ai filozofilor, ai liber cugetătorilor, care prin conlucrare cu diavolii teologi îşi formează propria lor credinţă sectară, eretică, atee. Insuşi Domnul şi Dumnezeul nostru Iisus Hristos este ispitit de Satana, cu citate din Sfânta Scriptură, interpretate greşit de Satana. Dar Mântuitorul nostru Iisus Hristos îi răspunde tot cu citate din Sfânta Scriptură, alungându-l (Matei 4, 3-10).
Diavolii raţionali au acţionat asupra ierarhiei Bisericii Apusene, care a adăugat astfel în Simbolul Credinţei pe Filioquc, învăţătura greşită că Duhul Sfânt purcede şi de la Fiul lui Dumnezeu. Această adeziune a Bisericii Apusene la învăţătura diavolilor raţionali a condus, în anul 1054, la despărţirea Bisericii Apusene (catolice) de dumnezeiasca Biserică Ortodoxă (Răsăriteană), întemeiată de Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Minunea dumnezeiască a revenirii Bisericii Catolice la Biserica
mamă - dumnezeiasca Biserică Ortodoxă se va petrece atunci când, prin Harul lui Dumnezeu, mintea catolicilor se va lumina şi smeri şi vor fi alungaţi diavolii raţionali. Ca urmare a acestei mari schisme, prin mândrie intelectuală si adeziune la cete de diavoli arhiconi, au apărut până în zilele noastre mii de religii, ai căror reformatori, sub inspiraţie diavolească, au reinterpretat Sfânta Scriptură după dorinţele si păcatele lor, spre a lor pierzare (II Petru 3,16; II Tim. 3-5). Ca dovadă că aceşti predicatori sunt conduşi de diavoli este şi faptul că ei schimbă interpretarea Sfintelor Scripturi de la o zi la alta. Orice modificare a învăţăturii de credinţă ortodoxă, descoperită de Dumnezeu oamenilor, orice abatere de la adevărul absolut, dumnezeiesc, este datorată diavolilor raţionali, care lucrează asupra minţii oamenilor mândri.
Harul Duhului Sfânt luminează prin învăţătura de credinţă ortodoxă minţile oamenilor si alungă duhurile diavoleşti ale necredinţei şi ale celorlalte păcate.
Duhul lui Antihrist, prezent în cărţile si Bibliile sectare, întunecă mintea credincioşilor şi strecoară în ea îndoiala de credinţă, credinţa eretică, credinţa schismatică, necredinţa (ateismul), neasculatarea şi nesupunerea faţă de ierarhia bisericească ortodoxă. Preoţii şi creştinii ortodocşi primesc binecuvântare de la arhiereu pentru a propovădui Cuvântul lui Dumnezeu şi astfel cuvintele lor sunt luminate de Harul Duhului Sfânt. Sectarii, ereticii şi schismaticii primesc putere de a propovădui de la diavolii arhiconi. De aceea. Sfinţii Părinţi ai Bisericii Ortodoxe ne spun ca să nu discutăm cu ereticii, pentru a nu primi în mintea noastră duhurile diavoleşti ale lui Antihrist.
Cuvântul scris se materializează pe hârtie, dar se transmite prin duh. De aceea, primind sau citind o carte sau o Biblie sectară vom primi duhurile lui Antihrist în sufletele noastre şi astfel vom avea gânduri de necredinţă, erezie şi hulă în mintea
noastră. Odată cu cartea eretică primim şi duhurile arhiconice, care, prin citit, pătrund în mintea noastră. Mintea oamului, când îşi fixează atenţia asupra unui obiect, intră în interacţiune cu acel obiect. Citind, de pildă, o carte, noi stabilim legătura sufletească cu autorul ei si cu cei care au citit sau citesc în acel moment acea carte. Dacă autorul cărţii este un creştin cu viaţă sfântă, care după mutarea sa din această viaţă a ajuns la fericirea cea veşnică, sufletul cititorului are parte de bucuriile cele duhovniceşti. Dacă, dimpotrivă, scriitorul este un om păcătos, iar cărţile lui descriu păcate (desfrânare, beţie, homosexualitate, crime, tâlhării, necredinţă, erezii), cititorul are părtăşire cu duhurile diavoleşti, care l-au ajutat pe scriitor să scrie şi să răspândească o astfel de carte.
Citind cu binecuvântarea preotului Sfânta Scriptură si scrierile Sfinţilor Părinţi, vom avea părtăşire harică cu Dumnezeu şi cu Sfinţii Săi. Iar înălţându-ne prin citit la gândurile şi sentimentele sfinte ale sfinţilor, ne vom sfinţi, în acelaşi timp, sfinţii care au scris cartea se roagă în Cer, la Dumnezeu, pentru noi şi prin harul lui Dumnezeu ne binecuvântează.
Este dăunător să citim literatură scrisă de oameni păcătoşi, pentru că ne putem molipsi de păcatele lor. De fapt, o carte se alege şi se cumpără după poftele sufleteşti. De exemplu, omul desfrânat va fi atras de literatură, muzică şi filme desfrânate. Duhul desfrânării acţionează de la producător la distribuitor, la vânzător şi apoi la cumpărător (cititor). Astfel, dacă cititorul care caută să cumpere o carte se uită în vitrină, iar vânzătorul îi arată sufleteşte duhurile necurate pe care Ie au cărţile. Când dorinţa păcătoasă sau sfântă a omului se acordează cu duhul pe care îl transmite vânzătorul, atunci cumpărătorul va dori să cumpere cartea, care va fi însoţită de duhurile ei. Tot astfel se petrec lucrurile la alegerea unei cărţi eretice, atee, a unei casete eretice, atee, sau a unei videocasete.
Pentru că omul păcătos vrea să pătrundă în tainele lui Dumnezeu, independent de voinţa lui Dumnezeu, adică să devină un dumnezeu (un învăţat), dar fără de Dumnezeu, el va fi inspirat şi condus de diavol. Tainele dumnezeieşti se descoperă omului pe măsura creşterii lui duhovniceşti, a smereniei, a dobândirii darului Duhului Sfânt. Cu cât omul, prin credinţă şi fapte bune, se uneşte cu Hristos prin Duhul Sfânt, el cunoaşte tainele lui Dumnezeu, dobândeşte putere şi har, pe care le foloseşte numai pentru fapte bune, potrivit cu voinţa lui Dumnezeu.
Or, demonii, pentru că au aparţinut în trecut diferitelor ordine ale ierarhiei îngereşti, sunt iniţiaţi, într-o măsură sau alta, în tainele existenţei. Prin acestea ei încearcă să-i supună pe oameni, atrăgându-le atenţia şi interesul pentru ei, prin dezvăluirea unor taine „ale cunoaşterii" şi înzestrându-şi discipolii cu capacităţi supranaturale. Omul, posedând aceste cunoştinţe magice, tainice, ajunge în stare să influenţeze oamenii şi stihiile naturii, devenind însă astfel un rob a! duhurilor necurate, care l-au înzestrat cu această putere. Forţele demonice, în virtutea îndepărtării lor de Dumnezeu, nu pot crea nimic, ci numai distrug. Tocmai de aceea, discipolii diavolilor aduc pe pământ elementul distructiv, pricinuind rău oamenilor care îi înconjoară, ducând la distrugerea lumii materiale. Acest lucru ni-l mărturiseşte şi Scriptura (Facerea 6,5-7).
Oamenii mândri sunt atraşi de duhul diavolesc al mândriei la secte, eretici, schismatici şi atei. Sufletul lor mândru nu poate primi darul smereniei şi al dragostei dumnezeieşti, ci duhul mândriei, al slavei deşarte, al desfrânării, al iubirii de bani, al mâniei... Tot diavolii raţionali sunt cei care insuflă printre creştini şi monahi duhul neascultării, al cârtirii şi al nesupunerii faţă de ierarhia bisericească.
Conducătorul necredincios al unei ţări se află sub dominaţia unei căpetenii de diavoli arhiconi şi este un luptător împotriva dumnezeieştii Biserici Ortodoxe, a creştinilor ortodocşi, ajutând pe cei care răspândesc în ţară învăţăturile diavolilor
arhiconi (eretici, masoni, vrăjitori etc...). El dă libertate păcatelor (avorturile, homosexualitatea, desfrânarea, vrăjitoriile...).
Atacurile diavolilor raţionali sunt puternice şi rapide. Mintea creştinilor, dacă va fi prinsă de aceşti diavoli cu greu se poate smeri, ca să facă voia lui Dumnezeu cea sfântă. Aceşti diavoli ispitesc în special pe intelectuali. Diavolii arhiconi se îndepărtează numai atunci când ne smerim cu ajutorul Duhului Sfânt.
Cele trei mari puteri sufleteşti ale omului (puterea poftitoare, puterea mânioasă şi puterea raţională), daca sunt desfigurate prin păcate, devin slujitoare demonilor. Dar tot prin aceste trei puteri sufleteşti, sfinţite şi întărite de darul Duhului Sfânt, putem să luptăm şi să biruim pe demoni.
Avva Severin ne spune că diavolii nu pun în minţile oamenilor toate patimile deodată, ci fiecare patimă îşi are duhurile ei deosebite, pe care diavolii le seamănă în gândurile oamenilor. Ceata diavolilor poftitori se veseleşte în necuraţii şi în dulceaţa întinăciunilor. Ceata diavolilor mânioşi se bucură în defăimări, mânie, tulburare şi necaz, iar ceata diavolilor raţionali se desfătează cu mândria, slava deşartă, erezia, filozofia. Deci, cele trei cete diavoleşti nu-i luptă pe toţi oamenii la fel, ci în funcţie de vremuri, locuri şi după om.
Diavolii se ajută şi se schimbă între ei, pentru că nu păzesc o anumită rânduială între ei. Oamenii care se luptă de exemplu să stăpânească puterea lor poftitoare şi reuşesc să biruiască cu ajutorul lui Dumnezeu pe diavolii poftitori, vor fi luptaţi apoi de ceata diavolilor mânioşi, adică vor trece de la pofte la mânie, ură, zavistie. Cei care se luptă cu puterea mânioasă şi cu diavolii mânioşi şi biruiesc cu ajutorul harului dumnezeiesc, vor fi luaţi în primire de diavolii raţionali, având semănate în mintea lor tot felul de gânduri eretice, filozofii şi vedenii.
De asemenea, trebuie să ştim că nu toţi dracii sunt la fel de sălbatici şi că nu toţi au aceeaşi putere. Puterea cu care luptă
diavolii pe creştini creşte de la ceata duhurilor poftitoare la ceata duhurilor mânioase si apoi la ceata duhurilor raţionale, care au puterea asupra maselor de oameni prin conducători eretici, învăţători eretici, vrăjitori si masoni. Vrăjitorii, astrologii şi bioener-geticienii, ajutaţi de căpeteniile de diavoli arhiconi, au putere asupra maselor de oameni prin televiziune, radio, presă, muzică, filme, cărţi... însă trebuie să ne aducem aminte că în lupta noastră cu fiecare ceată diavolească şi cu slujitorii ei umani primim putere corespunzătoare de la Dumnezeu, ca să biruim.
(continuare in postul urmator...)

[Clopotel]

Bioenergiticienii şi natura energiilor prin care lucrează
Djuna, „marea bioenergiticiană" din Rusia, este de origine asiriană, iar mama ei, tatăl şi bunica au practicat vrăjitoria.
Ce spun bionergeticienii despre propria lor persoană? Iuri Tarasov afirmă: „Sunt vrăjitor de generaţia a patra", întrebat fiind despre generaţiile de vrăjitori, el a răspuns: „Bioenergeti-cianul este un vrăjitor de generaţia întâia. El nu poate face nici a zecea parte din ceea ce face un vrăjitor de generaţia a patra. La ultimul congres al vrăjitorilor, care s-a ţinut în Spania, la magia albă si magia neagră s-au mai adăugat două culori, magia roşie si magia verde".
Bioencrgicitianul Kaspirovski, apărând la televiziune în data de 24 noiembrie 1989, după miezul nopţii, a citit clin cartea sa de magie neagră. Caracterul demonic al şedinţelor sale de vindecare prin televiziune a fost depistat de cercetările medicale întreprinse asupra celor ce au urmărit emisiunile sale: din 2015 elevi, la 93% se remarcă ticuri obsedante, reacţii isterice, fenomene de halucinaţii si tulburări psihice, dovada evidentă că sunt stăpâniţi de duhuri necurate, 42% din pacienţi cad în somn hipnotic în urma şedinţelor televizate. Mulţi copii intrau în somn hipnotic, se prăbuşeau în stare de catalepsie numai văzând imaginea lui Kaspirovski. Ceea ce demonstrează că elevilor li s-a distrus mecanismul de protecţie psihologică. Mai mult, după şedinţe a fost nevoie ca mulţi copii să fie spitalizaţi, cu diferite tulburări neuro-psihice.
Sunt, unii bioenergeticieni care merg la Biserică, însă scopul lor principal este de a se alimenta cu energiile divine dumnezeieşti. Ei stau cu ochii larg deschişi şi mâinile răschirate, străduindu-se să se alimenteze cu energia pe care o radiază Sfânta Icoană. Dumnezeu însă binecuvântează pe cel ce se smereşte şi nu pe cel care vrea să-I „ia" din energia Sa necreată.

Sursa astrologilor
Astroloaga Svetlana a declarat că ea alcătuieşte horoscoape, ca nimeni altul în lume, tocmai datorită contactului cu „învăţătorul mondial ceresc Ashtar" (informaţii pe care le primeşte de la el), în acest caz este evident contactul direct al astro-loagei cu demonii, care o ajută să facă horoscoapele. Căci diavolul cunoaşte foarte bine situaţia Universului. Iar acest lucru îl aflăm cu certitudine din cartea lui Iov (2,2). Diavolul, cutreierând pământul şi observând ce fac oamenii, a spus acest lucru lui Dumnezeu. Satana cunoaşte câte ceva şi din viitor, acest lucru se datorează cauzalităţii în mare parte invariabile a multor fenomene. Viitorul este cunoscut şi din revelaţia dumnezeiască (III Regi 22,22), pe care diavolii îl pot afla din Sfânta Scriptură. De asemenea, ei pot face observaţii directe asupra caracterului oamenilor. Duhurile necurate încearcă să organizeze multe din cele ce se petrec în lume şi, fireşte, îşi cunosc ţinta pe care o urmăresc.
Din acestea rezultă unele coincidenţe între prezicerile horoscopului şi realitate. Svetlana a parcurs succesiv toate treptele iniţerii magice rituale în „Ştiinţele oculte". Cunoştinţele le-a căpătat de la bunicul ei, care i-a lăsat după moartea sa şi un diavol care s-o ajute. Cei care urmăresc calea iniţierii în ştiinţele magice spun că se petrece şi o schimbare a psihicului, a duhului şi a trupului. Se produce o totală alchimie a corpului şi se schimbă concepţia despre lume si viată.

[Clopotel]

Treptele păcatului

„Nu daţi loc diavolului", ne spune Sfântul Apostol Pavel (Efes. 4,27). Dar acest lucru reuşeşte să-l facă numai cel care urăşte din suflet păcatul şi se împotriveşte diavolului de la primul atac. Sfânta Scriptură numeşte păcatul „furnico-leu" (Iov. 4,11), deoarece dacă la început diavolul seamănă gândul rău, care este cât o furnică, mai târziu, dacă nu-1 vom îndepărta prin împotrivire si rugăciune, el va ajunge la puterea leului. Pentru aceasta trebuie să cunoaştem care sunt treptele păcatului, de când ne ispiteşte diavolul, până când ne robeşte desăvârşit, ducându-ne la pierzarea cea veşnică.
Primele trepte ale fiecărui păcat îşi au sediul în mintea, cugetarea şi imaginaţia noastră. Sfântul Apostol lacob ne spune: „Fiecare este ispitit când este tras şi momit de însăşi pofta sa. Apoi pofta zămislind naşte păcatul" (lacob 1,14-15). Păcatul îşi are originea în gândurile viclene, pe care diavolul le strecoară în mintea noastră. Prin ruperea legăturii harice cu Dumnezeu, datorită păcatului strămoşesc, diavolul are puterea de a intra în mintea noastră şi de a strecura gânduri păcătoase şi imagini păcătoase. Pentru că, după căderea lui Adam şi a Evei, diavolul are posibilitatea să pătrundă în mintea omului, care nu este acoperită şi întărită de darul Duhului Sfânt. Lipsa noastră de atenţie în ceea ce priveşte gândurile necurate este întâia cedare periculoasă în faţa diavolilor. Iar acest lucru este puţin cunoscut de cei mai mulţi oameni.
1. Prima treaptă a păcatului este aceea în care creştinul face o faptă bună, dar urmăreşte un scop rău. „Să facem toate spre slava lui Dumnezeu" (Col. 3,17), ne spune Sfântul Apostol Pavel. Dacă facem o faptă bună spre a fi lăudaţi de oameni, vom pierde plata de la Dumnezeu.
2. A doua treaptă a păcatului este aceea în care creştinul nu lucrează desăvârşit fapta bună. De exemplu: Când cineva se roagă lui Dumnezeu cu mândrie, cu mintea risipită sau când dă milostenie din lucruri furate.
3. A treia treaptă a păcatului este momeala. Momeala este gândul simplu sau icoana a ce va fi adus în inimă în chip lămurit de diavol.
Dar cum ne ispiteşte diavolul prin gânduri? Mai întâi atacă mintea noastră cu diferite gânduri, care aparent nu au nici o legătură cu păcatele. Aceste gânduri se pot grupa în gânduri trupeşti şi gânduri viclene. Gândurile trupeşti vor încerca să împingă omul spre imoralitate. Iar gândurile viclene vor provoca tot felul de gânduri lipsite de judecată.
Cei mai mulţi oameni cred că numai lucrarea cu fapta a păcatelor este oprită. Dar înainte de a păcătui cu fapta, omul greşeşte de mai multe ori cu gândurile şi imaginaţiile păcatului. Dar să cercetăm cu atenţie această metodă a diavolului. Mai întâi, gândurile urmăresc să îndepărteze pe om de la lucrarea virtuţilor. Astfel, diavolul vine în mintea noastră şi ne aduce aminte de viaţa noastră din tinereţe, ca astfel să deznădăjduim şi râvna noastră spre cele sfinte să se ofilească. Aşa l-a ispitit diavolul pe Sfântul Antonie cel Mare, reamintindu-i bogăţia, ocrotirea surorii sale, datinile şi păcatele neamului, iubirea de arginţi, iubirea de slavă deşartă, pofta multor feluri de mâncăruri si celelalte desfătări ale tinereţii sale. După aceasta i-a înfăţişat asprimea virtuţilor si osteneala cerută de ea. Aşadar, diavolul speculează toate cele de care are lipsă cineva atunci când se luptă pentru virtutea sa.
Drumul virtuţilor este greu şi aspru, în timp ce drumul păcatelor este uşor şi lipsit de obstacole. Dacă aceste două metode nu reuşesc, atunci diavolii seamănă în mintea noastră gânduri spurcate şi necurate. Când mintea noastră nu râvneşte cele sfinte şi rămâne fără lucrare, ea va fi atacată de diavoli prin gânduri păcătoase şi viclene. Te întrebi cum de ţi-au venit astfel de gânduri? Vrăjmaşul nostru diavol le-a semănat cu voia sau fără voia ta. Oricum, el este întotdeauna principalul autor. El deschide uşa cugetării tale şi intră în mintea ta şi seamănă neghina. Iar peste puţin timp ca va prinde rădăcină şi va înăbuşi toată curăţenia noastră. Facem păcate atunci când revenim adesea asupra gândurilor rele. Cum putem să rezistăm la aceste atacuri? Pentru început trebuie să vedem dacă aceste atacuri cu gânduri viclene care vin asupra noastră sunt sau nu din vina noastră. Pentru că nu păcătuim atâta vreme cât vom izgoni repede gândurile rele din mintea noastră.
4. A patra treaptă a păcatului este însoţirea, însoţirea este convorbirea noastră cu diavolul, cu gândurile care au apărut în inima noastră în chip pătimaş sau nepătimaş, în această treaptă a păcatului, diavolul înaintează şi mai mult. El ne atacă cu gândurile care ne îndeamnă să săvârşim direct păcatul. Acestea sunt gândurile care nasc în noi dorinţe păcătoase si ne provoacă simţurile.
5. A cincea treaptă a păcatului este lupta, care trebuie să înceapă şi să continue pe toate treptele. Ră/boiul acesta al nostru cu diavolii este o adevărată mucenicie dacă ne păstrăm mintea curată. Sufletul consimte să stea de vorbă cu acel diavol si cunoscând că acele gânduri îl duc în păcat, începe a se lupta mintea cu ele. Sfântul Macarie Egipteanul spune că mintea noastră trebuie să fie războinică şi că are putere să răspundă cu forţe egale atacurilor diavoleşti. Ea se poate împotrivi gândurilor şi poate să le contrazică. Important este însă ca mintea noastră să lupte. Şi atunci va veni în ajutor darul Duhului Sfânt şi va alunga pe demoni. Pentru că atunci când Dumnezeu vede că ne luptăm cu gândurile, vine şi ne ajută cu harul Său. Iar acest lucru se întâmplă pentai că războiul împotriva gândurilor deschide calea spre sfinţenie.
Sfântul loan Scărarul ne învaţă că ochiul veghetor curăţă mintea. Este însă nevoie de mare atenţie la pricinile păcatelor în viaţa de zi cu zi, care este pricina gândurilor rele. Este nevoie de atenţie chiar şi în timpul somnului si al liniştii. Sfântul loan Scărarul ne spune: „Este un diavol care, venind la noi când ne întindem în pat, ne săgetează cu amintiri urâte şi murdare, pentru ca neridicându-ne la rugăciune din trândăvie şi neîntrarmân-du-ne împotriva lui, să adormim în gânduri murdare şi să avem vise spurcate. Să fim atenţi ca să nu ne înşelăm. Metoda aceasta cu gânduri rele şi păcătoase este devastatoare si nenumăraţi oameni cad pradă şi victime. Uşa minţii noastre, deschisă gândurilor rele, lasă să pătrundă în inimă germenii purtători de păcate de moarte, care întunecă mintea şi tulbură inima şi face pe om pradă uşoară diavolilor. De aceea, când suntem invadaţi de cugete rele şi viclene, să ne păzim mintea rugându-ne şi spovedin-du-ne la duhovnic. Iar Dumnezeu ne va ajuta cu Harul Său cel mântuitor, aducând pacea şi sfinţenia sufletelor noastre."
6. A şasea treaptă a păcatului este învoiala, care are loc atunci când sufletul din iubire de sine şi de păcate cedează gândului celui păcătos, învoindu-se cu diavolul şi primindu-1 în mintea sa. El zice: „Da, am să tac păcatul".
7. A şaptea treaptă a păcatului este păcatul cu mintea prin imaginaţie. Mintea omului are posibilitatea de a imagina, în această treaptă vezi în imaginaţia ta păcatul. Exemplu: Femeia cu care vrei să te desfrânezi, te cerţi cu cel care te-a ofensat...
8. A opta treaptă a păcatului este păcatul cu fapta (furi, loveşti, desfrânezi...). Când nu ne luptăm cu putere pe treptele cele mai mici ale păcatului şi păcătuim cu mintea de mai multe ori, vom ajunge să păcătuim şi cu fapta.
9. A noua treaptă a păcatului este obişnuinţa cu păcatul. Prin repetarea păcatului se ajunge la obişnuinţă. Când duhovnicul întreabă la spovedanie de ce păcătuieşte, credinciosul răspunde: „M-am obişnuit". Astfel el arată că a ajuns la treapta a noua a păcatului, fie că este vorba de băutură, fumat, furat sau orice alt păcat.
10. A zecea treaptă a păcatului este deprinderea cu păcatul sau viciul. Omul devine astfel rob al păcatului si al diavolului, care-l conduce numai spre lucruri rele. „Cine face păcatul este de la diavol, pentru că de la început diavolul a păcătuit" (l In. 3,8). în această treaptă păcatul devine a doua fire a omului.
11. A unsprezecea treaptă a păcatului este deznădejdea. Diavolul îl îndepărtează pe om de la nădejdea cea bună către Dumnezeu, spunându-i că are multe păcate şi Dumnezeu nu-l mai iartă. Să nu ne lăsăm amăgiţi de diavol, care ne spune să nu părăsim azi păcatele cu care ne-am obişnuit. Cu cât păcatul este mai vechi, cu atâta este mai greu să scăpăm de el.
12. A douăsprezecea treaptă a păcatului este sinuciderea. Omul, fiind deznădăjduit de toate si luptat de diavoli, îşi pune capăt vieţii. Este cea mai grozavă moarte şi pedeapsă sufletească şi trupească, omul muncindu-se în vecii vecilor în iad, cu Iuda vânzătorul.
Sunt copii mai puţin credincioşi, pe care diavolul îi luptă să se sinucidă atunci când au probleme la şcoală (note rele, corigente) sau când părinţii nu le îndeplinesc anumite cerinţe sau îi ceartă (se omoară, ca să le facă în necaz). Aceste gânduri rele sunt semănate în mintea copiilor de diavoli. De asemenea, gândurile de sinucidere pe care le au cei care au suferit decepţii sentimentale sau cei care au făcut împrumuturi mari din bancă şi nu le pot returna, sunt tot de la diavoli.
La fel si credinţele satanice pe care le au cei care cred că dacă se sinucid se vor întâlni cu anumite persoane mutate la viaţa cea veşnică sau cu Dumnezeu, în realitate, ei se întâlnesc cu diavolii si cu iadul cel veşnic.
Pe alţi oameni, diavolii îi pun să încerce să vadă cum este când se spânzură sau alte forme de sinucidere. Cei care au încercat astfel de „experienţe" şi au scăpat, prin minune dumnezeiască, au spus că, la un moment dat, cineva (diavolul) îi împingea spre laţ.

[Clopotel]

Cele opt atacuri ale diavolilor
Diavolii ne războiesc ispitindu-ne din opt părţi:
l. Ispitirea de sus:
a) Nevoinţa fanatică, exagerată, peste puterea noastră (exemplu: post aspru). De multe ori ciracii ne împiedică să facem cele uşoare şi folositoare nouă si ne îndeamnă să ne apucăm de cele peste puterile noastre, ca să ne îmbolnăvim trupeşte si sufleteşte.
b) Tâlcuirea Sfintei Scripturi, mai presus de creşterea noastră duhovnicească. Sunt diavoli mincinoşi, care ne şoptesc la ureche tâlcuiri ale dumnezeieştilor Scripturi (Mt. 4,6;Lc. 4,10). Acestea le fac mai ales în inimile iubitorilor de slavă deşartă şi cu deosebire ia cei care s-au ocupat cu filozofia lumească, amă-gindu-i încetul cu încetul şi ducându-i spre eresuri şi hule. Vom cunoaşte teologia sau mai bine zis tcomachia teologilor iadului-arhiconi din mândria şi bucuria neruşinată ce se revarsă din sufletul acestor oameni în vremea tâlcuirii Sfintei Scripturi.
2. Ispitirea de jos:
Este atunci când ne lenevim cu voia noastră si nu ne silim să lucrăm faptele cele mântuitoare. Când sună clopotul, trâmbiţa duhovnicească pentru a merge la rugăciune, creştinii se adună în chip văzut, iar diavolii, în chip nevăzut. Celor ce se află în pat le spune să mai zăbovească un pic, pe cei care se roagă îi adoarme, pe alţii îi împunge la stomac cu foame, sete sau durere, iar alţii sunt îndemnaţi să stea jos în vremea rugăciunii.
3. Ispitirea din dreapta:
a) Să lucrăm fapta cea bună, dar cu scop rău. Orice faptă bună are trup şi suflet. Trupul faptei este lucrarea ei, iar sufletul
faptei este scopul pentru care se lucrează. Vrăjmaşul diavol ne îndeamnă să lucrăm din mândrie sau pentru a fi lăudaţi de oameni şi nu pentru slava lui Dumnezeu (Colos. 3,17).
b) Să privim vedeniile şi nălucirile diavoleşti în chip de descoperiri dumnezeieşti şi îngereşti (2 Cor. 11,14). Duhul cel rău al înşelăciunii, când se apropie de om îi tulbură mintea şi o sălbăticeşte, îi face mintea aspră şi o întunecă, îi pricinuieşte teamă, trufie, îi sălbăticeşte ochii, îi înfiorează trupul, îi arată o nălucire de lumină roşie, făcându-i mintea diavolească şi-l îndeamnă să rostească cuvinte necuviincioase si hulitoare. Iar când se arată de mai multe ori, îl umple de mânie şi de mândrie şi nu mai ştie ce este smerenia şi plânsul cel adevărat, ci întotdeauna se făleşte cu isprăvile sale, fără sfială si frică de Dumnezeu şi, pe scurt, îşi iese cu totul din minţi.
4. Ispitirea din stânga:
Este atunci când cunoaştem păcatul, dar cu voia noastră ne hotărâm să păcătuim. Vicleanul diavol din nou ne spune că Dumnezeu este bun şi iartă şi că a greşi este omeneşte.
5. Ispitirea din faţă:
Este atunci când diavolii ne transmit gânduri şi imagini ale lucrurilor pe care le socotim că se vor întâmpla în viitor.
6. Ispitirea din spate:
Este atunci când dracii ne dau război cu gânduri, imagini şi locuri unde am păcătuit noi în trecut. Imaginaţia este tabla minţii. Ea este hotar între minte si simţire, pe care s-a întipărit tot ce-am văzut, auzit, mirosit, pipăit şi gustat în timpul vieţii noastre. De aceea, când ne războiesc dracii ne răscolesc imaginaţia şi memoria cu tot ce ştiu că s-a întipărit acolo în chip pătimaş, pentru a ne stârni spre păcate. Sfinţii Părinţi numesc imaginaţia pod al dracilor, pentru că păcatele trec de la minte Ia trup, prin imaginaţie.
7. Ispitirea cea dinlăuntru:
Are loc prin pornirea patimilor ce ies din inima noastră:
„Din inima omului ies gândurile cele rele, uciderile, curviile, preacurviile, furtişagurile, mărturiile mincinoase, hulele" (Mt. 15.19).
8. Ispitirea cea din afară:
Se face prin patimile şi răutăţile pe care le toarnă dracii în sufletele noastre, prin cele cinci simţuri, care se mai numesc şi ferestrele sufletului. Sfântul Prooroc Eremia ne spune că „s-a suit moartea prin ferestrele noastre" (Ier. 9,2 1).

[IoanV]

Starea sufletului necesara pentru a primi pe Iisus Hristos:


O „prăjiturică“ din cofetăria Lui Hristos

Intr-o altă zi, la Sfânta Mănăstire Stavronikita, citeam din Evanghelie. îmi amintesc si ce fragment: capitolul 10, versetele 17-21 din Evanghelia după Luca.

Spune Evanghelia: Si s-au întors cei saptezeci cu bucurie, zicând: Doamne, si demonii ni se supun în numele Tău. Si le-a zis: Am văzut pe satana, ca un fulger căzând din cer. Iată, v-am dat putere să călcati peste serpi, si peste scorpii, si peste toată puterea vrăjmasului, si nimic nu vă va vătăma. Dar nu vă bucurati de aceasta, că duhurile vi se pleacă, ci vă bucurati că numele voastre sunt scrise în ceruri.

După toate cele întâmplate, acest fragment semăna cu un mesaj personal pentru mine. L-am simtit pe Hristos adresându-mi-se peste veacuri. Mă întrebam totusi cu nedumerire: „Oare asa să stea lucrurile? Si toti acesti initiati si mari filosofi, pe care i-am citit si de care m-am entuziasmat, să nu aibă habar de nimic?“. Nume răsunătoare, care au schimbat fata lumii: Marx, Mao, Bakunin, Freud, Adler, Eric Fromm, Khalil Gibran, Kazantzakis, Wilhelm Reich, Nietzsche, reflectiile lui Buddha, Sutrele lui Patanjali, apoi Gurdjieff, Dr. Suzuki cu filosofia Zen, Lao-Tse si taoismul, acestia si altii asemenea mi s-au însirat prin minte. „Bine, dar este cu putintă ca toti acesti întelepti cunoscători ai lumii si ai societătii să fi gresit, iar eu să descopăr acum adevărul pe care acestia l-au ignorat?“.

M-am oprit brusc... Eram mirat, ezitam. Pe oamenii acestia îi studiasem, îi simpatizam, mă seduseseră. Mi se părea ciudat ca eu, un om totusi fraged atât din punct de vedere biologic cât si spiritual, să fi ajuns la adevăr, să fi triumfat acolo unde ei rataseră!

Eram descumpănit.

Atunci s-a petrecut ceva straniu si minunat. Am simtit pogorându-se lin asupra mea ceva foarte pur, asemenea diamantului, limpede, delicat, simplu, pasnic, pătrunzător, atotputernic. M-a umplut de bucurie. Mintea mi s-a deschis într-un adânc fără margini, care m-ar fi înfricosat dacă nu mi-ar fi adus o liniste profundă si desăvârsită acel ceva care devenise una cu sufletul meu. O lumină mentală.

Aceasta s-a petrecut în timp ce citeam versetul imediat următor textului de mai sus al Evangheliei: în acest ceas Iisus S-a bucurat în Duhul Sfânt si a zis: Te slăvesc pe Tine, Părinte, Doamne al cerului si al pământului, că ai ascuns aceasta de cei întelepti si de cei priceputi, si le-ai descoperit pruncilor. Asa, Părinte, căci asa a fost înaintea Ta, bunăvointa Ta.

Mi-am dat seama că prunc sunt si eu, si am avut deodată revelatia acestei legi duhovnicesti care guvernează întreg pământul. Nu cei puternici, nu cei vicleni, nu diplomatii, nu descurcăretii, nu cei bogati, nu cei cultivati, ci cei simpli, cei sinceri, cei smeriti, cei curati cu inima, cei plini de bunătate, cei bine intentionati, cei ce se aseamănă pruncilor, cei cu suflet de copil, cei fără de răutate, acestia vor întelege, acestia vor trăi taina cea mai profundă, vor pătrunde până la esenta ultimă a acestei lumi.

Acestia se vor împărtăsi din viata cea adevărată, din izvorul vietii întregii lumi. Acestia vor face experienta adevăratei realităti a existentei. Ceilalti vor atinge doar materia, învelisul. Nu vor putea să străpungă niciodată acest învelis, să pătrundă dincolo de materie, să-si cufunde fiinta în apele vietii adevărate. Vanitatea îi împiedică să acceadă dincolo de himericele lor constructii mentale. Astfel rămân rupti de adevărul lui Hristos. De vreme ce cred în ei însisi, nu pot crede în Dumnezeu, în Hristos. Se străduiesc să trăiască ceva ce nu există, urmând teoriilor lor, cufundati în nestiintă. Trăiesc în obscuritatea unui cerc vicios de ipoteze si probabilităti. Un egocentrism feroce si o întunecată trufie îi izolează de adevăr, de izvorul vietii. Secătuiti, aproape dezgoliti de orice vlagă, orbecăiesc departe de Duhul lui Dumnezeu Care, dimpotrivă, luminează si dă viată.

Prin viclenie, prin constrângeri, chiar prin fortă, se străduiesc să dobândească infinite bunuri materiale. Plini de lăcomie, le răpesc de la cei cărora le sunt realmente necesare. Si toate acestea doar ca să-si alimenteze senzatia că le-ar fi cu ceva superiori celorlalti. Se simt lipsiti de adevăr si se silesc să umple golul cu materie. Să se consoleze prin apel la plăcerile simturilor... Niste bieti nebuni si nefericiti care au nevoie de ajutorul lui Hristos.

Priveam acum lumea si viata prin „ochii duhovnicesti“ pe care mi-i dăruise, pentru o clipă, Hristos. Eram cuprins de o bucurie adâncă si tihnită. Sărutam Sfânta Scriptură necontenit. Ii iubeam pe totii oamenii. II rugam pe Dumnezeu să-i ajute pe cei nedrepti, care au practic mai multă nevoie de ajutor decât cei nedreptătiti.

Fireste, după putine zile am mers din nou la părintele Paisie si i-am istorisit despre cele întâmplate. S-a bucurat. A râs!

- Te-a tratat Hristos cu o „prăjiturică“ din cofetăria Lui, mi-a zis.

Apoi m-a privit în ochi:

- Există si plăcinte, mi-a spus si a zâmbit bucuros.

Eu simteam însă că toate aceste lucruri minunate mi se întâmplaseră prin rugăciunile sale. El se ruga pentru mine. Rugăciunea sa era pricina pentru care se revărsau asupra mea aceste daruri duhovnicesti.

Sursa textului - MARII INITIATI AI INDIEI SI PARINTELE PAISIE

Acest topic a fost editat de IoanV: 3 Jun 2006, 09:59 PM

[IoanV]

Despre cinstea cuvenită episcopilor şi despre sminteli

interviu realizat cu ieromonahul Savatie Baştovoi

Glasul Monahilor (revista Mănăstirii Petru-Vodă): Părinte Savatie, azi se vorbeşte mult despre "alinierea" Bisericii la mersul lumii, la cerinţele societăţii moderne. Aceasta include, pe lângă altele, mai întâi de toate recunoştinţa autenticităţii tuturor credinţelor şi chiar intrarea în comuniune de rugăciune cu reprezentaţii acestora. În acest sens, s-au făcut mişcări considerabile din partea anumitor ierarhi ai Bisericii Ortodoxe, ceea ce sfidează prevederile canonice şi dogmatice lăsate de Sfinţii Părinţi. În aceste condiţii, mulţi credincioşi se smintesc, îşi pierd orice încredere în ierarhi şi ajung chiar să-i nesocotească. Cum credeţi, ce atitudine trebuie să avem faţă de ierarhii Bisericii noastre?

Ieromonahul Savatie: Ne uităm la David care, fiind deja împărat peste Israel, era prigonit de Saul. Saul era îndrăcit, ne spune Scriptura, ieşise din ascultarea lui Dumnezeu şi pentru aceasta a fost pedepsit şi lepădat de Dumnezeu. În locul lui a fost uns David, deşi Saul continua să stea pe scaunul lui Israil. Scriptura ne spune ce fel de necazuri răbda David din partea lui Saul, cum îl prigonea prin munţi şi căuta ca să-l omoare. Odată tovarăşii lui David au zis: "Să-l omorâm pe Saul". David însă le-a răspuns: "Să nu-mi fie mie a ridica mâna asupra unsului Domnului". Iată, Saul era nebun, era îndrăcit, Dumnezeu Însuşi a mărturisit că l-a lepădat pe Saul şi l-a ales pe David în locul lui. David ştia toate acestea, şi totuşi a zis: "Să nu ridicăm mâna asupra unsului Domnului!". Ungerea este veche, de acum anulată, dar David nu a nesocotit-o. Aşa şi noi - să ne temem a ridica mâna asupra unşilor Domnului. "Nu ridicaţi mâna asupra unşilor mei şi împotriva proorocilor mei nu vicleniţi!", zice Domnul prin gura lui David. Dumnezeu i-a ales. Oare Dumnezeu nu poate să le dea într-o noapte aşa o boală ca să nu se mai scoale nimeni a doua zi? Oare noi suntem cei care trebuie să-i judecăm? Dacă Dumnezeu îi lasă, oare noi suntem mai mari? Numai dacă ne va întreba cineva, să spunem: "Eu aşa cred", să mărturisim credinţa dreaptă, nu cum spun ei, ca să nu fie sminteală în Biserică, dar, pe cât se poate, să nu-i atingem pe episcopi. Cred că a venit vremea când va trebui să tăcem despre multe lucruri, chiar şi despre apucăturile eretice ale unor episcopi, numai ca să nu pierdem Biserica.

Aşa văd eu că a mers Biserica şi aceasta cred că este duhul smereniei şi al păcii, mai ales la vremea noastră, când toate sunt aşa de încurcate. Să nu facem sminteli şi să nu îndemnăm la răzvrătire, că şi aşa sunt răzvrătiţi. Acum e vremea răzvrătirii, când toţi îşi fac adunări, cluburi, mişcări şi pun moda lor în Biserică: "Că aşa, că aşa"? Nu trebuie să facem asta. Ai auzit o sminteală, ia şi o dezminte: "Nu-i aşa, frate!". Chiar dacă ai văzut tu cu ochii tăi, să nu o povesteşti, să nu o crezi. Dracul poate să arate multe lucruri care nu sunt. Binele trebuie să-l credem, dar răul - ce motive avem? Nici nu ne trebuie. Să ne rugăm! Să biruim răul cu binele - iaca pacea lui Hristos. Hristos a tăcut. Cine era mai sfânt, mai curat? Cine era arhiereu adevărat? Şi vine un arhiereu din legea cea veche, lucrul mâinilor Lui, şi-L loveşte peste obraz. Cum zice la un tropar: "Mâna cea de lut, pe care Tu ai zidit-o, Te loveşte azi peste obraz". Şi Dumnezeu a toate - tace. Arhiereul cel adevărat! Oare noi nu vom tăcea? Să nu încercăm să fim mai sfinţi decât Sfântul Sfinţilor, că noi de la Dânsul am luat sfinţenie, nu de la noi. Altminteri o să pierdem Biserica. Şi Pavel când a mustrat din neştiinţă pe un arhiereu de lege veche, numindu-l "perete văruit", îndată şi-a cerut iertare, aducând cuvintele Scripturii, că " pe mai marii poporului tău să nu-i vorbeşti de rău".

- Credeţi că este mai bine să închidem ochii la faptele unor arhierei şi să tăcem, de frica de a nu sminti?

- Să ne temem de sminteli. A judeca pe ierarhi în faţa poporului este cea mai mare sminteală. Aşa au apărut sectele. De unde credeţi că s-au pornit protestanţii şi toată nebuneala? S-au judecat cu mai-marii lor, " că nu mai sunt chiar aşa sfinţi preoţii ăştia, ce noi nu suntem sfinţi? Hai să facem noi Biserica noastră!" Şi au făcut-o! Deşi aparent rămânem în Biserică, noi tot ne dezbinăm. Azi vezi că se adună creştinii şi vorbesc: "Păi, cutare arhiereu îi aşa, ştiu eu că ăsta-i mason!" Nu mai spune tu aşa fel de lucruri, îţi dai seama ce vorbeşti? Daca el stă acolo la Prestol, slujeşte Sfânta Liturghie, cum poţi spune astfel, nu te temi de Dumnezeu? "Ăsta-i mason, ştiu eu ce har are, ce ăsta-i arhiereu, dacă eu ştiu că a făcut aşa şi aşa?" În Rusia, pe unde vrei, este aceeaşi situaţie. Trebuie să ne temem de asta, pentru că ştiţi cum se numeşte? - cuvânt deşert. Hristos a spus: "pentru orice cuvânt deşert veţi da răspuns". Cuvântul deşert este cel care nu are acoperire, pe care tu nu eşti sigur. Când a spus Domnul sentinţa asta? Atunci când I-au zis: "Cu domnul dracilor scoate El pe draci - cu Belezebul". Şi Hristos a zis: "Orice hulă se va ierta, dar hula împotriva Duhului Sfânt nu se va ierta". Cuvânt deşert le-a socotit lor ceea ce au spus, pentru că nu ştiau sigur, au adus o învinuire deşartă. De aceea, când spui "cutare îi mason", tu nu ştii, şi la judecată o să te întrebe: "Ai spus asta? Poftim este deşartă!" Şi-a atunci ce faci? Noi auzim multe, bate vântul şi aduce tot felul de zvonuri, dar cine le răspândeşte? Nu trebuie să facem panica asta, pentru că Dumnezeu care dă viaţa şi o ia, într-o clipă poate să-i paralizeze şi gata, că-i mason, că-i nemason - nu mai poate să vină la Liturghie. Dar dacă el vine şi Dumnezeu îl rabdă, şi el ia Trupul lui Hristos în mâinile lui, şi Cel care este preste toate - îl rabdă, noi de ce să nu răbdăm?

M-am dus eu odată la părintele Selafiil şi l-am întrebat: "Părinte, mulţi arhierei de azi nu sunt după Sfinţii Părinţi, se roagă cu păgânii şi altele fac. Cum să facem cu ei? Să luptăm, să scriem împotriva lor?". Şi părintele mi-a zis aşa: "Hai să ne uităm la Scriptură, în Vechiul Testament la evrei. Ce făceau arhiereii? Şi curveau şi jertfă la idoli aduceau...". Că şi în templu au adus statuile zeităţilor greceşti - noi ştim asta. Şi încă ştiţi ce mai făceau? În vremea Olimpiadei, lăsau slujbele şi fugeau la aruncat discurile, cum aleargă azi la fotbal. "Dar cu toate acestea - zice părintele Selafiil - când a fost să-i treacă Marea Roşie, a desfăcut marea şi i-a trecut pe toţi, pentru ca erau ai Lui". Aşa şi azi, acelaşi Dumnezeu este, şi noi împreună cu arhiereii şi preoţii - toţi suntem cu păcate şi cu necazuri. Aceia nu că erau masoni sau nu, ei jertfeau copiii şi-i băgau la Moloh. Aceste toate le făceau, dar Dumnezeu a desfăcut marea şi i-a trecut. Omul se întunecă uşor la minte, dar pentru asta nu trebuie sa pătimească toată Biserica. Am auzit că cutare a căzut în ispită. Da, el a căzut, dar se poate întâmpla să cadă toţi arhiereii în ispita asta, unul să nu rămână. Şi atunci ce facem? Desfiinţăm Biserica sau facem alta, ca protestanţii? Nu.

- Părinţii au anatemizat multe din ideile şi acţiunile pe care anumiţi episcopi de azi le încurajează. Oare nu trebuie să îi socotim lepădaţi pe cei ce fac aceste lucruri?

Şi Sfântul Gherasim al Iordanului a dat în arianism o perioadă, pentru că era simplu. a avut ispita asta, şi tatăl lui Grigorie Teologul, era episcopi şi tot a căzut în arianism. Şi a trebuit să vină Grigorie să-l lămurească cum stau lucrurile. Iaca, a avut oleacă de vreme de ispită. La unii - este mai scurtă vremea, la alţii - mai lungă. Cum se întâmpla la început, când încă nu erau dogmele lămurite? Dacă era vreun arhiereu care nu învăţa cum trebuie, atunci scria o epistolă, se adunau mai mulţi şi-i spuneau: "Frate, tu nu zici bine de Maica Domnului. De unde ai luat?" Şi răspunsul lui: "Uite scrie în Scriptură acolo...". "Scrie acolo, dar fi bun şi vino până la noi. Uită-te ce mai scrie în Scriptură". Eu am citit în "Faptele sinoadelor ecumenice", în română nu sunt traduse, dar eu le-am citit în ruseşte - nişte scrisori, schimb de scrisori între episcopii eretici şi cei ortodocşi. Mai întâi îl lămureau, pe urmă îi ziceau: "Frate, noi ţi-am spus, dar să ştii, dacă mai spui aşa, noi nu vrem să avem legătură cu tine". Aşa se adunau toţi şi dădeau anatema. Dar noi ce facem? Ne bârfim unii pe alţii. Odată stăteam de vorbă cu părintele Rafail despre aceasta, şi el a zis: "Sfinţii Părinţi, când numeau pe cineva eretic, o făceau în Duhul Sfânt, adică vedeau cu duhul că este eretic, dar noi o facem după mintea noastră. După cărţile citite, din răutate. De aceea ei zideau, dar noi ucidem"......

Acest topic a fost editat de IoanV: 4 Jun 2006, 01:33 PM

[IoanV]

continuare...
Noi îi lepădăm de la inima noastră, dar încă nu-i vremea. Şi sfinţii au căzut în erezii. Unii pentru simplitate, alţii pentru rătăcire, dar s-au întors, pentru că Dumnezeu este puternic. Toate se fac cu sfat, cu dragoste. Să nu-i lăsam în ispită. Da, este erezie, să mă iertaţi, dar omul, când spune ceva, nu poţi să-l declari îndată eretic. Dacă aş merge în biserică şi i-aş lua la bani mărunţi pe fiecare, iertaţi-mă, dar nouă din zece sunt eretici. Nu numai dintre oamenii simpli, dar şi dintre clerici, pentru că dogmele noastre sunt cheaguri ale vieţii duhovniceşti. Înţelegeţi? Sunt materializări ale Duhului. Şi, pentru ca să trăieşti dogmele aşa cum sunt ele, trebuie să fii pe înălţimea părinţilor care le-au formulat, pe înălţimea Duhului care a insuflat dogmele. Noi suntem nişte puturoşi şi ne pare că mărturisim drept credinţa. Noi o mărturisim fragmentar. Credem că Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt... Vorbim dar nu ştim ce vorbim. Despre aceste lucruri mai bine să nu vorbim. Părinţii din pustie, din Egipt, se fereau să vorbească despre dogme. Aşa găsim şi la Ioan Scărarul: "Fereşte-te să vorbeşti despre dogme, că asta răceşte sufletul". Noi ne băgăm aşa de uşor şi declarăm eretici şi pe unul şi pe altul. Da, sunt erezii vădite, dar este ispită. Nu declara că: "l-am auzit, că l-am văzut, că a scris acolo..." Ehe, şi sfinţii mai scriau aşa, pe urmă ziceau că n-au zis chiar bine. Aşa şi noi. Nu pentru cuvântul care l-au scăpat din gură, să dăm anatemei.

- De fapt, de cele mai multe ori, cei care judecă nici ei nu ştiu...

- Aşa e....Pe eretici Biserica îi anatemizează, dar, cu înţelepciune să le facem pe toate. Trebuie să cercetăm ceea ce a vrut să spună. Vă spun, Gherasim al Iordanului, aşa de mare - a căzut în arianism, care nu era orice fel de erezie, ci una care neagă dumnezeirea Mântuitorului. Vă pare lucru de şagă? Nu dintr-astea ecleziale, care-s şi mai fine, pentru care trebuie să ai mintea lui Grigorie Teologul, a lui Dumnezeu, ca să înţelegi cum îi cu Biserica. Dar dumnezeirea lui Hristos, noi, parcă toţi o mărturisim, că iaca şi unii sectanţi mărturisesc dumnezeirea lui Hristos. În Pateric avem şi alte pilde, când un părinte zicea că Trupul şi Sângele de la Împărtăşanie nu-i Trup şi Sânge adevărat, dar era aşa de mare, că orice se ruga, Dumnezeu îl auzea. Părinţii l-au chemat şi i-au zis: "Părinte spui aşa, dar Biserica nu spune aşa". "Dar cum spune?". " Iaca cum spune...". "Păi staţi oleacă să mă rog...". Şi s-a rugat şi a venit şi a spus: "Da, îi drept aşa cum spuneţi voi. Îi Trup şi Sânge, nu-i cum spun eu"... Şi el atâta timp se împărtăşea! Vă daţi seama ce fel de erezie? Nu din astea pe care le auzim noi la radio. Şi iaca, Dumnezeu îl primeşte, el se împărtăşea.

Aşa şi noi, să nu ne grăbim să anatemizăm. Este uşor să tai un ram dintr-un copac, dar încearcă şi pune-l la loc! O cetate când o pui pe vârful muntelui, toată lumea o vede, dar noi s-o ocrotim. Dacă s-a zgâriat peretele, îl punem la loc, dar nu să luăm sapa, să lovim în el şi să strigăm: "Iaca, v-am spus eu că se strică peretele acesta, eu v-am spus încă de demult că peretele acesta se strică!". Şi dai cu sapa-n perete. Cam aşa facem noi. Oameni pe oameni ne sprijinim şi Apostolul Pavel l-a mustrat pe marele Petru, când acesta se ruşina să mănânce cu păgânii de faţă cu iudeii, ca să nu-l acuze. Pavel i-a zis: "Tu aşa mărturiseşti pe Hristos? Aşa te-a învăţat El? Tu nu ştii că şi păgânii au primit harul ca şi noi? Te ruşinezi? Cauţi la faţa iudeilor?". Pavel l-a mustrat pe marele Petru. Dar acesta e un sfat din dragoste, nu dezbinător. Frate pe frate se sprijineşte, că noi suntem neputincioşi. Aşa şi cu arhiereii şi cu preoţii. Chiar şi în parohie poate intra preotul în ispită. Dar, tu, cu dragoste du-te şi-l ajută şi fii o vreme lungă lângă el. Arată-i dragoste ca el să câştige încredere în tine, să-i fii prieten, şi atunci, odată o să beţi un pahar de vin şi el o sa te asculte pe tine. Nu o face pe filozoful. Te-ai suit pe catedră şi spui sfaturi. Fă ceea ce se poate face ca om. N-am să fac eu cu el erezie, n-am să slujesc cu alţii, dar, ca om, dacă pot să-l ajut cu ceva - păi îl ajut. Apostolul Pavel cum zice? "Cu toţi toate m-am făcut, ca măcar pe unul să-l câştig". Despre Sfântul Spiridon Sindonitul se spune că, aflând pe dregătorul cetăţii a căzut în arianism, s-a dus şi i s-a vândut ca rob, pustnic fiind, şi slujindu-l multă vreme, prin înţelepciunea sa l-a cucerit şi la adus înapoi la Ortodoxie. Iaca, dragoste., dar a rosti anateme e uşor. Asta dacă vom face, şi oamenii uitându-se la noi, vor căpăta putere. Atunci, toţi sectarii şi eterodocşii nu vor mai avea putere în Biserică. Eu chiar cred că astea-s şmecheriile lor ca să dezbine Biserica din interior, adică toată panica asta cu masonii şi celelalte care slăbeşte credinţa în popor. Întodeauna Biserica s-a dezbinat din interior, ca şi în vremea lui Arie care era preot. Să păzim şi sfinţenia şi asceza: să păzim şi rugăciunea. Dar dacă nu vom avea dragoste şi dacă nu vom căuta la dragostea lui Dumnezeu, să fim toţi un duh, să nu risipim turma, păi nu vom fi mari în Împărăţia cerurilor. Dacă "vom învăţa şi vom face", vom fi mari, zice Hristos. Noi învăţăm că trebuie blândeţe, iertare, dar să şi facem. Iertăm pe aceştia mici, în timp ce pe mai mari noştri, cărora trebuie să le dăm cinste, nu-i putem ierta. Porunca pentru toată Biserica s-a dat.

- Să înţelegem că este mai bine să nu ne amestecăm în discuţiile despre dogme si erezii?

- Este o urâciune erezia, dar noi suntem oameni cu totul întunecaţi, care, până ajungem la plinătatea vieţii, a bărbatului desăvârşit în Hristos, păi, este vreme. Noi avem avantaje pe care cei de demult nu le aveau. Avem dogmatici, cărţi pe care le putem răsfoi cu hotărârile Sinoadelor. Am citit şi noi un catehism şi ni se pare că de acum noi nu suntem eretici şi ne dăm deştepţi. "Avva cutare a zis...", dar noi nu ştim că Avva, când zicea un cuvânt, îşi zidea viaţa pe el, pe când noi citim tomuri întregi, punem picior peste picior şi pe o ureche a intrat şi pe alta a ieşit. Trebuie să ne păzim. Să ne rugăm şi să nu intrăm în discuţie. Mai simpluţ! Părinţii le opreau, şi este clar că se pierde harul de la discuţiile astea despre dogme. În obştile călugăreşti, dacă începeau fraţii să vorbească din Scriptură, Părinţii îi opreau: "Ei, au lăsat fraţii păcatele şi discută Scriptura", erau cu mare băgare de seamă. Astea-s taine şi numai în rugăciune se descoperă. Antonie, când i-a trebuit să afle cuvânt despre preoţie, s-a dus, a ridicat mâinile şi s-a rugat: "Doamne, trimite pe Moise să-mi lămurească cuvântul acesta!" şi l-a lămurit. Teologia este ultima treaptă a drumului spre desăvârşire. Vine după despătimire, după smerenie şi chiar după dragoste, este culmea de sus. Uitaţi-vă şi-n Scara lui Ioan! Din această stare au vorbit Părinţii şi au făcut dogmele. Noi citim ceva despre smerenie şi ni se încurcă mintea. Noi, dacă citim la Pocăinţă şi la Lepădarea de lume, vedem că n-am făcut încă nimic. Noi acum suntem puturoşi şi cu totul împătimiţi. Pocăinţă nu avem, smerenie nu avem, cu dragostea nici nu înţelegem despre ce-i vorba, în schimb la teologie ne învârtim prin Treime, Biserică şi ni se pare că toate le ştim. Ne rătăcim!

- Ne osândim?

- Da, ne osândim, pentru că vorbim lucruri care nu sunt plăcute lui Dumnezeu. Lui Dumnezeu nu-i place să ne suim mai sus decât suntem. Eu cred că dracii au făcut şcolile de teologie: "Hai şi-om grăi despre Dumnezeu!" Noi am golit de orice înţeles şi sfinţenie teologia şi am făcut-o filosofie. Spune Părintele Sofronie: "Până şi teologia Sfintei Treimi poate fi redusă la o simplă filosofie atunci când nu-i Duh". Da, tu mărturiseşti drept, dar asta nu-i destul. Cu mintea le-ai înţeles, dar ia-le tu şi le du în inimă şi dă-le viaţă. Icoana stă pe perete, dar, dacă eu nu mă rog, nu-mi ajută la nimic. Efrem Sirul spune aşa: "Ce înseamnă nerăutate? Ce înseamnă blândeţe şi ce înseamnă smerenie? Să nu te împotriveşti nimănui în cuvânt, orice ar spune, chiar şi unui eretic, dacă va spune o erezie, nu te sfădi cu dânsul, ci spune doar atât: Tu zici". Aşa te-ai spălat pe mâini. Asta arată că n-ai răutate şi i-ai mai arătat că tu nu eşti de acord. Şi Mântuitorul aşa făcea cu cei ce-l ispiteau.

- Nu trebuie să ne simţim datori să apărăm Biserica?

- Nu aperi nici o Biserică, tu-ţi pierzi numai rugăciunea. "Nu cumva altora propovăduind, eu însumi să mă fac netrebnic", spune Apostolul. Dacă eu mă pornesc cu mânie, când am vorbit cu el m-am tulburat aşa de tare cu duhul încât... Ce zice David? "Iar păcătosului i-a zis Dumnezeu: Pentru ce iei tu cuvintele dreptăţii Mele în gura ta? Că, de vedeai furul, cu el fugeai şi cu cel preacurvar partea ta puneai". Cine făcea dreptate? Ilie, Ioan - când s-a dus la Irod. Ioan, care era fulger, era îngerul pustiei. Vorbeau cei curaţi şi puternici, dar păcătosului i-a zis Dumnezeu să nu ia cuvintele Sale în gura lui. Şi i-a mai spus: "Pune păcatele tale înaintea Mea şi cheamă-Mă în ziua necazului tău şi eu te voi izbăvi!". Nu l-a lepădat Dumnezeu pe păcătos - "Eu pentru păcătoşi am venit", a zis - dar cuvintele dreptăţii Sale i-a zis să nu le ia în gura sa. La Ioan Scărarul mai spune: "Câtă vreme ne aflăm în pocăinţă, să nu vorbim despre dogme, cel ce se pocăieşte să nu citească teologie pentru că nu-i este de folos". Părinţii au văzut că asta alungă pocăinţa. Dacă se pocăieşte cineva şi se osteneşte pentru păcatele lui şi dacă a învăţat din asta ceva, atunci poate să spună şi altuia pentru ca să-l ferească de groapa în care a căzut el, iar pentru asta va avea plată de la Dumnezeu, dar numai dacă se osteneşte. Dacă el încă se află în păcatele astea, atunci n-are ce să spună, nu poate încă să spună nimic. Noi nici măcar nu ne pocăim, înţelegeţi? Dar deja am început să discutăm teologie. La Avva Pimen, când a venit un pustnic de departe ca să-l vadă şi i-a pus înainte Avvei câteva citate din Scriptură ca acesta să-l lămurească cum stau lucrurile, Avva Pimen a continuat să împletească coşuri tăcând şi nedând nici un răspuns. Acela, dacă a văzut, s-a mâhnit şi a ieşit. Atunci ucenicul îl întreabă: "Avvo, Părintele acesta a venit de departe şi acolo, în ţara lui, este mare şi vestit, a venit să te vadă şi tu nici nu-l bagi în seamă?". Iar Avva îi răspunde: "Ei, el îi mare, îi sus, în cer, vorbeşte despre Scriptură, dar Pimen e jos, pe pământ. Dacă mă întreba ceva despre patimi eu îi vorbeam, dar din Scriptură Pimen nu ştie". Ucenicul a ieşit din urmă şi a zis pustnicului. Iar acesta, auzind aşa, s-a întors şi a zis: "Avva Pimen, mă chinuie gânduri de curvie". "O, fratele meu!" - s-a sculat şi l-a îmbrăţişat. Iar pustnicul s-a întors în ţara lui mult folosindu-se. Noi acestea să le păzim: cum să scăpăm de gânduri, cum să ne rugăm, cum să avem smerenie... şi atunci Dumnezeu ne va învăţa teologie. Făcând noi aşa, mulţi se vor folosi, ca şi de părinţii aceia. Atunci când ieşea câte un episcop şi zicea: "Avva Antonie a zis că nu-s drepţi aceştia cu erezia lor" era ascultat. Mai ales pentru începători ăsta-i lucru foarte periculos. Niciodată nu poţi agonisi duh de pocăinţă pentru că asta îţi risipeşte atenţia tot timpul în altă parte, eşti tot timpul în afara mănăstirii cu gândul. Să vă mai zic un lucru: câţi călugări citesc astăzi Patericul şi Scara? Dar câţi călugări citesc gazete, câţi ştiu toate bârfele de la radio? Ştiu unde au fost episcopii, ştiu ce au vorbit aceştia în taină la un pahar pentru că au ei pe cineva acolo, o maică la episcopie care face mâncare şi iaca ce-a auzit, toate le ştiu. Dar, dacă-l întrebi din Scara - nu ştie dacă a pus mâna pe ea. Patericul, Scara şi altele - sunt cărţi care trebuie citite în fiecare zi, ca şi Psaltirea. Şi atunci călugărul începe să fie călugăr. Găsim la Sfântul Isaac Sirul cuvântul acesta: "Mai mare este să stai în chilia ta şi să te rogi decât să converteşti noroade la Hristos". Toţi Părinţii ne învaţă să nu ne amestecăm în treburile lumii, iar Sfântul Ioan Cassian spune că monahul trebuie să fugă de femei şi de episcopi. Pe episcop, călugărul trebuie să-l vadă numai pe calendar.

Iaca ce va fi scump în ultima vreme: Duhul lui Dumnezeu.

- Atunci cine, dacă nu călugării, vor păstra bunul mers în Biserică?

- Sfântul Antonie cel Mare spune că noi, călugării, vom fi judecaţi după făgăduinţele monahale, pentru nimic altceva nu vom da răspuns. Oamenii, dar mai bine zis îngerii, vor să vadă de la noi rugăciune, ascultare, curăţie, pentru care noi am dat făgăduinţe. Dar noi îi lămurim cât de bine ştim să învârtim cuvintele. Asta ştiu să o facă oratorii şi jurnaliştii, dar în faţa îngerilor trebuie să arătăm meseria noastră, pentru că am făcut legământ: ascultare, curăţie, sărăcie. Cum spunea Sfântul Antonie: "Când te apuci de un lucru, trebuie să ştii de la început ce trebuie să faci: sapă, topor sau sabie. Şi aşa o înfierbântă şi aşa o bate, ca să iasă ceea ce voieşti". Aşa şi noi, trebuie să ştim ce vrem: să fim călugări, să dobândim virtuţi călugăreşti, ori să îndreptăm Biserica, ori să fim iscusiţi la vorbe şi în direcţia asta să ne îndreptăm. Nimeni din Biserică nu ştie mai bine ce are de făcut decât călugării, pentru că noi avem făgăduinţe pe care ştim sigur că trebuie să le împlinim. Să cerem ajutorul Maicii Domnului pentru cuvântul cu care ne-am legat în faţa altarului. Să citim făgăduinţele încă o dată şi încă o dată şi să ne cutremurăm de cât de departe suntem de ceea ce trebuie să fim. Să fim călugări, pentru că restul sunt mulţi, dar călugări din ce în ce mai puţini. Să nu rămânem la haine numai, ci să păstrăm duhul călugăriei, restul sunt vorbe şi idei. Numai în călugărie este duh. Duhul nu-i uşor să-l pui în cuvinte, el este sau nu este, iar cuvintele stau liniştite pe foi şi idei sunt destule. Toată lumea operează cu idei, numai călugării operează cu duh, cu puterea pe care a revărsat-o Dumnezeu: ei ascultă în Duh, se roagă în Duh, mănâncă în Duh, toate trebuie să le facem în Duh. Ceilalţi le fac cu legi, cu idei şi cu prospecte. Călugăria nu se învaţă, ea se trăieşte. Creşti în ea fără să observi. Aşa că în Duh să le facem pe toate. Dacă nu l-am agonisit, degeaba păstrăm cuvintele şi formele. Pe acesta, adică Duhul, noi trebuie să-l dăm şi mai departe, numai că noi înşine încă nu l-am agonisit. Iaca ce va fi scump în ultima vreme: Duhul lui Dumnezeu. Lumea-i plină de cărţi de dogmatică, dar de la asta Biserica nu se schimbă. Îmi veţi spune că Maxim Mărturisitorul a schimbat Biserica, călugăr fiind. Da, dar el era călugăr adevărat, că din ăştia cu idei erau şi pe vremea lui. Aşa şi noi, credinţă dreaptă avem, slavă lui Dumnezeu, dar încă nu avem putere. Asta se agoniseşte nu prin cugetare, ci prin lucrare. Iaca ce zic eu. Încercaţi! Şi, dacă facem aşa, căpătăm îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu la rugăciune, avem îndrăzneală şi înaintea omului, pentru că nu ne ruşinăm să vedem faţa Lui, nici a episcopului, nici a unui preot, pentru că n-am vorbit pe nimeni de rău şi am îndrăzneală şi faţa mea-i curată şi pot să stau înaintea lui Dumnezeu, deşi sunt om cu păcate. Chiar de-aţi plini toată dreptatea, dar, dacă am zis: "cutare nu-i bun, cutare face aşa", iaca nu mă pot ruga. Iar dacă te rogi fără îndrăzneală, spune Apostolul Iacov, nu primeşti. Îndrăzneala vine din lucrarea poruncilor şi care poruncă este mai mare decât a ne iubi unii pe alţii? Toate să le cercetăm, dar să facem întâi ceea ce suntem datori.

(Din GLASUL MONAHILOR - revistă de înnoire duhovnicească a Mănăstirii "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil", Petru Vodă, nr. 5-6 (19-20) - Mai-Iunie 2005) -Sursa

[edinide]

[Clopotel]

Noi Mucenici - Sfântul sfinţit mucenic Filumen
"Pe 16/29 noiembrie 1979, au năvălit în mănăstire şi l-au măcelărit pe arhimandritul Filumen cu un topor, închipuind o cruce: cu o lovitură de-a lungul, i-au despicat chipul, cu altă lovitură de-a latul i-au tăiat obrazul, de la o ureche la alta. I-au scos ochii. I-au tăiat în bucăţi degetele mâinii sale drepte, iar pe cel mare l-au retezat dintr-o dată. Erau degetele cu care făcea semnul Crucii.”
Şi să nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă.

[IoanV]

@ edinide

Inainte de a primi raspunsuri la intrebari care li se pareau greu de solutionat si apostolilor, ar fi bine sa iti clarifici pozitia studiind o carte deseobita, ce poate fi citita online la adresa aceasta, MARII INITIATI AI INDIEI SI PARINTELE PAISIE, de Dyonysios Farasiotis
Sper sa o citesti cu atentie, nu doar sa o frunzaresti in cautarea celor impotriva.

Poate o sa ai discernamintul si intelepciunea sa ne lamuresti apoi mai clar, pe topicul sau pe site-ul tau, ce ar putea insemna yoga crestina.

Acest topic a fost editat de IoanV: 5 Jun 2006, 07:53 PM

[gypsyhart]

[Clopotel]

Draga Gypsyhart
Eu chiar am in biblioteca acea carte... Daca ai citit, ai putea preciza pe un topic dedicat ce anume este neadevar din ea si cum ar fi in fapt acel adevar?

[gypsyhart]

Clopotel
Sincer, nu consider ca merita sa deschid un topic pt cartea asta....

[edinide]

[IoanV]

[Clopotel]

Draga Gypsyhart,

[Clopotel]

Draga Edinide,

[gypsyhart]

@Clopotel

[Clopotel]

Draga Gypsyhart,

[gypsyhart]

@Clopotel

[Clopotel]

Draga Gypsyhart,

[IoanV]

[edinide]

Clopotel,

Despre Reprezentarile Iconoclastice esti chiar convingator... nu se numeste Ciakra Spirituala ci se numeste Nimbul Spiritual... si daca Hindusul da Ciakra pe Nimb, va deveni un bun Ortodox...

Sa nu mai consideram faptul ca "Nimb" pare importat in Limba Romana, din moment ce este singurul termen din aceasta radacina. Acum daca te uiti la "Ciakra", Limba Romana este plina de "ciakre": cerc, circular, incercui, circ etc., sute de cuvinte... Si pe Plan Lingvistic, "Nimb" nu este Ramnesc, pe cind "Ciakra" este...

[Clopotel]

Draga Edinide,

[IoanV]