Ortodoxia, Calea Întru Hristos, sa ne cunoastem religia - pag 1 index Optiuni

[IoanV]

[Clopotel]

Draga Edinide,

[edinide]

[Promo Contextual]

[edinide]

[IoanV]

[abureala]

Meteorele
Fara comentarii

[Clopotel]

Draga Edinide,

[bishop]

Cu dedicatie ptr. Clopotel, cateva fragmente din Ecclesiastul - dupa mine un medicament impotriva oricarui acces de bigotism - iar daca poti vedea utilul chiar si in marasm sau in cea mai neagra ipoteza, atunci ai castigat ceva extrem de important - echilibrul - cel ce te ajuta sa mergi mai departe.
"Ce folos are omul din toata truda lui cu care se trudeste sub soare?"
"M-am uitat cu luare aminte la toate lucrurile care se fac sub soare si iata: totul este desertaciune si vanare de vant."
"Caci pomenirea celui intelept ca si a celui nebun nu este vesnica, fiindca in zilele ce vor veni amandoi vor fi uitati; atunci inteleptul moare ca si nebunul."
"caci soarta omului si soarta dobitocului este aceeiasi: precum moare unul, moare si celalalt si toti au un singur duh de viata, iar omul nu are nimic mai mult decat dobitocul. Si totul este desertaciune. Amandoi merg in acelasi loc: amandoi au iesit din pulbere si amandoi in pulbere se intorc. Cine stie daca duhul omului se urca in sus si duhul dobitocului se coboara in jos catre pamant?Si mi-am dat seama ca nimic nu este mai de pret pentru om decat sa se bucure de lucrurile sale, fiindca cine ii va da lui putere sa mai vada ceea ce se va intampla in urma lui?"
Inchei cu astea doua similitudini:
1. "Cu cat se spun mai multe cuvinte, cu atat este mai multa desertaciune. Ce folos trage omul?" - Ecclesiastul
"Cel ce stie nu vorbeste. Cel ce vorbeste, nu stie." - Lao Zi

2. "Ca omul nu stie nici macar vremea lui: intocmai ca si pestii care sunt prinsi in vicleanul navod, intocmai ca si pasarile in lat, asa sunt prinsi fara de veste oamenii in vremea de restriste, cand vine dintr-odata peste ei" - Ecclesiastul
"Oarba este lumea aceasta si putini sunt aici cei care vad. ca pasarile scapate din plasa, putini merg in taramurile beatifice" - G. Buddha, Dhammapada

Sper sa nu fie cu banat.

[Clopotel]

Draga Bishop,
Multumesc pentru dedicatie
Sa inteleg ca pentru tine a-ti sustine punctul de vedere si a incerca sa lamuresti lucrurile exprimate gresit cu intentie de cineva, inseamna bigotism? Sa inteleg ca tu nu ai nici un punct de vedere pe care sa-l sustii?
Daca ce am spus eu, vis a vis de ce a spus Edinide e ceva gresit, te rog sa rectifici tu, dupa stiinta ta, dar eu zic ca, dat fiind subiectul topicului de fata, am exprimat lucrurile corect...
Ai intervenit ca sa ce? Sa-mi spui ca sunt bigot? Pai nu ti-am spus ca sunt pacatos? Nu ti-am spus ca sunt dogmatic? Dar a fi dogmatic nu inseamna a fi fanatic, cum si tu esti dogmatic dar nu cred ca esti fanatic...

[edinide]

[IoanV]

[Clopotel]

Draga Edinide,

[edinide]

[IoanV]

[edinide]

[Clopotel]

Draga Edinide,

[Clopotel]

Desi pe alt topic a fost pomenita intamplarea aceasta biblica, am considerat ca acest comentariu fiind ortodox, sa-l scriu pe acest topic dedicat...

Este vorba de pasajul in care Mantuitorul scapa pe cei doi demonizati de demoni si trimite demonii in turma de porci, apoi turma se arunca in mare.... Comentariul este luat dintr-o minunata predica a Sfantului Nicolae Velimirovici:

Pe când demonii se rugau de Hristos cu frică si cutremur, o turmă mare de porci, ca la două mii (Marcu 5,13), păşteau liniştiţi pe deal. Demonii L-au rugat pe Iisus: Dacă ne scoţi afară, trimite-ne in turma de porci. Adică: Nu ne azvârli în adânc, ci măcar trimite-ne in trupurile porcilor. Dacă ne scoţi afară..Nu zic: afară din om; nici macar nu pomenesc de om, într-atât era acesta de mort pentru dânşii, Din toate făpturile din univers, nici una nu este atât de urâtă şi de pizmuită de demoni ca omul. Mântuitorul dimpotrivă, apasă asupra cuvântului „om": Ieşi duh necurat din omul acesta (Marcu 5, 8). Demonii nu vor să plece din om; lor le-ar fi plăcut la nesfârşit să stea în om decât să meargă în porci, pentru că de ce folos le erau lor porcii ? Pe când pe oameni demonii îi pot face să fie ca porcii, ba chiar mult mai rău ca porcii, cu porcii ce pot face ? Oricum, chiar atunci când se află în porci, sau în orice altă vieţuitoare, răutatea lor se întoarce tot împotriva omului. Prin porci ei vătăma mai departe pe oameni; dacă nu altfel, măcar înecându-i pe porci si dându-le astfel prilej oamenilor să se supere pe Dumnezeu. Astfel, ca să scape de adânc, aleg să intre în porci.

Duceţi-vă. Iar ei, ieşind, s-au dus în turma de porci. Si iată, toată turma s-a aruncat de pe ţărm în mare si a pierit în apă. Demonii i-ar fi putut împinge si pe acei doi nefericiţi să se înece în mare, dacă nu i-ar fi împiedicat puterea lui Dumnezeu să facă aceasta. Se întâmplă totuşi, şi nu arareori, ca cei ieşiţi din minţi să se zdrobească aruncân-du-se de la mare înălţime, sau să se înece, sau să se spânzure, sau să se azvârle în foc. Demonii cei răi îi împing să facă aceasta, scopul lor fiind nu numai să distrugă viaţa ci să ucidă sufletele şi în lumea aceasta şi în cea viitoare. Cu toate acestea, nu arareori se întâmplă de asemenea ca Dumnezeu, în înteleapta-I iconomie, să-i păzească pe oameni de o astfel de moarte.

De ce a trimis Iisus duhurile rele în porci ? Le-ar fi putut trimite în arbori sau în stânci; de ce tocmai în porci ? Nu ca să-i asculte pe demoni, ci ca să-i înveţe pe oameni. Unde sunt porci, acolo-i necurătie, iar duhurilor necurate le place necurăţia; şi unde nu-i necurăţie, o fac ei cu de-a sila. Iar unde-i puţină, ei îi adaugă, şi în curând puţinul se face mult. Când intră într-un om curat, repede îngrămădesc întrînsul necurăţie porcească. Prin azvârlirea porcilor şi înecarea lor în mare, Domnul a vrut să ne înveţe ce pavaza de nimic împotriva puterilor diavoleşti e lăcomia, si prin aceasta sa ne aminteasca postul. Ce au de-a face rapacitatea şi lacomia cu porcii? Vedeţi numai cu ce repeziciune puterile diavoleşti au biruit porcii, i-au dus la pierzanie ! Tot aşa fac şi cu oamenii lacomi si nesaţioşi, care cred că lăcomindu-se îşi sporesc puterea. Nu puterea şi-o sporesc, ci slăbiciunea, şi trupeşte şi duhovniceşte.

[Vasile cel Mare, în Cuvântul X despre post spune: „Pe cate stiu doctorii nu le prescriu bolnavilor bucate alese, ci post şi infranare. Socoteşti că un căpitan de corabie va scăpa mai cu înlesnire corabia incărcând-o cu poveri, sau încărcând-o uşor, cu chibzuinţă ?" ]

Lacomii sunt lipsiţi de caracter, slabi înaintea oamenilor si nu inca şi mai slabi înaintea demonilor. Nimic mai uşor pentru diavoli sa-i mane să se înece în marea morţii duhovniceşti.

Mai avem încă o învăţătură limpede: cât de cumplită este puterea demonilor când Dumnezeu nu o ţine în frâu. Demonii sălăşluitori în numai doi oameni, au năruit si au înecat în câteva clipe două mii de porci. Dar până a venit Hristos Dumnezeu i-a oprit ca să se arate puterea şi stăpânirea Lui; apoi le-a dat drumul, ca sa arate puterea demonilor. Dacă Dumnezeu ar fi îngăduit, demonii ar fi făcut în câteva clipe cu toţi oamenii de pe pământ ceea au făcut cu porcii. Dar Dumnezeu iubeşte neamul omenesc. Dragostea Lui fără margini ne ţine în viaţă si ne păzeşte de cruzii si cumpliţii noştri duşmani.
Se vor întreba unii, întâi dacă nu-i pare lui Dumnezeu râu de atâta mulţime de porci, apoi cum vor suferi oamenii din acea cetate asemenea pierdere. Numai diavolul îl duce pe om la astfel de gânduri! Nu cumva este el mai milos decât Hristos ? Dar oare ce sunt porcii altceva decât iarbă călcată în picioare ? Dacă nu pagubeste Dumnezeu de pe urma crinilor de pe câmp, care azi sunt mai strălucit îmbrăcaţi ca regele Solomon, iar mâine sunt scrum, de ce ar plânge după porci ? Poate îi e mai greu să zidească porci decat crini sălbatici ? Dar unii iarăşi vor zice: nu-i vorba de frumuseţe ci de folos. Dar oare îi sunt mai de folos omului porcii când i se ingrasă trupul decât când i se luminează sufletul ? Voi sunteţi cu mult mai de preţ decât vrăbiile (Matei 10, 31), spune Domnul oamenilor. Atunci, nu-s oamenii mai de preţ decât porcii, fie ei şi două mii? Să chibzuiască fiecare la sine însuşi şi la preţul pe care-l are, şi se va încredinţa repede că învăţătura primită de oameni prin acea faptă a fost ieftin plătită. Era imperios necesar ca neamul omenesc cel tocit să vadă mai întâi cât de necurat este diavolul si apoi cât de mare este puterea lui. Nici un cuvânt de pe pământ nu ar fi putut arăta mai bine acest lucru decât nebunia si decât înecarea porcilor în clipa când au intrat în ei demonii. Ce cuvinte i-ar fi putut încredinţa pe păgânii locuitori ai Gherghesei si Gadarei dacă această înfricoşătoare dovadă — dar nu dovadă, ci revelaţie ! — nu i-ar fi trezit din somnul păcatului si nu i-ar fi făcut să cunoască adâncul în care demonii, aşa cum i-au târât pe porci, îi târau şi pe ei fără milă ? Ce altceva i-ar fi putut povăţui mai bine la credinţa în Hristos Cel Atotputernic ?

Dar vedeţi ce s-a întâmplat mai departe: Păzitorii au fugit si, ducându-se în cetate, au spus cele întâmplate cu îndrăciţi!. Şi iată toată cetatea a ieşit în întâmpinarea lui Iisus si, văzându-L, L-au rugat să treacă din hotarele lor. Porcarii şi locuitorii cetăţii au fost cuprinşi de spaimă. S-au înfricoşat (Luca 8, 35). Vedeau toţi ce nu mai văzuseră si nu mai auziseră niciodată: Nebunul care pătimise atâta amar de ani, stă la picioarele lui Hristos, liniştit şi întreg la minte. Paznicii şi apostolii le-au povestit oamenilor cum vindecase Hristos pe cei doi îndrăciţi, şi cum o legiune de demoni tremurase de frică în faţa Lui, cerşindu-I îngroziţi să-i trimită în porci dacă nu-i lasă să mai rămână în oameni, si cum după aceea duhurile rele smulseseră ca un vârtej turma de porci şi o azvârliseră în adâncurile mării. Au auzit, au priceput şi i-au şi văzut pe cei doi, care abia cu puţin înainte fuseseră ca şi morţi, înviaţi şi curăţiţi. Teferi acum, ei privesc faţa Domnului care le stă cu linişte înainte, de parcă nu tocmai ar fi săvârşit o minune, minune mai uimitoare decât dacă ar fi smuls cu totul muntele Gherghesei si l-ar fi prăbuşit în mare. Din toate acestea târgoveţii Gherghesei nu ţin minte decât un lucru: că li s-a prăpădit turma de porci şi n-o s-o mai vadă înapoi niciodată. In loc să cadă în genunchi şi să mulţumească Domnului că a salvat două suflete, ei jelesc pierderea porcilor ! In loc să-L roage să le fie oaspete, îl roagă să plece cât mai repede, în loc să laude pe Dumnezeu, plâng pentru porci.
Să nu ne grăbim să osândim dragostea acestor ghergheseni pentru porcii lor, mai înainte să privim societatea zilelor noastre şi să vedem câţi iubitori de porci numără cetatea noastră, cărora asemeni acelora, le pasă mai mult de porci decât de viaţa semenilor lor. Gândiţi-vă cât de puţini sunt astăzi, chiar şi între cei care-şi fac cruce şi au pe buze numele lui Hristos, cei care ar pregeta să ucidă doi oameni dacă s-ar alege de pe urma lor cu două mii de porci. Sau vedeţi dacă sunt mulţi între dumneavoastră care ar sacrifica două mii de porci ca să scape viaţa a doi nebuni. Să se ruşineze cei ce osândesc pe ghergheseni mai înainte de a se osândi pe sine. Dacă s-ar scula gherghesenii din mormânt astăzi şi ar prinde să numere, mare mulţime de cei ce gândesc asemenea lor ar afla în creştina Europă ! Ei măcar L-au rugat cu frumosul pe Hristos să plece de la ei, pe când popoarele Europei deadreptul îl alungă. Si de ce îl alungă ? Ca să rămână ele singure cu porcii şi cu stăpânii lor, dracii.
Intrega întâmplare, de la început la sfârşit, are un tâlc mai adânc. Toate cele spuse ajung ca să fie învăţătură, îndemn şi îmbărbătare pentru toţi cei ce se simt în trup ca în mormânt; care îşi dau seama de lucrătura puterilor demonice în patimile care apasă asupra lor ca nişte lanţuri de fier, târându-i în adâncul pieirii; care, cu toate acestea, îşi dau seama ce preţ are omul: sufletul lui e mai mult decât toţi porcii, si vitele, si ţarinile şi averile din lume; care caută vindecare şi pe Vindecătorul bolilor lor, cu preţul a tot ceea ce au.
Intrând în corabie, Iisus a trecut şi a venit în cetatea Sa... întreaga istorie se încheie cu aceste cuvinte. Hristos nu le-a spus nimic gherghesenilor. Ce să le mai spună dacă minunea nu le-a fost de-ajuns ? Vorbele nu i-ar fi adus la supunere. La ce bun să aduci la supunere nişte morminte ? A coborât în tăcere colina, a intrat în coabie şi a plecat de la dânşii. Ce blândeţe, ce răbdare, ce înălţime dumnezeiască ! Ce victorie deşartă pentru Cezarul care a scris Senatului: „Am venit, am văzut, am învins !" Hristos a venit, a văzut, a învins — si a tăcut. Păstrând tăcere a înveşnicit biruinţa Sa. Să înveţe păgânii, dacă vor, din pilda smeritului Domn Iisus Hristos, care niciodată nu dă buzna cu sila. Cine-L primeşte, primeşte viaţă veşnică; cine-L alungă rămâne cu porcii în veşnica îndrăcire si moarte.

O, Doamne Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi păcătoşii, vindecă-ne si ne mântuieşte ! A Ta fie slava şi lauda, împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, Treimea cea deofiinţă şi nedespărţită, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Acest topic a fost editat de Clopotel: 11 Jul 2006, 10:27 AM

[Clopotel]

Dragii mei,
De astazi incepe Postul Adormirii Maicii Domnului...
Adormirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Maria este pe 15 august...
Deoarece nu o sa mai pot scrie pana la sfarsitul lunii, cred ca e bine, pentru cei ce nu cunosc, sa afle cate ceva despre aceste lucruri...
Iata un link catre Vietile Sfintilor, 15 august - Adormirea Maicii Domnului, iar mai jos o sa redau un scurt fragment de acolo, apoi cateva cuvinte de folos de la diferiti oameni placuti lui Dumnezeu:

Aceasta poruncindu-le şi aşezîndu-le ea, s-a făcut deodată un zgomot foarte mare, ca de tunet, şi mulţime de nori a înconjurat casa aceea; căci cu dumnezeiasca poruncă, sfinţii îngeri, luînd pe Sfinţii Apostoli de la marginile lumii, i-au adus pe nori în Ierusalim, şi i-au pus la Sion înaintea uşilor casei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

Văzîndu-se unul pe altul, se bucurau şi se întrebau care este pricina pentru care i-a adunat Domnul. Ieşind la ei Sfîntul Ioan Cuvîntătorul de Dumnezeu, i-a sărutat cu bucurie şi cu lacrimi, spunîndu-le că s-a apropiat vremea ducerii de la cele pămînteşti a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Atunci au înţeles Sfinţii Apostoli că pentru aceea i-a adunat Domnul din toată lumea, ca să fie de faţă la fericitul sfîrşit al Preacuratei Maicii Lui, şi ca să-i îngroape cu cinste sfîntul ei trup; deci, s-au umplut de multă jale pentru moartea ei. Intrînd în casă, au văzut pe Maica lui Dumnezeu şezînd pe pat, plină de duhovnicească veselie. Închinîndu-se, i-au zis: "Binecuvîntată eşti Tu de Domnul, cel ce a făcut cerul şi pămîntul!" Iar Preacurata a zis către ei: "Pace vouă, fraţilor aleşi de Domnul!" Şi i-a întrebat: "Cum aţi venit aici?" Iar ei au spus că fiecare din ei, prin Duhul puterii lui Dumnezeu, din părţile unde propovăduiau, au fost răpiţi de nori şi aduşi.

Atunci Preasfînta Fecioară a preamărit pe Dumnezeu că i-a împlinit dorinţa inimii sale, ascultîndu-i rugăciunea; pentru că dorea ca la sfîrşitul ei să vadă pe Sfinţii Apostoli. Şi a zis către ei: "Domnul v-a adus pe voi aici spre mîngîierea sufletului meu, care se va despărţi de trup, precum cere datoria firii omeneşti. Acum s-a apropiat vremea cea hotărîtă de Ziditorul meu!" Iar ei au zis către dînsa cu jale: "Stăpînă, văzîndu-te pe tine petrecînd în lume, ne mîngîiem ca de Însuşi Stăpînul şi Învăţătorul nostru, iar acum vom suferi jalea şi întristarea inimilor noastre, lipsindu-ne de petre-cerea ta pe pămînt împreună cu noi. Dar, de vreme ce cu voinţa Celui născut din tine, te muţi la cele mai presus de lume, de aceea ne bucurăm de sfatul lui Dumnezeu cel rînduit pentru tine; însă pătimim durere pentru sărăcirea noastră, că de acum nu te vom mai vedea aici pe tine, Maica şi mîngîietoarea noastră!"

Grăind Sfinţii Apostoli acestea, se udau cu lacrimi. Atunci ea a zis către ei: "O, prieteni şi ucenici ai lui Hristos, nu plîngeţi! Nu amestecaţi bucuria mea cu întristarea voastră, ci bucuraţi-vă împreună cu mine, că mă duc la Fiul şi Dumnezeul meu; iar voi să îngropaţi trupul meu, cum îl voi înfrumuseţa pe pat, ducîndu-l în Ghetsimani. După aceea să vă întoarceţi iar la slujba cuvîntului care vă este înainte; iar pe mine, după ducerea mea de la voi, de va voi Dumnezeu, Šputeţi să mă vedeţi!" Astfel vorbind dumnezeiasca Maică cu Sfinţii Apostoli, a sosit şi dumnezeiescul Apostol Pavel, vasul cel ales, care, căzînd la picioarele Maicii lui Dumnezeu, i s-a închinat şi, deschizîndu-şi gura, a fericit-o, zicînd: "Bucură-te, Maica vieţii şi luminarea propovăduirii mele, cu toate că nu m-am îndulcit cu vederea feţei lui Hristos, Domnul meu, mai înainte de înălţarea Lui la cer; însă, văzîndu-te acum pe tine, cred că-L văd pe Dînsul".

Cu Sfîntul Pavel erau şi următorii lui, Dionisie Areopagitul, Ierotei cel minunat şi Timotei, asemenea şi ceilalţi apostoli din cei 70, aducîndu-i Sfîntul Duh pe toţi, ca toţi să se învrednicească de binecuvîntarea Preasfintei Fecioare Maria şi să se rînduiască îngroparea cea cuviincioasă a Maicii Domnului. Deci, ea pe fiecare îl chema la sine pe nume şi-i binecuvînta şi le fericea credinţa şi ostenelile lor cele suferite întru buna-vestire a lui Hristos, dorin-du-le fiecăruia fericirea veşnică, pentru starea împreună a toată lumea, şi făcea rugăciuni către Dumnezeu pentru viaţă cu pace.

Sosind ziua a cincisprezecea a lunii August, şi venind acel ceas aşteptat şi binecuvîntat, care era ales pentru mutarea Prea-sfintei Născătoare de Dumnezeu, ea voia să se săvîrşească. Deci, fiind multe lumînări aprinse şi făcîndu-se de Sfinţii Apostoli doxologia lui Dumnezeu, preanevinovata Fecioară zăcea cu cinste pe patul cel împodobit, care se pregătise către fericita plecare, aşteptînd venirea la dînsa a Fiului şi Domnului ei Cel preadorit. Apoi, deodată a strălucit în casă o lumină a dumnezeieştii slave. De acea strălucire lumînările s-au întunecat, şi, la cîţi s-a descoperit vedenia aceea, s-au spăimîntat toţi; iar acoperămîntul casei se vedea deschis, şi slava Domnului venea din cer. Atunci, iată, Hristos, Împăratul slavei, cu arhanghelii şi cu îngerii, cu toate cereştile puteri, şi cu sufletele drepţilor şi sfinţilor strămoşi şi prooroci, au vestit Preasfintei Fecioare Maria mai-nainte, că Hristos se apropia către Preacurata lui Maică. Ea, văzînd venirea de faţă a Fiului Său, a strigat cu bucurie cuvintele obişnuitei sale cîntări, grăind: Măreşte suflete al meu pe Domnul şi s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mîntuitorul meu, că a căutat spre smerenia roabei sale...

Acum doua vorbe din Pateric:
"De la aproapele atarna si viata si moartea. Ca daca gresim fratelui, daca smintim pe fratele, lui Dumnezeu gresim si daca ajutam pe fratele, lui Dumnezeu slujim" (Antonie, apf.11)

"O fecioara, o calugarita care a invatat Noul si Vechiul Testament pe de rost si care postea sase zile si a saptea manca, s-a dus la un parinte duhovnicesc si l-a intrebat ce mai trebuie sa faca. Parintele a intrebat-o:" Ti s-a facut ocara ca cinstea, lipsa ca indestularea, paguba ca si castigul, strainii ca rudele dupa trup?" Si ea a spus "Nu". Atunci parintele a zis:"Du-te si pune inceput bun ca, cu ce gandesti tu ca ai realizat, inca n-ai realizat nimic."
Iar Sfantul Marcu Ascetul zice: "Cand iti aduci aminte de Dumnezeu, inmulteste rugaciunea, ca atunci cand Il vei uita, Domnul sa-si aduca aminte de tine"...
Iar parintele Arsenie Boca spunea:" Iubirea lui Dumnezeu fata de cel mai mare pacatos, este mai mare decat iubirea celui mai mare sfant fata de Dumnezeu"
Si ultima, mai ingaduiti va rog, un cuvant al parintelui Teofil Paraian:"Pe om daca-l cauti de bun, bun il gasesti si daca-l cauti de rau si rau il gasesti."

Dumnezeu sa ne ajute pe noi pe toti!

[Clopotel]

Dragii mei,
Datorita unor discutii avute pe PM, in legatura cu cinstirea sfintelor icoane de catre ortodocsi, m-am hotarat sa scriu aici cateva explicatii...
Am folosit lucrarile:
1. Invatatura de credinta crestin ortodoxa
2. calauza in credinta ortodoxa, de Parintele Cleopa, sub forma unui dialog
3. Dogmatica Ortodoxa - G. Remete
4. Dogmatica Ortodoxa - I. Todoran, I. Zagrean
Probabil expunerea va contine cateva mesaje, dar ele vor fi evidentiate la Indexul topicului de pe pagina 1...

DESPRE CULTUL SFINTELOR ICOANE
Sfânta Scriptură opreşte închinarea la chipuri cioplite şi la alte asemănări văzute (Ieş. 20, 4; Lev. 26, 1; Deut. 5, 8; Fapte17, 29). Dar prin aceasta opreşte numai închinarea întemeiată pe socotinţa că însăşi aceste chipuri trebuie cinstite ca dumnezei, adică opreşte închinarea la idoli. Nu opreşte însă cinstirea unor semne şi înfăţişări ale lui Dumnezeu şi ale sfinţilor, când această cinstire nu rămâne la materia din care sunt făcute, ci duce gândul nostru la Dumnezeu sau la sfântul închipuit prin ele. Am văzut, in Sfanta Scriptura, ca se vorbeste despre cinstirea ce se dădea unor brâie şi ştergare de
pe trupul Apostolului Pavel.
12 Încât şi peste cei ce erau bolnavi se puneau ştergare sau şorţuri purtate de Pavel, şi bolile se depărtau de ei, iar duhurile cele rele ieşeau din ei. (Fapte 19)
Ba chiar numai prin trecerea umbrei trupului Apostolului Petru peste ei:
15 Încât scoteau pe cei bolnavi în uliţe şi-i puneau pe paturi şi pe tărgi, ca venind Petru, măcar umbra lui să umbrească pe vreunul dintre ei. (Fapte 5)
In Vechiul Testament ni se spune despre doi heruvimi sculptaţi, aşezaţi deasupra chivotului Legii, sau de heruvimii brodaţi în catapeteasma din lăcaşul sfânt (Ieş. 25, 18-22; 26, 31etc.). înaintea lor se tămâia şi se făceau închinăciuni (Iosua 7,6; Ieş. 30, l, 7, 8). Precum ne ajutăm de cuvânt ca să ne ridicăm la cele mai presus de cuvânt, tot aşa ne folosim şi de icoană, ca să ne ridicăm mai presus de icoană. Şi precum Dumnezeu vrea ca auzul nostru să se sfinţească prin cuvinte curate, aşa vrea ca şi vederea noastră să se sfinţească prin icoane cuvioase, ca prin amândouă aceste simţiri superioare, să pătrundă în suflet gânduri curate.
Sectarul: Nu trebuie să ne închinăm icoanelor, pentru că Dumnezeu este cu totul diferit de icoane, oricât de preţios ar fi materialul din care sunt făcute şi oricât de artistic ar fi executate. Apostolul Domnului grăieşte lămurit: Dacă suntem neamul lui Dumnezeu, nu trebuie să socotim că dumnezeirea este asemenea aurului sau argintului sau pietrei cioplite de meşteşugul şi de iscusinţa omului (Fapte 17, 29).
Preotul: Aici nu cultul sfintelor icoane se înlătură, ci înţelegerea greşită a păgânilor de a confunda pe Dumnezeu cu materia cioplită artistic a chipurilor de idoli, reprezentând pe zeii păgânilor atenieni. Apostolul Pavel tocmai vrea să le arate învăţaţilor atenieni în cuvântarea sa din Areopag, că dacă noi, oamenii, - după cum şi ei înşişi credeau – „suntem neam al lui Dumnezeu”, adică avem suflet imaterial, care este chipul lui Dumnezeu în noi, de aici putem deduce că Dumnezeu este şi El imaterial ca şi sufletul nostru pe care îl avem de la El şi după care suntem înrudiţi cu El; şi deci Dumnezeu nu poate fi socotit identic sau confundat cu materia statuilor de zei din templele păgâne ale Atenei. Pe baza acestei deducţii a minţii trebuie să spunem că Dumnezeu este eterogen (de altă natură) faţă de materia statuilor, şi de aceea este absurd a-L confunda cu o statuie oarecare, oricât de preţios este materialul din care este turnată şi oricât de genială este creaţia artistului care a executat-o.
In Ortodoxie susţinem întocmai acest adevăr. Avem icoane sfinţite din aur şi argint etc., executate cu măiestrie şi cu talent, dar nu susţinem defel că Dumnezeu este identic şi omogen (de aceeaşi natură) cu aurul şi argintul icoanei care-I reprezintă chipul. Noi învăţăm că există un singur Dumnezeu, iar sfintele icoane au cu totul altă semnificaţie decât aceea de a fi confundate cu Dumnezeu sau cu sfântul al cărui chip îl reprezintă. Ca urmare, învăţătura noastră cu privire la sfintele icoane este identică cu cea din citatul de mai sus şi nicidecum în contrazicere cu el, anume că dacă şi cel din urmă om este mult superior şi eterogen tuturor statuilor şi icoanelor care-i reprezintă chipul, cu atât mai puţin Dumnezeu ar putea fi omogen cu icoanele chipului Său. Dar prin aceasta nu se ştirbeşte cu nimic cinstirea sfintelor icoane.
Sectarul: Icoanele, ca şi idolii, sunt simple obiecte materiale, neputincioase, iar Dumnezeu a osândit pe cei ce nădăjduiesc vreun ajutor de la ele, căci zice psalmistul: Idolii neamurilor sunt argint şi aur, lucruri făcute de mâini omeneşti. Gură au şi nu vor grăi; ochi au şi nu vor vedea; urechi au şi nu vor auzi, că nu este duh în gura lor. Asemenea lor să fie toţi cei ce-i fac pe dânşii şi toţi cei ce se încred în ei (Vs. 134, 15-18; 113, 12-16).
Preotul: Citatul acesta al Sfintei Scripturi se referă numai la idoli şi în nici un caz la sfintele icoane. Iar dacă sfintele icoane sunt idoli, atunci şi cei doi heruvimi din Vechiul Testament, precum şi chipurile de heruvimi, cusute pe catapeteasma de acolo, sunt idoli. Adevărul însă este că nici unele, nici altele nu sunt idoli. Dacă chipurile de heruvimi au fost poruncite să se facă chiar de Dumnezeu, nu este cu putinţă ca sfintele icoane să fie oprite de El. Şi dacă cei ce le-au cinstit şi li s-au închinat în Testamentul Vechi, la porunca directă a lui Dumnezeu - în timp ce idolatria era foarte aspru interzisă -, n-au putut cădea nicidecum sub osândă, atunci nu pot fi osândiţi nici cei ce cinstesc sfintele icoane. Idolii, într-adevăr, sunt neputincioşi, dar sfintele icoane adeseori au dat dovada că au în ele putere dumnezeiască de a face minuni, punând în uimire uneori o lume întreagă. Acest fapt este foarte grăitor în sine însuşi privitor la atitudinea pe care trebuie să o avem faţă de sfintele icoane.
Sectarul: Cinstirea lui Dumnezeu în icoane şi mai ales cinstirea icoanelor cu chipul lui Dumnezeu pe ele, este ceva păgânesc, pentru că numai păgânii şi-au făcut asemănări ale lui Dumnezeu în diferite feluri şi li s-au închinat, după cum ne mărturiseşte Apostolul Pavel: (Păgânii) au schimbat slava lu Dumnezeu Celui nestricăcios cu asemănarea chipului omului celui stricăcios şi al păsărilor şi al celor cu patru picioare şi al târâtoarelor (Rom. l, 23). Or, este absurd să ne întoarcem la idoli sau la un astfel de păgânism.
Preotul: Aici este vorba de idoli şi de rătăcirile păgânilor relativ la credinţa în Dumnezeu, iar nu de sfintele icoane ale creştinilor, care sunt cu totul altceva, în sfintele icoane, creştinii niciodată nu L-au închipuit pe Dumnezeu în asemănarea omului stricăcios, sau ca animal cu patru picioare, sau ca târâtor, ci, dimpotrivă, L-au zugrăvit aşa cum S-a clescoperit El oamenilor. Prin aceasta, creştinii şi-au făcut o idee mai clară, mai intuitivă şi mai precisă despre adevăratul Dumnezeu.
Tocmai din acest motiv, sfintele icoane au fost întotdeauna un mijloc foarte potrivit pentru adâncirea evlaviei, mai ales la neştiutorii de carte, dar şi la oricare om. Prin aceasta şi artiştii pictori şi-au pus talentul în slujba şi spre mărirea lui Dumnezeu, Care i-a înzestrat pe ei.
Sectarul: Dumnezeu nu poate fi văzut de oameni; de aceea nimeni nu ştie cum este El şi nu-I poate zugrăvi faţa în icoane şi a face o asemănare a chipului Său adevărat, căci Domnul a zis: ...nu poate vedea omul faţa Mea şi să trăiască (Ieş. 33, 20), iar Evanghelistul Ioan, la fel, a zis: Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată (Ioan l, 18; I Ioan 4, 12).
Apostolul Pavel a zis, de asemenea: Cel ce singur are nemurire (Dumnezeu) si locuieşte întru lumină neapropiată; pe Care nu L-a văzut nimeni dintre oameni, nici nu poate să-L vadă; a Căruia este cinstea şi puterea veşnică. Amin! (I Tim. 6, 16).
Preotul: Este adevărat că pe Dumnezeu nimeni nu-L poate vedea în fiinţa Sa, aşa cum este, deoarece El este Duh (Ioan 4, 24), nevăzut ochiului material al omului şi este nemărginit, încât nu numai ochiul, dar nici mintea sau priceperea omului nu-L poate cuprinde, pentru că ar rămâne copleşită de maiestatea infinită a fiinţei Lui. De aceea, nu este de mirare dacă este cu neputinţă să-L poată vedea cineva aşa cum este. Arhiereii Vechiului Testament, când intrau o dată pe an în Sfânta Sfintelor, unde Se arăta în lăcaşul Său văzut (în templu), tămâiau mult, potrivit unei rânduieli dumnezeieşti, ca să nu vadă cumva pe Dumnezeu şi să moară (Ieş. 30, 10; Lev. 16, 2, 12-13).
Dar trebuie ştiut că icoana are ca model pe însuşi Iisus Hristos, Care la ai Săi a venit (Ioan l, 11) şi în mijlocul lor şi cu ei a trăit. Cei trei apostoli au căzut la pământ când Iisus Hristos, pe Muntele Tabor, Şi-a arătat strălucirea dumnezeirii în trupul Său (Matei 17, 6); străjerii de la Mormântul Domnului au căzut la pământ şi ...s-au făcut ca nişte morţi, când au văzut
trupul îndumnezeit al lui lisus Hristos înviat din mormânt (Matei 28, 4); Apostolul Pavel a căzut orbit la pământ, când i S-a arătat Hristos-Dumnezeu pe drumul spre Damasc (Fapte 9, 3-8 ş.a.). Astfel, vederea lui Dumnezeu a rămas, pentru oamenii muritori şi mărginiţi, ceva cu neputinţă.
Totuşi Biblia - şi chiar istoria - ne mărturisesc că au existat adeseori teofanii, hristofanii sau pnevmatofanii (cazuri când Dumnezeu-Tatăl, Hristos ori Duhul Sfânt S-au arătat). Nu cumva este o contrazicere între aceste arătări şi cele spuse mai sus, că Dumnezeu nu poate fi văzut de oameni? Nu! Căci dacă oamenilor le este cu neputinţă a vedea vreodată fiinţa lui
Dumnezeu, în schimb, Dumnezeu Se poate face văzut ochiului şi minţii omeneşti în diferite chipuri sau sub diferite forme, fără ca omul să moară. Astfel:
1. Pe Dumnezeu-Tatăl L-a văzut Avraam în chipul a trei călători la stejarul Mamvri (Fac. 18, 1-3); L-a văzut lacov, care a zis apoi: Am văzut pe Dumnezeu în faţă şi mântuit a fost sufletul meu (Fac. 32, 30); L-a văzut Moise tot în chip de om, grăind cu el „faţă către faţă,”cum ar grăi cineva cu prietenul său (leş. 33, 11); tot Moise L-a văzut în Muntele Horeb, în rugul ce ardea şi nu se mistuia (leş. 3, 2-4); L-a mai văzut apoi Isaia Proorocul, după cum însuşi mărturiseşte: ...am văzut pe Domnul... Vai mie, că sunt pierdut! Sunt om cu buze spurcate şi locuiesc în mijlocul unui popor cu buze necurate. Şi pe Domnul Savaot L-am văzut cu ochii mei! (Isaia 6, l, 5); L-a văzut Sfântul Prooroc Daniel în chip de om bătrân şi într-un cadru foarte minunat (Dan. 7, 9-10); iarăşi, Amos Proorocul ne mărturiseşte zicând: Văzut-am pe Domnul stând lângă altar (9, 1). Şi tot aşa Miheia zice: Am văzut pe Domnul stând pe tronul Său, şi toată oştirea cerească stătea lângă El, la dreapta şi la stânga Lui (III Regi 22, 19).
Insuşi Dumnezeu a anunţat că Se va arăta unora în chip văzut, după cum spune Sfânta Scriptură: Apoi a zis (lui Aaron şi surorii lui, Mariam): Ascultaţi cuvintele Mele: De este între voi vreun prooroc al Domnului, Mă arăt lui în vedenie şi în somn vorbesc cu el. Nu tot aşa am grăit şi cu robul Meu Moise... Cu el grăiesc gură către gură, la arătare şi aievea, iar nu în ghicituri, şi el vede faţa Domnului... (Num. 12, 6-8).
2. Pe Dumnezeu-Fiul L-au văzut în chip de om preamărit: Daniel Proorocul (Dan. 7, 13-15); diaconul Ştefan (Fapte 7, 55-56); Apostolul Pavel, pe drumul Damascului (Fapte 9, 3-5), precum şi dumnezeiescul Evanghelist loan (Apoc. 1,8, 12-13, 20 ş.a.).
3. Pe Dumnezeu-Duhul Sfânt L-au văzut mulţimile atât la Botezul Domnului, în chip de porumbel (Matei 3, 16; Luca 3, 21-22), cât şi Apostolii la primele Rusalii creştine, în chip de limbi ca de foc (Fapte 2, 1-4).
După toate acestea este uşor de înţeles că nu este cu neputinţă de a zugrăvi în icoane chipul lui Dumnezeu sau al vreunei Persoane a Sfintei Treimi, aşa cum fiecare dintre aceste Persoane a binevoit a se descoperi oamenilor.
Sectarul: închinătorii la icoane sunt sub puterea diavolului şi vor primi de la Dumnezeu pedeapsa cea mai mare, căci scris este: Şi i s-a dat ei să insufle duh chipului fiarei, ca chipul fiarei să şi grăiască şi să omoare pe toţi câţi nu se vor închina chipului fiarei (Apoc. 13, 15). Apoi mai departe: Şi fiara a fost răpusă şi, cu ea, proorocul mincinos, cel ce făcea înaintea ei semnele cu care amăgea pe cei ce au purtat semnul fiarei şi pe cei ce s-au închinat chipului ei. Amândoi (fiara şi proorocul cel mincinos, care este fiara a doua) au fost aruncaţi de vii în iezerul de foc, unde arde pucioasă. Iar ceilalţi (închinători la chipul fiarei) au fost ucişi cu sabia care iese din gura Celui ce sade pe cal, şi toate păsările s-au săturat din trupurile lor (Apoc. 19, 20-21). Astfel de pedepse vor primi toţi cei ce se lasă amăgiţi închinându-se la icoane.
Preotul: Nu sunt deloc adevărate cele ce ai urzit în deşertăciunea minţii tale, căci nu închinătorii la sfintele icoane vor fi pedepsiţi de Dumnezeu, ci închinătorii diavolului, care sunt sub puterea lui şi i s-au închinat şi i-au slujit. Aceştia împreună cu cel căruia i s-au supus vor lua o dreaptă pedeapsă de la Dumnezeu. Căci în citatele de mai sus, „chipul fiarei" nu înseamnă chipul lui Dumnezeu, al Fiului sau al sfinţilor Săi zugrăviţi în icoane sfinte, ci înseamnă chipul diavolului sau al lui antihrist, iar acesta este o persoană puternică (mai probabil o colectivitate de astfel de persoane în colaborare), care, înainte de venirea a doua a Domnului, va acţiona cu furie împotriva lui Iisus Hristos şi a Bisericii Sale, fiind în slujba şi puterea diavolului; în acesta va predomina un caracter bestial de fiară, în locul simţămintelor omeneşti. Fiara dintâi este antihrist (om diavolesc sau diavol întrupat), apărut în lume sub aspect politic de stăpânilor (Apoc. 13, 1-10). Iar fiara a doua este antihrist sub o apariţie religioasă, de profet mincinos (Apoc. 13, 11-18).
Diavolul, prin antihristul, sub o formă sau alta, caută să întoarcă pe oameni de la închinarea la chipul lui Dumnezeu, către închinarea chipului său. Acesta este înţelesul citatului de mai sus, şi este de la sine înţeles că închinarea din urmă, şi nu cea dintâi, este oprită cu ameninţarea celor mai cumplite pedepse.
Sectarul: Dacă icoanele sunt plăcute lui Dumnezeu şi sunt învrednicite de puterea harului dumnezeiesc, de ce nu pedepseşte Dumnezeu pe cei ce le hulesc, le profanează şi le distrug?
Preotul: Dumnezeu nu pedepseşte îndată pe păcătoşi şi pe hulitori. El îi rabdă îndelung, pentru că nu vrea moartea păcătoşilor, ci întoarcerea şi îndreptarea lor. De aceea le dă timp de pocăinţă. Nici chiar pe cei ce hulesc sau distrug Biblia nu-i pedepseşte îndată, după cum nici pe cei ce au răstignit pe Fiul Sau nu i-a pedepsit îndată.
Insă îi aşteaptă pe toţi, în viaţa de dincolo, şi numai la Judecata cea de apoi va răsplăti fiecăruia după faptele lui (Iov 34, 11; Rom. 14, 10; II Cor. 5, 10; Ps. 61, 11; Pilde 24, 12).

(va continua...)

[Clopotel]

(continuare...)
*************************
Credinciosul: Dar prin închinarea la icoane, noi ajungem a ne închina oamenilor. Căci a ne închina la chipurile sfinţilor, care au fost oameni ca şi noi, înseamnă că slujim făpturilor şi ne închinăm lor, nu lui Dumnezeu.
Preotul: Nu-i deloc aşa cum gândeşti frăţia ta. Eu ţi-am arătat mai sus că noi nu ne închinăm la icoane ca lui Dumnezeu, nici nu le cinstim pe ele ca pe nişte dumnezei, cum făceau închinătorii de idoli.
Noi ne ajutăm prin privirea la sfântul făcut pe icoană, spre a ne ridica mintea noastră la sfântul respectiv de dincolo de icoană şi îl rugăm să se roage pentru noi. Adu-ţi aminte că şi noi suntem făcuţi după chipul lui Dumnezeu (Fac. l, 26-27), iar sfinţii lui Dumnezeu, care s-au desăvârşit în faptele bune, au ajuns într-o măsură să fie şi după asemănarea lui Dumnezeu; căci toţi am fost făcuţi după chip, dar după asemănare rămâne la voinţa noastră şi la harul lui Dumnezeu. Cine se sileşte să ajungă desăvârşit în fapta cea bună, se face şi el dumnezeu după har. Iar cum că şi oamenii se numesc, în acest fel, dumnezei, ne arată Sfânta Scriptură, când zice: Eu am zis: "Dumnezei sunteţi şi toţi fii ai Celui Preaînalt" (Ps, 81, 6).
Deci de aceea cinstim (venerăm) icoanele sfinţilor lui Dumnezeu, ca ale unor dumnezei după har. Ii cinstim prin ele pe cei ce au pe Dumnezeu în ei.
Credinciosul: Dar nu se supără Dumnezeu când noi cinstim icoanele sfinţilor şi ne închinăm lor?
Preotul: Nicidecum, căci Dumnezeu slăveşte pe cei ce îl slăvesc pe El în cer şi pe pământ, că auzi ce zice: Viu sunt Eu, zice Domnul... numai pe cei ce Mă vor slăvi pe Mine îi voi slăvi(I Regi 2, 30; Isaia 60, 21; Pilde 3, 35; Col. 3, 4; II Ţes. 2, 14; II Tim. 2, 10; I Petru l, 7; 5, 10 ş.a.). Aşadar înţelege că Dumnezeu se preaslăveşte în lume prin faptele cele bune ale sfinţilor (vezi Matei 5, 16; I Petru 2, 12) şi El preaslăveşte atât pe pământ, cât şi în cer, pe cei ce-L preaslăvesc pe El (Ps. 149, 5; loan 17, 24; II Ţes. l, 10; I Ioan 3, 2 ş.a.).
Deci înţelege că noi, cinstind icoanele Mântuitorului, ale Maicii Domnului sau ale sfinţilor, facem acest lucru spre slava lui Dumnezeu, după cum ne învaţă marele Apostol Pavel, zicând: De aceea ori de mâncaţi, ori de beţi, ori altceva de faceţi, toate spre slava lui Dumnezeu să le faceţi (I Cor. 10, 31; Filip. 2, 15; I Petru 2, 12 ş.a.).
Credinciosul: Dar icoanele sunt lucruri făcute de oameni, şi unde se arată în Sfânta Scriptură că Dumnezeu a dat poruncă a se face lucruri de mâini omeneşti spre slava Lui ?
Preotul: Dacă vrei să ştii despre acest lucru cât mai pe larg, citeşte cu atenţie în Sfânta şi dumnezeiasca Scriptură în aceste locuri: leş. 25, 1-40; 26, 1-37; 27, 1-21; 28, 1-39; Evrei 8, 5 ş.a. Dacă vei citi cu luare aminte la locurile pe care ţi le-am însemnat, vei înţelege destul de clar şi luminat că Dumnezeu a poruncit să se facă multe lucruri care să fie cinstite de oameni spre slava Lui, în toate a făgăduit Dumnezeu să fie prezent.
Credinciosul: Dar unde se arată în Sfânta Scriptură că Dumnezeu a dat poruncă a se cinsti aceste lucruri făcute de mâini omeneşti şi a se pune în faţa lor candele, sfeşnice cu lumânări aprinse şi a se tămâia înaintea lor, aşa cum fac preoţii noştri prin biserici şi creştinii prin casele lor?
Preotul: Eu despre aceasta ţi-am arătat mai sus, dar ca să fii mai încredinţat, ascultă, frate:
Dumnezeu a poruncit lui Moise să facă cortul mărturiei, şi a făgăduit că în acel cort sfânt Se va arăta între ei, zicând: Şi vei face Mie lăcaş sfânt, şi Mă voi arăta între voi (Ieş. 25,1-8). In acest cort sfânt a poruncit Dumnezeu, pe lângă alte multe lucruri, să fie puşi doi heruvimi, zicând: Apoi să faci doi heruvimi de aur turnaţi... să pui un heruvim la un capăt şi un heruvim la celălalt capăt al capacului... (leş. 25, 18-19); iar ...chivotul legii să-l faci din lemn de salcâm: de doi coţi şi jumătate de lung şi de un cot şi jumătate de lat şi de un cot şi jumătate de înalt (leş. 25, 10). Apoi, în faţa acestui chivot al legii cu cei doi heruvimi, a dat poruncă să se facă sfeşnic de aur curat, zicând: Să faci sfeşnic din aur curat. Sfeşnicul să-l faci bătut din ciocan: fusul, braţele, cupele, nodurile şi florile lui să fie dintr-o bucată (leş. 25, 31). Dar nu numai sfeşnic a poruncit să fie înaintea chivotului celui cu heruvimi, ci şi candele, zicând: Să-i faci şapte candele şi să pui în el candelele acestea, ca să lumineze latura din faţa lui (leş. 25, 37); şi iarăşi zice: Şi sfeşnicul să-l duci înăuntru şi să aprinzi într-însul candelele lui. Să aşezi jertfelnicul cel de aur pentru tămâiere înaintea chivotului legii (Ieş. 40, 4-5). Sfeşnicul l-a aşezat în cortul adunării, în faţa mesei, în partea de miază-zi a cortului (Ieş. 40, 24) şi a aprins candelele lui înaintea Domnului, precum poruncise Domnul lui Moise (leş. 40, 25) şi a aşezat jertfelnicul cel de aur în cortul adunării, înaintea perdelei, şi a aprins pe el tămâie mirositoare, cum poruncise Domnul lui Moise (Ieş. 40,26-27) ş.a. Vezi, frate, că cu porunca lui Dumnezeu a făcut Moise şi cortul mărturiei, şi chivotul legii, şi heruvimii, şi sfeşnicul, şi candelele înaintea chivotului legii, şi tămâierea cea cu miresmele tămâierii.
Oare nu erau toate acestea lucruri făcute de mâini omeneşti pe care le-a poruncit însuşi Dumnezeu? Oare nu s-au făcut toate cu porunca lui Dumnezeu şi spre slava Sa? Iar această poruncă n-a fost dată împreună cu făgăduinţa că El va locui şi se va descoperi în ele?
Credinciosul: Dar unde se scrie în Sfânta Scriptură că aceste lucruri făcute de mâini omeneşti în cortul mărturiei au fost sfinţite la porunca lui Dumnezeu şi că oamenii se închinau înaintea lor şi aprindeau candele şi lumânări, cum fac preoţii în biserici şi creştinii, prin casele lor, înaintea icoanelor?
Preotul: Auzi ce zice Dumnezeu lui Moise: Şi să faci din acestea mir pentru ungerea sfântă, mir alcătuit după meşteşugul făcătorilor de aromate; acesta va fi mirul pentru sfânt ungere.
Să ungi cu el cortul adunării, chivotul legii şi toate lucrurile din cort, masa şi toate cele de pe ea, sfeşnicul şi toate lucrurile lui, jertfelnicul tămâierii, jertfelnicul arderii de tot şi toate lucrurile lui şi baia şi postamentul ei. Şi să le sfinţeşti pe acestea şi va fi sfinţenie mare; tot ce se va atinge de ele se va sfinţi (Ieş. 30, 25-29).
Credinciosul: Dar unde scrie că oamenii se închinau la aceste lucruri sfinţite, cum fac preoţii şi creştinii noştri în faţa icoanelor?
Preotul: Dacă ai fi citit cu atenţie Sfânta Scriptură, nu mai era nevoie să mă întrebi şi de acest lucru. Dar şi la această întrebare îţi voi răspunde cât mai pe scurt. Auzi ce zice Sfânta Scriptură în această privinţă: Atunci David s-a sculat de la pământ, s-a spălat, s-a uns şi şi-a schimbat hainele şi s-a dus în casa Domnului (biserica) şi s-a închinat şi s-a rugat Lui (II Regi, 12, 20). Vezi şi pe Isus al lui Navi, care şi-a sfâşiat veşmintele sale, a căzut cu faţa la pământ înaintea chivotului Domnului şi a stat aşa până seara, şi el şi bătrânii lui Israel, şi şi-au presărat cenuşă pe capetele lor (losua 7,6; Num. 20, 6; Apoc. 19, 4). Tot cu porunca lui Dumnezeu s-a făcut şi şarpele de aramă (vezi Num. 28, 8, 9).
Credinciosul: Dar unde scrie de aprinderea lumânărilor înaintea acestor lucruri sfinte, la porunca lui Dumnezeu?
Preotul: Auzi ce spune Sfânta Scriptură în privinţa aprinderii lumânărilor înaintea lucrurilor sfinţite, la porunca lui Dumnezeu: Şi a grăit Domnul cu Moise şi a zis: Porunceşte fiilor lui Israel să-ţi aducă untdelemn de măsline, curat şi limpede, pentru candele, ca să ardă sfeşnicul necontenit, înaintea perdelei din cortul adunării, şi-l va aprinde Aaron şi
fiii lui înaintea Domnului, ca să ardă totdeauna, de seara până dimineaţa. Acesta este aşezământ veşnic în neamul vostru.
Candelele să le pună în sfeşnicul cel de aur curat de dinaintea Domnului, ca să ardă sfeşnicul de seara până dimineaţa (Lev.24, 1-4).
Şi în alt loc scrie aşa: Pe el (pe jertfelnic) Aaron va arde tămâie mirositoare în fiecare dimineaţă, când pregăteşte candelele. Când va aprinde Aaron seara candelele, iar va arde miresme. Această tămâiere neîntreruptă se va face pururea înaintea Domnului, din neam în neam (Ieş. 30, 7-8, ş.a.).
Credinciosul: Dar unde se scrie în Sfânta Scriptură că au voie creştinii să ţină aceste icoane sfinţite prin casele lor? Că dacă sunt sfinţite, apoi să le ducă la biserică, iar nu să le ţină în casele lor, unde se fac atâtea fărădelegi.
Preotul: Sfânta Scriptură ne arată că chiar chivotul Domnului stătea într-un cort (vezi II Regi 7, 2), şi era ţinut uneori prin casele oamenilor: Şi a rămas chivotul Domnului în casa lui Obed-Edom Gateanul trei luni şi a binecuvântat Domnul pe Obed-Edom şi toată casa lui (II Regi 6, 11; vezi şi la 7, 6 ş.a.).
Credinciosul: Dar unde se arată în Sfânta Scriptură că aceste lucruri sfinţite (icoanele) pot să facă minuni?
Preotul: Ai văzut mai sus că Dumnezeu a binecuvântat casa şi toate lucrurile lui Obed-Edom, pentru că a ţinut chivotul Domnului în casa Sa, şi iarăşi Dumnezeu a dat putere acestor lucruri făcute de mâini omeneşti - şi sfinţite la porunca Lui – să facă minuni şi să pedepsească pe cei răi, care nu le-au dat lor cinstea cea cuvenită (vezi despre aceasta pe larg la cartea I-a Regi, cap. 5, 1-8 ş. a.).


Prin urmare, putem concuziona că Dumnezeu a poruncit a se face diferite lucruri de mâini omeneşti, care s-au sfinţit tot la porunca lui Dumnezeu, şi că sfintele icoane sunt lucruri prin care Se slăveşte Dumnezeu în Biserica Sa şi prin casele creştinilor.
De asemnea, că Dumnezeu a dat poruncă de a se aprinde candele şi lumânări în sfeşnice şi a se tămâia sfintele icoane şi a se închina înaintea lor cei credincioşi, după cum s-a arătat că şi în Legea Veche se făcea acest lucru, înaintea lucrurilor făcute de mâini omeneşti şi sfinţite spre slava Sa.
Iarăşi, că Dumnezeu, prin lucrurile cele făcute cu porunca Lui, spre slava Sa, face minuni, binecuvântând pe cei credincioşi care ţin aceste lucruri sfinţite în casele lor şi pedepsind pe cei răi care nu le cinstesc pe ele, aşa cum a pedepsit pe filistenii care au luat chivotul Legii Domnului în robie şi l-au pus în casa lui Dagon şi nu i-au dat cinstea cuvenită (I Regi 5, 1-8 ş.a).

Trebuie precizat ca Biserica Ortodoxa n-a admis in cultul sau icoanele sculptate, nici statuile, asa cum intalnim, de pilda, la Biserica Romano-Catolica, ci numai icoane pictate. Statuile sunt materie cu trei dimensiuni, adica materie inchisa in sine, limitata, distincta de spirit. Icoana are numai doua dimensiuni, nu are consistenta materiala si nu exista ca materie, decat ca indiciu spre altceva; a treia dimensiune a icoanei este deschiderea spirituala.

Prin urmare icoana nu e chip cioplit, nu e idol care n-are existenta reala, ci e reprezentarea unei persoane sfinte care exista in realitate, iar noi nu cinstim materia din care e facuta icoana, ci persoana reprezentata in icoana...

[zexelica]

Iesirea 20:4: "Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor cari sînt sus în ceruri, sau jos pe pămînt, sau în apele mai de jos de cît pămîntul"

Nu mai are rost comentariul. Scrie sa nu-ti faci ... nici o asemanare a nimic din ceea ce este in cer. Sfintii sunt in cer (Col. 1:13), Hristos este in cer, deci daca faci vreo asemanare lucrezi impotriva cuvintului lui Dumnezeu.
Daca nu puteti intelege "sa nu-ti faci" ce mai ramine de zis?

[Clopotel]

Draga Zexelica,

[zexelica]

DragaClopotel,

Iesirea 20:4: "Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor cari sînt sus în ceruri, sau jos pe pămînt, sau în apele mai de jos de cît pămîntul"

Scrie sa nu-ti faci nicio asemanare a nimic din ceea ce este in cer. Din versul anterior, nu din capul meu (precum ALTII incearcasa zica "se refera la....) se observa ca in discutie se afla dumnezeii falsi (" 3Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine.

[Artanis]

[Clopotel]

Draga Zexelica,

[zexelica]

Nu ai explicatie. Scrie sa nu-ti faci!
Porunca "sa nu omori", dupa ce studiezi TOATA Biblia inseamna ca nu ai voie sa ucizi. Altfel Isus nu le-ar fi zis ostasilor sa nu faca mai mult decit datoria lor. La fel si judecatorii care condamna la moarte, nu sunt criminali. Ei respecta legea pamintului. Deci nu poti sa-mi dai explicatia caeu desenez o vaca si fac un idol!!!
Asa si tu sau oricine este atacat de un tintar si-l omoara este criminal? Scrie sa nu omori? Nu omori!
Nu merge!
Dar daca ce desenezi are legatura cu Biblia si inchinarea, nu-mi spune ca nu este idolatrie! Compari desenatul unei vaci cu desenarea chipului Mintuitorului?
Hai sa fim seriosi, ca mai citeste si alta lume.

Iar daca hermenuticul spiritual este gresit, de ce nu probezi tu cu versuri hermenuticul gramatical-literal-istoric? Liniste totala de cind? N-ai venit cu proba biblica, ci doar cu afirmati cum ca eu gresesc. Probeaza! Unde scrie in Biblie mecanismul interpretarii? Tu stii doar ca este Duhul Sfint care ne inspira si lamureste. Corect. Dar tot Duhul Sfint ne-a lasat in Biblie instructiuni EXACTE. Interpretarea, ca si mintuirea sau botezul este definit exact. Incerpe intr-adevar cu principiul ca Duhul Sfint ne va lamuri.
Dar Duhul Sfint il au copii lui Dumnezeu. Restul nu-L au. Si cine are doctrina falsa nu are pe Dumnezeu si nici nu stie Biblia. "Doamne ajuta" poate oricine sa zica. Dar Biblia nu o stie nimeni, decit cei salvati.

2 Ioan 9: "Oricine greseste, şi nu rămîne în învăţătura lui Hristos, n'are pe Dumnezeu. Cine rămîne în învăţătura aceasta, are pe Tatăl şi pe Fiul"

[IoanV]

[zexelica]

Salut IoanV.

Transmite-i lu' Nea Simionica salutarile mele odata cu rugamintea ca sa-si faca temele. Duhul Sfint nu se pierde, pentru ca Dumnezeu ne-a platit TOATE pacatele (Coloseni 2:13 "Pe voi, cari eraţi morţi în greşelile voastre şi în firea voastră pămîntească netăiată împrejur, Dumnezeu v'a adus la viaţă împreună cu El, după ce ne -a iertat toate greşalele)
Nu ai ce sa faci care sa nu fie platit. A platit pentru TOATE pacatele facute si cele care le vei mai face, deoarece, dupa salvare (datorita faptului ca traim intr-un corp pacatos, infectat de pacat) inca mai pacatuim. Dar pacatele astea asunt deja platite. Este o confuzie teologica clasica. Doctrina trebuia in permanenta corectata deoarece Biblia este o revelatie progresiva (Daniel 12:9 "El a răspuns: ,,Du-te Daniele! Căci cuvintele acestea vor fi ascunse şi pecetluite pînă la vremea sfîrşitului"). Asa ca Nea' Simionica mai are de citit.

Acest topic a fost editat de zexelica: 29 Aug 2006, 01:06 PM

[Clopotel]

Draga Zexelica,

[Clopotel]

Draga Zexelica,
Revin ca vad ca iarasi ai scos o perla:

[abureala]

[IoanV]

[zexelica]

[IoanV]

Asteptam sa imi spui acestea. Inevitabil se ajunge aici, la salvarea sigura doar prin marturisirea credintei.
Da-mi place ca in ciuda celor spuse de 2 apostoli tu esti sigur de salvare, de faptul ca ramine Duhul la tine, ca si cum aceasta ar fi o datorie neconditionata a lui. Si sf. Simeon are un capitol intreg in care numai asta se arata, ca mintuirea noastra e un dar de la Dumnezeu, nu faptele noastre ne aduc mintuirea. Dar ea nu vine pentru cei care nu respecta poruncile date de Hristos, pt. cei care hulesc lucrarea Duhului Sfint. Ca sa iti faci o idee, degeaba vine cirligul de sus, daca noi nu avem veriga faptelor bune de care sa se agate. Nu noi ne ridicam prin propria putere, suntem ridicati de Duhul Sfint, daca are de ce se prinde la noi. Neglijindu-le se pierde relatia cu Dumnezeu, caci "Credinta fara fapte moarta este". Ce spune Iisus tinarului care implinise deja toate legile? Vino dupa mine! Adica urmeaza-mi, nu doar crede ca eu sunt mintuitor. Si o spune de atitea ori ca prin aceasta se vede dragostea noastra pt. El, prin aceea ca respectam indicatiile pe care ni le-a dat. Si cite nu ne-a dat! Tu cite respecti? Asa-i ca nu iti judeci aproapele, mai "Siminica"? De toate te dezici si zici ca daca spui "Doamne tu esti salvatorul meu" e destul. Ti-a arat si Clopotel absurdul credintei tale. Dar din lenea de a face faptele ce aduc lumina, ai adoptat o doctrina mult mai facila, care numai la lumina nu te duce.
Sf. Pavel atrage atentia ca si Mintuitorul ca nu direct, prin fapte se mintuieste omul (vezi si pilda cu tinarul ce a implinit toate poruncile) ci prin gratia divina care se coboara peste cei care se fac vrednici sa o primeasca. Dar vrednicia e in miinile noastre. Daca suntem vrednici Duhul Sfint sta la noi, daca nu, nu.
De citeva ori se insista si de catre Iisus Hristos si de catre apostoli de importanta impartasirii cu trupul si singele lui Hristos. Dar vine hermeneutul si zice ca aia e ceva simbolic acolo, facind mincinos pe insusi Mintuitorul si apostolii lui. El zice clar "Cine nu maninca trupul meu..." iar desteptaciunea umana zice care trup, unde-i trupul acolo? Iisus zice ca e greu de inteles taina, desteptul zice, ce taina? e doar "comemorare simbolica" - auzi Doamne ce termen au gasit sa-si bata joc de trupul Tau sfint nesocotindu-l!
Vezi cit de mult se respecta cuvintele Lui de cei destepti? Numai ce le place ca sa tina lenea aproape. Restul sunt auxiliare, simbolice, sau nici nu le baga in seama. Si crezi ca dai lectii sfintilor (adica sa mearga Sf. Simeon sa mai studieze!)?

Acest topic a fost editat de IoanV: 29 Aug 2006, 05:13 PM

[zexelica]