Filozofie Vs. Religie Optiuni

[black ice]

Doamnelor, domnisoarelor si domnilor, stimati conforumisti, ma vad nevoit pentru a nu stiu cata oara sa aleg intre a nu mai vizita acest forum sau a face acest topic. Pana acum am reusit sa ma abtin.

Despre ce e vorba: ii rog pe stimabili forumisti sa defineasca putin acesti doi termini iar apoi sa faca o mica paralela intre cele doua.

Fac aceasta rugaminte intrucat pe multe topicuri de pe acesta sectiune am remarcat ca unele principii mai mult sau mai putin filozofice sunt exprimate sau explicate prin prisma religiei. Cand acest lucru se intampla deja nu mai vorbim despre filozofie ci despre o contopire a acesteia cu religia. Nu stiu cat de corecta este aceasta perspectiva - mai ales cand se face apel la Biblie sau alte invataturi si pilde - dar sunt destul de convins ca filozofie este diferita de religie.

Sunteti liberi sa argumentati pro sau contra, sa polemizati, insa, in opinia mea, cele doua - filozofia si religia - nu trebuie confundate decat pana la un punct. Acel punct cred ca ar trebui sa fie principiul (ex. acceptam posibilitatea idei de fiinta superioara dar nu mai acceptam explicatiile si sfaturile oricarei dogme religioase).

Sper ca m-am facut cat de cat inteles.

[willie]

Parerea mea e ca filosofia si religia sunt doua lucruri f diferite prin modul de a pune problema.In primul rand, filosofia cerceteaza pana in panzele albe, si nu se bazeaza pe credinte, pe cand religia nu priveste cu ochi buni cercetarea si intrebarile, religia iti cere sa crezi.Filosofia vrea sa demonstreze ca exista Dumnezeu, religia nici nu se gandeste ca ar putea sa nu existe.Religia nu va accepta niciodata ca unele din dogmele sale sunt eronate, filosofia este mereu constienta ca unele dintre afirmatiile sale pot fi eronate.Filosofia se adreseaza ratiunii iar religia sufletului.O religie nu recunoaste celelelalte religii ca fiind valide, dar filosofia e universala.Religia pune interdictii si pedepseste, filosofia nu.

[(Afrodita)]

Foarte frumos spus Willie, ai mare dreptate. Filozofia inseamna deschidere, in timp ce religia inseamna inchidere, optuzitate, inchistare in dogme.

[Promo Contextual]

[Catalin]

Filosofia inseamna ceva abstract, imposibil de definit riguros dar oarecum intuitiv evident. In general orice idee poate fi extinsa la un concept si/sau principiu filosofic.

Religia este ceva aparent concret. Este filosofia aplicata in mod particular unei anumite interpretari a conceptului de fiinta atotputernica. In general se includ in multimea interpretarilor valide doar acele interpretari care afirma existenta unei astfel de fiinte.

[Minerval]

Newton: Acest extraordinar de frumos sistem format din soare, planete si comete a luat nastere numai prin proiectul si dominatia unei Fiinte inteligente si puternice.

Einstein: Oricine este serios implicat în cautarea stiintei se convinge ca exista un Spirit, o Inteligenta Superioara, care apare evident în legile universului, un Spirit mult superior celui al omului si unul în fata caruia noi, cu puterile modeste, trebuie sa ne simtim umili. În aceasta consta slabiciunea pozitivistilor si a ateilor, care se simt mândri de convingerea lor ca au reusit sa dezbare lumea nu numai de zei, ci si de miracole. Frumusetea acestui lucru este ca trebuie sa ne multumim cu recunoasterea miracolelor dincolo de care nu exista cale de iesire.
Doresc sa stiu cum a creat Dumnezeu lumea. Nu ma intereseaza un fenomen sau altul, spectrul unui element sau al altuia. Doresc sa cunosc gândurile lui, restul sunt amanante.

La 17.12.1273, Toma de Aquino a avut o viziune care l-a determinat sa rosteasca aceste cuvinte: Mi s-au dezvaluit asemenea lucruri, încât tot ceea ce am scris mi se pare ca nu valoreaza nimic. El nu a mai pronuntat si nu a mai scris niciodata nici un cuvânt, si a murit dupa trei luni, la 7.03.1274, în drum spre Roma.

Din cele scrise mai sus deduce fiecare dupa aprecierea sa daca exista sau nu vreo relatie intre cele doua notiuni mentionate de catre black-ice ori daca una trebuie sa fie inclusa in cealalta sau nu.

F.'.

[noi]

Religie vs Filosofie. Oricum ne-am pronunta...suntem subiectivi. Nu putem sluji la doi dumnezei in acelasi timp, sufletul nostru pe unul il va iubi si pe altul il va uri. Religia tine si de partea practica a credintei in Dumnezeu. Cu religia se ocupa (in general) oameni care cred deja in Dumnezeu si credinta adevarata genereaza niste restrictii evidente. Asa cum stii ca nu poti baga furculita in priza , la fel religios fiind, nu poti accepta anumite dogme.
Filosofia cocheteaza doar cu ideea de Dumnezeu, dar de multe ori il si respinge adica e mai mult spre partea fac ce vreau, gandesc ce vreau...

Deci cred ca putem privi religia si filosofia ca fiind proiectiile a 2 stari sufletesti diferite. A evalua calitativ cele 2 stari e inutil...gusturile nu se discuta.

[black ice]

Minerval, de ce nu l-ai citat si pe Sartre (sau oricare alt filozof ateist) ?

Oricum, intrebarea mea, ceva mai clar formulata e urmatoarea: care este punctul care separa filozofia de religie? Parerea mea, e expusa in primul post.

[Figaro]

Teologia foloseste din plin filosofia, sociologia, istoria, arheologia sau filologia. Nu asta ar fi problema. Nu conlucrarea sistemelor e problema, ci substituirea esentei.

Eliade si o cam toti cei care se ocupa cu istoria religiilor sunt de acord ca istoria, sociologia sau filologia pot contribui la nuantarea teologiei, insa Eliade spune foarte clar ca esenta teologiei sta in mod clar in sistemul teologic, nu in alta parte. Restul disciplinelor sunt colaterale.

[black ice]

Care este punctul care separa filozofia de religie? Stiu ca nu exista o delimitare clara, dar, consecinta acelor definitii si urmatoarei paralele ar fi fost o eventuala clarificare a raspunsului intrebarii mele.

[Figaro]

Filosofia nu pune in discutie divinul decat colateral, si mai mult cu valoare sociologica. Filosofia nu este interesata de o comunicare cu Dumnezeu.

In rest cele doua sisteme se aseamana ca metodologie.

[Kyklos]

Filozofia nu are limite , bariere , de cunoastere de aprofundare . Pe cand religia e limitata la un zeu sau mai multi zei care aduca in discutie o istorie utopica .

[IoanV]

Asa cum exista mai multe tipuri de intelligenta exista mai multe tipuri de cunoastere. Am sa ma opresc la 2, cele mai bine studiate, cea rationala si cea emotinala. Cunoasterea filozofica este in principal rationala, de aceea nu pleaca si nu vine de nicaieri, nu introduce norme. Cunoasterea care se bazeaza (si) pe inteligenta emotionala este altfel. Ea are in centru interactiunile omului cu sine, dintre subiecti, stabilirea relatiilor, etc. Este mult mai complexa si determinanta fata de cea rationala. Religia urmareste dezvoltarea inteligentei emotionale pornind de la un set de valori (impuse in special din nevoia de a reglementa relatiile interindividuale). Nu o vad ca o nevoie a divinului de a fi adulat ci mai degraba a omului de a transcede limitele.

[Catalin]

De unde pana unde religia ar urmari dezvoltarea inteligentei emotionale?! Religia urmareste crearea si mentinerea unei legaturi cu o anume divinitate sau cu lumea sacrului, n-are nici o treaba cu inteligenta sau interactiunile dintre oameni. Cel mult as putea fi de acord ca are o functie latenta in dezvoltarea inteligentei (emotionale si rationale, de altfel) dar sa spui ca asta urmareste mi se pare absurd.

[IoanV]

Poate Dumnezeul pe care l-am intilnit eu asta vrea: sa fiu liber cit mai stapin pe mine, si din fericire pt. mine eu nu i-am intilnit pe cei care vor supunere. Lumea sacrului este in crestinism lumea relatiilor autentice, bazate pe sinceritate si iubire si respect. Convingerile prezentate in postul anterior mi le-am format relativ recent, insa cred ca incet, incet se pot demonstra pt. majoritatea religiilor.
Insa inainte de a intra in amanunte va propun spre lectura o carte interesanta, gasita pe net (are si erori, dar se poate intelege despre ce e vorba), Alchimia emotinala scrisa de sotia celui care a impus recunoasterea Inteligentei emotionale (Daniel Goleman), TARA BENNETT GOLEMAN. Mentionez ca inca nu am citit-o, doar am aruncat privire. Am citit insa "Inteligenta emtionala, cheia succesului in viata" (Working with Emotional Intelligence) , si "Inteligenta emtionala", vers. în limba română, scrise de D. Goleman.
Pe parcursul lecturii am ajuns la concluzia ca normele impuse de religii urmaresc trezirea si dezvoltarea creierului emoţional. Intelegerea pe care am vazut-o pe acest topic despre Dumnezeul autoritar si vointa lui mi se pare una superficiala. Insasi cuvintul religie inseamna a lega impreuna, o restabilire a omului. La o cercetare mai atenta se poate descoperi si altceva. Insa ca sa observi altceva trebuie sa ai incredere, macar o vreme. Este usor de observat cum noi insine ii cam repezim pe cei care nu au incredere in noi. La fel, nu poate fi apreciat corect un adevar suspectat a proveni de la o persoana care vrea sa ne fure sufletul, sa ne faca robi.
Semnatura mea nu e intimplatoare. Ea arata pe ce se pune accentul in crestinism. Si e evident ca pe primul loc sunt interactiunile interpersonale. Iar iubirea sincera este suprema inteligenta emotionala pentru ca nu este doar un comportament emotinal inteligent ci presupune si un set de valori care fac posibile reatiile si dezvoltarea lor.

Acest topic a fost editat de IoanV: 31 Dec 2005, 10:20 AM

[Catalin]

[mărăcine]

[Catalin]

[IoanV]

[Catalin]

[IoanV]

[Catalin]

[mărăcine]

[Catalin]

[IoanV]

[Catalin]

[IoanV]

[Catalin]

[IoanV]

[Bolt]

@afrodita :

[mărăcine]

[Catalin]

Si cam care ar trebui sa fie separatia "corecta"?

[mărăcine]

Vezi tu, e greu macar sa vorbesti despre o "reconciliere" a acestor domenii ale vietii spirituale, cata vreme privesti numai la tendintele majoritare. Pentru ca, pe de o parte stiinta, asa cum e inteleasa de cei mai multi, se preocupa in parte de legile lumii materiale si de ceea ce poate fi masurat, cuantificat, etc., iar fiinta umana cade sub incidenta perspectivelor deseori contradictorii ale diferitelor stiinte - de la biologie si fiziologie, la istorie, psihologie, sociologie sau antropologie. Apoi, in ce priveste religia, avem diferitele Biserici crestine, pentru care problema centrala e mantuirea, iar tot ce poate fi constatat la nivel stiintific si toate operele artistice nu-i ajuta in mod deosebit omului, sunt probleme "lumesti" care nu intra in discutie in ce priveste scopurile religiei. Avem pe urma arta, care este tot mai putin o preocupare a oamenilor, fiind inlocuita in buna masura de surogate ca televiziunea - care ofera o mare abundenta de programe menite sa atraga omul, dar care nu sunt de natura sa provoace trairile sufletesti continute in elementul artistic autentic. Pe deasupra, in prezent sunt foarte multe persoane in domeniul artistic care isi doresc sa fie avangardisti, care se "strofoca" sa scoata la iveala ceva nou, care vor sa socheze prin inedit, dar nu reusesc altceva decat sa cada in kitsch si in derizoriu. Intre toate astea, filosofia umbla ca un fel de pierde-vara, caruia ii place sa faca tot felul de teorii despre existenta si alte notiuni mai mult sau mai putin abstracte, fiind privita ca un lucru ce are prea putin de-a face cu viata practica, cu problemele de zi cu zi, ca un fel de visatorie inteligenta. Cam asta e tendinta generala in ce priveste fiecare dintre aceste domenii.

Acuma ca ele sa ajunga la o imbinare, la a depasi separatia si a incepe sa se intrepatrunda - asta necesita ca omul sa-si schimbe fundamental punctul de vedere asupra lumii, ca pentru el spiritul sa nu mai fie ceva teoretic, de care discuta mereu in sens figurat sau aude de el pe la Biserica, si pe urma revine la treburi mai concrete, ci sa devina in mod real un factor de principiu activ; asadar sa constientizeze ca orice actiune a sa are nu numai un efect in plan material, ci si in plan spiritual. In acest sens stiinta si filosofia, arta, religia - toate dobandesc un sens superior, nu mai sunt domenii de interes unilateral, ci prin felul in care sunt practicate, prin produsele culturale si efectele pe care le au, ele raspund sau se opun ordinii superioare a lumii, dezvolta sau denatureaza insasi conditia omului. Sigur ca pentru a accepta un asemenea punct de vedere trebuie sa depasesti o serie intreaga de preconceptii care ti-au fost inculcate de societate, de aceea este foarte greu sa fie luat in consideratie de cei mai multi oameni...

[Catalin]

Totusi, nu mi-ai raspuns la intrebare...

[Octavi]

Este esential sa precizam la ce ne referim cand vorbim de “filozofie” si de “religie”. Sunt ele doar forma in care ne apar azi, sau reprezinta intreaga participare umana la aceasta evolutie care s-a finalizat cu ceea ce intelegem si stim azi ca inseamna filozofie sau religie?
Pana cand am sa stiu spre care dintre aceste definitii iti indrepti interesul, am sa incerc sa discut doar ceea ce pare a fi comun ambelor definitii ale ambelor concepte.
Filozofia este o stiinta.
Religia nu este. Nici macar teologia nu este o stiinta.
Totusi, desi forma ei traditioanala nu este o stiinta in acceptiune actuala a termenului, teologia aceasta de care vorbesc acum este o disciplina care si ea isi propune, printre altele, cunoasterea. Metoda ei este discutabila, insa este totusi o metoda care multumeste o majoritate dintre oamenii de azi, iar "ieri", a fost aproape singura metoda, si asta pentru mii de ani.
E greu sa stergi mii de ani cu buretele. Orice ai face, aceste mii de ani sunt in noi, in mentalitatile noastre. Consecintele acestui mod disputat de cunoastere ne defineste totusi si azi ca indivizi si ca popoare.
In trecut, datatorii de religii erau un fel de filozofi, iar filozofii erau cu totii credinciosi. Chiar fiozofia acelora dintre cei mai departe de religie dintre filozofii trecutului, sa zicem aceea pe care istoricii azi o definesc drept rationalista, naturalista, stiintifica, nonmitica, “generatoare de cosmologii si nu de mituri cosmogonice”, nu sunt decat niste oameni care au bâjbâit nereusind niciodata sa paraseasca total terenul mitului religios. De la primul pana la ultimul filozof grec, toti se include in aceasta categorie.
Marele istoric francez Barthélemy Hauréau se întreba prin 1870: ” A vazut oare vreodata cineva hotarele dintre teologie si filozofie, si poate el sa afirma ca acestea exista?”
Are dreptate sa fie sceptic, in masura in care privesti aceste disciplina in perspectiva sa istorica, tinand cont de toti acei care le-au cladit treptat.
Nu are dreptate însa, in masura in care filozofia este o disciplina care tine cont de cunoasterea stiintifica la fiece moment, iar azi tot ce a ramas religie/teologie in ea, este un mare zero. Fie ca trateaza chestiuni de morala sau logica, de teoria cunoasterii sau problema lui “Dumnezeu”, filozofia este o disciplina care discrediteaza teologia si religia . . .
Dar totusi, in ciuda afirmatiei lui Hauréau, din chiar primele secole crestine, atunci cand stiinta era la cele mai firave inceputuri ale sale, teologii, anumiti dintre ei, au stiut totusi ca filozofia este un mare pericol pentru religie/teologie. Asta nu i-a impiedicat totusi sa speculeze cat au putut filozofia (tot Hauréau observa ca religia datoreaza enorm filozofiei, insa inversul nu e valabil), incorporand-o sau macar utilizand-o ca instrument de intelegere in teologia lor crestina.
Mai tarziu, dupa o lunga ”pauza” in care filozofia a lipsit total din Europa (cel putin in vestul ei) si apoi dupa o disperata cautare a justificarii adevarului religiei prin filozofie, concluzia a fost ca daca aceasta poate face ceva teologiei, acest lucru este mai mult rau decat bine. Divortul s-a pronuntat de mult si a fost, si mai este inca, extrem de dureros.
Si asta tocmai pentru ca cea mai mare parte dintre filozofi si teologi au inteles, ca filozofia, in contrast cu teologia, nu are nici un motiv temeinic sa accepte ca necesara o fiinta superioara.

Minerval:

[IoanV]