„Dacă duceam o viață de boier, nu mai făceam io toate astea. Multe lucruri se reusesc în mizerie, în spații d-astea restrânse. Mie nu îmi trebuie nimic. Nu vreau să fiu bogat. Nu vreau decât să las și eu ceva în urmă.” - Ion Barladeanu
sursa


"Erou" al muncii socialiste

Ion Bîrlădeanu este născut în 1946 şi de mai bine de treizeci de ani a evitat să devină un „cetăţean onorabil“. Pe vremea comunismului a schimbat toate muncile posibile. La 20 de ani pleacă din satul său natal (Zăpodeni, judeţul Vaslui) şi începe să muncească la stuf, în Tulcea, sau ca docher, în Constanţa. În Bucureşti este pe rând gropar, tăietor la gater, paznic sau muncitor necalificat la Casa Poporului. După 1989 trăieşte din resurse marginale, ocupându-se ca un freelancer de selectarea gunoiului într-o curte de bloc de pe Strada Moşilor şi făcând mici servicii locatarilor. Nu îşi întemeiază o familie şi nu se mai angajează. În toţi aceşti ani, Ion Bîrlădeanu îşi întreţine însă un proiect artistic pe care îl arată „doar câtorva oameni deştepţi“: a selectat timp de mai bine de treizeci de ani imagini din reviste şi a realizat o serie de colaje unice. Le compune cu intenţia de a face filme. Porneşte de la un talent nativ de desenator şi, dorindu-şi să regizeze sau să joace în filme, creează o lume imaginară proto-pop ce este cu douăzeci de ani înaintea unei receptări româneşti, deoarece stilistica pop este o realitate postdecembristă în România, o consecinţă directă a societăţii de consum. Toate colajele sale sunt o întâlnire foarte specială de artă pop hibridată cu un filon suprarealist - DADA. Şi totul respiră un aer melancolic de gulag comunist în care lumea filmului şi cea a brandurilor păreau singurele toposuri posibile ale libertăţii. (Dan Popescu, curator H’Art Gallery)

Interviu pentru Cotidianul, inainte de primul sau vernisaj:

Când aţi început să lucraţi, în ce a constat prima dvs. lucrare şi cum aţi ajuns la acest tip de exprimare?
Am început să lucrez de la începutul anilor ’70 din secolul trecut. Nu-mi mai aduc aminte foarte bine care a fost prima lucrare, însă am început cu desene mai caricaturale.

Aveţi o educaţie artistică formală? Vă întreb pentru că, în anumite colaje, apar lucrări de artă contemporană, de exemplu, cea a lui Richter.
Sunt autodidact. Am doar şapte clase primare, am mai făcut încă două la o profesională şi... mai am nouă luni de puşcărie în burta mamei.
Până să-l întâlnesc pe domnu’ Dan nu auzisem de artistul ăsta neamţ. Am auzit că e dintre cei mai buni. Eu l-am găsit într-o revistă germană.

Ce meserie aveaţi pe vremea lui Ceauşescu?
Am avut mai multe. Am tăiat stuf în Tulcea, când eram tânăr, apoi am fost „pilot sub saci“, adică docher în port la Constanţa, iar în Bucureşti am fost angajat la fabrica de pâine, tăietor la gater, paznic la Casa Poporului şi „lopătuş mecanic“ la cimitirul Străuleşti... Adică gropar.

Dar după? De cât timp locuiţi în curtea blocului de pe Moşilor?
După lovitura de stat din ’89 nu prea am mai lucrat ca angajat. Am reciclat hârtie şi neferoase.

Colajele le-aţi făcut cu gândul că faceţi artă?
Ele sunt făcute să fie văzute de oameni inteligenţi. Le-am tot arătat şi le-am păstrat. Eu am vrut să fiu cineast şi colajele sunt filmele mele.

Cât timp v-a luat să vă perfecţionaţi tehnica?
În jur de 30 de ani. De pe la sfârşitul anilor ’70.

Cât de mult lucraţi la un colaj? Care e cel la care aţi lucrat cel mai mult şi de ce?
Uneori şi zile. Eu mă gândesc mult la ele înainte să le fac. Câteodată le făceam, nu-mi ieşeau şi... reluam filmările a doua zi. Uneori reveneam şi după ani întregi.

Ce materiale folosiţi? De unde le luaţi?
De obicei, pentru colajele de dinainte de ’89 foloseam reviste străine pe care le cumpăram de la ghişeele de RRR. Revista „Cinema“ şi revista „Flacăra“ erau foarte bune. Acum nu mai e nevoie să cumpăr reviste. Lumea aruncă de toate la gunoi.

Aţi încercat să arătaţi lucrările dvs. altor artişti? Dacă da, ce reacţii aţi obţinut?
Eu, când am lucrat la Carpaţi, m-am cunoscut cu mulţi artişti care lucrau la Casa Poporului. Mulţi îmi spuneau că am talent. I-am cunoscut şi pe Mihai Stănescu (sculptorul, nu caricaturistul), şi pe Costel Petraşchievici.

Dar unor galerişti?
Păi, doar pe domnul Dan Popescu acum. Cel care m-a recomandat a fost Ovidiu Feneş, care m-a întâlnit pe la ghenă. Şi el face nişte colaje cu obiecte foarte interesante.

Când aţi făcut colajele din expoziţia de acum şi care a fost intenţia iniţială?
Colajele politice le-am făcut imediat după ’89. Le făceam pentru că mă linişteau. Nu prea i-am iubit nici pe Ceauşescu, nici pe Iliescu. Nici pe Constantinescu nu l-am respectat. Am dat mâna odată cu el. Nu strânge mâna cu fermitate. Nu mi-a plăcut.

De care parte a politicii româneşti sunteţi?
De nici una.

Aveţi vreo simpatie ideologică?
Mie mi-a plăcut Napoleon. Era foarte cult şi avea putere de convingere.

De ce expuneţi pentru prima oară acum? Cum aţi fost „descoperit“?
Păi, până acum, nu mi-a propus nimeni. După cum vă spuneam şi mai devreme, Ovidiu Feneş m-a descoperit şi l-a adus pe domnu’ Dan la mine la ghenă. Am stat de vorbă şi ne-am împrietenit. Mi-a arătat ce face şi mi-a plăcut. După care mi-a propus să colaborăm.

Cum de aţi început cu desene şi de ce aţi trecut la colaj?
Păi, eu aveam talent la desen dintotdeauna. Am intrat şi la Şcoala Populară de Arte la sfârşitul anilor ’70, dar am abandonat după doi ani. Cu timpul mi-am dat seama că pot face filmele pe care le doream decupând din reviste.

Cum v-aţi conservat lucrările? De ce le-aţi ţinut atât timp?
Cât timp am stat la bloc, adică de la începutul anilor ’80 până prin 2000, le-am ţinut în nişte valize în casă. Ele s-au uzat mai mult după 2000, când am ajuns să stau în aceste condiţii mai vitrege.

De cât timp nu mai lucraţi?
De prin 1996-1997. Lucrările din expoziţia de la Galeria H’art sunt printre ultimele. Dar de atunci am tot tocat poze şi am material excelent pentru noi colaje.

Veţi realiza lucrări în aceeaşi manieră precum acelea din expoziţie şi pe viitor?
Probabil că da.

Ce artişti români contemporani ştiţi?
Îi ştiu pe cei pe care i-am văzut la galerie: Gorzo, Gili Mocanu, Roman Tolici, Ovidiu Feneş şi Alexandru Paul. Pe toţi i-am întâlnit, cu excepţia lui Gorzo. Aş vrea să-l întâlnesc. I-am citit interviul într-un catalog. Şi el e de la ţară, ca şi mine.

Ce reacţii aşteptaţi la vernisaj?
M-aş bucura să vină cât mai multă lume. Sper să le placă.

sursa


Ion Bârlădeanu - celebru la Londra




The World according to Ion B. - HBO Romania&Alexander Nanau Production 2009(fragment)





Galeria de arta Hart - Lucrari de Ion Barladeanu

Pe mine cazul m-a impresionat. V-ati schimba destinul cu al lui? Ati renunta la confortul de azi pentru celebritatea de maine?

Ia uitati cine se "gudura" pe langa Ion Barladeanu la Paris... Da, chiar ea, Angelina Jolie!

Am văzut filmul despre viaţa lui pe HBO, am fost impresionat. Mi se pare că am mai scris despre el pe han, pe undeva... De la ghenă la Londra-New York-Paris... e ceva!

Serios?... Sa stii ca eu am cautat sa vad daca s-a mai scris pe han, inainte sa deschid subiectul, si n-am gasit nimic!
Poate ca ai scris dar pe alt forum si nu-ti mai amintesti...

caută pe la filme... nu scriu pe alte forumuri.

Aaaa, la filme!... Aha... Nu ma intereseaza. Ca eu nu doream sa discut despre film ci despre caz.

Deci, draga, daca vrei sa spui ceva, raspunde la intrebarea pe care am pus-o in finalul primului post. Adica zi daca ai putea sa risti sa traiesti 10 ani in crancena mizerie, dar sa fii un creator genial, pentru care sansele de a fi sau nu descoperit si recunoscut sunt perfect egale, sau sa nu te diferentiezi de marea majoritate, dar cu o existenta in care sa nu-ti lipseasca nimic dpdv material?

LE... m-am gandit ca poate fi interpretata gresit o anumita exprimare cumva dura.