Sfantul Serafim

Sfantul Serafim de Sarov este unul din cei mai iubiti sfinti ai vremurilor noastre, in intreaga lume ortodoxa. Intr-o perioada de intuneric si declin spiritual, el a fost o adevarata lumina ce a calauzit viata multor crestini. El este cunoscut mai ales prin experient ele deosebite de traire spirituala, prin care reusea sa aduca in lumea noastra, prin mila lui Dumnezeu, Lumina Necreata a Duhului Sfant.
"Este unul de al nostru", ii spunea Maica Domnului intr-o viziune, in urma caruia sfantul, ranit de moarte de niste talhari, s-a vindecat miraculos. Este unul ce a reusit la modul propriu sa aduca cerul si dulceata raiului pe pamant. Pentru acesta s-au bucurat anul acesta crestinii ortodocsi din lumea intreaga, la 1 august, zi in care s-au implinit 100 de ani de la canonizarea sa ca sfant.


Un copil pazit de Dumnezeu
Cel ce avea sa devina Sfantul Serafim s-a nascut pe 19 iulie 1759, in orasul Kursk din Rusia. Ramas la doar 3 ani fara tata, un comerciant si constructor prosper, copilul Prohor, viitorul Serafim, a fost crescut de mama sa Agatia, o femeie deosebit de
credincioasa, ce i-a sadit in suflet dragostea faia de Dumnezeu si credinia ortodoxa.
Tradiiia a pastrat relatarea unei intamplari foarte graitoare despre copilul Prohor. La varsta de 7 ani, Prohor si mama sa au vizitat santierul catedralei din Kazan. Din neatentie, pe cand se afla in clopotniia, Prohor a alunecat si a cazut de la o inaltime
apreciabila. Ne putem imagina cu usurinta disperarea mamei care a asistat neputincioasa la acest accident.
Numai ca Prohor a scapat absolut nevatamat, lucru care a fost interpretat ca o minune a lui Dumnezeu si chiar ca un semn ca acel copil era unul deosebit.

In cautarea drumului vietii
Educatia pe care Prohor a primit-o in continuare era una profund crestina, iar preocuparile lui se canalizau pe aceasta directie. Nu a fost deci de mirare ca, la varsta de 17 ani, tanarul Prohor a decis sa-si caute implinirea in mediul monahal. Prohor s-a indreptat catre Lavra Pecerska din Kiev, care era inca de pe atunci cea mai vestita manastire din zona. Aici are loc un eveniment duhovnicesc foarte important pentru tanarul cautator al sensului vietii: intalnirea cu batranul monah Dositei, care l-a incurajat si i-a oferit primele sfaturi duhovnicesti.
Dositei a fost si cel care l-a indrumat pe Prohor spre manastirea din Sarov. Dupa un ragaz de doi ani petrecuti in casa parinteasca din Kursk, in care tanarul a reflectat asupra dificultatilor vieiii monahale, el s-a hotarat totusi si a venit in manastirea din Sarov, care-i fusese recomandata. O data ales acest drum, el nu va mai fi parasit vreodata de tanarul frate Prohor.


Sursa: Revista 'Pentru Tine', Un Ziar de Suflet

Va Urma

Simtind Duhul Sfant

Vindecat prin minune Biografiile Sfantului Serafim arata ca, inca de la intrarea in manastire, fratele Prohor a inteles ca
este obligatorie ascultarea fata de duhovnic si fata de staret si ca niciodata nu trebuie si ii ramana mintea si mainile fara ocupatie. Asa incat mintea si-o ocupa prin rugaciunea continua, iar bratele le folosea mereu fie la brutarie, fie ca paraclisier, ingrijind biserica manastirii, fie sculptand cruciulite din chiparos, mestesug la care ajunsese foarte priceput.
Incetul cu incetul, fratele incepu sa simta o atractie din ce in ce mai mare pentru viata de singuratate absoluta, iar uneori se retragea, cu acordul duhovnicului sau, in padurile din jurul manastirii.
Nu mult dupa intrarea in manastire, Prohor s-a imbolnavit de hidropizie, o boala care nu putea fi tratata decat rudimentar de monahii din Sarov. Prohor a fost bolnav timp de trei ani. In urma rugaciunilor facute de intreaga obste a manastirii, Prohor s-a vindecat in mod miraculos, ramanandu-i pe trup, ca marturie a minunii, o cicatrice de mari dimensiuni.


Calugarul Serafim

La varsta de 27 de ani, nevoitorul de la Sarov a fost tuns in monahism, primind numele Serafim. Un an mai tarziu a fost hirotonit diacon, iar dupa inca 6 ani a fost sfintit preot. Au urmat pentru ieromonahul Serafim ani intregi de viata calugareasca profunda.
In ziua cand implinea 16 ani de la intrarea sa in manastire, conform unei dorinte pe care Serafim o simtea de multa vreme, cu acordul staretului de atunci a parasit manastirea si s-a stabilit intr-o padure din apropiere. Acum incepe etapa cea mai importanta a vietii lui Serafim, viata pustniceasca.


Hrana pustnicului

In acea padure, Sfantul Serafim a dus o adevarata viata de pustnic. Ani de zile a locuit intr-o camaruta de lemn cu o mica soba inauntru. Avea un singur rand de haine: un halat simplu, un culion vechi si niste opinci. Si hrana era una de o asprime neobisnuita: desi la inceput pirintele primea paine din manastire, dupa doi ani de vietuire in padure el nu a mai acceptat sa-i fie adus nimic pentru hrana, folosind doar legumele pe care le cultiva intr-o mica gradina de langa chilie.
Monahii din manastire se mirau chiar cu ce isi duce zilele parintele in timpul iernii, pentru ca era limpede ca nu putea sa-si faca provizii atat de consistente cat sa-i ajungi o iarna intreaga. Nu mica a fost insa mirarea celor care au auzit chiar de la pirintele Serafim cum s-a hranit, trei ierni la rand, doar cu un singur fel de mancare: o fiertura simpla din radacina unei plante destul de raspandita, pe care parintele o culegea si o usca din timpul verii.


O mie de nopti fara somn

Timp de cinci ani, Serafim a trait in aceste conditii, izolandu-se pe cat posibil de lume, evitand chiar sa primeasca pe cei care-i cereau sfaturi duhovnicesti. El a dezvaluit, totusi, mai tarziu unor ucenici dificultatea de neinchipuit a luptei duhovnicesti pe care a dus-o in acesti ani. Se pastreaza inca, in fata chiliei sale din padure, o stanca pe care Serafim, dupa propria-i marturie, a petrecut o mie de nopti fara somn, cufundat in rugaciune. Unii martori sustin ca Sfantul, atunci cand se ruga, si chiar cand mergea, se ridica de la pimant. Altii povestesc cum Serafim hranea cu mainile sale un urs care, in fata calugarului, dovedea o blandete uimitoare. In urma acestei nevointe exemplare, pustnicul a fost daruit de Dumnezeu cu puterea inainte-vederii si cu cea a savarsirii de minuni.
Probabil ca, incetul cu incetul, Sfantul si-a dat seama ca nu trebuie sa ascunda aceste daruri de la Dumnezeu, ci sa le faca lucratoare, asa incat a inceput sa ii primeasci si sa le ofere sfatul sau mangaierea sa celor care il cautau.


Duhovnicul

Sfantul Serafim a renuntat, in cele din urma, la chilia sa din padure, petrecandu-si ultimii ani mai aproape de obstea manastirii Sarovului. Era vizitat de mii de credinciosi, cei mai multi dintre ei cautand fie vindecarea dintr-o suferinta indelungata si chinuitoare, fie un sfat pe care il primeau cu incredintarea ca fusese inspirat de Dumnezeu.
Relatarea vietii Sfantului Serafim vorbeste pe larg despre foarte multe astfel de vindecari miraculoase, ca si despre faptul ca Serafim cunostea gandurile oamenilor, problemele cu care ei veneau inaintea lui, chiar inainte ca acestia sa inceapa a-i spune ceva. Ani la rand, sfantul nu a facut altceva decat a stat in manastirea sa, petrecand aproape toata ziua cu cei care veneau la dansul cu diferite probleme, iar restul zilei si cea mai mare parte a noptii si-o petrecea in rugaciune. La varsta de 74 de ani, in ziua de 2 ianuarie 1833, Sf. Serafim a trecut la cele vesnice, lasand amintirea unui om duhovnicesc de o statura inegalabila si urmele de nesters ale minunilor sale. El a fost trecut in randul sfintilor la 1 august 1903, iar ca zi de praznuire a fost stabilita ziua de 19 iulie, ziua sa de nastere.
Diacon Nicolae Dima


Va urma

Adevaratul scop al vietii crestine

Pentru ce traim, de fapt? Ce anume motiveaza faptele noastre bune, rugaciunile noastre, atitudinea noastra morala in familie si in cercul nostru social? Nu cumva facem toate acestea fara sa ne gandim la rostul lor? Iar daca nu le atribuim un sens duhovnicesc, toate aceste fapte mai au vreo valoare? De la aceste intrebari pleaca Sfantul Serafim, formuland una dintre cele mai serioase afirmatii din teologia ortodoxa:
"Rugaciunea, postul, privegherea si orice alte fapte crestinesti, oricat ar fi de bune prin ele insele, totusi scopul vietii noastre crestine nu poate sta numai in indeplinirea acestora, cu toate ca ele pot servi ca mijloace absolut necesare la atingerea acestui scop. Adevaratul scop al vietii crestine consta in dobandirea Sfantului Duh al lui Dumnezeu.
Iar postul si rugaciunea, privegherea si milostenia, precum si orice alta fapta buna savarsita pentru Hristos sunt numai
mijloace pentru dobandirea Duhului Sfant. Tine minte ca o fapta buna ne poate procura roadele Duhului Sfant numai atunci cand este facuta pentru Hristos. Iar tot ce nu este facut pentru Hristos, desi este bun, nu ne procura nici o rasplatire
in viata vesnica, si nici in viata pamanteasca nu ne castiga harul Duhului Sfant."

Va Urma

Cel mai cunoscut text referitor la Sfantul Serafim de Sarov este relatarea unui crestin care a vorbit in mai multe randuri cu el, si care este cunoscut sub numele N. A. Motovilov. Textul acesta sintetizeaza un dialog completat de o experienta
duhovniceasca absolut neobisnuita traita de N.A. Motovilov langa Sf. Serafim.
Dupa ce-i vorbeste despre scopul vietii crestine si despre prezenta activa si nemijlocita a Sfantului Duh in inima omului credincios, Sfantul Serafim este pus in fata intrebarii directe a ucenicului sau: "Totusi, eu nu inteleg dupa ce semne pot sa fiu incredintat ca ma aflu in Duhul lui Dumnezeu! Cum pot sa recunosc inlauntrul meu adevarata Lui prezenta?"
Sfantul Serafim pare oarecum surprins de aceste cuvinte indraznete ale ucenicului si vede ca acesta nu va intelege doar din explicat ii esenta acestei impartasiri de Duhul Sfant. Asa incat, ceea ce se intampla mai departe are aspectul unei revelatii: un mediu in care Sfantul se simtea familiar este deschis pentru cateva minute si privirilor surprinse ale ucenicului.
"Atunci, Parintele Serafim m-a apucat strans de umeri si privindu-ma drept in fata, a zis:
- Noi, amandoi, in acest moment suntem in Duhul lui Dumnezeu. De ce nu te uiti la mine?
Eu am raspuns:
- Nu pot sa ma uit, Parinte, pentru ca din ochii tai se raspandesc nste fulgere ca de foc. Fata ta s-a facut mai stralucitoare decat soarele si mi se vatama ochii de durere.
- Nu te speria, bucuria mea; si tu, in acest moment esti tot asa de luminos ca si mine. Tu insuti esti acum in deplinatatea
Duhului Sfant, caci altfel nici n-ai putea sa ma vezi pe mine in aceasta stare. (...)
Dupa aceste cuvinte, eu m-am uitat in fata lui si m-a cuprins o cucernica groaza si mai mare. Inchipuiti-va ca fata omului care va vorbeste ar fi in mijlocul soarelui, in cea mai sclipitoare stralucire a razelor sale de amiaza.
Vedeti miscarea buzelor lui, infatisarea schimbatoare a ochilor sai, auziti glasul lui, simtiti ca va tine cineva cu
mainile de umeri, si nu numai ca nu vedeti aceste maini, dar nu te vezi nici pe tine insuti, nici fata lui, ci numai o singura lumina orbitoare, raspandindu-se pana departe..."
Stralucirea care ii cuprindea pe cei doi nu va inceta inainte ca Sfantul Serafim sa-i adauge lui N.A. Motovilov cateva recomandari duhovnicesti deosebit de graitoare, iar ultima dintre acestea este urmatoarea:
Va implini Domnul orice rugaciune a ta, insa numai de un lucru sa te feresti, bucuria mea: sa nu ceri de la Dumnezeu ceva de care nu ai neaparata nevoie.


Va multumesc pentru lecturarea acestui profil a unei personalitati a vietii ortodoxe. Pentru cei interesati, am atasat alaturat pagina in format pdf (Acrobat Reader), din cadrul revistei 'Pentru Tine'.

Manca-v-ar Raiul!