Am intalnit oameni care cand cineva ii roaga ceva nu pot spune NU. Nu sunt instare sa refuze si sa spuna in fata NU. Sunt unii care spun "O sa incerc", "Sa vedem ce putem face", "Facem sa fie bine" etc. Nu reusesc sa spuna omului in fata ca "Nu ma pot baga pentru ca nu am timp sau nu ma pricep sau nu cunosc pe nimeni acolo".

Mai rau - cunosc o droaie care merg la cumparaturi si chiar daca au cautat intr-un magazin ore in sir si nu au gasit exact ce voiau sa cumpere, sau daca se razgandesc un ultima clipa, inainte de a plati produsul pe care l-au pus in cos, le e rusine sa spuna ca nu s-au razgandit si cand ies afara daca ii intrebi o sa iti spuna "Da' cum era sa ies fara sa cumpar nimic dupa ce am incercat atatea bluze acolo?"

Alta: merge cineva in vizita, i se pune in farfurie un fel de mancare care nu ii place si nu i-a placut niciodata si omul nostru, fara sa obiecteze nimic mananca tot din farfurie "ca doar nu e frumos sa vada Doamna X ca nu mananc si sa creada ca nu mi-a placut cum gateste..."

Este asta o reminiscenta a Comunismului la noi? Suntem complexati de vanzatoare sau ni s-a spus de prea multe ori acasa ca nu e frumos sa refuzi?

Voi ce spuneti?

Asta, cu mîncatul, îmi aduce aminte că odată am mers în vizită la un prieten bun. Omul - amabil, prietenos şi foarte doritor de a-mi face şederea plăcută. La un moment dat, la masă, anunţă - ca pe o mare şi plăcută surpriză - că ne serveşte răcituri. Îmi pare foarte rău pt. cei amatori dar, uite, răciturile mie îmi provoacă greaţă, nu le pot suferi în faţa ochilor. Atmosfera, însă era atît de plăcută, amicul meu atît de bine dispus, încît n-am putut, efectiv, să-l refuz şi am suferit stoic tortura de a vîrî în mine (cu zîmbetul pe buze!!) ditamai farfurioiul...

Aşa sînt eu, nu-mi place să-i stric omului cheful...

Nu prea.. Trebuie sa recunosc ca nu cu mult timp in urma mi-era foarte greu sa refuz pe cineva, in special daca acel cineva mai si insista. Norocul meu a fost ca am reusit sa accept ca a fi incapabil sa refuzi ceva sau pe cineva nu e o dovada de generozitate, bunatate sau bun simt ci e o slabiciune, o problema. Cu putina autosugestie am reusit sa rezolv "problema" in proportie de 90%, si sa pot spune "nu", de cele mai multe ori fara sa jignesc sau supar persoana respectiva. Dar am multe cunostinte si chiar prieteni buni care inca "sufera" de pe urma acestei mentalitati si pentru care gura lumii valoareaza mai mult decat propria tarie de caracter.

Si eu ma cam confrunt cu problema asta si incerc incet-incet sa scap de ea. Nu cred sa ma fi lovit de situatii asemanatoare celor descrise de Yoyo, insa mi se intampla deseori sa nu pot refuza. A inceput, totusi, sa depinda de situatie. Din pacate, insa, nu pot da exemple. E ciudat...

Imi amintesc, totusi, ca la scoala refuzam mereu mancare. Adica isi cumparau colegii mei ba o punga de snacksuri, ba o gogoase, ba un cornulet cu lapte si imi ofereau si mie. In 12 ani de scoala nu cred sa fi spus vreodata "da, vreau". Desi de foarte multe ori mi se facea o pofta nebuna sa gust macar din ce mancau ei, refuzam de fiecare data. Nu am idee de ce...

Cred că fie te hrăneai cu oarece mîndrie ciudată, fie erai sătul de atîta... timiditate

N-am probleme de genul asta. Nu e un cuvant ca oricare altul, care ma ajuta sa-i fac pe cei din jur sa inteleaga ce imi doresc si ce nu.
Imi amintesc de o patanie de la Metro...cumparasem un bol si la casa, abia dupa ce-l bate casiera pe casa vad ca e ciobit. Ii spun ca nu-l mai vreau, sa-l storneze din factura. Era de Craciun cred, o aglomeratie monstru...imi spune sa merg inapoi la raionul de unde l-am luat si sa-mi iau altul. Am vazut negru in fata ochilor si i-am spus ca nu-l schimb, pur si simplu nu-l mai vreau. Imi zice ca nu poate sa-l stearga, ca va aparea pe factura ca si cand ar fi facut o greseala. A chemat o lady controler care a operat stergerea produsului respectiv din factura. Casiera m-ar fi mancat, nu alta...intamplarea facea ca la momentul respectiv unul dintre verii mei sa fie director la Metro, chiar la acel Metro. Am intrebat-o pe casiera respectiva inclusiv cum o cheama, da' nu m-a lasat sotul sa-i fac reclamatie in scris.
Sunt cam nebuna in situatii de genul asta...

Si eu am avut probleme cu NU-ul dar intr-un final am scapat. Am ajuns la faza in care nu mai puteam respira datorita faptului ca acceptam toate provocarile, cererile de ajutor, orice. Acum insa ma gandesc ca daca nu spun NU-ul ala, ajung iar sa fiu extenuat. Sa daca cel la care-i spun "nu" (politicos, binenteles) se supara, inseamna ca nici macar nu are rost sa mai stau de vorba cu el...

Da, pot spune NU - chiar si cu zambetul pe buze, daca este nevoie. Sunt dispusa (,) sa ajut pe cineva in masura in care pot sa fac lucrul acesta si sunt sigura ca nu se profita de bunavointa mea. Nu sunt de acord, de exemplu, sa preiau sarcinile cuiva doar pentru ca acea persoana vrea sa evite indeplinirea lor din motive nejustificate.
Exemplele tale:
- cu mancarea - daca intr-adevar nu pot sa consum acel fel de mancare si urmarile ar fi extrem de neplacute pentru mine, inventez orice scuza care sa nu jigneasca gazda si nu voi manca.
- la cumparaturi - nu am nici o problema in a incerca diverse articole si apoi a pleca daca nu am gasit ce vreau. Chiar nu vad de ce as proceda altfel. Multumesc frumos pentru amabilitatea vanzatoarei si ies.
- daca sunt nemultumita de ceva, spun (ex: inghetata pe care am comandat-o era acra, produsul X avea un defect, etc ). Nu fac scandal pentru ca nu sunt genul, ma adresez intr-un mod cat se poate de politicos si ma astept sa fiu tratata la fel - daca am dreptate, nu cedez in astfel de situatii.

eu am probleme sa spun nu... de exemplu acum cateva saptamani a venit vecina sa-mi intreaba daca pot sa am grija de animalele ei, ca pleaca in vacanta - asta a fost chiar in seara inainte sa pleaca ea... eu sunt cam plecata din casa toate ziua si nu am animale pt. ca nu am timp... si i-am intrebat daca nu poate sa intreaba altcineva, dar ea a insistat, si bine, am avut iepurasul ei in casa mea pentru o saptamana... n-a fost rau dar a mancat un cablu de computerul meu, si mi-a fost si mila de el, pentru ca n-am avut timp sa joc cu el, a trebuit sa stea apatic si singur toate ziua pana cand eu ma intorc cam pe miezul noptii.

dar asta nu e prea rau, daca ar fi ceva ce chiar nu se poate, atunci cred ca pot sa spun "nu"... desi nu e usor pentru mine...

Eu sunt "doamna NU" ca sa zic asa. Inainte imi era greu sa spun NU. Cu timpul mi-am propus sa nu mai rabd ce nu imi convine... nici macar din politete. Imi iasa de cele mai multe ori si sunt foarte multumita.

Eu am mari probleme sa spun Nu! Prietenilor ma refer... si ptr ca nu pot spune nu, ma retrag, dispar....asta e rau, ca tot nu scap, vin dupa mine...

Favoruri fac tot timpul, spun Nu, numai celor ce stiu ca intind coarda... dar prietenilor.... NU POT!

Un ex: cind ma duc in RO, prietenele imi cer, machiajul, cosmeticele, hainele...si lucruri marunte tip bijuterii, etc Ele stiu ca vin din occident si se asteapta sa le dau... nu pot spune NU! mi-e rusine!!!! Le dau tot! Vin acasa si ma duc sa cumpar ce le-am dat lor si numai gasesc, dar cel putin le-am facut lor o bucurie.
Mie imi e penibil sa spun Nu cind ma roaga un prieten ceva, trebuie sa invat ca asa numai merge...

Interesant mi se pare faptul că:

cîţiva forumişti "au făcut trecerea" de la neputinţa de a spune "nu" la... putinţă. Dar n-am văzut niciunul care să facă trecerea inversă, de la putinţa de a spune "nu" la ... imposibilitatea respingerii.

Interesant şi... ciudat.

Nu am probleme cu NU. Nu sunt no-man, dar cand simt ca trebuie sa-l spun il spun fara sa ezit. De exemplu, pentru ca sunt un fel de guru al PC-urilor pe aici in lipsa administratorului de retea, vin destui la mine care ma intreaba de la cum se introduce nu stiu ce in Word pana la lega-mi si mie PC-ul asta in retea ca vreau sa fac download de pe net. Ieri am spus de 2x NU pentru ca am considerat ca imi depasesc atributiile. Oamenii au plecat nemultumiti, dar nu ofticati pe mine.

Imi plac sefii, dar unii imi pun rabdarea la incercare. Mai demult aveam o sefa care nu suporta NU. Si pentru ca era sefa toata lumea spunea DA. Asta pana cand am zis eu prima data NU. Mi-a dat un job de facut si am raspuns ca nu sunt competent pentru jobul ala. Ce a simtit ? Ca o atac. Ce mi-a spus ? Ca sunt obraznic. Ce am obtinut ? Am fost omul saptamanii, discutat pe la sedinte, admirat de unii, criticat de altii. Am ajuns in vizorul consultantului de proces si dupa o discutie cu el l-am lamurit ca exista si NU si DA. S-a schimbat ceva dupa asta ? NU !

Pot sa-mi refuz prietenii ? Da. O data am zis NU la intrebarea "facem revelionul la tine ?" Mai zic NU cand mi se cere vreo carte sau un film pentru ca unii uita sa mi le dea inapoi.

Amuzantă încheierea poveştii cu şefa Se pare, pînă la urmă, că şefului nu-i poţi spune niciodată NU. Sau, varianta clasică: "şeful are întotdeauna dreptate!"

Din pacate in Romania se merge pe chestia asta cu seful are intotdeaua dreptate... am patit-o pe propria piele... numa ca seful meu a recunoscut in cele din urma ca eu aveam dreptate... nu a strigat in gura mare dar a aplicat optiunea pe care i-am spus-o... uneori se poate...

Uite ca la mine s-a putut spune "nu" si sefului (sefei, in cazul meu) fara urmari negative. Eram in apropierea sesiunii, in perioada in care se predau toate proiectele mari si, exact atunci, am primit o traducere de aproape 70 de pagini, de terminat in regim de urgenta, cred ca maxim trei zile, daca imi aduc bine aminte. Nu am zis nimic, m-am apucat de ea, lucrand in paralel la un proiect pe care trebuia sa il predau pe aceeasi data. Numai ca, peste o zi, ma trezesc ca mai vine un raport mai mic, de vreo 20 de pagini, de care avea nevoie tot atunci. Asta a fost momentul in care am analizat la rece situatia, am pus mana pe telefon si i-am spus ca pe primul il termin la timp, dar pe al doilea nu am cum sa il fac atat de repede. Nu a zis nimic decat ca nu este nici o problema (avea cine sa il faca, lucru pe care il stiam). La cateva luni dupa, s-a intamplat sa avem o discutie mai seriosa si mi-a spus ca a apreciat gestul de atunci, pentru ca a inteles ca se poate baza pe mine si ca nu o sa aiba parte de surprize de genul celora in care accept o sarcina doar ca sa o impresionez si apoi "o dau in bara" cand are nevoie mai mare. Plus de asta ca a inteles natura situatiei si a recunoscut ca era cam mult. M-am simitit chiar bine atunci.

Huuuh ce ti-e si cu sefii astia. Al meu nu suporta sa-l contrazici, si este excitat la maxim cand ii raspunzi doar cu DA. Din pacate (pentru el) nu ma feresc sa ma contrazic cu el, si ma cam are la ochi, dar nu-mi fac io griji pentru asta....imi place sa raman pe retina oamenilor

Asta cu sefii e o alta discutie dar e ok sa o discutam aici. Super asa!

Am invatat sa spun "nu', direct sau mai pe ocolite. Acum, depinde si de situatii.
In sudul tarii, exista obiceiul ca atunci cand se serveste masa , gazda si musafirii sa aiba un schimb de replici,
mai mult sau mai putin lung, de genul "Da poftiti la masa!", "Nu multumesc, nu trebuia sa va deranjati", etc
joc prin care ambele parti isi etaleaza politetea. In unele zone din Ardeal, esti poftit la masa o singura data, si daca
incerci fazele din sud, ai surpriza sa ramai flamand.
Cu sefii, e mai complicat Al meu mi-a zis acum cateva luni ca nu se mai cearta cu mine ca tot timpul ii aduc contraargumente. Asta nu inseamna ca intodeauna am castig de cauza, da acelasi lucru e valabil si cazul lui

Daca ziceti de sefi, o zic si eu pe asta... I-am spus NU!!!! cind mi-a facut avansuri... cam 9 luni dupa ce m-am angajat acolo. Ii placea integritatea mea, mi-a spus-o...dar fraieru' a uitat ca... sa fii integra inseamna sa nu te culci in stinga si in dreapta, si nu iti inseli nici partenerul....
Imi aduc aminte si acum f bine.... I quit that job! A fost devastat...imaginati-va ca m-a sunat de citeva ori sa merg inapoi, chiar si 3-4 ani dupa incident. Iar am spus NU!

Eu nu stiu daca am invatat sa spun NU ... Eu cred ca am stiut din totdeauna

Serios vorbind, stiu si pot spune NU, in majoritatea cazurilor in care (cred yo ca) este necesar. Cat despre sefi ... ohhhoo... am o placere deosebita sa-mi expun punctul (contrar) de vedere ... Bine ca am grija sa si argumentez ceea ce afirm/infirm. Pana acum m-am certat cu toti sefii mei ... si, surpriza, niciodata nu am fost dat afara. Am plecat numai atunci cand am dorit eu. Cu seful actual nu am nici o problema ... Este super ok. Are doar cu vreo 5 ani mai multi ca mine si cred ca de aceea ne intelegem asa bine.

In fine ... am batut cam mult campii ..

Eu nu am patit asa niciodata, pentru ca am fost 'avertizata' de altii , care saracii, din prea multa politete
au ramas cu uitatul.
Uneori mi-e greu sa spun nu, mai ales persoanelor la care tin, insa chiar si in situatiile astea, gasesc o cale de
a-mi sustine punctul de vedere. Am observat ca metoda "taci si faci" da cele mai bune rezultate; respectivul, pus in fata
faptului implinit, nu are ce face, mai ales daca rezultatele is multumitoare.

Hm... Eu nu pot sa-i spun "nu" lui sor-mea, pur si simplu imi este imposibil sa o refuz oricat de tare m-ar scoate din sarite uneori... In rest nu prea am probleme sa refuz lumea atata timp cat doleantele lor sunt irealizabile sau pur si simplu nu vreau sa-i ajut.

Nu pot sa cred ca NU VREI SA AJUTI pe cineva numai asa... Din ce am vazut pana acum nu esti tu asa

Eu inca mai invat sa spun "nu". acum sunt pe la jumatatea procesului de invatare. inainte nu puteam spune nu,sub nici o forma,si jignirile aduse mie de mine de fiecare data cand pentru ca nu sputeam spune "nu" faceam lucruri care nu imi placeau,m-au facut sa imi iau imina in dinti si sa incerc sa spun " nu" mai timid la inceput,destul de tare apoi.Mai am multe in invatat,pana ajung la capat,dar acum pot spune" nu" si sefilor si prietenilor si in magazin,dar mai sunt unele locuri unde mai trebuie lucrat...

"Nu" este o usa inchisa , "da" este o usa deschisa... iar usile sunt principiile noastre de viata.
Daca ar exista intrebarea "de ce?" inaintea (sau dupa ) unui raspuns pozitiv sau negativ, am afla multe lucruri despre noi insine.

saldora m-ai facut sa imi amintesc cu cele doua cuvinte care iti deschid multe usi: trage si impinge

eu intre prieteni discut deschis fapt pentru care cand zic nu si mi se spune "esti rea", replic "foarte rea"
la faza cu mancarea si bautura fac la fel, vrei? ok, nu vrei, iar bine, pot ciocni si cu sticla
asa a patit un prieten pe care l-am intrebat daca vrea vin, a spus nu, eu am continuat sa beau, el, dupa cateva minute, pai si bei singura, iar eu i-am replicat: te-am intrebat, ai spus nu. eu nu te fortez...el, mda, faci ca nemtii, intrebi o singura data

in rest...sunt fata ascultatoare

consider ca a spune da unui prieten doar pentru a nu spune nu este ipocrizie.
decat sa te intalnesti cu el doar pentru ca nu puteai refuza, mai bine pauza.
in fine...

Da klar ca bine zice Secunda. La asta ma refeream si eu saldora. Normal ca e bine pe cat posibil sa nu spui NU verde-n fata. Hai sa spunem ca sunt situatii cand poti si e mai bine sa spui NU. Si altele cand nu se prea cade.

A spune NU uneori nu e lipsa de tact daca la asta te refereai. E mai degraba sinceritate cum spune si secunda si uneori sinceritatea e mai importanta decat nuantele

Fiecare a inteles ce-a vrut din mesajul meu... in fine, spui "nu" compromisului, spui "da" sinceritatii, ok?

A raspunde "nu" inseamna a da nastere unui paradox.

Daca e ceva de refuzat...refuz si gata ! Mi-e aproape imposibil sa zic "nu" prietenilor . Daca nu pot ajuta cu nimic zic "nu" .
Nu am probleme in a zice "nu".

Fain! Inseamna ca esti un om hotarat!

Sa vezi cand il iau io pe NU in brate...

Nu pot spune NU prietenilor in majoritatea cazurilor. Nu spun nicioadata NU in chestiuni (pe care le consider) importante. De cele mai multe ori nu spun nu nici in situatii mai putin importante.

O data am refuzat o prietena cand mi-a cerut sa vin la ea acasa sa o vopsesc. Era seara si urat afara si trebuia sa merg cu masina. Nu ma anuntase inainte ca vrea sa se vopseasca. Asa ca am refuzat-o. N-as fi refuzat-o nici atunci, dar in perioada respectiva incepusem sa-mi dau seama ca tipa se folosesea de mine la greu .

Daca un apropiat are nevoie de bani sau ceva material nu il refuz. Nu pentru ca nu pot, ci pentru ca stiu cat de aiurea e sa fii pus in situatia de a cere ceva. Poate si din cauza ca multi ani nu am putut sa cer nimic nimanui, iar daca nu mai aveam incotro si trebuia sa cer, ma simteam ca ultimul om .

La mancare in general sunt smechera... ma cam interesez subtil ce se serveste si daca nu-mi convine, declar sus si tare ca-s la cura de slabire si eventual cer variante, ceva supa sau salata si scap . Dar am patit-o cand locuiam la parintii sotului meu: am adus urzici de la tzara si pentru ca eram la ea acasa, am lasat-o pe ea sa le gateasca, cu toate ca stiu si eu sa gatesc. si am vorbit toata ziua de cat de pofta mi-e de urzici samd. cand a venit vremea mesei si am vazut in farfurie urzici fara pic de zeama am zis... ei, probabil ea le face altfel, oricum e o bucatareasa excelenta. dar cand am gustat am zis ca mor. am mai pus sare... le-am mai amestecat... ce sa-i faci ca nu-mi intrau pe gat sub nici o forma si aveau un gust groaznic. m-am chinuit si le-am mancat pe toate de rusine.

Eu sint putin mai perversa. Ma feresc de situatiile in care trebuie sa spun NU. Am legaturi cu putini oameni, aceia fiind persoane apropiete mie carora cu greu as putea sa le spun nu, asa ca evit situatiile cu (zic eu)diplomatie.
In schimb cand e vorba de persoana mea ma comport asa si asa. Nici da nici nu.