Aproape în fiecare zi avem de furcă cu o controversă, mai mică sau mai mare, în care noi zicem ceva şi celălalt zice tocmai pe dos decît zicem noi. Cred că sînteţi de acord că e o stare plăcută să avem noi ultimul cuvînt de spus iar celălalt să răspundă, în final: "da domnule, aşa e, facem cum ai spus, că ai dreptate!". DAR această situaţie nu se întîmplă chiar de fiecare dată, ba dimpotrivă!...

Deci, credeţi că e frustrant să nu ai ultimul cuvînt de spus? Cum vă simţiţi cînd îl aveţi, cum reacţionaţi cînd nu-l aveţi? E bine/necesar să avem mereu ultimul cuvînt?

E frustant doar daca ai dreptate si celalalt tine neaparat sa-si sustina punctul de vedere folosind orice argumente.
In alte situatii merg pe principiul "cel mai destept cedeaza" poate si pentru ca am tot polemizat si discutat si m-am cam saturat.

faptul ca am sau nu ultimul cuvant..imi este egal..indiferent insa nu imi este..atunci cand ceea ce s-s pus in problema este aiurea inteles..iar persoana respectiva continua cu idei nefondate..si fara argumente..bineinteles ca cedez...deci el are ultimul cuvant...in cazul in care persoana nu este asa..este foarte interesant ceea ce rezulta din tot tam-tamul cu cine a spus ultimul..si asta pentru ca..atunci cand 2 persoane au ceva de spus..si intamplator de contrazic oarecum..desi au argumente..este ceva frumos..ca si 2 substante..ele reactioneaza..si deci intr-un final..amandoua substantele si-au schimbat datele..deci persoanele si-au schimbat ideea..insa reactionand cu o alta..si nu formand o alta cu totul noua..este interesant..

..dezgustator pentru discutiile imbratisate de orgoliu si doze de violenta in gandire..limbaj...care se va termina cu o cedare..deci..ceea ce am vrut sa spun este ca e mult mai important daca a avut loc acea reactie..9derci discutia a avut efect..si scop)..si mai putin importanta ideea de ...eu am spus ultimul ceva..care acel ceva..poate nu insemna nimic...

Imi plac discutiile in contradictoriu. Ba uneori, de dragul dezbaterii, sustin si incerc sa gasesc argumente pentru lucruri in care nu cred cu adevarat.. Dar asta atat timp cat totul e luat ca o joaca, atat timp cat atmosfera ramane una pasnica si pana in punctul in care celalalt o ia in serios. Urasc sa ma cert.. Urasc atmosfera incarcata de nervi si de multe ori las prea mult de la mine doar pentru a evita aceasta atmosfera, pentru a nu se ajunge la cearta.. Nu tin deloc sa am ultimul cuvant doar pentru a-l avea, nu tin neaparat sa am dreptate.. Si de obicei, inainte sa contrazic pe cineva incerc sa vad problema prin ochii lui, sa inteleg punctul sau de vedere. De foarte multe ori mi s-a intamplat sa realizez ca gresesc, ca are si persoana respectiva dreptate intr-o mai mica sau mare masura. Exista foarte multi oameni incapabili sa vada problema si din alt unghi, incapabili sa accepte alt punct de vedere.. si cu genul asta mi s-a parut mereu o imensa pierdere de vreme si energie sa iti pui mintea. E adevarat, felul meu de-a fi m-a facut de multe ori sa am de pierdut.. dar, pe de alta parte, am si de castigat din asta.

De controverse ma lovesc zilnic... Cind eram mai mica era ca o necesitate sa am dreptate si deci, ultimul cuvint.
Acum cred ca am mai crescut (si la minte ! ) si nu consider ca a avea ultimul cuvint e musai. Daca am dreptate imi place ca celalalt sa recunoasca . Daca am drepate si celalalt nu e de acord... nu e nimic. nu-mi place in mod deosebit sa am ultimul cuvint... ma face sa ma simt ca am impus eu ,citeodata. prefer sa fie egalitate---liniste si pace !
Cred ca reactionez normal... indiferent de situatia data.

Traiesc cu impresia ca ultimul cuvant tine mai mult de orgoliu decat de veridicitatea celor argumentate. Am intalnit destule situatii in care cineva renunta la ultimul cuvant deoarece persoana care il contraargumenta era prea orgolioasa sa recunoasca ca a gresit, nu are dreptate, si sa recunoasca asta cu fair play si zambetul pe buze.

Mai exista si cazurile rare caracterizate prin nevoia organica de a-si impune punctul de vedere prin acel 'ultim cuvant' ...

Barbatul: "Auzi, ai tu totdeauna ultimul cuvânt?"
-Nu

corect, Cla ! da',iesind din casa , mi se intampla sa ma minunez cum de lucrurile logice, clare si simple pe care le zic bineinteles IO (hahaha) nu conving adversarul ca adevarul e la MINEEE !!! (hahaha) recunosc ca cedez greu ,dar nu din vina mea ci a "blank" celorlalti ! dixit (hahaha)

Eu zic ca ultimul cuvant e un moft...In locul lui ar trebui sa te concentrezi pe argumentele invocate in parcursul dialogului.
Daca ele sunt solide si bine etalate, atunci nu mai are nicio importanta cui apartine ultima replica..

Intr-o disputa recenta eu nici nu am mai rostit-o..Era o intrebare si ar fi trebuit sa raspund punand astfel capat disputei.
In locul ei mi-am privit indelung interlocutorul, direct in ochi, comunicandu-i astfel un mesaj ce greu s-ar fi putut pune in cuvinte.

Din controversele prin care trecem nu ultimul cuvant este cel de care ne amintim...ci cursul discutiei, desfasurarea ei, dreptatea celuilalt, greselile noastre, tonul si in mare masura onestitatea.

Să nu am ultimul cuvânt într-o dezbatere este exact ceea ce îmi doresc de fiecare dată. Prefer să las acel ultim cuvânt celuilalt sau altora. Cică asta ar fi o formă de răutate, mi s-a spus cândva.
Am şi eu o obsesie faţă de ultimul cuvânt, dar e de altă factură: ţin mereu minte care a fost.

Ultimul cuvânt îl au femeile. (Da ti-am zis, etc cotcodaaaaaaaaaac).
Si barbatul se duce la birt.
Ergo, barbatul e de vina ca bea si nevasta-sa o ia pe lânga.
Asa s-au distrus imperii, numai ca mujer asa au vrut-o si barbatii nu s-au rastit.
Si în toate razboaiele au murit primii barbati, baieti, nu intrigantele cu gura mare sau cu soptit prin perna...

Si asa, aia cu gura mare, e MAMA.

This is the point of no return...
https://www.youtube.com/watch?v=vnH7yRpnAVE