Good dimi...Deeeci, dat fiind faptul cum că ăsta se vrea un dcţionar exhaustiv al limbii elevate folosită acilea trebuie să intervin şi eu cu o explicaţie logică şi filologică a unei alte noţiuni - şi anuma aia de
boNboană...
Dacă analizăm fenomenul din punct de vedere istoric ajungem la următoarea constatare: cu foarte mult timp în urmă, cineva (un EL), exilat în bucătărie de consoartă ca să bucătăricească în timp ce ea stătea la taifas cu cele de genul ei, deci acel EL s-a apucat de bucătăricit şi a scăpat pe plita încinsă nişte zahăr. Normal că ăla s-a topit şi s-a făcut un fel de maclavais care s-a întărit. Ca să nu-i zică nimic consoarta, a băgat-o în gură, şi a constatat cu uimire grozavă că avea gust bun şi atuncea, molfaind maclavaisu' ăla întărit, a început să mormăie "bon", "bon"...Nu discutăm aici scandalul pe care i l-a făcut consoartă că i-a paradit zahăru' , discutăm numai faptul că tipu a avut simţ comercial şi a lansat pe piaţa evului mediu francez bucăţi din maclavaisu ăsta întăit şi dulce şi le-a denumit
bonbons (sing: fr. un bonbon - DAR, de regună, 1 buc. nu ajunge...). Biiiine - în spaţiul francofon, cuvântul s-a încetăţenit dar la genul feminin. Spre ex. în spaţiul carpato-danubiano-pontic se numeşte: o bonboană; mai multe bonboane.
La nemţi există numai plural : die Bonbons - dar la genul neutru.
Inglişii, ca să fie mai cu moţ iau zis
candy . Asta ne duce cu gândul la tipa aia superba, cu saxofonu' de-i zice Candy Dulfer (va mai amintiţi ? "Lilly Was Here" - superbă măăă, ea, nu melodia...)
Buuun; ajunşi la faza asta şi permiţându-ne o extrapolare şi o licenţă poetică, termenul de bonboană s-a extins la tot ce este dulce. Când le spui - par exemple - ăstora superbe şi minunate de aici ca-s nişte dulci, automat termenul de bonboane îşi găseşte aplicarea practică. Deci, aici discutăm de
boNboane - adică de ceva minunat, frumos, şi duuuuulce. Exemplul de mai jos e tipic pentru o boNboană...Stai să vezi...
ASTA e o boNboană - de exemplu...
Quod erat demonstrandum....Cool mă, cactus rulz...