Au trecut 16 anii de cand s-a dus epoca lui Nea`Nicu unde sfarsitul de an scolar era omagiat cu flori , careu , coronita si alte obiceiuri belicoase , nu s-a schimbat nimic , meniurile arhaice si mintea bolnava a unora a ramas aceeas , inca vad copii care duc flori , se tine aceleas discurs de incheiere a unui an scolar in care ploziii adorm in fata unui auditoriu select si asteapata termininarea pomelnicului utopic ca sa traga o pipa la coltul scoli .

Pot sa spun ca am respectat foarte putin aceasta traditie , dar voi care ati copilarit in epoca raposatului va invit la pupitru cu povesti din culisele careului , unde se pomeneste faima scoli....,dar si pleava .

AMIIINNNN

Ultima varianta, cea mai apropiata de adevarul meu. Vremurile respective imi provoaca o stare de voma.

in primii opt ani nu aveam cum sa ratez evenimentul, doar eram premianta! era un amestec de jena si mandrie cocotzatul ala pe podium.
despre discursuri.. cine si le mai aminteste? sau, mai exact, cine se obosea sa le asculte. aveam mereu cate o leapsa, un sotron de jucat, sau cate un fazan in nelipsitul careu.

apoi, in liceu, zilele alea erau ocazia sa mai bem o bere impreuna cat ne faceam planuri de vacanta. din a noua am incetat sa mai fiu premianta, asa ca nu mai stateam sa ascult povestile. nu ma covingea nimic din ce aveau sa spuna diversii mei profesori, directori sau colegi. cele mai inteligente chestii sefa de promotie tot la o bere si-o cantare le-a spus.

nu inteleg totusi "starea de voma". poate ca am avut eu o copilarie si o adolescenta prea linistite...

Nu-mi aduc aminte nimic. Sau mai degraba ceva f vag, cum erau copiii aliniati. Dar despre discursuri nimic.
Totusi, din scoala generala, care s-a intamplat toata inainte de revolutie, am amintiri placute. Iar din liceul de dupa rev, tot asa.

Pe vremea serbarilor cu coronita abia asteptam sa vad ce carti primesc, asta ma interesa in primul rand. Si de multe ori am fost dezamagita din cauza ca primeam- iarasi!- "Pe drumuri de munte", "Amintiri din copilarie" sau "Romania pitoreasca"...
Norocul era ca discursurile de care vorbesti erau aproape inexistente la scoala noastra: tata trebuia sa le tina, si cum el isi pierdea rabdarea mai repede decat copiii, le termina in doi timpi si trei miscari si ne trimitea acasa.
Imi amintesc cu drag mai ales de tata, cat era de tanar si de vesel, si de sanatos pe atunci. S-a dus de parca nici n-ar fi fost vreodata...

Las' ca acum nu se mai dau carti gratis nici macar la premianti!Nu sunt fonduri si...se dau doar diplome! Discursurile...?Pe vremuri erau politice,n-am avut senzatia de voma , eram mandra ca urc pe scena si nu cred ca mai auzeam ceva!

Mi se pare aiurea sa nu marchezi in nici un fel sfarsitul de an. Adica acele careuri, discursuri, premieri sunt... sunt CEVA. Este semanlul (clopotelul ) care iti spune ca a mai trecut un an si ca urmeaza 3 luni de distractie. La facultate, anul se termina ca si un sfarsit de saptamana. Era berea de dupa examen, dar aia se intampla oricum, de cel putin 6 ori pe sesiune, doua reprize pe an. Apoi incepea un weekend mai lung, in care unii plecau acasa. Nu tu planuri, nu tu ganduri de viitor, nu tu nimic. Trecea o saptamana pana sa te dezmeticesti ca e vacanta.
Nici gand de obiceiuri invechite, mie imi placea atmosfera de sfarsit de an, chiar si pentru simplul fapt ca marca un prag.

Imi aduc aminte de primii 8 ani, cand eram nefericita purtatoare a unei fleoashte de garoafe (obligatoriu cu petale zdrentuite) si o vedeam pe maica-mea ranjind superioara in primul rand, inarmata cu o gramada de buchete (evident, tot de garoafe cu petale zdrentuite) pe care trebuia sa le inmanez gratios invatatoarei, directoarei, secretarei, apoi profesorilor care au contribuit cum au putut ei mai spaguiti ca odrasla sa iasa number one across the nation.... Iar la plecare sa aud aceeasi replica satisfacuta: "Doar nu stau degeaba acasa si nu ma duc la munca....". Din clasa a 9-a, insa, tata a preluat fraiele si a spus asa: "Inveti cand, cum si la ce vrei, dar sa nu aud ca ai picat examene sau ai vreo corigenta. Daca chiulesti de la ore, anunta-ma, sa nu pic de fraier la sedintele cu diriginta. Vad eu cum le motivez". Si de atunci am inceput sa ma simt om si nu robotel care trebuie sa ia numai 10, ca doar de aia statea acasa si nu se ducea la munca..... De carti si discursuri, nici nu imi mai aduc aminte.

oooooooooooo mie imi placeau coronitzele pentru premiile I, II si III ca trebuiau sa le faca mamicile, deci se stia deja cine ce premiu ia si festivitatea era numa asa, de forma La sf. de an erau garoafele in voga si la inceput gladiolele. Stiu ca erau aproape asa de inalte cit mine si nu ma lasa mama sa le duc eu pina la scoala ca le trageam cu virful pe jos. Pe undeva am o poza de la sf. de an scolar, dac-o gasesc v-o arat.

Stateai in soare imbracat in chestiile alea caraghioase ca sa-l asculti pe tovu. de la B.O.B (Biroul Organizatiei de Baza al PCR, pentru neinitiati), dupa care il ascultai pe tovu. director care vorbea mult despre dumnezeul mai mic care ne conducea pe vremurile alea, dupa care unu' ales din anii terminali primea un fel de cheie a scolii .. bla .. bla .. bla ... bleah

Cat despre cartile pe care le primeam, erau cumparate tot din banii nostrii pe care ii strageam cu doua, trei saptamani inainte. "Diplomele" erau un fel de xeroxuri mai rudimentare. La sfarsit de zi, daca erai norocos, nu te alegeai cu o insolatie zdravana. Q.E.D.

De prin zona asta nu a fost nimenii sef de promotie care a imnat cheia scoli , cheia spre succes

Scoala avea cheie?
Oricum, la noi, daca avea, o tinea ori portarul ori femeia de serviciu. Mai tarziu, o tineau cu ajutorul jandarmilor

@ Olaf: Glumetule
La sfarsitul liceului un coleg a "predat" steagul liceului celor cu un an mai mici, iar eu am inmanat cheia liceului. Oricat de stupid ar suna, cursul acela festiv a fost momentul meu preferat din toti cei 4 ani de liceu elitist al orasului.

Cred ca discursurile erau/sunt inca plictisitoare...Dar cine nu si-a dorit oare sa ajunga din careu pe scena ,premiant I sau macar II sau III ?

Mie obiceiul imi place. Discursul a fost cel care m-a traumatizat tot timpul... Daca l-ar scurta, ar spune doua vorbe scurte si la obiect (eventual si la suflet), ar ura vacanta placuta elevilor si nu s-ar lungi cu plicticosenii, ar fi perfect. Cum zicea si Olaf, obligatia aia de a participa la careu te facea sa te bucuri si mai mult ca incepe vacanta, sa simti cu adevarat ca s-a sfarsit anul, sa iti dai seama cat ai realizat, din punct de vedere scolar pana atunci... La facultate abia la inceputul urmatorului an stii sigur in ce ape te scalzi. Si intotdeauna realizez ca a inceput vacanta abia dupa vreo doua saptamani...

Ce aveti dom'le cu "Animtiri di copilarie" si "Pe drumuri de munte"? Sunt carti clasice pe care le primeai pe gratis... Acum costa de te usuca. Eu ma bucuram sa primesc carti. Si ma bucuram sa primesc coronita si sa fiu felicitata ca am avut rezultate atat de bune... Dupa cum am spus, discursurile plicticoase ale directorilor, profesorile, preotilor si cine mai era invitat sa vorbeasca au fost cele care m-au traumatizat. Chiar nu-si dau seama in ce hal plictisesc si chinuie elevii cu ele?

Edit: Am votat si eu 5-ule. Desi variantele de raspuns sunt cam tampite si initial nu vroiam sa votez nimic...

eu stateam ca un dulap...la auzul cuvintelor IATA A MAI TRECUT UN AN SCOLAR CU BUNE CU RELE
careul scolar e frumos la o bere pe o terasa cand spui lucrurilor pe nume

Mama, fratilor, nu intamplator ati dezgropat subiectul asta taman acum. Am uitat complet cum se desfasurau festivitatile. Insa aseara rasfoiam un album cu poze din clasele promare. Mama mia, cand am vazut ce mutre fericite aveam toti care promeam coronite, absolut toti aveam o bucurie si o satisfactie uimitoare. Eu, vara-mea, colegii, toti radiam de fericire. Asa ca, daca vreaunul dintre ei pozeaza in non-conformist, teribilist caruia nu-i placeau serbarile de sfrasit de an ii pun fotografia in fata.
In ceea ce priveste discursurile, am amintiri fragmentare. Tot ceea ce stiu este ca imi compuneam un discurs scurt, concentrat, cu substrat, care sa-mi puna in valoare ce aveam mai bun. Nu sunt as la discursuri lungi, asa ca imi adaptam discursul astfel incat sa ies eu cel mai bine dintre toti. Nu incepeam cu "A mai trecut un an...", solemnitatea nu era echivalenta cu formalismul daca aveai imaginatie. Ma aranjam sa arat cat mai bine imi poze si sa fiu cea mai frumoasa. In orice caz, faceam coronita impreuna cu mama si eram satisfacuta cand iesea cea mai misto. Singura amintire neplacuta: asteptam foarte mult pana ne venea randul.
A, la liceu, luasem premiul I, dar nu se mai acordau coronite. Mortal, colegele si diriginta mi-au facut pe ascuns o coronita si mi-au adus-o la festivitatea de premiere.
Dar cel mai mult imi placea cand se decernau premiile la olimpiade, eram primii intre primii si, cel mai important, primeam o gramada de carti foarte bune.

Multe tampenii faceam in liceu. Aveam note mari, e drept, dar atat. Restul timpului mi-l petreceam in bodega. Mai veneam cateodata la ore cherchelit, dar al naibii tot luam note mari (oarecum, am venit pilit bine la teza la fizica, la care am luat 9). Mda, cred ca cele mai misto momente de stat la o bere afara erau prin liceu...