PESCUIT CU OCHII INCHISI
E iarna, e frig. Nu pot sa merg la o partida de pescuit pentru ca viscolul nu ma lasa sa ies din casa. Navighez haotic pe internet cautand site-urile despre pescuit, le studiez, imi fac planuri: uite o lingura noua…da’vobleru’ asta parca ar merge la clean…uite ce cauciuc misto, asta rupe salau’… N-am stare, incep sa ma plictisesc de internet, mai mult imi fac iluzii… Iau o carte dar nu pot sa citesc, dau drumul la televizor – aceleasi programe prin care trec de la un cap la altul negasind nimic interesant – si apoi il inchid plictisit. Ma intind in pat si ma uit pe fereastra: viscolul spulbera zapada in vartejuri care ma duc cu gandul la ape involburate pline de avati., cerul e cenusiu, inchis la culoare ca apa limpede din balta prin care ghicesti silueta unei stiuci la care visezi de cand ai prins primul chitic… Inchid ochii…
Ma aflu intr-o barca veche din lemn alaturi de trei barbati cu barbi lungi, incalcite, cu hainele acoperite de sorturi pana la genunchi, purtand urmele si mirosul atator crapi, stiuci, somni si inverzite in unele locuri de algele din plasa navoadelor si a vintirelor manuite cu iscusinta de acesti oameni parca dintr-o alta epoca, preistorica. Sunt pescari batrani, cinstiti, neatinsi de mizeriile pescuitului industrial de azi de care nici nu vreau sa amintesc. Se uita cu nedumerire si parca cu spaima la lanseta pe care am lasat-o sprijinita intr-o parte a barcii. In schimb zambesc multumiti cand le intind o sticla de tarie pe care ei o pretuiesc – acolo in salbaticie – mai mult decat banii. Cand barca ajunge aproape de mal unul dintre ei sare pe pamantul moale si o tine ca sa pot cobori. Le multumesc ca m-au adus pana aici, iar ei isi iau la revedere mormaind ceva de neinteles probabil intr-un limbaj necunoscut mie. Privesc un timp dupa barca lor care sa departeaza in zgomotul infundat al ramelor. Apoi imi iau lanseta si rucsacul si pornesc in cautarea unui loc mai liber unde sa pot lansa in voie. Ma aflu intr-un loc pe care parca mi-l amintesc de undeva…din copilarie…e locul unde veneam cu bunicul meu si prindeam bibani si rosioare cat palma cu undite din crengi de salcie, cu rame cat degetul, gasite cu greu in pamantul negru, lipicios. E locul in care am aflat ce este pescuitul si am descoperit farmecul acestui mestesug, al acestei arte.
E primavara si soarele straluceste cu putere. Am in fata mea un canal lat cam de treizeci de metri cu apa limpede, neagra. Putin in stanga mea, din canal porneste o deschizatura care se largeste intru-n ghiol. In departare se vad cateva lebede linistite si un stol de pelicani ce dau ocol ghiolului probabil in cautarea unui loc ce le-ar putea oferi un aspat pe cinste. M-am asezat sub o salcie pentru a avea putina umbra destul de inalta insa pentru a-mi permite sa lansez. In sfarsit imi desfac lanseta usoara din doua bucati lunga de 2,40 m. Am o mulineta destul de mica cu 100 m de fir monofilament de 0,22 mm. Echipament destul de usor in cazul in care m-as intalni cu Monstrul . Ma gandesc cu ce sa incep. Hmm…pun o rotativa mica, argintie. Parca vad deja bibanii cum sar sa o inghita. Incep sa lansez de-alungul malului pe langa palcurile de iarba asteptand cu infrigurare muscatura care sa imi creasca pulsul si nivelul andrenalinei. Merg cam douazeci de metri si lansez marind unghiul fata de mal din cand in cand, incercand sa ghicesc in ce loc si la ce adancime stau cocosatii. Arunc ceva mai departe, in apropierea unui palc de iarba de langa celalalt mal. Nu apuc sa recuperez doi metri si simt atacul. Atmosfera parca de vis face ca emotiile sa fie mari cu toate ca la capatul firului nu se afla decat un peste ceva mai mare decat palma. Nu mi-am luat minciocul cu mine asa ca aduc pestele usor spre mal pana ce il cuprind cu mana. Ii scot ancorita din gura si il privesc putin in soare, dupa care ii dau drumul. Merg mai departe in speranta ca e primul dar nu si ultimul biban prins. Mai lansez de cateva ori tot inspre locul cu pricina si mai aduc pana la mal inca trei bibanei bataiosi pe care ii eliberez.. Bucuros ca am avut success de la inceput, ma intorc la locul meu de popas sa vad daca nu cumva vreo vietate si-o fi bagat nasul in traista mea. Ma intind la umbra salciei gandindu-ma ce naluca urmeza sa fie scaldata in unde. Ma intreb daca o fi prezenta si cumatra pe-aici… Cum care cumatra? Stiti voi care: dintoasa. Scot din trusa o lingura oscilanta, nu prea mare, potrivita cu echipamentul pe care il am. Pun struna pentru ca firul subtire pe care il am ar fi taiat cu usurinta de dintii ascutiti ai stiucii. Incep sa lansez la fel ca la inceput, mergand pe acelasi traseu. Insa cumatra nu da nici un semn, nu am nici un atac. O caut in mal, la mijlocul canalului, la suprafata, la adancime…nimic. Ma gandesc sa revin la rotativa si la bibani, dar nu imi pierd speranta si schimb traseul mergand in cealalta parte. Arunc intr-un ochi de apa in mijlocul uni palc de iarba, cu teama ca as putea sa pierd lingura. Las sa se scufunde putin si apoi recuperez incet, incercand sa nu agat. Deodata simt tensiune in fir. Ma gandesc ca am agatat, dar nu, batul vibreaza, simt vibratia in brate. Emotiile ma fac sa transpir, simt ca e mare si stiu ca are toate sansele sa scape: firul meu subtire, faptul ca e in iarba si ca nu o voi scoate usor de acolo. Reglez frana dar mana imi tremura si mi-e teama ca firul va ceda. Mulinez incet si simt ca batul se tensioneaza din ce in ce mai tare. E doar la douazeci de metri de mine si vad cum se involbureaza apa, cum isi croieste drum prin iarba. Mai are putin si iese de acolo. In sfarsit, am scos-o. Dar acum e mai libera, pleaca in stanga cu o buna parte din firul de pe tambur. Mai strang putin frana, acum parca am mai mult curaj. Reduc din distanta care ne desparte dar inca mai am de lucru. Mulinez si o tin in tensiune nelasand-o sa mai plece. Scoate capul la suprafata deschizand gura parca pentru a ma intimida. E mare intr-adevar, dar acum simt ca pot invinge, mai e asa putin… E obosita si se lasa adusa destul de usor la mal pe ultimii metri. O apuc de dedesubtul branhiilor si o trag inspre mine punand-o pe brate. Teama si emotiile mele s-au transformat acum in admiratie. Nu o tin mult pentru ca e cald si nu ar rezista. O las in apa langa mal si o mai privesc cateva clipe. Apoi pleca unduindu-se usor, facandu-si loc printre plantele de pe fundul apei. Dupa un asemenea monstru nu ma mai simt in stare sa continui partida si oricum e deja tarziu, astept venirea pescarilor, asa cum am stabilit. Nu trece mult timp si vad barca cum se apropie, iesind din ghiol. Ma saluta facandu-mi semn din cap si imi fac loc in barca printre vintire… Se uita la mine cu aceeasi nedumerire ca la inceput, intrebandu-se probabil ce o fi in capul meu ca am pierdut atata timp pe balta fara sa prind un peste. Ma intind pe spate cu gandul la stiucile mele, privind apa si ascultand oracaitul broastelor, glasurile atatot pasari de balta… Ajungem la mal si mergem spre o coliba unde ne asteapta alti pescari, toti barbosi, semanand parca toti intre ei. Au pregatit bors de peste si mamaliga. Nu am mancat nimic toata ziua si ma uit spre cazan cam insistent. Sunt poftit sa ma asez pe un ciot de salcie si mi se da o strachina cu bors aburind, cu o bucata mare de crap, o lingura de lemn si…pofta buna. Dupa ce ma ridic de la masa, ma inchin si multumesc gazdelor. Ma indrept spre malul apei si privesc luciul acesteia, perfect, fara nici un val. Usor, usor ma cuprinde somnul si ma gandesc ca ar trebui sa merg sa ma culc dar mai raman acolo un timp si privesc apa, salciile, pasarile…cine stie cand ma voi intoarce aici? Cine stie cand voi mai avea parte de o astfel de zi?
Deodata, ma trezesc…
A fost un vis? Nu, este in continuare, un vis ce asteapta sa fie implinit la fel ca alte mii de vise. Ma ridic din pat si privesc pe fereastra… viscolul spulbera zapada in vartejuri care ma duc cu gandul la ape involburate pline de avati…
Poate aici o citeste cineva. Astept pareri. Mersi.
