Mi se pare interesant sa ne amintim ce ne doream cu ardoare sa devenim atunci cand in mintea noastra incepuse a se contura un ideal si in ce masura si-a indeplinit fiecare visul de devenire.
Aici ma refer in special la meserie, dar daca vreti sa extindeti si in alte sfere, nu e nici o problema.

O sa raspund eu prima, daca tot am deschis aceasta intrebare.
De cand eram o copilita si abia prinsesem creionul in mana imi placea sa desenez si sa pictez si visam sa devin pictorita. Mai tarziu, in scoala, toti profesorii de desen care i-am avut m-au incurajat sa-mi implinesc visul si sa merg la liceul de arta.... dar asta nu a corespuns cu dorintele intelectuale ale parintilor si iata ca am devenit contabila, meserie ce m-a adus cu picioarele pe pamant. De unde eram o romantica si o visatoare incurabila, nah ca m-am "vindecat". Am invatat sa practic aceasta meserie, sa o stapanesc.... dar nu o sa reusesc niciodata sa invat sa o iubesc. Sufletul meu ramane pe veci inchis undeva intr-o pictura.
Desigur ca am si pictat la viata mea destul de mult si cu succes, avand si ceva expozitii pe vremea cand eram la facultate (desigur faculta era de contabilitate ), dar ulterior cand m-am angajat, am costatat ca munca de contabil cam ucide astfel de manifestari... si sunt cam 5-6 ani de cand e eveniment daca mai pictez o icoana-doua.

Va astept cu relatari despre voi.

Eu visam sa fiu profesor de engleza.
Drept urmare, acum ma ocup de analize financiare.

Fiica_lunii, avem ceva in comun. Pana in clasa a opta toata lumea imi zicea sa dau la arte, dar eu ma uitam la pictorii pe care-i stiam si la lumea din jur si-mi ziceam "si ce pisici fac eu dup-aia, mor de foame cu tablourile in brate?" si am dat la filologie. Asta dupa ce mi-am dorit sa devin invatatoare, vanzatoare, calugarita (la 7 ani), cercetoatoare si handbalista. La liceu am prins mare drag de carte (adica mai mare decat pana atunci, pentru ca mi-a deschis ochii si m-a indrumat) si am inceput sa scriu. Iarasi toata lumea m-a laudat si m-a incurajat, dar tot nu voiam sa fac o cariera din asta (adica da, visez sa devin o scriitoare cunoscuta, dar sa am o meserie alaturi sa-mi tina de foame pana atunci).
Facultatea aleasa a fost cea de stiinte politice. Am facut doi ani si m-am plictisit, in mare pentru ca sectia respectiva fusese infiintata mai mult ca sa fie, iar cursurile erau in mare masura comune cu sectiile de sociologie, comunicare si filozofie... In plus simtul meu practic (in continua dezvoltare de cand am parasit "cuibul" parintesc) imi spunea ca pentru o cariera in politica, trebuie sa ma inscriu intr-un partid, ceea ce nu-mi suradea deloc (pentru ca nici un partid romanesc nu ma atragea). Intre timp incepusem si sa lucrez intr-o mica firma de publicitate (in paralel cu alte joburi micute gen traduceri, articole si altele asemenea pe un site international) si am prins drag de domeniul asta, mai ales ca se cere creativitate, deci am lasat balta politica cu gandul sa ma inscriu la advertising si mass-media.
Insa in peisaj aparuse Dani (sau Franck cum ii zice tot restul lumii, dar mie nu-mi place), iar relatia devenise prea serioasa ca sa mai continue la 2000 km distanta si sa ne vedem o data la 3 luni, asa ca dupa o perioada de cantarit ce-i pro si ce-i contra, am decis sa ma mut la el. Si gata cu publicitatea si cu facultatea...
Pana una-alta nu fac nimic, am inceput sa ma interesez de conditiile de inscriere la faculta aici (de data asta vreau litere sau stiinte internationale ) si poate mi-oi gasi si ceva de munca pana ma marit, desi in afara de chelnerita sau menajera nu prea am alte sanse deocamdata.
Asta e povestea viselor mele pana acum. Poate peste 5 ani voi fi tot aici si va voi spune ca am devenit scriitoare sau politician sau... cine stie...

Nu am visat asa ceva, adica sa devin ceva.

Dar una dintre intrebarile cele mai agasante ale copilariei era "Ce vrei tu sa te faci cand vei fi mare ?".

De asta am si inventat un raspuns care sa ii dea pe spate pe adulti (daca tot ma intrebau despre cand "o sa fiu mare", fireste ca le spuneam ca vreau sa fiu ceva "mare", prea "mare" a accepta ei prea usor ca e posibil ). Acum chiar mi-a intrat in cap ca poate nu era vorba de ceva asa de mare, dar nu o sa pot spune exact decat daca se va realiza. Intre timp, jumatate s-a realizat adica sunt in locul prin care spuneam ca ar trebui sa trec pentru a ajunge sa fac ce pretindeam pe vremuri ca as vrea.

Daca am fost off topic si nu am vorbit despre visele mele ...


Later edit: Uitasem sa spun ce am devenit. Nu prea am ce spune, ca calfa care se respecta, sunt in continua devenire.

eu am vrut sa fiu inginer de rachete...
apoi doctorita...

nu mi-a iesit
asa ca am ajuns "om bun la toate"

La gradinita imi doream sa devin politista... ... iar din facultate o sa ies psiholoaga. Poate o sa devin o psiholoaga care lucreaza in politie, si-atunci o sa le impac pe toate ... desi n-as prea crede.

Am visat o buna bucata de vreme sa ma fac aviator dar am ajuns sa lucrez la calculatoare...bun si asta Visul mi s-a implinit totusi pe jumatate, pentru ca fac si zbor avioane mici cu telecomanda. Daca as ajunge sa pilotez si unul mare (2-4 locuri sau acrobatie) atunci chiar ca m-as declara trecut peste sechelele din copilarie

S-ar parea ca nu sunt singura care nu a reusit sa-si implineasca visele de devenire.
Cine stie.... poate pentru unii din noi inca mai e timp sa mai facem ceva sa ne apropiem macar de acele vise.

eu nu stiu ce voi deveni, dar stiu ce mi-as dori sa fiu "cand voi creste mare"

in primara imi doream foarte mult sa fiu profesoara de franceza (nu ca n-as vrea acum, dar nu cred ca voi fi eu aia care va face reforme in invatamant , asa ca prefer sa ma indrept spre un alt domeniu ), acum insa as vrea sa fac farmacie ... sper sa iau admiterea

nu stiu daca voi vi fi ceea ce imi doresc, dar stiu ca nu e pacat sa visez...asa ca imi permit

P.S. fiica_lunii foarte fain topic-ul...

Nu e timpul pierdut pentru o cariera artistica/literara. Ufff, ce urat suna cuvantul "cariera". Vreau sa spun, sa realizezi o lucrare artistica, un volum de poezii/proza.

mai dormi un pic.. cine stie pote visezi si alte chestii...

Eu am vrut sa devin ofiter in Fortele Terestre Romane. Am picat examenul de admitere, si am intrat la o alta scoala militara, mult, mult mai dura: aceea de subofiteri de politie de la Campina. Eram pe punctul de-a deveni politist cand...surpriza. viata a luat o intorsatura nu tocmai placuta. Momentan sunt student la psihologie si sper sa ma angajez in ***, dar nu ca psiholog.