Scrieri, ganduri, amintiri din viata Linicai veti putea citi in cadrul acestui Jurnal.

Lectura placuta!

M-am gandit sa fie vorba de prefata pentru "Viata mea, poezie-roman" cu amintiri, ganduri, trairi, vise si contemplari - situatii fel de fel...
Asta nu inseamna ca jurnalul de acasa se va prafui, ci poate ca aceasta "introducere", care imi este la indemana si cand sunt departe de pix si hartie, il va face ca peste ani sa devina romanul pe care am visat toata viata ca il voi scrie.

Bun. Acum, pentru ca stiu de ce scriu si de ce voi scrie aici, voi incerca sa nu ma razgandesc si sa folosesc experienta hanului ca o implicare mai mare in atingerea visului. Iar zilele, trag speranta ca imi vor aduce continutul potrivit.

Daca in urma cu ceva timp mi-era teama sa imi expun opiniile, acum mi-e mai putin teama de a exersa arta de a conversa, care, sa spun fara timiditate, e destul de anevoioasa, atingerea ei fiind un adevarat ideal. Ori, la urma urmei, personajele vor invata incetul cu incetul sa se acomodeze, si ele, cu spatiul, timpul, cu ele si ele intre ele. In final, prin conversatiile sanatoase, speram sa ajungem, impreuna, la un final fericit.

Am intalnit de curand un om cu o experienta de viata incontestabila, graitoare prin insasi infatisarea-i modesta.
Desi au trecut cateva zile de atunci, privirea lui mi-a ramas intiparita in icoanele sufletului. Intimparita insa mi-a ramas si statura lui, si mai mult intiparita in minte.
Oare de ce unii batrani isi pastreaza pozitia corpului dreapta, iar altii se cocoseaza. Este doar o cauza organica, o lipsa de ingrijire, sau tine si de atitudinea in fata vietii? Dar daca este valabila, pe langa celelalte, si ultima afirmatie, ma intreb cat din noi este minciuna, exagerare... superficialitate.

M-am gandit in ultimile zile la pozitia corpului nostru.
Poate ne-am vindeca mai usor de timiditate, lipsa increderii sau frica, prin simpla grija pe care am putea-o invata sa o avem fata de coloana vertebrala atunci cand ne plimbam, citim, scriem, ne uitam la TV... Poate chiar de rautate si pesimism.

Spor la scrise!!!

Mutumesc, Contraste!

Am intalnit astazi la metrou o persoana. De obicei ma asez, daca este cazul, si ori raman cu gandurile mele, ori ma uit pe titlurile ziarelor celorlalti calatori, ori ascult muzica ... si cam ce facem cu totii aproape zilnic.
Azi ascultam muzica, cu casca intr-o ureche, si am vazut un ziar pe unul dintre scaune. Ma indrept sa il ridic si tot atunci se indrepta spre el baiatul de care aminteam. Da, acum vine cliseul: "parca il cunosteam de undeva" .

Daca ne-am saluta mai des si am vorbi unii cu altii in timp ce strabatem acelasi drum, lumea ar fi mai buna, mai inteleapta. Ne-am da seama ca nu suntem cu nimic mai presus de altii, ca avem aceeasi directie cu totii: necunoscutul. Si ca putem fi in aceeasi barca de multe ori, sau putem fi barci alteori...
Dar ne comportam ca niste antisociali. Uff, de ce!? Poate din cauza comoditatii, sau a frunstrarilor ascunse sub timiditate, sau din lipsa de constientizare a vietii, sau, sau... O mare parte dintre noi ne dorim sa iesim din uzura cuvintelor impartasite doar cu cei cunoscuti si atunci... atunci suntem priviti cu ochi diferiti, sau putem schimba privirile din ochii privitorului.

Azi mi-a placut sa merg, dis de dimineata, alaturi de ceilalti oameni. M-am simtit "in acelasi pas" cu ei. Un fel de ... impartasire. Simteam cum le dadeam din bucuria mea, iar ei imi dadeau din toate ale lor:incruntari, suparari, nervi, naivitate, copilarie, zambetele lor, ochi cautatori, relaxare pe muzica, barfe si dorinte, vise si regrete... Minunat! Simteam ca vreau sa strig: Hei, oameni! Suntem in lumea asta impreuna si plecam tot impreuna, in ciuda aparentelor! Va multumesc pentru ca sunteti cu mine!
Probabil eram considerata nebuna... dar am simtit ca am luat din juru-mi tot ce este uman si le-am dat toate emotiile din clipa aceea.. si aceasta. Pentru ca ciudat, ma simt tare "apartinand" aceleiasi lumi - o lume ce poate fi schimbata doar prin noi insine, ajungand sa ne descoperim doar gandindu-ne la Binele celorlalti.

Am mai simtit in timpul facultatii aceleasi emotii, dar atunci nu eram constienta cum as putea sa ma exteriorizez. Plecasem de la camin si veneam spre romana. Era toamna si copacii erau minunati! Soarele parca era baiatul care avea grija de ei sa ii impodobeasca pentru o mare sarbatoare... cine stie, poate era o nunta de-asta de care noi nu suntem constienti ca poate exista...
Cert e ca parca toata natura imi observa prezenta in acel 331 si parca imi spunea ceva din secretul ei.
Oamenii de langa mine, cei de pe strada erau atat de frumosi in ziua aceea! Si nu era o zi speciala pentru mine... era una ca toate celelalte. Dar sigur a fost o zi in care timpul si spatiul au disparut, lasand loc unei clipe de impartasire...

Sunt clipe pe care cred ca le simtim cu totii. Si cine stie cate astfel de momente trec pe langa mine fara sa le deslusesc? Si cine stie ce energii primim/dam in aceste momente?

Cert e ca m-am intalnit iar cu entuziasmul care a suflat asupra mea pentru a vedea relativitatea inceputurilor si a finalitatilor!


P.S. Mi-ar placea sa fiu acum in leaganul de la Curmatura.

Nefertiti

Ati vazut ce de toamna e peste tot? Pe strazi, pe alei, pe ulite! Si culori, mii! Din care doar putem visa sa ne facem hainute, bluzite sau rochite in care sa dansam/invarti pline de farmec la petrecerile ce vor veni.
Ca de, unde gasim locul de unde le putem cumpara? Si nici gand sa le putem purta, asa naturale, nu!? Desigur, daca stiti vreun secret, va voi fi recunoscatoare.
Dar nimeni nu ne poate opri sa le culegem pentru a ne impodobi casutele si locurile noastre preferate. Si sa facem cadouri neasteptate cu ele si cu, poate, altele adunate pana acum. Scoici si nisip, frezii si nasturasi pastrati in cartile citite in anotimpurile ce au fost inaintea acestuia care ne este noua Prezentul.
Gandurile ce le-a adus sau le va aduce cu ea aceasta Toamna, le putem, dupa caz, pune la camara sa ne infruptam cu ele, trimite la somnic de urs spre uitare, sau pastra pentru cand va fi primavara, sau poate vara si vom avea altele cu care sa le inlocuim.
Acestea si toate ale toamnei prezenţa sunt aici si nu in alta parte. De spun nu, sunt departe de ceea ce numim - aici, unde este Toamna si Iarna, si Primavara si Vara- Realitate.

.. totusi, te iubesc!

Sunt fericita! Nu spun ca nu am motiv sa nu fiu fericita, ci am un motiv pentru care pot sa fiu fericita de azi inainte in fiecare zi, in fiecare dimineata, in fiecare secunda: toamna a venit cu cheia fermecata! Am usa mea la casa, o usa pe care o inchid eu, o deschid eu, o pot uita deschisa tot eu seara si doar eu sunt responsabila pentru ea - momentan.

Este atat de ... relaxant ... sa ai locusorul tau! Si responsabil.

De ce trebuie sa asteptam mereu ca ei sa faca primul pas? De ce sa cersim de la ei iubire? De ce sa avem rabdare cu ei? De ce ei au voie sa experimenteze... mai bine zis: SA ALEAGA, iar noi sa asteptam ... sa fim alese? De ce sa asteptam sa fim cerute in casatorie? De ce?

Pe vremea strabunicii mele - ferice de cei care pot spune "pe vremea bunicii", barbatul trebuia sa aleaga:
- persoana care sa le fie odihna la intoarcerea de la munca;
- trupul visat, in care sa se scufunde;
- persoana care sa le ofere un copil;
- persoana care sa educe si sa ingrijeasca copiii;
- persoana care sa ii alinte ca pe niste copii;
- persoana cu care sa vorbeasca oricand;
- persoana care va avea oricand timp pentru ei;
- persoana care sa le gateasca, spele, calce;
- persoana care sa aiba grija sa aiba o prezenta placuta in societate;
- persoana care sa stinga seara lumina;
- persoana care sa le spuna buna dimineata;
- persoana care sa ii astepte cu mancarea calda si baia pregatita;
- persoana chibzuita in toate;
- persoana care sa spuna Da (de cele mai multe ori, din prima!).
- persoana care sa transforme casa in Camin...

In schimb, doua conditii se cereau indeplinite:
- curaj si responsabilitate sa ingenuncheze si sa ceara mana;
- sa ofere fata de societate (in primul rand- in cazul in care se casatoreau fara sa iubeasca) dar si fata de persoana aleasa(in primul rand, in cazurile in care se casatoreau din iubire) de a asigura cele necesare traiului de familie.

Bun.

Astazi cine si ce cauta? Cine ofera si ce ofera? Cine gaseste si cine ofera? Intrebari de acest fel pot sa curga... Ce raspunsuri avem pentru ele? In ce ipostura ne aflam? A celui care cauta, sau a celui care asteapta sa fie gasit?

E clar, ele sunt adresate in egala masura tuturor celor care ne dorim un Camin... Bun si cu asta. Dar azi cine "ingenuncheaza"? Si de cate ori?

O binecuvantata Asteptare in care lupt pentru a pastra ceea ce inseamna gandire pozitiva, toleranta, intelegere de sine si ... descoperire de noi si profunde umbre de cunoastere in "noi, voi, ei... TOTI" - frumos si drag cantec...

Cu cat ma apropii mai mult de moarte, simt ca aceasta nu exista... simt ca voi ramane doar cu mine, alaturi de tot ce fac sa-mi fie important si... de ajuns...

In esenta, Craciunul este prefigurarea Iubirii - miezul "Inceputului" Vesnic... Ce ne poate bucura mai mult decat stiinta acestui Inceput?

Iubirea pasionala urla in singuratate, sfasiindu-se atunci cand se simte tradata.
In acelasi timp si spatiu, cea prieteneasca apeleaza la "cealalta" pentru a se apara...
La sfarsit, ramane cea mai reala, mangaind teama, topind necuvintele si arzand pasii de pe cale.

Este noul nostru coleg!

Imperiul financiar mondial
Autor: Bogdan Aaron
Data: 18.01.2006


Puterea banului a ajuns sa controleze toate sferele societatii. Banul dicteaza, ucide, distruge si înrobeste. Printr-o propaganda abil utilizata, banul s-a transformat dintr-un mijloc într-un scop în sine. Iar ceea ce este mai important si mai important este faptul ca întreg capitalul a ajuns sa fie acumulat în câteva mâini care dicteaza totul.

Interese politice si financiare

În deceniile anilor 1970 si 1980, bancile mici locale au fost cumparate de catre banci mari în cadrul fiecarui stat din Statele Unite: apoi acestea au fost la rândul lor cumparate de suprabanci din New York, astfel încât o mâna de banci detine absolut toata averea. În 12 state, de exemplu, de la New England pâna la South Carolina, 3 suprabanci din New York detin 85% din toata averea bancilor. Dar toata averea natiunii este controlata de Banca de Rezerva Federala (Federal Reserve Bank). Opt dintre principalii proprietari ai acestei suprabanci care stapâneste America sunt: Bancile Rothschild din Londra si Berlin; Banca Fratii Lazard din Paris; Banca Israel Moses Seif din Italia; Banca Warburg din Hamburg si Amsterdam; Banca Fratii Lehman, Banca Kuhn Loeb, Banca Chase Manhattan si Banca Goldman Sachs, toate din New York. Banca Chase Manhattan îi apartine lui Rockefeller; restul apartin celor al caror nume îl poarta, adica lui Rothschild, Kuhn, Loeb, etc. Aceste banci particulare
(cuvântul "federal" din numele bancii este o minciuna de aruncat praf în ochii publicului) detin sistemul monetar al Statelor Unite prin actiunile pe care le detin cei aproximativ 300 de actionari, proprietarii bancilor sus-numite, care toti se cunosc între ei si sunt uneori înruditi. Cea mai mare influenta asupra vietii economice americane o are, prin mecanismul acesta, familia Rothschild care, începând ca telali si camatari de cartier la Frankfurt, prin asocierea cu societatile oculte (francmasoneria) au devenit în decurs de doua secole stapânii bogatiilor lumii si promotorii Noii Ordini Mondiale. Pe la 1820 cinci frati Rothschild stapâneau sistemul bancar din Franta, Anglia, Austria, Italia si Germania, si bancherii asociati lor au prosperat, iar cei nealiniati au disparut din aceste tari. Spre sfârsitul secolului XIX, bancherii Rothschild au intrat în finantele Statelor Unite, prin bancherii Warburg din Germania, care erau partenerii bancii Kuhn si Loeb din New York. Pa
ul Warburg a fost primul presedinte la Federal Reserve System. J. P. Morgan li s-a asociat, caci familia lui sprijinise conspiratia masonica si guvernul mondial înca din anii 1770, când ruda lui Morgan, Alexander Hamilton, devenise primul secretar al Trezoreriei Statelor Unite. Familia Rothschild a finantat si înscaunat dinastii financiare ca Rockefeller (monoplul petrolului), Carnegie (monopolul otelului), Harriman (caile ferate). Casatorindu-se între ei, acestia formeaza de-acum o unitate atât biologica cât si financiara. Prin 1970, bancile controlate de Rockefelleri detineau un sfert din avutul ce-l detin bancile din America si 30% din tot ce detin societatile de asigurare. Încercarile de a-i împiedica pe acestia sa acapareze toata industria si finantele Statelor Unite (în 1911, în 1966, în 1975) au esuat si i-au costat viata pe oamenii lucizi si cinstiti ca reprezentantul Louis McFadden, otravit la New York sau reprezentantul Larry McDonald, asasinat în avionul coreean 0
07, la 31 august 1983, deasupra spatiului aerian sovietic; sau senatorii John Heinz si John Tower, amândoi decedati în misterioase accidente de avion particular.

Motivatii ascunse

Urmarind filiera de înrudire si de finantare schitata sumar aici, se cristalizeaza elita bancherilor internationali care, în strânsa colaborare cu conspiratia societatilor oculte, creeaza Noua Ordine Mondiala. Ce-i motiveaza pe membrii acestei elite bancare în distrugerea planificata a culturii, economiei, religiei, spiritualitatii, vietii turmelor de oameni, a "celorlalti"? Raspunsul îl da Rockefeller însusi: întrebat de ce doreste sa candideze la presedintia Statelor Unite, el a raspuns cu candoare: "Ce altceva mi-a mai ramas de dorit, când am totul?" Dar unii autori cred ca Rockefeller nu e decât o marioneta în mâinile altora, ca si francmasonul Clinton sau oricare alt presedinte american; caci de doua ori era sigur ca va fi presedinte si totusi coruptia electorala si orchestratia mass-mediei n-au fost dirijate astfel încât sa fie el "cel ales". Familia Rothschild are caile ei misterioase; Meyer Amschel, telalul si camatarul care a fondat imperiul Rothschild la Frankfurt d
elapidând cele circa 3 milioane platite de guvernul britanic landgravului de Hesse-Cassel, pentru tinerii germani trimisi sa suprime revolutia americana, avea si functia de rabin (vezi "Jewish Encyclopedia - Enciclopedia iudaica", vol. X, p. 499 si urmatoarele, dupa George Armstrong, "Rothschild Money Trust - Trustul Monetar Rothschild", 1940, p. 21). La congresul din 16 iulie 1782 al Lojei Masonice de la Wilhelmsbad, care fusese complet infiltrat de "iluminatii" lui Adam Weishaupt, s-a hotarât sa se mute cartierul general al francmasoneriei contopite cu "iluminatii" din Bavaria la Frankfurt, care de-acum era fortareata lui Rothschild, si din acel oras aceste doua forte par sa fi început sa colaboreze, subordonate acelorasi stapâni. Statele Unite ale Americii par sa fi fost de la începuturi bastionul acestei subversiuni subterane, în ciuda repetatelor avertismente ale presedintilor si patriotilor americani ca George Washington, Thomas Jefferson, Abraham Lincoln, care se banu
ieste ca a fost asasinat tocmai pentru ca se opunea planurilor Noii Ordini Mondiale. Bineînteles, povestile despre asasinarea lui Lincoln, date publicitatii pentru consumul maselor si predate în scoli sunt la fel de "adevarate" ca si istoria românilor scrisa de Mihai Roller. Colonelul Edward Mandell House, care era creierul presedintelui american Woodrow Wilson, era, dupa parerea lui Gary Kah, un agent al "cartelului Rothschild-Warburg-Rockefeller" .

"Toti - o apa si-un pamânt"

Gary Kah face o paralela între conspiratia subversiva a "iluminatilor" francmasoni si Consiliul pentru Relatii Externe, CFR-ul, care-l duce la concluzia ca ambele organizatii lucreaza în acelasi mod, cu aceleasi mijloace, în acelasi scop: pentru a instaura dominatia unei elite asupra tuturor popoarelor lumii pe care le vor degrada, aducându-le la rangul de vite umane. Cu acest scop se infiltreaza în guvernele si structurile administrative si statale ale popoarelor, lucrând în cel mai mare secret si punând accentul pe siluirea mintii victimelor. La pagina 182 din raportul anual al CFR-ului pe anul 1990 se accentueaza faptul ca membrii CFR-ului n-au voie "sa publice spusele cuiva indicând sursa în ziare, sa le repete la radio sau televiziune sau de pe un podium sau în cadrul unei lectii sau sa le scrie în afara unei comunicari interne între ei cu circulatie limitata, în nici o publicatie... participantii la sedinte n-au voie sa transmita spusele cuiva vreunui reporter... sau un
de exista vreun risc sa fie larg distribuite sau publicate". Gary Kah arata ca CFR s-a infiltrat în partidul democrat al Statelor Unite în anii 1920-30 si în Partidul republican în anii 1940, astfel încât cele doua partide sunt de fapt filialele aceleiasi organizatii; si, odata cu cel de-al doilea razboi mondial, s-a infiltrat si a preluat functiile guvernului în America. La înfiintarea Organizatiei Natiunilor Unite (ONU) în 1945, din 14 membri ai comitetului fondator, 10 erau membri în CFR. Terenul pe care s-a construit sediul ONU, asezat la New York, a fost donat de John D. Rockefeller, Jr. Secretarii generali ai ONU au caziere ciudate: Alger Hiss a fost spion sovietic în guvernul american; U. Thant îl lauda pe Lenin mai presus decât pe oricine; Kurt Waldheim a fost soldat nazist.

Dar despre Hitler, care avea un bunic evreu si o amanta evreica (Eva Braun), se spune ca, alarmat la gândul ca ar putea fi santajat cu acel bunic evreu, i-a ordonat lui Hans Frank sa-i studieze genealogia. Circula zvonul ca bunica lui Hitler, Maria Anna Schickelgruber, din Waldvietral în Austria, ar fi ramas gravida cu tatal lui Hitler, Alois, pe când era servitoare în casa baronului Rothschild din Viena si ca acesta din urma era tatal adevarat a lui Alois si bunicul lui Adolf Hitler. Hans Frank i-a raportat lui Hitler ca bunica lui Hitler l-a conceput pe tatal lui Hitler, Alois, pe când era servitoare la Graz, în casa unui evreu. Alois n-a fost niciodata recunoscut drept copil al celui cu care bunica lui Hitler s-a maritat ulterior. S-a discutat mult daca într-adevar era Hitler nepotul nelegitim a lui Rothschild sau al altui evreu; faptul cert este ca el credea ca este, si ca bancherii Rothschild i-au acordat un sprijin imens ca sa acapareze puterea în Germania. Hitler a înc
eput razboiul invadând Austria, unde s-a grabit în primul rând sa distruga toate urmele descendentei tatalui lui. Dar principalul sprijin l-a primit Hitler de la I. G. Farben, cartel care sprijinea socialismul si era în strânsa cooperare cu Standard Oil din America, compania lui Rockefeller.

Comunitatea Europeana, Rusia si ONU

Cum pe la jumatatea secolului nostru natiunile se opuneau înca integrarii totale în unica gloata mondiala, conducatorii din umbra au înfiintat în 1954 grupul Bilderberg cu scopul de a realiza integrarea economica a Europei, lucru dorit asa de fierbinte de români, care în majoritatea lor nu stiu ca integrarea economica a Europei nu înseamna nimic altceva decât întinderea comunismului si în Europa Occidentala si permanentizarea structurilor comuniste în Europa Rasariteana. Grupul Bilderberg cu cei aproximativ 100 de membri ai sai, recrutati din vârfurile puterii financiare, a fost finantat masiv de catre fundatiile Rockefeller si Ford. Prima lui realizare a fost Piata Comuna Europeana, care se preconiza sa devina o uniune politica, la 31 decembrie 1992. Dar, cum zice Douglas Reed, unul dintre cei mai talentati, mai inimosi si mai lucizi scriitori ai secolului nostru: la mare pericol Dumnezeu le da popoarelor câte o scânteie de inspiratie. Tot anul 1993 a fost punctat de zvârcol
iri ale natiunilor europene prinse în capcana, care se împotrivesc unificarii Europei. Practic, toti americanii care participa în Grupul Bilderberg sunt sau au fost membri în CFR.

O alta organizatie-sora este Clubul de la Roma, înfiintat în 1968, care numara mai putin de 100 de "oameni de stiinta, educatori, economisti, umanisti, industrialisti, si oameni care ocupa functii în guvernul national si international" cum zic chiar ei, fara sa explice unde sunt birourile guvernului international, si unde ei sunt "international civil servants" ("functionari ai guvernului international"). Participantii americani din acest club includ membrii CFR-ului si ai familiei Rockefeller. Sarcina clubului de la Roma este unificarea întregii lumi, deci s-ar parea ca acest club este deasupra grupului Bilderberg. La 17 septembrie 1973 un raport al acestui club arata ca globul pamântesc a fost împartit în 10 regiuni administrative, care se afla deocamdata în stare de flux si nu corespund cu nici un fel de granite nationale. În 1973 aceste regiuni se chemau "regate" ("kingdoms"). În 1974 a fost republicat acelasi raport, dar cuvântul "regate" a fost omis. Ceea ce îl alarmeaza
pa Gary Kah în raportul acestui club despre activitatea guvernului international este fundamentul lui satanic-ocult, adica faptul ca se bazeaza pe religia "New Age - Noua Era". La pagina 42 a cartii sale, Gary Kah reda harta lumii cu cele 10 regiuni formulate de Clubul de la Roma, unde se vede clar ca regiunea numarul cinci ocupa întreg teritoriul fostei Uniuni Sovietice cu toate tarile socialiste satelite înglobate în ea; adica România nu este o tara ci o parte din regiunea 5, Rusia.

Asa arata harta lumii la ora aceea. Granitele regiunilor sunt în stare de flux, dupa cunoscutul model sovietic, care muta granitele republicilor unionale astfel încât sa fie întotdeauna varsare de sânge si suferinta între armeni si musulmani, între români si ucrainieni, si asa mai departe. Aceste continui deplasari ale granitelor naturale îndeplinesc un dublu scop: pe de o parte îmbogatesc bancherii internationali care fabrica si vând armamentul, reducând populatia globului, care este, zic ei, prea numeroasa pe de alta parte conving oamenii ca nationalismul si patriotismul sunt cauza tuturor relelor si numai renuntarea la suveranitatea nationala va aduce pacea în lume, sub un guvern mondial, într-o noua ordine mondiala. "Trebuie sa dezvoltam o "constiinta globala" care va obliga fiecare individ sa-si accepte rolul de membru în comunitatea globala... Fiecare individ trebuie sa-si dea seama ca unitatea de baza a cooperarii umane si a supravietuirii s-a mutat de la nivel nationa
l la nivel global", scrie comitetul executiv al Clubului de la Roma în cartea sa "Mankind at the Turning Point - Omenirea la Rascruce", p. 147. În încheierea acestei carti, la pagina 206, se întrevede adevarul despre clubul de la Roma si toate organizatiile surori: "scopul este schimbarea fundamentala... în distribuirea averii si venitului" ("fundamental changes... in the distribution of wealth and income"). Caci distribuirea averii si-a venitului nu va mai fi pe baza liberului schimb, unde producatorul îsi vinde munca si produsele la pretul pietii si este platit dupa cât valoreaza oferta lui pe piata libera. În Noua Ordine Mondiala omul va fi sclav total si perpetuu al guvernului francmasonic mondial care-i cere maximum de efort si în schimb îl hraneste, îl îmbraca si-l cazeaza câta vreme este productiv, dupa baremele stabilite de guvern pentru vita umana iar când nu mai este productiv, urmeaza eutanasia, adica eliminarea lui "cu blândete" dintre cei vii. Românii care vad c
um fostii activisti comunisti fac pe nationalistii se dezgusta de nationalism si se arunca în bratele guvernului mondial ca vitele duse la taiere - nestiind ca acesti fosti activisti comunisti sunt finantati ca sa faca pe nationalistii tocmai pentru ca trecutul lor comunist sa arunce o pata asupra simtirii nationaliste si a patriotismului în general.

Cine are urechi de auzit, sa auda!

Sursa: http://www.rufon.org/articol/41/imperiul-f...ar-mondial.html

Stiu ca nu nu sunt in stare sa comunic si sa ma comunic, dar stiu ca ma pricep sa atrag asupra-mi experietele pe care mi le imaginez. Este cumplit cand atat cele haioase, cat si cele dureroase se ingramadesc sa-mi ofere lectii!
Si, desi ar trebui sa le tratez cu ignoranta tocmai pentru ca simt ca nu-mi apartin, le iau in serios si incerc sa le gasesc justificari, ingramadindu-le astfel in fiinta mea, in existenta mea. Parca as juca v-ati ascunselea fara a ma gandi vreodata ca va veni seara si ma voi duce la culcare. Si asa o mare oboseala se aduna, incat mi-e teama ca eternitate-mi va fi o continua motaiala cu dureri de cap!

Da, in cele din urma cred ca .... puterea unei regiuni va fi direct proportionala cu timpul pe care il vor petrece locuitorii imbogatindu-si sufletul.

Dupa ce l-am intalnit in metrou pe viitorul coleg, tot la metrou, am intalnit o alta persoana. Acum mergem impreuna spre birou. Ne-am intalnit intr-o imprejurare haioasa si, astfel, diminetile au devenit mai vesele pentru ca are aceasta persoana o mimica a fetei care te binedispune pe loc!

Imi amintesc de formele pe care trebuie sa le umplu pentru a nu face doar umbra pamantului. Am inceput cu inima- sau cel putin asa cred... dar e muuult de bagat! Sper sa reusesc.

Ma bucur pentru ca exista acest coltisor virtual... Multumesc pentru ca l-am gasit si pentru ca v-am gasit pe voi toti!

Aseara am mancat o super placita cu dovleac!

Uff! Am dat de un topic ce mi-a amintit de copilarie, cu visele ei...
Desi mi-am zis imediat ca inchid hanul pe azi - hmmm, am stat foarte mult azi pe-aici - cred ca e bine sa notez aceste ganduri... pentru ca mi-am amintit de-odata toate cartile pe care le citeam sub plapuma, sa nu-i deranjez pe fratii mei... Si de toate rugaciunile spune uneori cu lacrimi in ochi, si de toate certurile cu colega mea pe care o paruiam si o trageam dupa mine prin toata clasa - din cate imi amintesc, ea incepea mereu. Ce batai mai trageam cu baietii, care ma tot trageau de codite si imi ridicau fustita! Si apoi ma intorceam acasa asa trista, sperand ca maine o sa fiu mai buna, si mai buna... Ce sufletel! Si cand cantam la serbare si o vedeam pe mama plangand credeam ca am gresit, pentru ca mie mereu mi se parea ca se aude fals si incet. Saraca mama! Nu degeaba imi spunea mereu ca nu stie cu cine seman...
Imi amintesc cum ma culcam mi-era frica sa adorm pentru ca visam urat. Urat, urat. Visam ca vin oamenii negri sa ma fure... si probabil sunt multi copii care se culcau cu frica in san. Uneori simteam cum imi bate inima in urechi...
Sau, imi amintesc cum o data, ajungand acasa de la biserica, unde parintele ne spusese sa ne rugam la ingerasul pazitor, m-am ajezat pe marginea patului, unde cu ochii inchisi si mainile impreunate incercam sa imi imaginez, din toate puterile mele, cum arata un ingeras adevarat. Stiu ca apoi, multa vreme, aveam in minte cand ma rugam imaginea lui Cristos cu spinii pe cap, dar zambind.
Am mai avut un vis odata. Se facea ca ma jucam cu Isus. El era mare, tocmai coborat de pe cruce si nu puteam sa-l iau in brate sa-l pun in balie, unde ii pregatisem un patut. Ma chinuiam sa-l ridic si tot cadeam, dar eram asa de bucuroasa ca el radea.
Ciudat. Cand e vorba de copilarie, nu zambesc...

Uneori ma intreb de ce am ajuns aici, la han... Probabil, ca multi altii, imi vine sa scriu vrute si nevrute... si ma opresc, cu gandul sa scriu intr-un notepad ideile, sau apoi ma gandesc ca ar fi mai bine sa le scriu in jurnal... Cam mereu mi s-a intamplat sa nu mai ajung sa notez nimic si daca am dac copy- paste in notepad, toate au sfarsit sterse la curatenia generala.

Gata cu melancoliile!

Incep sa scap de frustrarea lipsei de coerenta si concizie.

Sunt obosita. Cred ca pentru prima data ma simt chiar obosita de la calculator. Simt cum mi se incretesc ochii, parca fruntea mi se alungeste si mi se contureaza irisii. In plus, maxilarul parca-mi trage fata-n jos, umerii se aduc in fata si gatul este tras dupa ei.
Stomacul mi-l simt undeva pe genunchi, iar genunchii, reci, se sprijina pe niste glezne stranse de bocanci, care de altfel sunt aproape descfacuti... Si peste toate, imi simt coatele batand in ritmul muzicii un pic cam dure si inima fugarind tensiunea din arcusuri...
Doar talpile plutesc si in curand ma vor duce spre pat...

Somn usor si odihnitor!
Eu mai bantui...

dascalita,

Acum cateva minute am distrus desenul "cu gura la plimbare". Poate il voi reface....

In postul acesta vreau sa nu mai vorbesc cu nimeni lucruri "mai putin placute" despre cei ce nu sunt prezenti la discutie.

Un simbol al primaverii ce a venit, garantat purtator de noroc!

Dascalita, multumesc mult! Sper ca ai o primavara placuta. Eu iti doresc armonie in familie si verde crud in juru-ti.


Ieri am reusit sa trec de rusine(mandrie) si sa traiesc un moment de credinta.
Reinnoiesc dorinta de a nu mai vorbi despre altii cand nu sunt de fata.
Desi as fi avut atatea de notat, aseara am preferat sa dorm. Sper sa nu uit weekendul ce a trecut si sa traiesc cu suflet si din suflet toate cate vor urma. Va fi singurul garant al ne-regretelor.

Aseara am ajuns acasa plina de ... veselie! Simteam, doream atat de mult sa o impartasesc!

Dupa ce am facut mancare, un dus luung, am citit, am vorbit la telefon cu cativa prieteni si cu ai mei, am cantat toate catecele din agenda mea noua. Sper sa le transcriu si pe cele de pe foi. Come as you are ...

Tarziu, am stras totul si am adormit printre perne... pentru ca dimineata sa ma trezesc la fel de vesela.
Dupa ce am luat micul dejun, am aerisit prin casa, am calcat lenjeria + cateva tricouri si am intins rufele spalate de Harnicuta, mi-am adus pachetul cu mancare intr-un alt frigider, unde si acum sta linistit, asteptandu-ma sa-l deschid.

Ooo, primavara plina de speranta, hotarari si ... vise!

O, tu, primavara! Stiu ca dupa ploaie, si nori, si frig, vii mereu. Probabil ca in fiecare m-am bucur de tine ca prima oara... ca acum! Atata energie in fiecare culoare, atata statornicie in (re)inviere, atatea intelesuri date printr-o simplitate densa! Sa fiu macar o farama din tine in aceasta lume si as iubi vesnic!

Incerc sa fiu calma si rabdatoare, dar nu-mi iese mereu. Reprosez, ma manii, acumulez frustrari, neimpliniri si remuscari. Dar in restul timpului, sunt plina de dorinta de a fi din ce in ce mai buna si de credinta ca nu trebuie sa intrerup dialogul...

Dau cu doru-n piatra si ea se crapa. Inseamna ca e tare tare doru meu...

A venit aprilie!

Vine Pastele.

Aseara iar am exagerat, iar am vorbit despre cineva care nu se afla prezent la discutie. Si am mai si criticat, de parca as sti eu gandurile vreunei persoane! Nici macar pe ale mele nu le stiu bine, motiv pentru care am negat ceea ce ratiunea si inima striga impreuna ca este adevarat.
Ma fac eu mare si voi sti sa nu mai fiu singura...

Tot incerc sa atasez o poza si nu reusesc. Asta e, data viitoare.

Ma consolez ca nu sunt singura. M-a luat ieri gura pe dinainte, desi mi-am propus sa nu mai ascult "critici" vis-a-vis de absenti.

I-am zarit miscandu-se asemenea unor umbre ce canta si bat din palme langa focul de tabara.
Slabita, mi-am strabatut fulger istoria, regasindu-mi puterea de a crede ca... a fost si se va petrece in trepte. Pasi spre mult dorita iubire implinita. Pamanteana, dar cu dorit izvor in Celest.
Acest nou dor a eliberat Clipa.
- Clipa zburdalnica, de oriunde te-ai gasi, inspira-mi permanent Speranta ta. Speranta cea de dupa descumpanire. Si Tu, cel de care asculta toate Clipele, fii laudat pentru ca mi-ai aratat-o pe aceasta Noua, descoperindu-mi-te ca, intr-o zi, mi te vei descoperi, spre fericirea-mi, ca Singurul ce-mi esti Iubirea!
- Datatorule de Clipe, dar daca mi-a fost, cautarea ei imi va ramane Crucea?




Ma bucur mereu cand o greseala devine "de indreptat". Uff, truda drumului ne apartine in intregime, necesitand o la fel de mare disponibilitate ca si gasirea ei.

Azi am recitit cateva mesaje trimise pe han: nu am talent la a alege zambareti! probabil am un deficit in comunicarea orala nonverbala si paraverbala de nu stiu sa utilizez, in scris, aceste elemente grafice.

Ma gandesc la cat de diferiti suntem; unii mai sensibili, altii mai putin sensibili, dar totusi, cata putere sta in fiecare dintre noi!
Imi vine sa intreb in stanga si in dreapta:
- Cat de important este sa existe notiunea de moarte in vocabularul sentimentelor noastre? Care-i este statutul primordial in raport cu uitarea? Este uitarea benevola, sau daruita.. intocmai mortii?
Si daca am descoperit astazi refugiul uitarii in moarte, ar trebui sa-Ti multumesc, sau sa ma intreb de-i vreo erezie strecurata din prea nedorita-mi comoditate si prea urata-mi mandrie?
- Stiu ca ma vei intari cu un raspuns de Pace si-Ti multumesc!


_ _ _

- Totusi, raspunde-Mi repede, moartea aceasta ar trebui sa fie mai mare decat dorul?

Voi lasa calcatul pentru maine. Fug la un film.

Aseara am fost la film. O experienta interesanta. Singura si... linistita pentru ca speranta ca dragostea trece de prezenta fizica a triumfat si de asta data.

Azi, prin han, mi s-a confirmat, interior, ca Ispiratia Divina se afla in toate si ca noi suntem doar instrumente. Aceasta intarire ma face sa reflectez asupra drepturilor de autor. Oare nu toate ne sunt date pentru a le da mai departe? Oare cat din cat dam, putem reproduce intocmai? In ce situatii?

Azi este o zi minunata!
Desi in mine domneste in continuare intrebarea de dor si nelinistea datorata lipsei unui raspuns, celelalte "descoperiri", care raspund unor intrebari pe care le-am aflat doar o data cu raspunsurile venite, infrumuseteaza clipele. Da, le infrumuseteaza desi, dupa ce mai descopar in mine cate ceva, ma simt obosita.
Azi, prin cele citite si traite la han, printr-o discutie cu unul dintre clienti, prin rugamintea pe care mi-a adresat-o o persoana de a o ajuta cu ceva, am simtit ca ne apartinem unul altuia. Poate nu in mod egal, din cauza lipsei vederii in spatiu si in timp, in sensibilitatea si in pragmatismul celor ce ne inconjoara... chiar cu simpla lor respiratie... dar ne apartinem! E minunat, e extraordinar, e frumos! E ....a ne lasa sa fim intocmai naturii - sa existam si sa ne daruim gratuit, dupa legea firii!

-Doamne, cred ca incep sa simt misterul Trupului Mistic.
-Te rog, spune-mi, daca nu as fi fost botezata si crescuta intr-un mediu crestin, as fi trait toate acestea? Daca da, cum le-as fi cuprins in doua cuvinte?

Azi mi s-au intamplat iar lucruri minunate! Cred ca toate sunt pentru a intelege ca toleranta si iubirea se mentine, construindu-le continuu. Inteleg acum ce inseamna pentru zilele noastre "Cine nu are pacat, sa arunce primul cu piatra'. Da fapt, pietrele sunt mai mult decat "judecatile", "etichetele" noastre. Sunt "reprosurile" pe care le facem celor din jur, mai ales celor dragi, carora ne "laudam" ca ii iubim.
Azi am descoperit ca pe alcoolici, indiferent cat de rau se comporta, trebuie sa-i iubesti. La pomeni, oamenii dau si vin. Multi refuza, sau beau cu sila. Ei insa, beau cu pofta si spun din inima "Dumnezeu sa primeasca". Si, din care observ, oamenii chiar ii cauta cu privirea prin cimitire- mai ales pe cei pe care ii cunosc. Ca cine nu refuza paharul " pomanii" cand il intinzi? Poate ca raposatii nostri sunt eliberati pentru ca pofta lor potolita se transforma in adevarata rugaciune. Astfel, ei, betivii, sunt prin aceasta calitate a defectului lor, o veriga din lantul acesta mare, un madular care face probeleme, dar fara de care nu putem ramane intregi. Doamne, eu nu stiu sa primesc pomana! Fug de ea. Cateodata mi se pare o povara. Dar unde sa o pun? Daca nu o mananc trebuie sa o pun la un copac, sau sa o arunc?
Tot azi am inteles cat de mult a luptat interior Omul Isus, astfel incat sa ne iubeasca pe toti, la fel, asa cum suntem- cu neputintele noastre, cu franele pe car eni le pune societatea- cu care, de fapt, ne confundam prin lipsa de curaj in a trece dincolo de forma cuvintelor. Asta nu inseamna ca nu il durea ce faceam, ce nu puteam sa face, ce ignoram... Dar peste toate, suferinta pricinuita de ele a reusit sa o transforme pan ala capat, din iubire, in Jertfa Sfanta- nepatata de vreo ezitare.
Aseara am incercat sa intru in Gradina Ghetemani. Adevarata rugaciune de daruire este un fel suferinta a trupului, a materiei. Astfel, nu mi se pare imposibil sa transpiri rugandu-te; iar cand nu intelegi, stii ce te asteapta, ai in fata toata suferinta lumii, pe care o percdepi dincolo de spatiu si timp, asa cum a avut capacitatea acest Om Real, Isus, a asuda sange in rugaciune nu este, chiar nu este legenda!
Aseara, participand la denie am mai inteles ceva. Am inteles ca jertfa noua, zilnic prezenta in Euharistie, este jertfa de iubire nesangeroasa. E din iubire, dar totusi, e jertfa. Si trebuie luata ca atare- in intelesul real al cuvantului, rostita cu pauza penru meditatie. Adia astfel, putem incepe sa intelegem.

Am mai invatat multe, multe, multe! Sper ca in seara asta sa mai pot nota, macar in caietul de acasa! Oare in seara aceasta ce voi mai invata?

Probabil dupa sarbatori nu voi mai putea intra aici, la han, din motive de serviciu. Asadar, va spun tuturor: Cristos a inviat! Si Cristos inviat nu mai moare!

Mare este fericirea data de convertire(de aflarea a ceea ce este Bine si dorinta de a iubi din ce in ce mai mult si mai cu pace)! E o fericire nebuna-adica de neinteles pentru multi cei care-si pun bariere din diferite motive, culturale sau pur si simplu, de comoditate... Dar daca acestia nu ar exista, ne-am mai putea numi noi insine fericitii nebuni? Cu ce ne-am compara?

_ _
Privind dorul meu... mi-e dor cand il vad, mi-e dor cand nu-l vad. Cred ca a devenit stare permanenta pentru ca se afla deja in mine... Asadar, de ce sa vreau atat de insistent sa il mai vad daca il port deja?

Da-o unui copil, copii intotdeauna se bucura. Si apoi... dar din dar se face rai, nu?

Paste fericit si linistit iti doresc!

Felina, de obicei asa fac. Dar uneori o tin in casa si mucegaieste.

dascalita, in cele din urma, a fost linistit. Multumesc de urare.
Numai doruri...
Mi-e asa dor de munte! Mi-e dor sa merg pana nu imi mai simt picioarele! Mi-e dor sa ajung in poienita, sa ma intind pe iarba proaspata si sa stiu ca acea clipa ce-mi va poposi pe pleoape, va sterge toate dezamagirile care lasa in suflet o asa imagine superficiala asupra vietii!

Cred ca in weekend voi pleca in Piatra Craiului. Abia astept sa mangai pamantul pe par si sa-i soptesc la ureche toata dragostea mea de si pentru ea, natura. Apoi sa privesc cerul, lasand gandurile sa fie duse de vantul rece care vine cantand cantecul vremurilor de veacuri... Si astfel, sa-mi amintesc ca peste 2-3 ani, zilele acestea vor fi trecut... lasandu-ma sa ma descopar neincetat in istoria-mi.

Dar pana in weekend - poate ultimul weekend "de primavara" la munte, conteaza Acum-ul ca primul, singurul si ultimul...


Azi am redescoperit cateva melodii dragi mie, printre care si Over de rainbow.

Iata-ma vrand sa nu uit aceste trairi... O, Hanule, spatiu drag, cu hangii si hangite de la care am avut/am asa mult de invatat!

Gata, am trecut, cel putin pentru moment, de perioada "de ce" - urilor. Increderea in Speranta este cheia.

Azi am inteles ca mi-e dor de mama tocmai acum, cand dorul e din ce in ce mai mare, acum, cand constientizez despartirea, in plinatatea suferintei ei! Mi-e dor de ea pentru ca ar fi singura persoana in fata careia mi-as pastra demnitatea in suferinta ca sa nu o mahnesc. Pentru ca stiu ca iubirea ei pentru mine, intrece orice iubire pe care un pamantean mi-ar putea-o da. Pentru ca stiu ca oricat de rece ar fi ea cu mine, prima mangaiere pe par am primit-o de la ea, primii ochi care m-au privit cu mandrie si duiosenie au fost ai ei, primele maini care m-au alintat au fost ale ei, primele buze care mi-au soptit Tatal nostru au fost ale ei, primele urechi care au fost indurerate de plansul meu de suferinta au fost ale ei, primile picioare care au alergat pentru mine au fost ale ei... pentru ca stiu ca le-a indurat pe toate, singura, cand inca era tanara,(si) pentru copilul ei... Cata iubire, mama! Ma bucur ca traiesc aceasta suferinta! Astfel nu stiam ca te iubesc atat de mult! Ca ma iubesti atat de mult, dincolo de racela ta, provenita din faptul ca nu a fost nimeni tandru cu tine, asa cum firea ta romantica o cersea adesea!

Doamne, transforma aceasta suferinta in jerta. Scapa-ma de nelinistea adusa de posibiltatea ca acesta suferinta sa fie "katarsis", neliniste ce vine din incertitudinea, griul situatiei.

Azi am ascultat Cargo, Mama si Viata e jocul. Mama, incep sa imi asum toate lucrurile. Cred ca ai fi mandra sa stii ca fata ta devine matura.

De aproape 20 de ani incoace, tot e in mine un sentiment de... intrebare-curiozitate-mirare. Cum pot trece asa repede de la o starea la alta?
Ei bine, de cateva zile, starea persista. Nu mai vrea sa treaca la veselia aceea naiva, uneori "impertinenta" penrtu unii din jur, la acea imbratisare in care imi vine sa ii cuprind pe toti si toate din jur si sa-i fac una cu mine!
Aseara, cu prietenii, mi se sfasia inima continuu... desi era voie buna. Ochii mei nu puteau sa stea singuri in cap. Trebuia sa-i tin foarte tare cu pleoapele. Asa puteam sa evit cele doua pericole: sa mi se scurga, uitandu-se dupa telefon si sa inund toata casa.
Am plecat inainte de a se termina petrecerea. Simteam ca nu vreau sa fiu vazuta in starea aceea.. oricum, fusesem in oras imbracata cam subtire, avand in vedere ca sunt friguroasa, si au crezut ca ma doare capul pt ca ma paste vreo raceala, asa ca am plecat fara sa mai dau justificari.
Unul dintre ei, cu care ma simt de obicei foarte bine, m-a condus la metrou... Abia asteptam sa ajung acasa. Acasa, un chin. Un chin care nu trecea nici cu rugaciune, nici cu gimnastica... nici cu acea discutie care se invarte in jurul lui "stiu cum trebuie sa ma port, stiu ce le spun altora..."
Desi am mai trecut prin asta, acum sunt cu atat mai mult ranita/dezamagita/ nervoasa pe mine ca nu m-am gandit acum trei ani ca doar sotul meu va trebui sa se mai bucure de mine, cu mine, pentru mine in totalitate, indiferent de sentimentele mele si promisiunile nerostite si doar el va fi obiectul tandretei mele! "
In cele din urma... dupa o rememorare a cuvintelor si situatiilor, promisiunilor verbale cu subinteles, mi-am dat seama ca exista posibilitatea sa nu ma insel, asa ca merita asteptarea. Iar o atitudine negativa, o gandire deprimanta nu ne va ajuta pe niciunul.
Astfel, convingerea ca am procedat bine, fiind eu insami mai ales in ultimile luni, m-a convins ca daca nu ma vrea asa, nu vom fi fericiti niciunul. Pentru ca, vorba cantecului "Nu va reusi sa ne desparta de iubirea lui Cristos..."
Toate amintirile comune m-au facut sa imi spun dinnou ca, ori totul a fost o minciuna, ori perioada aceasta este doar o incercare ce ne va intari si vom putea merge inainte ca Noi, indiferent ca acum... ne-am transformat in ecuatie cu o necunoscuta...
Doamne, multumesc pentru tot, iarta-ma pentru toate si, te rog, lumineaza-ne!

Aseara ma uitam neputincioasa la jurnal. Ma uitam la chitara si imi venea in minte doar refrenul noului cantec ce-mi sta in minte de vreo 3 zile... "Nu ma miti, caci stim prea bine, minciuna nu-i prietena cu tine. Nu ma minti, caci stiu doar doi: iubirea cantareste Noi. Nu ma minti, caci stim prea bine, minciuna nu-i nici plai, nici rai, nici stele si nici glas de nai. Nu mai minti, stim doar noi doi: azi este ea, dar maine... vom ramane Noi".

Azi dimineata m-a sunat mama sa ma intrebe ce fac.
- Sigur esti bine?
- Ihhm.
- Sigur nu ai probleme?
- Tzz..
- La serviciu este bine?
- Ei, nu prea am chef, nu ma pot concentra... sper sa sa-mi vina si sa treaza repede, repede.
- O sa treaca. Eu sunt cu M. I-am dat o tuica... (rad amandoua).
- Mai, dar ce chefuiti?
- Ei, nimic...Am strans cateva varfuri de urzici, cred ca sunt ultimile pe anu' asta. Ce mi-ar placea sa-ti trimit si tie. Ca nici taica-tu nu mananca, ceilalti nu sunt acasa...
- Mda, nu ai facut de Paste...
- Da, mai mamica, dar aveam multa mancare...
- Da, mai, stiu. Oricum, daca vroiam cu orice pret, mergeam eu sa-mi fac.
- Ia spune, te descurci cu casa? As vrea sa putem sa-ti trimitem niste bani. Dar la banii nostri... doar ne rugam pentru tine...
- E cel mai important, mama. Azi suntem, maine nu suntem. Azi avem, maine nu avem... Mai am 34 de ani... trece repede timpul. Nu stiu cum au zburat lunile astea.
- Si apoi o sa vina inca 50 in care sa te bucuri de ea.
- Da, da...
- Dar de ce esti asa pesimista, nu ziceai ca vrei sa traiesti mult? Paote semeni cu bunicuta ca esti mica ca ea. Ssi o sa traiesti cat ea...
- Dar, mama, inca 50 ar insemna 100 si ceva de ani. Dar sa dea Dumnezeu, as vrea sa traiesc sa vad cat mai multe pe pamantul acesta... Ea la cati ani s-a dus?
- 101. Si mama-dincolo avea 86 de ani cand i-au ars actele... deci nu stiu exact la cati ani a murit, oricum, eram mica cand i-au ars actele.. deci inca pe putin 10 ani.
- Mda, eu eram mica... si stiu ca nu avea niciun dinte lipsa.
- Da, avea o dantura buna si doar se clatea dupa fiecare masa in gura si scuipa... Tu poti sa traiesti mult, daca semeni cu ele, micuta si iute. Ca astia ca mine, asa mai durdulii...
- Ei, sa fim sanatosi mama...
- Pai eu nu zic sa fim altfel. Hai, fugi, ca sa vezi daca muncesti ce-ti vine cheful! Ca chefu-ti vine daca depui efort. Hai ca nu te mai deranjez, te sun mai tarziu sa-mi spui ca ai terminat tot....
- Bine, mama. Aveti grija de voi si pofta buna la urzici - ce pofta mi-ai facut...
- Uite, pun putin pe un bat si arunc pana acolo.... hi, hi, hi...
- Hi, hi, hi... te pup. Si vedeti cu tuica aia...
- Auzi, da sigur nu ai altceva?
- Hai ca merg la treaba ca tocmai ce mi-ai dat curaj..
- Bine, mama. Vezi ce faci... Te sun eu ca am minute....
- Sarut mana, mama. Pa pa..
- Pa. Pa, mamica, pa.


In seara asta merg sa dau un cadou. Apoi la medic si la 20.00, daca nu da semne pana atunci, o sun pe M sa vina la mine.
Desi ar trebui sa ne vedem, nu mai vreau sa-mi fac planuri. Mai bine aman planurile facute(prietenii au putere sa inteleaga, sunt sigura!) si ne vedem, decat sa nu-mi fac si sa stau singura asteptand... sa-mi vina iar raspunsul "am de rezolvat ceva pt firma si apoi am niste ... chestii".

Stiu ca ne vedem in calitate de prieteni, si mai mult pentru ca mi-e dor mie, dar totodata, stiu ca doar tinanad legatura, comunicand, isi poate da seama ce vrea. Stiu ca il ajut ma mult fiindu-i aproape, decat daca m-as supara, as incepe cu reprosuri si as refuza dorul de el, fugind astfel de mine si problema, amanand, cine stie pana cand, rezolvarea ei...

Sper ca, dincolo de doruri, astazi sa ma iau cu serviciul si sa nu mai sun deloc, lasand sa vina de la el urmatorul pas...

Edit: boudicca, si tu, vizitatorule, daca nu vrei sa te intristezi, sari peste aceasta Prefata Intarziata... Sa stii ca ea nu reda ceea ce a insemnat si, sper sa insemne in continuare, romanul meu cu final fericit.

Prima noapte de panica adevarata a trecut in cele din urma cu bine, multumesc Domnului(nici nu stiu cum i-am trimis cele doua sms-uri). Imi pare rau pentru egoism si pesimism. Te rog, fa-ne pe amandoi sa pastram Lumina Invierii Tale! Stiu ca nu este usor nici pentru el.

Azi am sunat-o pe mama, spunandu-i ca am intr-adevar o problema; ca ne-am despartit si am nevoie de ea. Este prima data cand ii cer ceva. Mi-a spus ca va fi bine si Dumnezeu e mare. "Atata sa stii: nu trebuie sa-ti pierzi sufletul pentru nimeni". Asa e, nu trebuie sa ma sinucid, imbolnavindu-ma fizic si psihic.

Doamne, e atat de greu! Oare asa au suferit si altii pentru mine? Chiar rugaciunile pentru ei sa nu-i fi ajutat? Asa trebuie sa trecem toti prin aceste focuri?

"Toate acestea se aduna intr-un borcan cu miere(de zmeura ), din care mai tarziu cineva va sti sa ia putin cate putin", mi s-a spus astazi.
Azi mi-am dat seama ca am devenit mult prea serioasa. Nu prea mai spun bancuri, nu prea mai cant cantece vesele, nu prea mai am ritmuri vesele... Cand cer ceva de la mine- poate si de la altii - nu cred ca o fac zambind...
Sper sa am o noapte buna; weekendul se arata a fi unul foarte incarcat de prietenie, meditatii, petrecere (Yes!)... Sunt pe drumul cel bun.

Aurelia si visul albastru...


- Azi ii este iar frica iasa din casa. Nu stiu ce ma voi face cu ea dupa ce voi termina de scris aceasta carte. Probabil voi incepe alta...
- Ei, lasa, se va trezi la realitate. Poate are nevoie de putina liniste.

In camera albastra de la mansarda, copila isi privea firele de par ce atarnau pe catifeaua neagra. Probabil cea mai frumoasa rochie in care o va mai putea zari vreodata dragul ei prieten. Iar perlele pe care i le daruise se potriveau de minune. Erau parca ochii lui, ce o vor insoti mereu si mereu in noua-i aventura.

Ieri- zi in Prezent- cuprinzand trezirea cu un refren frumos in minte, dusul, stropitul florilor, intalnirea din metrou, mesajul de la prietena mea, plimbarea si mancarea din pauza de masa, finalizarea a trei taskuri importante, mesajul de la o alta prietena, prietenie, multa prietenie aducatoare de pace si comuniune, rugaciunea, discutia, cursul minunat si gimnastica!, intalnirea de dupa curs, ceaiul si discutia din livada cu cirese, mancarea , mesajul, baia, somnul fara vise multe...
O zi armonioasa si plina, care a cuprins in ea doua vesti mai putin placute noua, pamantenilor, dar acceptate, prin incredintarea lor Lui, in cursul vietii. Un curs pe care ni-l facem lin sau tumultos, in functie de deciziile pe care le luam, responsabilittile pe care ni le asumam, reactiile pe care le imprastiem.

Multumesc, Sfanta Treime!

"- Ce faci?
- Bine."

Cate drame ascundem in spatele acestui raspuns si ... cat de putin lasam sa lucreze aceasta intrebare care deschide poarta catre impartasire, catre veridicitate, catre Adevar, catre Prietenie, catre ... apartenenta, la urma urmei!

Azi ma gandeam in ce situatii au intrat oamenii in viata mea si cat de mult am influentat "ramanerea" sau "plecarea" lor din ea... Sunt multi, iar bilantul e greu de facut. Sper sa ma ierte cei multi...

Hangii, hangite, drumeti obositi sau in plin chef, ce faceti? Sper sa va fie ... Fericire in Adevar, Pace in Libertate!

Si tie asemenea, Linica!