Sunt un tip foarte creativ de obicei. Imi place sa am idei de tot felul - de la "hai sa facem, acum!" pana la planuri de viitor. Toate ma entuziasmeaza si incep lucrul cu mare drag.

Insa dupa putin timp se intampla ceva. Imi piere cheful. Nu mai vreau. M-am plictisit. Vreau altceva.

Denumirea pe care i-am gasit-o starii acesteia este "Superficialitate". Nu in sensul intelectual sau al relatiilor umane. Nu, in sensul strict pe care vi l-am prezentat mai sus.

Cauze? Psihologice, ma gandesc sa mi le spuneti voi, daca stiti cumva. Ma gandesc totusi ca disciplina are un rol foarte mare in asta. Cum se poate cultiva? Cum se poate dezvolta?

Astept raspunsurile voastre cu mare nerabdare.

O zi buna!

Superficialitatea e o eticheta si ea. Pur si simplu unii oameni pornesc cu mai mult entuziasm ceva decat termina acel ceva. Si eu am aceeasi problema. S-ar putea sa fii INFP, ca mine -"Creator" (testul de evaluare a personalitatii Myers-Briggs - dupa tipologia lui Jung). Google it
S-a mai vorbit despre el si la topicul Temperament.

Cred ca s-ar potrivi mai bine termenul de inconsecventa. Banuiesc ca nu esti destul de motivat pentru a duce un plan la bun sfarsit. (S-ar putea sa fie "boala" celor care se pricep la toate dar nu numai.) Dar pentru a face sau a nu face ceva pot exista motive suficiente. Modul in care privesti acele motive ar putea fi unul superficial sau profund.

Am facut si eu testul!Mi-a iesit INFP!

Mie mi-a iesit "Healer". Ha, ha, veniti la tata omidoiul sa va doftoriceasca... bineinteles, faceti cinste, nu moca!

Sau "deschizator de drumuri":D A se vedea ca sunt aparatoarea pe fata a "superficialitatii", sau a acestui gen de creativitate generatoare de idei/proiecte/solutii noi pe care (de ce nu?) altii sa le puna in practica.
Cred ca suntem mult prea tributari unui sistem valoric marcat de "ce ai facut", "ce ai acumulat", "ce ai obtinut", mai mult decat de "cum ai devenit mai bun", "cum ti-ai facut viata mai frumoasa". Eh, don't mind me, editez un articol si ma plictisesc de moarte.

Deh, intr-o lume inca fascista, visatorii sunt priviti ca o amenintare! De ce? Pt ca ei pot transpune NOUL din vis in realitate.

Il pot transpune, dar nu il transpun. Pentru ca, dupa cum spunea humanoidb, nu duc lucrurile la bun sfarsit.

Nu zic, e important sa fi creativ, dar e important si sa te automotivezi pentru a duce la bun sfarsit ceea ce e important pentru tine. Credeti-ma pe cuvant, problema asta e chiar o problema, pentru ca desi ai un potential foarte mare, nu ajungi nicaieri, nu te distantezi prin nimic de ceilalti si desi tu (si poate cei foarte apropiati) iti cunosc potentialul, acesta nu incalzeste cu nimic daca nu exista si rezoltate. Oamenii de genu asta sunt cei ce ar putea schimba lumea, dar care vor duce o viata aparent stearsa si nu se vor remarca prin nimic, pentru ca nu au motivatia si ambitia de a dovedi lumii ce pot. Stiu pentru ca sufar de problema asta de cand ma stiu... ma pasioneaza o mie de chestii si incep o suta de mii, dar termin foarte putine. Incep cu un entuziasm enorm dupa care ma dezumflu ca un balon si abandonez (sper sa nu cineasca nici un potential angajator pe-aici )

Cauzele? Nu stiu nici eu.... o sa ma mai gandesc. Un fragment din profilul meu psihologic (dupa testul szondi si arborelui) spunea:

"Subiectul este animat de o anumita ambitie sociala dar sufera de o profunda ambivalenta motiv pentru care ezita mereu in diverse solutii, avand tendinta de a aborda problemele din diverse unghiuri contradictorii, amanand astfel luarea deciziilor. Respectiva lipsa de hotarare atrage dupa sine imposibilitatea fixarii scopurilor, abandonarea actiunilor incepute si teama de viitor."

In cazul meu se aplica chestia asta cu ambivalenta, nu stiu daca si la altii. Dar e un punct de vedere.

Are mutulica o semnatura care imi place: "Viitorul tau depinde de visele tale. In consecinta nu pierde timpul, du-te si te culca." Sau spunea altcineva: "Carciumile sunt pline de ratati geniali.". Asa ca degeaba visezi frumos daca nu si actionezi suficient. In fine, daca-i convine cuiva sa vina altul din urma, sa-i preia ideea(adica sa i-o fure, ce ) si sa aiba succes in locul lui, iar el sa stea sa astepte "marea sansa" visand frumos, poate ca e numai treaba lui.

Acum ca tot ati vorbit despre teste psihologice, voi cauta sa-mi fac si eu cateva. Poate imi vor oferi informatii importante.

Oricum ar fi, sunt de parere ca daca iti vine o idee, tot TU esti in stare sa o si realizezi. Dar de la idee pana la realitate este cale lunga: transpiratie, munca, vointa.

Sa incercam sa punem in balanta tot de care avem nevoie:
- vointa ( sa zici la inceput "daca incep asta, o si termin" ),
- forta psihica/mentala ( asta nu cred ca este o problema, decat pentru cei slabi de inger ),
- motivatie ( foarte importanta mi se pare auto-motivatia de pe parcursul efectuarii proiectului respectiv ),
- consecventa ( sa fi fost educat in spiritul ambitiei si sa fii disciplinat, ordonat )

Altceva?

Acolo la capitolul motivatie trebuie scoasa in relief pasiunea, placerea de a face acel ceva
Si pentru cei care au aceasta problema a "superficialitatii", ar mai trebui mentionata necesitatea caracterului ne-rutinier al activitatii.

Serenity:

"Nu zic, e important sa fi creativ, dar e important si sa te automotivezi pentru a duce la bun sfarsit ceea ce e important pentru tine. Credeti-ma pe cuvant, problema asta e chiar o problema, pentru ca desi ai un potential foarte mare, nu ajungi nicaieri, nu te distantezi prin nimic de ceilalti si desi tu (si poate cei foarte apropiati) iti cunosc potentialul, acesta nu incalzeste cu nimic daca nu exista si rezoltate. Oamenii de genu asta sunt cei ce ar putea schimba lumea, dar care vor duce o viata aparent stearsa si nu se vor remarca prin nimic, pentru ca nu au motivatia si ambitia de a dovedi lumii ce pot. Stiu pentru ca sufar de problema asta de cand ma stiu... ma pasioneaza o mie de chestii si incep o suta de mii, dar termin foarte putine."

Remarc o contradictie, ne spui ca e important sa duci la bun sfarsit ce e important pentru tine (de acord), ca apoi sa revii la numitorul comun al majoritatii. "Sa dovedesti lumii ce poti", "nu ajungi nicaieri", "nu te distantezi cu nimic de ceilalti" sugereaza adoptarea criteriilor de succes ale majoritatii, completata de necesitatea validarii externe a "reusitelor" personale
Din punctul meu de vedere conteaza doar auto-validarea, doar multumirea si satisfactia personala. Desigur, criteriile noastre de succes se suprapun in mai mare sau mai mica masura peste cele mainstream si tine de capacitatea fiecaruia de a selecta si jongla cu diversele presiuni externe si interne.

Note to self: sa-mi fac posturile mai putin stiff

Serenity, din ce spui, tu pari a fi indecis, nu superficial.
Eu sunt superficial, dar decis!
tii, ce chestie!

Khali, eu sunt absolut de acord cu ce spui tu si sustin in totalitate punctul tau de vedere. Ce conteaza e autoperceptia, autovalidarea, starea ta de bine si de multumire in ceea ce te priveste. Vreau sa fac doar cateva precizari:

2. Eu ma raportez la majoritate, in general, cand vreau sa exprim o idee sau sa dau un exemplu. Vorbeam despre problema "superficialitatii" (cum i-a spus humanoidb) in general, nu despre mine. Pentru majoritate "ceea ce e important" sunt rezultatele, remarcarea, distantarea de ceilalti pe o anumita dimensiune, etc.
2. Si pentru autovalidare, multumire si satisfactie personala ai nevoie de rezultate. Trebuie sa-ti dovedesti tie ca esti asa si pe dincolo.
3. Cine crede ca nu are nevoie de validare externa a reusitelor pentru satisfactia personala traieste cu o mare iluzie;

Pentru fiecare "realizarea" si "succesul" au intelesuri diferite, sunt complet de acord. Daca scopul tau e sa ajungi ministru si nu reusesti esti mai "nerealizat" decat cineva al carui scop in viata e sa-si faca un copil si si-l face. De-aia spun ca e important sa duci la bun sfarsit ceea ce e important pentru tine, ceea ce e relevant pentru persoana ta. Nu e deloc o tragedie daca te apuci de ceva, iti dai seama ca nu e ceea ce iti imaginai sau doreai si abandonezi. E chiar benefic sa incerci cat mai multe, chiar daca pe majoritatea nu le vei duce la "capat"... in felul asta iti clarifici ce e important si ce nu e, ce ti se potriveste si ce nu, ce te pasioneaza si ce detesti, s.a.m.d. Insa e grav cand din anumite motive abandonezi principalele tale obiective.



Nimeni nu m-a mai confundat pana acum cu un barbat Ce te-a indus in eroare?

La Jung Typology Test mi-a iesit:

ENFJ
Extraverted Intuitive Feeling Judging

in loc de INFP. Deci sunt un idealist ( ceea ce credeam ca ERAM,nu ca inca mai sunt ) si in general, tot ce povestesc ei despre acest gen este adevarat.

@humanoidb

Citind detalii despre simptomele pe care le-ai prezentat in primul post, mi se pare ca mai degraba e vorba de o stare de lehamite, nu de superficialitate.
Cred ca ai nevoie de cineva care sa te sustina moral ... si sa-ti zimbeasca frumos.

Multumesc mult de sfat! Voi cauta printre candidatele feminine.

Bafta la gasit humanoidb

In alta ordine de idei: ma apropii vertiginos de-o varsta delicata si constat cu stupoare ca n-am realizat mai nimic in ceea ce ma priveste pe mine. Aaa, ca i-am realizat pe altii - aia e alta mancare de peste.

Insa cu cat "imbatranesc", cu atat descopar o chestie: imi plac o mie de lucruri, as vrea sa am o mie de meserii (ca toate de le vreau sunt si banoase si sunt si pasionata de ele, deci le-as face cu drag o viata intreaga) si cel mai greu imi este sa aleg drumul pe care s-apuc in viata - nu de alta, da' daca nu-l apuc pe ala care trebuie, ma plictisesc si pierd trenul catre ceea ce m-ar tine in priza si fericita o viata intreaga?

Stiu ca suna haios, dar in acelasi timp e si trist. Cineva spunea ca sunt delasatoare (altcineva in afara de mama ). Si avea dreptate. Delasatoare, inconsecventa, ambivalenta, fata ce-l ia pe "da' daca..." in brate... Si constat cu frica si stupoare ca in felul asta intr-adevar voi trece prin viata ca gasca prin apa, cum spunea si Sere si nu voi face nimic deosebit, important sau care sa ma faca sa ma simt bine cu mine...

Asa ca.... Ce e de facut, mai, "superficialilor"? Noi ce facem?

Ce sa facem, traim si noi! Bre, nu stiu alti superficiali cum sunt, da' io cand reusesc sa ma motivez ( maxim o data pe an ), sunt mai al dracu'' decat picatura chinezeasca!

Pai aia e, ca io ma motivez de mai multe ori pe an, dar ba nu ma vrea nimeni in "jobul visurilor mele" si inca-s prea mic copil aci ca sa imi deschid firma mea si sa le rad tuturor in nas ( ), ba primesc vesti proaste - atat de proaste, ca ma darama psihic si se duce dracu toata motivatia , ba ma dor ochii/capul/ "in cur si la inima" (vorba romanului ) si nu-mi mai arde de nimic

Si uite-asa, se duuuuuce motivatia mea

Desigur nimeni nu va fi "in stare" sa-ti realizeze ideea pentru tine in locul tau, dar pentru el insusi ar fi in stare. Au fost unii in stare sa fure si rezultate ale muncii altora, daramite idei. Dar nu faptul asta este totusi cel mai important cat a nu sta cu un "certificat" de destept in buzunar dar practic sa nu ai rezultate. E bine sa fii oleaca consecvent in ce faci, fie ca e pentru bani, fie pentru ca iti place, fie pentru amandoua...

presupun că berea!


şi la subiect:

cred că omul nu este făcut ca să se înhame o viaţă întreagă la o singură temă, lucrare, job ş.a. Da, există genii cu dedicaţie specială, care sunt efectiv obsedaţi de talentul lor şi excelează în domeniul respectiv, dar omul aşa-zis normal e undeva la mijloc, între cei dedicaţi trup şi suflet ideilor şi cei superficiali... Nu cred că superficialitatea este o stare permanentă şi nici că n-ar avea leac. Cum zicea cineva mai devreme, important este să experimentezi şi să-ţi găseşti calea. Satisfacţiile, cât de mici, trebuie valorificate şi succesele, cât de mici, răsplătite.

Ce ca din carte ai vorbit, Erwin!!
Da . Unii experimenteaza o viata intreaga fara sa-si gaseasca calea. Dar nu-i nimic. Conteaza sa perseverezi ... ca cine stie .

Simt o nota de ironie in "unii experimenteaza o viata si nu-s gasesc calea" , insa chiar nu e cazul sa fim ironici, pentru ca a nu-ti gasi calea o viata intreaga nu e un lucru chiar placut sau convenabil... Din contra, face pe om mereu nelinistit, neimpacat cu sine insusi, frustrat, etc... Si la sfarsit ajungi sa simti ca ai trait degeaba si cand stii ca doar o viata ai, gandul ca ai trait degeaba e periculos....

Nu cred ca exista asa ceva, "o viata traita degeaba". Fiecare face mai mult sau mai putine pentru sine, pentru exploarea sinelui si a lumii, pentru imbunatatirea lor. Acum oricum vorbim despre omul deschis la nou si la experiente nu neaparat placuta, caruia chiar daca ii este frica, va persevera.

Caci altfel putem aduce in discutie si oamenii care insista pe o cale care le-a fost impusa/si-au impus-o/au crezut ca e "profitabil"/etc. Oamenii de genul asta nu vor fi niciodata multumiti, dar considera ca si-au gasit menirea. ( daca ei cred in asa ceva )

Pana una alta, consider ca, general vorbind, pe foarte putini ii intereseaza problema aceasta: de a-si gasi cu adevarat pasiunea si de a o urma. Ce te faci cand ai mai multe pasiuni? Le imparti si altora.

Cine persevereaza va gasi, mai devreme sau mai tarziu. Si satisfactia este enorma: este ca fundatia pusa pentru construirea casei in care va salaslui LIBERTATEA ta. ( hai ca azi sunt poetic )

Ca sa traiesti degeaba trebuie sa ai mai intai un scop pe care sa nu-l atingi. Daca nu ai un scop, nu poti trai degeaba. De-aia e bine sa-ti doresti lucruri pe care indubitabil le vei obtine Oamenii complica prea mult totul.

Eu cred ca traiesti degeaba daca urmaresti sa traiesti astfel... Altfel tot mai gasesti cite ceva de facut, ba familie cu copii, ba pe linga casa ta sau a altuia, etc... Trebuie sa ai scopul de a nu face nimic... Sau de a strica azi ce ai facut ieri... Chiar daca legi o prietenie la bere tot ai facut ceva. Si daca ai baut o bere, nu ai stat degeaba, ai adus venituri firmei producatoare si statului... Nu stiu, cred ca e imposibil sa traiesti degeaba.... Dar sa nu stii pentru ce traiesti sau ai trait, asta se poate foarte bine!

Nu te-am confundat. Acolo eu ma refeream la tipuri, care sunt de obicei masculine (ex verso: doctorita, profesoara, directoare. scuze).

IoanV: "Dar sa nu stii pentru ce traiesti sau ai trait..."
Trebuie sa traiesti neaparat pentru ceva?! Traiul vietii nu e suficient? (scuze de aparentul pleonasm).

Uite ca pentru mine nu e suficient sa traiesc... Trebuie sa mai stiu si de ce traiesc, ce "trebuie" sa fac eu pe lumea asta - nu de alta, da' daca incep sa cred ca n-am nici un rost, atunci chiar ca nu mai vad sensul traitului... Ca sa fac umbra degeaba pamantului, sa cheltui banii munciti cu greu si sa ma zbat de azi pe maine toata viata - asa n-are rost sa traiesti! Pardon, sa existi!

Humanoidb - chiar daca am mai multe pasiuni, altora nu le pot da - da' nici nu ma pot hotari asupra uneia...

Desi in ultima vreme am decis sa iau totul incetul cu incetul, pas cu pas, sa vaz unde-ajung Sa nu ma mai gandesc la "peste 10 ani", ci la azi si maine... Asa ca acum pasiunea mea cea mare e fac pasii astia micii care ma vor indrepta ei catre ceva pana la urma

Bre, mie mi-e usor: scopul meu in viata este sa acumulez experienta!

S-ar parea ca nu.. Nevoia de sens este si ea pusa printre nevoile noastre. Unii psihologi spun ca este una careia trebuie sa ii acordam atentie daca dorim sa gasim un echilibru dinamic vietii.. Pt cei interesati...este cite ceva aici. Mie in orice caz, o existenta fara sens nu mi se pare satisfacatoare...

Nu e vorba nicidecum de ironie, ci de o concluzie care s-a vrut optimista.
Cred ca fiecare muritor are momente cind se gindeste ca si-a trait viata fara rost sau nu a reusit sa faca nimic din ceea ce si-a propus. De obicei astfel de ginduri negre vin ... si pleaca. Daca persista inseamna ca se intimpla ceva grav.
Sunt de acord cu ceea ce spunea Ioan, si anume ca e imposibil sa traiesti degeaba.

Nu am avut intentia sa fiu ironica cu afirmatia : "Conteaza sa perseverezi ... ca cine stie".

Bunica mea intotdeauna ne spunea ca e mai bine sa-ti para rau ca nu ai reusit sa duci la bun sfirsit un lucru decit sa-ti para rau ca nu ai incercat deloc sa-l faci.
Nu conteaza ca mereu incerci si nu reusesti. Conteaza sa gasesti energia care sa te faca sa incerci din nou. Din nou si din nou.


... in ciuda tuturor negativismelor cotidiene, viata e mult mai frumoasa decit suntem noi in stare sa o vedem si sa o simtim.