Exista o lume crepusculara a celor lipsiti de speranta…A celor ajunsi la limita, a celor ce nu mai pot…
O lume a celor fara de visare…a celor incapabili de a mai decide in nume propiu, a celor cazuti pentru care alti trebuie sa hotarasca…

Ea e partea cea mai cumplita a unei lumi mai ample ce apartine exclusiv nenorocului si care este populata cu suferinzi incurabili ajunsi in fazele finale ale bolii tradati in modul cel mai perfid de propriile organe, cu oameni prea putin adaptati la viata, loviti crunt de destin si ratacind pe sub poduri sau prin boscheti; cu persoane handicapate tintuite in scaune cu roti ori dependente de aparate cu multe fire si beculete… O lume cu oameni contorsionati, sudati intre ei sau incomplet constituiti anatomic ce au venit pe lume inca de la inceput fara de sansa; cu oameni nevinovati condamnati sa traiasca in detentie…cu alcoolici, cu toxicomani si cu alienati, cu oameni care traiesc, dar care nu au aflat inca asta.

Am vazut o fata a acestei lumi a necazului de foarte aproape acum cateva zile. O camera de spital cu opt paturi alocate strict celor veniti cu urgente majore, pentru care oportunitatea unei interventii chirurgicale cu prognosticuri reduse de reusita era doar o ipoteza incetosata si confuza.

Intr-un astfel de loc, ce ar trebui sa lipseasca dintrun univers guvernat de un Dumnezeu puternic si iubitor de oameni, bolnavi epuizati, absenti, cu privirile fara de licarire, impacati cu destinul lor infrunta suferinta, popasul impus, prin care masinaria implacabila a timpului ne poarta pe fiecare dintre noi, inevitabil, ciclic si in variate grade de intensitate.

Pentru cei mai multi cineva a hotarat in felul asta: cand vine vremea nu poti trece pur si simplu la eternitate ! Trebuie mai inainte sa infrunti supliciul durerii si al umilintei de a fi neputincios. Foarte putinora le e dat un sfarsit imediat.

Ruinele pe care le-am vazut au fost oameni exact ca noi, dar la un moment dat un declic s-a produs si soarta lor a apucat-o ireversibil in jos pe panta decaderii ramanand blocata in ea

Intr-un fel sau in altul, lumea intreaga e plina de oameni in asteaptarea propriului declic.
Cei pe care i-am vazut m-au impresionat in modul cel mai profound, asa cum se aflau pregatiti pentru ultima scena, asteptand apatici, lipsiti de nadejde si indiferenti in fata alternativei pentru ca nimic din ceea ce li se mai putea intampla nu ii mai interesa nici macar vag.


Se spune ca lumea noastra este fragmentar alcatuita si ca ea cuprinde sfere distincte ale mai multor lumi diferite, lumi ce se intrepatrund si se influenteaza reciproc intr-o relatie determinativa complexa.


Intre ele exista o lume crepusculara a celor lipsiti de speranta….A celor ajunsi la limita…Catre ei se indrepata zilele astea gandurile mele si nu stiu ce ar trebui sa il rog pe Mos Craciun sa faca pentru cei ce ce trec acum prin acea lume a disperarii, dar stiu foarte limpede ca fata de nevoile lor orice nevoie a mea este neansemnata, triviala si ridicola.

Caile lui Dumnezeu sunt misterioase si intortocheate, asa ca Mos Craciun am sa te rog si pe tine in sfantul spirit al sarbatorilor de iarna: daca nu le poti reda speranta adu-le macar izbavirea…..anuleaza-le chinul...

Pentru ca pana la urma "povestea unei vieti, oricare ar fi ea, nu e decat povestea unui (alt) esec..”





Aici puteti scrie scrisorile voastre catre Mos Craciun..
Ma voi ingriji ca fiecare dintre ele sa ajunga la destinatar..Postasii cu asta se ocupa...

Dude!! Te admir pt. talentul de a scrie Tare te-as admira daca ai trece si la fapte pt. cei amintiti mai sus!!

Dupa Mos Craciun se ascund tot oameni ca tine, eu si altii........

All best regards.....

Sorin.

Felicitari Dude pentru gandurile bune!