Care este poezia dumneavoastra preferata / versurile de suflet?

"Imi simt sufletul o lacrima
Ce se prelinge-ncet pe umeri goi
Si imi e frig si plang,
Si simt ca a plouat peste cuvintele noastre..."

a word is dead
when it is said
some say.
i say it just
begins to live
that day

[e. dickinson]

I-a fulgerat deodata-n gând
Sã rida, cãci vedea plingind
O lume-ntreaga-n rugaciuni.
"In fata unei gropi s-aduni
Atita lume de nebuni !
Sã mori rizind..."
Si clopotele-n limba lor
Plingeau cu glas tinguitor;
Si-adânc din bubuitul frint
Al bulgarilor de pãmânt,
Vorbea un glas, un cântec sfânt
Si naltator.
"-Nu cerceta aceste legi,
Ca esti nebun, când le-ntelegi !
Din codru rupi o ramurea,
Ce-i pasa codrului de ea !
Ce-i pasa unei lumi intregi
De moartea mea !"
(G. Cosbuc)

Tata m-a invatat poezia asta. O recitam in fata lui Mos Craciun cand aveam 5 ani. Mai stiam si Luna Betiluna si Dora Minodora, dar n-o mai tin minte. Intotdeauna mi-a placut Moartea Lui Fulger si poeziile astea mai triste. Toti zic ca am o personalitate foarte "bubbly." Au dreptate, dar cateodata nu strica sa citesti un Raven sau [I]Catelusul Schiop[I]

Hmmm... ciudat lapsus am acum... dar parca Arghezi a scris o poezie care m-a facut sa plang cand am citit-o (eram mult mai mic)... El-dorado, sau ceva de genul asta... lapsus TOTAL...

Mie, unul, imi place foarte mult Petrarca. De fapt, imi place si ma atrage mai mult ideea aceasta - de a iubi o viata intreaga o femeie, de a o iubi si dupa moarte... dar de nu a fi niciodata cu ea. Mi se pare mai trist decat orice pe lume... (oricum, in general, poezia nu ma atrage de loc...). Iata niste versuri:

De nu-i iubire tot ce simt, ce-i oare?
Iar daca e, din ce-a fost plamadita?
De-i rea, de ce durerea mi-e-nsortita?
De ce, de-i buna, roadele-s amare?

De-s bucuros sa ard, de ce ma doare?
De nu, la ce mi-e lacrima sortita?
O, vie moarte, dulce rau, ispita,
Cum iesi, desi te-nfrunt, biruitoare?

Nici de ma las in voia ta nu-i bine.
Batut de vanturi fara sat(z), ce-nsala,
plutesc pe-o barca-n larg si ma cutremur,

atat de grea de-eres si totusi goala,
ca nu mai stiu ce vreau, nici ce-i cu mine
si iarna ard si-n toiul verii tremur

"Strigatul meu rasuna departe
Sabia mea taie cel mai adanc
In sufletele goale printre florile moarte
Sunt demoni ce rad si ingeri ce plang"

am o rugaminte...treceti va rog si autorii poeziilor, ca ma trezesc storcandu-mi creierii degeaba
mersi

Nu am trecut autorul pentru ca nu este foarte cunoscut si in plus versurile sunt cele care conteaza... dar daca esti interesata este vorba de Andrei Mihail.

Poezie preferata inca nu am dar urmatoarea imi place foarte mult:

Când ai nevoie de dragoste
de Mircea Cartarescu


cand ai nevoie de dragoste nu ti se da dragoste.
cand trebuie sa iubesti nu esti iubit.
cand esti singur nu poti sa scapi de singuratate.
cand esti nefericit nu are sens sa o spui.

cand vrei sa strangi in brate nu ai pe cine.
cand vrei sa dai un telefon sunt toti plecati.
cand esti la pamant cine se intereseaza de tine?
cui ii pasa? cui o sa-i pese vreodata?

fii tu langa mine, gandeste-te la mine.
poarta-te tandru cu mine, nu ma chinui, nu ma face gelos,
nu ma parasi, caci n-as mai suporta inca o ruptura.
fii langa mine, tine cu mine.

intelege-ma iubeste-ma, nu-mi trebuie partuze, nici conversatie,
fii iubita mea permanenta.
hai sa uitam regula jocului, sa nu mai stim ca sexul e o jungla.
sa ne atasam, sa ajungem la echilibru.

dar nu sper nimic. nu primeste dragoste
cand ai nevoie de dragoste.
cand trebuie sa iubesti nu esti iubit.
cand esti la pamant nici o femeie nu te cunoaste.

Esti singurul vers pe care nu'l pot uita.

Maria.

DOAR FRUNZE



de... OMU'BUN


E toamna.
Trec tot mai des prin frunziºul cel veºted
Din fata unei singuratice bãnci!...
Si calc apãsat , fiindcã nu-mi pasa
De banca aceasta banala si veche
Cu-amintiri
De iubiri
Si tristeþi nepereche.
Dar de ce mã opresc?
De ce nu mai pot sa pãºesc?
Oare cine mã strigã?
Sunt singur
Iar aceasta-i bãncuþa iubirii dintâi!...
Totdeauna treceam!Acum ce-i?
Cine-ndrãzneºte sa-mi spunã tocmai acuma:
"Ramai!"
De ce sa rãmân?
Nu am atâta putere.
Amintirile încã mai dor!
Orgolii rãnite,prestigii lezate,
Promisiuni încãlcate!...
NU!!! Nu rãmân
Sa ºi mor!
Dar ce dulce e ºoapta!
Neîndoielnic sunt prea crud cu ea!
Si daca rãmân,cui ce-i pasa?
Ba chiar mã aºez!
Uite-aºa!!!
"Ce mai faci,cum o duci?"
O aud din nou pe acea cineva
Probabil adânc cuibãrita
In inima mea!...
"Mulþumesc!Mã descurc!"
Ii rãspund intr-o doarã;
Dar o boabã de rouã
Printre gene coboarã
Face-un salt
Si cade in gol pe o frunz-auritã
Ce stãtea nemiºcatã
Lângã mâna mea.
Sfioasa "copila bãtrânã"
Era aþipitã.
Acum s-a trezit.
Fâstâcit-a zâmbit,
S-a scuzat
Si a dat
Sa-mi explice
Ca de fapt
Din greºealã-o gãsisem acolo!...
Obosise in lungul ei drum
Si voise sa stea doar o clipa,
Sa-si tragã cumva sufletul!
Acum,gata!Doreºte sa plece!
"Ce pãcat!Hai,te rog,nu pleca!
Suntem doua frunze cãzute
De pe-aceiaºi crenguþã de aur,
Intr-un hãu necuprins si ostil,
Presãrat cu tentaþii,
Cu falsã iubire
Si lacrimi!..."
"Nu, nu pot sa-ndrãznesc!
E târziu!
Timpul meu a trecut!
Mã grãbesc!...
Efemerã sunt eu
Dragul meu!
Nu fi trist.
Tu eºti zeu!
Altruist ,
Poþi oricând
Reclãdi viaþa ta!
Doar acum ti-e mai greu!
Si apoi... nu uita
Ca pe-aceasta bãncuþa , cândva,
Cineva
Ce ºedea
Pe picioarele tale,
Cu parul cãzut
Si fruntea spre cer,
Ti-a ºoptit intr-un fel
Necuprins,inocent si stingher
Cel mai scump
"TE IUBESC!"
La o boare de vânt s-a-nãlþat,
Mi-a atins buzele,si-a fugit!
Pãrãsit,
Am rãmas cu "TE IUBESC!"-ul pe buze,
Cu ochii scãldaþi in luciri sclipitoare
Si-o mulþime de frunze-n picioare!...
O "frunza"-ntre frunze!!!


....................................................
Poate e cea mai reusita creatie la capitolul "de dragoste", dar mai sunt si... parodii. Deschidem alt topic?

Tot la capitolul poezii de dragoste .. va prezint urmatoarea epigrama :

Blonda, vesela, dragutza,
Noapte, stele, luna plina
Un licheor, o camarutza,
Sarutari ... penicilina.

O poezioara simpla, care mie mi se pare... interesanta

Nimic!

Ma-ntreb de-s Cineva
dar tot eu zic:
"Asta sunt eu -
sunt un Nimic!"

Respect si cred,
dar stiu ca-s mic.
Nu mi-a fost dat...
decat sa fiu Nimic.

Adun, din viata, amintiri
in inima ca-n plic.
Si m-amagesc ca sunt prea bun
Sunt un Nimic!

Ma-mpiedic, azi, de umbre,
cad si visez si zic:
"Odat'-o sa fie bine -
atunci cand n-oi mai fi nimic"

Imi spun sa cred si sa ma rog,
poate m-ajuta El un pic.
Dar "poate" nu inseamna "sigur",
de-aceea, sigur acum, zic:
"Sunt blestemat de viatza
Sa fiu... Nimic!"

Genicon, nu era cumva vorba de El Zorab, ceva cu un cal parca???
Tot ce imi aduc aminte e:

Si de la Bab El Mandeb vin
Sa-l vand (sau "vad") pe El Zorab

nu stiu daca la asta te-ai referit...

Da! Da! Da! El-Zorab era... I-am zis "El-dorado" Ciudatenie... si mai dau si bacul peste 2 zile...

si nu era arghezi, ci cosbuc...bravo cristoiu, nu degeaba ai luat 10 la bac

Poezia mea preferata e parte dintr-un libret de opereta este in engleza si a ajuns cunoscuta fiindca a devenit imnul "de lupta" a lui F.C. Liverpool (pe deasupra si muzica aferenta e excelenta, parerea mea):

You'll never walk alone
------------------------------
When you walk through a storm
Hold your head up high
And don't be afraid of the dark
At the end of a storm is a golden sky
And the sweet silver song of a lark
Walk on through the wind
Walk on through the rain
Tho' your dreams be tossed and blown
Walk on, walk on
With hope in your heart
And you'll never walk alone
You'll never walk alone.

Traducere aproximativa:

Nu vei fi niciodata singur
--------------------------------
Atunci cind treci printr-o furtuna
Tine capul sus mereu
Si nu te teme de intuneric.
La capatul furtunii se afla cerul auriu
Si trilul argintiu al cintezoiului.
Mergi inainte prin vint
Tot inainte si prin ploaie
Chiar daca-ti vezi visele spulberate
Mergi inainte, mergi inainte
Cu speranta in inima
Si atunci nu vei fi niciodata singur,
Niciodata nu vei fi singur.

Poezia mea preferata : Noaptea de Decemvrie . Alexandru Macedonski

E moarta odaia si mort e poetul,
In zare lupi groaznici s-aud , ragusit ,
Cum latra , cum urla, cum urca cu incetul,
Un tremol sinistru de vant-nnabusit...
Iar crivatul tipa...dar el ce-a gresit ?

Un haos , urgia se face cu-ncetul.

Mi-e dor de traiul simplu si uzat
Mi-e dor de-o nemurire refuzata
As da orice ca sa mai mor o data
Pentru-a avea alt rol in primul act

In locul tamplelor sa-mi cante cucii
In loc de-o inima,sa-mi bata doua
Pe umeri curga-mi rauri reci de roua
Sa-mi fie hizi sarmanii nuci uituci

Nici Buna-ziua parca,n-as mai da
M-as duce-n munti sa vietuiesc salbatic
S-arunc o caprioara pe jaratic
Si D-zeu sa stea la masa mea.


Nu stiu autorul...

No, asta-i poezia pe care am scris-o cand ma gandeam cu oroare ca termin facultatea... sa nu radeti prea tare ca am si poezii mai reusite dar asta e reprezentativa pentru anul acesta care s-a terminat ... dar categoric- nu e poezia mea preferata (ar fi culmea )

UN PIC DE REGRET

S-au vestejit prin campus
Toti caisii
Gutuii-au mai ramas-drepti ca soldatii
Se-aduna vuiete de toamna viscolita
Studentii se unesc la chiul ca fratii;

Vom absolvi si noi anul acesta
Si-apoi ne vom lua servicii serioase
Vom imbraca taioare si costume
Uitându-ne cu jind la tricouri de-o palma
si la frizuri tepoase

Si ah! Nu va mai fi nici un examen
Cu ciorne si notite pe sub banca
Si nici profesori care tipa jalnic
Sau care scriu de-a-ndoaselea pe tabla.

Vor disparea si sarutarile furate
La biliard, la cafenea sau internet
Si parca-atâta seriozitate-aduce moarte
Când nu mai poti sa desenezi
Un iepure hidos pe vreun caiet.

Si-atât de mult ai vrea ca deodata
Sa te întorci, sa fii student din nou
Sa te întrebi daca ai bani de-un suc si de chirie
Dar nu primesti raspuns decât un gol ecou.

O sa urmeze si una din poeziile preferate scrise de un poet adevarat

O poezie… in mod, cert, nu preferata mea insa una care m-a dat putin peste cap... desi se potrivea atat de bine cu cea gandeam eu, dar uite ca s-a gasit unul s-o exprime asa cum trebuie.

„Discurs la intrarea unei tari estice in Europa”

In biserica,
Hotul rusinat isi asunde mainile in buzunarul episcopului
Sa nu i le vada bunul Dumnezeu.
Taranul ii striga fiului sau cu talpoaiele mari
Sa-si ascunda bocancii uitati langa sura
Ca vin musafirii,
Ca vorba aia, avem si noi mandria noastra nationala,
Ca vin turistii japonezi,
Cu piciorusele lor de vrabiuta
Tup-tup
Sa ciuguleasca graul, floarea soarelui, ochii lui Van Gogh
Si dintr-o data
Se lasa ora tandretei deasupra spitalului municipal
Si alcoolicul internat pentru dezalcolizare
Alinta spirtul medicinal uitat de felcerita pe noptiera
Numindu-l „lichior de viorel”,
„adio mama”, „te-am zarit printre morminte”,
apoi deschide fereastra si striga:
„Bine-ai venit Societate de consum
fa-ne si tu felul,
ia-ne de proaspeti,
strunjeste-ne din pietricelele de la rinichi zaruri norocoase.
De astazi cu_ _ lui n-o sa-i mai spunem tovarase ci dumneavoastra,
De maine o sa ma scoateti afara din carciuma
Mai greu ca pe Shakespeare din Enciclopedia Britanica.”

Va las placerea de a ghici autorul, care, desi nu prea e agreat ca om, scrie totusi niste poezii foarte reusite, in opinia mea.

In primul rand, bine v-am gasit ! M-am inregistrat astazi si am "zburat" direct la acest subiect. Poezia mea preferata este semnata de Arghezi:

De-abia plecasesi, te-am rugat sa pleci
Te urmaream de-a lungul molatecei poteci
Pin' te-ai pierdut la capat, in trifoi.
Nu te-ai uitat odata inapoi !

Ti-as fi facut un semn dupa plecare,
Dar ce-i un semn de umbra-n departare ?!

Voiam sa pleci, voiam sa si ramai...
Ai ascultat de gandul cel dintai
Nu te oprise gandul fara glas.
De ce-ai plecat ?
De ce-ai mai fi ramas ?!

INIMA


"Bate, si eu stiu ca bate si vreau eu sa bata.
Bate si-o aud întruna si nu mai vreau sa bata
De fiecare data, ca-ntîia data.
De fiecare data, ca ultima data.
N-are culoare, n-are, ca miezul de piatra,
ca miezul pietrei, de-ar batea miezul de piatra.
Nimeni n-a vazut-o niciodata.
Mint ce-i care spun c-au vazut-o vreodata...
Ea bate,si eu stiu ca bate, si vreau eu sa bata.
O aud întruna, pîna nu mai vreau sa bata.
Dar auzul meu si ea sunt doar o bucata,
un singur bloc de piatra nedespicata. "

´´Du-ma , fericire , in sus , si izbeste-mi
tâmpla de stele , pâna când
lumea mea pprelunga si in nesfàrsire
se face coloana sau altceva
mult mai inalt , si mult mai c*rând .

Ce bine ca esti , ce mirare ca sunt !
Doua cântece diferite , lovindu-se , amestecàndu-se ,
doua culori ce nu s-au vazut niciodata ,
una foarte de jos , intoarsa spre pamant ,
una foarte de sus , aproape rupta
in infrigurata , neasemuita lupta
a minunii ca esti , i-ntâmplarii ca sunt . ´´

_________________Nichita Stanescu

Versurile unui cantec al lui Alifantis, scris de "cel mai urat dintre poeti" - dar pe care eu il consider un poet genial - A. Paunescu

UMBRA

Eu umbra aceeasta pe care
o semeni in sufletul meu
cu mila si trista mirare
voi duce-o cu mine mereu
Iar intr-o zi oarecare
in care-mi este cel mai greu
voi pune-o in vechi calendare
duminica trupului meu

flamand de iubirea intreaga
pe vremi cu-amurg mohorat
cand zorile noaptea-si desleaga
ma satur c-o umbra si-atat
si sufletul meu te mai roaga
magnetic catarg doborat
tu umbra tacuta si draga
aseaza-ti fularul la gat

o umbra se-nchide in mine
o umbra prin mine trecu
e-atat de mult rau ca e bine
e-atat de mult da ca e nu
Bacovia-si iese din sine
si rade in a si in u
o umbra se-nchide in mine
si umbra aceea esti tu

fiori prin mine umbla si nu am trebuinta
te rog pe tine umbra sa redevii fiinta

Si mie imi place Punescu. merçi ca mi-ai amintit , am o carte imprumutata de doi ani !! am luat-o din Romania si nici nu apucasem s-o citesc.Si am jurat ca nu mai dau carti , numai cat chin sa aleg cate pot sa-mi aduc aici !

Lilith si Mistinguett, constat uimit ca avem gusturi tangente atat in privinta lui Paunescu cat si in ce privetse Nichita Stanescu. Cred totusi ca Alifantis e " de vina".

Daca ar fi vorba de versuri ce nu sunt pe muzica.... Cel mai mult mi-a placut Tagore.

Mircea Dinescu place cuiva? Mie mi-a placut "Moartea citeste ziarul" si "Haplea".

Ei, iata ca se formeaza un nou partid... Pentru ca si eu sunt un impatimit al genului sensibil... Cred ca ascult "Ploaie in luna lui Marte" a Paulei Seling de mult prea multe ori pentru un om normal , iar in ultimul timp am dat clic destul de des si pe "Repetabila povara", care ma face praf de fiecare data! Pe Dinescu il am la alta categorie, si - cu ani in urma - ii memorasem multe din poezii, pe care le scoteam din "Camera de rezerva", la cate un chef ce tindea sa devina prea monoton...
Dar poate nu stiati ca si Ernest Maftei scrie de te unge pe suflet... Iata si dovada:

DESPARTIRE

Anume n-am venit!
Nici tu.
Ne-am intalnit
In acest tainic labirint
Cu facle stinse.
Eu ratacind!...
Si tu!
Ne-am intalnit
Si s-a facut
Lumina!
Acum, cand inima mi-e plina
Tu pleci!
De ce nu stai ca sa-ti arat
Adevaratele poteci?...
Si... cate-aveam sa-ti spun?!...
Drum bun!
De te-oi striga
Nu te uita-ndarat
Ca totu-i bine...
Facliile-s aprinse,
Si-s la tine!...
.......................
Sper sa nu fi uitat vreun vers...

De poti sa nu-ti pierzi capul, cind toti in jurul tau
Si l-au pierdut pe-al lor, gasindu-ti tie vina;
De poti, atunci cind toti te cred nedemn si rau,
Sa nu-ti pierzi nici o clipa increderea in tine;
De poti s-atepti oricit, fara sa-ti pierzi rabdarea,
De rabzi sa fii mintit, fara ca tu sa minti,
Sau cind, hulit de oameni, tu nu cu razbunarea
Sa vrei a le raspunde, dar nici cu rugaminti;

De poti visa, dar fara sa te robesti visarii,
De poti gindi, dar fara sa-ti faci din asta un tel,
De poti sa nu cazi prada nicicind disperarii,
Succesul si dezastrul primindu-le la fel;
De rabzi s-auzi cuvintul rostit cindva de tine,
Rastalmacit de oameni, ciuntit si prefacut;
De poti sa-ti vezi idealul distrus, si din ruine
Sa-l recladesti cu-ardoarea fierbinte din trecut;

De poti risca pe-o carte intreaga ta avere,
Si tot ce-ai strins o viata sa pierzi intr-un minut,
Si-atunci, fara a scoate vorba de durere,
Sa-ncepi agoniseala cu calm de la-nceput;
Si daca corpul tau, uzat si obosit,
Il vei putea forta sa-ti mai slujeasca inca,
Numai cu strasnicia vointii tale, si-astfel
Sa steie peste vreme asa cum sta o stinca;

De poti vorbi multimii,fara sa minti, si daca
Te poti plimba cu regii, fara a te-nginfa,
De, nici amici, nici dusmani, nu pot vreun rau sa-ti faca,
Pentru ca doar dreptatea e calauza ta;
Si daca poti sa umpli minuta trecatoare,
Sa nu pierzi nici o fila din al vietii tom,
Al tau va fi pamintul, cu bunurile-i toate
Si, mai presus de toate, vei fi un OM, copilul meu!

Daca, de Rudyard Kipling.

De poti sa faci pe prostul cand altul te repede -
facand-o pe desteptul - si c-un cuvant nu-l certi;
de nu te-ncrezi in nimeni si nimeni nu te crede;
de-ti poti ierta pacatul, dar altora nu-l ierti;
de nu amani o clipa un rau sa-l implinesti
si daca minti mai tare cand altii nu spun drept;
de-ti place in iubire cu ura sa izbesti
si totusi iti pui masca de sfant si de-ntelept;
de te tarasti ca viermii si-n visuri nu-ti iei zborul
si numai interesul il sui la rang de tel;
de parasesti invinsul si treci cu-nvingatorul
si-i vinzi, fara sfiala, pe amandoi la fel;
de rabzi sa-ti afli scrisul si spusa talmacite
drept adevar, sa-nsele multimea oarba si
cand vorbele si fapta in vant ti-s risipite,
tu, dandu-le la dracu, poti altele scorni;
de poti sa faci intr-una dintr-un castig, o mie
si patria pe-o carte s-o vinzi la primul semn;
de nu-ti platesti banutul luat ca datorie,
dar tu sa fii platitul gasesti ca-i drept si demn;
de poti sa-ti storci si gandul si inima si nervii,
imbatranite-n rele, sa faca rele noi
si sub nehotarare plecandu-te ca servii,
cand toti striga:" 'nainte!" doar tu sa strigi:" 'napoi!"
daca, stand in multime te-mpaunezi semet,
dar langa cel puternic ingenunchezi slugarnic
si pe dusmani sau prieteni, tratandu-i cu dispret,
te faci ca tii la dansii, dar ii inseli amarnic;
daca nu pierzi momentul sa faci oriunde-un rau
si-n umbra lui te-linisti ca-n umbra unui pom,
al tau va fi Pamantul cu tot prisosul sau;
vai fi-ntre domni, intaiul, dar niciodata OM !

Anti-Daca, de Kostas Varnalis

[/OFF-TOPIC]
Intr-adevar foarte frumoasa poezia lui Kipling... nu auzisem de "Anti-daca" dar... acum am auzit [/OFF-TOPIC]

Acum sunt mai pustiu ca-ntotdeauna
De cand ma simt tot mai legat de tine
Si-mi stau pe frunte soarele si luna
Acum mi-e cel mai rau si cel mai bine
....
Si te iubesc cu mila si cu groaza
Tot ce-i al tau mi se cuvine mie
Ca un nebun de alb ce captureaza
Regina alba pentru vesnicie.


Versurile le-am invatat la o cantare in camin.Cam asa a inceput sa-mi placa Paunescu.

Lectie despre cerc
(Nichita Stanescu)

Se deseneaza pe nisip un cerc
dupa care se taie in doua,
cu acelasi bat de alun se taie in doua.
Dupa aceea se cade in genunchi,
dupa aceea se cade in brinci.
Dupa aceea se izbeste cu fruntea nisipul
si i se cere iertare cercului.
Atat.

Tagore , da citesc mereu , bagati una in romaneste daca aveti . Nichita nu cred ca -mi place datorita lui Alifantis , nici nu pot sa spun cu certitudine pe care l-am ascultat/citit primul ,cert e ca pe Alifantis nu l-am mai ascultat deeee multi ani , vreo 7-8 poate , iar pe Nichita il citesc mereu . Pe Dinescu , spre nerusinarea mea nu l-am citit , nu mi-a incaput in mana .
Tudy , cercul ala ma omoara ! M-am inchinat de atatea ori la el !
Omule , Bunule , imi plac frunzele tale !

NICHITA STANESCU

Ploua infernal ,
si noi ne iubeam prin mansarde .
Prin cerul ferestrei ,oval ,
norii curgeau in luna lui Marte.

Peretii odaii erau
nelinistiti sub desene de creta .
Sufletele noastre dansau
nevazute-ntr-o lume concreta .

O sa te ploaua pe aripi , spuneai ,
ploua cu globuri pe glob si prin vreme .
Nu-i nimic iti spuneam , Lorelei ,
mie-mi ploua zborul , cu pene .

Si ma-naltam . Si nu mai stiam unde-mi
lasasem in lume odaia .
Tu ma strigai din urma : raspunde-mi , raspunde-mi ,
cine-s mai frumosi : oamenii ? ... ploaia ?...

Ploua infernal , ploaie de tot nebuneasca ,
si noi ne iubeam prin mansarde .
N-as mai fi vrut sa se mai sfarseasca
niciodata-acea luna-a lui Marte .

Vreau si eu Lorca , cine are !

Voi incerca sa fiu cat mai succint posibil, pentru a reveni mai tarziu cu detaliile de rigoare. Ca poezii preferate la am pe ale mele cat si, bineanteles, pe cele apartinand Maestrilor -Eminescu, N. Stanescu, Ion Minulescu, din literatura romana; in completare vin cei din literatura americana, prin Jhon Milton, literatura maghiara, prin Petofi Sandor iar din cea rusa inconfundabilul Puskin.


Martorul Ratiunii!
---------
AVE!
---------

Psalm

“ Sorbind o raza de-ntuneric / Adorm sub licariri de flori, / Si dusa-mi este mintea in feeric, / Tot cautand spre dincolo de zari.
Renasc cu fiece picatura, / Amara, dulce ori sarata, / Scriind mereu inc-o frantura / Din mari cunoasteri ce-mi s-arata.
Si zi de zi stam langa carte, / Cea fost dintai la capatai, / Studiind, ‘cercand sa aflu-ncalte, / Luminile ce-au fost dintai.
Nemaistiind ce-i somn ori veghe / Ma afundam pana-n tarziu, / Iar noaptea-nvaluia in zeghe / Tot ce-am aflat ori ce mai stiu.
Ma-mpresura o stare-amara / Iar oboseala nu-mi da pace, / Ma toropea o zi de vara / Dar tot razbeam cu forte dace.
Eu doar speram o zi de viata, / Ca sa-mi adap setea de apa, / Dar am primit secunde, ata^, / Si mi s-a rupt fragila harpa.
Tot ce-am avut… dar ce mai am ?! / Simtind fiorul rece, / Cand visul mi s-a rupt, in van / Ma cred peren, cat zece.
Suspin cu ochii mari, adulti, / Mascati, rotunzi, s-adanci de ins, / Sunt doar unul, din altii multi / Ce-n viat-odata a pretins.
Ma-ntreb naiv, poate cu fapte, / De-oi mai zbura celest, cu dor, / De e vreun rost, la ce bun toate, / Daca-n final eu stiu ca mor.
Gandesc, si gandul ma ingheata, / Speranta, parca, se destrama, / Si scopul vietii, ca in ceata, / Se prinde scorojit, in rama.
De sunt Homer, lasati-mi versul, / Ori cantul suav, de Shakespeare, solul,
Dar sa-mi raspunda Zeus, mersul, / Care este piesa, si care-mi e rolul. “


Floare de colt

Cand lacrima-ti atarna-n colt de geana / Si simti fiorii deznadejdii negre, /
Cand sufletu-i hoinar si nu ia seama / La valul trist ce-i tese-n jur o zeghe, /
Cand ceri si ape reci, si codri, si-animale, / La care sa-ngenunchi ai vrea mereu, /
Cand lumea rade, scuzele-s banale / Si visul tau in van se crede zeu. /
Cand frica-ti e de toti, si nu de mine, / Fugind sa uiti, sa-ncepi o viata noua, /
Cand te opresti si vesnicia vine, / La ceasul dat, vom zace noi pe roua. /
Si sterg un bob uscat de roua, jos, / Pe inima ce freamata usor, /
De frica gandul nu mai este ros / Acum, cand in lumina pot sa zbor. /
Atunci voi prinde mana ta de laur / Si-ti voi sopti un cantec printre gene, /
Creste-va-n suflet clipa cea de aur / Si vom porni in zbor, pictati cu pene. /

Ingerul te inalta / Cand este implinit / Cu lacrimi de viata / Cu vorbe de neprihana / Cu fapte de porunci. “


POEZIA

Stau cinci minute
Inaintea dumneavoastra
Si plang.

Apoi, imi sterg ochii,
Las batista sa cada,
Fluturand in zig zag,
Si o calc linistit in picioare.

Cu un gest elegant
Imi aranjez coafura,
Cer scuze printr-o inclinare
Usoara a capului.

Si plec
Fara sa rostesc
Un cuvant.


Criticilor mei

Poet... ce fiinta e poetul ?!
Stau unii si barfesc.

- Eu sunt Alfa si Omega
Si cu slova...
Limpezesc !



Nebunia zilei de ieri reflecta triumful disperarii de azi, iar poezia ma reprezinta asa cum sunt. Sper.

Martorul Ratiunii!
-----------
AVE!
-----------

Chiar daca locuiesti in sufletul meu,
Nelinistea imi imprsoara privirea,
Gandurile mele..
Cresc,..se agita,..se transforma in aripi,..
Si zboara,..si zboara,..devenind povara,
Am obosit,...
In fata sta ziua de ieri,..
In urma-mi speranta farame,..
te caut..si imi gasesc sufletul pustiu..
plecasei...
lasand..doar vise legate..

Vor ramane carbunii nestinsi
Si poate vreo mana
Se va auzi din tarana
Si poate drumetii, ce-si numara
Pe degete anii
Se vor opri sa asculte...

"De greaua mea povara-am vrut si eu
Odata, pe vecie, sa ma rup;
Ca nimeni alta, mi-am dorit mereu
Ca inima-mi sa plece in alt trup.

Am asteptat si eu atat vrere
Ca dintr-o data chinu-mi sa se curme;
Ravneam si eu, din neagra mea durere,
Taria celor care dom-alunga fara urme"
- Matthew Arnold-"Ramas-bun"-

Am zarit lumina pe Pamant
Si m-am nascut si eu
Sa vad ce mai faceti.
Sanatosi, voinici ?
Cum o mai duceti cu fericirea ?
Multumesc, nu-mi raspundeti.
Nu am timp de raspunsuri.
Abia daca am timp sa pun intrebari.
Dar imi place aici.
E cald, e fruymos
Si atata lumina incat
Creste iarba,
Iar fata aceea, iata,
Se uita la mine cu sufletul.
Nu, draga, nu te deranja sa ma iubesti.
O cafea voi servi totusi
Din mana ta. Imi place ca tu stii s-o faci
Amara.

Marin Sorescu

Bine ai venit la Han, ceres!

[off topic] Tudy! Imi place foarte mult poezia pe care ai scris-o de N.Stanescu!
Eu am auzit-o intr-un minifilm documentar rostita chiar de autor.

Autoportret

Nu sunt nimic mai mult decat o pata de sange care vorbeste.

N.Stanescu

Scrisoarea a III-a Mihai Eminescu

(fragment)




"Si acum priviti cu spaima fata noastra sceptic-rece,

Va mirati cum de minciuna astazi nu vi se mai trece?

Cand vedem ca toti aceia care vorbe mari arunca

Numai banul il vaneaza si castigul fara munca,

Azi, cand fraza lustruita nu ne poate insela,

Astazi altii sunt de vina, domnii mei, nu este'asa?

Prea v'ati aratat arama, sfasiind aceasta tara,

Prea facurati neamul nostru de rusine si ocara,

Prea v'ati batut joc de limba, de strabuni si obicei,

Ca sa nu s'arate'odata ce sunteti -- niste misei!

Da, castigul fara munca, iata singura pornire

Virtutea? e'o nerozie; Geniul? o nefericire.

*

Dar lasati macar stramosii ca sa doarma'n colb de cronici;

Din trecutul de marire v'ar privi cel mult ironici.

Cum nu vii tu, Tepes Doamne, ca punand mana pe ei,

Sa'i imparti in doua cete: in smintiti si in misei,

Si in doua temniti large cu de'a sila sa'i aduni,

Sa dai foc la puscarie si la casa de nebuni! "


De ce imi place? Pentru ca Eminescu nu se va perima vreodata...Avem atitea exemple de acest gen in jurul nostru...din pacate.

Hai mai lasati debuturile !
Intr-o zi trista mi-am amintit un vers care nu are nici autor, nu s-a vandut in milioane de volume si nici nu a adus cuiva faima:Viata-i un greier...asculta-l.O sa ma inrebati unde e poezia.Poezia e in viata noastra"anonoma"de zi cu zi.

Dedicatie pentru Diana-Maria
Nihil. - Minulescu
Asculta!..
Nisipul aleii,
Trosneste ca focul din vatra,
Si treptele scarii de piatra
Saruta pantoful femeii
ce bate grabita la poarta
Cu degete absente de statuie sparta..
Priveste!..
Tacerea coboara-n spirale
Rotunde si-ovale,
Ca niste confetti de-aceeasi coloare..
Aleea-i o strada cu doua canale
In loc de tyrotuare
Castanii par maturi proptite de zid,
Iar scara de piatra (in loc sa se urce)
Coboara cu treptele-n vid..
Priveste si asculta /
Ce liniste goala..
Solemna..
Si muta!...
..
Desteapta-te frate si nu mai visa
C-afara nu-i nimeni -
Nimic din ce-ai vrea
Odata macar sa mai fie..
E numai femeia din forografie,
O mapa cu "lied"-uri de grieg pe pian
Si fumul de urca din pipa-n tavan..

...Si mi-s muta si nauca,
Simt miros de carne cruda,
Ca o fiara intr-o cusca...
Plinge cerul lacrimi mute...
Esti departe ; si-mi arunca
Peste pleoape, perle sparte
Ploaia.Si asa-mi vine-un dor de duca...

Asta e "produsa" special pentru tine, Cameron...
La foc automat

Diana..o dedicatie pentru tine!

Când ai nevoie de dragoste - M. Cartarascu

când ai nevoie de dragoste nu ti se da dragoste.
când trebuie sa iubesti nu esti iubit.
când esti singur nu poti sã scapi de singurãtate.
când esti nefericit nu are sens sã o spui.

când vrei sã strãngi în brate nu ai pe cine.
când vrei sã dai un telefon sunt toti plecati.
când esti la pãmânt cine se intereseazã de tine?
cui îi pasã? cui o sã-i pese vreodatã?

fii tu lângã mine, gândeste-te la mine.
poartã-te tandru cu mine, nu mã chinui, nu mã face gelos,
nu mã pãrãsi, cãci n-as mai suporta încã o rupturã.
fii lângã mine, tine cu mine.

întelege-ma iubeste-mã, nu-mi trebuie partuze, nici conversatie,
fii iubita mea permanentã.
hai sã uitãm regula jocului, sã nu mai stim ca sexul e o junglã.
sã ne atasãm, sã ajungem la echilibru.

dar nu sper nimic. nu primesti dragoste
când ai nevoie de dragoste.
când trebuie sã iubesti nu esti iubit.
când esti la pamânt nici o femeie nu te cunoaste.

Cu genunchii la gura, cu pumnii stransi,
Dorm pruncii in pantecul mumelor,
Gingase semne de intrebare.

Cu trupul drept, cu fata in sus,
Dorm mortii in adancul pamantului,
Rigide semne de exclamare.
Ce-or fi aflat? Ce categorici sunt!

Semne - Geo Bogza

Am o gramada de poezii favorite. Asa ca aleg una care e foarte putin cunoscuta, banuiesc .

ASCULTATI!
Vladimir Maiakovski


Ascultati!
Daca stele vedem ca se aprind-
nu-nseamna ca sunt cuiva necesare?
Nu-nseamna cuiva ca de ele i-e jind?
Ca nu-s stropi de scuipat ci margaritare?
Din colburile-amiezii
se zbate-amar sa iasa,
La Dumnezeu dand buzna,
De n-ar intarzia!
Si plange,
si-i pupa mana vanoasa,
si-l roaga
sa-i daruie o stea.
Se jura
ca nu-i de trait fara stele!
Apoi,
agitat,
stapanindu-se greu,
pe cite unu-l intreaba asa:
"Acum ti-e mai bine?
N-ai teama?
Da?"
Ascultati!

Daca stele
se-aprind iara si iara
nu-nseamna ca asta foloseste cuiva?
Nu-nseamna ca-i musai
in fiece seara

sa se aprinda
macar o stea?