Asa am patit si eu cu bunicul meu. Numai ca EL a fost cel care mi-a dat banii ca sa plec din localitate, si ma tot indemna sa plec. Acum, dupa ani, scriind aceste cuvinte, o fac printre lacrimi...

astzai am plans. la birou. nu mi-a pasat de oamenii din jur... eram fericita pentru ca ieri scapasem de o piatra de pe suflet, iar astazi suna sora mea, si mi-a dat o veste care m-a lasat paf. nu m-am putut abtine.
cateodata plang fara motiv (sau asa mi se pare mie). plang la cate un film, sau o carte care imi place, la un citat care "ma misca".
plang si cand sunt fericita. am plans prima oara cand mi s-a spus "te iubesc". probabil ca la nunta mea voi plange.
dar sunt momente ca astazi, cand simt ca nu ma pot abtine, desi vreau, si as plange pana nu mai pot.
din pacate, ultimele 3 luni au fost o perioada grea...prevad inca destule lacrimi.
G.

Mişcătoare rîndurile tale Gabitza! Aproape că mi s-a pus şi mie un nod în gît citind "faza" de la birou (vorbesc cît se poate de serios!). Sînt unele persoane cărora plînsul le face bine, în sensul că îi eliberează de o tensiune care altfel ar deveni insuportabilă şi s-ar putea ca tu să fii în această situaţie. Eu zic că asta n-ar fi un "cap de ţară". Numai să nu se repete prea des. Eu am vrut să te îndemn, prin aceste rînduri, cît mai prieteneşte posibil, să încerci să nu mai plîngi în public, la serviciu de exemplu. Lumea, în general vorbind, nu prea face eforturi să-l înţeleagă pe cel nenorocit, dar imediat se repede să-l judece negativ pe cel care plînge. Eu am observat la mine acest lucru şi de atunci fac tot ce pot să evit "s-o comit" în public.

tistetea si bucuria sunt parti din viata, cine zice ca n-a plans de mult cred ca se minte singur sau a plans fara sa-si dea seama,sau ii este rusine sa recunoasca, sau .... chiar exista oameni vesnic fericiti?desi putem plange si de bucurie, eu plangeam mult , dar ma simtem eliberata, acuma nu mai plang, imi curg doar lacrimile, este un alt fel de plans....... al sufletului

DARRA!

Aşa ai sucit-o din condei încît eu am înţeles că înainte, cînd te eliberai, era mai bine decît acum cînd plîngi cu...sufletul. Sau chiar am înţeles bine?

DARRA - eu pe bune ca n-am plans de mult. Ca am fost in situatii cand nu ar fi fost nelalocul ei o tura de plans nu contest. Dar de plans nu am plans demult. Si in generalplang ffff rar. Nu stiu de ce si nici nu cred ca am timp sa-mi fac griji pe tema asta. Pai cand vezi ceea ce se intampla in jurul nostru nu cred ca reactia nimerita e aceea de a plange.

Cred ca nu mai avem timp sa plangem si cred ca cei care plang pleaca de pe locul 2 fata de ceilalti.
Avea dreptate Mihai. Nu mai e vreme de lacrimi in zilele noastre

trebuia sa ajung langa cineva scump mie dar ne desparteau 800 km... trenul era abia a doua zi si atunci am plans ultima oara... pentru ca nu puteam fi acolo cand era intr-adevar nevoie... stiam ca totul va fi bine chiar daca nu voi ajunge eu, pentru ca asa sunt mereu lucrurile... se rezolva sau nu chiar daca plangem sau nu... ideea e sa nu renuntam la plans dar nici sa ne inecam zilele in el, pentru ca atunci nu am mai avem timp sa reactionam la ceea ce e in jurul nostru...

@caa: in general incerc sa ma abtin sa plang in public. nu neaparat pentru ca il consider un motiv de slabiciune. dar au fost momente (din pacate deloc indepartate) cand m-au "ajuns" problemele. am plecat intr-o zi de la munca, si asteptam sa vina metroul. era chiar acum de Paste. stateam in statie la semanatoarea, si tocmai primisem de la una din firmele cu care lucram, un cadou frumos de Paste. iar eu stateam in statia aia pe o banca, cu cadoul meu frumos in brate si plangeam de nu mai stiam de mine.
eu sunt tanara, acum dau "piept cu viata" ca sa zic asa. nu sunt inca pregatita, recunosc, cu greutatile cu care ma confrunt. sunt momente in care as vrea sa nu plang, imi bag unghiile in palme, si tot nu reusesc.
dar de cele mai multe ori imi face bine. daca nu as plange cred ca as exploda.
G.

Mie mi se intampla o chestie ciudata.. exact atunci cand toti in jurul meu plang, cand e o atmosfera incarcata de emotie si cand chiar ar fi normal ca si eu sa plang pur si simplu nu pot, si nu pentru ca as fi o insensibila. Sunt chiar mult prea sensibila in opinia mea. Ma epuizeaza totusi plansul celor din jur iar in final ma simt "daramata" atat fizic cat si emotional. Alteori, ma apuca plansul din senin, aparent fara motiv si evident ca nimeni nu ma crede cand la intrebarea "De ce plangi?" raspund "Nu stiu.." (asta a fost doar de cateva ori ) A mai patit cineva asa ceva sau e ceva in neregula cu mine?

Nu suna deloc prosteste, eu, una, ma regasesc perfect in ce-ai spus tu.. Asa e, traim intr-o lume in care totul se misca din ce in ce mai repede, timpul nu mai are rabdare cu noi, nu ne mai permite sa-l pierdem cu activitati ca plansul. Si plansul asta are, totusi, un rol important. Probabil ca emotiile, nemultumirile si frustrarile inabusite pe moment se acumuleaza pana in clipa in care rabufnim. O explicatie care pe mine ma multumeste.. E bine sa stiu ca nu sunt singurul "specimen"

Serenity nu esti singura care "simte" cand altii nu simt nimic si care nu "simte" nimic cand altii parca "simt" totul....
"Inima" are moduri f. neortodoxe de a'si face aparitia.... In asta consta si frumusetea......

Nu reusesc sa mai plang. De la o vreme, nici sa vreau si nu mai pot sa fac asta. Parca mi-au secat ochii. Si atunci urlu si strig, ca sa compensez.

Mda, mai nou observ si eu o chestie...Nu mai reusesc sa plang decat langa iubitul meu...Si atunci incep sa plang in hohote, de sare camasa de pe mine In rest imi dau 2-3 lacrimi si seaca okii..atat, dar sufletul doare infinit mai tare cand nu pot plange....

Eu pot. Acuma cred ca o sa..... am o stare..... nu vreti sa stiti

Societatea noastra nu mai crede in lacrimi... ati mai vazut oameni care sa planga in public? Oameni care sa planga si sa fie vazuti? Nu, pentru ca ne-am obisnuit sa ne auto-cenzuram sentimentele.

da, am vazut oameni care sa planga in public... putini, dar mai exista...
afrodita... poate ca numai langa iubitul tau poti plange pentru ca langa el te simti protejata... eu am observat ca azi rar se mai intoarce capul cand cineva are o problema... ne simtim amenintati si descoperiti in fata celor care ne vad plangand....fara aparare. astazi cine plange este considerat slab, ceea ce e total gresit... tocmai cei care plang sunt mai puternici pentru ca nu aduna sentimente negative, acestea eliberandu-se in mare parte in momentul in care avem curajul sa plangem...
serenity.... sigur nu esti singurul specimen... de fapt sigur nu suntem

mai aveti lacrimi...

Da... Mai avem lacrimi... Unele ramin neplinse, altele sint mute...
Dar tot lacrimi sint.

Cred totusi ca cele mai fierbinti lacrimi sunt cele care nu curg.... cele care raman in interior si ard sufletul... Mie lacrimile acelea imi provoaca cea mai crunta sau dulce suferinta.

Pericol! Acelea sapa!

Descopar ca mai exista lacrimi.....Le vars acum...Si n-as putea spune de ce...

Asa e...Mama lui de destin...Trebuie sa il intorc cum vreau eu, ca vad ca-mi trage niste palme de ma-nvart in loc Asta e, nu prea am prietene live cu care sa trancanesc si asa e, ajunsesem la un prea plin.....

Klaaar mama lui de destin... Ptiiiu ce ne injuram noi destinele p-aci pe Han! Deci asta e Hanul! Locul unde injuri destine...
Afro - nu mai plange ca sa treaca

cel mai des plang de ... degeaba. caderi nervoase dupa zile mult prea tensionate in care nu gasesc pe ce sa ma sprijin, in care imi fac meseria si sunt cine trebuie sa fiu, suport tot circul de langa mine si, intr-un final, incep un bocet prelung, din tot corpul. nu imi place prea mult, dar imi face tare bine. cealalata varianta este sa plec sa ma imbat. o fac si pe-asta, dar uneori e buna doar aia cu plansul.

nu stiu daca este interzis sa vorbim despre asta.. neplacut este, fiindca a plange inseamna a nu te putea controla; inseamna sa iti recunosti public (fie ca plangi in public, fie ca admiti ca ai plans) o anume slabiciune. de ce vrem noi mereu sa fim mai putin oameni si mai mult masinarii, mimand controlul total asupra sentimentelor ... nu stiu, dar cred ca asta ar face subiectul unui alt topic.

Chiar zilele trecute cineva imi spunea ca nu ii place sa vada o femeie plangand pt ca ii arata slabiciunea ei, iar eu i-am raspuns ca nu mi-e rusine sa am si momente de slabiciune...Nu pot fi tot timpul tare si invincibila, oricat as vrea....Si, la fel, nu "condamn" pe cei ce plang, chiar daca plang in fata mea...Cand vad ca o persoana plange de fata cu mine, indiferent ca e femeie sau barbat, o/il apreciez pt ca are curajul sa isi recunoasca slabiciunea, chiar daca pt moment...Si e ok cand se intampla asta pt ca vad ca si cel din fata mea are suflet, nu piatra in loc de inima...
Yoy tks a trecut

Lacrimile exista, desi suntem educati sa devenim insensibili...
Pentru a deveni un exemplar "perfect" in societate, pentru a deveni CASTIGATOR, devine esential sa nu-ti pese, sa nu simti.
Din fericire, nu am fost un invatacel bun la capitolul insensibilitate. Si inca mai stiu ca exista lacrimi.
E un sentiment teribil sa plingi. Cu hohote. Sa lasi tot ce te macina, tot ce te sfisie pe dinauntru sa devina...lacrima. Sa exteriorizezi durerea.
Pentru ca asa iti aduci aminte ca esti totusi un biet om, nimic nu poate fi perfect, nu esti invincibil.
Da, lacrimi exista.

Hai şi fii atent Rossi, că s-ar putea să te ia cineva de pe aici în serios, frate!

Vreau să zic că nimeni nu e frumos cînd plînge. Doar dacă cel care descrie fenomenul ăsta îl plasează într-un anumit context verbal (sau scriptic). Sau tu chiar crezi că "femeia e cea mai frumoasă" atunci cînd plînge? Caz în care ar fi rîndul meu să fac figura asta:

@xcross nu e vorba de frumusete fizica...
E ceva special intr-o femeie care plange, cam atat.

Eu cred ca atunci cind plingi te eliberezi de tot ce tea facut sa plingi!
Eu cred ca plinsul ne ajuta sa ne cunoastem sa vedem ce fel de persoane sintem de fapt.

Eu plang,am plans si cred ca voi mai plange. Am inceput de mic copil cand murea vreun personaj preferat de desene animate sau personajul unei carti citite.2 zile am fost trista si am plans(nu in continuu) cand citind Winnetou la sfarsitul cartii moare.
Am plans cand i-a murit unui bun prieten din copilarie papagalul,cand cainele meu bolnav fiind suferea. Si dupa ce a murit mult timp dupa inca am mai plans noaptea. Am plans din lucruri puerile ,mi se par acum,cand m-am certat cu un prieten sau nu stiu cine nu se purta asa cum as fi vrut.Plang si la filme,chiar si la cele Walt Disney,ultimul fiind "Ice Age",cand copilul se intalneste cu tatal si isi lua la revedere de la animale. Daca am o zi mai proasta,fiind mai vulnerabila,pot plange si ca vad un gandac mort pe strada.
Nu imi e rusine ca plang,in public as avea o mica retinere insa.Datorita normelor impuse de societate dar si ...incapatanarii mele(nu stiu cum sa o numesc,daca cineva ma face s-a sufar de multe ori nu plang atunci nu ca nu as putea,numai ca sa nu ii dau satisfactie,sa se simta si mai bine),si apoi nu imi place mila si compasiunea din ochii oamenilor,de multe ori de suprafata.
In a plange nu vad nimic rau,ba chiar ceva unic,eu consider ca o persoana ce poate plange,de bucurie ,de tristete,dovedeste ca e om,ca are suflet,simte,iubeste,sufera ,intr-un cuvant traieste viata la putere maxima.

Plansul si rasul - doua fete ale aceleiasi monezi.
Cine spune ca nu plange niciodata ... nu stiu daca rade cu adevarat. Poate un ras fals, poate doar se minte pe sine insusi, nu-i curg lacrimi pe obraz, dar cu siguranta ii plange sufletul (daca nu s-a impietrit de tot si atunci nu mai simte nici tristetea, nici bucuria).

Da mai exista lacrimi !.......................................

Si ochi ca sa le verse.......

Aurasuleeee - asa ai zis-o ca si cum ai fi zis "Am eu pe cine sa fac sa planga"

Sa sti ca ai dreptate Yoyo

Azi ma incearca si pe mine o portie de plans pentru ca nu pot pleca in concediu !

Daca plingi un pic mai mult si faci o mare de lacrimi o sa te simti in concediu la mare contraste

Pai nu vreau acolo, ca am fost si am o casa acolo !
Nu-ti spun unde vreau !
Da-ti spun ca sunt o optimista, asa ca......... nici daca plange toata omenirea nu-i nevoie! Am casa de la Constanta care-mi da un tonus........ Da, in curand o sa deschid un topic, de ala cu rasul si va invit acolo! Ca cu plansul am vazut, nu ?

Da mai bine rizi decit sa plingi ,plinsul ne ajuta uneori sa ne usuram psihic dar nu prea e bun

Aurasule! Asta ce ai zis ma face sa ma gandesc la maxima aia de toata pomina:

"Decat sarac si bolnav mai bine bogat si sanatos!"

Right on Denise.

Plansul si rasul sunt doar doua dintre modurile de exteriorizare ale unor stari sufletesti iar exteriorizarea lor este modul in care ne impartasim celor din jur atunci cand vrem si cui vrem, chiar daca nu intotdeauna ne putem controla aceste iesiri.

Lacrimi exista, vor exista intotdeauna fie ca pot fi vazute pe orajii cuiva sau curg doar in interior pentru cei carora considera o slabiciune (sau poate un act de curaj) sa plangi.

Ce ar fi viata fara emotii si sentimente? Ar mai fi viata?

Cititi primul post de aici. Despre lacrimi...
http://www.hanuancutei.com/forum/index.php...=0&#entry180516