Se intampla sa mai plangeti?
Cand a fost ultima data cand lacrimile au cazut pe obraz?
Plangeti in urma unor emotii intense, sau ca urmare a frustrarii, nedreptatii, etc?
Eu plang extrem de rar... si uneori regret ca nu o pot face.
De ce este interzis si neplacut sa vorbim despre asta>?
Versiune completa:Mai Exista Lacrimi?
Lacrimi! Exista, desigur. Copii plang foarte des.....
A fost o perioada, cand eu plangeam mult, in special noaptea.
Acum, uneori imi e ciuda, ca nu mai pot plange ca inainte.
Ultima data mi-au dat lacrimile, cand mi-am amintit de o
persoana foarte draga mie, pe care nu am vazut-o de ani
de zile. Am plans, pentru ca nu mai pot avea parte de clipe
minunate petrecute alaturi de acea persoana. Mi-au ramas
doar amintirile, pe care oricum nu mi le poate lua nimeni...
Deci as putea sa plang in voie....
Am plans si de bucurie, dar si ca urmare a unei nedreptati.
Nu cred ca ne este interzis sa vorbim despre lacrimi...
Daca plansul ni-l provoaca ceva placut, atunci ne este mai
usor sa vorbim....
In schimb, daca apare in urma unei dureri, de orice natura,
sigur ne este mult mai greu, pentru ca am vrea sa uitam,
cat mai repede totul....sau in unele cazuri, poate nu...
Rau cu rau, dar mai rau este fara rau.
Ati inteles ceva?
A fost o perioada, cand eu plangeam mult, in special noaptea.
Acum, uneori imi e ciuda, ca nu mai pot plange ca inainte.
Ultima data mi-au dat lacrimile, cand mi-am amintit de o
persoana foarte draga mie, pe care nu am vazut-o de ani
de zile. Am plans, pentru ca nu mai pot avea parte de clipe
minunate petrecute alaturi de acea persoana. Mi-au ramas
doar amintirile, pe care oricum nu mi le poate lua nimeni...
Deci as putea sa plang in voie....
Am plans si de bucurie, dar si ca urmare a unei nedreptati.
Nu cred ca ne este interzis sa vorbim despre lacrimi...
Daca plansul ni-l provoaca ceva placut, atunci ne este mai
usor sa vorbim....
In schimb, daca apare in urma unei dureri, de orice natura,
sigur ne este mult mai greu, pentru ca am vrea sa uitam,
cat mai repede totul....sau in unele cazuri, poate nu...
Rau cu rau, dar mai rau este fara rau.
Ati inteles ceva?
Intr-o societate in care minutele se scurg uimitor de repede, in care suntem subordonati clipei, mai avem timp sa plangem? 
O da, mai avem timp! Eu una am grija de asta periodic. 
De fiecare data cand ma cert cu barbatu' (ceea ce e tare frustrant pentru amandoi, ca nu se poate purta o conversatie rationala cand unu boceste de zor!), atunci cand vad un film care ma impresioneaza, o stire care prezinta suferinta altora (Madrid, de ex.), cand imi aduc aminte de bunicul meu... in concluzie eu sunt cam lacrimogena, chiar si pentru gustul meu. 
De fiecare data cand ma cert cu barbatu' (ceea ce e tare frustrant pentru amandoi, ca nu se poate purta o conversatie rationala cand unu boceste de zor!), atunci cand vad un film care ma impresioneaza, o stire care prezinta suferinta altora (Madrid, de ex.), cand imi aduc aminte de bunicul meu... in concluzie eu sunt cam lacrimogena, chiar si pentru gustul meu.
| QUOTE (Mihai @ 27 Apr 2004, 03:10 PM) |
| Intr-o societate in care minutele se scurg uimitor de repede, in care suntem subordonati clipei, mai avem timp sa plangem? |
Nu Mihai ! Cel putin eu nu plang chiar daca cateodata ochii mi -se umezesc!
| QUOTE |
| De ce este interzis si neplacut sa vorbim despre asta>? |
Sigur nu e interzis, dar pe lumea asta in care traim, plina de Macho meni cel ce plange v-a fii considerat sisi!!
De asta-i neplacut.
Da pling, si in ultimul timp prea mult.... 
Vai draga Ligia, dar de ce plangi? 
, ca de cand te-am auzit parca mi s-au umezit si mie ochii
Acum ori eu sunt cam nesimtit, ori m-am defectat, caci nu am mai plans de cel putin 15 ani, sau si mai bine, nu mai stiu, oricum eram copil.
Adica de ce sa plang? Daca am fost suparat sau trist, ma rafuiam cu mine si dupa un timp imi trecea.
In ultimul timp e adevarat, recunosc mai imi dau asa lacrimile, dar doar cand citesc animite rugaciuni sau in Biserica uneori.
Dar nu pot sa zic ca plang, doar asa din emotie mai simt cate o lacrima in coltul ochiului...
Oh... draga Mara, dar de ce plangi cand te certi cu barbatu'? Oare nu ar fi mai simplu daca ai rade
caci sunt convins ca ar rade si el, altfel o sa se intristeze, cam asa cum sunt eu acum cand am auzit ca Ligia plange 
Eu nu cred ca exista vreo persoana pe lumea asta, cu care sa discuti in contradictoriu, si care ar putea sa-mi smulga macar un sfert de lacrima. Mecanismul meu functioneaza altfel, cand e vorba de un conflict, ma concentrez mai tare sa rezolv problema, ori daca as incepe sa plang, nu numai ca nu as rezolva nimic, dar chiar as inrautati situatia...
La voi cum este? Cand plangeti de ce plangeti? Pe bune...
PS: sper sa remarcati tonul vesel si nu altceva...
, ca de cand te-am auzit parca mi s-au umezit si mie ochii Acum ori eu sunt cam nesimtit, ori m-am defectat, caci nu am mai plans de cel putin 15 ani, sau si mai bine, nu mai stiu, oricum eram copil.
Adica de ce sa plang? Daca am fost suparat sau trist, ma rafuiam cu mine si dupa un timp imi trecea.
In ultimul timp e adevarat, recunosc mai imi dau asa lacrimile, dar doar cand citesc animite rugaciuni sau in Biserica uneori.
Dar nu pot sa zic ca plang, doar asa din emotie mai simt cate o lacrima in coltul ochiului...
Oh... draga Mara, dar de ce plangi cand te certi cu barbatu'? Oare nu ar fi mai simplu daca ai rade
caci sunt convins ca ar rade si el, altfel o sa se intristeze, cam asa cum sunt eu acum cand am auzit ca Ligia plange Eu nu cred ca exista vreo persoana pe lumea asta, cu care sa discuti in contradictoriu, si care ar putea sa-mi smulga macar un sfert de lacrima. Mecanismul meu functioneaza altfel, cand e vorba de un conflict, ma concentrez mai tare sa rezolv problema, ori daca as incepe sa plang, nu numai ca nu as rezolva nimic, dar chiar as inrautati situatia...
La voi cum este? Cand plangeti de ce plangeti? Pe bune...
PS: sper sa remarcati tonul vesel si nu altceva...
Pling cind sint aproape de adevar.E o senzatie de bucurie si de suparare in acelasi timp.
Ma pling pe mine...
Ma pling pe mine...
Am plins zilele astea cit pentru un an...
Nu conteaza motivul.
Problema este ca lacrimile pt mine nu mai sunt un mod de eliberare...Le simt ca pe o slabiciune, o infringere.
E trist sa-ti lacrimeze ochii, dar si mai trist e sa-ti plinga sufletul.
Sunt un om care nu plinge decit rar, pentru ca asa i-a fost educatia. Traiesc intr-o familie de oameni reci, care nu se exteriorizeaza, iar lacrimile sunt motiv pentru a fi ironizat...
Si am strins atitea dureri... Pina nu am mai rezistat.
E un sentiment care te doboara. Ai senzatia ca se rupe ceva in tine,ca esti un strigat.
Declicul a fost banal...dar a insemnat punctul culminant al tuturor durerilor.
Da, am plins.
Nu conteaza motivul.
Problema este ca lacrimile pt mine nu mai sunt un mod de eliberare...Le simt ca pe o slabiciune, o infringere.
E trist sa-ti lacrimeze ochii, dar si mai trist e sa-ti plinga sufletul.
Sunt un om care nu plinge decit rar, pentru ca asa i-a fost educatia. Traiesc intr-o familie de oameni reci, care nu se exteriorizeaza, iar lacrimile sunt motiv pentru a fi ironizat...
Si am strins atitea dureri... Pina nu am mai rezistat.
E un sentiment care te doboara. Ai senzatia ca se rupe ceva in tine,ca esti un strigat.
Declicul a fost banal...dar a insemnat punctul culminant al tuturor durerilor.
Da, am plins.
Dar, oare viata ar mai fi la fel de frumoasa, daca am avea doar bucurii...?
Nu cred!
Nimic nu e intamplator, cam asa este semnatura cuiva...si cred ca are
dreptate.
Din greseli, invatam...
din lacrimi, invatam...?!
Nu cred!
Nimic nu e intamplator, cam asa este semnatura cuiva...si cred ca are
dreptate.
Din greseli, invatam...
din lacrimi, invatam...?!
Clopotel, tu crezi ca mie imi place sa reactionez asa?! Ca in loc sa am o conversatie in contradictoriu, dar rationala eu am aceeasi conversatie bocind? E tare frustrant, crede-ma! Doar ca, avand sentimente intense pentru el, orice lucru ma afecteza. Probabil prea mult. Cred ca, privind din afara, sunt tare amuzanta cum plang si in acelasi timp imi spun ideile. 
Ca asta e culmea, imi duc firul mai departe, doar ca pe alta voce 
Ca asta e culmea, imi duc firul mai departe, doar ca pe alta voce
Hmmm, plansul in momente potrivite si in cantitati limitate, poate fi chiar foarte bun ! Lacrimile pot elibera. Asta in general.
Acu', ca societatea, dar si timpul, vorba lui Mihai, nu te prea lasa, cam de multicel am schimbat plansul cu rasul. Si, va dati seama, rasul care era ras, plus rasul care compenseaza lipsa plansului, ma minunez si eu, ce persoana vesela am devenit.
Acu', ca societatea, dar si timpul, vorba lui Mihai, nu te prea lasa, cam de multicel am schimbat plansul cu rasul.
Si, va dati seama, rasul care era ras, plus rasul care compenseaza lipsa plansului, ma minunez si eu, ce persoana vesela am devenit.
Am plans mult..si nu de bucurie.Ultima oara cand am plans mi-am eliberat toata durerea din suflet..am plans si am vorbit..si-am spus tot ceea ce simteam,tot ceea ce am crezut atunci c-ar trebui spus.Si m-a ajutat.
Acum as vrea ca ,daca se imtampla sa mai plang vreodata, sa fie numai si numai de bucurie...visez si eu.
Acum as vrea ca ,daca se imtampla sa mai plang vreodata, sa fie numai si numai de bucurie...visez si eu.
| QUOTE (Clopotel @ 27 Apr 2004, 09:26 PM) |
| Vai draga Ligia, dar de ce plangi? , ca de cand te-am auzit parca mi s-au umezit si mie ochii |
Clopotel, ce imi faci? Iar vrei sa pling?
Cum se poate sa arati atita bunavointa?? Pai ma coplesesti...
Multumesc frumos ca iti pasa.
Sa stii ca eu sint cam sensibila de fel,
Cu toate astea, nu pling usor, numai cind durerea ma sfisie... Cind pling, am observat ca ma racoresc...imi face bine... As vrea sa nu pling, iti dai seama, dar citeodata parca numai poti...Tu spui ca nu prea plingi, ma mir, ca sensibil vad ca esti, cred ca toate iti merg bine...
ma bucur mult daca e asa.E interesant sa observi cum reactioneaza cei din jur cind apasa durerea...fie ea de care o fii....nu toti reactionam la fel, nu exista un standard... sintem unici ... dar fiecare plinge din cind in cind...
My Little Bell, ty.
"...încercat-am să înţeleg de unde vin lacrimile şi m-am oprit la sfinţi. Să fie ei responsabili de strălucirea lor amară? Cine ar şti? Se pare însă că lacrimile sînt urmele lor. Nu prin sfinţi au intrat ele în lume; dar fără ei nu ştiam că plîngem din regretul paradisului. Aş vrea să văd o singură lacrimă înghiţită de pămînt... Toate apucă, pe căi necunoscute nouă, în sus. Numai durerea precede lacrimile. Sfinţii n-au făcut altceva decît să le reabiliteze." (Cioran)
Sper sa nu fiu off-topic...
Aveti grija totusi, cat radeti
, cat plangeti ...,
apropo de limite...
s-ar putea sa-i vina cuiva ideea, sa puna taxe
pe ras, pe plans...
si-atunci, ce ne facem?
Mihaela.
Aveti grija totusi, cat radeti
, cat plangeti ...,apropo de limite...
s-ar putea sa-i vina cuiva ideea, sa puna taxe
pe ras, pe plans...
si-atunci, ce ne facem?
Mihaela.
Era o vreme cand imi parea rau ca nu mai pot plange. Asteptarile celor din jur creasera o contrareactie de aparare si efectiv nu mai simteam nimic acolo unde inainte simteam totul ca sa zic asa.
De la o vreme insa....toate lacrimile ascunse au inceput sa iasa la lumina. E de ajuns un gand, o fractiune de secunda si incep sa ma topesc....
Intr'o seara de duminica stiu ca am vazut un film despre "cavalerii mesei rotunde"...era pe protv parca...dupa ce s'a terminat filmul am iesit pe balcon...priveam luna si cerul intunecat....si ,nu stiu de unde a venit, a fost ca un torent asa...brusc si fara sa ma intrebe, lacrimi de crocodil veneau...M'am dus sa ma culc insa cand m'am asezat in pat parca ma astepta Tristetea de ani si ani....
In fine cert este ca dimineata m'am trezit foarte proaspat.
Si la un moment dat, in metrou fiind, m'am trezit ca imi vine sa izbucnesc in ras. Parca imi gadila cineva sufletul sau ceva pe acolo ca am facut efectiv un efort sa ma controlez (mai ales ca nu eram insotit...)....
Oare ce surprize ma mai asteapta?
De la o vreme insa....toate lacrimile ascunse au inceput sa iasa la lumina. E de ajuns un gand, o fractiune de secunda si incep sa ma topesc....
Intr'o seara de duminica stiu ca am vazut un film despre "cavalerii mesei rotunde"...era pe protv parca...dupa ce s'a terminat filmul am iesit pe balcon...priveam luna si cerul intunecat....si ,nu stiu de unde a venit, a fost ca un torent asa...brusc si fara sa ma intrebe, lacrimi de crocodil veneau...M'am dus sa ma culc insa cand m'am asezat in pat parca ma astepta Tristetea de ani si ani....
In fine cert este ca dimineata m'am trezit foarte proaspat.
Si la un moment dat, in metrou fiind, m'am trezit ca imi vine sa izbucnesc in ras. Parca imi gadila cineva sufletul sau ceva pe acolo ca am facut efectiv un efort sa ma controlez (mai ales ca nu eram insotit...)....
Oare ce surprize ma mai asteapta?
De plans cu adevarat n-am mai plans de cand ma oftica maicamea ca nu-mi dadea voie afara mai mult de h 10 seara...asta acum 10-12 ani... Se mai intampla sa vars o lacrima din cand in cand...ca tot omul...De ce? Pentru ca avem si noi un suflet? Habar n-am...oricum f rar si doar ptr anumite motive/persoane...cam atat...
Se mai intampla sa vars o lacrima din cand in cand...ca tot omul...De ce? Pentru ca avem si noi un suflet? Habar n-am...oricum f rar si doar ptr anumite motive/persoane...cam atat...
Pentru mine plansul este o forma de descarcare. de cate ori simnt nevoia sa plang nu ma abtin (bineinteles cu exceptia momentelor cand sunt intr-un loc public unde ma pot manifesta...) Iar dupa aceea am o stare de liniste sufleteasca. Oricum acum nu o sa va spun ca-mi place sa plang, nici vorba si chiar nu am mai plans de mult....
Ultima oara am plans cand am citit "La raul Piedra am sezut si am plans". E prea tare cartea. De la citirea cartii nu am mai plans, Iar inainte de asta, plansesem in urma cu cativa ani...
Exista lacrimi, dar ai nevoie de un soi de antrenament sa le dai drumul...
Exista lacrimi, dar ai nevoie de un soi de antrenament sa le dai drumul...
de parca noi stim cand ai citit ultima data "La raul ...." 
Plang si destul de des inca... Totusi inainte (adica pana acum vreo 4 ani) imi dadeam drumul la lacrimi pentru ori prostie, acum imi place sa cred ca m-am maturizat macar un pic... Ultima oara cred ca am plans de nervi, cand sunt extrem de furioasa simt cum imi vin lacrimi in ochi, e medul meu de a ma descarca, nu urlu, nu lovesc (decat destul de rar), insa plang... Mai plang si din cauza "lor", a baietilor, dar asta se intampla extrem de rar, adica doar atunci cand simt ca paharul s-a umplut peste masuri, si chiar si atunci nu pot varsa decat cateva lacrimi pentru ca imi spun ca "ei" nu merita si gata, trebuie sa ma calmez...
Bun topic, Cameron, si necesar...
Eu de multe ori as vrea sa pot plange dar nu se intampla...
Imi dau lacrimile si am nodurile alea in gat ori de cate ori ma uit la ProTv Intl. si dau imaginile alea superbe din tara, de cate ori vad imagini din Braila mea draga si de cate ori privesc fotografii cu prietenii mei dragi. Atunci as vrea sa le gonesc, sa nu mai vina, pentru ca nu vreau sa imi fie dor...
Ultima oara am plans cand am aflat ca mi-a murit unul dintre cei mai buni prieteni. Am primit vestea intr-un e-mail si am fost socata, nu am putut stoarce nici o lacrima, cred ca socul are rolul de a ne proteja intr-un fel sau altul. Am vrut sa trimit un card cu condoleante (ce altceva pot face de departe?) si citeam versurile..., atunci am pus capul pe umarul sotului meu si am plans un plans linistitor. M-am simtit mult mai bine, greutatea de pe umerii mei a devenit un fulg mai usoara...
Eu as vrea sa va intreb ce ganditi despre un barbat care plange?
Eu de multe ori as vrea sa pot plange dar nu se intampla...
Imi dau lacrimile si am nodurile alea in gat ori de cate ori ma uit la ProTv Intl. si dau imaginile alea superbe din tara, de cate ori vad imagini din Braila mea draga si de cate ori privesc fotografii cu prietenii mei dragi. Atunci as vrea sa le gonesc, sa nu mai vina, pentru ca nu vreau sa imi fie dor...
Ultima oara am plans cand am aflat ca mi-a murit unul dintre cei mai buni prieteni. Am primit vestea intr-un e-mail si am fost socata, nu am putut stoarce nici o lacrima, cred ca socul are rolul de a ne proteja intr-un fel sau altul. Am vrut sa trimit un card cu condoleante (ce altceva pot face de departe?) si citeam versurile..., atunci am pus capul pe umarul sotului meu si am plans un plans linistitor. M-am simtit mult mai bine, greutatea de pe umerii mei a devenit un fulg mai usoara...
Eu as vrea sa va intreb ce ganditi despre un barbat care plange?
Jasmine, depinde cand plange si de ce... Eu mi-am vazut tatal plangand de doua ori, la inmormantarile bunicilor mei (parintii lui) si lucrul asta l-a ridicat in ochii mei, cred ca atunci am inteles ce fel de om este el...
| QUOTE |
| Intr-o societate in care minutele se scurg uimitor de repede, in care suntem subordonati clipei, mai avem timp sa plangem? |
Probabil ca nu.. si se-aduna, se-aduna pana cand, la un moment dat, nu e nevoie decat de-o mica scanteie pentru a declansa totul. Mie una mi s-a intamplat de vreo cateva ori sa ma trezesc plangand si sa nu gasesc o explicatie rationala. M-am cam speriat... si nimeni nu ma credea (evident!) cand raspuneam ca nu stiu de ce plang
Freak!
Mentorul meu spiritual isi da drumul la lacrimi cu foarte multa usurinta. Mie mi se pare un semn de copilarie extraordinar si de aici, un semn de intelepciune. Caci, Insusi Mantuitorul, ne spune sa fim ca niste copii.
E grav sa nu plangi, iar eu sunt bolnav de NePlans.
E grav sa nu plangi, iar eu sunt bolnav de NePlans.
sunt mica,sunt inca prea mica de aia gresesc
de aia nu ma laud,de aia nu ma simt speciala,importanta..
sunt mica,sunt inca prea mica,de aia cateodata spun prostii
dar nu ma las infranta,de aia inca nu am incredere in mine..
ce putin am inaintat,sunt inca la inceput de drum,am in mana doar fericiri mici si colorate,trecatoare
pt ca sunt mica,sunt inca foarte mica de aia sunt fricoasa
de aia sunt asa mandra,de aia sunt lipsita de aparare ca un copil
sunt mica,sunt inca foarte mica de aia sunt asa speriata
de aia nu ma laud,de aia nu ma simt speciala,importanta..
sunt mica,sunt inca prea mica,de aia cateodata spun prostii
dar nu ma las infranta,de aia inca nu am incredere in mine..
ce putin am inaintat,sunt inca la inceput de drum,am in mana doar fericiri mici si colorate,trecatoare
pt ca sunt mica,sunt inca foarte mica de aia sunt fricoasa
de aia sunt asa mandra,de aia sunt lipsita de aparare ca un copil
sunt mica,sunt inca foarte mica de aia sunt asa speriata
Cu "bun motiv" am plans (desi nu mult ) cand am aflat ca am intrat la facultate. Imi doream foarte mult sa fiu student aici, desi acum nu ma comport ca atare. Sper sa nu para prea de c*cat faza, dar chiar m-am bucurat enorm. Deci, pot zice ca am plans de fericire...
Si mai am un prost obicei - sa plang la filme. De el inca nu am scapat. Si nu stiu cum pot sa scap...
E destul de ciudat... mai ales ca nu plang la filmele la care "se plange" de obicei... Ma rog, nu se poate zice ca plang... imi dau lacrimile. Un exemplu care sa arate ciudatenia faptului este... Echipa jamaicana de bob... E un film la care mereu plang... ciudat, nu?
) cand am aflat ca am intrat la facultate. Imi doream foarte mult sa fiu student aici, desi acum nu ma comport ca atare. Sper sa nu para prea de c*cat faza, dar chiar m-am bucurat enorm. Deci, pot zice ca am plans de fericire... Si mai am un prost obicei - sa plang la filme. De el inca nu am scapat. Si nu stiu cum pot sa scap...
E destul de ciudat... mai ales ca nu plang la filmele la care "se plange" de obicei... Ma rog, nu se poate zice ca plang... imi dau lacrimile. Un exemplu care sa arate ciudatenia faptului este... Echipa jamaicana de bob... E un film la care mereu plang... ciudat, nu?
mie in general imi vine sa plang la filmele lui john candy
Oh...nu despre lacrimi...NU ! si cine a scris textu din lacrimi si sfintzi a lui cioran, bine inspirat...de fapt intreaga lui "filosofeala " se cam loveste de lacrimi
eu? eu plang mult...imi place. daca ma rog si nu plang, inseamna ca nu m-am rugat bine.nu am cum sa ma rog si sa nu plang. plang la filme, plang cateodata de mila oamenilor..nu shtiu ma apuca o mila de TOTI oamenii,desi sunt sanatosi, sunt ok.
ca sa citez din cioran ...semnul care atesta ca ai inteles totul e sa plangi fara motiv. nu ca as fi intels eu tot. ..dar plang fara motiv...sau plang ca ma gandesc inainte la nici un motiv?
nu stiu..mie nu imi placce cum plang unii oameni..ma scot din nervi. nu ma impresioneaza cineva ca A PLANS. mie mi se par interesante plansetele mele. si cateodata plang si eu enervant..
nu mai plang de mult ca am picat examenu ...nu mai plang .. plang cand citesc ceva frumos..si pot sa plang cand ma uit nopatea pe geam la oras...sau la cer. PLANG. si rad in aceeasi masura . plang si de bucurie...nu shtiu de ce..poate totul mi se pare efemer..si supararea,si bucuria..si plang pt asta.
o singura daca mi s-a intamplat sa nu mai am lacrimi ...si am plans cu sufletul .e infinit de dureros. bucurati-va cat mai puteti plange. nu mi se pare NIMIC rusinos in asta..si oamenii care se ABTIN sa planga ..mi se par ipocriti. e ca si cum te-ai abtine sa razi .pt mine e acelasi lucru . ...doar ca plansul e mai profund, ca exemplu cum poti sa versi lacrimi pt bine si rau ...sa razi..nush daca iti vine cand te simti rau .
nu imi plac bocetele..presarate cu lacrimi. imi place plansul linistit ..tacut...si sa ma fereasca dumnezeu sa imi sece lacrimile. atunci chiar asa suferi .
eu? eu plang mult...imi place. daca ma rog si nu plang, inseamna ca nu m-am rugat bine.nu am cum sa ma rog si sa nu plang. plang la filme, plang cateodata de mila oamenilor..nu shtiu ma apuca o mila de TOTI oamenii,desi sunt sanatosi, sunt ok.
ca sa citez din cioran ...semnul care atesta ca ai inteles totul e sa plangi fara motiv.
nu ca as fi intels eu tot. ..dar plang fara motiv...sau plang ca ma gandesc inainte la nici un motiv? nu stiu..mie nu imi placce cum plang unii oameni..ma scot din nervi. nu ma impresioneaza cineva ca A PLANS. mie mi se par interesante plansetele mele. si cateodata plang si eu enervant..
nu mai plang de mult ca am picat examenu ...nu mai plang .. plang cand citesc ceva frumos..si pot sa plang cand ma uit nopatea pe geam la oras...sau la cer. PLANG. si rad in aceeasi masura . plang si de bucurie...nu shtiu de ce..poate totul mi se pare efemer..si supararea,si bucuria..si plang pt asta.
o singura daca mi s-a intamplat sa nu mai am lacrimi ...si am plans cu sufletul .e infinit de dureros. bucurati-va cat mai puteti plange. nu mi se pare NIMIC rusinos in asta..si oamenii care se ABTIN sa planga ..mi se par ipocriti. e ca si cum te-ai abtine sa razi .pt mine e acelasi lucru . ...doar ca plansul e mai profund, ca exemplu cum poti sa versi lacrimi pt bine si rau ...sa razi..nush daca iti vine cand te simti rau .
nu imi plac bocetele..presarate cu lacrimi. imi place plansul linistit ..tacut...si sa ma fereasca dumnezeu sa imi sece lacrimile. atunci chiar asa suferi .
Si eu plang... de suparare, de fericire.. la finalul unui film, la finalul unei carti (mai ales la finalul cartilor ) Tin minte.. cand eram mica plangeam si la desene animate.. Cand s-a terminat Candy Candy am plans de numa` 
Eh, acum sa nu intelegeti ca sunt o plangacioasa, in public nu am mai plans de foarte multi ani 
) Tin minte.. cand eram mica plangeam si la desene animate.. Cand s-a terminat Candy Candy am plans de numa` Eh, acum sa nu intelegeti ca sunt o plangacioasa, in public nu am mai plans de foarte multi ani
Nici nu mai tin minte cand am lans ultima data... Eu plang de obicei de nervi si problema mea e ca atunci cand incep sa plang nu ma mai pot opri vreo 2 ore si mai am si un plans groazni, de copil, cu sughituri asa ca incerc sa evit momentele de genul asta
| QUOTE |
| oamenii care se ABTIN sa planga ..mi se par ipocriti. e ca si cum te-ai abtine sa razi |
Whoa. Adevaraciune. Ma bate gandul sa nu fac parte si eu din categorie. Daca e sa fiu ipocrit, nu ma supar. Si daca nu sunt, iar nu ma supar.
Totusi ma intreb daca MAI sunt oameni care VOR SA PLANGA, dar nu pot... Sau daca vrei cu adevarat... poti?
Cînd eram copil plîngeam aproape din orice, că prea mari erau nedreptăţile care mi se făceau şi nu înţelegeam absolut deloc de ce...
Cînd am crescut plîngeam mai puţin, deoarece încă mai exista un număr oarecare de nedreptăţi al căror înţeles îmi scăpa...
Acum plîng extrem de rar, ruşinîndu-mă de mine însumi, că încă mai îmi scapă cîte ceva neînţeles...
Există, aşadar, toate condiţiile ca în viitor să nu mai plîng deloc. Să-mi îngrop plînsul în interiorul meu...
Pentru că atunci voi înţelege pe deplin...
Cînd am crescut plîngeam mai puţin, deoarece încă mai exista un număr oarecare de nedreptăţi al căror înţeles îmi scăpa...
Acum plîng extrem de rar, ruşinîndu-mă de mine însumi, că încă mai îmi scapă cîte ceva neînţeles...
Există, aşadar, toate condiţiile ca în viitor să nu mai plîng deloc. Să-mi îngrop plînsul în interiorul meu...
Pentru că atunci voi înţelege pe deplin...
Lacrimile exista, doar ca noua ne e frica sa le folosim, ne e frica de noi insine sa nu cumva sa devenim slabi...si ce ceea ce spun ceilalti. Un baiat nu are voie sa planga pentru ca e considerat papa-lapte. Cand de fapt lacrimile sunt doar un mod de a te descarca. Sunt momente in care nu mi se intampla neaparat ceva grav..dar imi vine sa dau muzica la maxim si sa plang...sa plang pana nu mai pot...si asta doar pentru ca sunt stilul de persoana care tine in ea si exista momentul in care explodez prin singurul mod in care nu afla nimeni ce se petrece...plang.
Am pierdut din vedere acest topic si nu am raspuns lui Ligia si lui Mara.
Mara
Mara
| QUOTE |
Clopotel, tu crezi ca mie imi place sa reactionez asa?! Ca in loc sa am o conversatie in contradictoriu, dar rationala eu am aceeasi conversatie bocind? E tare frustrant, crede-ma! Doar ca, avand sentimente intense pentru el, orice lucru ma afecteza. Probabil prea mult. Cred ca, privind din afara, sunt tare amuzanta cum plang si in acelasi timp imi spun ideile. Ca asta e culmea, imi duc firul mai departe, doar ca pe alta voce |
Da, asa este, privita din afara o asemenea scena este oarecum comica. Chiar tu, daca ai fi inregistrat aceasta scena si ai revedea-o dupa 1 luna, ai rade.
Unde vreau eu sa ajung? Nu zic ca e rau sa plangi dar nici bine nu e. Depinde de motivul de plans. Unii chiar plang de bucurie. Sau ... Uneori, cand rad cu prietenii de o gluma buna, deoarece mi se incordeaza muschii fetei si pleoapele, imi scapa si mie lacrimi, dar acesta nu e plans. Sau cand mergi in vant puternic, la fel. Nu de asta vorbim. Cel mai rau lucru mi se pare sa plangi cand dai de necaz. Desi unii or sa sustina ca plansul te mai linisteste in acele clipe grele. Poate ca altii or sa spuna ca nu stiu ce reactii chimice se intampla cand plangi, si capeti energie.
Ideea este ca eu sustin rasul, plansului. Iar la necaz sustin o pozitie "afara din joc", neutra, ca si cum nu mi s-ar intampla mie. Prefer "judecata la rece", unui plans ... care oricum nu rezolva problema. Ma rog ... poate exista exceptii cum ca daca o femeie plange in fata unui barbat, acesta se mai inmoaie.
Draga Mara, sentimentele sunt altceva. Am vazut chiar astazi, o doamna plangand, la o negociere pentru un teren, dar plangea, nu pentru ca ar fi iesit in pierdere - din contra,... plangea ca a fost jignita. E absurd, nu e nevoie de plans, trebuie doar calm. Daca tu ai sentimente pentru cineva si acela te face sa plangi, ceva nu este in regula. Daca respectivul nu poate discuta calm cu tine, atunci tu ce sentimente poti sa ai fata de el? Sau poate ca e invers, desi sper ca nu. Am intalnit si doamne, rele
, care nu pot sa discute calm, devin isterice si tipa, iar la sfarsit incep sa planga. Adica "se tureaza in gol". Treaba lor, sunt sigur ca nu e cazul nici unei forumiste Ligia
| QUOTE |
Sa stii ca eu sint cam sensibila de fel, Cu toate astea, nu pling usor, numai cind durerea ma sfisie... Cind pling, am observat ca ma racoresc...imi face bine... As vrea sa nu pling, iti dai seama, dar citeodata parca numai poti... Tu spui ca nu prea plingi, ma mir, ca sensibil vad ca esti, cred ca toate iti merg bine... ma bucur mult daca e asa. |
Draga Ligia, eu stiu ca tu este o femeie sensibila, si cu siguranta si altii stiu. Dar eu mai stiu ca ai si mult calm.
Calmul e dusmanul plansului din necaz.
Caci de acesta vorbim, sau pe acesta il acuzam cel mai des. Daca tot este acest topic, de ce sa nu dezvoltam ideea?! De ce sa nu analizam fenomenul?! Eu zic sa facem mai mult decat doar sa afirmam daca plngem sau nu, pentru ca asa nu castiga nimeni nimic.
A fi sensibil nu inseamna ca trebuie sa plangi. Poti sa fii sensibila si sa nu plangi, dar sa ramani calma si sa incerci sa rezolvi problema. Stiu ca senzatia de "racorire" dupa plans exista, dar iti spun eu ca aceasta senzatie este inferioara celei de "racorire" in urma unei situatii pe care ai rezolvat-o cu calm, si fara sa-ti umezesti ochisorii aceia frumosi
Nu imi merg nici mie toate "ca la carte", dar eu trebuie sa fiu calm, lucid, trebuie sa rezolv problema, ori cum mi-ar sta mie sau tie sa plangem ?, oameni mari si cu capul pe umeri
Am vazut ca a zis cineva ca cine zice ca nu plange este ipocrit. Acum nu stiu daca eu sunt sau nu ipocrit doar pentru ca nu plang si zic ca nu plang.
Dar cel mai mult mi-a placut de cei care zic ca plang la filme sau cand citesc carti. E treaba lor, ii priveste personal. Dar sper ca nu voi supara pe nimeni daca imi spun si eu parerea aici. Actiunile din film sau din carti nu-i implica pe cei care le urmaresc. Unele povesti sunt chiar inventate. Aici e miezul problemei. Eu inventez o poveste, o spun, si cativa care ma asculta incep sa planga.... Asta e de bine sau de rau? Cine raspunde? Nu vreau sa dau eu raspunsul ca nu vreau sa-mi fac dusmani
Eu cand citesc o carte sau ma uit la un film, urmaresc actiunea si uneori imi place iar alteori nu-mi place .... dar pana acum nu am plans .... nici macar la filmele indiene ... pe care, culmea, unele chiar imi plac
, dar nu puteam sa ascult nici muzica si nici sa fiu atent la mersul actiunii de bocetele celor din jur... de aceea la unele am fost de doua ori 
, sperand "sa prind" unde pierdusem, dar ghinionul a facut ca fix in acelasi punct al filmului, bocetele sa inceapa din nou.... pana la urma am renuntat si am ramas in minte doar cu fazele vesele Jasmine
| QUOTE |
Eu as vrea sa va intreb ce ganditi despre un barbat care plange? |
Draga Jamine, cred ca acum banuiesti ce o sa spun.... si barbatii si femeile nu ar trebui sa planga. Daca ar fi dupa mine ar trebui sa rada, cu motiv evident
. Singurele momente in care as plange ar fi la inmormantarea cuiva foarte foarte apropiat dar nu in public, sau la Biserica cand iti dai seama de nimicnicia ta.Bubu
| QUOTE |
Pling cind sint aproape de adevar.E o senzatie de bucurie si de suparare in acelasi timp. Ma pling pe mine... |
Bubu a pus punctul pe i. Cred ca este singurul motiv rezonabil de a plange.
Va doresc, ca atunci cand plangeti, sa plangeti numai de bucurie!
Frumoasa urare ne-ai facut Clopotel...numai ca vezi tu, viata asta ne loveste de multe ori si pur si simplu nu poti sa stai ca si o piatra.
Nu a trecut prea mult timp peste cea mai grea lovitura din viata mea de pana cum. Am vrut sa fiu puternic...nu pentru mine cat pentru ceilalti ca sa le dau putin din puterea mea lor. E greu sa nu plangi cand toate din tine urla de durere. Nu zic ca n-am plans ci n-am "plans" de fata cu ceilalti si poate din cauza asta unii m-au catalogat ca si un insensibil. Cine ma cunosate insa stie...
Lacrimile astea sunt ca un izvor care incearca sa spele durerea noastra. Izvorul curge dar raman totusi amintirile si sentimentele care se incapataneaza sa ramana intocmai pietrelor...
Mai exista lacrimi...din pacate unii insa si-au secat propriul izvor.
Nu a trecut prea mult timp peste cea mai grea lovitura din viata mea de pana cum. Am vrut sa fiu puternic...nu pentru mine cat pentru ceilalti ca sa le dau putin din puterea mea lor. E greu sa nu plangi cand toate din tine urla de durere. Nu zic ca n-am plans ci n-am "plans" de fata cu ceilalti si poate din cauza asta unii m-au catalogat ca si un insensibil. Cine ma cunosate insa stie...
Lacrimile astea sunt ca un izvor care incearca sa spele durerea noastra. Izvorul curge dar raman totusi amintirile si sentimentele care se incapataneaza sa ramana intocmai pietrelor...
Mai exista lacrimi...din pacate unii insa si-au secat propriul izvor.
| QUOTE (Serenity @ 4 May 2004, 11:05 PM) |
| Tin minte.. cand eram mica plangeam si la desene animate.. Cand s-a terminat Candy Candy am plans de numa` |
Daca tot ai adus vorba, eu am plans ca disperatu' si nu stiau ai mei cum sa ma faca sa ma opresc la... Pinnocchio.
Era serial, pe TVR, si la finalul unui episod l-a mancat balena.Am crezut ca a murit si am inceput sa plang. Au reusit ai mei sa ma opreasca abia cand mi-au adus cartea [noroc ca o aveau, noroc ca era cu desene (scuze de cacofonii)] si am vazut cu ochii mei ca traieste. Am o scuza, totusi - eram mic
Cate au mai trebuit sa indure si parintii, saracii de ei.. tztztz
Aoleu, ca bine zici Serenity Eu am plans si la candy, dar si la sailor moon Mai ales la a doua parte...In fiecare episod murea cate-o prietena de-a ei si in fiecare zi afrodita plangea de mi-a pus mama interdictie pe desenu ala animat
Acum revenind la treburi mai serioase: Clopotel, de ce nu ar trebui sa plangem? Parerea mea e ca nu trebuie nimic...Fiecare face ce simte...
Eu am plans ultima data acum 2 seri...Imi venea sa plang, eram groaznic de trista si nu puteam plange..Pur si simplu eram impietrita in suflet...Butonand telecomanda am nimerit pe HBO "Black Hawk Down" , un film superb despre razboiul americanilor cu somalezii...Un film care de fiecare data mi-a smuls lacrimi...Si-am vrut sa-l vad pt ca nu suportam durerea aceea muta si rece , simteam nevoia sa plang...Pana la sfarsitul fimului am consumat un pachetel de servetele
Am plans si de bucurie...Dar au fost doar cateva lacrimi ce s-au topit repede...
Plang usor, plang des, plang din orice in ultimul timp...Dar cand durerea este mare simt plansul ca pe o purificare....
Ca sa-i raspund lui clopotel: de ce plang eu la unele filme? Pt ca ma contopesc cu personajele din ele..Pt ca unele situatii din filme se pot intampla si in realitate, pt ca unele situatii din filme sunt redate fidel dupa realitate si pt ca situatiile respective au un ecou in sufletul meu..Poate din cauza ca prin unele am trecut si-mi amintesc suferinta...Poate ca din cauza faptului ca pot empatiza cu anumite situatii, fie ele si doar din filme...
Am plans si eu cititnd "La raul Piedra..." pt ca in momentul in care am citit-o mi se potrivea ca o manusa....
Dar la fel de bine plang si cand ma rog din tot sufletul...
Ti-am spulberat unele neclaritati?
Eu am plans si la candy, dar si la sailor moon Mai ales la a doua parte...In fiecare episod murea cate-o prietena de-a ei si in fiecare zi afrodita plangea de mi-a pus mama interdictie pe desenu ala animat Acum revenind la treburi mai serioase: Clopotel, de ce nu ar trebui sa plangem? Parerea mea e ca nu trebuie nimic...Fiecare face ce simte...
Eu am plans ultima data acum 2 seri...Imi venea sa plang, eram groaznic de trista si nu puteam plange..Pur si simplu eram impietrita in suflet...Butonand telecomanda am nimerit pe HBO "Black Hawk Down" , un film superb despre razboiul americanilor cu somalezii...Un film care de fiecare data mi-a smuls lacrimi...Si-am vrut sa-l vad pt ca nu suportam durerea aceea muta si rece , simteam nevoia sa plang...Pana la sfarsitul fimului am consumat un pachetel de servetele
Am plans si de bucurie...Dar au fost doar cateva lacrimi ce s-au topit repede...
Plang usor, plang des, plang din orice in ultimul timp...Dar cand durerea este mare simt plansul ca pe o purificare....
Ca sa-i raspund lui clopotel: de ce plang eu la unele filme? Pt ca ma contopesc cu personajele din ele..Pt ca unele situatii din filme se pot intampla si in realitate, pt ca unele situatii din filme sunt redate fidel dupa realitate si pt ca situatiile respective au un ecou in sufletul meu..Poate din cauza ca prin unele am trecut si-mi amintesc suferinta...Poate ca din cauza faptului ca pot empatiza cu anumite situatii, fie ele si doar din filme...
Am plans si eu cititnd "La raul Piedra..." pt ca in momentul in care am citit-o mi se potrivea ca o manusa....
Dar la fel de bine plang si cand ma rog din tot sufletul...
Ti-am spulberat unele neclaritati?
M-am gandit sa nu mai zic si de Sailor Moon ca rade oamenii de mine..
Draga Afrodita,
Am si eu filmul "Black Hawk Down" pe caseta video, si intr-adevar este impresionant...
Dar recunosc ca nu am plans...
Eu am spus "nu trebuie sa plangi" cu sensul de recomandare si nu de obligatie...
Mi-am spus deja parerea... referitor la plans
Si stiu sigur ca tu, dar si multe alte persoane sunteti mai sensibile ca mine...
Pot sa rectific un pic concluzia
Evitati sa aveti motive sa plangeti de suparare.
Dar daca tot plangeti, macar plangeti de bucurie, deoarece iata ce soare frumos este afara iar Domnul ne are in paza...
PS: Haideti sa va spun teoria lui Clopotel...
Daca plangi de suparere, rade Incornoratu si face mare chef acolo in vagauna lui spurcata
Daca plangi de bucurie, plange si Aghiuta, dar de oftica, e mare durere pe capul lui...
Asa zic eu ... pot si sa desenez asta la nevoie
Am si eu filmul "Black Hawk Down" pe caseta video, si intr-adevar este impresionant...
Dar recunosc ca nu am plans...
Eu am spus "nu trebuie sa plangi" cu sensul de recomandare si nu de obligatie...
Mi-am spus deja parerea... referitor la plans
Si stiu sigur ca tu, dar si multe alte persoane sunteti mai sensibile ca mine...
Pot sa rectific un pic concluzia
Evitati sa aveti motive sa plangeti de suparare.
Dar daca tot plangeti, macar plangeti de bucurie, deoarece iata ce soare frumos este afara iar Domnul ne are in paza...
PS: Haideti sa va spun teoria lui Clopotel...
Daca plangi de suparere, rade Incornoratu si face mare chef acolo in vagauna lui spurcata
Daca plangi de bucurie, plange si Aghiuta, dar de oftica, e mare durere pe capul lui...
Asa zic eu ... pot si sa desenez asta la nevoie
Mai clopotel, si ce sa fac io daca nu cred in incornoratu ala care rade sau plange? Ha?
Draga Afrodita,
pai te rog frumos sa mergi pe mana mea, chiar daca nu crezi ca el exista...
Fa-mi mie hatarul asta ... si o sa ma revansez eu cumva...
pai te rog frumos sa mergi pe mana mea, chiar daca nu crezi ca el exista...
Fa-mi mie hatarul asta ... si o sa ma revansez eu cumva...
Hm.
Era o vreme in care plangeam (desigur, noaptea, singur). Nu am plans niciodata in public.
In ultima vreme nu mai pot sa plang, uneori chiar vreau (e ca o eliberare).
Omul trebuie sa planga, doar de aia ne-au crescut glande lacrimale, nu?
Era o vreme in care plangeam (desigur, noaptea, singur). Nu am plans niciodata in public.
In ultima vreme nu mai pot sa plang, uneori chiar vreau (e ca o eliberare).
Omul trebuie sa planga, doar de aia ne-au crescut glande lacrimale, nu?
Daca mai exista lacrimi?Ele exista,nu v-ati lovit niciodata tare la un deget si de durere, sa va dea lacrimile?
Cred ca Cameron a vrut sa ne intrebe daca mai sunt pe lumea asta motive din cauza carora sa plangem...
Eu plang,la intervale mari de timp,insa cate o luna,doua,trei...sa-mi ajunga...Comic,nu?Nu e comic deloc...Nu ma simt usurata cand plang,pt ca-mi aduc aminte de toate motivele de tristete de pe lumea asta si plang si mai mult si-mi incarc sufeltul si mai tare... .
In principal motivele pt care plang sunt niste banale sentimente ce ma incearca in clipa aia,sau care ma incearca zile la rand:cand ma simt frustrata in fata unei situatii,ca nu ma pot exprima clar si sunt inteleasa gresit,sentimentul de neputinta,de nedreptate,de neintelegere fata de ce mi se intampla mie,sau cu altii,stirile triste,cand vad cum a decazut lumea din jurul meu,cand imi pun sperante in ceva si se dovedeste un fiasco...In general plang din cauza oamenilor,si a starilor ce le starnesc ei in mine,plang pt oameni,din cauza lor,pt ca-mi pasa foarte mult de fiinta omeneasca...si cand se mai inatmpla sa mi se puna si pata pe un anume om...storci lacrimi si ma poti rani cu multa usurinta.
Stiu ca nu toti oamenii plang...si ca sa poti plange,daca esti mai rece din fire,trebuie sa fi trecut prin anumite experiente ca sa te sensibilizezi...cred eu,insa teoria mea e bazata doar pe experienta proprie.
Au fost si cazuri cand am plans,fara sa fie furtuna in sufletul meu:la filmul "Lista lui Schindler",cand a murit Sufletel in cartea "Singur pe lume" de Hector Mallot,am plans si la desene animate:erau unele cu un baietel,o fata,un catel si un robot Memo,care mergeau in trecut sa cunoasca viata lui Isus...mda...am plans cand s-a terminat un episod emotionant fara sa aflu ce a urmat...mi se parea prea mult sa astept pana a doua zi seara.
Cred ca Cameron a vrut sa ne intrebe daca mai sunt pe lumea asta motive din cauza carora sa plangem...
Eu plang,la intervale mari de timp,insa cate o luna,doua,trei...sa-mi ajunga...Comic,nu?Nu e comic deloc...Nu ma simt usurata cand plang,pt ca-mi aduc aminte de toate motivele de tristete de pe lumea asta si plang si mai mult si-mi incarc sufeltul si mai tare...
.In principal motivele pt care plang sunt niste banale sentimente ce ma incearca in clipa aia,sau care ma incearca zile la rand:cand ma simt frustrata in fata unei situatii,ca nu ma pot exprima clar si sunt inteleasa gresit,sentimentul de neputinta,de nedreptate,de neintelegere fata de ce mi se intampla mie,sau cu altii,stirile triste,cand vad cum a decazut lumea din jurul meu,cand imi pun sperante in ceva si se dovedeste un fiasco...In general plang din cauza oamenilor,si a starilor ce le starnesc ei in mine,plang pt oameni,din cauza lor,pt ca-mi pasa foarte mult de fiinta omeneasca...si cand se mai inatmpla sa mi se puna si pata pe un anume om...storci lacrimi si ma poti rani cu multa usurinta.
Stiu ca nu toti oamenii plang...si ca sa poti plange,daca esti mai rece din fire,trebuie sa fi trecut prin anumite experiente ca sa te sensibilizezi...cred eu,insa teoria mea e bazata doar pe experienta proprie.
Au fost si cazuri cand am plans,fara sa fie furtuna in sufletul meu:la filmul "Lista lui Schindler",cand a murit Sufletel in cartea "Singur pe lume" de Hector Mallot,am plans si la desene animate:erau unele cu un baietel,o fata,un catel si un robot Memo,care mergeau in trecut sa cunoasca viata lui Isus...mda...am plans cand s-a terminat un episod emotionant fara sa aflu ce a urmat...mi se parea prea mult sa astept pana a doua zi seara
.
Motive sa plangem am mai gasi.. Dar lacrimile le gasim din ce in ce mai rar.
Urasc plansul demonstrativ, lacrimile false de crocodil.
Urasc cand nu pot plange .. si cand nu pot alunga nodul acela dureros ce ma sufoca
Sensibilitatea se poate uza? Ce o uzeaza? Capacitatea de a simti sau de a intelege?
Urasc plansul demonstrativ, lacrimile false de crocodil.
Urasc cand nu pot plange .. si cand nu pot alunga nodul acela dureros ce ma sufoca
Sensibilitatea se poate uza? Ce o uzeaza? Capacitatea de a simti sau de a intelege?
Sensibilitatea fiecaruia e in relatie directa cu situatiile in care este pus zi de zi, cu experienta acumulata...
Nu am incercat sa-mi monitorizez traile astea , pt. a le putea face un tabel , mie imi place sa-mi traiesc bucuriile si necazurile cum vin( ca plang uneori in ambele situatii ).
Am avut in schimb perioade in care eram de-a dreptul depresiva(citeam numai Cioran, ajunsesem sa ma confund cu el).
Am depasit perioada respectiva( e chestie de vointa, de autocontrol, in a-ti monitoriza emotiile).
" In viata nu conteaza ce ti se intampla, ci cum reactionezi la ce ti se intampla." La Rochefocault
Nu am incercat sa-mi monitorizez traile astea , pt. a le putea face un tabel , mie imi place sa-mi traiesc bucuriile si necazurile cum vin( ca plang uneori in ambele situatii
).Am avut in schimb perioade in care eram de-a dreptul depresiva(citeam numai Cioran, ajunsesem sa ma confund cu el).
Am depasit perioada respectiva( e chestie de vointa, de autocontrol, in a-ti monitoriza emotiile).
" In viata nu conteaza ce ti se intampla, ci cum reactionezi la ce ti se intampla." La Rochefocault
'Lacrimile sunt uneori mai elocvente decât vorbele'. De ce să nu plângem? Oare Iisus nu a plâns? De a plâns, de ce să nu o facem si noi?
Ce sunt lacrimile? Oare ele sunt doar niste picături de apă sarată care ne arată suferinta sau, de ce nu, bucuria unei persoane? Nu! Lacrimile ajung să 'curete' sufletul oamenilor în situatiile critice sau pline de fericire; ne ajută să pătrundem adânc în noi si să ne arătăm nouă însine că suntem capabili să simtim ceva.
Dar oare ce înseamnă 'a simti'? Ce simte o persoană? De ce ajunge la lacrimi? De unde vin lacrimile? Oare aceste 'notiuni' vor fi vreodată definite? Cine are dreptul si puterea să le definească? Oare noi ne cunoastem într-atât încât să afirmăm că ne cunoastem? Există vreo persoană care se cunoaste cu adevărat ?
Mereu îmi voi pune aceste întrebări si nu cred că voi găsi vreodată răspunsurile! Când voi reusi să mă 'adun', să-mi 'adun' gândurile, atunci poate voi găsi răspunsurile pe care le caut.
Acum, revenind la lacrimi, eu mă întreb: 'Cărei mame nu-i curge măcar o lacrimă când îsi vede pentru prima oară pruncul? Sau când îl vede făcând primii pasi?'
Lacrimile sunt manifestarea sufletului. Oare când privim marea pentru prima dată, nu plângem de bucurie?
Dar, cum există lacrimile bucuriei, asa există si lacrimile de durere. Oare ochii nostri nu se umplu de lacrimi atunci când pierdem o fiintă dragă? Oare odată cu noi nu plânge si sufletul nostru? Ce ne poate inunda mai adânc ochii decât lacrimile suferintei? Oare există om pe lumea asta pe care nu l-a încercat durerea? Si cum se manifestă acea durere, dacă nu prin lacrimi?! Sufletul nu se usurează de greutatea păcătelor atunci când plângem? Inima noastră nu devine mai bună, fiinta noastră nu se umple de căldură?
Lacrimile îsi au rostul lor, îl ajută pe om să-si depăsească situatiile limită, să-si purifice sufletul, să-l spele de rele si să-l inunde de bucurie. Lacrimile apar de la nastere si se termină odată cu moartea. Când suntem copii ele ne inundă mai des ca niciodată fata. Care copil nu plânge atunci când îsi pierde o jucărie sau când este certat de părinti? Care copil nu plânge când îsi juleste genunchii, atunci când învată să meargă?
Asemenea copiilor, plâng si bătrânii. Uneori cu lacrimi îsi spală neputinta, singurătatea. Lacrima - simbol al bucuriei si al suferintei, este acceptată de noi pentru câ înseamna purificarea noastră. De aceea, nu uitati că pentru a trăi, avem nevoie si de lacrimi.
Ce sunt lacrimile? Oare ele sunt doar niste picături de apă sarată care ne arată suferinta sau, de ce nu, bucuria unei persoane? Nu! Lacrimile ajung să 'curete' sufletul oamenilor în situatiile critice sau pline de fericire; ne ajută să pătrundem adânc în noi si să ne arătăm nouă însine că suntem capabili să simtim ceva.
Dar oare ce înseamnă 'a simti'? Ce simte o persoană? De ce ajunge la lacrimi? De unde vin lacrimile? Oare aceste 'notiuni' vor fi vreodată definite? Cine are dreptul si puterea să le definească? Oare noi ne cunoastem într-atât încât să afirmăm că ne cunoastem? Există vreo persoană care se cunoaste cu adevărat ?
Mereu îmi voi pune aceste întrebări si nu cred că voi găsi vreodată răspunsurile! Când voi reusi să mă 'adun', să-mi 'adun' gândurile, atunci poate voi găsi răspunsurile pe care le caut.
Acum, revenind la lacrimi, eu mă întreb: 'Cărei mame nu-i curge măcar o lacrimă când îsi vede pentru prima oară pruncul? Sau când îl vede făcând primii pasi?'
Lacrimile sunt manifestarea sufletului. Oare când privim marea pentru prima dată, nu plângem de bucurie?
Dar, cum există lacrimile bucuriei, asa există si lacrimile de durere. Oare ochii nostri nu se umplu de lacrimi atunci când pierdem o fiintă dragă? Oare odată cu noi nu plânge si sufletul nostru? Ce ne poate inunda mai adânc ochii decât lacrimile suferintei? Oare există om pe lumea asta pe care nu l-a încercat durerea? Si cum se manifestă acea durere, dacă nu prin lacrimi?! Sufletul nu se usurează de greutatea păcătelor atunci când plângem? Inima noastră nu devine mai bună, fiinta noastră nu se umple de căldură?
Lacrimile îsi au rostul lor, îl ajută pe om să-si depăsească situatiile limită, să-si purifice sufletul, să-l spele de rele si să-l inunde de bucurie. Lacrimile apar de la nastere si se termină odată cu moartea. Când suntem copii ele ne inundă mai des ca niciodată fata. Care copil nu plânge atunci când îsi pierde o jucărie sau când este certat de părinti? Care copil nu plânge când îsi juleste genunchii, atunci când învată să meargă?
Asemenea copiilor, plâng si bătrânii. Uneori cu lacrimi îsi spală neputinta, singurătatea. Lacrima - simbol al bucuriei si al suferintei, este acceptată de noi pentru câ înseamna purificarea noastră. De aceea, nu uitati că pentru a trăi, avem nevoie si de lacrimi.
la inceputul anului a murit bunicul meu pe care l-am cunoscut toata viata si nu am plans deloc.
deloc!
Am I a horrible person?
deloc!
Am I a horrible person?
Aceasta este o versiune "Text-Only" a continutului acestui forum. Pentru a vizualiza versiunea completa, cu mai multe informatii, formatari si imagini,click aici.