Rar poate spune cineva ca nu sufera de complexe. Unii de superioritate, altii de inferioritate, unii de introvertire altii de extrovertire si asa mai departe. Tu unde te inscrii? Ai simtit la un moment dat ca ai o parere dar ti-e "rusine" s-o spui? Ei bine - spune-o aici!




PS: prezentarea nu se incheie aici - insa nu vreau sa complexez pe nimeni spunand mai mult

Eu m-am luptat si ma lupt... ... cu inferioritatea!!

p.s. si nu imi e rusine, sa o spun

Chiar zilele trecute jucam truth or dare si mi-a pus cineva intrebarea asta...

Am raspuns: "nu stiu, probabil faptul ca nu prea am incredere in cei din jur..." ( nu la modul paranoid, ci doar nesigurantza). Mi s-a zis ca asta nu este un complex; eu cred ca s-ar putea sa fie.

Este din pacate. Nu poti spune ce vrei sa spui... ai o strangere de inima si asta inseamna ca nu ai incredere totala in tine si ceea ce esti tu. Sau inseamna ca cineva din preajma te complexeaza cumva si te simti mic/a fata de acea persoana.

Eu imi dau seama de complexele mele cel mai bine cand ies din ro. Ii vad pe ceilalti si imi dau seama ca nu sunt ca ei. Ca am tot felul de idei si de credinte care de care mai ciudate care nu ma lasa sa ma manifest. Nu vreau sa o dau pe politica dar sistemul in care au trait parintii nostrii a dat o groaza de complexe care, multe dintre ele, ni s-au transmis de la parintii nostri din pacate.....

Cu complexul de inferioritate stau bine Adica am cateodata tendinta sa ma subapreciez. Insa parca nici nu mi-as dori sa cred ca sunt mai mult decat in realitate si sa par increzuta.
Si am probleme de comunicare ma descurc foarte bine cand discut cu o persoana dar in grup, cand nu ii cunosc bine pe ceilalti am tendinta sa fiu retrasa. Trebuie sa fie neincredere in oameni. In ultimul timp insa am descoperit ca totusi pot scap de unele dintre aceste neajunsuri si chiar am facut unele progrese.
De multe ori am gandit ca felul in care am fost educata mi-a subminat personalitatea, poate nu numai asta, dar ma gandesc ca daca ai mei ar fi fost mai deschisi, daca m-ar fi incurajat de mica sa am incredere in mine, poate ca nu as mai fi avut azi complexele mentionate.

@Mami tu chiar nu te feresti de complexul tau, probabil ca e mai bine asa si poate fi primul pas catre depasirea lui. Oricum doar ti se pare ca esti inferioara
@YoyoMan cred ca tu te referi si la inhibitii care sunt putin diferite de complexe...

PS: Ce topic dragut

Tie Nico, iti este greu in grup sa discuti, iar eu ma simt in largul meu. Culmea ca in loc sa ma emotioneze, ma activeaza si abia astept clipa. In special imi place sa vorbesc cand am public. Sa nu uit...daca am un pantof nou, o costumatie noua, coafura , machiaj, manichiura ...totul merge bine

eu sunt emotiv...
pe bune!

Mutulica...asta ptr ca nu ai un machiaj adecvat. Hei, ceva manichiura nu ar strica

Constientizarea si acceptarea ei totodata, sunt intr-adevar, in opinia mea, primii pasi spre a o depasi. Iar infuntarea ei cred ca ar fi urmatorul pas (ti-e frica sa vorbesti in fata unui public numeros? Fa-o, cat mai des cu putinta chiar.. si o sa vezi ca nu e sfarsitul lumii).
Fiecare are metodele lui de-a trece peste temeri si complexe. Tin minte ca mi-a spus cineva odata ca ea, la examenele la oral, pentru a se relaxa isi imagina ca toti din jurul ei sunt dezbracati, ceea ce, in mintea, ei ii facea mai vulnerabili, mai putin infricosatori, ii dezbraca de functii, etc. Nu cred ca exista o reteta, general valabila, pentru a depasi aceste complexe, totul e sa nu ne resemnam si sa incheiem prin a ne plange de mila.

Daca as fi mai inalt, n-as mai avea complexe.

Trebuie rostite - asta e clar. Dupa ce ai enuntat problema 50% e rezolvata

..iar tu Halcyon nu esti prea scund...ci fetelea astea prea inalte

Egzact! Eu unu zic ca v-ati gasit!

Iedera.. complexul de superioritate apare de obicei atunci cand cineva adopta o metoda pentru a-si acoperi slabiciunea si inferioritatea. De exemplu miliardarul incult care lasa zeci de milioane institutiilor stiintifice sau seful de sectie neiertator cu subordonatii sai deoarece si el a fost, la randul sau, traumatizat de profesori, parinti sau sefi.

Multumesc pentru incurajari. Eu de cand ma stiu, am fost cea mai mica din clasa. Imi doream sa fiu mai mare. Ma gadeam atat de mult la acest lucru, incat uneori ma inchideam in mine, si-mi ziceam ca ceilalti poate nu ma plac, pentru ca sunt asa mica. Azi, m-am vindecat. Nu mai pot creste, mi-am zis si gata. Asta sunt. A fost o perioada, cand am avut probleme din cauza dintilor, o poveste care a durat cam vreo trei ani. Acum s-a rezolvat.
Recent, am intalnit o persoana, si pur si simplu, nu eram in apele mele, in preajma ei. Cuvintele imi erau ca paralizate, nu puteam rosti mai nimic. Parca nu mai eram eu. Nu stiu de ce, ma simteam inferioara in fata acelei persoane. O vedeam mult mai alfel decat mine, mai frumoasa, mai desteapta. Nu stiu cum sa explic toate acestea. M-am intalnit de mai multe ori cu acea persoana (serviciul), in timp discutand ba una, ba alta, am inceput sa ma acomodez.
Oricum, intr-un anturaj, daca nu cunosc pe nimeni, uneori E TEROARE, pentru mine. Ma pierd, chiar daca nu-mi doresc acest lucru. Ma gandesc sa nu gresesc cu ceva, sa nu spun ceva gresit, sa nu fac vreun gest gresit...
GATA! Nu mai vreau sa zic nimic. Ati inteles despre ce este vorba. Uneori, am impresia ca sunt o incuiata, iar alteori, nu-mi mai tace gura, spun vrute si nevrute...

Cel care se crede mai destept decat altii, si-i jigneste pe cei din jurul sau, sufera de complex de superioritate, zic eu...
Ceva de genul: "Sunt cel mai tare din parcare".

@^mami^6

Eu am avut de cand ma stiu complexul ca sunt prea grasa(grasa nu sunt, da' fiind mica de inaltime par mai "rotunda").
Chestia asta nu m-a facut niciodata sa ma izolez, eu sunt o vorbareata si o glumeata, uneori sunt de-a dreptul acida in conversatie.
Nu m-a afectat foarte tare complexul meu, poate doar putintel pe la "self esteem", da-mi trece...acum chiar am alte lucruri pt. care sa-mi fac griji: educatia si cresterea copilului de 10 luni, job-ul...pt. mine si angoasele mele am mai putin timp.

Ohhhhh, ce lume rautacioasa! Sa inteleg ca nu-i loc pt. toata lumea?
Am scris ineptii?
Copilul de 10 luni trebuie invatat ce are voie sa faca si ce nu, a inceput sa vorbeasca si trebuie sa ma ocup cat mai mult de el...cam asta inseamna deocamdata educatia copilului de zece luni, si cum sunt la birou de la 8.30am pana la 17.00(sau mai tarziu uneori), e chiar dificil.
Ok, daca deranjez tare, nu mai postez, ma pot rezuma la a citi, sunt lucruri interesante pe-aici...

Thanks for the support, all of you...no need though!
Am eu un dar in a-i scoate din pepeni pe ceilalti...

Bai, da-ntelegi cam greu...

Flower - am cetit si eu conversatia voastra - nu te enerva asa repede. Nu cred ca iedera nu are ceva mai bun de facut decat sa te enerveze pe tine...
Da-i cu posturile mai departe ca ne intereseaza ce ai de zis

Multumesc frumos, eu nu am considerat o disputa interventia respectiva.
Ma mira totusi faptul ca ti-ai facut atat de repede o idee despre ce am eu de spus.

Pai nu mi-am facut, dar incep sa-mi fac acuma

Glumesc! Nu te supi pe mine

Nu m-am suparat, mie de obicei imi sare mustarul cam repede...da' nu cred ca ti-ai dori sa ma superi.

moaaaaa ce razboinica
Ai zis bine (mai lucreaza un pic la ton )
Nici nu vreau sa te supar. Am pe cine supara LIVE daca vreau. Pe Han intru sa ma relaxez nu sa ma enervez.
Bafta!

Pai ce motiv am sa-ti "vorbesc" cu ton?
Si de regula folosesc tonul care-mi convine, I'm my own master!

Copilul invata inca din primele luni de viata (aude, vede, incearca...) iar lipsa stimularii in primul an de la nastere si neglijenta parintilor, se stie ca sunt foarte nocive pentru dezvoltarea lui fizica si psihica ulterioara. Complexele isi au originea tocmai in relatiile si situatiile frustrante care apar inca din frageda copilarie.
Eu pe ale mele le-am remarcat mai tarziu, atunci cand am inceput sa ma compar cu ceilalti si sa vad ca ceva la mine e diferit. De atunci ma tot lupt cu ele si uneori mai am succes. Nu vreau sa renunt sa cred ca macar de o parte nu voi scapa si atunci ma fortez sa sa fiu altfel. Dar ce credeti ca e usor? Nu e, dar e suficient sa obtii o victorie mica si vei observa ca incet, incet vei ajunge la una si mai mare si incepi sa capeti curaj. Asa ca pentru toti cei care scrieti pe aici si considerati ca aveti macar un complex care va supara: PUTETI!

Hmmm, cam off topic discutiile pe aici. E clar, despre complexe e greu sa discuti fara sa te afecteze ...

Complexele au legatura cu imaginea deformata despre sine, cu diferentele intre imaginea pe care ti-o doresti si imaginea perceputa a sinelui, cu "standardele" pe care ne simtit "obligati" sa le atingem, cu neputinta de a schimba anumite lucruri.

Fie ca apare "in jurul" inaltimii, fie al greutatii, fie al inteligentei ori al altor "calitati" umane, complexul tine de agatarea de o anume imagine, in general deformata, despre ce si cum ar trebui sa fim. Vine din comparatia, in general dezavantajoasa pentru noi, cu unii dintre cei din jur.

Complexele apar la varste fragede, marea majoritate a oamenilor fiind afectati. Cunoasterea lor, cunoasterea si acceptarea starilor de fapt ajuta.

Discutiile de pana acum, pe acest subiect, au tot deviat, inclusiv catre dispute cam fara rost. Le putem considera deocamdata "aplicatii" ale forumului "Psihologie", scapari inerente ...

Rugamintea mea e sa ne referim la subiectul propus, sa ne straduim fiecare sa facem cat mai putine greseli, si mai putin sa le aratam cu degetul pe ale altora, sa respectam macar regulile cele mai simple, cum ar fi inceperea frazelor si propozitiilor cu litera mare ... Sa ne referim cu precadere la continutul si ideea mesajului si mai rar la cel ce il scrie. Dar si sa nu luam drept atac personal o opinie diferita de a noastra. Va multumesc !

off topic si nu prea:

Fin esti Calfa. Mercic ca nu ai sters discutiile

Complexele tin de psihicul fiecaruia dar pot fi adancite sau atenuate. Depinde doar de aliatii copilului ( tanarului...).
Atentie, pentru toti cei care sant ( de curand) sau vor fi parinti. In cresterea copiilor ( sa nu spun educatie, e cam pretentios si nu o fac doar parintii) cel mai important lucru este iubirea. Sa nu lasati nici un moment copilul sa simta ca nu-i sunteti alaturi cu dragoste ( chiar daca face traznai). Pot sa va recomand ceva lecturi.
Pentru Flower: de-acum incepe greul ( ce de rabdare o sa-ti trebuiasca!). Citeste ( cand ai un minut liber) cat mai mult despre aceste lucruri. Cand mi-am crescut eu baiatul, nu existau nici carti, nici pagini de net in domeniu si oi fi facut ceva greseli, care acum ( la 25 de ani ai lui), se razbuna. Se spune ca din greselile altora nu inveti, doar din greselile tale... dar uneori e prea tarziu sa indrepti lucrurile.
Acum mai am un baiat, scoler mic, pe care incerc sa-l cresc altfel.

Spre rusinea mea, eu ma enervez foarte repede, si uneori ma surprind vorbindu-i copilului cu un ton cam ridicat( si reactioneaza rapid, ca nu-i obisnuit, si plange).
Asa l-am invatat, dragalit si rasfatat tot timpul, si stie deja ce inseamna " nu e voie", dar de multe ori nu-i convine cand ii spun, si da din cap ca atunci cand spui nu.
Sotul meu e tare bland, insa, si nu-i refuza nimic, se joaca cu el tot timpul, si copilul il iubeste foarte mult( zice "tata" toata ziua, si nu pleaca la nimeni daca e in brate la sotul meu).
Mie nici nu-mi mai zice "mama", imi zice "Ada".
Am inteles abia dupa ce am avut copilul ce inseamna meseria de "parinte", iar de invatat mai am multe...

Imi cer scuze daca sunt Off-topic...

FBOJI

SI..minunat comentariu. Nu cred ca exista parinti fara greseli. De fapt daca e sa analizam, crestem ca parinti odata cu copii . Am citit si eu mai multe carti educative si sunt intr-adevar de un mare folos. Deh, e cam greu uneori de rezistat la mofturile copiilor, dar uite-asa ni-i crestem

Nu esti off topic ptr ca asta este complexul nostru cel mai mare in ziua de azi...educatia

Toata greseala este la sotul tau care este atat de bland cu copilul, comparativ cu tine. Nu sunt de acord nici cu duritatea, insa barierele facute copilului, trebuiesc respectate. Daca un parinte spune nu, iar celalalt da, totul o sa fie in detrimentul copilului. Cred ca ar trebui voi doi parintii sa vorbiti...cu calm si sa va analizati comportamentele si sensibilitatile.
E de apreciat ca te poti deschide cu asta

De acord cu Rose
Din cauza parintilor si a felului in care sunt crescuti, multi tineri ajung ca la maturitate sa fie niste timizi si timorati.
Increderea in sine este deosebit de importanta pentru formarea personalitatii si a psihicului, dar cel mai important rol il are in cariera.
Ganditi-va cum poate un om complexat sa-si sustina punctul de vedere in fata unei adunari.... cum poate sa convinga un om care nu este convins de sine?!

Si ce, scoala nu are rolul ei in formarea si mentinerea complexelor? Orele de curs, colegii...
Macar parintii, saracii de ei, n-au urmat nici un curs de crestere si educatie copii, in timp ce si un invatator incepator a absolvit un curs de pedagogie.
In plus, pe langa atatea studii de literatura, analiza matematica... ar prinde bine si o ora de psihologie aplicata ( NLP, analiza tranzactionala... si nu mai scriu altele pentru ca am vazut ca sunteti experti pe-aci).

Ba da - si scoala are rol in crearea si mentinerea complexelor - pentru ca, nu-i asa, "si profesorii ie parinti"

Am o multime de complexe de inferioritate care mi-au fost cultivate din copilarie de familie si apoi de catre colegi si profesori. Am avut mult de suferit din cauza lor.Desi se spune ca sunt o persoana realizata , eu nu simt acelasi lucru. In prezent reusesc sa le maschez dar complexele exista si nu imi dau pace ... Uneori simt nevoia sa discut cu cineva despre acestea. Uneori am nevoie de un sfat...Scuzati-ma daca am batut campii dar noaptea aceasta nu am avut somn . Peste cateva minute incep o noua zi de munca si am simtit nevoia sa discut cu cineva . O zi buna tuturor !

Ecou nu esti singurul care simte asta. Nu cred ca exista om care sa nu aiba complexe. E bine sa le descoperi insa care sunt, sa le analizezi si sa scapi incet incet de ele. Exista in comert o multime de carti acre te pot ajuta sa te intelegi. Iti recomand in general pe cele despre inteligenta emotionala.

Daca toti am fi niste persoane ideale...!
Doar cine nu a citit cit de cit in domeniu poate spune ca este suficienta atentia si rabdarea parintilor.
Si nu pentru parinti recomandam ceva notiuni de psihologie aplicata ci chiar pentru copii. Adaptate la nivelul lor de intelegere pot sa ii ajute sa depaseasca multe situatii ( pentru ei dificile).