Deşi mulţi analişti şi specialişti au încercat să facă lumină în cazul acestui subiect, nimeni (cu excepţia câtorva persoane) nu ştie cât de iminent este un atac împotriva Iranului.
Şeful Pentagonului, Leon Panetta, aflat în vizită oficială în Israel la inceputul lui august, i-a garantat personal preşedintelui israelian, Shimon Peres, că Iranul nu o să reuşească niciodată să creeze armament nuclear. În schimb, premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, afirmă că asigurările oferite de Statele Unite privind posibilitatea unei intervenţii militare, în ultimă instanţă, împotriva Iranului, nu sunt suficiente pentru a opri regimul islamist de la Teheran să se doteze cu arme nucleare.
SUA au avertizat Israelul să nu efectueze recurgă la vreun atac unilateral împotriva instalaţiilor nucleare iraniene, însă Netanyahu a sugerat marţi că statul evreu ar putea opta pentru o intervenţie militară. “Când este vorba de existenţa noastră, nu ne bazăm pe nimeni altcineva, nici măcar pe cei mai buni prieteni”, a atras atenţia Netanyahu.
“Regimul de la Teheran crede că membrii comunităţii internaţionale nu manifestă suficientă voinţă pentru a opri Iranul”, a spus Netanyahu după ce secretarul american al Apărării, Leon Panetta, a reiterat miercuri, în Israel, că Statele Unite menţin opţiunea militară în cazul Iranului, transmite Mediafax.
“În momentul de faţă, regimul iranian crede că membrii comunităţii internaţionale nu au suficientă voinţă pentru a opri programul nuclear. Domnul Panetta a declarat în urmă cu câteva luni că, dacă nu vor mai exista alte opţiuni, America va acţiona… Dar aceste declaraţii încă nu au convins regimul iranian să oprească programul nuclear. Această situaţie trebuie să se schimbe şi trebuie să se schimbe rapid, pentru că timpul pentru rezolvarea pe cale paşnică a acestei situaţii tinde să expire…”, a avertizat Netanyahu.
Între timp, ministerul israelian al Apărării analizează scenariul unui conflict militar cu Iranul şi mişcarea Hezbollah, activă în sudul Libanului, existând şi ipoteza implicării Siriei în acest război. Experţi din cadrul ministerului israelian al Apărării, citaţi de ziarul Haaretz, au estimat că aproximativ 200 de civili israelieni ar muri în cazul unui conflict cu Iranul şi mişcarea şiită Hezbollah, activă în sudul Libanului şi susţinută de regimurile de la Teheran şi Damasc. Conform experţilor israelieni, numărul victimelor civile israeliene ar ajunge la 300 dacă Siria va fi implicată în acest conflict.
Potrivit ziarului Haaretz, estimările au fost elaborate pe baza arsenalului de rachete deţinut de Hezbollah, Siria şi Iran, în funcţie de pregătirea forţelor de securitate israeliene şi de experienţele conflictului din Liban din 2006.
În cazul în care Israelul ar ataca instalaţiile nucleare iraniene, Iranul va riposta cu rachete, însă, aproape sigur, va interveni şi mişcarea şiită Hezbollah, care ocupă poziţii la frontiera dintre Liban şi Israel. În conflict ar putea fi implicată şi Siria, în contextul în care regimul Bashar Al-Assad este, alături de Iran, un susţinător activ al Hezbollah.
Liderii politici de la Ierusalim au sugerat luna trecuta că Israelul va răzbuna atentatul comis în staţiunea bulgară Burgas, soldat cu moartea a cinci israelieni pe 18 iulie şi atribuit Hezbollah. Ministrul israelian al Apărării, Ehud Barak, a declarat că nu există dubii în legătură cu implicarea Hezbollah în acest act terorist. “Avem dovezi solide. Vom analiza aceste dovezi împreună cu serviciile de informaţii din SUA, Marea Britanie şi alte state”, a precizat Barak. Premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, preşedintele Shimon Peres, Ehud Barak şi ministrul de Exerne Avigdor Lieberman au atribuit toţi atentatul de la Burgas mişcării teroriste Hezbollah, activă în sudul Libanului şi susţinută de regimurile din Siria şi Iran. Atentatul comis pe 18 iulie în parcarea aerroportului din Burgas s-a soldat cu moartea a cinci israelieni, a şoferului de autocar bulgar şi a altei persoane rămasă neidentificată, despre care se presupune că ar fi teroristul-kamikaze.
Sursa: Ziua Veche
Recent, dupa noul val de atentate avand ca tinta ambasadele americane si aliate din Africa de Nord (revendicate de catre reteaua terorista Al Qaeda), Israelul a pus dinnou pe tapet implicarea Iranului si a gruparii islamiste Hezbollah in declansarea atrocitatilor de la inceputul lunii septembrie, reamintind totodata opiniei publice internationale iminenta producerii de catre Iran a mult mediatizatei arme nucleare:
http://news.yahoo.com/iran-six-seven-month...-132523940.htmlLa randul sau, postul de radio Al-Jazeera da publicitatii un studiu complex asupra contextului de securitate in zona Golfului (articolul se remarca printr-o componenta geopolitica si geoeconomice deloc de neglijat) in care - asa cum era de asteptat - neaga acuzatiile Israelului, atat in ceea ce priveste pericolul inarmarii regimului de la Teheran cu racheta nucleara, cat si in ceea ce priveste riscul pe care il prezinta Iranul in planul escaladarii fenomenului terorismului:
http://www.aljazeera.com/indepth/opinion/2...4236970294.htmlA se vedea punctul de vedere al reputatului geostrateg Zbignew Brzezinski in ceea ce priveste implicatiile unui eventual razboi cu Iranul asupra economiei mondiale:
Brzezinski to Newsmax: War With Iran Could Last Years, Devastate Global Economy
http://www.newsmax.com/Newsfront/brzezinsk...07/18/id/445804Asteptam reactia Pentagonului, a presedintelui Obamma, dar si a contracandidatului sau republican, Mitt Romney, in ceea ce priveste viziunea Statelor Unite asupra celor mai recente evenimente din Orientul Apropiat.