Deci asta ar trebui sa fac eu!

La naiba, si eu care am asteptat atatia ani sa ma marit, ca sa pot sta linistita in orice parte a mesei! Olaf

Lasam superstitiile si trecem la altceva. Haideti sa vedem ce credeti voi, e posibil ca o relatie dintre un barbat si o femeie sa ramana doar la stadiul de prietenie pentru totdeauna? Sau, inevitabil, la un moment dat, intervine si atractia de alt fel decat amicala, iar relatia se transfroma in altceva?

Michael Bolton, Only a Woman.

E posibil, daca femeia este foarte urata, batrana sau daca barbatul este Nicodim...
Adica, nu-i obligatoriu sa se ajunga la o relatie, de cele mai multe ori nu se intampla nimic, dar in minte barbatul mereu ajunge sa se intrebe "cum ar fi daca...". Sorry, asa ne-a creat mama-natura...

Trebuie si o melodie? Hai sa fie Manowar, cu Herz Aus Stahl.

Nu trebuie sa spui sorry, vorba ta, asa sunt oamenii, nu doar barbatii, eu cred ca si femeile gandesc la fel. Ma rog, unele, ca sa nu generalizez. Multe nu recunosc acest lucru, dar... in mintea lor nu pot sa cred ca nu se iveste un asemenea gand.

Pînă nu demult eu eram înclinat să răspund afirmativ: da, poate să rămînă prietenie for ever. După care am întîlnit părerea contrară (şi mor de ciudă că nu-mi mai aduc aminte de unde am auzit-o, oricum era personaj cu greutate, specialist în relaţiile psiho-sociale), părere argumentată în aşa fel încît... m-a convins!

Ideea era (şi este) următoarea: cu cît se măreşte prietenia ea-el cu atît cresc şansele ca să se transforme în altceva. Îmi aduc aminte (ca prin ceaţă, fir'ar să fie!) că se spunea că aşa sîntem noi (oamenii) făcuţi şi că "specia" biruie "raţiunea"...

ps: plecăm de la premiza că atît el cît şi ea sînt normali dpdv psihic şi fizic...

Nefertiti, ce m-ai "lovit" cu subiectul asta ! Eu eram una dintre naivele care credeau in prietenia dintre un barbat si o femeie, atat de tare incat am ajuns sa ma marit cu prietenul meu cel mai bun! Xcross are dreptate, cu cat relatia avanseaza, apar si intrebarile: "oare cum ar fi sa...", moment in care unul sau amandoi decid sau nu sa-si asume riscul unei relatii amoroase.

La mine a fost la fel, comunicarea cu prietenul mea era grozava, nu avusesm asa ceva cu nici un barbat in viata mea, ca atare am fortat putin lucurile. Norocul a fost ca si el sa gandeasca la fel. Nu vreau sa intru in detalii, povestea noastra a fost tare tumultoasa, dar zic eu ca a meritat efortul.

Concluzia? Pai nu e clar?

Mara, nici eu nu mai cred in mitul cu amicitia perfecta, relatia platonica etc. M-am convins personal de asta, desi candva sustineam contrariul.

Nu cred in prietenia reala si totala dintre un barbat si o femeie. Interese comune, da, poate.

Da, varianta asta exista, dar e un fel de revers, din moment ce deja ati fost impreuna, ati trecut peste bariera platonica. Ati vazut cum e, v-ati convins ca nu merge, dar acea tentatie a existat inainte.

Acu', depinde de om. In ceea ce ma priveste, as zice ca treaba sta cam asa : o relatie de amicitie nu implica prea multe 'senzatii tari'. Cum insa sunt momente in care astfel de senzatii sunt necesare, ramane de vazut daca amicitia e mai importanta decat necesitatea. Uneori pare sa fie, alteori nu. Bine, exista si conjuncturi in care un anumit sentiment (nu neaparat amoros) e suficient pentru a atenua respectiva necesitate. Chestia e ca treaba asta nu tine prea mult, situatie in care, cel putin in cazul meu, pentru a mentine relatia de amicitie tre' sa caut urgent o senzatie tare prin alte parti.

Relatie de prietenie nu exista intre un el si o ea, ambii perfect sanatosi. Dar dintr-o astfel de prietenie poate rezulta o relatie care sa dureze o viata intreaga. Si e bine ca se mai intampla si de-astea

Si o melodie pe care o ascult mereu cu placere... Eric Clapton - Wonderful tonight

Deci, oricum am intoarce-o, tentatia invinge.

Ba, poate sa nu invinga, daca ai gasit deja cele descrise mai sus.

Ook, ziceam in cazul in care nu ai gasit inca.

Nefertiti şi Olaf, dialogul vostru prelungindu-se într-un mod cît se poate de armonios, mă întreb: sînteţi pe cale să înfiripaţi o... prietenie??

Nu cred ca e suficient de armonios.

@Nefertiti:
xcross, este posibil, pentru ca varianta cealalta este foaaarte departe

Sa faca cineva o dedicatie, ca mie nu imi vine nimic potrivit in minte.

WASP - Sex Drive.

Nu cred ca stiu melodia, daca e o melodie , dar titlul ala e destul de clar.

Doamne fer' sa treaca iubirea vietii pe langa tine! S-a dus fericirea! Nu mai tin minte cine, spunea " Unii alearga dupa fericire iar dupa altii alearga fericirea in zadar" .
Si o melodie care are cat de cat legatura cu cele afirmate Vama Vache - Ana

Adevarul e ca melodia imi place foarte mult.

Si trebuie sa recunosc si ca dupa mine a mai alergat fericirea, dar nu m-am lasat eu prinsa. De proasta, nu de altceva.

dead-cat, las ca vezi tu.

Eu doar asta mai zic:
Janis Joplin - Hesitation Blues.

Misto. Dar de ce nu mai zici decat asta? Te-ai suparat pe noi?

Nu, da' am ramas fara idei.

Se mai intampla. Dar poti sa spui orice, ca oricum suntem demult off topic Si revenim la Vama Veche, Vara Asta.

Pai sa revenim ontopic: da dom'le, suntem niste animale, nu ne putem abtine, nici tipi, nici tipe, trebuie neaparat sa vedem si varianta cealalta.
Si tot pentru asta (motivul cu animalele), dedic (cui vrea sa asculte ) Manowar - Pleasure Slave


Edit: si continuarea, putin mai potrivita, Bob Dylan si Janis Joplin - It Ain't Me Babe

Ba ne abtinem. De cele mai multe ori un flirt nevinovat e maximul a ceea ce se intampla. Pentru ca de obicei nu riscam sa stricam o prietenie pentru niste fantezii, la urma urmei. Insa gandul ne zboara...

Asa cum imi zboara mie acum gandul tot la Manowar. La The Crown And The Ring, mai exact

E totuşi trist, pe undeva, că trebuie să tragem astfel de concluzii referitoare la acest fel de amiciţie, în condiţiile în care cu toţii vorbim atît de frumos peste tot pe unde avem ocazia despre nobilul sentiment al prieteniei...

Aşa că, îmi pare sorry, e momentul unui recviem

Sa trecem la altceva: credeti ca omul isi poate schimba soarta? Sau credeti ca ce ti-e dat oricum se intampla si nu ai cum sa schimbi nimic?

pentru mine asta-i scuza celui care se complace.
bineinteles nu-i totul alb/negru si exista momente cind chiar n-ai nici un control asupra ce se intimpla, dar pt. mine, asta nu-i "destin" ci "victima a conjuncturii".

Este foarte greu de răspuns la tema zilei de azi! Din cîte observ eu prin jur există părerea cvasiunanimă că "omul îşi face singur soarta" (cu varianta că omul îşi face singur orice!). Asta pe fondul unui interes crescînd pt astrologie, de exemplu (dar mai sînt...), care parcă zice altceva...

Eu aş vrea să spun aici ceva despre care am citit undeva şi care mi s-a părut interesant: cică noi avem "libertate de mişcare" şi o putem lua în ce direcţie vrem. Dar Dumnezeu ştie dinainte tot ceea ce vom face noi pe parcursul întregii noastre vieţi. Cam cum cunoaşte dinainte un doctor evoluţia unei boli (sau vindecări) deşi aceasta este într-un stadiu incipient...

Sper că n-am deviat (prea tare) de la subiect.

Nu ai deviat. Insa concluzia nu prea ai spus-o. Eu am dedus ca ideea ta este aceea a unei predestinari, careia nu i te poti impotrivi, ca noi doar avem falsa impresie ca putem. Ma insel?


P.S. dead-cat, de acord cu ce spui, la modul general. Dar, nu ti s-a intamplat niciodata sa fii tentat sa crezi contrariul? Sa simti ca nu poti face nimic?

@ Nefertiti - nu cred ca te-nseli; da io mai zic ca "firul rosu" ( ) e pre-stabilit; tu te poti misca in jurul lui, la stanga sau la dreapta, sus sau jos, da´ linia o urmezi orice ai face. Chestia cu proverbu´ala cu ce ti-e dat in frunte ti-i scris (sau cam asa ceva) , ascunde un sambure de adevar. Personal, io cred in destin...

te poti impotrivi. omul este singura creatura cu adevarat libera, deoarece are intotdeauna ca alternativa suicidul.

cind eram in situatii in care nu pot sa fac nimic, nu ma simteam ajuns de "destin" ci vedeam situatia ca o consecinta logica a imprejurariilor. bineinteles, cu mai multe informatii, pe parcurs se putea face cite ceva.

nu vad viitorul batut in cuie deoarece pot sa aleg.

La chestia cu suicidul, cred ca sunt multi care te-ar contrazice sau cel putin te-ar condamna. Mai ales cei care sunt sau se pretind credinciosi "adevarati". Asta pentru ca suicidul este vazut de ei ca un mare pacat, nu ca o optiune libera.

Buna si bine v-am regasit!
Destin. Eu nu mai stiu ce sa cred. Sau daca sa cred. Dar nu m-am mai gandit de foarte mult timp la asta.

Pana una alta haideti sa ascultam Demis Rusos - My Friend the Wind - poate el ne va sopti ceva frumos

Da, cîntă frumos grecu' ăla...

1. Aşa e Nefertiti părerea mea, cam cum ai enunţat-o tu. Avem deplină libertate de mişcare dar într-un tot bine determinat şi pe care nu-l putem înţelege prea bine. Şi îi zicem "destin" fără a avea o idee precisă asupra lui. Dar Altcineva are.
2. Sinuciderea este deopotrivă şi păcat şi opţiune liberă. O opţiune liberă spre păcat Părerea mea...

dacă tot sîntem pe retro şi pe Grecia ar merge şi Nana Mouskouri...

Unul dintre principiile karmei este acela ca trebuie sa duci la indeplinire ceea ce iti este scris.
Moira greceasca ale aceleasi precepte.
Soarta noastra a romanilor - a celor mai multi - este ca avem credinta ca prin noi insine putem schimba.
Va place betia si betivii?
Ca exemplu, nu de alta ! Un betiv bea, pentru ca bea. Treaba lui de . Vrea, a fost impins, nu mai are de ce lupta, isi ascunde necazul. Important nu este ca se vindeca de bautura. Important este ca la un moment dat a baut. I-a fost scris in soarta. Portita prin care a iesit din viciu, este alternativa. Pana aici mi-am putut formula parerea. Insiruirea acestor legi si precepte karmice nu imi este prea cunoscuta, de aceea ca sa nu gafez las pe altii mult mai cunoscatori sa continue.

Da, Nana, cu AVE MARIA !

Nu stiu daca e foarte bun exemplul cu betivii. Personal, in chestia asta, cred ca e o alegere sa bei. Bei ca iti place, punct. Restul, ca ai probleme, ca nu mai stii cum sa le rezolvi, sunt scuze. Parerea mea.

Bine, atunci, uite exemplul cu tine moderator al acestui subiect.

Mie mi-a spus un preot - profesor de morala - ca omul care ajunge la sinucidere este bolnav. Asadar, foarte greu sa ne dam cu parerea! Din cate stiu, multi dintre cei care ajung sa faca acest gest disperat au ajuns intr-o stare de depresie.
Am avut o prietena care s-a aruncat de la etajul doi. A murit. Era tanara. Era crestina practicanta. O persoana deosebita. Avea atatea planuri! Imediat dupa ce a fost inmormantata m-am gandit ca poate asa a fost sa fie. Tot din slabiciune omeneasca ajungem sa savarsim astfel de acte. Si parerea mea este ca orice om trece prin astfel de momente. Mai devreme sau mai tarziu. Unii au putere sa treaca peste. Sau ... sunt salvati de "vizita" cuiva. Ce e asta? Destin? Soarta?
De ce nu a iesit nimeni din camera? S-a aruncat pe geamul de la scara blocului. Preotii nici nu au stiut cum sa procedeze. Pentru ce aceasta moarte? Nu cumva ne ajuta pe noi la ceva? Pe noi, ceilalti, care suntem de cealalta bariera. Cine e vinovat de toate aceste slabiciuni? Slabiciuni fatale! Dupa unele te poti ridica. Poti merge inainte si poti invata din greseli. Dupa una ca asta cine se poate ridica? Cum? Oare aici se termina tot? Oare putem spune, putem noi striga in gura mare: Gata cu fericirea acestui om! Este condamnat la iad! Nu s-a mantuit! A MURIT!
Cine face aceasta alegere? Ok. Poate EL. Poate noi insine. Dar El de ce nu a impiedicat acest accident? Pe Iob l-a protejat. Bine. Era drept, nu avea nimic de obiectat. Dar si asa... Fii lui erau in mana Lui. De ce acest egoim? De ce sa moara cineva doar pentru "a pune la incercare" pe altul? DE CE? SI CINE E PUS LA INCERCARE? Nu este o revolta. Este pur si simplu o intrebare. Care este sensul acestei vieti? Traim doar pentru noi insine? Traim pentru ceilalti? Mortile noastre e clar ca sunt graitoare. La fel si vietile... Iubirea noastra pe ce ape se duce? Dar toate zambetele noastre? Dar toate lacrimile? Toate strangerile maini , cand totul se termina atat de repede? 21 de ani! Doi ochi albastri. Multe incurajari cu zambetul pe buze. Sa zic Dumnezeu s-o ierte? S-o adihneasca? Cum sa-i zic? Ce-i asta? SOARTA?


Stim doar ca ne dorim multe. Cate vom atinge? Si de ce? Ca ne dorim noi sau ca asa trebuie sa fie?

Pana la urma e frumos sa ne dorim cate ceva, nu-i asa?
Vama Veche - Vreau sa ma trezesc in zori....

Contraste, nu am inteles ce vrei sa spui. Dar, no problem, nu e prima data cand esti prea subtila, pentru mine cel putin.

Cat priveste discutia legata de sinucidere, cred ca e mult mai complexa si poate chiar merita un topic separat.